GEOLOGIE s. f. Stiinta care studiaza modul de formare, alcatuirea si istoria dezvoltarii globului terestru. ♦ Manual in care se studiaza aceasta stiinta. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geologie.

MINERALOGIE s. f. Disciplina geologica fundamentala care se ocupa cu studierea structurii, caracterelor morfologice, fizice si chimice ale mineralelor, precum si cu modul de formare a acestora si a asociatiilor lor naturale. – Din germ. Mineralogie, rus. mineraloghiĩa, fr. mineralogie.

SEDIMENTOLOGIE s. f. Parte a geologiei care studiaza modul de formare a sedimentelor si a rocilor sedimentare. – Din fr. sedimentologie.

GEOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza modul de formare, alcatuirea si istoria dezvoltarii globului terestru; geognozie. [Gen. -iei. / < fr. geologie, cf. gr. ge – pamant, logos – studiu].

SEDIMENTOLOGIE s.f. Parte a geologiei care studiaza modul de formare a sedimentelor. [Gen. -iei. / < fr. sedimentologie, cf. lat. sedimentum – sediment, gr. logos – studiu].

SEDIMENTOLOGIE s. f. ramura a geologiei care studiaza modul de formare a sedimentelor. (< fr. sedimentologie)

conjug, a -a v. tr. (lat. conjugo, -are, d. con-, impreuna, si jugare, a uni. V. jug, injug, ajung). Gram. Schimb un verb dupa forma, mod, timp, numar sau persoana, precum: fac, faci, face.

HORAITA, horaite, s. f. Drum format in mod natural, prin circulatie, intre casele unei localitati rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec.

LARVA, larve, s. f. Stadiu in dezvoltarea individuala a unor animale la iesirea din ou, deosebit prin forma si mod de viata de stadiul adult. – Din fr. larve.

modulAT², -A, modulati, -te, adj. (Despre mobila) Care este format din module. – Din modul.

REGRESIV, -A, regresivi, -e, adj. Care se opune progresului, care tinde spre o stare sau o forma (economica, sociala, politica etc.) inapoiata; care da inapoi, care este in regres. ♦ Miscare regresiva = miscare care se face in directia inversa celei normale. (Lingv.) Derivare regresiva = mod de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui afix de la un cuvant (mai) vechi. Formatie regresiva sau derivat regresiv = cuvant format prin derivare regresiva. Asimilare regresiva = fenomen fonetic in care sunetul modificat se afla inaintea sunetului care exercita influenta modificatoare. – Din fr. regresif.

modAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de modurile gramaticale. forma ~a. 2) Care tine de modurile muzicale. Muzica ~a. /<fr. modal

STALACTITA s.f. 1. formatie calcaroasa in forma de con alungit, care atarna de tavanul pesterilor. 2. (Arte) Element decorativ care imita in mod stilizat forma unei stalactite. [Var. stalactit s.m. / < fr. stalactite, cf. gr. stalaktos – care pica].

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

PLACENTATIE s.f. Asezarea ovulelor pe placenta. ♦ formarea si modul de inserare a placentei. [Gen. -iei. / cf. fr. placentation].

REGRESIV, -A adj. (op. progresiv) Care merge, care da inapoi; opus, contra progresului. ♦ Miscare regresiva = miscare in directia inversa celei normale; derivare regresiva = mod de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui afix de la un cuvant vechi; asimilare regresiva = fenomen in care elementul asimilator se gaseste dupa elementul asimilat. [Cf. fr. regressif].

modulAT, -A adj. (despre mobila) format din module (4). (< modul + -at)

PEDAGOGIZA vb. tr. a aplica (intr-o activitate) principiile, metodele si tehnicile pedagogiei. ◊ a extinde preocuparea pentru formarea in mod pedagogic a omului. (< pedagogie + -iza)

PLACENTATIE s. f. formarea si modul de inserare a placentei. ◊ (bot.) asezare a ovulelor pe placenta. (< fr. placentation)

ALUVIONARE s. f. 1. formare de aluviuni. 2. mod de concentrare a minereurilor si a carbunilor prin depunerea materialelor granulare aduse de un curent de apa intr-un jgheab orizontal, in ordinea greutatii lor specifice. [Pr.: -vi-o-] – Dupa fr. alluvionnement.

SPORULATIE s. f. (Bot.) Proces de formare a sporilor¹; mod de reproducere asexuata prin spori¹. – Din fr. sporulation.

AUXILIAR ~a (~i, ~e) Care are o functie secundara; ajutator. Material ~. ◊ Verb ~ verb cu ajutorul caruia de formeaza timpurile si modurile verbal compuse. [Sil. a-u-xi-li-ar] /<fr. auxiliaire, lat. auxiliaris

A IMPLETI ~esc tranz. (fire, suvite de par, nuiele etc.) A impreuna intr-un tot, punand alternativ si intr-un anumit mod (pentru a forma o retea). ~ un navod. ~ colaci. /in + pleata

mod ~uri n. 1) forma particulara de a fi; chip; fel. 2) Mijloc de a actiona in vederea realizarii unui scop; maniera; procedeu; modalitate. 3) gram. Categorie a verbului prin care se exprima atitudinea subiectului fata de actiune. 4) muz. Structura a unei game determinata de succesiunile intervalelor dintre sunetele componente. /<lat. modus, fr. mode

REDEVENTA ~e f. fin. Datorie platita in mod periodic, sub forma de cote. /<fr. redevance

VERB e n. lingv. 1) Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce indica actiunea, starea sau existenta unui obiect. ◊ ~ auxiliar verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse. 2) la sing. livr. mod de exprimare prin cuvant; limbaj. /

AUXILIAR, -A adj. Care ajuta la ceva, de ajutor; aflat pe plan secundar; ajutator. ♦ (gram.) Verb auxiliar = verb cu care se formeaza timpurile si modurile verbale compuse. ♦ (Mat.) Cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. // s.n. Ajutor, sprijin. [Pron. a-u-xi-li-ar. / cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor].

cler s. n. – Preotime. – Var. (inv.) clir, cliros. Mr. clir. Ngr. ϰλnρος (Murnu 14), in parte prin intermediul sl. klirosu (Vasmer, Gr., 79), cf. sb., rus. klir, si modern din lat. clerus. Sec. XVI (cu forma cliros). – Der. mod. (din fr.) cleric, s. m.; clerical, adj.; clericalism, s. n. Der. inv. clericesc, (var. cliricesc, sec. XVII), adj.

AUXILIAR, -A I. adj., s. n. (element) care ajuta la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutator. ♦ verb ~ = verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajuta la exprimarea gradului de realizare a actiunii. ◊ (mat.) cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. II. s. m. ostas roman apartinand unui auxilium. (< fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

AUXILIAR, -A, auxiliari, -e, adj. (Adesea substantivat) Care ajuta la ceva, care se afla pe plan secundar fata de ceva principal; ajutator. ◊ Verb auxiliar = verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse. ♦ (Mat.) Cu ajutorul caruia se poate rezolva mai usor o problema. [Pr.: a-u-xi-li-ar] – Fr. auxiliaire (lat. lit. auxiliaris).

AUZIT s. n. Auzire. ◊ Expr. Din auzite = din cate a auzit cineva de la altii. (Rar) Pe auzite = in mod necontrolat, neverificat. [forma gramaticala: (in expr.) auzite] – V. auzi.

AUXILIAR, -A, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajuta la ceva, care se afla pe plan secundar fata de ceva principal; (element) ajutator. ♦ (Parte de vorbire) care exprima raporturi intre cuvinte; (verb) care ajuta la formarea timpurilor si a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul caruia se poate rezolva mai usor o problema. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

CAREU, careuri, s. n. 1. mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafata a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, care delimiteaza anumite zone in campul de joc, si in cadrul careia se aplica unele reguli speciale. 3. Incapere la bordul unei nave folosita ca sala de mese, de lectura si de recreatie pentru ofiteri. 4. (La unele jocuri de carti) Grup de patru carti de aceeasi valoare. – Din fr. carre.

INFINITIV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului si care denumeste actiunea exprimata de verb fara referire la nuantele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. si refl. A(-si) schimba (in mod esential) expresia, infatisarea, forma, continutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

EDUCATIE, educatii, s. f. Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata in societate. ◊ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, intarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atat pentru munca, cat si pentru activitatea sportiva. [Var.: (inv.) educatiune s. f.] – Din fr. education, lat. educatio, -onis.

SAMBURE, samburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu invelisul lemnos, care contine samanta; p. restr. partea moale a semintei, care contine substanta germinativa. ♦ (Impr.) Samanta. 2. Fig. Parte centrala, fundamentala, esentiala a unui lucru, a unei actiuni; miez, inima, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrans de oameni care actioneaza in mod organizat si care formeaza nucleul unei grupari mai mari. ♦ Fig. Esenta, idee esentiala. 3. Fig. Particica, farama. [Var.: (rar) sambur s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

MARSA s. v. cale, chip, fel, forma, maniera, metoda, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedura, putinta, sistem.

MEDIU s. v. cale, chip, fel, forma, maniera, metoda, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedura, putinta, sistem.

MIJLOCIRE s. v. cale, chip, fel, forma, ma-niera, metoda, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedura, putinta, sistem.

PERFECTIUNE PERFECTIE/ s. f. insusirea, caracterul a ceea ce este perfect; desavarsire. ♦ (in forma perfectie) la ~ = in mod desavarsit; fara cusur. (< lat. perfectio, fr. perfection)

APUCAT¹ s. n. Faptul de a (se) apuca. ◊ Expr. Pe apucate = in fuga, in mod superficial, la intamplare. [forma gramaticala: (in expr.) apucate]

CAREU, careuri, s. n. 1. mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte; persoane sau obiecte asezate in acest fel. 2. Portiune in forma de patrat a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, pe care jocul se desfasoara dupa norme speciale. 3. (La unele jocuri de carti) Grup de patru carti de aceeasi valoare. – Fr. carre.

mod s. 1. cale, chip, fel, forma, maniera, metoda, mijloc, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedura, putinta, sistem, (reg.) cap, modru, (inv.) manopera, marsa, mediu, mijlocire. (Alt ~ de a rezolva o problema.) 2. v. stil. 3. v. regim. 4. v. sens. 5. v. fel. 6. v. tip.

modRU s. v. cale, chip, fel, forma, gen, maniera, metoda, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedura, putinta, sistem, soi, specie, specimen, tip, varietate.

PREDICAT s.n. 1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ◊ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (In logica simbolica) Element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. predicat].

EXERCITIU s. n. 1. activitate fizica sau intelectuala, repetata sistematic, spre a dobandi sau a forma anumite deprinderi, abilitati etc. ◊ mica piesa vocala sau instrumentala in scopul dezvoltarii deprinderilor tehnice. ◊ metoda de instruire a militarilor pentru formarea unor deprinderi sau insusirea modului de a lupta. ◊ tema data elevilor spre a-i familiariza cu unele cunostinte predate. 2. exercitare, indeplinire. ♦ ~ bugetar = perioada de un an pentru care se efectueaza toate operatiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ♦ in ~l functiunii = in timpul sau in cadrul serviciului legal. (< fr. exercice, lat. exercitium)

SINCRETIC, -A adj. 1. referitor la sincretism. 2. (psih.) care formeaza un tot perceput in mod global. (< fr. syncretique)

UNIFORM, -A I. adj. care are permanent si pe toata intinderea aceeasi forma, infatisare. ◊ (si adv.) (in mod) constant. II. s. f. imbracaminte-tip menita sa distinga pe membrii anumitor institutii (elevi, militari etc.). (< fr. uniforme, lat. uniformis)

pusche s. f. – Vezicula dureroasa (pe limba). – Var. puschea, puste(a), puscea. Mr. puscl’e „ciuma”. Lat. pustula (Puscariu 1412; Candrea-Dens., 1486; REW 6867). Rezultatul pusche, normal (ca auricula › ureche), a fost indicat de Candrea ca forma ipotetica, dar circula in mod curent in Munt. (nu apare in ALR, II, 39, care mentioneaza cuvintul numai in Trans. si Mold.). Necesitatea unui lat. *pustella (Puscariu, Dimin., 172), *pustulella (Tiktin) sau *pustulilla (Iordan, Dift., 59) nu este evidenta.

