agest (-te), s. n. – Ingramadire de busteni, crengi etc. aduse de ape; aluviuni. – Var. agestru. Lat. aggestum (Hasdeu 501; Candrea-Dens., 20; DAR); cf. sp. din Ribagorza conchestra (‹ lat. congesta), citat de Giuglea, Concordances, 19. Var. este o forma analogica, asa cum este nost’-nos-tru etc. – Der. agesta, vb. (a proteja), a carui conjug. ni se pare neclara (poate nu se foloseste la modurile personale); agesti, vb. (a ingramadi, a aduce aluviuni).

aprig (apriga), adj. – 1. Violent, impetuos. – 2. Aspru, drept. Lat. aprῑcus „expus la soare”, de unde apoi „fierbinte, arzator”; cf. calabr. apricari „a incalzi”. Schimbarea semantica este generala la termenii care desemneaza „caldura” si, in sens fig., impulsul pasional; cf. caldura, fierbinte, sp. calentarse, acalorarse etc. De la „pasionat” s-a trecut firesc la „violent”, care este sensul uzual al cuvintului rom. In sfirsit, sensul de „avid, lacom” inregistrat in dictionare (in primul rind DAR), si care a indus in eroare REW 561 nu exista in realitate; expresiile de tipul aprig la prada, aprig la cistig sint normale in cadrul sensului 1, si interpretarea interesata a acestora asa cum este data in DAR se explica in lumina etimologiei pe care o propune apoi, si care nu ni se pare convingatoare. – G final ca in sting si vitreg. Etimonul aprῑcus era indicat inca de Laurian, Hasdeu si Cihac, dar a fost respins de cercetatorii moderni (Puscariu 99 da originea cuvintului drept necunoscuta; REW 561 respinge etimonul aprῑcus). Tiktin se gindea la un lat. *apricus, de la aper „porc mistret”. Subak, Archeografo triestino, XXX, 14 propune *apprex „lacom”, de la apprecor, a carui der. pare putin probabila. In sfirsit, DAR (cf. REW 4055) propune gr. ἄρπαξ „avid, lacom” (de unde fr. Harpagon), intemeiat pe falsul semantism pe care l-am indicat.

apuca (apuc, apucat), vb. – 1. A lua, a prinde. – 2. A insfaca, a inhata. – 3. A minca precum un nesatul, a infuleca. – 4. A surprinde, a lua prin surprindere. – 5. a (se) stringe. – 6. A ocupa ceva, a pune mina pe ceva. – 7. A ajunge la timp pentru a lua ceva, pentru a prinde pe cineva. – 8. A cunoaste prin proprie experienta, a fi experimentat ceva. – 9. A avea timp suficient pentru ceva, a avea ocazia, a putea. – 10. A vinde la un anume pret. – 11. A incepe, a initia ceva. – 12. A fi pe punctul de a face ceva. – 13. A se indrepta, a o lua intr-o directie. – 14. a-si lua angajamentul, a se obliga. – Mr. apuc. Lat. occupāre. Aproape toate sensurile rom. apar inca din lat. clasica. In privinta fonetismului, trebuie sa se presupuna, in primul rind, o confuzie a pref. oc- si ac-, care pare normala in limbajul pop. (cf. rom. pop. m-am acupat, in loc de m-am ocupat; port. din Puerto Santo acupada „insarcinata”, RPF, III, 122), si care este probabil anterioara rom., caci apare si in calabr. accupari „serrare, stringere” si „ombreggiare” (explicat de Rohlfs prin lat. *adcupare, provenind de la un *cupus obscur). Aceasta alteratie pare a se explica printr-o confuzie semantica si totodata fonetica cu aucupare, pentru a carei atestare cf. Vicenzo Ussani, Bull. Du Cange, I, 1924, p. 24-5. Ulterior trebuie sa se fi produs in rom. o metateza, poate in urma influentei unui cuvint autohton cu radacina *puk- si cu sensul relativ identic (cf. gr. πύϰα „strins”, πυϰάζω „a acoperi, a inveli”, si alb. puth „a incinge cu forta”, care trimite tot la un radical *puko). Totusi, chiar fara a ne baza pe ipoteza aceasta, lat. pare suficienta pentru a explica cuvintul rom. Etimonul occupare, propus de Cihac, I, 14, a fost respins de Meyer-Lubke, Dacor., IV, 642 si REW 776, din ratiuni semantice pe care nu le intelegem. Aceste ratiuni au fost repetate de V. Buescu, Survivance roumaine du latin appicare, in „Miscelanea de Filologia a memoria” de Fr. Adolfo Coelho, Lisboa, 1949, p. 148-87. Cu toate acestea, nu ni se pare atit de evident ca „entre occuper et saisir, empoigner il y a a supposer une evolution difficilement admissible par un sujet parlant roumain”, fiindca chiar in lat. occupare, regnum, timor occupat artus, indica limpede sensul de „saisir”; si fiindca in rom. apuca, ce inseamna in esenta „saisir”, are de asemenea uneori sensul lui „occuper” (cf. sensurile 4, 6 si 12). Insusi cuvintul lat. capere „a prinde” depinde, cu toate antecedentele lui indoeuropene, de aceeasi idee de „saisir” (cf. Walde 93); astfel incit este de presupus ca rom. nu reprezinta un semantism recent, schimbat pe baza lat. occupare „a ocupa”, ci ca pastreaza sensul arhaic al lat. (oc)cupare „a lua.” Dupa Cihac, se pare ca nimeni nu s-a mai gindit la occupare. Burla, Studii filologice, 1880, a propus aucupare „a vina pasari”, ipoteza acceptata de Puscariu 103; Korting 1046; REW 776; Puscariu, Lr., 363; Rosetti, I, 162, si respinsa de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 si Spitzer, Dacor., III, 645. Am aratat ca aceasta ipoteza ajunge practic sa se confunde cu cea dinainte. Hasdeu 1390 pleaca de la lat. apere „a lega”, ce nu pare posibil. Spitzer, Dacor., III, 645, propune o creatie de tip imitativ; iar Meyer-Lubke, Dacor., IV, 641-2, crede intr-o identitate cu germ. packen „a ambala”. In sfirsit, Buescu, in articolul citat, propune ca etimon un der. de la lat. pix, intemeindu-se in principal pe o anumita corespondenta de sensuri intre rom. si port. apegar, si pe o evolutie semantica de la „a lipi” la „a lua”, care poate sa nu para convingatoare. V. si alte ipoteze in aceasta ultima lucrare. Der. apucat, s. n. (jaf, pradare; epilepsie); apucat, s. m. (epileptic); apucate, s. f. pl. (numai in expresia pe apucate, in graba); apucatoare, s. f. (bratul de cleste); apucator, adj. (lacom, hraparet); apucatura, s. f. (actiunea de a apuca; inv., jaf; maniera, gest, comportament; epilepsie). – Din rom. sas. apukan „a apuca”.

aripa (-pi), s. f. – 1. Organ care serveste la zbor. – 2. Simbol a tot ce strabate spatiul cu repeziciune. – 3. Ocrotire, protectie. – 4. Piesa de aparat care prezinta asemanare cu aripa pasarilor. – 5. Capat, flanc al unei trupe dispuse in ordine de bataie. – 6. Parte laterala a unei cladiri. – 7. Parte a unui automobil care seamana cu o aripa. – 8. Paleta a rotii unei mori de apa. – Mr. aripa, areapita, megl. (i)aripa. Lat. ālipēs „inaripat”, probabil aplicat la inceput la obiectele care prezentau vreo asemanare cu aripile pasarilor (ca de ex. paleta rotii hidraulice), si apoi generalizat, in locul lat. ala. Cf. calabr. alapa, prov. aubo, arbro, fr. aube, v. cat. alep, sp. alabe, toate cu sensul spaniol, care coincide cu sensul 8; cf. si cors. alaba „oblon” si port. aba „margine”. Mai multe materiale in Corominas, I, s. v. alabe. Etimologia alipes, propusa de Densusianu, Hlr., 30, este pentru REW 310 „begrifflich unmoglich”. Evolutia semantica prezinta in mod cert dificultati; in ciuda acestui fapt, aceasta ipoteza pare insa mai plauzibila decit celelalte. Dupa Puscariu 123, „unbekannt, obwohl im ersten Teil des Wortes ala zu erkennen ist”. Acelasi autor, in DAR, s-a decis in favoarea lat. alapa „palma, lovitura” (etimologie acceptata si de REW 319, explicata de Diculescu, Elementele, 435 ca un der. de la ala cu suf. -αφος sau ιφος, a carui necesitate nu ni se pare clara); dar trecerea semantica de la „palma” la „aripa” este mai greu de explicat decit decit pe cea pe care am sugerat-o mai sus. Celelalte ipoteze sint mai curind fanteziste: din mag. rop „pana, penaj” (Cihac, II, 476); din gr. ῥιπή „inceput, pornire” (Roesler 564); de la un der. verbal *alipare, de unde alt der. postverbal *alipa (Pascu, I, 39; Beitrage, 7; Etimologii, 17); de la ala, cu suf. -ip (Pascu, Arch. Rom., VI, 325); din fondul anterior limbilor indo-europene, in legatura cu arab. risa si cu dravidiana (Lahovary 313). Der. aripa, vb. (a inaripa, a da aripi; a speria o pasare cu pusca); ariparita, s. f. (oaie care merge de obicei departe de turma); aripat, adj. (inaripat); aripi, vb. refl. (despre copii, a avea convulsii, boala atribuita, in credinta populara, faptului de a fi mincat aripi de pasare); aripioara, s. f.; aripos, adj. (inaripat); inaripa, vb. (a da aripi, a insufleti).

