INTELECTUALITATE, intelectualitati, s. f. 1. Categorie sociala neomogena formata din oameni pentru care munca intelectuala reprezinta sursa principala de existenta. 2. Totalitatea intelectualilor; multime de intelectuali; inteligenta (2). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualite, germ. Intellektualitat.

STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.

STUDIA, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o munca intelectuala sustinuta, sistematica, pentru insusirea de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu; a invata. 2. Tranz., refl. si refl. recipr. A (se) observa cu atentie, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-si impune o anumita atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci cand se stie observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare.

INTELECTUAL² ~i m. Persoana care se ocupa cu munca intelectuala; om cu pregatire speciala care lucreaza in domeniul stiintei, artei, invatamantului etc. [Sil. -tu-al] /<lat. intellectualis, fr. intellectuel

ONORARIU ~i n. Retributie pentru o munca intelectuala (efectuata, mai ales, in afara muncii de baza). [Sil. -riu] /<fr. honoraire, lat. honorarium

PROFESIUNE ~i f. Activitate de munca bazata pe anumite cunostinte teoretice si pe deprinderi practice; cariera. ~ de medic. ~ de agronom. Sudor de ~. ◊ De ~ a) profesionist; b) dupa pregatirea sa; dupa studiile pe care le are. ~ libera profesie bazata pe munca intelectuala si exercitata de persoane neaflate in serviciu platit (scriitori, pictori etc.). [G.-D. profesiunii; Sil. -si-u-; Var. profesie] /<fr. profession

INTELECTUAL, -A adj. Referitor la activitatea de gandire, la intelect. // s.m. si f. Cel care are ca specialitate, pe baza unei pregatiri corespunzatoare, munca intelectuala si lucreaza in domeniul stiintei, al artei, al economiei, tehnicii, invatamantului etc. [Pron. -tu-al. / cf. fr. intellectuel].

STUDIU s.n. 1. Faptul de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ♦ Cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc. 2. Lucrare, opera stiintifica. 3. Schita unui desen, a unei sculpturi proiectate. ♦ Bucata muzicala compusa mai ales pentru exercitii. 4. Materie de invatamant. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. studio, lat. studium, cf. fr. etude].

BENEDICTIN, -A I. s. m. f. calugar(ita) dintr-un ordin catolic, care a desfasurat o sustinuta activitate in domeniul constructiilor. ♦ munca de ~ = munca intelectuala minutioasa si de lunga durata. II. adj. 1. care apartine benedictinilor. 2. (fig.) laborios, harnic, muncitor. (< fr. benediction)

INTELECTUAL, -A I. adj. referitor la intelect. II. s. m. f. cel care are ca specialitate, pe baza unei pregatiri corespunzatoare, munca intelectuala. (< fr. intellectuel, lat. intellectualis)

STUDIU s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ insusire de cunostinte stiintifice, invatatura. 2. materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)

CABINET, cabinete, s. n. 1. Incapere destinata exercitarii unei munci intelectuale legate de o anumita profesiune. ♦ Biroul unei persoane cu munca de raspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Sef (sau director) de cabinet = functionar insarcinat cu pregatirea lucrarilor unui conducator de mare institutie. Lucrari de cabinet = lucrari auxiliare, de secretariat. (In vechea organizare judecatoreasca) Cabinet de instructie = birou in care se facea cercetarea si trierea probelor de acuzare. ♦ Incapere in care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatica. 2. Sectie sau serviciu in organizatiile politice, in intreprinderi si in institutii de invatamant, destinate unor studii si consultatii de specialitate. ◊ Cabinet de partid = centru in care se dau indrumari teoretice si metodice cadrelor de lectori, conferentiari si propagandisti ai partidului si celor care studiaza marxism-leninismul. 3. (In unele tari) Consiliu de ministri; guvern. – Fr. cabinet.

TRUDA, trude, s. f. (Pop.) 1. Efort fizic sau intelectual deosebit; munca grea, istovitoare; oboseala, osteneala. ◊ Loc. adv. Cu truda = din greu, cu mare efort. ♦ Rodul, rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseala, folos, castig. 2. Chin, suferinta; durere, necaz. – Din trudi (derivat regresiv). Cf. sl. trudu.

ACTIVITATE s. f. 1. indeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; munca, actiune, ocupatie. ◊ situatie a unui ofiter care face parte din cadrele active ale armatei. 2. marime ce caracterizeaza intensitatea dezintegrarii unei substante radioactive. 3. capacitate a unei particule materiale (atom, molecula, radical) de a lua parte la o reactie. 4. ~ solara = totalitatea fenomenelor (pete, protuberante, eruptii etc.) in paturile exterioare ale Soarelui. (< fr. activite, lat. activitas)

LUCRARE, lucrari, s. f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ◊ Expr. A pune in lucrare = a incepe executarea, a pune in practica. ♦ (Inv.) munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, in vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate in vederea crearii unor conditii optime de incoltire si de crestere a plantelor. Lucrarea pamantului = agricultura. 2. Infaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.

MECANIZA, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce in procesele de productie masini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operatii, activitati, cu scopul de a inlocui sau a face mai eficienta munca fizica ori intelectuala a omului. – Din fr. mecaniser.

