JAZ, (2) jazuri, s. n. 1. Muzica usoara (de dans), adesea cu caracter de improvizatie, provenita din impletirea elementelor folclorice nord-americane (muzica populara a negrilor) cu muzica popoarelor europene, caracterizata printr-un ritm vioi, sincopat. 2. Orchestra formata de obicei din instrumente de suflat si de percutie care executa aceasta muzica; jazband. [scris si: jazz] – Din fr., engl. jazz.

TARAF, tarafuri, s. n. 1. Mica formatie muzicala (de lautari), care canta muzica populara; tacam (II 2). 2. (Inv.) Gasca, clica. – Din tc. taraf.

FOLK s. n., adj. invar. 1. Stil in muzica usoara contemporana care utilizeaza motive din muzica populara. 2. Adj. invar. Care apartine folkului (1). – Din engl. folk.

STILIZA, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o forma mai corecta, mai ingrijita. 2. (In artele plastice) A reproduce un obiect din natura in linii simplificate, esentiale, in scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzica populara, pastrand elementele originare esentiale. – Din fr. styliser.

BOMBARDA² s. f. 1. vechi instrument de muzica populara, stramos al f*******i. 2. registru de orga, cu mari intensitati. (< it. bombardo)

taraf (-furi), s. n. – 1. (Inv.) Partid, grupare. – 2. Formatie de muzica populara si usoara. – Mr. tarafe „partid”. Tc. taraf (Seineanu, II, 349; Lokotsch 2023), din arab. taraf „parte”, cf. ngr. ταράφι, alb. taraf.

ABSIL, Jean (1893-1974), compozitor belgian. Muzica simfonica, de camera, pentru pian etc.; s-a inspirat si din muzica populara romaneasca.

BRAUNER 1. Victor B. (1903-1966, n. Piatra-Neamt), pictor roman. Stabilit in Franta (1930). Integrat in miscarea de avangarda din Romania, devine unul dintre primii suprarealisti. Oniric, exalta fortele visului (perioada „Himerelor”, 1938-1940). Adincindu-si limbajul simbolic, a creat cu ingenuitate si lirism un univers fabulos de personaje stranii, animale si flori. 2. Harry B. (1908-1989, n. Piatra-Neamt), folclorist roman. Frate cu B. (1). Prof. univ. la Bucuresti. Colaborator al lui Constantin Brailoiu. Intemeietor al Institutului de Folclor din Bucuresti si al orchestrei de muzica populara „Barbu Lautaru” (1946).

BRAILOIU, Constantin (1893-1958, n. Bucuresti), muzicolog, folclorist si compozitor roman. M. coresp. al Acad. (1946). Prof. univ. la Bucuresti. Intemeietor al Arhivei de Folclor a Societatii Compozitorilor Romani din Bucuresti si al arhivelor internationale de muzica populara din Geneva. Muzica de camera, instrumentala si vocala. Studii de etnomuzicologie („muzica populara romaneasca”), culegeri de melodii populare. A dezvoltat cercetarea in spirit stiintific a folclorului romanesc. Unul dintre initiatorii etnomuzicologiei mondiale.

BUDISTEANU, Ionel (pe numele adevarat Nae Ion) (1919-1991, n. Bucuresti), violonist si dirijor roman. Interpret de romante, melodii lautaresti si piese de cafe concert. Unul dintre creatorii stilului de concert in practica orchestrelor ample de muzica populara.

BUJOR, Rodica (pe numele adevarat Nedelea Eugenia) (1914-1995, n. Voinesti, jud. Dimbovita), cintareata romana de muzica populara. Repertoriu de cintece din toate provinciile Romaniei Mari. Pseudonimul i-a fost atribuit de George Enescu.

CIOBANU, Lucretia (n. 1924, Topircea, jud. Sibiu), cintareata romana de muzica populara. Creatoare de stil in valorificarea folclorului pastoresc din Marginimea Sibiului.

