Rezultate din textul definițiilor
TENÓR s. m. 1. vocea bărbătească cu registrul cel mai înalt; cântăreț cu o astfel de voce. ◊ (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzător vocii unui tenor. 2. (în muzica polifonică) voce între alto și bas. 3. (acc. ténor) melodia de bază, vocea principală în repertoriul gregorian (sec. XII-XVI). (< fr. ténor, it. tenore)
VIÓLĂ1 s. f. 1. familie de instrumente cu coarde și arcuș, din sec. XV-XVII, în muzica polifonică, la baza instrumentelor cu coarde moderne. 2. instrument cu coarde și arcuș puțin mai mare decât violina; alto (3). (< it. viola, fr. viole)
POLIFONÍST ~ști m. Compozitor de muzică polifonică. /polifonie + suf. ~ist
ORGÁNUM s.n. (Muz.) Cea mai veche formă a muzicii polifonice, care consta dintr-un contrapunct improvizat pe o anumită temă. V. diafonie. [< fr., lat. organum].
ORGÁNUM s. n. cea mai veche formă a muzicii polifonice, constând dintr-un contrapunct improvizat pe o anumită temă. (< fr., lat. organum)
LANDI, Stefano (1587-1639), compozitor italian. Creație polifonică (madrigale și muzică sacră). Pionier al stilului monodic (cantate, muzică scenică). Opere („Moartea lui Orfeu”).
MOZART [mó:tsart], Wolfgang Amadeus (1756-1791), compozitor austriac. Născut într-o familie de muzicieni, a fost un copil minune ca instrumentist (pianist, violonist) și dirijor. Format sub îndrumarea lui J. Chr. Bach și G. Martini. Reprezentant al clasicismului vienez, alături de Haydn și Beethoven. Cu o inepuizabilă inventivitate melodică, îmbinând elemente de stil rococo cu arhitectonica echilibrată a clasicismului și cu grandoarea formelor polifonice de tip baroc (pe care le reactualizează într-o manieră proprie), a compus o vastă operă, cuprinzând capodopere în aproape toate genurile. Opere („Răpirea din Serai”, „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Don Juan”, „Directorul de teatru”, „Cosi fan tutte”, „Flautul fermecat” etc.), 41 de simfonii („Jupiter”), concerte (șapte pentru vioară, 21 pentru pian), 26 de cvartete de coarde, sonate pentru pian și vioară, sute de lucrări instrumentale și camerale, lucrări vocal-simfonice, un „Recviem”. Creația sa, de o mare perfecțiune a scriiturii, de o profundă originalitate și de o acută sensibilitate are o semnificație unică în istoria muzicii.