sitar (-ri), s. m. – Pasare calatoare (Scolopax rustica). Origine incerta. Der. din sl. sitije „stuf”, cf. pol. sitowiec „codobatura” (Miklosich, Lexicon, 841; Cihac, II, 345; Conev 55) este dificila fonetic. Legatura cu sita „ciur” a fost sugerata in mod repetat, explicitindu-se prin forma cozii (Hiecke, Neubildung, 118), zgomotul produs cu aripile (R. Rieger, Miscellanea Schuchardt, 4) sau prin gaurile pe care le face cu ciocul in cautare de viermi (Tiktin; Candrea). Ultima explicatie pare posibila, dar este mai probabila legatura cu ngr. σιτάρι „griu”, σιτευτός „grasime”, σιταρήθρα „ciocirlie”, din gr. σιτεύω „a se ingrasa”. Gr. ψιττάζω „a sisii” este improbabil (Scriban).

supra- – Pref. care indica ideea de exces. Lat. supra-. In general traduce fr. sur-: supraalimenta, vb., din fr. suralimenter; supranatural, adj., din fr. surnaturel; suprataxa, s. f., din fr. surtaxe etc. In mod exceptional au ramas cu forma din fr. surexcita, vb., din fr. surexciter; surmena, vb., din fr. surmener; surprinde, vb., din fr. surprendre.

CONFIGURATIE (‹ fr., lat.) s. f. Infatisare, forma exterioara a unui lucru. ♦ mod de dispunere si organizare a elementelor si conexiunilor in cadrul unui sistem. C. presupune stabilirea unor invarianti ai raporturilor dintre componentele sistemului. ♦ (CHIM.) mod de aranjare a liganzilor (substituientilor) in jurul unui element de chiralitate moleculara (carbon asimetric, axa de chiralitate etc.). Pentru stabilirea c. se foloseste fie un etalon simplu de c. definita, fata de care se stabilesc inrudirile configurative, fie un etalon intern (de ex. un atom chiral din aceeasi molecula, pentru care se admite o anumita c., configuratia celorlalti rezultind in raport cu a acestuia). In stabilirea ordinii liganzilor se considera prioritatile dupa numerele atomice descrescatoare ale atomilor direct legati de elementul de chiralitate.

VARIATIE, variatii, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

FASON, f*****e, s. n. 1. modul cum este facut un lucru; forma (a unei haine, a unei palarii); croiala, model. ♦ modul cum arata o persoana (din punctul de vedere al imbracamintei). 2. Fig. (Fam.; la pl.) Nazuri, mofturi, fandoseli. – Din fr. facon.

CONJUGARE, conjugari, s. f. 1. Actiunea de a (se) conjuga si rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeasi terminatie la infinitiv, care se conjuga in mod asemanator. 3. Fig. Imbinare, impletire. 4. (Biol.) forma cea mai simpla de fecundatie, care consta in unirea temporara a doi indivizi (la infuzori) sau a doua celule (la unele alge), urmata de un schimb reciproc de substante nucleare. – V. conjuga.

EDUCATIE ~i f. Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic si constient in vederea formarii si dezvoltarii facultatilor intelectuale, morale si fizice ale oamenilor (in special ale copiilor si tineretului). ~ in familie. ~ estetica. ◊ ~ fizica ansamblu de masuri care asigura dezvoltarea armonioasa a fizicului prin exercitii sportive. [G.-D. educatiei] /<fr. education, lat. educatio, ~onis

FEL ~uri n. 1) forma particulara de a fi; chip; mod. 2) Grup de fiinte sau de obiecte ce se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; soi; categorie; gen. 3) Sortiment de mancare. ~ ul intai. /<ung. fele

PERSONAL² ~a (~i, ~e) 1) Care apartine unei persoane ca individ izolat; al unei singure persoane; particular; privat; individual. Transport ~. 2) Care tine de o persoana; propriu unei persoane; individual. Dosar ~. ◊ Raspundere ~a raspundere care i se atribuie cuiva sau pe care si-o ia cineva in mod individual. Pronume ~ pronume care prin forma sa indica una din cele trei persoane. mod ~ mod verbal ale carui forme se schimba dupa persoane. (Tren) ~ tren de pasageri (care se opreste in toate statiile). /<lat. personalis, germ. Perssonel, it. personale

SUPIN ~e n. gram. mod nepersonal al verbului, avand aceeasi forma ca participiul trecut, dar nevariabila si precedata de anumite prepozitii. /<lat. supinum

MUTUAL, -A adj. 1. Care se face in mod reciproc si simultan. ◊ Asistenta mutuala = forma de colaborare politica si militara intre state, in conditii stipulate de contracte, in scopul apararii comune impotriva unui eventual atac armat; inductie mutuala = inductie electromagnetica exercitata reciproc intre doua circuite strabatute de curenti electrici variabili. 2. (Impr.) Care are loc reciproc si fara cuvinte. [Pron. -tu-al. / < fr. mutuel, cf. lat. mutuus].

DENTITIE s.f. formarea si aparitia dintilor la copii. ♦ modul in care sunt asezati dintii; totalitatea dintilor. [Gen. -iei, var. dentitiune s.f. / cf. fr. dentition, lat. dentitio].

FASON s.n. 1. Fel, mod in care este facut ceva; forma, format al unei haine, al unei palarii etc.; croiala. 2. (Fam.; la pl.) Nazuri, mofturi. [Pl. -oane. / < fr. facon].

scarit, scarita, adj. (inv. si reg.; despre terenuri, locuri, plante, povarnisuri, drumuri) care prezinta denivelari in forma de trepte; in care au fost facute trepte; (despre modul de a tunde parul) in forma de scara (tunsoare scarata).

chip n., pl. uri (und. kep dial. kip, id., de unde si vsl. kipu. V. capiste). Imagine, figura: un chip de om. Infatisare, fata, aspect: frumos la chip. forma, aspect: in chip de pasare. mod, fel: nu stiu in ce chip sa incep. Nu e chip, e imposibil. Dupa chipu si asemanarea lui Dumnezeu, in forma lui Dumnezeu. Chip cioplit, statua. A incerca fel si chip, a incerca toate mijloacele, a face tot posibilu. Chip sau chipurile, dupa cum se vede, dupa cum se pare, par´ca, in forma: a venit chip (chipurile) sa ma viziteze, (supt pretext de vizita) dar, in realitate, ca sa ma spioneze.

