VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. Îi vorbesc și nu-mi răspunde. ♦ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă.

METAGRÁMĂ, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formează cuvinte noi înlocuind mereu câte o literă din cuvântul dat inițial. – Din fr. métagramme.

SUFÍX, sufixe, s. n. Îmbinare de sunete sau un singur sunet care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajută la formarea cuvintelor noi, schimbând sensul sau categoria gramaticală a cuvântului de bază. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul căruia se creează forme gramaticale. – Din fr. suffixe.

METAGRÁMĂ ~e f. Joc distractiv care constă în formarea de cuvinte noi prin înlocuirea mereu a câte o literă din cuvântul dat inițial. /<fr. métagramme

CONVERSIÚne s.f. 1. Schimbare a condițiilor unui împrumut (prin prelungirea termenelor, micșorarea dobânzilor etc.). ♦ (Ec.) Preschimbare a unei valori (mai ales monetare) într-o valoare de altă natură. 2. (Rar) Schimbare a naturii, a formei unui lucru. ♦ Transformare în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alte specii de molecule. ♦ (Biol.; în forma conversie) schimbare în ordinea liniară a genelor; transmutație genetică. 3. Reluare în ordine inversă a termenilor unei sintagme sau fraze, fără ca înțelesul să sufere; reversiune. ♦ Formare de noi cuvinte prin schimbarea categoriei gramaticale; hipotaxă. 4. (Log.) Răsturnare a unei judecăți prin înlocuirea reciprocă a subiectului cu predicatul. ♦ (Cib.) Traducere a unui cuvânt, a unui număr sau a unui mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj într-altul. [Var. conversie s.f. / cf. fr. , engl. conversion, lat. conversio].

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esențial într-un lucru, conținut. ◊ Articol de fond = articol care tratează o problemă importantă actuală; editorial; fond lexical principal = partea esențială și cea mai stabilă a vocabularului unei limbi, cuprinzând cuvintele care exprimă noțiunile fundamentale din viața și activitatea oamenilor și constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ În fond = în realitate, de fapt. 2. Trăsăturile de bază ale caracterului, ale individualității unei persoane. 3. Culoare care formează câmpul, baza unui tablou, din care se detașează, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipărește un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanță lungă. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale și bănești de care dispune o întreprindere, o instituție etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului național pe seama căreia se realizează creșterea și perfecționarea producției, se creează rezerve și se asigură sporirea fondurilor și rezervelor materiale din sfera neproductivă. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de cărți = totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. [< fr. fond].

JARGONAFAZÍE s.f. (Med.) Afazie constând din folosirea de către bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente și fără semnificație. [Gen. -iei. / < fr. jargonaphasie].

METAGRÁMĂ s.f. Schimbare a unei litere într-un cuvânt. ♦ Joc care constă în a forma cuvinte noi înlocuind mereu câte o literă din cuvântul inițial definit. [< fr. métagramme, cf. gr. meta – după, gramma – literă].

SUFÍX s.n. Sunet sau îmbinare de sunete care se adaugă la rădăcina unui cuvânt, creându-se astfel noi cuvinte, sensuri sau valori gramaticale. [Pl. -xe. / cf. fr. suffixe, lat. suffixus].

INFIXÁȚIE s. f. formare de noi cuvinte cu ajutorul infixelor. (< engl. infixation)

JARGONAFAZÍE s. f. tulburare de limbaj constând din folosirea de către bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente. (< fr. jargonaphasie)

L’ÉTAT C’EST MOI (fr.) statul sunt eu – Cuvinte pe care Ludovic al XIV-lea le-ar fi rostit în 1651 în fața Statelor generale. Indică chintesența monarhiei absolute și, prin extensie, tendințele dictatoriale.

nePOVESTÍT, -Ă, nepovestiți, -te, adj. 1. Care nu a fost (încă) povestit. 2. (Pop.) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte; nespus. – ne- + povestit.

SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

A ÎNȚELÉGE înțelég 1. tranz. 1) (esența lucrurilor) A-și însuși prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva să înțeleagă (sau a da de înțeles) a face pe cineva să-și dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fără supărare; a avea simțul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepționa descifrând sensul. ◊ Se înțelege de la sine este de la sine înțeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduință; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziția din) A avea de profitat; a câștiga. N-am înțeles nimic din concediu. 2. intranz. : Așa înțeleg și eu! așa îmi vine la socoteală; așa îmi place și mie. ~ de cuvânt a ține cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

CONFÍTEOR s.n. Rugăciune catolică în timpul liturghiei sau înainte de împărtășanie. [Pron. -te-or. / < lat. confiteor – eu declar, cuvânt cu care începe această rugăciune].

CALCHIÁ vb. tr. 1. a copia pe hârtie de calc. 2. a forma cuvinte, expresii noi prin calc (2); a adăuga un sens nou unui cuvânt sub influența unui cuvânt străin; decalca (2). (după fr. calquer)

ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional al unui grup social care, spre a nu fi înțeles de restul societății, folosește cuvinte speciale (regionale și străine), dă sensuri noi unor cuvinte cunoscute etc. – Fr. argot.

ÁPRÈS MOI (APRÈS NOUS) LE DÉLUGE (fr.) după mine (după noi) potopul – Cuvinte atribuite marchizei de Pompadour și lui Ludovic al XV-lea. Îmbinare de egoism profund și nepăsare pentru soarta generațiilor viitoare.

CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = Hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque.

CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a îmbogăți un cuvânt sau o expresie cu un sens nou cu ajutorul unui calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer.

CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

SUBLINIÉRE, sublinieri, s. f. Acțiunea de a sublinia și rezultatul ei; (concr.), linie trasă sub un text sau un cuvânt scris. [Pr.: -ni-e-] – V. sublinia.

NI interj. 1. (Pop.) cuvânt cu care se îndeamnă la mers, se cheamă sau se gonesc unele animale. 2. (Reg.; exprimă ideea de uimire, de admirație) Uite, vezi. – Cf. magh. ne.

CALC ~uri n. 1): Hârtie de ~ hârtie transparentă folosită pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executată pe această hârtie. 3) lingv. Fenomen de limbă constând în formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii după modelul altei limbi sau în atribuirea de sensuri noi, după un model străin, unor cuvinte și expresii existente în limbă. /<fr. calque

METÁFORĂ ~e f. Figură de stil care constă în a da unui cuvânt o semnificație nouă, printr-o comparație subînțeleasă. /<lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore

neEXPRIMÁBIL ~ă (~i, ~e) (negativ de la exprimabil) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte; de nespus. /ne- + exprimabil

neOLOGÍSM s. n. cuvânt nou, împrumutat dintr-o limbă străină sau creat prin mijloace proprii în limba respectivă; (p. restr.) împrumut lexical recent. *accepție nouă a unui cuvânt. (< fr. néologisme)

BRE interj. 1. (Fam.) cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. cuvânt care exprimă mirare. – Tc. bre.

CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice. ♦ (La vocativ) cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Din cetate + suf. -ean.

NOLI ME TANGERE (lat.) nu mă atinge – Ioan, 20, 17. Cuvinte pe care Iisus i le-a adresat Mariei Magdalena în dimineața Învierii. Semnifică interdicția de a te atinge de o persoană sau de un lucru.

corúp, -rúpt, a -rúpe v. tr. (lat. con-rúmpere, d. con-, împreună, și rúmpere, a rupe. V. e- și i-rup). Stric, alterez: căldura corupe laptele, miazmele corup aeru. Fig. Depravez: a corupe obiceĭurile. Mituĭesc: a corupe un judecător. V. refl. Mă stric, mă depravez. Evoluez: cuvintele se corup. – Fals conrup.

A SE AGLUTINÁ pers. 3 se ~eáză 1) (despre particulele unor materiale) A se uni prin adeziune formând un tot. 2) lingv. (despre afixe, cuvinte) A se alipi la alt cuvânt formând o unitate nouă. [Sil. a-glu-] /<fr. agglutiner, lat. agglutinare

neFLEXÍBIL, -Ă adj. Care nu este flexibil; inflexibil. ♦ (Gram.; despre cuvinte) Lipsit de flexiune. [< ne- + flexibil, după fr. inflexible].

SUFÍX s. n. afix care se adaugă la rădăcina sau tema unui cuvânt, pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. (< fr. suffixe)

ne- – Prefix care adaugă cuvintelor simple un sens negativ sau privativ. Sl. ne. Corespunde lui in- romanic; se atașează la aproape toate categoriile de cuvinte, inclusiv la neologisme: neatent ‹ atent, necontrolat ‹ controlat (în acest caz aproape totdeauna adj.). În comp. ne mai însemnă „niciodată”: ne mai auzit. Cf. Rosetti, III, 69.

neEXPRIMÁBIL, -Ă, neexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat prin cuvinte; de nespus; inefabil, inexprimabil. – ne- + exprimabil.

ENCOMIÓN, encomioane, s. n. (Grecism înv.) cuvântare de laudă, elogiu. [Pr.: -mi-on] – Din ngr. enkomion.

A SE LĂUDÁ mă láud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuși. /<lat. laudare

BRE interj. 1. (Fam.) cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.

HORRESCO REFERENS (lat.) mă înfior povestind – Vergiliu, „Eneida”, II, 204. Cuvintele de la începutul povestirii lui Enea despre moartea cumplită a lui Laocoon.

neGRĂÍT, -Ă, negrăiți, -te, adj. Care nu poate fi spus, exprimat (în cuvinte), inexprimabil; p. ext. excepțional, nemaipomenit, extraordinar. – ne- + grăit.

SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoțit de nimeni, fără nici un tovarăș, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forțele sale, fără ajutorul, intervenția, îndemnul, voia cuiva; din proprie inițiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraș. ♦ (În construcții negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ține locul numelui) (eu sau tu, el etc.) însumi (însuți, însuși etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus.

BA³ adv. (accentuează sensul cuvintelor pe care le însoțește) Chiar. Nu-mi pare rău, ba îmi pare bine. /<bulg., sb. ba

IMÁGIne s.f. 1. Formă de reprezentare în conștiință a realității înconjurătoare pe baza senzațiilor dobândite cu ajutorul simțurilor. 2. Reprezentare a unui obiect obținută din reunirea razelor luminioase emanate de la un corp și reflectate de altul. 3. Reprezentare plastică a unei ființe, a unui obiect etc. făcută prin fotografiere, prin desen etc. ♦ Reflectare artistică a unui obiect, a unui peisaj etc. făcută prin sunete, prin cuvinte, prin culori etc. 4. (Mat.) Simbol. [Pl. -ni, -ne, gen. -nii, var. imagină s.f. / < lat. imago, cf. it. immagine].

boldéi (boldéi), s. m. – Cîine de talie mică, de vînătoare. Probabil engl. bulldog, alterat în pronunțarea pop. Este cuvînt intrat în limbă în sec. XIX, ca termen de vînătoare, și se aplică numai cîinilor de rasă străină. DAR și Scriban îl derivă de la bold; nu reușim însă să ne explicăm legătura semantică între cele două cuvinte. Totuși, această apropiere spontană poate explica schimbarea pronunțării. – Der. bold(e)ică, s. f. (cățea de vînătoare). Dacă etimonul pe care îl propunem este corect, boldei, este dublet al lui buldog, s. m. (mops, cîine de pradă), din engl., prin intermediul fr. bouledogue.

PRODUCTIVITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi productiv; randament, eficiență. ♦ ă muncii = cantitatea de produse obținute în procesul muncii de un lucrător într-o perioadă de timp determinată; eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă în procesul de producție. 2. capacitate a unor cuvinte de a forma sensuri sau derivate noi. (< fr. productivité)

PRODUCTIVITÁTE s. f. Capacitatea sau însușirea de a fi productiv; capacitatea de a produce (mult); randament. ◊ Productivitatea muncii = eficiență a muncii exprimată prin raportul dintre cantitatea de produse realizată și volumul de muncă consumat. ♦ Capacitatea unor sufixe, prefixe, elemente de compunere etc. de a forma (numeroase) derivate, compuse etc. ♦ Capacitatea unor cuvinte de a forma (multe) sensuri sau derivate noi. ♦ Capacitatea unor conjugări de a se îmbogăți mereu. – Din fr. productivité.

neANALIZÁBIL, -Ă, neanalizabili, -e, adj. (Despre texte, cuvinte) Care nu poate fi analizat; inanalizabil. [Pr.: ne-a-] – ne- + analizabil (după fr. non-analysable).

neLĂMURÍT, -Ă, nelămuriți, -te, adj. Care nu este lămurit, care nu se poate distinge (precis); cu contururi incerte; nedeslușit, confuz, vag. ♦ Greu de precizat (în cuvinte), de explicat, de definit, de lămurit; neînțeles. – ne- + lămurit.

A SE ÎMBĂLÁ mă ~éz intranz. A vorbi de rău, folosind cuvinte triviale. /în + bale

Î́NTRU prep. 1) (exprimă un raport spațial, concretizând interiorul unui spațiu sau al unui obiect, direcția) În. Lucrează într-un cabinet spațios. 2) (exprimă un raport temporal, concretizând perioada de timp) Au plecat într-o duminică. 3) (exprimă un raport modal) Au strigat într-un glas. ◊ Într-un suflet în mare grabă. Într-adins în mod intenționat; în mod voit. Într-o doară la întâmplare; la nimereală. 4) înv. (exprimă un raport final și formează cu cuvintele pe care le introduce complemente circumstanțiale de scop) În. I-au venit într-ajutor. 5) (exprimă un raport instrumental) S-a îmbrăcat într-o rochie nouă. 6) (exprimă un raport transgresiv și formează cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Cenușăreasa s-a transformat într-o prințesă. /<lat. intro

JUXTALINIÁR, -Ă adj. (Despre traduceri) Făcut cuvânt cu cuvânt, reproducându-se paralel și textul original. [Pron. -ni-ar. [Cf. fr. juxtalinéaire < lat. iuxta – lângă, linea – linie].

afectéz v. tr. (lat. affectare. V. infectez). Uzitez mult: a afecta oare-care cuvinte. Ĭaŭ formă de: cristalele afectează forme geometrice. Mă prefac: a afecta o față de om onest. Destinez: a afecta banĭ pentru un ospiciŭ. Ipotechez: a afecta o casă la Creditu Urban. Impresionez, mișc: mizeria luĭ m' a afectat. V. refl. Mă întristez: ne afectăm de mizeria altuĭa. Mă prefac, simulez sentimente ca să par interesant (mă alint, mă izmenesc, mă spanceĭesc).

ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors² + suf. -ătură.

neFLEXÍBIL, -Ă, neflexibili, -e, adj. Care nu este flexibil; inflexibil. ♦ (Gram.; despre cuvinte sau forma lor) Care este lipsit de flexiune. – ne- + flexibil (după fr. inflexible).

A CONSTRUÍ ~iésc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrări de construcție; a zidi; a clădi; a ridica; a înălța; a dura; a edifica. 2) (mașini) A face după un anumit proiect. 3) (figuri geometrice) A desena pe baza dimensiunilor date. 4) fig. A înfăptui printr-un efort creator. ~ o viață nouă. 5) (enunțuri, fraze, propoziții) A forma selectând și așezând cuvintele în conformitate cu regulile gramaticale sau cu efectul stilistic scontat. [Sil. -stru-i] /<fr. construire, lat. construere

JUXTALIneÁRĂ ~e adj. : Traducere ~ traducere făcută cuvânt cu cuvânt și cu reproducerea paralelă a textului original. [Sil. -ne-a-; Var. juxtaliniară] /<fr. juxtalinéaire

LITÁNIE ~i f. 1) Rugăciune din cadrul unei procesiuni religioase, rostită alternativ de preot și de credincioși. 2) fig. cuvântare lungă, monotonă și plictisitoare. [G.-D. litaniei; Sil. -ni-e] /<sl. litanja

NÉICĂ m. pop. 1) (cuvânt de adresare a unei persoane tinere către un bărbat mai în vârstă) nene; bade. 2) (cuvânt de adresare a unei fete băiatului iubit) Bade. /ne[ne] + suf. ~ică

INFORMÁȚIE s. 1. comunicare, înștiințare, știre, veste. (O ~ de mare importanță.) 2. v. știre. 3. (înv.) cuvânt. (N-a primit ~iile lui.) 4. referință, relație. (Ce ~ii îmi poți da despre ...?) 5. v. notă. 6. v. documentare. 7. v. sursă. 8. v. indicație.

A SE LAMENTÁ mă ~éz intranz. A-și exprima nemulțumirea, suferința, durerea prin cuvinte; a se văicări; a se tângui. /<fr. lamenter, lat. lamentari

A SE VĂICĂRÍ mă ~ésc intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văita; a se lamenta. /Din vai

A SE VĂITÁ mă váit intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văicărui; a se lamenta. /Din vai

APROPÓ adv. (Fam.) Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte! // s.n. (De obicei la pl.) Cuvinte spuse pe departe (adesea rău intenționate) la adresa cuiva; aluzii răutăcioase. [Pl. -ouri. / < fr. à-propos].

DIEM PERDIDI (lat.) mi-am pierdut ziua – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, VIII. Cuvinte pe care obișnuia să le rostească împăratul Titus, dacă într-o zi nu făcea o faptă bună.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. ◊ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ◊ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) nerușinat, trivial, indecent; vulgar, p*********c. – Din fr. obscène, lat. obscenus.

PERISPOMÉN adj., s. n. (cuvânt grec) care poartă accentul circumflex pe ultima silabă. (< fr. périspomène, gr. perispomenon)

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.

LA GARDE MeuRT, MAIS ne SE REND PAS (fr.) garda, moare, dar nu se predă – Cuvinte de răspuns atribuite generalului Cambronne, comandant în garda imperială, căruia, în bătălia de la Waterloo, englezii i-au cerut să se predea împreună cu cei câțiva oameni ce-i mai rămăseseră.

QUALIS ARTIFEX PEREO! (lat.) ce artist piere cu mine! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”. Acestea ar fi fost ultimele cuvinte ale lui nero, care se socotea un mare poet, actor și cântăreț. Expresia are astăzi sens ironic.

MĂI interj. (Fam.) 1. cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de s*x masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: mă interj.] – Et. nec.

PERISPOMÉN adj., s.n. (cuvânt grec) Care poartă accentul circumflex pe ultima silabă. [Cf. fr. périspomène, gr. perispomenos].

SUBLINIÉRE s.f. Acțiunea de a sublinia și rezultatul ei; subliniat; (concr.) linie care se trage sub un cuvânt, sub un text etc. pentru a-l scoate în evidență. [Pron. -ni-e-. / < sublinia].

TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (lat.) mă tem de danai chiar și când aduc daruri – Vergiliu, „Eneida”, II, 49. Cuvintele prin care marele poet troian, Laocoon, a încercat să-i convingă pe concetățenii săi să nu introducă în cetate calul de lemn lăsat de ahei pe țărm și în care se aflau Odiseu și luptătorii lui.

A MURMURÁ múmur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propoziții) A pronunța cu voce joasă și nedeslușit. 2) (melodii, cântece) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgătoare, frunze mișcate de vânt etc.) A face să se audă un murmur; a produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a susura; a șopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer

neUTRÁL, -Ă, neutrali, -e, adj. 1. (Rar) neutru (1). 2. (Despre sensul cuvintelor) Care este indiferent față de genul (feminin sau masculin) indicat de forma cuvântului; care se poate referi la obiecte de orice gen. 3. (Chim.; rar) neutru (4). [Pr.: ne-u-] – Din lat. neutralis, it. neutrale.

SUBLINIAT², -Ă, subliniați, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidență printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidență printr-o accentuare specială, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.

CRÂCNÍ, crâcnésc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni.

ÎNȚELÉGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (înv.) pricepătură, știutură. (~ situației.) 2. cunoaștere, percepție, pricepere. (Proces de ~.) 3. pătrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (înv.) vedere. (Înzestrat cu o ~ deosebită.) 4. v. judecată. 5. v. conștiință. 6. bunăvoință, îngăduință, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 7. (pop.) îngăduință. (~ față de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) târg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezământ, cuvânt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...) 10. v. învoială. 11. acord. 12. acord, învoială, vorbă. (Așa ne-a fost ~?)

DELIneÁVIT s. n. cuvânt care însoțește, într-unul din colțurile de jos ale unei gravuri, numele autorului. [Pr.: -ne-a-] – Cuv. lat.

euFEMÍSM s.n. (Lingv.) cuvânt, expresie cu care se înlocuiește în vorbire sau în scris un cuvânt sau o expresie care desemnează ceva urât, jignitor sau obscen. [< fr. euphémisme, cf. gr. eu – bine, phemi – vorbesc].

ne SUTOR, ULTRA CREPIDAM (lat.) cizmare, numai sus de sanda! – Pliniu cel Bătrân, „Naturalis historia”, 35-36. Cuvintele pictorului Apelles adresate unui cizmar care, după ce criticase felul în care era pictată sandaua într-un tablou, încerca să aprecieze și restul tabloului. Astăzi, se adresează acelora care vorbesc despre lucruri ce depășesc competența lor.