arzuliu, (arzulie), ad.j – Inflacarat, aprins, focos. Tc. arzulu „dornic” (DAR; Pascu, Beitrage, 14), cu semantism datorat asocierii cu arz-, de la a arde. Dupa Candrea-Dens., 78, de la arde. Probabil din acelasi cuvint tc., intr-o forma redusa *arzu, care nu ni se pare clara, deriva arzoi (var. arzui), adj. (aprins, inflacarat, pasionat), pe care DAR il deriva direct din a arde.

asfinti (asfintesc, asfintit), vb. – 1. (despre astri) A apune, a scapata. – 2. (Despre sursele de lumina) A disparea, a se intuneca. Var. sfinti. Probabil un der. de tipul *affingere sau *exfingere, cu schimbarea moderna a conjug. (datorita conjug. incoative), si cu alterarea fonetismului, datorata falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvint la familia sfint si sfinti. Fingere inseamna in principal „a da forma” (cf. figura, effigies); in lat. ca si in rom. a ajuns sa insemne „a da forma falsa” sau „a se preface”; cf. it. fingere, prov. fenher, fr. feindre (REW 3313). Cu toate acestea, sensul primitiv s-a pastrat, specializat in mod ciudat, „a da forma aluatului pentru paine”, prin cat. fenyer, sp. henir si mr. asfindzere „a creste aluatul”, desfindzere „a pune aluatul la rece, pentru a-l impiedica sa creasca” (Papahagi, JB, XII, 102; REW 3313). In rom. acest sens este propriu vb. a creste, dar a existat probabil in vechime un verb *asfinge, ca in mr., care ulterior a devenit *asfingi. Evolutia semantica poate fi interpretata in mai multe feluri. Plecind de la affingere „a creste aluatul” se poate sa fi ajuns la „a se revarsa” sau „a da pe de laturi”, caz in care am avea o evolutie (de la „a creste” la „a pleca”) paralela cu cea care apare la lat. mergere „a adinci, a cufunda” › rom. merge. Este posibil de asemenea ca effingere sa fi fost interpretat ca un *de ex fingere. Insa cel mai probabil este faptul ca insusi vb. fingere sa fi ajuns, printr-o evolutie normala, de la sensul de „a da forma falsa”, la acela de „a nu da nicio forma” sau „a disparea”; aceasta ipoteza se sprijina si pe morv. foedre „a scoate, a da jos”. Cf. semantismului lui „apune” si, pentru proteza lui s, (s)farima, (s)frintie. In general se considera ca asfinti provine de la sfint (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac; DAR; Candrea; cf., pentru compararea cu expresia corespunzatoare din ngr. ο ἤλιος βασιλείει, articolele lui L. Spitzer, REB, II, 224-5 si M. Kriaras, REB, III, 462-8). Am aratat ca este evidenta contaminarea lui *asfingi cu asfinti; pare insa evident si faptul ca o asemenea asociere nu poate fi conceputa decit a posteriori, adica sugerata de consonanta ambelor cuvinte. Etimonul asfinti ‹ sfint s-ar baza pe asocierea ideii de „apus” cu cea de „dincolo”, fundamentala in mitologia populara in general. Cu toate acestea, a presupune ca imaginatia populara a conceput apusul soarelui ca o „sanctificare” a astrului implica un proces intelectual prea complicat, si in acelasi timp neclar. Dimpotriva, s-ar putea afirma ca imaginatia populara vede „sfintul” ca o entitate vie si actuala (sfintul soare este o expresie foarte cunoscuta, dar numai pentru soarele prezent), si refuza sa asocieze ideea de „sfintenie” cu aceea de „moarte” sau „disparitie”, care la urma urmelor inseamna neputinta fireasca a umanitatii noastre obisnuite. Pe de alta parte, este curios sa observam ca vb. asfinti, popular si de uz curent, nu apare in nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce ca evolutia semantica pe care am indicat-o a ramas nesigura pina intr-o epoca relativ moderna. Adaugam ca Scriban se gindeste la o der. de la sl. svjetiti, cf. a sfeti, cu influenta lui sfint; insa sensul lui svjetiti „a straluci” se opune acestei der. (dificultate pe care autorul incearca s-o biruie, presupunind ca numele s-a aplicat poate mai intii rasaritului, si apoi apusului astrilor). Mai importanta decit etimologia propusa, care ni se pare gresita, este intuitia autorului ca originea cuvintului trebuia sa fie cautata altundeva in afara de sfint. -Der. asfintit, s. n. (apus al astrilor; occident).

buca (buci), s. f. – 1. Obraz, falca. – 2. Fesa, sold. – Mr., megl. buca. Lat. bucca „gura” (Puscariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), cf. alb. buke „piine” (Meyer 51), ngr. βούϰϰa „imbucatura”, it. bocca, prov., cat., sp., port. boca, fr. bouche. In rom. s-a pastrat sensul de „gura”; sensul de „obraz”, care a fost de asemenea propriu cuvintului lat., apare in rom., in bretonul boc’h si in berberul abeqqa. Acest ultim sens, putin obisnuit in est (ALR 23), pierde teren fata de obraz, in esenta datorita asocierii de idei necuviinciose pe care o sugereaza; in schimb, sensul de „fese” este comun si general in rom. Cf. bucata, imbuca. Cf. evolutia semantica in sens opus, in buza. Der. bucalat (var. bucalau, bucaliu, bucalai), adj. (falcos, gras); bucalai, adj. (despre oi, cu capul negru); bucar, s. n. (opritoare de ham). Derivarea si relatiile reciproce intre bucalat si bucalai nu sint clare. Cihac, I, 29 il deriva pe bucalat de la un lat. *bucculentus, care pare foarte artificial, si imposibil din punct de vedere fonetic. Loewe 10 si DAR admit ca bucalai „cu capul negru” a rezultat din compunerea lui buca „obraz” la animale si, pe de alta parte, in ciuda evidentei identitati a lui bucalat „gras” cu bucalai „cu capul negru”. Credem ca trebuie mai curind plecat de la var. bucalau, al carui f. normal, bucalaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populara, ca fiind in legatura cu laie, cu care nu are nimic a face in realitate. Cu toate acestea, persista dificultatea derivarii lui bucalat plecindu-se de la buca; cf. Spitzer, Dacor., VI, 332, a carui ipoteza (‹ bucca + latus) ni se pare nepotrivita. S-ar putea avea in vedere o prima der. pe baza suf. -lau (cf. fata › fatalau), prin care s-a format probabil un fals participiu bucalat.

fringhie (-ii), s. f. – 1. (Inv.) Ciucure, canaf. – 2. (Banat) Centura, cingatoare. – 3. (Olt.) Scul de lina. – 4. Sfoara. – Var. frimbie, frimbie, fimbrie, fringhie. Lat. fῑmbria (Puscariu 653; Candrea-Dens., 650; REW 3308; DAR), cf. prov. fremnha, fr. frange. Dupa Byck-Graur, BL, I, 21, i din var. s-ar explica prin pl., ipoteza care ni se pare insuficienta. Pentru it. frangia, cf. Battisti, III, 1707. Der. fringhier, s. m. (persoana care face sau vinde fringhii); fringhierit, s. n. (totalitatea fringhiilor necesare la pescuit); fringhiuta, s. f. (dim. de la fringhie; planta, Funaria hygrometrica); fringuiala, s. f. (Trans., lovire, crapare). – Din rom. provin slov. frembia, rut. frembija (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 404).

gide (gizi), s. m. – 1. Calau. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecator. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientala. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. Dupa Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „calau”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s. m. (nume propriu de ciine), pentru a carui variatie vocalica cf. giza-ghiza; ghidanac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidalan, s. m. (vlajgan); ghidus, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -us; ghidusesc, adj. (caraghios); ghidusie, s. f. (caraghioslic). Ghidus este considerat de Philippide, Principii, 64 si DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 si la Scriban din mag. budos „puturos”, de unde provine si sas. bidusch; si de Draganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidos „pastor de capre”, aluzie la un obicei popular de Craciun. Nici una din aceste explicatii nu ni se pare convingatoare.

impatra (-atru, impatrat), vb. – A ramine cu buzele umflate, a fi dezamagit. – Var. patra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obtine” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o capata „a da gres”. Cuvint rar (var. numai la Sincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel incit conjugarea sa nu ni se pare sigura.

moroi (moroi), s. m. – Vampir, fantoma in care se incarneaza copilul mort nebotezat. Sl. mora „vrajitoare”, cf. sb., cr., slov., pol. mora „cosmar”, alb. more, ngr. μόρα (Cihac, II, 203; Pascu, Arch. Rom., VII, 563), bg. marok (Conev 106). Der. din ngr. μωρόν „copil” (Bogrea, Dacor., I, 265) ni se pare mai putin convingatoare. – Der. moroaie, s. f. (fantoma, spiridus, duh rau).

pace, s. f. – Situatie, stare fara razboi. Lat. pacem (Puscariu 1235; Candrea-Dens., 1297; REW 6317), cf. alb. pakje, it. pace, prov. patz, fr. paix, cat. pau, sp., port. paz. – Der. nepace, s. f. (inv., neliniste); paciui (var. impaciui), vb. (a face pace, a pacifica); paceluit, adj. (inv., pacific); pacefacator, s. m. (inv., pacificator); pasnic (var. pacinic), adj. (pacific); pasnicie, s. f. (liniste). – Der. neol. (din fr.) pacific, adj.; pacifica, vb.; pacificator (var. pacinicie), adj.; pacifism, s. n. Dupa Buescu, R. Etudes roum., III, 158-63, folosirea lui pace ca interj. trimite la lat. pax, gr. πάξ, interj., distinctie care ni se pare prea subtila. Mai probabil este formula de salut sau de ramas bun, folosita pentru a indica ideea de „problema transata” sau „sa nu mai vorbim de asta”, ca in cazul lui sanatate.

AIDOMA adv. 1. La fel, asemenea, exact, intocmai. Arata... o scrisoare de amenintare aidoma celeilalte (DUMITRIU). 2. Aievea, intr-adevar. Tot ce auzim din gura ei, ni se pare ca vedem aidoma (VLAHUTA). – Din a³ + v. sl. vidomu „vizibil”.

BA³ adv. (accentueaza sensul cuvintelor pe care le insoteste) Chiar. Nu-mi pare rau, ba imi pare bine. /<bulg., sb. ba

PACAT ~e n. 1) Fapta sau vorba care contrazice principiile moralei religioase. ◊ Cu ~ nedrept; vinovat. Fara ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cadea) in ~ a savarsi o fapta regretabila. A-si ispasi (sau a-si spala) ~ul (sau ~ele) a-si ispasi vina. A face ~e cu cineva a invinovati pe nedrept pe cineva. A-l impinge la ~ (pe cineva) a fi indemnat de un gand rau. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Intamplare nefasta; nenorocire. ◊ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ imi pare foarte rau. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfectiune morala caracteristica unei persoane. /<lat. peccatum

A SE parUI ma ~iesc intranz. A face (concomitent) schimb de batai, tragandu-se de par (unul pe altul); a se f****i; a se tarnui. /par + suf. ~tor

impaia, pers. 3 sg. impaiaza, vb. I refl. (reg.; despre oi) primavara oile se impaiaza = le cresc sub firele vechi de lana alte fire noi (pai); a naparli.

banui (-uesc, banuit), vb. – 1. (Trans.) A regreta, a (se) lamenta. – 2. a se simti jignit, a se ofensa. – 3. A avea o parere proasta; a reprosa, a face mustrari. – 4. A-si face o parere, a considera, a socoti. – 5. A presupune, a presimti. – Var. bani, (inv.) a deranja, a supara. Mag. banom „regret” sau „imi pare rau”. (Cihac, II, 478; Berneker 42; DAR; Galdi, Dict., 103); cf. banat. A trecut din mag. in cr. banoveti, rut. banuvati, bg. din Trans. banuva (Miklosich, Bulg., 119). Der. banuielnic, adj. (suspect; indoielnic); banuiala, s. f. (repros, suspiciune); banuitor, adj. (care banuieste, lipsit de incredere).

fa interj. – Formula generica de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, fai. Origine incerta. Dupa Puscariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR si Scriban, ar fi abreviere de la fata, prin analogie cu ma. pare mai probabila der. de la fie, dialectal fiia, cf. forma inv. fa-sa „fie-sa” citata de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai putin probabila. Cuvint cunoscut in Munt., Mold. si Bucov. (ALR, I, 199); in Mold. mai ales fa. Curent la tara, se considera vulgarism in limba literara.

incoace adv. – Inspre mine. – Megl. ancoati. De la acoace, cuvint pastrat in citeva comp. ca in(tr’) a coace, si aceasta de la eccum hocce (Puscariu, ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; DAR; dupa Philippide, Principii, 92, de la in ecce hacce). Incoa (mr. ncoa, megl. anco), adv. (inspre mine) pare sa fie reducere a cuvintului anterior (der. de la eccum illac propusa de DAR pare mai putin probabila, intrucit sensul ar fi trebuit sa fie cel de incolo; astfel incit autorul trebuie sa admita o incrucisare cu incoace). – Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu prep. de, cf. dincolo.

mie pron. pers. in dativ. Lat. mihi (Candrea-Dens., 1099). Se foloseste in patru feluri diferite: mie in pozitie tare, ca in sp. a mi, si totdeauna impreuna cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), inaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) in pozitie enclitica sau proclitica: mi-a adus, dindu-mi; imi in urmatoarele cazuri: imi pare, imi aduc aminte, valoare emfatica, fata de mi-a duc aminte, pronuntare familiara.

neghiob (neghioaba), adj. – Prost, nating. Origine obscura. Ne- pare sa fie element expresiv, ca in nata-, cf. navleg, navirlie; dar al doilea element e greu de identificat. Der., din sl. negodinu „ingrat”, cf. rus. negodnyi „nerod” (Cihac, II, 215), sau din mag. nagyobb „mai mare, major” (Scriban) nu pare posibila. Tiktin il interpreteaza pe ne- drept prefix negativ. Der. neghiobesc, adj. (prostesc); neghiobeste, adv. (prosteste); neghiobi, vb. (a prosti); neghiobie, s. f. (prostie).

2) apar, aparut, a aparea v. intr. (lat. apparere. V. par 3). Ma arat [!]: luna apare de dupa deal. Ies de supt tipar, is publicat: a aparut o carte. Fig. Ma manifest: mila ii apare in toate actiunile. – Fals va apare ild. va aparea.

2) compar, -parut, a -parea v. intr. (lat. com-parere. V. a- si dis-par). Ma prezent [!] (apar) la judecata.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

pareA, par, vb. II. Intranz. si refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenta de... ◊ Loc. vb. A-i parea (cuiva) bine = a se bucura. A-i parea (cuiva) rau = a regreta. ◊ Loc. adv. pare ca = parca¹. ◊ Expr. Pe cat se pare = pe cat se vede, pe cat se intelege. (Rar) (Impers., introduce o propozitie subiectiva) parea ca ma aflam intr-un mare oras. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atentia, a impune. 2. A avea impresia, a-si inchipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a gasi. 3. A se insela; a i se nazari. [Var.: (rar) pare vb. III] – Lat. parere.

TEME, tem, vb. III. 1. Refl. A simti teama, a fi cuprins de frica. ◊ Expr. Cine e muscat de sarpe se teme si de soparla = cel patit e fricos, prevazator. Ma tem ca... = mi se pare ca..., socotesc ca..., am sentimentul (neplacut) ca... ♦ A fi ingrijorat, a-si face griji. 2. Tranz. (Pop.) A banui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.

TEME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simti teama. ◊ Expr. Cine e muscat de sarpe se teme si de soparla = cel patit e fricos, prevazator. Ma tem... = mi-e teama ca..., mi se pare ca..., socotesc ca... ♦ A fi ingrijorat, a-si face griji. 2. Tranz. (Pop.) A fi gelos; a banui, a suspecta pe cineva de infidelitate in casnicie. – Lat. timere (= timere).

niMERIT adj., adv. 1. adj. adecvat, conform, convenabil, corespunzator, cuvenit, indicat, oportun, potrivit, recomandabil, recomandat, (livr.) pertinent, (inv.) cuviincios, raspunzator, (fig.) sanatos. (Calea cea mai ~ pentru ...) 2. adv. adecvat, indicat, oportun, potrivit, recomandabil. (Nu mi se pare ~ sa ...) 3. adj. v. propriu. 4. adj. v. binevenit.

OPORTUN adj., adv. 1. adj. v. nimerit. 2. adj. v. recomandabil. 3. adv. adecvat, indicat, nimerit, potrivit, recomandabil. (Nu mi se pare ~ sa ...) 4. v. binevenit.

A SE pareA pers. 3 se pare intranz. (de regula, urmat de o propozitie introdusa prin conjunctia ca) A face impresia; a se crea aparenta. Mi se pare ca ploua. Cum ti se pare? /<lat. parere

TEAMA f. Stare de neliniste sufleteasca cauzata de un pericol adevarat sau inchipuit; frica. ◊ A avea (sau a-i fi) ~ de cineva sau de ceva a se teme de cineva sau de ceva. Mi-e ~ ca... mi se pare ca ...; e posibil sa ... [G.-D. temei] /v. a se teme

A SE TEME ma tem intranz. 1) A fi stapanit de teama; a avea teama. ◊ ~ si de umbra sa, (~ si de o umbra) a fi foarte fricos. Cine e muscat de sarpe, se teme si de soparla cel patit devine foarte prevazator. 2) A fi cuprins de neliniste; a fi cuprins de griji; a se nelinisti; a se ingrijora; a se agita; a se framanta. ◊ Ma tem ca... mi se pare ca ...; cred ca ... . /<lat. timere

naiba s. m. art. – D****l. Probabil din tc. (arab.) naibe „nenorocire” (Loebel 68; Seineanu, Semasiol., 61), prin intermediul tig. naibah „ghinion” (Graur 175); e mai curind o imprecatie generica decit un nume propriu al demonului. Der. propusa de la n’aiba (parte de noi) nu pare normala (duca-se pe pustiu sau uciga-l toaca sint alte denumiri ale demonului; dar duca-se sau uciga-l, separat, nu au sens). Din arab. la’ib, cf. sp. naipe (Lokotsch 1389) este putin probabil. – Der. naibui, vb. (a trimite la d****l).

tabuet (-te), s. n. – 1. Saculet, traista. – 2. Porecla data persoanelor indesate. – 3. (Trans.) Husa. Origine incerta. Poate in legatura cu tarbuc; dupa opinia lui Tiktin, care mi se pare mai putin sigura, din sl. tobolici, poate prin intermediul sb. tobo(l)ca. In Mold. si Trans. – Der. tabeica (var. tebeica), s. f. (Munt., saculet); tabiltoc (var. tabultoc, taboltoc, tobiltoc), s. n. (sac, tabeica), cu suf. expresiv (dupa Lacea, Dacor., IV, 781, din sas. Doppeltuch).

afectez v. tr. (lat. affectare. V. infectez). Uzitez mult: a afecta oare-care cuvinte. Iau forma de: cristalele afecteaza forme geometrice. Ma prefac: a afecta o fata de om onest. Destinez: a afecta bani pentru un ospiciu. Ipotechez: a afecta o casa la Creditu Urban. Impresionez, misc: mizeria lui m' a afectat. V. refl. Ma intristez: ne afectam de mizeria altuia. Ma prefac, simulez sentimente ca sa par interesant (ma alint, ma izmenesc, ma spanceiesc).

PARCA¹ adv. Se pare ca..., s-ar crede ca..., s-ar zice ca...; (in constructii negative) nu prea. Parca il cunosc. ♦ Este posibil, se pare ca da. Ma cunosti? – Parca. ♦ (Cu valoare de conjunctie) Ca si cum, ca si cand. Imi raspunde parca n-ar avea gura. ♦ Ca si cum ar fi, ca si cand ar fi. Venea parca o adiere. – parea + ca.

ROMAN s.n. 1. Naratiune epica in proza de mari proportii, care oglindeste evenimente, episoade ale vietii unei societati etc. 2. (Fig.) Impletire de intamplari cu multe episoade care par neverosimile. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. roman].

2) chisea si chesea f., pl. ele (turc. kise, kese, punga de 500 de piastri sau de 110 franci). Vechi. Punga de tinut bani (ori tutun, inlocuita azi pin [!] tabachere). – In Olt. chisa, pl. tot ele: baga mina la chisa si da-ne cite-o para (GrS. 1937, 244).

NEPAMANTEAN, -A, nepamanteni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este de pe pamant, care nu are caracterul lucrurilor de pe pamant; nepamantesc; fig. care pare din alta lume. – Ne- + pamantean.

NEVEROSIMIL, -A adj. Care nu pare adevarat; de necrezut. [< ne- + verosimil].

PLANTA vb. I. tr. 1. A sadi (pomi, plante). 2. A infige in pamant (un stalp, un par etc.). 3. A instala mine pe un teren. [Cf. fr. planter, lat. plantare].

NEVEROSIMIL, -A adj. care nu pare adevarat; de necrezut. (< ne- + verosimil)

PITAC, pitaci, s.m. 1. Moneda austriaca de arama care a circulat in trecut si la noi; (p. ext.) ban, gologan, para. 2. Moneda ruseasca de argint sau de arama.

NESFARSIRE s. f. Intindere sau cantitate fara limite sau care pare ca nu are limite. – Ne- + sfarsire.

pai s.n. (reg.) 1. lana noua, marunta, crescuta pe oi primavara. 2. grasime de pe lana oilor; usuc.

paresimi s. f. pl. – Postul Pastelui care dureaza patruzeci de zile. – Mr. paresine, pareasini. Lat. quadrāgēsima (Candrea, Elements, 35; Puscariu 1267; Candrea-Dens., 1333; REW 6911; Draganu, Dacor., IV, 746), cf. it. quaresima, prov. caresma, fr. careme, sp. cuaresma, port. quaresma. In Munt. circula in forma miez-pareti, miez-paresimi, cf. fr. mi-carema, si cu asimilare la perete.

sic interj. – Bine facut, bine infaptuit, ma bucur. Creatie expresiva. Nu pare sa aiba nimic in comun cu sb., cr. sik, ceh. sik „zgiltiiala” (Cihac, II, 388), slov. sik, ceh., pol. syk „fluierat” (Tiktin), tc. sik „suparator” (Philippide, Principii, 148; Seineanu, II, 320), ci pare sa aminteasca de hic, bic, smic. – Der. sicii, vb. (a scutura, a desela, a deregla; a stinjeni, a m*****a), a carui der. expresiva este evidenta (totusi, Seineanu, II, 320, Lokotsch 1960 si Ronzevalle 113 se refera la tc.); sicala, s. m. (prost, neghiob, pisalog); siciiala, s. f. (suparare, cicaleala).

NEVEROSIMIL, -A, neverosimili, -e, adj. Care nu pare adevarat; de necrezut, fara credibilitate. – Ne- + verosimil.

MINA², mine, s. f. Expresie a fetei; fizionomie, chip, infatisare. ◊ Expr. A avea (o) mina buna (sau rea) = a arata bine (sau rau), a parea sanatos (sau bolnav). – Din fr. mine.

A SE CREDE ma cred intranz. A avea o parere exagerata despre calitatile proprii; a fi increzut. /<lat. credere

chirlopan (-ne), s. n. – Tirnacop. Origine incerta. pare a fi in legatura cu fr. varlope „rindea”, probabil prin intermediul germ. Se foloseste in Trans.

noroi (noroaie), s. n. – Glod, clisa, namol. Sl. naroj „elan, impuls” (Tiktin), din riti „a misca”, cf. paroi. Der. din sl. nora „ascunzatoare” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Mikloisch, Lexicon, 455; Cihac, II, 218) nu e probabila. Bg. noroj (Conev 40; Scriban) pare sa provina din rom., deoarece ne-am fi asteptat la naroj, ca in sl. – Der. (i)noroi, vb. (a inamoli, a inglodi; a tencui); noroiala, s. f. (namol, glod); noroios, adj. (cu noroi).

barabaresc v. tr. (sirb. barabariti se, a se face de o potriva. V. barabar). Ban. Trans. Aliniez, egalez, compar. V. refl. Devin egal, ma aseman, ma potrivesc (in marime, in valoare, parere). – Si -nesc.

corcan (-ni), s. m. – Lastar bastard. Origine necunoscuta. pare deformatie de la circel datorata, poate, unei schimbari de suf.; insa fonetismul nu este clar. Legatura pe care o presupune DAR cu rut. korkijka „coroana unui copac curatat de ramuri uscate”.

INSELA, insel, vb. I. I. Tranz. (Inv.) A pune saua pe cal, a inseua. II. 1. Tranz. A induce in eroare, a abuza de buna-credinta a cuiva; a amagi. ◊ Expr. A insela asteptarile = a dezamagi. ♦ (Despre simturi, facultati psihice) A nu (mai) functiona bine, a da o imagine eronata, neconforma realitatii. Ma insala memoria. 2. Refl. A-si forma o parere eronata despre cineva sau ceva; a gresi. 3. Tranz. A incalca fidelitatea conjugala; p. gener. a fi necredincios in dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fata, o femeie. – Lat. in-sellare.