CLADI, cladesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o constructie, o cladire (2); a zidi, a construi. 2. A aseza lucruri (de acelasi fel) in mod sistematic, unul peste altul, pentru a forma o gramada. – Din sl. kladon, klasti.

PREDICAT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principala a propozitiei, care arata o actiune, o stare sau o insusire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjectie). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal si un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiect. – Din fr. predicat, lat. praedicatum.

POSTER, posteruri, s. n. 1. mod de prezentare a unei comunicari sub forma de afise in cadrul sesiunilor, al congreselor stiintifice etc. 2. Afis care contine diverse imagini. – Din engl. poster.

CRIPTOGRAMA, criptograme, s. f. 1. Document, text scris cu caractere secrete. 2. Joc distractiv constand din impartirea cuvintelor unei fraze intr-un numar exact de fragmente, care se inscriu intr-o forma geometrica regulata, urmand sa fie aflat modul si locul in care ele se succeda. – Din fr. cryptogramme.

MANOPERA s. v. cale, chip, fel, forma, intriga, manevra, maniera, masinatie, metoda, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedura, putinta, sistem, uneltire.

SISTEM ~e n. 1) Ansamblu de elemente (materiale sau ideale) cu anumite trasaturi comune care formeaza un tot organizat. ~ nervos. ~ solar. ~ filozofic. 2) mod de organizare a unui proces, a unei activitati. ~ electoral. 3) forma de guvernamant; regim; oranduire. ~ feudal. 4) Ansamblu coordonat de procedee, folosit pentru a obtine un rezultat pozitiv. ~ de tratare a unei boli. 5) Succesiune de straturi formate in decursul unei perioade geologice. 6) Ansamblu de instalatii asociate. ~ tehnic. ~ energetic. /<lat. systema, it. sistema, fr. systeme, germ. System

POSTER s. n. 1. mod de prezentare a unei comunicari sub forma de afise in cadrul sesiunilor, congreselor stiintifice etc. 2. afis reprezentand portretul fotografic al unei personalitati, diverse imagini etc. (< engl. poster)

FASON, f*****e, s. n. 1. modul in care este facut un lucru; forma (a unei haine, a unei palarii); croiala, model. modul in care arata o persoana (din punct de vedere al imbracamintei) 2. Fig. (Fam.; la pl.) nazuri, mofturi. – Din fr. facon

alotropic, -a adj. (d. vgr. allotropos, d. allos, altu, si tropos, mod). Chim. Care se prezenta [!] supt alta forma si cu alte proprietati: gheata e o stare alotropica a apei, ozonu e o stare alotropica a oxigenului.

EDUCA, educ, vb. I. Tranz. A forma pe cineva prin educatie; a influenta in mod intentionat, sistematic si organizat dezvoltarea intelectuala, morala si fizica a copiilor si tineretului sau, p. ext., a oamenilor, a societatii etc. – Din fr. eduquer, lat. educare.

FIOROS, -OASA, fiorosi, -oase, adj. Care inspira spaima, frica, groaza; inspaimantator, groaznic, ingrozitor. ◊ (Legat de un adjectiv sau de un adverb prin prep. „de”, formeaza superlativul absolut) Fioros de urat. ♦ (Adverbial) In mod inspaimantator, ingrozitor. [Pr.: fi-o-] – Fior + suf. -os.

forma s. 1. v. configuratie. 2. contur, (fig.) relief. (A inceput sa capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gandurilor sale.) 4. v. silueta. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarna fonta in ~.) 7. (LINGV.) forma hiper-corecta = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. varianta. (~ lexicala.) 9. v. mod.

CONSTITUTIE² ~i f. 1) Lege fundamentala a unui stat care determina forma de guvernamant, structura social-economica si politica, modul de organizare si de functionare a organelor de stat, drepturile esentiale si obligatiile cetatenilor. 2) Brosura care cuprinde aceasta lege. [Art. constitutia; G.-D. constitutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

MECANISM ~e n. 1) Sistem tehnic constand din mai multe elemente, folosit pentru a transmite sau a transforma o miscare. 2) Totalitate a pieselor, angrenajelor, ce constituie un astfel de sistem. 3) Ansamblu de elemente, coordonate intre ele, care formeaza un intreg, functionand ca un organism viu. 4) mod de functionare; proces functional. ~ul gandirii. ~ul limbii. ~ biologic. /<fr. mecanisme, germ. Mechanisme

PSEUDODEMOCRATIE ~i f. forma de guvernamant care accepta principiile democratice in mod formal, nerespectandu-le in realitate. /pseudo- + democratie

SARE saruri f. 1) Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust specific, intrebuintata in alimentatie drept condiment si in industrie; clorura de sodiu. ~ de bucatarie. ◊ ~ gema clorura naturala de sodiu. ~ de mare sare obtinuta prin evaporare din apa de mare. ~ea pamantului ceea ce este mai de pret, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea in ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coada a nu putea pedepsi pe cineva, desi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mamaliga a fi foarte sarac. ~ea-i buna in fiertura, insa nu peste masura un lucru este util cand este folosit la locul lui si in mod cumpatat. 2) fig. Finete de spirit. 3) Compus chimic format din reactia unui acid cu o baza. ◊ ~ amara praf alb, cristalin, intrebuintat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lamaie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, intrebuintat la fabricarea chibriturilor si in pirotehnica. [G.-D. sarii] /<lat. sal, salis

PERLAJ s.n. 1. Executie perfecta a unei bucati muzicale, cantand in mod clar si distinct fiecare nota. 2. Degajarea sub forma de bule a gazelor dizolvate in lichide. 3. Perlare. [Cf. fr. perler].

SUPIN s.n. (Gram.) mod nepredicativ care denumeste actiunea verbala, avand aceeasi forma cu participiul, dar precedat de prepozitie. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].

DENTITIE s. f. 1. formare si aparitie a dintilor. 2. totalitatea dintilor mamiferelor. 3. modul in care sunt asezati dintii in gura; dantura (1). (< fr. dentition, lat. dentitio)

MECANISM s. n. 1. sistem tehnic din piese fixe si mobile care sunt in contact si ale carui elemente mobile antreneaza miscarea celorlalte. 2. ansamblul elementelor care formeaza un intreg, functionand ca un organism. ◊ sistem, mod de organizare. (< fr. mecanisme, germ. Mechanismus)

OMONIM, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)

PERLAJ s. n. 1. executie perfecta a unei bucati muzicale, cantand in mod clar si distinct fiecare nota. 2. degajarea sub forma de bule a gazelor dizolvate in lichide. 3. aglomerare a cernelii sub forma de mici particule pe suprafata unei tiparituri; perlare. (dupa fr. perler)

LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) Piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).

comport si -ez, a -a v. tr. (fr. comporter, d. lat. com-portare, a duce la un loc. V. port, purtat). Am, is propriu pentru: aceasta functiune nu comporta atitea cheltuieli. V. refl. Ma conduc, ma misc, ma port intr´un oare-care mod: trupele s´au comportat foarte bine. – P. forma in -ez, cp. cu raport-ez.

CORODA, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. in mod progresiv cu ajutorul agentilor chimici. 2. A pregati o forma de tipar prin gravare chimica cu ajutorul unei solutii corozive. 3. A decolora pe anumite portiuni o tesatura vopsita in vederea obtinerii unor desene. – Din fr. corroder.

RUSALIE, rusalii, s. f. ~ 4. (La pl.) Saptamana dinaintea sarbatorii de rusalii (1.), in timpul careia exista obiceiul sa se sarbatoreasca anotimpul primaverii si sa se pomeneasca mortii. (indirect din lat. Rŏsālia; deriv. directa din lat. sau prin interm. unei var. rŏsāria este improbabila; cu toate acestea, traseul urmat de imprumut ramane discutabil: din sl. rusalija si acesta din gr. medie ρουσάλια; totusi persista indoiala ca rezultatul din rom. ar fi putut sa pastreze sunetul l palatalizat din sl. (cf. bg. rusalja, sb. rusalje), care, in mod normal, dispare in rom.; pe de alta parte, forma cea mai veche a cuv. din rom. este atestata cu o (rosalii), iar aceasta nu se poate explica nici prin interm. sl., nici prin cel al mgr.; prob. un imprumut cultural)

HABITUDINE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (SOCIOL.) mod de comportament al indivizilor ce apartin aceluiasi grup, format in procesul de socializare, reprezentand un act standardizat si reprodus ca atare timp indelungat, nu prin constrangere, ci in virtutea normelor morale acceptate; obicei, obisnuinta. ◊ H. mentala = actiune sau grup de actiuni ori operatii mentale, automatizate prin repetare, care faciliteaza realizarea unor performante intelectuale. 2. (FILOZ.) mod de a fi general si permanent, stare a unei existente considerata in ansamblul ei; p. restr. stare rezultata in urma unei schimbari, ca efect al adaptarii.

CABLAJ s. n. 1. mod de rasucire sau de impletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor si a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalatii sau ale unui aparat de telecomunicatii. ◊ (Electron.) Cablaj imprimat = cablaj prefabricat in care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub forma de benzi conductoare inguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage.

PAROXITON, -A, paroxitone, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Cuvant, forma gramaticala) care are accentul pe penultima silaba. 2. Adj. (Despre modul de accentuare a cuvintelor, rime etc.) Care se caracterizeaza prin plasarea accentului pe silaba penultima. – Din fr. paroxyton.

LATINIZA, latinizez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale savanta si in mod masiv cuvinte latine intr-o limba sau a reface forma cuvintelor de origine latina din acea limba pentru a le face cat mai apropiate de forma originara. – Din fr. latiniser.

CONSTRUI, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un intreg (o cladire, o masina etc.) legand in mod trainic si in ordinea ceruta partile lui componente dupa un plan prestabilit; a realiza o constructie de proportii vaste, care necesita lucrari numeroase, variate si complexe. 2. A desena o figura geometrica. 3. (Lingv.) A aseza cuvintele in fraza tinand seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmarit. ♦ Refl. (despre partile de vorbire) A se folosi in anumite constructii gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere.

EPISTOLAR, -A, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus in forma de scrisoare. 2. S. n. Colectie de scrisori (publicate). – Din fr. epistolaire, lat. epistolaris.

CONJUNCTIV, -A, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leaga, care uneste. ◊ Tesut conjunctiv = tesut de sustinere al corpului omului si al animalelor, care leaga celelalte tesuturi intre ele si care este format din fibre si din substanta intercelulara. 2. (Gram.; in sintagma) modul conjunctiv {si substantivat, n.) = mod personal care exprima o actiune posibila sau realizabila. 3. (Inv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.

CHIP¹ ~uri n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata; obraz. Frumos la ~. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; fizionomie; figura. Un ~ trist. 3) Imagine a unei persoane redata prin desen, sculptura etc.; portret. 4) forma particulara de a fi (a cuiva sau a ceva); mod; fel. /<ung. kep

A COLECTA ~ez 1. tranz. 1) (obiecte, materiale) A aduna dupa anumite principii si cu un anumit scop; a strange, formand o colectie; a colectiona. 2) (produse agricole) A achizitiona in mod organizat, in conformitate cu prevederile unui plan, unui contract. ~ fructe. 3) (fluide) A aduna intr-un recipient. 2. intranz. (despre abcese, rani) A face puroi; a coace. /<fr. collecter

FASON ~oane n. 1) mod de realizare a unui lucru. 2) Obiect care serveste drept forma ideala pentru o serie de obiecte ce urmeaza sa fie reproduse sau imitate dupa acesta; model; mostra; exemplu. ◊ ~ de costum croiala a unui costum. 3) mai ales la pl. fam. Dispozitie de moment neasteptata si stranie; naz; marafet; maraz; moft; toana; capriciu. /<fr. facon

FRAZA s.f. 1. (Gram.) Unitate sintactica constituita din doua sau mai multe propozitii aflate intre ele in raport de coordonare sau de subordonare; (p. restr.) propozitie. ♦ mod de exprimare. 2. Fraza muzicala = succesiune de sunete muzicale care formeaza o unitate. [< fr. phrase, it. frase, cf. gr. phrasis].