PARES CUM PARIBUS FACILLIME CONGREGANTUR (lat.) cei ce se asemănă se adună extrem de ușor – Cicero, „De senectute”, 3, 1. Cuvinte devenite, prin traducere în toate limbile, expresie proverbială cu sens peiorativ. În românește: spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești.

neOLÓGIC, -Ă, neologici, -ce, adj. (Despre cuvinte, expresii) Care a fost împrumutat recent dintr-o limbă străină; care constituie o formație lingvistică nouă; propriu neologismelor; neologistic. Formație neologică. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néologique.

INTRÁRE s. 1. venire. (După ~ lui în casă.) 2. (BIS.; n. pr.) Intrarea în biserică = (pop.) vovedenie. 3. v. băgare. 4. acces. (Pe unde e ~ în uzină?) 5. (concr.) ușă. (ne așteptau cu toții la ~.) 6. (concr.) v. alee. 7. v. pătrundere. 8. v. angajare. 9. v. aderare. 10. pătrundere, trecere. (~ cuvân-tului în limba literară.)

OPÍNIE ~i f. Punct de vedere particular (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); părere; judecată; considerent; cuvânt. ◊ A face ~ separată a nu adera la părerea altora (a majorității). [G.-D. opiniei; Sil. -ni-e] /<lat. opinio, ~onis, fr. opinion

neOLOGÍSM, neologisme, s. n. cuvânt împrumutat de curând din altă limbă sau creat recent într-o limbă prin mijloace proprii. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néologisme.

A SUBLINIÁ ~éz tranz. 1) A evidenția printr-o linie sau mai multe linii trase dedesubt. ~ un cuvânt. 2) fig. A scoate în evidență în mod deosebit; a accentua. ~ importanța unui eveniment. [Sil. sub-li-ni-a] /sub- + a linia

MAI¹ adv. 1) (servește la formarea gradului comparativ) ~ încet. ~ înalt. ~ bun. 2) (în îmbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ înalt. 3) (atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte; întrucâtva; într-o oarecare măsură. Ploaia ~ încetase. 4) (exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ. Cam ~ îmi vine a crede. 5) În oarecare măsură; puțin. Vântul s-a ~ potolit. Vrea să ~ lucreze. 6) (arată că o acțiune durează încă) ~ lucrează lăcătuș. 7) (arată repetarea unei acțiuni) Din nou; iar. L-ai ~ văzut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgeră! 9) (exprimă ideea de aproximație) Aproape; cam; aproximativ. ~ cât dânsul de mare. ~ nimic. ◊ ~-~ gata-gata; cât pe ce. 10) În afară de aceasta; în plus. ◊ Ce ~ atâta vorbă să terminăm discuția. /<lat. magis

neARTICULÁT, -Ă adj. 1. (Fon.; despre sunete) Care nu este articulat; (despre cuvinte) pronunțat neclar. 2. (Gram.) Care nu este determinat de un articol (hotărât). 3. Care nu este format din articulații. [< ne- + articulat].

neARTICULÁT, -Ă adj. 1. (fon.; despre sunete) care nu este articulat; (despre cuvinte) pronunțat neclar. 2. (gram.) care nu este determinat de un articol (hotărât). 3. care nu este format din articulații. (< ne- + articulat)

APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru; a presa, a împinge (cu putere), a exercita o forță de presiune asupra unui corp. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima. ♦ A chinui, a înnăbuși, a copleși. O greutate îmi apăsa inima (neGRUZZI). – Lat. *appensare.

adícă conj. (lat. ad id quod. V. că. Cp. și cu dică). Vrea să zică, cu alte cuvinte: regele animalelor, adică „leu”. Și anume: a plătit și restu, adică un franc. Oare: Adică crezi că mă tem? Adică ce te crezi tu? – Maĭ rar și lit. ádică (vechi ádecă), mai ales în locuțiunea la adică, la urma urmeĭ, judecînd bine, în momentu deciziv [!] (la dică), la adică, nu-s nicĭ eŭ așa de slab; să n' o pățim tocmaĭ la adică! – De acest cuv. (ca și de anume) abuzează Româniĭ germanizațĭ traducînd pe germ. nämlich: era adică bolnav (corect rom. căci era bolnav). Alțiĭ, ca să evite o pretinsă cacofonie, zic că adică, care adică îld. adică că, adică care, cum zice poporu, care nu știe de asemenea fleacurĭ. Tot așa, nu e maĭ corect să zicĭ cum adică îld. adică cum.

neACCENTUÁT, -Ă, neaccentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu poartă accent, care nu este scos în relief. 2. Fig. Lipsit de culoare, de strălucire; șters. [Pr.: ne-ac-cen-tu-at] – ne- + accentuat.

neARTICULÁT, -Ă, nearticulați, -te, adj. 1. (Fon.; despre sunete) Care nu este articulat; (despre cuvinte) pronunțat neclar, îngăimat. 2. (Gram.) Care nu este însoțit de articol (hotărât); în care cuvintele nu sunt însoțite de articol (hotărât). 3. (Fiziol.) Care nu este format din articulații, care nu are articulații. [Pr.: ne-ar-] – ne- + articulat.

dumicá (-c, -át), vb. – A sfărîma, a fărîmița, a tăia în bucățele. – Mr. dińic, dińicari. Lat. *dēmῑcāre, de la mῑca „bucățică”, cf. mică (Pușcariu 499; Candrea-Dens., 1095; REW 2551; Rosetti, I, 166, care greșește propunînd lat. demicāre „a lupta”). Rezultatul normal, demicāre sau dimicare (atestat în sec. XVII) a fost disimilat. Cf. formația paralelă din fr. émittier ‹ mie ‹ lat. mica. După Cihac, II, 94, din slov., ceh. demikát, mag. domika „terci”; este însă mai probabil ca aceste cuvinte să provină din rom. (cf. Scriban). – Der. dumicat, s. m. (fărîmă; îmbucătură).

