BAR¹, bari, s. m. Unitate de măsură a presiunii atmosferice egală cu un milion de barii. – Din fr. bar.

PIÉZ¹, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.

ATMOSFÉRĂ, (3) atmosfere, s. f. 1. Înveliș gazos care înconjoară pământul; aer; spec. aer pe care îl respiră cineva. ♦ (Fig.) Mediul social înconjurător; ambianță. ♦ (Fig.) Stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva. 2. Masă de gaze și de vapori aflată într-un spațiu în care au loc reacții chimice. 3. Unitate de măsură a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphère.

TORR, torri, s. m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm la temperatura de 0°C. – Din fr. torr.

BAR¹ ~i m. Unitate de măsură a presiunii atmosferice, egală cu presiunea exercitată de o megadină pe o suprafață de un centimetru pătrat. /<fr., engl. bar

BÁRIE ~i f. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea unei forțe de o dină pe un centimetru pătrat. [Art. baria; G.-D. bariei; Sil. -ri-e] /<fr. barye

MICROBÁR ~e n. Unitate de măsură a presiunii egală cu a milioana parte dintr-un bar. /<engl. microbar

PIÉZ ~i m. fiz. Unitate de măsură a presiunii (egală cu presiunea produsă de forța de un sten distribuită uniform pe o suprafață de un metru pătrat). /<fr. pieze

TORR torri m. Unitate de măsură a presiunii egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm pe o suprafață de 1 cm2, la temperatura de 00 C. /<fr. torr

ATMOSFÉRĂ s.f. I. 1. Stratul de aer care înconjoară Pământul. 2. (Fig.) Stare de spirit; situație, stare, mediu în care trăiește cineva, ceva. II. Unitate de măsură a presiunii gazelor, egală cu greutatea unei coloane de mercur la 0° cu o secțiune de 1 cm², înaltă de 76 cm. [Cf. fr. atmosphère, it. atmosfera < gr. atmosphaira < atmos – abur, sphaira – sferă].

BAR s.m. Unitate de măsură a presiunii, reprezentând presiunea exercitată de o forță de o megadină pe o suprafață de 1 cm². [< fr. bar].

MICROBÁR s.m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu a milioana parte dintr-un bar; barie. [Cf. fr. microbar].

PIÉZ s.m. Unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe metru pătrat. [Pron. pi-ez. / < fr. pièze, cf. gr. piezein – a presa].

TORR s.m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm pe o suprafață de 1 cm² la 0° C. [< fr., engl. torr, cf. Torricelli – fizician și matematician italian].

ATMOSFÉRĂ s. f. 1. strat de aer care înconjură unele corpuri cerești. 2. masă de gaze aflată într-un spațiu în care se produce o reacție fizico-chimică. 3. (fig.) stare de spirit; mediu, cadru, ambianță. 4. unitate de măsură a presiunii. (< fr. atmosphère, gr. atmoosphaira)

BÁRIE s. f. unitate de măsură a presiunii, de o dină de cm²; microbar. (< fr. barye)

MILIBÁR s. m. unitate de măsură a presiunii, a mia parte dintr-un bar. (< fr. millibar)

OSMÓL s. m. unitate de măsură a presiunii osmotice, presiunea exercitată de o moleculă-gram asupra unui corp neionizat dizolvat într-un litru de apă. (< fr. osmole)

PIÉZ s. m. unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe m². (< fr. pièze)

TORR s. m. unitate de măsură a presiunii egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm pe o suprafață de 1 cm². (< fr. torr)

ATMOSFÉRĂ, (II) atmosfere, s. f. I. 1. Înveliș gazos care înconjură pământul; aerul pe care îl respiră cineva. ♦ Fig. Mediul social înconjurător; ambianță. 2. Fig. Stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva. ◊ Expr. A face atmosferă = a crea o anumită stare de spirit în legătură cu o persoană, cu un scop urmărit etc. II. Unitate de măsură a presiunii gazelor. – Fr. atmosphère (< gr.).

MANOMÉTRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. – Din fr. manomètre.

PRESOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat de măsurat presiuni; manometru. [Var. (după alte surse) presiometru. / cf. fr. préssiomètre].

BÁRIE, barii, s. f. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu presiunea unei forțe de o dină pentru un centimetru pătrat. – Din fr. barye.

PASCÁL¹, pascali, s. m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu presiunea exercitată de un newton pe o suprafață de un metru pătrat. – Din fr. pascal.

ANEROÍD, aneroide, adj. (În sintagma) Barometru aneroid (și substantivat, n.) = barometru metalic de măsurare a presiunii atmosferice. – Din fr. anéroïde.

PIEZOMETRÍE s. f. 1. (Fiz.) măsurare a presiunilor (ridicate). 2. Ramură a fizicii care studiază compresibilitatea lichidelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piézométrie.