ORTODIAGRAFIE s.f. forma de reproducere cu ajutorul razelor roentgen, care scoate in mod deosebit in evidenta pozitia si marimea organelor. [Gen. -iei. / < fr. orthodiagraphie].

CABLAJ s.n. modul de rasucire sau de impletire a firelor pentru a forma un cablu. ♦ Totalitatea cablurilor unei instalatii sau ale unui aparat de telecomunicatii. [< fr. cablage].

IONIC¹, -A I. adj. 1. ordin ~ = ordin arhitectonic cu coloane zvelte si capitelul cu doua volute laterale. ◊ (despre elemente arhitectonice, cladiri) in stil ionic. 2. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala coincide cu aceea a modului major natural. II. s. m. picior de vers antic format din doua silabe lungi si doua scurte. ◊ (adj.) ritmul corespunzator. (< fr. ionique, lat. ionicus)

sgit- – Radacina expresiva care pare sa indice ideea de vivacitate sau de agitatie. Creatie spontana, cf. hit, bit, fit. – Der. sgitie, s. f. (porecla pentru fete zglobii) probabil cuvint identic cu sgatie, s. f. (sarpe), a carui forma pare gresita si pe care Geheeb 37 o leaga in mod eronat cu sl. gadu „animal”); sgilt(a), interj. (imita miscarea de clatinare); sgiltii (var. zgiltii, sgitii, sgi(l)tina, sgi(l)tini), vb. (a scutura, a zgudui), a carui legatura cu sl. klucati „a palpita” sau bg. skalcistjam (Conev 60) este improbabila; sgiltiiala (var. sgiltiitura, sgiltinatura), s. f. (scuturatura, clatinare).

ANASTOMOZARE (< fr. {i}) s. f. 1. mod de prezentare a unei retele de fisuri mineralizate sub forma de filoane mai mult sau mai putin paralele, legate intre ele prin filonase oblice. 2. Proces de astupare a gurii de varsare a unui curs de apa cu propriile aluviuni si ramificarea in mai multe brate ce comunica intre ele.

CODON (‹ fr., engl.) s. m. (GENET.) Secventa nucleotidica a ARNm care determina in mod specific un acid aminat dat dintr-o proteina: este format, de obicei, din trei baze nucleice (triplet) si este denumit de initialele acestora: UGC (uracie-guanina-citozina).

VERTICIL, verticile, s. n. mod de asezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor in forma de cerc, la acelasi nivel, in jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus.

RASUCITURA, rasucituri, s. f. Fiecare dintre intorsaturile, in forma de spirala, pe care le capata firul prin rasucire (1). ♦ Fel, mod de a rasuci un fir. ♦ Cotitura a unui drum; intorsatura. – Rasuci + suf. -tura.

SCHEMATISM s. n. Tendinta, mod de a concepe sau de a prezenta lucrurile intr-o forma schematica, simplista; respectarea rigida, dogmatica a anumitor formule fixe. – Din fr. schematisme, lat. schematismus.

SUPIN, supine, s. n. mod nepersonal al unui verb, precedat in mod obligatoriu de una dintre prepozitiile „de”, „la” etc., avand aceeasi forma ca participiul trecut, de care se deosebeste prin aceea ca nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.

INFINITIV ~e n. gram. forma nominala a verbului, care denumeste actiunea lui, fara a indica modul, timpul sau persoana. /<lat. infinitivus, fr. infinitif

A INCUNUNA ~ez tranz. 1) A aprecia in mod solemn, punand cununa pe cap. 2) A impodobi cu ceva in forma de cununa; a incorona. L-au ~at cu flori. 3) fig. (activitati, opere etc.) A incheia cu o realizare de prestigiu; a incorona. Si-a ~at activitatea cu o capodopera. /in + cununa

ASIETA s.f. 1. (Mar.) Inclinare longitudinala a unei nave, datorita repartizarii neuniforme a incarcaturii sau a balastului. ♦ (Av.) Unghi format de linia de zbor a unui avion cu orizontala. 2. (Fin.) mod de asezare a impozitelor. [Pron. -si-e-. / < fr. assiette].

MECANISM s.n. 1. Sistem tehnic compus din piese fixe si mobile care sunt in contact si ale carui elemente mobile antreneaza miscarea celorlalte; (p. ext.) mod de functionare a unui astfel de sistem. 2. Ansamblul elementelor care formeaza un intreg, functionand ca un organism. 3. (Fig.) Sistem, organizare, organizatie. [Var. mehanism s.n. / < fr. mecanisme, cf. lat. mechanisma].

ETOLOGIE s. f. 1. disciplina avand ca obiect studiul moravurilor popoarelor. 2. stiinta care studiaza comportamentul, modul de viata al animalelor si plantelor. 3. stiinta legilor care determina formarea caracterelor. (< fr. ethologie)

LOCRIC, -A adj. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului minor natural prin faptul ca treptele II si V coborate formeaza o cvinta micsorata intre tonica si treapta V. (dupa fr. locrien)

pervanea (pervanele), s. f. – Specie de fluture de noapte. Tc. pervane (Tiktin). Cihac, II, 252, citeaza forma pervenea si o leaga de sb. prvina „din nou” in mod echivoc.

POSTER ~uri n. 1) mod de prezentare a unei comunicari in cadrul sesiunilor, congreselor, etc. sub forma de afise. 2) Afis care cuprinde diverse imagini. /<engl. poster

forma s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

sabas, sabase si sabasuri, s.n. (reg.) 1. mod in care se prezinta cineva. 2. comportament, comportare, purtare; obicei, deprindere. 3. (in forma: sabas) origine. 4. (art. sg.) numele unui dans popular cu lautari; melodie dupa care se executa acest dans.

CAP s. v. articol, baza, cale, capitol, cauza, chip, considerent, cant, desteptaciune, esenta, fel, forma, fundament, gandire, intelect, inteligenta, intelegere, judecata, maniera, memorie, metoda, mijloc, minte, mobil, mod, modalitate, motiv, paragraf, posibilitate, pricepere, pricina, prilej, procedare, procedeu, procedura, punct, putinta, ratiune, sistem, spirit, temei, temelie, viata.

