SUBALPIN, -A, subalpini, -e, adj. Care este situat in regiunea imediat inferioara celei alpine, la poalele unor munti inalti; caracteristic unei asemenea regiuni. ◊ Etaj subalpin = vegetatie aflata deasupra limitei superioare a padurilor, care consta in tufisuri de jneapan, ienupar, smirdar, pajisti etc. – Din fr. subalpin.

SUBALPIN, -A adj. din regiunea imediat inferioara celei alpine; la poalele unor munti inalti (< fr. subalpin)

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

CALDARE, caldari, s. f. I. Vas mare tronconic sau cilindric, prevazut cu o toarta la partea superioara, folosit pentru pastrarea si transportul materialelor lichide, pulverulente sau granuloase; galeata. ◊ Caldare de abur = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida in vapori cu o presiune mai mare decat cea atmosferica; cazan cu abur. Caldare de rachiu = alambic pentru distilarea rachiului. ♦ Continutul unei caldari (1). II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase in zona muntilor inalti; scobitura in albiile apelor curgatoare, la baza unei cascade; cazan. ◊ Caldare glaciara = circ glaciar. – Lat. caldaria.

ZANOAGA, zanoage, s. f. 1. Depresiune circulara cu versante prapastioase in zona muntilor inalti; caldare. 2. Poiana inverzita; platou sau coasta de deal bune pentru agricultura. 3. Ochi larg si adanc de apa format pe cursul unui rau, mai jos de un stavilar. – Cf. rus. zanoga, ucr. zanoha.

ASCENSIUNE, ascensiuni, s. f. 1. Miscare de jos in sus a unui mobil. 2. Suire, urcare (pe un munte); inaltare in atmosfera (cu balonul etc.) 3. Fig. Dezvoltare, crestere, evolutie a cuiva (pe scara profesionala, sociala). [Pr.: -si-u-] – Din lat. ascensio, -onis, fr. ascension.

SAMOA s.m. Rumegator care traieste in muntii inalti ai Europei, pretuit pentru calitatea pielii sale tabacite; pielea tabacita a acestui animal. // adj. invar. (Fot.; despre hartie) De culoare galbena-deschisa, galbuie. [Scris si chamois. / cf. fr. chamois, germ. Chamois(papier)].

NEVEU s.n. (Geol.) Masa de zapada persistenta de pe muntii inalti pe cale de a se transforma in gheata, dand nastere unui ghetar; firn. [< fr. neve, cf. lat. nix, nivis – zapada].

ASCENSIUNE s.f. 1. Miscare de jos in sus a unui mobil. 2. Urcare, suire (pe un munte); inaltare (cu balonul). ♦ (Fig.) Crestere, dezvoltare. V. progres. ♦ Ridicare, promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale. [Pron. -si-u-. / cf. fr. ascension, lat. ascensio].

ponor, ponoare, s.n. (pop.) 1. povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea unor straturi de teren; rapa. 2. loc necultivat; parloaga. 3. munte inalt cu creasta golasa, lipsita de vegetatie. 4. deal cu coama inalta si rotunda. 5. mica apa curgatoare; garla; apa statatoare mai mare decat o balta. 6. poiana (intr-o padurice). 7. vizuina, barlog (intr-o regiune accidentata). 8. casa mica si scunda. 9. (fig.) necaz, suparare, nenorocire; amar. 10. greseala, vina. 11. multime, numar mare.

stalpnic, stalpnici, s.m. (inv. si pop.) 1. pustnic care traia retras pe varful unui munte inalt; sihastru. 2. persoana care constituie un sprijin de nadejde pentru cineva. 3. supranume pentru Sf. Simion (serbat la 24 mai).

stramunte, stramunti, s.m. (reg.; exprima ideea de multiplicare) munte inalt si indepartat.