MILIBÁR, milibari, s. m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu o miime de bar. – Din fr. millibar.

BÁRIE s. (FIZ.) microbar. (~ este o unitate de măsură pentru presiune.)

ATMOSFÉRĂ² ~e f. fiz. Unitate de măsură pentru presiune.[G.-D. atmosferei; Sil. -mo-sfe-] /<fr. atmosphere, gr. atmosphaira

MANOMETRÍE f. Tehnică de măsurare a presiunii gazelor sau a vaporilor cu ajutorul manometrului. /<fr. manométrie

PASCÁL¹ ~i m. Unitate de măsură pentru presiune (egală cu un newton pe metru pătrat). /<fr. pascal

BAROMETRÍE s.f. Parte a fizicii care tratează despre tehnicile și aparatele de măsurare a presiunii (atmosferice). [Gen. -iei. / < fr. barométrie].

HECTOPIÉZ s.m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu 100 piezi; bar. [Pron. -piez. / < fr. hectopièze].

BÁRIE s.f. Unitate de măsură pentru presiune egală cu presiunea de o dină pe centimetru pătrat. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. barye].

BAROMETRÍE s. f. parte a fizicii despre tehnicile și aparatele de măsurare a presiunii atmosferice. (< fr. barométrie)

CISTOMETRÍE s. f. măsurare a presiunii intraveziculare în funcție de conținutul și de puterea de contracție a mușchiului vezical. (< fr. cystométrie)

HECTOPIÉZ s. m. unitate de măsură pentru presiune, de 100 de piezi. (< fr. hectopièze)

ORBITOMETRÍE s. f. măsurare a presiunii conținutului orbitar. (< fr. orbitométrie)

BÁRIE, barii, s. f. Unitate de măsură pentru presiune egală cu presiunea unei forțe de o dină pe un centimetru pătrat. – Fr. barye.

OSCILOMETRÍE s. f. măsurare a variațiilor presiunii arteriale, corespunzătoare pulsului, cu ajutorul oscilometrului. (< fr. oscillométrie)

CALORÍE ~i f. 1) fiz. Unitate de măsură a energiei termice, egală cu căldura necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5° la 20,5°C la presiune normală. 2) Unitate de măsură care indică energia furnizată organismului de un aliment. [Art. caloria; G.-D. caloriei; Sil. -ri-e] /<fr. calorie

CAPSÚLĂ s.f. 1. Tip de fruct alcătuit dintr-un înveliș uscat, dehiscent, în care se află semințele. 2. (Anat.) Înveliș conjunctiv al unui organ sau al unei articulații. ◊ Capsule suprarenale = glande suprarenale; capsule articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație. ♦ Înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice. ♦ Cașetă. 3. (Chim.) Vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund și cu pereții scunzi, în care se încălzesc diferite substanțe. 4. (Tehn.) Cutie bine închisă în care sunt așezate anumite instrumente, motorașe etc. care trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♦ Capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 5. Capsulă telefonică = cutie metalică, conținând un microfon sau un receptor, folosită în aparatele telefonice; capsulă manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică; capsulă cosmică = cabină spațială. [< fr. capsule, cf. lat. capsula – cutiuță].

GRAD s.n. I. 1. Unitate de măsură a anumitor mărimi variabile (temperatură, presiune etc.). 2. Unitate de măsură a unghiurilor, reprezentând a 360-a parte dintr-un cerc. ◊ Grad centezimal = grad care reprezintă a suta parte dintr-un unghi drept. 3. (Mat.) Exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuații sau maximul sumei exponenților necunoscutelor. II. Treaptă, nivel; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ♦ Loc ocupat de cineva în ierarhia instituției căreia îi aparține. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arăta măsura în care un obiect prezintă o însușire în raport cu alt obiect sau cu el însuși (în alte împrejurări). [Pl. -de, -duri. / < lat. gradus, cf. fr. grade, it. grado, germ. Grad].

CAPSÚLĂ s. f. 1. fruct uscat, dehiscent, cu numeroase semințe. 2. (anat.) înveliș conjunctiv al unui organ, al unei articulații. ♦ ĕ suprarenale = glande suprarenale; ĕ articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație. ◊ înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice. ◊ cașetă. 3. (chim.) vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund, din porțelan, sticlă etc., în care se încălzesc substanțe. 4. (tehn.) cutie bine închisă cu anumite instrumente, motorașe etc. ce trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ◊ capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 5. ~ telefonică = cutie metalică, cu un microfon sau un receptor, în aparatele telefonice; ~ manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică. (< fr. capsule, lat. capsula)

GRAD¹ s. n. 1. unitate de măsură pentru diverse mărimi variabile (temperatură, presiune etc.). 2. unitate de măsură a unghiurilor, a 36⁰-a parte dintr-un cerc. 3. (mat.) exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuații sau maximul sumei exponenților necunoscutelor. 4. etalon, criteriu de apreciere. 5. treaptă, nivel, stadiu; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ◊ loc ocupat de cineva în ierarhia instituției căreia îi aparține. 6. (chim.) valoare a mai multor mărimi considerate în raport cu o valoare de referință. ♦ ~ de comparație = formă pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arăta măsura în care un obiect prezintă o însușire în raport cu un alt obiect sau cu el însuși într-o altă împrejurare. (< fr. grade, lat. gradus, germ. Grad)

ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

barométru n., pl. e (vgr. báros, greutate, și métron, măsură). Fiz. Instrument de constatat presiunea aeruluĭ și pin urmare, schimbărĭle atmosferice. – Acest instrument, inventat la 1643 de Toricelli, discipulu luĭ Galileŭ, cuprinde o coloană de mercur care se coboară cu cît te suĭ în atmosferă, fiindcă sus e aeru maĭ ușor. Cu el a măsurat Pascal înălțimile munților. El anunță, pînă la un oarecare punct, timpu frumos orĭ răŭ, căcĭ aeru uscat, fiind maĭ ușor decît cel umed, mercuru se urcă atuncĭ cînd nu va ploŭa și se coboară în caz contrar. Principalele barometre-s cele cu mercur (cu ceșcuță, sifon sau cadran) și barometru aneroid.

METEOROGRÁF, meteorografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează, simultan și continuu, presiunea atmosferică, temperatura și umiditatea aerului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorographe.

SFIGMOGRAFÍE s.f. măsurare și înregistrare a pulsului, a presiunii arteriale cu ajutorul sfigmografului; arteriografie. [Gen. -iei. / < fr. sphygmographie, cf. gr. sphygmos – puls, graphein – a scrie].

TONOMETRÍE s. f. 1. Capitol al chimiei fizice care studiază presiunea de vapori a soluțiilor nevolatile, în scopul determinării greutății moleculare a substanțelor dizolvate. ♦ măsurarea presiunii de vapori a unei soluții. 2. (Med.) măsurare a tensiunii (intraoculare). – Din fr. tonométrie, germ. Tonometrie.

BAROMÉTRU s. n. 1. instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. 2. (fig.) ceea ce servește pentru a măsura. (< fr. baromètre)

PIEZOMÉTRU, piezometre, s. n. (Fiz.) Aparat cu care se măsoară gradul de comprimare a lichidelor sau se determină presiunea statică a fluidelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piézomètre.

GRAD ~e n. 1) Unitate de măsură a mai multor mărimi fizice variabile (temperatură, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparație categorie gramaticală specifică pentru adjectiv și adverb având trei aspecte: pozitiv, comparativ și superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere între rude. 2) Unitate de măsură a unghiurilor, a longitudinii și a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de măsură; gradație. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponenților necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuație de ~ul întâi (sau doi) ecuație a cărei necunoscută este la puterea întâi (sau a doua). 5) fig. Treaptă de dezvoltare a ceva; măsură în care se manifestă evoluția unui lucru; nivel. ~ de cultură. ◊ În cel mai mare ~ la maximum. În cel mai mic ~ la minimum. 6) Treaptă într-o ierarhie. Diplomă de ~ul I. ~ de căpitan. 7) Etapă în evoluția unui proces; treaptă. 8) Calificare dobândită într-un domeniu de activitate; titlu. ~ științific. /<fr. grade, lat. gradus

PIEZOMÉTRU s.n. 1. Instrument de măsură a compresibilității lichidelor. 2. Tub manometric servind pentru determinarea presiunii statice a fluidului dintr-o conductă. [< fr. piézomètre].

BAROMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. [< fr. baromètre, cf. gr. baros – greutate, metron – măsură].

OSMOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea presiunii osmotice. [< fr. osmomètre, cf. gr. osmos – impuls, metron – măsură].

TONOMETRÍE s.f. 1. măsurarea presiunii de vapori a unei soluții. ♦ Capitol al fizicii care se ocupă cu măsurătorile presiunilor de vapori ai soluțiilor unor substanțe nevolatile. 2. Operație de măsurare a tensiunii. [Gen. -iei. / < fr. tonométrie, germ. Tonometrie].

atmosféră f., pl. e (d. vgr. atmós, abur, și sphaira, sferă). Aeru care învălește tot pămîntu. măsura forțeĭ aburuluĭ dintr´o mașină (1 kg. 033 pe un centimetru pătrat): presiune de zece atmosfere. Fig. Mediu în care trăim: atmosferă de intrigĭ. A face cuĭva atmosferă (favorabilă saŭ nu), a pregăti publicu pentru saŭ contra luĭ. – Înălțimea atmosfereĭ, după învățatu francez Biot, e de 40,000 de metri. presiunea atmosfereĭ pe un om de mărime obișnuită e de 17,000 de chilograme, care-s contrabalanțate de reacțiunea fluidelor din corpu nostru. Astronomia zice că toate plantele și satelițiĭ lor, afară de lună, aŭ atmosferă.