A ELABORA ~ez tranz. 1) (planuri, idei, texte, opere etc.) A face sa ia fiinta si sa capete forma definitiva; a alcatui; a intocmi. 2) (legi, decrete) A pune in vigoare in mod oficial; a emite. 3) (aliaje, otel) A obtine ca urmare a efectuarii unor operatii speciale. /<fr. elaborer, lat. elaborare

DORIC, -A adj. 1. ordin ~ = ordin arhitectonic in Grecia antica, caracterizat prin robustete si sobrietate, prin coloane fara baza, cu friza decorata cu triglife si metope. ◊ (despre elemente arhitecturale, cladiri) in stil doric. 2. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului minor natural prin faptul ca treapta a 4-a urcata, in loc sa formeze cu tonica o sexta mica, formeaza o sexta mare. (< fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)

LIDIC, -A adj. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului major prin faptul ca treapta a IV-a urcata, in loc sa formeze cu tonica o cvarta perfecta, formeaza o cvarta marita; lidian (II). (< germ. lydisch)

MIXOLIDIC, -A adj. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului major prin faptul ca treapta a VII-a coborata, in loc sa formeze cu tonica o septima mare, formeaza o septima mica; mixolidian. (< germ. mixolydisch)

CABLAJ s. n. mod de rasucire sau de impletire a fibrelor sau a firelor pentru a forma un cablu. – Fr. cablage.

A SE STRAMBA ma stramb intranz. 1) A pierde forma sau pozitia initiala. 2) (despre persoane) A-si schimba expresia normala a fetei (in mod voit sau involuntar); a face grimase; a se schimonosi; a se sluti. 3) fig. fam. A avea o comportare pretentioasa; a face mofturi; a se sclifosi; a se fandosi; a se fasoli. /Din stramb

SUSPENSIE s.f. 1. Atarnare. ♦ Intrerupere (intentionata) a sensului, a frazei. 2. Sistem format din particule solide foarte fine care se gasesc in echilibru intr-un lichid. 3. mod de sustinere a echipamentului mobil al unui instrument; piesele care sustin acest echipament. ♦ Legatura elastica dintre un sistem tehnic si piesa lui de reazem. [Gen. -iei, var. suspensiune s.f. / cf. fr. suspension, lat. suspensio].

CRIPTOGRAMA s. f. 1. document scris cu caractere secrete, carora li se atribuie, dupa un cod, valori speciale, cunoscute numai de cei initiati. ◊ (inform.) forma codificata a unei inregistrari. 2. problema enigmistica constand in a imparti cuvintele unei fraze intr-un numar exact de fragmente, care se inscriu intr-o forma geometrica regulata, urmand a se afla locul unde incepe succesiunea acestor fragmente si modul in care se succeda. (< fr. cryptogramme)

ECONOMIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

FRIGIC, -A adj. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului minor natural prin faptul ca treapta a II-a, coborata, in loc sa formeze cu tonica o secunda mare, formeaza o secunda mica. (< germ. phrygisch)

GRAFIC, -A I. adj. 1. referitor la metoda, la felul de a reprezenta prin linii sau figuri. 2. referitor la modul cum se realizeaza tipografic o publicatie. ♦ arte e = tehnica reproducerii si a multiplicarii sub forma de imprimate sau de carti a originalelor scrise sau desenate. II. s. n. reprezentare schematica a raportului dintre marimi variabile; diagrama. III. s. f. arta scrisului, a desenului fara culori si a celui tehnic. (< fr. graphique, lat. graphicus, gr. graphikos)

SUSPENSIE s. f. 1. intrerupere (intentionata) a sirului gandirii, a comunicarii. ♦ in ~ = suspendat temporar, amanat. 2. sistem format din particule solide foarte fine care se gasesc in echilibru intr-un lichid. 3. mod de sustinere a echipamentului mobil al unui instrument; piesele care sustin acest echipament. ◊ legatura elastica dintr-un sistem tehnic si reazemul lui, care amortizeaza zguduirile mai mari. (< fr. suspension, lat. suspensio)

INTRU prep. 1) (exprima un raport spatial, concretizand interiorul unui spatiu sau al unui obiect, directia) In. Lucreaza intr-un cabinet spatios. 2) (exprima un raport temporal, concretizand perioada de timp) Au plecat intr-o duminica. 3) (exprima un raport modal) Au strigat intr-un glas. ◊ Intr-un suflet in mare graba. Intr-adins in mod intentionat; in mod voit. Intr-o doara la intamplare; la nimereala. 4) inv. (exprima un raport final si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente circumstantiale de scop) In. I-au venit intr-ajutor. 5) (exprima un raport instrumental) S-a imbracat intr-o rochie noua. 6) (exprima un raport transgresiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Cenusareasa s-a transformat intr-o printesa. /<lat. intro

GRAFIC, -A s.n. 1. Privitor la metoda, la felul de a reprezenta (ceva) prin linii sau figuri. 2. Referitor la modul cum se realizeaza tipografic o publicatie. ◊ Arte grafice = tehnica reproducerii si a multiplicarii sub forma de imprimate sau de carti a originalelor scrise sau desenate. // s.n. Reprezentare prin desen a raportului dintre doua sau mai multe marimi variabile; diagrama. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „scris”, „desenat”, „tiparit”. [Cf. fr. graphique, it. grafico, lat. graphicus].

formaT² s. n. 1. forma si dimensiunile unui obiect; dimensiunile unei pagini care rezulta in urma impaturirii unei coli de tipar; (p. ext.) dimensiune. 2. (inform.) mod de prezentare a datelor sau instructiunilor unui program pe un suport de informatie. (< fr. format)

MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

TEXTURA s. f. 1. aspectul unei tesaturi, determinat de finetea si legatura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei parti a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrari muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)

nutret (nutreturi), s. n. – Furaj (verde). Lat. nūtrῑcium „nutritiv, alimentar” (Seineanu, Semasiol., 183; Puscariu 1210; Candrea-Dens., 1264; REW 6004), pastrat numai in rom. (Rosetti, I, 169); din lat. nūtrῑre, din care s-a format in sec. XIX, nutri, vb. (a hrani), vb. pe care Puscariu 1209 il semnala in mod gresit ca traditional. – Der. nutritiv, adj. din fr. nutritif; nutriment, s. n. (aliment), din lat. nutrimentum, sec. XIX; nutritor, adj. (hranitor), dupa fr. nourrissant; nutriti(un)e, s. f., din fr. nutrition.

