MATURIZA, maturizez, vb. I. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face sa-si insuseasca o bogata experienta, multe cunostinte, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

MESTER, -A, mesteri, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care are si practica o meserie; (in special) meserias cu calificare superioara, care are, de obicei, sarcina de a indruma si alti lucratori si de a conduce o sectie productiva intr-o intreprindere sau intr-un atelier; maistru. ◊ Expr. Mester-strica (si drege de frica), se spune despre un meserias prost sau despre un om neindemanatic. ♦ Proprietar al unui atelier (in raport cu angajatii sai). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, in trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. si f., adj. (Om) talentat, priceput, indemanatic, abil; (persoana) care poseda multe cunostinte. 3. S. m. si f. (Astazi rar) Persoana care a adus contributii (foarte) valoroase intr-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

A SE MATURIZA ma ~ez intranz. 1) A deveni matur; a ajunge la maturitate. 2) (despre persoane) A atinge maturitatea spirituala; a capata o experienta bogata si multe cunostinte. /matur + suf. ~iza

TOBA ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob

PLUTOT LA TETE BIEN FAITE QUE BIEN PLEINE (fr.) mai degraba o minte organizata decat una incarcata – Montaigne, „Essaias”, I, 25. Reactie impotriva scolasticii medievale, care educa tineretul conform unei metode dogmatice si livresti, rupta de realitate,. dand acestuia multe cunostinte inutile, fara legatura intre ele.

ENCICLOPEDIE, enciclopedii, s. f. 1. Tip de lucrare lexicografica de proportii diferite care trateaza sistematic termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunostinte, fie in ordine alfabetica, fie pe probleme sau pe ramuri. 2. Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti. ◊ (Fam.) Enciclopedie ambulanta = persoana care are cunostinte multe, diverse si precise. – Din fr. encyclopedie.

ERUDIT, -A adj. Cu cunostinte vaste; invatat, savant. ♦ (Despre opere stiintifice) Care arata eruditie, cunostinte multe si profunde. [Cf. fr. erudit, lat. eruditus – cioplit, instruit].

TRAINIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine sau se pastreaza mult timp; durabil. cunostinte ~ce. /trai + suf. ~nic

POLIMATIE s.f. (Liv.) Cunoastere care cuprinde cunostinte din mai multe domenii; enciclopedism. [Gen. -iei. / < fr. polymathie, cf. gr. polys – numeros, manthanein – a invata].

LEXICON s.n. Dictionar. ♦ Dictionar tehnic sau enciclopedic, de obicei in mai multe volume, cuprinzand cunostinte de orientare din anumite domenii; enciclopedie (a unui domeniu). [Pl. -oane. / < lat. lexicon].

polimat, -a, adj. (inv.) (persoana) care are multe si variate cunostinte.

ARTA, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

SENSUS, NON AETAS, INVENIT SAPIENTIAM (lat.) observatia, nu varsta, va aduce intelepciunea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 638. Observarea mediului inconjurator si a oamenilor da cunostinte si experienta care valoreaza mai mult decat anii traiti.

VAST ~a (vasti, ~e) 1) (despre suprafete, terenuri, regiuni) Care este de dimensiuni extrem de mari; foarte intins; imens. 2) (de-spre constructii) Care este de proportii foarte mari; cu mult spatiu; spatios. Catedrala ~a. Sala ~a. 3) Care depaseste cu mult strictul necesar sau un nivel obisnuit. cunostinte ~e. Cultura ~a. 4) Care se impune prin numar, cantitate. Un grup ~ de copii. /<fr. vaste, lat. vastus

SAVANT² ~ta (~ti, ~te) 1) Care poseda cunostinte vaste si profunde; erudit; doct. 2) Care contine multa stiinta. Lucrare ~ta. /<fr. savant

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) nu multe, ci mult – Quintilian, „De institutione oratoria”, X, 1, 59; Pliniu cel Tanar „Epistulae”, 7. Nu multimea cunostintelor conteaza, ci calitatea lor. Trebuie sa spui mult in cuvinte putine. Varianta: Multum, non multa.

SAVANT, -A adj. Cu cunostinte vaste si profunde; (foarte) invatat; erudit. ♦ Care arata multa eruditie. // s.m. si f. Invatat, om de stiinta. [< fr. savant < savoir – a sti].

SAVANT, -A I. adj., s. m. f. (om de stiinta) cu cunostinte vaste si profunde; erudit. II. adj. 1. care denota multa eruditie. 2. (lingv.; despre cuvinte, constructii) imprumutat (recent) din greaca sau latina; format din elemente grecesti sau latinesti; (p. ext.) folosit de oamneii instruiti, livresc. ◊ care are la baza limbile si cultura greco-latina; cult. ◊ (despre limbi) folosit ca limba de cultura. (< fr. savant)

AVID ~da (~zi, ~de) 1) Care este stapanit de dorinta de a cunoaste cat mai mult; plin de interes, de pasiune (pentru lucruri folositoare). ~ dupa cunostinte. 2) peior. Care este lacom, nesatios. ~ dupa bani. /<fr. avide, lat. avidus

INVATAT², -A, invatati, -te, adj. Care stie multa carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunostinte, deprinderi) Care este studiat si retinut in memorie. 3. Deprins, obisnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, imblanzit. – V. invata.