ZÉRO, zeróuri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0; nulă. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru, a face să fie neglijabil. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi. ♦ Spec. Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. 4. (Lingv.) Desinență (sau sufix) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. – Din fr. zéro.

ZÉRO, zerouri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, se află înainte de unu și care se indică prin cifra 0. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus, pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Fig. Om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. – Fr. zéro (< it.).

MANOMÉTRU s.n. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii lichidelor sau a gazelor dintr-un spațiu închis sau a diferențelor de presiune a două gaze închise în vase diferite. [< fr. manomètre, cf. gr. manos – puțin dens, metron – măsură].

PARAMÉTRU s.m. 1. (Mat.) Cantitate nedeterminată care intră în ecuația unei curbe sau a unei suprafețe și care permite prin varierea ei să se obțină toate varietățile unei familii de curbe sau de suprafețe. ♦ (Fiz.) Orice mărime care poate defini starea unui sistem de corpuri (timp, presiune, volum etc.). 2. (Fig.) Criteriu de comportare strict determinat. [< fr. paramètre, cf. gr. para – lângă, metron – măsură].

CADRÁN ~e n. 1) (la ceasuri, la aparate și instrumente de măsurat) Suprafață plană, divizată și gradată, pe care se deplasează un ac indicând o anumită valoare (de timp, de presiune, de viteză, de diferență de potențial etc.). ◊ ~ solar dispozitiv constând dintr-un ansamblu de linii trasate pe o anumită suprafață pe care se proiectează umbra unei tije, poziția și lungimea căreia indică ora solară. 2) mat. Arc reprezentând un sfert de cerc. /<fr. cadran

LÍTRU, litri, s. m. 1. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu volumul ocupat de un kilogram de apă pură la temperatura de plus patru grade Celsius și la presiunea de o atmosferă. 2. Vas care are această capacitate. 3. Cantitate de lichid egală cu un litru (1). – Din fr. litre.

CANDELĂ² (‹ fr.) s. f. Unitate de măsură pentru intensitatea luminoasă (simbol: cd), egală cu intensitatea luminoasă emisă pe o anumită direcție, la temperatura de solificare a platinei și la presiunea atmosferică normală, de către suprafața unui radiator integral (corp negru) cu aria de 1/600.000 m², perpendiculară pe direcția respectivă.

CUTRÉMUR (‹ cutremura) s. m. 1. Zguduire bruscă și puternică, de scurtă durată, a scoarței Pămîntului, cauzată fie de factori interni (mișcări tectonice, erupții vulcanice), fie de factori externi (forțele mareice, căderi mari de presiune atmosferică, ciocnirea unor meteoriți cu Pămîntul). Îi sunt caracteristice: hipocentrul (locul din interiorul litosferei unde se declanșează energia care provoacă c.) și epicentrul (proiecția hipocentrului la suprafața scoarței Pămîntului). Intensitatea c. se măsoară pe scara Mercalli, iar magnitudinea pe scara Richter. Cele mai dustrugătoare au fost c. din: 24 ian. 1556 – în provincia Shanxi-China, 830 mii victime; 1 sept. 1923 – în provincia Kanto-Japonia, peste 576 mii case; 31 mai 1970 – Perú, 70 mii morți. În România s-au înregistrat pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale materiale în c. din 10 nov. 1940 și 4 mart. 1977. 2. Fig. Înfiorare; p. ext. teamă, frică, groază; panică.

SENSIBILITÁTE, sensibilități, s. f. 1. Facultate de a simți, de a reacționa la e*******i, de a-și schimba, într-o anumită măsură, starea inițială sub acțiunea unui agent exterior; acuitate a simțurilor; capacitatea de a percepe senzații. 2. Capacitate de reacție afectivă; intensitate afectivă; emotivitate, afectivitate. ♦ (În artă și literatură) Capacitatea de a transmite, de a provoca emoții artistice; receptivitate artistică. 3. Însușire a unui instrument sau a unui aparat de a reacționa la cele mai mici variații ale unor agenți externi (ca diferența de temperatură sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Mărimea concentrației unei soluții în substanța de analizat, care produce, în timpul reacției de recunoaștere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Predispoziție a organismelor la diferite boli. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilité, lat. sensibilitas, -atis.