BIROTIC, -A I. adj. referitor la birotica. II. s. f. ramura a informaticii care studiaza folosirea calculatoarelor in munca de birou si in activitatile conexe acesteia. (< fr. bureautique)

CABINET, cabinete, s. n. I. 1. Incapere dintr-o locuinta sau dintr-o institutie, folosita pentru exercitarea unei profesiuni. ♦ biroul unei persoane cu munca de raspundere. Cabinetul ministrului ◊ Sef (sau director) de cabinet = functionar insarcinat cu pregatirea lucrarilor unui conducator de mare institutie. Lucrari de cabinet = lucrari auxiliare, de secretariat. (In unele tari) Cabinet de instructie = birou pentru cercetarea si trierea probelor de acuzare condus de un judecator de instructie. ◊ Incapere in care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatica. 2. Sectie sau serviciu in intreprinderi, in institutii de invatamant etc., destinate unor studii si consultatii de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (In unele tari) Consiliu de ministri; guvern. II. Mobila de dimensiuni mici, cu sertare, destinata pastrarii obiectelor de pret. – Din fr. cabinet.

CABINET, cabinete, s. n. 1. Incapere destinata exercitarii unei munci intelectuale legate de o anumita profesiune. ♦ biroul unei persoane cu munca de raspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Sef (sau director) de cabinet = functionar insarcinat cu pregatirea lucrarilor unui conducator de mare institutie. Lucrari de cabinet = lucrari auxiliare, de secretariat. (In vechea organizare judecatoreasca) Cabinet de instructie = birou in care se facea cercetarea si trierea probelor de acuzare. ♦ Incapere in care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatica. 2. Sectie sau serviciu in organizatiile politice, in intreprinderi si in institutii de invatamant, destinate unor studii si consultatii de specialitate. ◊ Cabinet de partid = centru in care se dau indrumari teoretice si metodice cadrelor de lectori, conferentiari si propagandisti ai partidului si celor care studiaza marxism-leninismul. 3. (In unele tari) Consiliu de ministri; guvern. – Fr. cabinet.

birou, birouri, s. n. 1. Masa de scris (cu sertare si compartimente pentru hartii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau incapere in care lucreaza o persoana sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fara a cunoaste realitatile, birocratic. 3. Organul executiv si conducatorul activitatii curente a unei organizatii de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizatii de mase. ◊ birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politica si organizatorica a partidului intre doua adunari plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituita ca sa-i organizeze lucrarile si sa asigure buna lor desfasurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

PRACTICANT, -A, practicanti, -te, s. m. si f. Persoana care indeplineste un stadiu de practica, lucrand ca incepator intr-un atelier, intr-un birou, intr-o intreprindere etc. (pentru a se perfectiona intr-o anumita profesie, prin completarea cunostintelor teoretice cu notiuni practice). ♦ Cea mai mica functie administrativa in vechea ierarhie a functionarilor incepatori; salariat care executa o munca de ajutor pe langa un specialist. – Din germ. Praktikant.

COMISAR s. m. 1. ofiter de politie, sef al unui comisariat sau al unui birou de politie. 2. delegat, imputernicit (intr-o functie, intr-un rang). ** reprezentant diplomatic cu rang de ambasator. ** membru al unei comisii internationale cu caracter tehnic. 3. (in fosta U.R.S.S., pana in 1946) persoana imputernicita de guvern cu indeplinirea unei munci politice; membru al guvernului. 4. comandant al unui comisariat militar. (<fr. commissaire, 3. rus. komissar)

birou s.n. I. 1. Masa mare de scris, cu sertare (in care se tin hartii, documente etc.). 2. Camera, sala, incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective; mobilier pentru o astfel de camera. ♦ Institutie, serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc.; (p. ext.) functionarii unei astfel de institutii. II. 1. Organul executiv si conducator al muncii unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 2. Grup de membri ai unei adunari insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ♦ Reunirea presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. [Var. biurou s.n. / < fr. bureau, cf. rus. biuro].

SECRETAR¹, -A I. s. m. f. 1. persoana care rezolva lucrarile curente de birou intr-o intreprindere, intr-o institutie administrativa sau stiintifica. ◊ cel care redacteaza procesul-verbal asupra lucrarilor si discutiilor in cadrul unei sedinte. ♦ ~ de redactie = colaborator din redactia unei publicatii sau edituri care centralizeaza si coordoneaza materialul pregatit pentru tipar. ◊ cel care tine lucrarile cuiva, care scrie (dupa dictare) corespondenta cuiva. 2. persoana care face parte din conducerea unei organizatii politice sau de masa si care conduce munca operativ, pe baza hotararilor luate de organele colective respective. ♦ ~ general = inalt functionar insarcinat cu organizarea si conducerea unor adunari, organisme, societati etc. 3. ~ de stat = inalt functionar care conduce un departament ministerial; (in unele tari) ministru al afacerilor externe; c******l insarcinat cu relatiile externe ale Vaticanului. II. s. n. mobila in care se tin scrisori, hartii etc. (< lat. secretarius, fr. secretaire)