ASCENSIUNE s. f. 1. miscare de jos in sus a unui mobil. 2. urcare, suire (pe un munte); inaltare (cu balonul). 3. (fig.) crestere, dezvoltare. ◊ promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale. ◊ proces de cucerire a puterii de catre o organizatie politica. (< fr. ascension, lat. ascensio)

NEVEU s. n. masa de zapada persistenta de pe muntii inalti, pe cale de a se transforma in gheata, dand nastere unui ghetar; firn. (< fr. neve)

TEROPITEC s. m. maimuta cercopiteca cu biotopul reprezentat prin muntii inalti si stancosi din Etiopia. (< tero²- + -pitec)

ALPII AUSTRALIENI (GREAT DIVIDING RANGE), lant muntos in SE Australiei. Cei mai inalti munti ai continentului, constituiti din roci sedimentare cu intruziuni granitice. Alt. max.: 2.228 m (vf. Kosciusko). Lungime c. 450 km.

ASCENSIUNE, ascensiuni, s. f. 1. Miscare de jos in sus a unui mobil. 2. Suire, urcare (pe un munte); inaltare in atmosfera (cu balonul etc.) ♦ Fig. Dezvoltare, crestere, ridicare. [Pr.: -si-u-] – Lat. lit. ascensio, -onis (fr. ascension).

CALOTA, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 2. (In expr.) Calota craniana = denumire data oaselor care alcatuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin taierea sferei cu un plan. 4. Bolta de tunel; partea superioara a unei excavatii de teren, p. ext. a unei turele, a unei constructii (in forma de calota (3)). 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota (3). 6. (In expr.) Calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Fr. calotte.

CALDARE, caldari, s. f. I. 1. Vas mare, rotund, de obicei de arama, in care se pastreaza sau se fierbe apa. ◊ Caldare de aburi = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida in vapori cu o presiune mai mare decat cea atmosferica; cazan de aburi. Caldare de rachiu = cazan de distilat rachiul. 2. Galeata. II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase in zona muntilor inalti; scobitura in albiile apelor curgatoare, pricinuita de eroziunea in vartejuri la baza unei cascade; cazan. – Lat. caldaria.

ZANOAGA, zanoage, s. f. 1. Depresiune circulara cu versante prapastioase, in zona muntilor inalti; caldare. 2. Poiana inverzita; platou sau coasta de deal bune pentru agricultura. 3. Ochi larg de apa adanca, format pe cursul unei ape, mai jos de un stavilar. – Slav (comp. rus zanoga, ucr. zanoha).

IRBIS (‹ germ.) s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, asemanator cu pantera (Panthera uncia). Traieste in muntii inalti din Asia Centrala. Sin. leopardul zapezilor.

ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori si de arbusti cu scoarta in general neteda, cu coroana stufoasa, cu frunze alterne si asimetrice zimtate pe margini, albicioase si cu peri moi pe dos, al caror lemn tare este folosit in rotarie (Ulmus). ◊ Ulm de camp = arbore inalt, cu scoarta groasa, negricioasa, cu lemn rezistent, greu si elastic, folosit in industria casnica (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore inalt, cu scoarta subtire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus.

NIVATIE, nivatii, s. f. Actiunea de modelare a reliefului facuta de ingheturile si dezgheturile succesive in zonele inalte ale muntilor. – Din fr. nivation.

VERTICAL adj., adv. 1. adj. drept. (Stalp ~.) 2. adj. v. e***t. 3. adj. abrupt. 4. adv. drept, perpendicular, (inv.) prost. (muntele se inalta ~ inaintea noastra.)

NIVATIE ~i f. Modelare a reliefului sub actiunea succesiva a ingheturilor in zonele inalte ale muntilor. /<fr. nivation

CALOTA s.f. 1. (Mat.) Calota sferica = parte dintr-o sfera obtinuta prin taierea acesteia cu un plan; (anat.) calota craniana = partea superioara a cutiei craniene; (geol.) calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. Parte a unei palarii care acopera capul. ♦ Tichie (care se asaza pe crestetul capului). 3. Bolta de tunel, partea superioara a unei excavatii. ♦ Partea superioara a unei turele. ♦ Piesa metalica de forma emisferica, servind la protejarea sau la etansarea unui spatiu care contine un fluid. [< fr. calotte, it. calotta].