CIOBANU, Maria (pe numele adevarat Diaconu Maria) (n. 1937, Rosiile, jud. Vilcea), cintareata romana de muzica populara. A valorificat cu originalitate doine, hore si sirbe oltenesti. A creat un stil vocal de virtuozitate, adaptind melodii instrumentale, folosind haulitul, vocaliza de coloratura si dirlaitul ca modalitati de exprimare.

IBAGUE [ibage], oras in V Columbiei centrale, in E C*********i Centrale, la 1.320 m alt.; 346,6 mii loc. (1995). Nod de comunicatii. Aeroport. Piata agricola (cafea). Expl. de carbune, aur, argint si sulf. Ind. alim. (zahar, tigarete, morarit). Conservator. Universitate. Festival anual de muzica populara columbiana. Fundat in 1550.

RADU, Ioana (1917-1990, n. Bucuresti) (pseudonimul Ioanei Braia), cantareata de muzica populara si romante. A fost una dintre cele doua castigatoare ale concursului organizat in 1936 de Societatea Romana de Radiodifuziune, pentru depistarea de tineri interpreti de muzica populara. Creatoare de stil in muzica de concert, s-a distins prin timbrul particular, grav al vocii si prin sensibilitatea interpretarii, realizand versiuni antologice in ambele mari genuri pe care le-a frecventat.

CRISTOREANU, Ion (1925-1995, n. Tritenii de Jos, Cluj), cintaret roman de muzica populara. A adaptat tehnica de belcanto la stilul cintecului popular. Repertoriu: doine, jocuri si cintece satirice din Transilvania, Bihor, Maramures si Banat.

LUNCHEVICI, Serghei (1934-1995, n. Chisinau), violonist si dirijor roman. Prim-violonist (din 1957) si dirijor (1958-1995) al orchestrei de muzica populara „Fluieras” din Chisinau, interpret de mare virtuozitate al rolului principal din filmul „Lautarii”.

SARBU, George (n. 1937, Botosani), compozitor, folclorist si dirijor roman de muzica populara. A promovat un stil de prelucrare a folclorului bazat pe valorificarea timbrelor si tehnicilor instrumentale traditionale. A condus orchestrele ansamblurilor „Ciprian Porumbescu” – Suceava, „Ciocarlia” – Bucuresti. A publicat folclor muzical din Bucovina si Moldova.

ROIZEN, Elena (n. 1945, com. Ovidiu, jud. Constanta), interpreta si creatoare de cantece. Reprezentanta a stilului dobrogean in muzica populara romaneasca. A valorificat melodica de colind in cantecul de joc.

RIDESCU, Dumitru (n. 1952, Pietrele, jud. Ilfov), cantaret de muzica populara. Voce calda, cu timbru tenoral foarte deschis, repertoriu de cantece de dragoste caracteristice zonei Vlasca-Teleorman, valorificate intr-un stil traditional de sinteza intre cantarea taraneasca si cea a lautarilor satesti.

PENTATONIC, -A, pentatonice, adj. (Muz.; in sintagmele) Gama pentatonica = gama alcatuita din cinci trepte, fara semitonuri, care sta la baza muzicii populare chineze, tatare, scotiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazeaza pe o scara formata din cinci sunete de inaltimi diferite, in cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

PENTATONIC, -A adj. (Muz.) Gama pentatonica = gama de cinci trepte fara semitonuri, care sta la baza muzicii populare chineze, tatare etc. [< fr. pentatonique, germ. pentatonisch, cf. gr. pente – cinci, tonos – ton].