METAFRÁZĂ s.f. 1. Traducere a unei poezii în proză; traducere a unui text pentru a ne reda cu fidelitate conținutul. 2. Anaforă constând în reluarea noțiunii printr-un sinonim, pentru a evita repetarea monotonă a aceluiași cuvânt. [< fr. métaphrase, cf. gr. metaphrasis].

ACÓRD ~uri n. 1) Înțelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi și îndatoriri. ~ internațional. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimțământ; înțelegere. ◊ De comun ~ în înțelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~ a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obținute. 3) Concordanță de număr, gen, caz și persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puțin trei), produse în același timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

CONTAMINÁRE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Acíunea de a (se) contamina și rezultatul ei; infectare, molipsire, contagiune. ◊ C. radioactivă = pătrundere a unei substanțe radioactive într-un mediu sau într-un organ viu (animal sau vegetal), consecutivă unei explozii nucleare sau accidentelor produse în instalațiile de utilizează asemenea substanțe. 2. Modificare a formei unui cuvînt sau a unei construcții gramaticale sub influența altor cuvinte sau construcții asemănătoare. 3. Îmbinare a două sau a mai multe texte sau fragmente de texte, din care rezultă o operă nouă. Utilizată ca procedeu stilistic, în vederea obținerii unor efecte comice. Apare și în unele specii folclorice (descîntecele sînt frecvent contaminate cu blesteme).

Acontius, tînăr din insula Ceos care, sosind la Delos la sărbătorile date în cinstea zeiței Artemis, s-a îndrăgostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cîștiga dragostea tinerei, pe care a urmărit-o pînă în templul lui Artemis, Acontius a recurs la un șiretlic: el i-a aruncat fetei un măr pe care stătea scris: „Jur pe templul lui Artemis să mă căsătoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe măr, Cydippe a rostit în fața altarului zeiței cuvintele care constituiau de fapt un jurămînt. Reîntorcîndu-se la Athenae, unde tatăl ei dorea s-o mărite cu alt bărbat, Cydippe a căzut bolnavă: era la mijloc mîna zeiței, care o pedepsea în felul acesta pentru sperjur. În cele din urmă, consultînd oracolul, tatăl fetei a aflat de jurămîntul făcut de fiica lui și a consimțit să-i dea lui Acontius mîna Cydippei.

A SUNÁ sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopoțelul sună. ◊ Sună a gol a scoate sunete înăbușite, caracteristice unui vas deșert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi bătrân și ramolit. A-i ~ cuiva scândura, a-i ~ cuiva ceasul (morții sau de veșnicie) a-i veni cuiva vremea să moară. 2) A se face auzit. Valea sună. ◊ A-i ~ cuiva la (sau în) urechi a stărui în auzul cuiva; a-și aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i plăcea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzație a unui sunet ascuțit și prelung. Îmi sună urechea dreaptă. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a cânta. ~ din bucium. 5) A fi formulat în cuvinte; a glăsui. 6) reg. A intra în legătură telefonică; a telefona. 2. tranz. A anunța ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ deșteptarea. /<lat. sonare

somínă (-ne), s. f. – 1. (Banat) Traversă. – 2. (Mold.) Acoperiș mic, streașină, ieșitură, acoperiș de protecție, șopron. – 3. Bîrlog, vizuină, ascunzătoare. – Var. somenă. Probabil rezultatul confuziei diferitelor cuvinte sl., cf. sb. somin „ieșitură”, sominj „cotlon”, sőigj „fumar deschis în acoperiș” (Candrea).

LINIÚȚĂ, liniuțe, s. f. Linioară. ◊ Liniuță de unire = a) semn ortografic care servește pentru a marca rostirea împreună a două sau a mai multor cuvinte sau pentru a despărți cuvintele în silabe; b) semn de punctuație folosit pentru a uni două sau mai multe cuvinte legate între ele printr-un strâns raport lexical, morfologic sau sintactic; linioară, cratimă. ♦ (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru. [Pr.: -ni-u-] – Linie + suf. -uță.

CAVE ne CADAS! (lat.) ia seama să nu cazi! – În cortegiile triumfale la romani, în spatele învingătorului, se afla un sclav, care-i spunea aceste cuvinte, avertisment împotriva trufiei.

A DERIVÁ derív 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la direcția dată sub influența vânturilor sau a curenților; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (funcții) A determina prin calcul pentru a obține derivata. 3) (ape curgătoare) A abate din albie, dând o direcție nouă. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicație pe alta. /<fr. dériver, lat. derivare

caftí (-tésc, -ít), vb. – A lovi, a bate. Origine necunoscută. Cuvînt de argou. Nu știm dacă are vreo legătură cu mr. mi căhtescu „mor (de rîs)”. – Der. cafteală, s. f. (bătaie). Din acest ultim cuvînt ar putea proveni iud. sp. haftoná „bătaie”, dacă nu cumva ambele cuvinte duc la o sursă comună, în acest caz, orientală.

SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidență. 2. Fig. A pune în evidență, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistență deosebită. [Pr.: -ni-a] – Sub¹- + linia (după fr. souligner).