CIRC s.n. 1. Reprezentatie al carei program cuprinde numere de gimnastica si de acrobatie, prezentare de animale dresate etc.; ansamblu artistic care da asemenea reprezentatii. 2. Incinta circulara unde se desfasoara exercitiile acrobatice sau ecvestre ale reprezentatiilor de circ (1). ♦ Incinta circulara descoperita unde aveau loc jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulara in regiunile inalte ale muntilor, formata prin eroziune sau prin actiunea unui ghetar; chiuveta (2) [in DN]. [Pl. -uri. / < lat. circus, cf. it. circo, fr. cirque].

NIVATIE s.f. (Geol.) Actiunea de modelare exercitata de catre zapada acumulata iarna in depresiuni in zona inalta a muntilor. [Gen. -iei. / < fr. nivation, cf. lat. nix – zapada].

CALOTA s. f. 1. fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin sectionarea acesteia cu un plan. ♦ ~ craniana = partea superioara a cutiei craniene; ~ glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. parte a unei palarii care acopera capul. ◊ tichie (pe crestetul capului). 3. partea superioara a unei cupole semisferice, a unei excavatii; bolta de tunel. ◊ partea superioara a unei turele. ◊ piesa metalica de forma emisferica. (< fr. calotte)

CIRC s. n. 1. constructie vasta descoperita, de forma unui amfiteatru, unde aveau loc jocurile publice (la romani). 2. reprezentatie al carei program cuprinde numere de gimnastica, acrobatie, dresaj de animale etc. 3. incinta circulara unde se desfasoara spectacolele de circ (2). 4. depresiune circulara in regiunile inalte ale muntilor, formata prin eroziune sau prin actiunea unui ghetar. ♦ ~ lunar = crater lunar. (< fr. cirque, lat. circus)

ARIN (lat. *alninus) s. m. Nume dat speciilor de arbori sau arbusti din genul Alnus, familia betulaceelor, cu flori in amenti; anin. ♦ A. alb = arbore inalt pina la 20 m, cu frunze ovate, dintate, pe dos cenusiu-paroase (Alnus incana) A. negru = arbore inalt pina la 28 m, cu frunze aproape rotunde, lipicioase (Alnus glutinosa) A. de munte = arbust inalt pina la 4 m, cu frunze mici, ovate sau eliptice, dintate (Alnus viridis).

APRIG, -A, aprigi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, infocat, nestapanit. De-as avea pe gandul meu, Un cal aprig ca un leu (ALECSANDRI). 2. (Adesea adverbial) Aspru, crunt, nemilos; inversunat. Unchiul meu era, atunci cand interesele ii erau amenintate, aprig si fara crutare (CAMIL PETRESCU). 3. Lacom. Om aprig la castig. 4. Fig. (Despre un loc, un teritoriu etc.) Prapastios, primejdios. Se catara p-un munte stancos, inalt si aprig (NEGRUZZI).

TICLAU, ticlauri, s. n. (Reg.) Stanca foarte ascutita si inalta; varf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

SPINARE, spinari, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. In (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = tinand o povara peste umar, pe spate, in spate. ◊ Expr. A cadea in spinarea cuiva = a cadea in grija sau in sarcina cuiva. A trai pe spinarea cuiva = a trai ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) in spinarea cuiva = a face pe cineva raspunzator de o vina (de obicei fara temei). 2. Parte a unui obiect de imbracaminte care acopera spatele omului. 3. Partea cea mai inalta a unui munte, a unui deal, a unei stanci; culme prelungita; creasta, coama. ♦ Creasta unui val de apa. – Lat. spinalis.

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

CRESTET ~e n. 1) Varful capului. ◊ Din ~ pana-n talpi din cap pana-n picioare. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau deal; creasta; culme; pisc; varf; coama; spinare. /a creste + suf. ~et

CULME ~i f. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; coama; creasta; spinare; crestet; varf; pisc. 2) Punctul cel mai inalt fata de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cereasca. 3) fig. Punct culminant in evolutia unui fenomen, a unei situatii sau a unei actiuni; apogeu. In ~ea fericirii. ◊ (Asta-i) ~ea! ~ea culmilor! asta intrece orice masura; e nemaipomenit. 4) Bat lung sprijinit de grinzi intr-o casa taraneasca, pe care se atarna haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmen

inaltiME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

PISC² ~uri n. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; varf; culme; creasta; coama; spinare; crestet. 2) Capatul de dinainte, ascutit si incovoiat in sus al unei luntre; bot. 3) pop. Parte a carului sau a saniei in care se fixeaza protapul. /Orig. nec.

VARF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

GENTIANA s.f. Planta erbacee din regiunea de munte, cu tulpina inalta si cu flori albastre sau galbene; (pop.) ghintura. [Pron. -ti-a-, var. ghintiana s.f. / cf. it. genziana, fr. gentiane, lat. gentiana].

ascensiune f. (lat. ascensio, -onis). Suire, inaltare (pe un munte, cu balonu): a face ascensiunea unui munte.

CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

ticlau, ticlaie si ticlauri, s.n. (reg.) 1. varf de munte sau de deal inalt; pisc. 2. alunecare de teren.

VARFUI, varfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face varf unei gramezi. 2. A umple pana sus un vas, un recipient etc.; a face sa fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munti, culmi etc.) A-si inalta, a-si profila varful. – Varf + suf. -ui.

munte, munti, s. m. 1. Ridicatura a scoartei pamantului mai mare decat dealul, de obicei stancoasa si depasind inaltimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munti si vai = peste tot, pretutindeni, pe tot intinsul. ♦ Regiune, zona muntoasa. 2. Fig. Gramada, cantitate mare (si inalta) din ceva; morman. ♦ Om foarte inalt (si solid). 3. (In sintagma) munte de pietate = intreprindere capitalista de credit specializata in acordarea de credite pe baza amanetarii obiectelor de uz personal; casa de lombard. – Din lat. mons, -tem.

SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

PLATOU s.n. I. Loc ses situat in regiunea inalta a dealurilor sau a muntilor; podis. ♦ Camp destinat pentru instructie si exercitii militare. ♦ Arie (neteda) situata pe o portiune mai inaltata a unei formatii anatomice. II. 1. Suprafata utilata pentru turnarea filmelor. 2. Piesa metalica plana pe care se fixeaza piese pentru prelucrare. 3. Farfurie sau tava mare pentru servit mancaruri si prajituri. [Pl. -uri. / < fr. plateau].

PLATOU s. n. 1. ses in regiunea inalta a dealurilor sau a muntilor; podis. ♦ ~ continental = portiune de teritoriu sub mare, in continuarea solului, pana la adancimea de 20⁰ m. ◊ camp de instructie si exercitii militare. ◊ suprafata (neteda) pe o portiune mai inaltata a unei formatii anatomice. 2. incinta a unui studio cinematografic pentru turnarea filmelor. 3. piesa metalica plana pe care se fixeaza piese pentru prelucrare. 4. farfurie, tava mare pentru servit mancaruri si prajituri. (< fr. plateau)

STEVIE, stevii, s. f. Planta erbacee cu tulpina puternica, cu frunze ovale, comestibile, a carei radacina este folosita in medicina pentru proprietatile ei astringente si depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: stevie-de-munte = planta erbacee perena, cu tulpina inalta de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz in inflorescente (Astrantia major). – Din sl. stavije, bg. stavel, scr. stavlije.

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. Partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e. – Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

ALPESTRU ~stra (~stri, ~stre) Care tine de muntii Alpi si de regiunile muntoase inalte; alpin. Regiune ~stra. [Sil. -pes-tru] /<fr. alpestre

ALPIN ~a (~i, ~e) Care tine de muntii Alpi si de regiunile muntoase inalte. Pasuni ~e. Sport ~. /<fr. alpin, lat. alpinus

SPIC ~ce n. 1) Inflorescenta caracteristica gramineelor, alcatuita din mai multe flori mici dispuse pe o axa centrala. ◊ A da in ~ a incepe sa formeze spicul, sa se apropie de maturizare. ~ de zapada fulg de zapada ratacit printre picaturile de ploaie. 2) Varf al firelor de par mai lungi din blana unor animale (avand si o culoare mai deschisa sau mai inchisa decat a blanii). 3) Partea cea mai inalta a unui deal, a unui munte sau a unui acoperis. /<lat. spicum

ESCALADA vb. tr. 1. a se catara pe un zid inalt, pe un obstacol, pe un munte. 2. a lua cu asalt. 3. (fig.) a inteti, a creste, a intensifica, a extinde treptat o actiune, un conflict. (< fr. escaleder)

ALPIN, -A, alpini, -e, adj. Care apartine sau care este caracteristic muntilor Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase inalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus.

