FORTA, forte, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au fiintele vii de a depune un efort, de a executa actiuni fizice prin incordarea muschilor; putere fizica, vigoare, tarie. ◊ Tur de forta = actiune greu de realizat, care cere multa putere fizica, multa abilitate si multa energie morala. 2. Tarie, putere. ♦ Energie (morala). ♦ Aptitudine, capacitate, putinta de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forta = foarte capabil. 3. Persoana inzestrata cu putere si cu energie, care actioneaza intens intr-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. si urmat de determinarea „armata”) Totalitatea unitatilor militare ale unui stat; armata. ◊ Forte militare = subunitatile, unitatile, marile unitati si formatiile care intra in compunerea fortelor armate. Forta vie = termen prin care se denumeste in mod obisnuit pe campul de lupta personalul militar. 5. (Ec.; in sintagma) Forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor fizice si intelectuale care exista in organismul omului si pe care el le pune in functiune atunci cand indeplineste o activitate sociala utila; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de munca. II.1. Energie existenta in natura. ♦ (Fiz.) Actiune care, exercitata de un sistem fizic asupra altuia, ii schimba starea de repaus sau de miscare sau il deformeaza; spec. actiune mecanica care schimba starea de miscare a unui corp; marime dirijata care reprezinta aceasta actiune. 2. (Fiz.; inv.) Energie. ◊ Forta motoare = energie folosita pentru punerea in miscare a corpurilor. Forta de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor (locomotiva, nava, tractor etc.) asupra unei masini sau asupra unui vehicul pe care il remorcheaza. III. 1. Putere de constrangere, violenta. ◊ Loc. adv. Cu forta = in mod fortat, cu sila. Prin forta imprejurarilor = constrans de motive obiective. 2. (In sintagma) Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona sau proceda asa cum ar dori, din cauza unor imprejurari constrangatoare. – Din fr. force, it. forza.

NOIMA s. v. acceptie, cauza, considerent, continut, indreptatire, insemnare, inteles, justificare, menire, mobil, motiv, motivare, motivatie, obiectiv, pricina, prilej, ratiune, rol, rost, scop, semnificatie, sens, temei, tel, tinta, valoare.

CAUZA ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau determina aparitia efectului; motiv; temei; pricina. ~ principala. ~ obiectiva. 2) jur. Actiune pentru care cineva apare in fata judecatii; proces. ◊ A avea castig de ~ a castiga un proces judiciar. A (nu) fi in ~ a (nu) fi implicat intr-o actiune. 3) Problema sociala, de mare importanta, care preocupa o colectivitate de oameni si pentru a carei aparare se duce o lupta. ~a pacii. [G.-D. cauzei; Sil. ca-u-] /<lat. causa, fr. cause

CAUZA s. 1. considerent, mobil, motiv, pricina, prilej, ratiune, temei, (inv. si pop.), cuvant, (pop.) noima, price, (inv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, samanta. (~ care explica producerea unui fenomen.) 2. obarsie, origine, (fig.) izvor, mama. (~ tuturor succeselor e ...) 3. obiectiv, scop, tel, tinta, (inv.) pricina. (Lupta pentru nobila ~ a independentei.) 4. v. proces.

NATURALISM s. n. 1. curent, tendinta in arta si literatura care isi propune reproducerea obiectiva a realitatii, acordand preferinta aspectelor urate, vulgare ale naturii omenesti. 2. curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si biologic in explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura. 4. doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme)