BUNAVOIE s. f. (In loc. adv.) De bunavoie sau de bunavoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni, din initiativa proprie; de la sine, singur. – Buna + voie.

VOLUNTAR, -A, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) 1. Care actioneaza de bunavoie, din proprie initiativa, nesilit de nimeni, in mod constient; (despre actiuni) care se face de bunavoie, fara constrangere. ◊ Act voluntar = actiune savarsita de cineva in mod constient, voit. 2. Care exprima vointa. 3. Care isi impune vointa; autoritar. II. S. m. Persoana care intra in armata din proprie dorinta spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initiativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

BUNAVOIE f. : De ~ din proprie initiativa; nesilit de nimeni; de la sine. [G.-D. bunavoiei] /buna + voie

VOLUNTAR, -A adj. 1. Facut de bunavoie, nesilit de nimeni; liber consimtit. 2. Care cauta sa-si impuna mereu vointa; cu vointa (ferma); incapatanat, indaratnic. // s.m. Militar care participa la o campanie sau se inroleaza in armata din propria dorinta, de bunavoie, neobligat (inainte de a fi implinit varsta necesara). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario].

BUNAVOIE s. f. (In expr.) De bunavoie sau de bunavoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni, din initiativa proprie; de la sine, singur. – Din buna + voie.