MAGURA, maguri, s. f. Deal mare izolat (taiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movila. ♦ Padure (situata pe un loc inalt). [Var.: (reg.) magula s. f.] – Cf. alb. magule.

A DOMNI ~esc intranz. 1) A fi domn al unei tari. 2) fig. A trai ca un domn; a duce o viata din belsug; a huzuri; a se lafai. 3) fig. (despre liniste, pace, ordine) A avea loc in exclusivitate. 4) fig. (despre forme de relief, cladiri) A se inalta impunandu-se prin proportii si maretie. ◊ muntele ~este deasupra intinderii. /v. a domni

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

UMAR¹ umeri m. 1) Parte a corpului omenesc care corespunde articulatiei dintre brate si trunchi. ◊ A pune ~ul a contribui in mod real la infaptuirea unei activitati. A strange (sau a da, a ridica) din umeri a inalta umerii ca semn al lipsei de informare, al nepasarii, nedumeririi. A se uita la cineva peste ~ a manifesta dispret fata de cineva. A pune (cuiva ceva) pe umeri a) a arunca vina pe cineva; b) a da o insarcinare de raspundere. 2) Portiune a unei haine care acopera aceasta parte a corpului. 3): ~ul obrazului (sau fetei) partea superioara, osoasa, a obrazului iesita in afara; pometi. 4) Partea mai inalta a unui deal sau a unui munte. 5) Parte a jugului care se sprijina pe gatul boilor. 6) Iesitura pe suprafata unui obiect folosita ca suport sau ca sprijin pentru ceva. /<lat. humerus

ALPIN, -A adj. caracteristic muntilor Alpi. ◊ (p. ext.) din regiunile muntoase inalte; alpestru. (< fr. alpin, lat. alpinus)

ALPIN, -A, alpini, -e, adj. Caracteristic muntilor Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase inalte. – Fr. alpin (lat. lit. alpinus).

podina, podini si podine, s.f. 1. (pop.) pardoseala de scanduri (la casa, la podul casei, la tavane, la vechile strazi etc.) 2. (la pl.; inv.) obligatie a negustorilor brasoveni, din Tara Romaneasca, in evul mediu, de a intretine strazile Bucurestiului pavate cu scanduri; taxa perceputa in trecut la Iasi pe carele cu produse care intrau in oras, pentru intretinerea strazilor pavate cu scanduri. 3. (inv. si reg.) tavan de scanduri. 4. (pop.) suport pe care se cladeste claia de fan; pat; pod; partea de jos a stogului de fan, poclaj, podlas; mijlocul stogului de fan. 5. (reg.) platforma de scanduri inaltata deasupra terenului care foloseste ca post de observatie, de paza. 6. platforma de care sunt fixate pietrele morii de apa; pod. 7. (reg.) piatra statatoare a morii de apa. 8. (reg.) fundul scocului la moara de apa; pod. 9. fundul jgeabului pe care se coboara bustenii la vale. 10. (reg.) suprafata plana in regiunea de munte sau de deal; regiune de ses mai inalt. 11. (reg.) strat de prune ridicat la suprafata butoiului in timpul fermentatiei. 12. (reg.) sale.

CULME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungita orizontal, a unui munte sau a unui deal; varf, culmis. ♦ Punctul cel mai inalt in drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai inalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta intrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prajina lunga in casele taranesti, fixata orizontal de grinzi, de care se atarna haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.

MUSCEL, muscele, s. n. Culme deluroasa prelungita, putin inalta si cu povarnisuri domoale, care face tranzitia intre regiunea de munte si cea de deal, fiind de obicei acoperita cu pasuni, fanete si livezi cu pomi fructiferi. [Var.: muscel s. n.] – Et. nec.

ALPIN, -A adj. Caracteristic muntilor Alpi. ♦ (P. ext.) Care se afla, traieste in regiunile muntoase inalte; alpestru. [Pl. -ni, -ne. / < fr. alpin, it. alpino, cf. Alpi – munti in Europa].