A PLANTA ~ez tranz. 1) (butasi, puieti, rasad etc.) A pune in pamant ca sa creasca; a sadi. 2) (stalpi, pari etc.) A infige in pamant fixand. 3) mil. (mine) A pune pe o anumita suprafata (pentru a arunca in aer). /<fr. planter, lat. plantare

laun (-ni), s. m. – Planta, Myriophyllum verticillatum. Origine obscura. pare cuvint inrudit cu vb. la „a spala” (dupa Bogrea, Dacor., II, 667, prin intermediul unui lat. *lavōnem „spalatorie”; mai curind cu ajutorul suf. expresiv -un, cf. bauna, gaunos etc.). Este planta care creste in ape statatoare; dar formarea cuvintului e putin clara. – Der. launos, adj. (murdar); Launele, s. f. pl. (riu in Olt.), al carui nume este vizibil identic cu cuvintele anterioare (dupa Iordan, Rum. Toponomastik, 141, cf. DAR, din lat. leonem).

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atona. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astazi se confunda complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o stiu, Alecsandri; fara sa mi-o ceara nimeni, Camil Petrescu) si care pare sa provina din lat. hoc, cf. poitev. o (elle etait belle, elle o savait, cintec popular din Parthenay). Dupa Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacica. Der. din lat. ullam (Cretu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabila.

busola f., pl. e (it. busolla, lat. buxula, si buxtala, dim. d. buxta, var. din buxida, -idos, pixida, cutie. Din buxtula, vine fr. boite, germ. buchse, engl. box. V. bucsa, pusca, boxa). Un aparat compus dintr’un cadran pe care se afla un ac magnetic care se intoarce totdeauna spre nord. Fig. Conductor: sfaturile tale vor fi busola mea. Fals busola (dupa fr.). Si pusula (ngr. pusulas) intre 1800-1850. – Busola era nestiuta de cei vechi, dar se pare ca Chinejii o intrebuintau cu o mie de ani inainte de Hristos. In europa a fost descoperita in seculu XIII, cind s’a observat intiia oara ca un ac magnetic, oscilind liber in prejuru unui pivot, se indreapta totdeauna spre nord. Italianu Flaviu Gioia din orasu Amalfi s’a gindit primu sa puna un ac magnetic pe un pivot pe care sa se poata misca in toate directiunile, facind astfel observatiunile mai usoare, si mai exacte. Cercu inauntru caruia se invirteste acu e impartit in 32 parti si se numeste roza vinturilor.

A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

cangrena (cangrene), s. f. – Distrugere sau putrezire a unei parti din tesuturile unui organism. – Var. gangrena. Fr. gangrene. Oricit ar fi de incorecta, forma cu c- pare a fi inlocuit definitv forma etimologica, cu siguranta datorita unei apropieri instinctive cu cancer. – Der. cangrena, vb.; cangrenos, adj.

carje (-ji), s. f. – 1. Baston de episcop. – 2. Bat cu partea superioara bifurcata pe care se sprijina infirmii. – 3. Bat, par. – 4. Cutit de tabacar. – 5. La plug, regulator. – 6. Macara pentru mine. Var. cirja. Sl. krizi „cruce”, care provine din lat. crucem, prin intermediul v. germ. (Cihac, II, 42; Skok 63); cf. sb. krza „cirje”. Var. este numai ortografica. – Der. cirjoiat, adj. (curbat, arcuit); cirjob (var. girjob), adj. (incovoiat), prin contaminare cu girbov (DAR). Din rom. provin rut. kyrza „cirje” (Candrea, Elementele, 403), si mag. gerzsa (Edelspacher 13).

chip n., pl. uri (und. kep dial. kip, id., de unde si vsl. kipu. V. capiste). Imagine, figura: un chip de om. Infatisare, fata, aspect: frumos la chip. Forma, aspect: in chip de pasare. Mod, fel: nu stiu in ce chip sa incep. Nu e chip, e imposibil. Dupa chipu si asemanarea lui Dumnezeu, in forma lui Dumnezeu. Chip cioplit, statua. A incerca fel si chip, a incerca toate mijloacele, a face tot posibilu. Chip sau chipurile, dupa cum se vede, dupa cum se pare, par´ca, in forma: a venit chip (chipurile) sa ma viziteze, (supt pretext de vizita) dar, in realitate, ca sa ma spioneze.

par¹, pari, s. m. 1. Bucata de lemn lunga si (relativ) groasa, de obicei ascutita, folosita mai ales ca element de sustinere, de fixare etc. in diferite constructii sau ca parghie, ca ciomag etc. ◊ Loc. adv. Cu parul = cu forta, silit. ◊ Expr. A-i da (cuiva) cu parul in cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a impiedica (pe cineva) sa promoveze, sa actioneze etc. parca mi-a (sau ti-a, i-a etc.) dat cu parul in cap, se spune cand cineva a primit pe neasteptate o veste neplacuta. A (i) se apropia funia de par = a) a fi batran, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru indeplinirea presanta a ceva); a se apropia deznodamantul. 2. Craca groasa de copac. ◊ par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.

TOTUSI conj., adv. 1. conj. dar, insa. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. (prin Transilv.) meghis. (Sa treci ~ pe la mine.) 3. adv. inca, tot. (Cat ii da si ~ i se pare putin.)

A SE CAI ma ~iesc intranz. A fi cuprins de regret; a-i parea rau; a regreta. /<sl. kajati

coapsa (coapse), s. f. – 1. Parte a piciorului cuprinsa intre sold si genunchi. – 2. Coasta, versant. – Mr. coapsa. Lat. coxa (Diez, I, 171; Puscariu 386; Candrea-Dens., 378; REW 2292; DAR); cf. vegl. copsa, alb. kofse (Meyer 193; Philippide); it. coscia (‹ lat. *coxea), prov. cueisa, cat. cuxa, sp. cuja. Cuvint uzual (ALR, I, 56); in sec. XV, coafsa. Din rom. sb. kopsa (Candrea, Elemente, 407; Rosetti-Graur, BL, III, 66). Rezultatul rom. x › ps nu este clar, nici general; cf. frasin, toapsec, masea, lasa. Explicat traditional cu mica probabilitate, prin pozitia posttonica; o noua explicatie, bazata pe „reactia la tendinta de asimilare”, nu pare mai sigura (Graur-Rosetti, BL, III, 65; Rosetti, I, 82-4).

A SE DECLARA ma declar tranz. 1) A lua o atitudine; a-si expune o parere; a se pronunta (pentru sau contra ceva). 2) (despre procese, fenomene) A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a se dezlantui; a izbucni; a se declansa; a irupe. /<fr. declarer, lat. declarare

mincioc (-curi), s. n. – Virsa de pescuit. – Var. micioc, mi(n)ciog. Rut. misok „sac” (Scriban). Der. din sl. mesti „a agita” (Tiktin) pare mai putin probabila. In Mold.

SPUNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gand, o parere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ti spuneam eu! = ai vazut ca a fost asa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formula care exprima mirarea, neincrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ti spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuitie, a intui, a presimti. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cantec; a canta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destainui, a marturisi ceva cuiva. ♦ A pari, a denunta pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lamuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obisnui, a se zice intr-un anumit fel. – Lat. exponere.

CONCEPTIE s. 1. convingere, gand, idee, judecata, opinie, orientare, parere, principiu, vedere, viziune, (livr.) convictiune. (Are niste ~ sanatoase.) 2. teorie, teza. (O noua ~ in biologie.) 3. (BIOL.) concepere, procreare, (inv. si pop.) zamislire. (Proces de ~.)

arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).

ciocni (ciocnesc, ciocnit), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate in usa. – 3. A inchina, a lovi usor paharele inainte de a bea. – 4. A tabari, a navali, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucaes, megl. ciucnes. Formatie spontana, plecindu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitura”, care prezinta un paralelism perfect cu ciocani. Se considera, totusi (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), ca trebuie sa provina din vreo forma sl. ca rus. coknuti, bg. ceknuvam; ceea ce nu pare posibil, daca se ia in consideratie aceeasi posibilitate expresiva, aplicata identic boc(a)ni si poc(a)ni. Der. ciocnas, s. m. (miner care munceste intr-o salina), cf. ciocanas, probabil prin contaminare cu ocnas; ciocneala s. f. (izbitura); ciocnet, s. f. (izbitura); ciocnitura, s. f. (izbitura).

soson (-ni), s. m. – Incaltaminte impermeabila pentru iarna. Fr. chausson „cizmulita”. Bg. soson (Bernard 50) pare sa provina din rom.

MIRA¹, mir, vb. I. 1. Refl. si tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neinsemnat, marunt, o nimica toata. Te miri unde = cine stie unde, undeva. Te miri cum = nu se stie cum, fara voie. Ma miram eu sa nu... = eram sigur ca... Ma miram eu sa... = eram sigur ca nu... Sa nu te miri daca... = sa nu ti se para curios ca..., e normal sa... ♦ Refl. A-si manifesta surprinderea, nedumerirea, admiratia. 2. Refl. A nu-si da seama, a se intreba. – Lat. mirari.

