HAMESIT, -A, hamesiti, -te, adj. (Fam.) 1. Foarte flamand, mort de foame; lihnit. 2. Lacom, nesatios, nesaturat^{Vezi nota}. [Var.: hamisit, -a, hemesit, -a adj.] – V. hamesi.

COASTA, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, inguste si arcuite, articulate in spate de coloana vertebrala, iar in fata de stern, care alcatuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poti numara coastele sau ii numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pantece, a avea coastele lipite = a fi foarte flamand, a fi mort de foame. 2. Partea laterala a corpului omenesc, de la umeri pana la coapse; partea analoaga a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva in coaste = a se simti stingherit in actiuni de prezenta permanenta (si indiscreta) a cuiva. A pune (cuiva) sula in coasta = a obliga (pe cineva) sa faca (fara intarziere) un lucru neplacut (si greu). ♦ Latura. ◊ Loc. adv. Pe o coasta = pe o parte, intr-o dunga. ♦ Fiecare dintre grinzile care formeaza osatura transversala, de rezistenta, a bordajului unei nave. 3. Panta. 4. Mal, tarm (al unei mari). 5. (Iesit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

lihni (lihnesc, lihnit), vb. – A debilita, a face sa lesine, a provoca slabiciune, mai ales de foame. – Var. ligni. Ngr. λιχνεύομαι, cu var. λιγναίνω, λιγνεύω, care explica var. rom. (cf. Tiktin; Candrea; Scriban), cf. si aligni. Se foloseste mai ales part. lihnit (mort de foame). – Der. lihneala, s. f. (lesin, sfirseala).

NEMANCARE s. foame. (mort de ~.)

foame s. nemancare. (mort de ~.)

MURITOR, -OARE, muritori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care isi termina existenta prin moarte, care este in mod inevitabil supus mortii. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sarac. 2. S. m. si f. Om (considerat ca fiinta trecatoare); pamantean. – Muri + suf. -tor.

PIERITOR, -OARE, pieritori, -oare, adj. 1. Supus mortii, pieirii; muritor. ◊ Expr. Pieritor de foame = (despre oameni) foarte sarac, care nu are nici ce manca; muritor de foame. 2. Care dispare sau se risipeste, care nu dureaza; trecator, efemer. [Var.: (inv. si reg.) pieitor, -oare adj.] – Pieri + suf. -tor.

MUSCA, musc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dintii si a strange tare (provocand durere, ranind sau sfasiind). ◊ Expr. A-si musca mainile (sau degetele) = a) a se cai amarnic; b) a se infuria. A-si musca limba (sau buzele) = a-si ascunde un sentiment puternic, a se stapani. A-l musca pe cineva de inima sa... = a se lasa ispitit sa..., a fi cat pe-aci sa... A musca pamantul = a cadea la pamant (ranit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pisca, a intepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzatie chinuitoare, neplacuta (de frig, foame etc.). 2. Intranz. si tranz. A rupe cu dintii o portiune dintr-un aliment (pentru a manca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe rautacioase, sarcastice; a intepa. – Et. nec.

A MURI mor intranz. 1) A inceta de a mai trai; a se stinge din viata; a se sfarsi; a deceda; a raposa; a sucomba. ◊ ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a tine foarte mult la cineva (sau la ceva); a suferi foarte tare pentru cineva (sau ceva). ~ de foame a) a fi foarte flamand; b) a fi foarte sarac. ~ de dor (frica, tristete) a fi covarsit de dor (frica, tristete). ~ cu zile a muri inainte de vreme (in imprejurari nefaste sau neglijand o boala). A trage sa moara a fi in agonie; a fi pe patul de moarte. 2) (despre plante) A pierde cu totul seva (de seceta, de frig etc.); a se usca; a pieri. 3) fig. A inceta de a mai fi perceput cu organele de simt; a disparea treptat; a se pierde. 4) fig. A inceta de a mai exista (printr-o evolutie lenta); a ajunge in declin; a apune. Civilizatie, limba care moare. /<lat. moriri