FLAMENCO s. n. gen al muzicii populare spaniole, la tiganii din Andaluzia, care combina cantecul si dansul pe un acompaniament de chitara si castaniete. ◊ (adj.) stil ~ = stil melodic de interpretare vocala cu efect de falset. (< sp. flamenco)

PENTATONIC, -A adj. (muz.) gama ~a = gama din cinci sunete, tonuri intregi si terte mici in cuprinsul unei octave, la baza muzicii populare chineze, tatare etc.; sistem ~ = sistem muzical care se bazeaza pe game de acest tip. (< fr. pentatonique)

ALEXANDRU, Tiberiu (1914-1997, n. Ilimbav, jud. Sibiu), muzicolog roman. Elev al lui C. Brailoiu. Lucrari de etnomuzicologie („Instrumentele muzicale ale poporului roman”, „muzica populara romaneasca”).

CULT², -A, culti, -te, adj. 1. Care are un nivel inalt de cultura si de cunostinte; instruit. 2. (Despre manifestari ale oamenilor) De care da dovada omul cult (1); care are caracter savant, carturaresc. 3. (In opozitie cu popular; despre muzica, poezie, literatura etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus.

SINGSPIEL s. n. Opera germana de tip popular in care muzica alterneaza cu episoadele vorbite. [Pr.: zing-spil] – Cuv. germ.

SINGSPIEL s.n. Gen de teatru muzical de tip popular, in care muzica alterneaza cu partile vorbite. [Pron. zing-spil. / < germ. Singspiel].

SINGSPIEL [ZING-SPIL] s. n. gen de teatru muzical de tip popular, in care muzica alterneaza cu partile vorbite. (< germ. Singspiel)

SANSONETA, sansonete, s. f. Scurta compozitie muzicala pentru voce, proprie muzicii franceze, de origine populara, cu continut liric sau glumet (uneori frivol). – Din fr. chansonnette.

SANSONETA s. f. cantec francez de muzica usoara, de origine populara, cu caracter sentimental sau satiric. (< fr. chansonnette)

BIGUINA s.f. Dans popular din Antile, cu ritm languros si muzica melodioasa; melodia acestui dans. [Pron. -ghi-. / < sp., fr. biguine].

CHIRESCU, Ioan D. (1889-1980, n. Cernavoda), compozitor roman de muzica corala. Limbaj expresiv, viguros, de autentica esenta populara („Dorulet, doruletule”). Cintece de masa, patriotice. A condus timp de doua decenii formatia corala „Carmen”.

ECOSEZA s.f. Vechi dans popular scotian cu o miscare rapida; compozitie care imita muzica scotiana. [Pl. -ze. / < fr. ecossaise].

FOLK s.n. Curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga preluarea unor traditii populare. ♦ Preluare a motivelor folclorice cu mijloace moderne, originale. ♦ Productie artistica care are la baza principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. [< engl. folk].

FOLK I. s. n. 1. curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga prelucrarea unor traditii populare. 2. productie artistica avand la baza principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. II. adj. inv. care apartine folkului (I). (< engl. folk)

chindie si (Mold. si) achindie f. (turc. ikindi [cum. ekindu], „al doilea” ceas, d. iki, doi, timpu de dupa ameaza [!], namazu de la mijlocu acestui timp). Timpu de pe la 4 dupa ameaza: pe la chindie sau pe la chindii. Un dans popular cu miscari foarte rapezi [!]. Melodia acestui dans. Tabulhana (cintarea muzicii domnesti pe la 4 dupa ameaza in timpu Turculor): bateau chindie in toate zilele (N. Costin). Toba mare (imbracata in postav ros) care facea parte din instrumentele meterhanelei. La curtile domnesti si boieresti, turn de straja de unde se vestea cu tobe si surle timpu chindiii, cind toti oamenii se adunau la cina, si portile curtii se inchideau. (Si la Tirgovistea [!] era un asemenea turn, care odinioara era mai inalt, dar acum n´are de cit vre-o 28 de metri).

ANDREESCU, Aurelian (1942-1986), solist vocal roman de muzica usoara. S-a impus din 1963, ca unul dintre cei mai populari interpreti de nuanta romantic-lirica.