A SE TÂNGUÍ mă ~iésc intranz. 1) A-și împărtăși durerea, neplăcerile, jeluindu-se cuiva; a se plânge; a se căina; a se jelui. 2) A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a se văicări; a se lamenta; a se văieta. 3) fig. A scoate sunete jalnice; a plânge; a suspina. Vântul se ~iește. /<sl. tongovati

VAE VICTIS! (lat.) vai de cei învinși! – Titus Livius, „Ab urbe condita”, V, 48. Cu aceste cuvinte și aruncându-și sabia grea în cumpănă, a întâmpinat Brennus, căpetenia galilor, protestul tribunului Sulpicius, care observase cum galii învingători cântăreau cu greutăți false cele o mie de livre de aur, tribut plătit de romanii asediați pe Capitoliu (387 î. Hr.) în schimbul libertății lor.

BLASFEMÍE f. livr. 1) cuvânt prin care se ultragiază o divinitate. 2) Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pângărire. [Art. blasfemia; G.-D. blasfemiei; Sil. -mi-e] /<lat. blasphemia

tírimi adv. – Egal, indiferent. Ngr. ταïρι μοι „mi-e totuna” (Bogrea, Dacor., I, 268). Cuvînt rar, puțin atestat. Poate Bogrea l-ar fi confundat cu tîromi, vb. (a lenevi, a trîndăvi), și tîromeală, s. f. (inerție, pasivitate, indolență), cuvinte din Olt., care par să fie var. lui aromi cu pref. expresiv tă-, cf. tămînda.

A SE ÎMPLETICÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge împiedicându-se. 2) (despre picioare) A se împiedica unul de altul în mers. ◊ A i se ~ cuiva limba a se încurca la vorbire; a rosti cuvintele cu greu. 3) (despre obiecte) A se amesteca în neordine. 4) rar A se strânge în formă de colac; a se încolăci; a se încovriga. /<lat. implecticare

ártă f., pl. e (lat. ars, ártis). Exprimarea emoțiunilor superioare pin [!] cuvinte, sunete, colorĭ [!] saŭ forma (ceĭa ce, împreună cu literele și științele, constituĭe una din cele marĭ [!] diviziunĭ ale activitățiĭ omeneștĭ): arta poeziiĭ, muziciĭ, picturiĭ, sculpturiĭ. Știință: arta medicineĭ. Măĭestrie, gust artistic: a lucra cu artă. Artele liberale, cele în care se lucrează cu inteligența. Artele mecanice, cele care depind de mînă. Artele frumoase, pictura și sculptura saŭ și muzica. V. belearte.

KILO- (‹ fr. {s}; gr. khilioi „mie”) 1. Element de compunere care intră în denumirea unităților de măsură pentru a exprima multiplicarea cu o mie de ori; are simbolul k și se scrie înaintea simbolului unității de măsură (ex. kilometru). 2. (INFORM.) Element de compunere care indică multiplicarea de 2¹⁰, adică 1024, a cantității de informației desemnată de cuvântul pe care îl precedă (ex. kilobyte, kilooctet).

LATINÍSM, (1) latinisme, s. n. 1. cuvânt, formă sau construcție sintactică împrumutate (fără necesitate) din limba latină (și neasimilate încă în limba care a făcut împrumutul). 2. Curent apărut în lingvistica și în filologia românească din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii române, a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini și să modifice astfel forma celor latine, încât să le apropie cât mai mult de forma originară; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine și a adus noi argumente în sprijinul originii latine a limbii române. – Din fr. latinisme. Cf. latin.

CAZÁNIE ~i f. 1) cuvântare rostită de un slujitor al cultelor în biserică la sfârșitul liturghiei și care conține îndrumări morale; predică. 2) Carte religioasă care cuprinde tălmăciri și comentarii ale textelor biblice. [Art. cazania; G.-D. cazaniei; Sil. -ni-e] /<sl. kazanije

FERÍ vb. 1. v. apăra. 2. a se păzi, (înv. și reg.) a se socoti, (înv.) a se lepăda, a se veghea. (Să te ~ de răceală.) 3. v. evita. 4. a evita, a ocoli, a se păzi, (înv.) a se îndupleca. (Se ~ să facă un anumit lucru.) 5. a evita. (Mă ~ să-l întâlnesc.) 6. a fugi. (~ din calea lui!) 7. a-și ascunde. (A-și ~ ochii, privirile.) 8. a se da, a se trage. (S-a ~ repede într-o parte.) 9. v. eschiva. 10. a evita, a ocoli. (Se ~ de cuvintele abstracte.)

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.

FẮRĂ, conj., prep. I. (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul, are valoarea unei negații) A ascultat fără să răspundă nimic. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor. 2. (Reg.; după negație, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura, indicând cât lipsește până la o măsură deplină) Este ora zece fără cinci minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește. – Lat. foras „afară”.

CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care se găsește la o temperatură relativ înaltă (fără a fi fierbinte) față de mediul ambiant sau corpul omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat; pătimaș, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus).

ÎNȚELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă lași în pace?) 6. a-și explica, a pricepe. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaște, a pricepe, a ști. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o pățește.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra prețului.) 13. v. pactiza.