FJELL s.n. (Geol.) Ghetar de tip scandinav care ocupa o suprafata inalta, ondulata, fara panta. [Pron. fiel. / < germ. Fjall, cf. norv. fjell – munte].

brad m., pl. i (lat. bratus, un copac perpertuu verde, care, ca si vgr. brahty, un fel de ienupar, si alb. breth, art. bredhi, vine d. ebr. beros, sirian berot, ar. brot, chiparis, inrudit cu vsl. berza, mesteacan. Ar putea veni si din alb. bredhi, rom. pl. brazi, apoi sing. brad. V. breaz). Un mare si impunator copac conifer rasinos perpetuu verde care-si inalta trunchiu vertical pina la 50 de metri si creste mai ales ma munte (abies alba sav abies pectinata). Lemnu lui: o masa de brad. Fig. Un brad de flacau, un flacau inalt, drept si robust. V. molid, pin, cetina, sihla, cucuruz, rasina, terebint.

BRIBOI s. m. Planta erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpina paroasa, inalta de 30-70 cm si flori purpurii, raspandita prin pajisti si buruienisuri in regiunile de munte (Geranium sylvaticum).

BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Basica de apa, de sapun, de spuma, de aluat (cand dospeste) etc. 2. Corp sferic (ca o basica). II. 1. Planta erbacee toxica din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbena, cu vinisoare verzi pe dinafara, raspandita in regiunile de munte si ocrotita de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Planta erbacee din familia campanulaceelor, viguroasa si inalta pana la un metru, cu flori mari, albastre, care creste prin paduri (Campanula trachelium). – Formatie onomatopeica.

SAREK, parc national in NNV Suediei, in muntii cu acelasi nume, declarat in anul 1909; 1.931 km² (unul dintre cele mai mari din Europa de V). Include varfuri inalte (cel mai inalt este sarek, 2.089 m, al doilea varf din Suedia, dupa Kebne care are 2.123 m alt.), vai adanci, platouri intinse si ghetari. Vegetatie de tundra si padure de conifere; ursi, lupi, rasi.

BUJOR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numita si bujor de gradina) are flori mari, rosii, roz sau albe, iar alta (numita si bujor de camp) are flori rosii ca sangele (Paeonia). ◊ Bujor romanesc = specie de bujor ocrotita de lege, cu tulpina inalta de 50-80 cm si cu flori mari sangerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roseata naturala a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. bozur.

CIUCURAS (‹ ciucure) s. m. (la pl.) Planta erbacee perena din familia compozitelor, inalta de 60-100 cm, cu frunze reniforme sau rotunde, flori roz, albe, dispuse in capitule (Adenostyles allariae). Creste in regiunile de munte.

HAKUSAN, vulcan stins in Japonia, in partea central-vestica a ins. Honshū, la c. 50 km SE de orasul Kanazawa. Are cinci varfuri, intre care cel mai inalt atinge 2,702 m. Inclus in Parcul National Hakusan (474 km²) impreuna cu Fuji Yama (Fuji San) si Tateyama reprezinta cei mai cunoscuti munti vulcanici din Japonia. Ceremonii religioase. Obiectiv turistic.

BEERENBERG, vulcan stins in ins. Jan Mayen (M. Groelandei). Alt.: 2.277 m (cel mai inalt vf. din ins.). Cel mai nordic vulcan de pe glob (71º lat. N). Ghetari. Descoperit in 1614 de navigatorul Jan Mayen. Numit si muntele Ursilor.

CALIMANI, muntii ~, masiv vulcanic in NV Carpatilor Orientali, intre cursul superior al Muresului la S si depr. Dornelor la N. Alt. max.: 2.100 m (vf. Pietrosu). Trasaturi tipic alpine in zona inalta, cu urme glaciare si pasuni alpine. Zacaminte de sulf. Izv. carbogazoase. Forme de vulcanocarst (pesterile „Palatul de ciocolata” si „Luanei”) si stincile „12 Apostoli”. Rezervatie naturala complexa (200 ha), declarata in 1990 parc national, cu numeroase specii rare si monumente ale naturii, ca: zimbrul (Pinus cembra), tisa (Taxus baccata), smirdanul (Rhododendron kotschyi), floarea de colti (Leontopodium alpinum) etc. Printre pasari se intilnesc cinghita alpina (Montifringilla nivalis), cocosul de mesteacan (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonasia), iar mamiferele sint reprezentate de ris (Lynx lynx), jder (Martes martes) etc.