PRODUCTIE ~i f. 1) A PRODUCE. 2) Proces de creare a bunurilor materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii. ~ de marfuri. ◊ ~ globala volumul total, in expresie baneasca, al productiei fabricate de anumite ramuri ale economiei sau de o intreprindere intr-o perioada de timp (luna, an etc.). Unelte de ~ mijloace de munca folosite in procesul de creare a bunurilor materiale. 3) Totalitate a celor obtinute in procesul de munca (fizica sau intelectuala). ~ stiintifica. ~a industriei usoare. [G.-D. productiei; Sil. -ti-e] /<fr. production

A LUCRA ~ez 1. intranz. 1) A actiona depunand eforturi sustinute (fizice sau intelectuale); a depune o munca; a munci. ~ la uzina. ~ din greu. ◊ ~ ca un rob a presta o munca foarte grea, obosind peste masura. 2) A exercita o activitate profesionala sau o specialitate; a munci. ~ ca medic. 3) A depune un efort fizic sau/si intelectual sustinut permanent (pentru a obtine un rezultat util); a munci. 4) (despre mecanisme, vehicule, organe, masini, aparate etc.) A fi in actiune; a-si indeplini functia; a functiona; a merge. 5) A actiona in mod eficace; a avea efect. Legea ~eaza. Medicamentul ~eaza. 2. tranz. A supune unei actiuni sistematice (pentru a modifica forma, a face folositor etc.); a modifica prin munca. ~ pamantul. ~ lemnul. [Sil. lu-cra] /<lat. lucrare

SURMENA, surmenez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A se obosi peste masura, a se extenua (in urma unui prelungit efort fizic sau intelectual); a se istovi. ◊ Tranz. munca prelungita il surmeneaza. – Din fr. surmener.

munca ~ci f. 1) Activitate fizica sau intelectuala indreptata spre a crea bunuri materiale si spirituale. 2) Efort (fizic sau intelectual) in vederea atingerii unui scop. 3) Lucru realizat printr-o activitate. 4) inv. mai ales la pl. Suferinta fizica sau/si morala (foarte puternica); chin greu; cazna; tortura; supliciu. 5): ~ silnica pedeapsa prin care un condamnat era lipsit de libertate si pus la lucru greu. [G.-D. muncii] /<sl. monka

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

TRUDI, trudesc, vb. IV. Intranz. si refl. (Pop.) 1. A munci din greu, a depune mari eforturi (fizice sau intelectuale); a se sili, a se osteni. 2. A se cazni, a se chinui. ♦ Tranz. (Inv. si pop.) A supune la chinuri, la torturi; a tortura, a chinui. – Din sl. truditi.

ACTIVITATE s.f. 1. Indeplinirea unor acte fizice, intelectuale, morale etc. in vederea unui anumit rezultat; ocupatie, munca, lucru, indeletnicire. ♦ Situatie a unui ofiter care face parte din cadrele active ale armatei. 2. (Fiz.) Numarul de particule emise de o sursa radioactiva intr-o secunda. 3. (Astr.) Activitate solara = totalitatea fenomenelor (pete, protuberante, eruptii etc.) care au loc in paturile exterioare ale Soarelui. [Cf. lat. activitas, fr. activite].

MUNCI, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfasura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupatie; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pamantul, campul. 2. Refl. A-si da osteneala; a se stradui, a se trudi. 3. Tranz. (Inv. si pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. si intranz. (Inv. si pop.) A suporta suferinte fizice sau morale; a se chinui, a patimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, ganduri etc.) A provoca suferinte (morale sau fizice), a preocupa in mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gandul = a se framanta. – Din sl. monciti.

CAPITAL¹ s. n. 1. relatie sociala de productie care presupune existenta proprietatii capitaliste asupra mijloacelor de productie si folosirea fortei de munca drept marfa, care creeaza plusvaloarea. 2. valoare care, datorita productivitatii si rentabilitatii muncii, produce plusvaloare. 3. (fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 4. suma de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ ansamblu de bunuri intelectuale, spirituale, morale. ♦ ~ de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. (< fr. capital, germ. Kapital)

OBIECT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simturi. ~ de inventar = mijloc de munca de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei intreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra caruia actioneaza omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului; ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioara subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat in cunoastere, continutul obiectiv al cunostintelor subiectului. 5. (fig.) tinta, scop, tel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)

ACTIVITATE, activitati, s. f. Ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute in scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva; munca, ocupatie, indeletnicire, lucru. ♦ Sarguinta, harnicie. 2. (In sintagma) Activitate solara = totalitatea fenomenelor care se produc in paturile exterioare ale suprafetei soarelui si care pot influenta suprafata terestra. 3. (Fiz.) Numarul de particule emise pe secunda de o sursa radioactiva. – Din fr. activite, lat. activitas, -atis.

OBIECT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

EDUCATIE, educatii, s. f. Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata in societate. ◊ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, intarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atat pentru munca, cat si pentru activitatea sportiva. [Var.: (inv.) educatiune s. f.] – Din fr. education, lat. educatio, -onis.