A SE GROZAVI ma ~esc intranz. fam. depr. A face pe grozavul; a-si da aere (avand o parere exagerata despre propria persoana). /Din grozav

A SE TARNUI ma ~iesc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de paruieli (unul cu altul); a se parui; a se f****i. /tarn + suf. ~ui

PLANTA vb. I. tr. 1. a sadi (pomi, plante). 2. a infige in pamant (un stalp, un par etc.). ◊ a instala in decor (in scena, pe un platou de filmare). 3. (mil.) a instala mine pe un teren. 4. a fixa cu insistenta. 5. (fam.) a parasi brusc pe cineva. II. refl. (fig., fam.) a se posta (ostentativ), a se protapi (in fata cuiva). (< fr. planter, lat. plantare)

bosunflu (ma), a -a v. refl. (ruda cu pv. botenflat, unflat, cat. botinflat, bucalat, b. bota, minie, care pare sa vie d. lat. botus, dim. botulus, cirnat, si inflatus, unflat. Forma rom. presupune un lat. bosus. Cp. si cu fr bouder, a fi bosunflat). Fam. Ma supar, ma minii: copiii se bosunfla lesne. Adj. (bosunflat). Imbufnat, suparat. V. bosomelnic, ghimpos, posomorit, buzat.

ACORD, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

OPIniE ~i f. Punct de vedere particular (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); parere; judecata; considerent; cuvant. ◊ A face ~ separata a nu adera la parerea altora (a majoritatii). [G.-D. opiniei; Sil. -ni-e] /<lat. opinio, ~onis, fr. opinion

A SE INCREDE ma incred intranz. 1) A avea (toata) nadejdea. Ma incred in tine. 2) (mai ales in constructii negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o parere exagerata despre sine; a se supraevalua. /in + a crede

pazvan (-ni), s. m. – Garda, straja. – Var. pazavan. Tc. pazvand (der. din per. bazou bend „bratara”, propusa de Bogrea, Dacor., III, 734, pare gresita). – Der. Pazvante (var. Pazvanoglu), s. m. (pasa din Vidin rasculat contra sultanului turc in 1797; simbol de invechit si perimat), din tc. Pazvant-Oglu „fiu de ostas de garda”; pazvangiu, s. m. (soldat din trupele lui Pazvant-Oglu; tilhar, hot).

APROPIA, apropii, vb. I. I. Refl. (Local) A veni, a se duce, a se aseza aproape de ceva sau de cineva. Petre se apropie respectuos (REBREANU). ◊ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reusi sa comunici sau sa te intelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea sa obtii ceva. Se apropie funia de par = se apropie deznodamantul, sfarsitul. ♦ Tranz. A duce, a aduce, a aseza aproape de ceva sau de cineva. Fiecare pas ne apropie de casa. II. Refl. (Temporal) A veni, a fi aproape. Ziua se apropie si raman singur pe mal (SADOVEANU). ♦ A ajunge aproape de o anumita varsta. Se apropie de 30 de ani. ◊ Expr. I se apropie vremea = e aproape de moarte. III. Fig. 1. Refl. si tranz. A fi, a ajunge sau a face sa fie sau sa ajunga (aproape) la fel cu altcineva sau cu altceva. Cunostintele lui se apropie de ale profesorului sau. 2. Tranz. A-si face prieten pe cineva. – Lat. appropiare.

NESFARSIT¹, nesfarsituri. s. n. Ceea ce nu are (sau pare ca nu are) limita in spatiu sau in timp; nemarginire, infinit. ◊ Loc. adv. La nesfarsit = continuu, intruna, necontenit, ◊ Eternitate, vesnicie. – Ne- + sfarsit.

cauna (-ne), s. f. – Mina. Origine incerta. Dupa Puscariu 324 si DAR, de la un lat. *cavina, de la cavus „gol, scobitura”. DAR pare a identifica acest cuvint cu caula, s. f. (ponton). Eset posibil sa fie vorba de o var. de la gaunos vezi cuvintul.

tigau (-aie), s. f. – Varietate de oi cunoscuta prin finetea linii. Origine incerta. Se pare ca trebuie pornit de la o calificare a animalului, mai curind decit a linii sale; in asa fel ca sa ne gindim la o deformare a lui tiglau; dar explicatia semantica ne scapa. Der. propusa de Cihac, II, 534, din mag. cikyuh „varietate de oi din Asia”, sau de Diculescu, Elementele, 438, din gr. σιγαλόεις „moale” pare si mai indoielnica. Tigii, s. m. (insecta, Hylobius abietus) pare sa confirme prima ipoteza.

A SE INVOI ma ~iesc intranz. pop. 1) A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a se intelege; a conveni. 2) A fi de aceeasi parere; a se declara de acord. ~ cu spusele cuiva. 3) A se intelege bine; a trai in buna intelegere; a se impaca. /in + voie

giuvan (-ni), s. m. – Amant h********l. It. giovane „tinar”, prin intermediul tc. Sec. XVII, inv. Apare numai cu referire la obiceiurile turcesti; nu pare a fi avut circulatie reala in rom. Dupa Bogrea, Dacor., IV, 818, din per. gewan, guwan.

IDEE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoasterii logice; notiune, concept. 2. Principiu, teza cuprinzatoare, teza fundamentala, conceptie, gandire, fel de a vedea. ♦ Opinie, parere, gand, convingere, judecata. ◊ Expr. A avea idee = a avea cunostinte (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamatie de dezaprobare. Da-mi o idee = ajuta-ma cu o sugestie sau sa gasesc o solutie. ♦ Intentie, plan, proiect. 3. (In expr.) Idee fixa = imagine, gand delirant izolat, intens si durabil, lipsit de ratiune. ♦ Teama, grija cu privire la ceva, panica. ◊ Expr. (Fam.) A baga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face sa se ingrijoreze, sa se teama sau a se ingrijora, a se teme. 4. (In expr.) O idee (de...) = o cantitate mica, redusa etc. O idee mai mare. – Din fr. idee, lat. idea.

PLANTA, plantez, vb. I. Tranz. 1. A infige in pamant puieti, rasaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieti, rasaduri etc.; a sadi. 2. A fixa in pamant un stalp, un par etc. ◊ Expr. (Refl.) A se planta in fata cuiva = a se opri in mod inoportun sau ostentativ in fata cuiva. 3. A ingropa mine pe o portiune de teren; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

faula (-le), s. f. – (Trans. de Vest) Mod de a fi, aspect, aparenta. – Var. faula. Lat. fābula „istorie”, cf. subula › sula, stabulum › staul; schimbarea de accent ca in audio › aud. Cuvintul nu a fost studiat, si circula putin; insa pare a insemna, mai curind decit „aspect fizic”, ceva in sensul de „dispozitie, tinuta”. Cf. citatul lui Frincu-Candrea, in DAR; ian spune-mi faula lui. Tiktin si DAR dau cuvintul drept necunoscut. Este dublet de la fabula. Cf. it. fola „priveste” (Battisti, III, 1676).

io – Formula care preceda, in documentele si inscrisurile oficiale, numele domnitorilor Tarii Romanesti, si apoi ai Moldovei. Ngr. ἴω, cf. sl. io, in documentele muntenesti (sec. XIV). Originea sa nu este precizata cu claritate; se pare ca este vorba de o abreviere de la ’Iωάννης. In rom. trebuie sa se fi confundat cu io, pronuntare vulgara a lui eu, pron. pers. de pers. I sing. Fara circulatie reala.

parALAC s. n. grup de rasini sintetice (ne)modificate de uleiuri vegetale, dizolvate sau nu in solventi organici, folosite la fabricarea liantilor pentru cerneluri de tipar, emailuri, vopsele, a lacurilor etc. (< para¹- + lac)

muscoi (-i), s. m. – Catir. – Var. miscoi. – Mr. musca, s. f., megl. moasca, s. f. Sl. misku (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 389; Cihac, II, 206), cf. bg. maska, alb. musk (Philippide, II, 725; Rosetti, II, 119). Der. din lat. musculus (Lambrior, Carte de cetire, Iasi, 1882, p. LVIII; Skok, cf. Dacor., VII, 362), nu pare posibila. Sec. XVI, inv. – Der. muscoaie (var. miscoaie), s. f. (catirca).

sarpun (-ni), s. m. – Cimbrisor (Thymus serpyllum). – Var. sarpunel. Lat. serpullum (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; REW 7860; Tiktin), cf. prov. serpol, cat. serpoll. Caractewrul de cuvint mostenit si popular pare indoielnic. Puscariu 1584 citeaza pe serpunel, s. m. (cimbrisor), pe care-l considera drept reprezentant al lat. *serpullellum.