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (ingusta) de pamant situata (in panta) de-a lungul unei ape; tarm; p. ext. regiune de langa o apa. ◊ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfarsit, a o scoate la capat. A se ineca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai cand telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui rau, a unui sant, a unei gropi. ♦ Rapa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamant mai putin inalta decat dealul, avand coastele cu povarnisuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cat un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. mall „munte”.

HERAKLES (HERCULE), in mitologia greaca, cel mai de seama erou, inzestrat cu o forta fizica neobisnuita. Fiu al lui Zeus si al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, si pentru a ispasi pacatul de a-si fi omorat sotia si copiii, H. indeplineste cele 12 munci (incercari) din care iese victorios. De pe rugul pe care si-l ridicase, pentru a scapa de chinurile pricinuite de camasa otravitoare cu filtrul magic trimisa de sotia sa Deianeira, H. a fost inaltat de zei in Olimp, dobandind nemurirea. Aici se va casatori cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea si aducerea, de viu, pe umeri, a mistretului de pe muntele Erymanthos; prinderea caprioarei cu copite de arama si coarne de aur; curatarea grajdurilor regelui Augias; omorarea pasarilor daunatoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; imblanzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; rapirea cingatorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus si omorarea acestuia; furtul merelor de aur din gradina Hesperidelor; aducerea din Infern a cainelui cu trei capete Cerber, si inapoierea acestuia lui Hades.

PADUREA NEAGRA (SCHWARTZ WALD), munti in SV Germaniei, separati de m-tii Vosgi prin grabenul Rinului, formati din gnaisuri, granite si gresii. Alt. max.: 1.493 m (vf. Feldberg). In N au aspect de podis, in centru sunt larg valuriti, cu varfuri rotunjite, iar in S sunt mai inalti si fragmentati. De aici izv. Dunarea, prin paraiele Brigach si Breg. Bine impaduriti. Pastorit. Turism. Industria sticlariei are o veche traditie.

CIUC 1. muntii Ciucului, masiv muntos impadurit in grupa centrala a Carpatilor Orientali, intre Depr. Ciucului (la V), Trotus (la E) si Valea Uzului (la S), alcatuit din depozite cretacice. Alt. max.: 1.565 m (vf. Soiu). 2. Depresiunea ~, depr. intramontana, tectono-vulcanica, in Carpatii Orientali, pe cursul sup. al Oltului, intre masivele Harghita, Puciosu, Ciucului si Hasmas. Supr.: c. 300 km². Este impartita in trei compartimente prin pragurile de la Racu si Jigodin. Relief de campie inalta (c. 700 m alt.), iar in E colinar. Frecvente inversiuni termice in anotimpul rece. Expl. forestiere si de roci de constr. Numeroase izv. minerale (peste 130 captate).

SAR PLANINA (muntii Sar), lant muntos in NV Macedoniei, alcatuit din sisturi cristaline, dolomit si calcar, extins pe directie NE-SV, pe c. 160 km lungime, la NV de valea superioara a raului Vardar, la granita cu Albania si Serbia-muntenegru. Include si masivele Korab, Bistra, Jablabica si Galicica. Alt. max.: 2.794 (vf. Golem-Korab). Prezinta peretii abrupti, varfuri semete (Titov 2.747 m, Turcin 2.702 s.a.), vai adanci, circuri si lacuri glaciare, numeroase depr. intramontane s.a. Pastorit pe culmile inalte. Versantii sunt acoperiti cu paduri. Statiuni ale sporturilor de iarna (Popova Sapka s.a.). Turism.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus) (Populus). Cind va face plopul mere si rachita micsunele (= niciodata). ◊ Expr. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarta neteda, alba-cenusie si cu frunzele argintii pe partea inferioara (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarta crapata, de culoare inchisa, al carui lemn moale se intrebuinteaza in industrie si a carui scoarta se foloseste la tabacitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurator (sau -de-munte) = specie de plop ale carui frunze tremura la cea mai mica adiere a vintului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).