CANTEC ~ce n. 1) Sir de sunete melodioase, emise din gura sau produse de un instrument muzical; cant. 2) Sunete scoase de pasari si de unele insecte; ciripit. ◊ ~cul lebedei ultima opera a unui artist. 3) Piesa de muzica vocala sau instrumentala. 4) Poezie lirica care se executa insotita de melodie. ~ popular. ~ de leagan. ~ de dor. ~ de lume. ◊ Asa-i ~cul asta e situatia. /<lat. canticum

BUICLIU, Nicolae (1906-1974, n. Corabia), compozitor roman. Prof. univ. la Bucuresti. muzica simfonica si instrumentala de camera, de factura clasica si cu intonatii populare.

LANDLER [LENDLAR] s. n. dans popular german si austriac cu miscare vioaie, dar nu repede, asemanator cu menuetul; muzica corespunzatoare. (< germ. Landler)

CANTEC s. 1. (MUZ.) compozitie, melodie, muzica, (livr.) melopee, melos, (inv.) scop, (englezism) song. (Un ~ foarte izbutit.) 2. lied. 3. (MUZ.) arie, melodie. (~ popular.) 4. v. cant. 5. (LIT.) cantec batranesc v. balada populara.

KABUKI (cuv. japonez: ka „cantec” + bu „dans”) subst. Gen de teatru clasic japonez, cea mai populara forma de spectacol incepand cu sec. 16 pana in zilele noastre. Este o arta complexa si sintetica, recurgand la muzica, dans, interpretare actoriceasca, literatura si arte plastice. Din sec. 17, este interpretat numai de barbati. Printre reprezentantii de seama: Sakata Tōjūrō I (1647-1709), Tsuruya Namboku IV (1755-1829), Kawatake Mokuami (1816-1893).

BREDICEANU 1. Coriolan B. (1850-1909, n. Lugoj), om politic roman. Membru in Comitetul Central al Partidului National Roman (1881-1892), deputat in Dieta Ungariei (1906-1909). 2. Tiberiu B. (1877-1968, n. Lugoj), compozitor si folclorist roman. Fiul lui B. (1). M. coresp. al Acad. (1937). Scene lirice („La sezatoare”), lucrari instrumentale pe teme populare. Rol important in organizarea si conducerea Operei Romane din Cluj. 3. Mihai B. (1920-2005, n. Brasov), dirijor si compozitor roman. Fiul lui B. (2). muzica simfonica, de camera, de balet. Studii de muzicologie. A inventat un polimetronom.

GRIEG [gri:g], Edvard (1843-1907), compozitor, pianist si dirijor norvegian. Intemeietorul scolii muzicale norvegiene. Ca pianist si dirijor, a interpretat lucrarile sale, facand turnee in toata Europa. muzica de scena pentru „Peer Gynt”, de Ibsen, un concert pentru pian si orchestra, piese orchestrale, lucrari de camera („Sonatele” pentru vioara si violoncel), vocale si instrumentale. Melodica inspirata din cantecul popular, armonie originala („Dansuri si cantece norvegiene”).

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

ABBA, formatie vocal-instrumentala suedeza, de muzica usoara, creata in 1973, de Agnetha Faltskog si Anni-Frid (Frida) Lyngstad vocal, Benny Anderson si Bjorn Ulvaeus (vocal-instrumental si compozitori). Prin repertoriul sau s-a mentinut timp de 10 ani ca una din cele mai populare formatii.

BLUES s.n. Cantec popular nostalgic al negrilor din America, devenit apoi piesa instrumentala (de jaz), structurata in genere pe 12 masuri, organizate melodic-armonic pe trei secvente (fiecare de cate patru masuri), primele doua fiind identice. ♦ Dans care se executa in ritmul acestei muzici; foxtrot lent. [Pron. bluz, pl. -uri. / < engl. blues, cf. blue – albastru].