2) ban (d. ban 1, adica „moneta banului”, dar nu a celui de Severin, ci acelui de Agram, ai carui dinari „banali” erau foarte cautati in sec. 13 fiindca argintu lor era foarte curat. Cp. cu ducat si pol 1). Odinioara, cea mai mica moneta de argint, apoi de arama, in valoare de 1/8 din para, iar de la 1867 1/100 din franc. Gologan de 10 bani (Munt.). Moneta in general: un ban de aur. Pl. parale, avere in bani: n’am bani la mine, ci acasa. Lucruri pe care s’au dat multi bani: citi bani pe morminte! A face bani, 1) a fabrica bani, 2) a agonisi (a cistiga) bani. Prov. A stringe bani albi pentru zile negre, a stringe bani p. viitoru nesigur (V. dinar). Fecior de bani gata, acela care are de cheltuiala banii parintilor. A fi in banii tai, a fi la largu tau, nestinjenit.

dansez v. intr. (fr. danser; d. vgerm. danson, a trage, adica „a trage un sir la dans”. Ngerm. tanzen [de unde pol. tancowac, rut. tanciuvati, ung. tancolni] pare a veni de pe fr. it. danzare). Joc, salt in cadenta. V. tr. Execut miscarile unui dans: a dansa un vals. Fac sa danseze cu mine: a dansa o dama. – Vechi dantuiesc (dupa pol. si rut.). V. topai.

INCERCA vb. 1. v. verifica. 2. v. experimenta. 3. a proba, a verifica, (inv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. a cauta, a tatona, (inv. si reg.) a probalui. (~ sa gaseasca o solutie.) 5. a cauta, a vedea. (~ daca poti sa dezlegi problema.) 6. v. sonda. 7. a cauta, a umbla. (~ sa ma insele.) 8. v. stradui. 9. a se forta, a se sforta, a se sili, a se stradui. (~ sa-i castige bunavointa.) 10. a gusta, (pop.) a cerca. (A ~ o para pentru a-i aprecia savoarea.) 11. v. intrece. 12. v. indura. 13. v. simti.

A SE RALIA ma ~ez intranz. (despre persoane) 1) A se grupa in jurul cuiva sau a ceva pentru a actiona in comun. 2) A se alatura sustinand aceleasi idei. ~ la o parere. /<fr. rallier

A SE STILA ma ~ez intranz. 1) A-si forma deprinderi de purtare politicoasa; a deveni manierat; a se cizela; a se slefui. 2) depr. A adopta tot ceea ce este (sau pare a fi) ultramodern (mai ales in imbracaminte). /<fr. styler

sarpun (-ni), s. f. – 1. (Inv.) Cimbrisor (Thymus serpyllum). – Var. sarpunel. Lat. serpullum (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; REW 7860; Tiktin), cf. prov. serpol, cat. serpoll. Caracterul de cuvint mostenit si popular pare indoielnic. Puscariu 1584 citeaza pe serpunel, s. m. (cimbrisor), pe care-l considera drept reprezentant al lat. *serpullellum.

A SE STRANGE ma strang intranz. 1) (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu- se in acelasi loc; a se aduna. ◊ ~ de pe drumuri a veni acasa. A i se ~ funia la par (cuiva) a ajunge la o situatie critica. 2) A se face ghem; a se ghemui; a se zgribuli; a se zgarci. ◊ A i se ~ cuiva inima a simti un sentiment puternic de tristete, de durere sau de frica. 3) (despre articole vestimentare) A se reduce in largime sau in lungime. Camasa s-a strans. 4) (despre lichide sau despre corpuri ce contin lichide) A trece in stare semisolida; a deveni mai dens; a se indesi; a se ingrosa. Glodul peste noapte s-a strans. /<lat. stringere

deminda (-d, -at), vb. – A porunci, a ordona. Creatie ce pare artificiala, si pe care o gasim numai la Murnu (asa deminda Alcinou). Este formata pe baza fr. demander, it. dimandare, nu stim daca pe baza vreunui imprumut mr., care nu ne este cunoscut. Totusi, Candrea-Dens., 496 mentioneaza pe dimindare, pe care il considera reprezentant direct al lat.

tulpina (-ni), s. f. – 1. Trunchi de copac. – 2. Tija centrala a unei plante. – Var. trupina, turpina. Bg., sb. trupina, de la trupu, cf. trup (Cihac, II, 425; Tiktin). Forma inv. este trupina, din care pare sa se fi dezvoltat *trulpina, cu l expresiv; r s-ar fi disimilat intr-o faza posterioara.

2) cint, a -a v. tr. (lat. cantare, frct. d. canere, cantum, a cinta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Insir cu vocea sau cu un instrument o serie de sunete variate si armonice: a cinta un cintec din gura, din vioara, din flaut, din (sau la) pian; cocosu, privighetoarea cinta. Celebrez, laud: a cinta viata de tara. Spun des, repet: eu destul i-am tot cintat, dar el nu m´a ascultat. Repet prea mult: ce tot cinti pe aici, mai? Zic, spun, glasuiesc: ia vezi ce cinta hirtia ceia! V. intr. Vorbesc par´c´as cinta (ceia ce e un defect. De ex., ca Jidanii): acest orator cinta. V. refl. A fi cintat: acest cintec se cinta in toate partile. Trans. Rar. Ma bocesc.

leurda s. f. – Varietate de usturoi salbatic (Allium ursinum). Origine necunoscuta. S-a incercat explicarea acestui cuvint prin intermediul alb. hudere „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar aceasta ipoteza pare insuficienta. Dupa Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; dupa Scriban, in legatura cu lat. luridus. Der. par sa arate ca sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „padure mlastinoasa”, cum sint cele in care creste in mod spontan aceasta planta; din aceasta cauza e posibil sa ne gindim la o origine expresiva: leurda ar putea fi o var. a lui leopa, leoarba, leoarca, cu sensul de „loc unde bolboroseste”. – Der. leurdeasa, s. f. (padure); leurdar, s. m. (tilhar). – Din rom. provine rut. levurda.

minavet (minavete), s. n. – Flasneta. Origine nesigura. Dupa Tiktin (urmat de Candrea si Scriban) din fr. menuet, prin intermediul pol. menwet, care pare sa corespunda cu sensul cuvintului, cunoscut numai in Mold. Ar putea fi vorba si de un der. din ngr. μαναβέλλα „caterinca, flasneta”, cf. liver. Scriban mentioneaza sensul de „menuet”, care nu apare la noi.

tirimi adv. – Egal, indiferent. Ngr. ταiρι μοι „mi-e totuna” (Bogrea, Dacor., I, 268). Cuvint rar, putin atestat. Poate Bogrea l-ar fi confundat cu tiromi, vb. (a lenevi, a trindavi), si tiromeala, s. f. (inertie, pasivitate, indolenta), cuvinte din Olt., care par sa fie var. lui aromi cu pref. expresiv ta-, cf. taminda.

babaca (babaci), s. m. – 1. Tata, tatic. – 2. (Arg.) Hirtie de o mie de lei. – Var. babac, (inv.) babaie, babaita. Ngr. μπαμπάϰας, din tc. baba „tata” de unde deriva si alb., bg., sb. baba (Seineanu, II, 30; Lokotsch 146; Galdi 156). Sensul 2 se explica prin provenienta fireasca a banilor. Var. babaie pare a se explica direct din tc.

mereu adv. – 1. (Trans., adj.) Continuu, fara intrerupere. – 2. Incontinuu, neintrerupt. – 3. Totdeauna, fara incetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, linistit. Origine necunoscuta. Cuvint putin studiat. Unica ipoteza cunoscuta, care-l pune in legatura cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivita. Se foloseste in toate provinciile rom., dar nu se afla in dialecte. Ar putea fi un der. de la mere, forma dialectala a lui merge „a pasi; a continua”; dar der. cu suf. -eu, nu este curenta. Pentru sensul adj., cf. Pasca, Dacor., X, 315.

A SE ARATA ma arat intranz. 1) A-si face brusc aparitia; a se lasa vazut pe neasteptate; a se ivi; a aparea; a se isca. Un nor negru s-a aratat. 2) A avea aparenta; a fi in aparenta; a parea. Vara se arata a fi calduroasa. ◊ Pe (sau dupa) cat se arata dupa cum pare. 3) (despre persoane) A aparea (intr-un anumit fel) in fata unei colectivitati; a se manifesta. 4) pop. A i se parea ca real (ceea ce, de fapt, nu exista); a (i) se nazari; a (i) se naluci. /<lat. arrectare

halima (halimale), s. f. – 1. Titlu al colectiei de povesti orientale, mai cunoscuta ca O mie si una de nopti. – 2. Basm, poveste, snoava. – 3. Incurcatura, incilceala, confuzie. Arab. alima „balerina” (› fr. almee, sp. almea), prin intermediul ngr. χαλιμά (Seineanu, II, 200; Lokotsch, 800; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 220). Sensul 3 este firesc, data fiind complicatia povestii. Se pare ca Graur 161 se insala interpretindu-l ca „harmalaie”, pe care il explica prin tig. halema, de la ha- „a minca”.

chior, chioara adj. (turc. kor, pop. kior). Care are numai un ochi. Intunecos: ferestre chioare. Fig. Iron. Care nu nemereste [!] sau face greseli la joc (foarte des in limba copiilor): mai chiorule! De-a chioara, chioraste, ca chioru, in bobote. Iron. Apa chioara, (dupa unii, din apa chiara, adica „clara, limpede), apa simpla, nu vin. A nu avea nici o para chioara, nici un ban chior, a nu avea nici o letcaie. V. orb.