SENS s. I. 1. (LINGV.) accepție, conținut, însemnare, înțeles, semnificație, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simț, tâlc. (~ul unui cuvânt.) 2. v. semnificație. 3. coerență, logică, noimă, șir. (Vorbește fără ~.) 4. justificare, logică, motivare, noimă, rațiune, rost, temei. (Nu văd ~ul acestei decizii.) 5. înțeles, mesaj, semnificație, tâlc, (înv.) socoteală. (~ul adânc al unei poezii.) 6. semnificație, tâlc, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanță, însemnătate, semnificație, valoare, (fig.) preț. (~ul actului Unirii.) II. 1. direcție, parte. (În ce ~ o iei?) 2. direcție, latură, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, direcție, linie. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 4. direcție, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, manieră, mod, (rar) spirit. (Se pot face și alte observații în același ~.)

CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care se găsește la o temperatură relativ înaltă (fără a fi fierbinte). ◊ Expr. Nu-mi ține nici de cald, nici de rece = nu mă interesează. Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală. ♦ Fierbinte, încins. Bate fierul până e cald (= nu amâna un lucru care trebuie făcut imediat). ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ◊ Loc. adj. Bun ca pâinea caldă = cumsecade, milos. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros. 2. Fig. Aprins, înfocat; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. – Lat. caldus (= calidus).

neCREDINCIÓS, -OÁSĂ, necredincioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Om) care își calcă cuvântul dat; (om) infidel. 2. (Om) care nu se încrede (ușor) în ceva. 3, (Om) care nu crede în nici o doctrină religioasă; ateu; (om) care se abate de la dogmele unei religii, în special de la dogmele religiei creștine; eretic. ♦ Spec. (Înv. și pop.) Mahomedan; turc. – ne- + credincios.

SEMNIFICÁȚIE s. 1. (LINGV.) accepție, conținut, însemnare, înțeles, sens, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simț, tâlc. (~ unui cuvânt.) 2. (SEMIOTICĂ) denotație. (~ și conotație.) 3. înțeles, rațiune, rost, sens, tâlc, (înv. și pop.) meșteșug, (pop.) noimă, (Mold. și Munt.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmație?) 4. înțeles, mesaj, sens, tâlc, (înv.) socoteală. (~ adâncă a unei poezii.) 5. sens, tâlc, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~ii noi.) 6. importanță, însemnătate, sens, valoare, (fig.) preț. (ă actului Unirii.)

ZÍCE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a mărturisi, a relata, a spune. (A ~ următoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunța. (A ~ următoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a susține. (~ că marfa e de bună calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ că a plecat.) 9. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti. (N-a ~ un cuvânt.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Să ~ că-i așa cum susții.) 12. a conține, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fă ce-ți ~ el!) 14. a obiecta, a reproșa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

ne- (‹ sl.) Element de derivare cu sens negativ și privativ, care sevește: a) la formarea unor derivate de la substantive (neastâmpăr, neînfricare), de la adjective (neastâmpărat, necondiționat), de la pronume (necine), de la verbe (nesocoti, nemulțumi), de la adverbe (necum). ♦ Cu intercalarea lui „mai”: nemaiîntâlnit; b) pentru a construi forma negativă a verbului la gerunziu (nesuportând zgomotul, a plecat), la supin (zmogot de nesuportat). ♦ Pe lângă cuvinte din orice categorie gramaticală formează derivate nestabile, care, în corelație cu pozitivul alcătuiesc construcții expresive: lesne, nelesne.

lăún (-ni), s. m. – Plantă, Myriophyllum verticillatum. Origine obscură. Pare cuvînt înrudit cu vb. la „a spăla” (după Bogrea, Dacor., II, 667, prin intermediul unui lat. *lavōnem „spălătorie”; mai curînd cu ajutorul suf. expresiv -un, cf. băuna, găunos etc.). Este plantă care crește în ape stătătoare; dar formarea cuvîntului e puțin clară. – Der. lăunos, adj. (murdar); Lăunele, s. f. pl. (rîu în Olt.), al cărui nume este vizibil identic cu cuvintele anterioare (după Iordan, Rum. Toponomastik, 141, cf. DAR, din lat. leonem).

TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, ca peștele, ca pământul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare. 2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcând (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. – Lat. tacere.

ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, consimțământ la ceva. ♦ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). A cădea de acord = a ajunge la o înțelegere deplină (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. Convenție (internațională) care stabilește relațiile reciproce dintre părți, privind drepturile și îndatoririle lor. 3. (În expr.) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare) în raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată în acord. 4. Expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, număr, gen sau caz) între cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Fr. accord.

spîn (-ni), adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsă de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 și 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezența unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă și nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se lovește de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeași din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă și stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).

TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere.

A SE ȚÍne mă țin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cădea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu în imediată apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tată-său. 4) A nu se îndepărta (de ceva) conformându-se. ~ de lege. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de îndeletnicire) ~ de muncă. ◊ ~ de ale sale a continua să procedeze în felul său. ~ de casă a duce o viață casnică; a nu fi ușernic. ~ la distanță a) a merge la o oarecare depărtare după cineva sau după ceva; b) a fi puțin sociabil. 2) (sugerează ideea de dăinuire a însușirii sau a împrejurării exprimate de cuvântul din îmbinare) ~ mândru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slăbiciune fizică; b) a fi beat. /<lat. tenere

TÍTLU s.n. 1. Calitate obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ (In orânduirea feudală și capitalistă) Demnitate, rang. 2. cuvânt sau text situat în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicând rezumativ materia care se tratează; (p. ext.) orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Bază legală, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie; titru (2). [< lat. titulus].