SAVANT, -A, savanti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) cu cunostinte vaste si temeinice, care creeaza in domeniul stiintei; erudit. 2. Adj. Care contine multa stiinta, care denota stiinta sau, p. ext., arta, pricepere, maiestrie. Lucrare savanta. – Din fr. savant.

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

SCOALA scoli f. 1) Institutie de invatamant elementar. 2) Institutie de invatamant specializata. ~ muzicala. 3) Cladire unde se afla aceasta institutie. 4) Totalitate a institutiilor de invatamant de toate treptele; sistem de invatamant. ◊ ~ superioara denumire comuna pentru intreg sistemul de invatamant superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunostintelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent intr-un domeniu de activitate, avand mai multi adepti. ~a flamanda. [G.-D. scolii] /<sb. skola, pol. szkola

UNIVERSITATE ~ati f. 1) Institutie de invatamant superior, avand mai multe facultati. ~atea de Stat din Moldova. ~ privata. ◊ ~ populara institutie pentru adulti, care ofera cursantilor cunostinte generale din variate domenii. 2) Cladire unde se afla aceasta institutie. [G.-D. universitatii] /<fr. universite, lat. universitas, ~atis

COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune

UNIVERSAL, -A adj. 1. Care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot si este comun tuturor lucrurilor; general. ♦ adv. Universal valabil. 2. (Log.; despre judecati) Al carei predicat se refera la intreaga sfera a subiectului. ♦ (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii. // s.n. Mandrina de strung. [< fr. universel, it. universale, lat. universalis].

UNIVERSAL, -A I. adj. 1. care se extinde la intregul univers, care cuprinde tot ce exista. ◊ comun unei totalitati cuprinzatoare de entitati; general. 2. (log.; despre judecati) al carei predicat se refera la intreaga sfera a subiectului. ◊ mondial. 3. care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (despre unelte, aparate) care poate fi folosit la mai multe operatii. II. s. n. mandrina de strung. (< fr. univesel, lat. universalis)

aduc, adus, a aduce v. tr. (lat. adduco, -ducere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ada si adu: adu-ti [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerindu-ma pe mine ca centru sau locu despre care vorbesc): a aduce apa in casa, pine [!] copiilor, o scrisoare, o veste. Fac sa vie: l-am adus acasa. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce castig. Pricinuiesc, fac: ploaia a adus mari pagube. Indoiesc, intorc (Rar): a adus copacu cu virfu' n jos. Fig. Fac sa ajunga: aici l-a adus betia. V. intr. Seman putin: copilu aduce cu tata-su. Aduc la indeplinire, indeplinesc. Aduc la cunostinta, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.

UNIVERSAL, -A, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate in consideratie intr-un caz dat; general, obstesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica intre universal si particular. ◊ (Log.) Judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat in legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.

TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.

LARG¹ ~ga (~gi) 1) Care se intinde pe o suprafata mare; care are limite extinse; vast; intins. ◊ In lumea ~ga pe diferite meleaguri; in departari. 2) Care permite sa incapa mult; incapator; spatios. Vas ~. Camera ~ga. ◊ A descrie (sau a povesti) pe ~ a descrie sau a povesti cu lux de amanunte; amanuntit. Mana ~ga darnic; generos. Vederi ~gi cunostinte profunde si receptive fata de nou, fata de progres. /<lat. largus

UNIVERSAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de univers; propriu universului. Gravitatie ~a. 2) Care caracterizeaza lumea intreaga; caracteristic pentru intreg globul pamantesc. Istorie ~a. 3) Care are cunostinte din toate domeniile; cu cultura vasta; enciclopedic. 4) Care se refera la o totalitate de obiecte sau fiinte; caracteristic pentru o anumita clasa de obiecte sau fiinte. Remediu ~. Principiu ~. 5) (despre masini, unelte, aparate) Care poate exercita mai multe operatii; bun pentru executarea mai multor operatii. /<fr. universal, lat. universalis

INTREBA, intreb, vb. I. 1. Tranz. si refl. (recipr.) A(-si) pune intrebari, in scopul de a afla un raspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Intreaba-ma sa te intreb, se spune cuiva care cere o informatie despre un lucru asupra caruia nici cel intrebat nu stie mai mult. 2. Tranz. si intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vesti sau lamuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A intreba (pe cineva) de sanatate = a se interesa de starea in care se afla cineva; a intra in vorba cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva intrebari pentru a-i evalua, din raspunsuri, nivelul cunostintelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

RAPORTA, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raporta, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport intre doua (sau mai multe) notiuni, a le pune in legatura unele cu altele, a considera ceva in relatie cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A gasi valoarea pe care o are o marime cand a doua marime are o valoare egala cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumita scara, elementele unei ridicari de teren. II. 1. A prezenta (in scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunostinta cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (in mod indiscret si cu rautate); a pari. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

A MEDITA ~ez 1. intranz. A gandi mult si profund (asupra unui lucru); a cugeta; a reflecta; a contempla; a chibzui. 2. tranz. 1) inv. A supune unui examen amanuntit (pentru a cunoaste mai bine); a analiza atent si sub toate aspectele; a studia; a cerceta; a investiga; a analiza; a considera. 2) inv. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a urzi; a tese. 3) rar (planuri, lucruri, idei) A-si reprezenta in minte; a pregati indelung in gand; a plasmui; a urzi; a plamadi. 4) (elevi, studenti etc.) A face sa capete cunostinte intr-un domeniu oarecare (in mod particular). /<fr. mediter