A SE SITUA ma ~ez intranz. A detine un anumit loc (in spatiu, in timp sau intr-un sistem ierarhic de valori). ◊ ~ pe o (anumita) pozitie a) a lua o (anumita) atitudine; a-si expune punctul de vedere; b) a avea o parere personala. ~ pe punctul de vedere (al cuiva) a accepta opinia cuiva; a adera la punctul de vedere (al cuiva). /<fr. situer, lat. situare

icni (icnesc, icnit), vb. – 1. A sughita, a suspina, a geme. – 2. A gifii, a respira greu in momentul in care se face un efort. – 3. A face un efort. – 4. A se sforta sa vomite. – Var. igni, hicni, hucni. Probabil creatie expresiva, pe baza lui (h)ic, care exprima ideea de gifiiala sau de sughit, cu suf. de asemenea expresiv, -ni (Tiktin). Coincide cu bg. ikam, aorist iknah (dupa DAR si Candrea, bg. este sursa a cuvintului rom.), rus. iknuti „a sughita”, cf. sl. lakati (Cihac, II, 151). Scriban presupune un sl. *iknǫti, izvor al rom. si al bg. pare a fi cuvint identic cu hegni, vb. (a se da inapoi). – Der. icneala, s. f. (sughit).

pravalie (pravalii), s. f. – s. f. – Magazin mic, dugheana. Origine incerta. Dupa Tiktin, legat de pravali „a se invirti, a se rostogoli”, cf. sb. provalija „prapastie” (Scriban), dar der. nu este convingatoare semantic. In Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbeste de pravalie de vinzare de vin, care se chiama prost circiuma; de unde pare ca s-ar putea presupune ca in sec. XVII cuvintul era simtit mai putin vulgar decit circiuma, lucru imposibil daca se porneste de la pravali. Der. din sl. pravljenije „administratie” (Candrea) nu este posibila fonetic. Ar trebui sa ne gindim la pravarie „magazin de praf de pusca” (cf. praf), de unde s-ar fi trecut usor la sensul de „pravalie in general, depozit”; cu atit mai mult cu cit in limba veche se obisnuia sa se arate si felul vinzarii: pravalie de vin.

zirna (-ne), s. f. – 1. Planta veninoasa, solan (Solanum nigrum). – 2. Lasnicior (Solanum dulcamera). Sl. zruno „graunte” (Tiktin; Conev 44; Candrea), din cauza formei fructului. Hasdeu se gindea la un dacic *dierna (Col. lui Traian, 1873, 80) sau *prodiorna (Ist. critica, II, 1, 270), ipoteza care pare inutila. Legatura cu mag. zolna (Cihac, II, 540) este improbabila. – Der. zirni, vb. refl. (a se zgirci, a se stringe, a se ghemui) ca fructul, cf. pipernici (nu este probabila legatura cu sl. zarinati „a inchide”, sugerata de Cihac, II, 305).

piedin (-ni), s. m. – Primele fire de urzeala netesute. – Var. piedin, s. n., chiedin. Mr., megl. piadin. Lat. *pedinus, de la pedem (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 881-5; Puscariu 1307; Candrea-Dens., 1378; REW 6354), cf. it. pedano, pedene, penero, sicil. pedinu. Alb. pedim pare sa provina din rom. (Jokl, RF, II, 246).

spin (-ni), adj. m. – Glabru, fara par. – Mr. spin. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsa de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 si 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spenk, sl. spanu. Prezenta unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteza posibila si nici necesara (calabr., sicil. spanu este imprumut direct din gr.). Der. din sl. este posibila, dar se loveste de dificultatea trecerii lui an › in, care este aceeasi din cuvintele mult discutate, jupin, smintina, stina si stapin. – Der. spinatic (var. spinatec), adj. (glabru).

mica (-ci), s. f. – Fragment, farima, parcela, parte. Lat. mῑca (Puscariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migu „clipa, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusa de Graur, BL, VI, 156 si de Scriban, se bazeaza pe expresii ca o mica de ceas, in care mica dobindeste sensul special de „parte dintr-o ora” si pare posibila doar ca incrucisare semantica. E dubletul lui mica, s. f. (mineral in foite), din fr. (lat.) mica. Probabil acelasi cuvint este cel care s-a pastrat in expresia mici farime (var. mii farime, mii si farime), cu sensul de „bucatele”, in care mici „bucati” s-a confundat cu mici „de marime redusa”. – Cf. dumica, nimic.

tirna (-ne), s. f. – 1. Cos mare de rachita, de nuiele. – 2. Stup de nuiele. – 3. (Olt.) Botnita care se pune la vite pentru a le impiedica sa pasca. Origine incerta. Se considera der. din bg. travna, sb. trnka (Cihac, II, 402; Tiktin; Candrea; bg. tarna, adaugat de Conev 74, pare sa provina din rom.), in legatura cu sl. trunu „spin”, cf. tirn. Aceasta der. este posibila, dar nu inceteaza sa fie batatoare la ochi apropierea de mgr. τράνα, lat. med. trana „impletitura de nuiele” (Goelzer, Bull. Du Cange, III, 159), de origine necunoscuta.

iscali (iscalesc, iscalit), vb. – A semna, a-si pune numele, semnatura. Origine incerta. Dupa Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridica azu iskalu „eu vreau” (din sl. iskati, cf. isca). Dupa Cihac, II, 149 (cf. Seineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati „a pata”, cf. bg. iskaljam „a murdari”, datorita faptului ca cea mai mare parte a iscaliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneala. Ambele explicatii par posibile. – Der. iscalitura, s. f. (semnatura), din part. iscalit (sec. XVII); iscalitor, adj. (semnatar), inv.

mai interj. – Serveste la adresare si mirare. – Var. (Munt.) ma. Lat. mǒdǒ, redus la *mo, cf. it. mo, sard. moi, immoi; cf. amu si, pentru dezvoltarea vocalei finale, cazul paralel al lui post › poi › pai. Explicatiile anterioare considera acest cuvint inseparabil de mare (Cihac, II, 718; Tiktin; Seineanu, Istoria filologiei, 345; Philippide, II, 722; Pascu, II, 65); dar aceasta identitate nu pare evidenta. Cu atit mai putin sigura este afirmatia dictionarelor in general, ca este interj. de adresare catre un barbat, caci in Mold. se foloseste si pentru femei si ca peste tot este foarte folosita in imprecatie fara obiect definit: mai, sa fie-al d******i. Este cuvint de uz general (ALR, I, 198).

taciune (-ni), s. m. – 1. Lemn ars pe jumatate. – 2. Malura (Ustilago carbo). – Mr. taciune, tucine, megl. taciuni. Lat. titiōnem (Puscariu 1709; REW 8758), cf. it. tizzone, prov., cat. tizo, fr. tison, sp. tizon, port. ticão. Pentru sensul 2, cf. calabr. tizzune, sp. tizon si fr. charbon, it. carbone. Numele de taciune pentru planta iarba lui Tatin (Symphitum officinale, cf. Bogrea, Dacor., I, 338) nu pare frecvent si nici corect. – Der. taciuna, vb. refl. (a creste taciunele); taciunos, adj. (cu taciune; ars, carbonizat).

FUniE ~i f. 1) Sfoara groasa, confectionata prin rasucirea mai multor fire unul in jurul altuia; franghie. ◊ Drept ca ~a in sac (sau in traista) a) stramb; sucit; b) nedrept; necinstit. A (i) se apropia (sau a (i) se strange, a-i ajunge) ~a de par (sau la par) a ajunge intr-o situatie critica, la deznodamant. A juca pe ~ a) a executa numere de acrobatie pe o funie intinsa; b) a fi foarte activ (si docil). A vorbi de ~ in casa spanzuratului a vorbi in prezenta cuiva despre ceva care ii aminteste de lucruri neplacute. 2) inv. Unitate de masura pentru lungime folosita, in trecut, la masurarea pamantului. [Art. funia; G.-D. funiei; Sil. -ni-e] /<lat. funis

tarina (-ni), s. f. – Cimp, ogor, aratura. Sb. carina „vama” si „cimp”. Sensul initial este cel de „dare”, de la car „imparat”. Trecerea semantica se bazeaza pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. in rom. poarta tarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cimpul sau, si care era pazita de obicei de un slujbas numit jitar. Cf. Tiktin si Densusianu, GS, I, 352; legatura cu bg. celina (cf. telina), propusa de Conev 68, nu este posibila. Rut. caryna, rus. carina, par sa fie sl., in contradictie cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; si Vasmer, III, 282.