ANJOU [ãju], familie nobiliara franceza, originara din comitatul cu acelasi nume. A format dinastii regale in Anglia (sub numele de Plantagenet, 1154-1399), in S Italiei (1268-1442), in Sicilia (1268-1282, in mod nominal intre 1266 si 1302). In Ungaria (1308-1387), precum si in Polonia (1370-1382 si 1384-1385).

FREZA¹, freze, s. f. 1. Unealta aschietoare cu unul sau cu mai multe taisuri, dispuse simetric in jurul unui ax si avand o miscare de rotatie, folosita la prelucrarea metalelor, a lemnului si a altor materiale dure; frezor¹. ◊ Freza-modul = freza profilata, utilizata la prelucrarea rotilor dintate. 2. Masina de frezat. 3. Masina agricola avand organul activ format dintr-un ax rotitor prevazut cu gheare si cutite, care rupe bucati din pamant, le sfarama si le amesteca. 4. (Urmat de determinarea „rutiera”) Masina de lucru rutiera folosita pentru ruperea, maruntirea si amestecarea cu lianti a stratului superficial de pamant, la executarea drumurilor. – Din fr. fraise.

formaT¹, formate, s. n. Ansamblul dimensiunilor care caracterizeaza forma si marimea unui corp plat; p. gener. dimensiune. ♦ Totalitatea dimensiunilor unei tiparituri in functie de modul in care sunt impaturite colile de tipar care o alcatuiesc; dimensiunile zatului pe o pagina. – Din fr. format.

VRAC, vracuri, s. n. mod de depozitare si de transport in gramezi neordonate si fara ambalaj al unor materiale sub forma de pulbere, granule sau bucati. – Et. nec.

A SE INTAMPLA pers. 3 se intampla intranz. 1) (despre fapte, evenimente) A se produce in urma unui concurs neprevazut de imprejurari; a se petrece in mod incidental. 2) (despre conditii climaterice) A avea loc pe neprevazute. ~ vant. ~ ploaie. 3) rar (mai ales la forma negativa) A intra in posesie printr-un concurs de imprejurari. Bani multi nu i s-au ~t. 4) A se afla din intamplare (undeva); a se nimeri. [Sil. -tam-pla] /<lat. intemplare

CAPITALISM s. n. mod de productie bazat pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, in care toate produsele iau forma de marfa si in care insasi forta de munca se vinde si se cumpara ca o marfa. – Fr. capitalisme.

arbitrar, -a adj. (lat. arbitrarius; fr. arbitraire). Care nu stie de lege, despotic, samovolnic [!]: guvern arbitrar. Adv. In mod arbitrar, autoritar, turceste: a proceda arbitrar. S. n., pl. uri. Despotizm, samovolnicie [!]. (Rar si arbitrarietate, format ca contrarietate, varietate). V. ucaz.

DIMINUTIV, -A, diminutivi, -e, adj., s. n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, alta parte de vorbire) care se formeaza cu ajutorul unui afix prin care se arata ca obiectele, fiintele, insusirile etc. denumite sunt considerate (in mod real sau afectiv) mai mici decat cele exprimate de cuvantul de baza. – Din fr. diminutif.

CREION, creioane, s. n. 1. Ustensila pentru scris sau desenat, constituita dintr-o mina neagra sau colorata, protejata de un invelis de obicei din lemn; betisor facut din argila combinata cu diferite substante, cu care se poate desena in diferite culori. 2. Desen realizat in creion (1). 3. Fig. mod de a scrie, de a compune; usurinta de a scrie, de a compune ceva (valoros). 4. Obiect in forma de creion (1) preparat din substante cosmetice, folosit ca fard. 5. (In sintagma) Creion luminos = dispozitiv electronic folosit pentru introducerea datelor si informatiilor in minicalculatoare. – Din fr. crayon.

A LUCRA ~ez 1. intranz. 1) A actiona depunand eforturi sustinute (fizice sau intelectuale); a depune o munca; a munci. ~ la uzina. ~ din greu. ◊ ~ ca un rob a presta o munca foarte grea, obosind peste masura. 2) A exercita o activitate profesionala sau o specialitate; a munci. ~ ca medic. 3) A depune un efort fizic sau/si intelectual sustinut permanent (pentru a obtine un rezultat util); a munci. 4) (despre mecanisme, vehicule, organe, masini, aparate etc.) A fi in actiune; a-si indeplini functia; a functiona; a merge. 5) A actiona in mod eficace; a avea efect. Legea ~eaza. Medicamentul ~eaza. 2. tranz. A supune unei actiuni sistematice (pentru a modifica forma, a face folositor etc.); a modifica prin munca. ~ pamantul. ~ lemnul. [Sil. lu-cra] /<lat. lucrare

NOMINAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de nume; propriu numelor. ◊ Valoare ~a a) valoare indicata pe o hartie de banca; b) valoare calculata in bani. 2) Care figureaza doar cu numele, in mod formal. 3) lingv. Care face parte din clasa numelor; care are valoare sau functie de nume. ◊ Predicat ~ predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. /<fr. nominal, lat. nominalis

ORCHESTRATIE ~i f. 1) Prezentare a unei lucrari muzicale sub forma de partitura pentru orchestra. 2) Transpunere pentru orchestra a unei compozitii scrise initial pentru alta componenta de interpreti. 3) mod de aranjare a diferitelor grupuri de instrumente pentru executarea unei piese muzicale; in-strumentatie. [G.-D. orchestratiei] /<fr. orchestration

CRIPTOGRAMA s.f. Document, text scris cu caractere secrete. ♦ Joc distractiv constand in a imparti cuvintele unei fraze intr-un numar exact de fragmente, care se inscriu intr-o forma geometrica regulata, urmand ca cel care-l dezleaga sa afle locul unde incepe succesiunea acestor fragmente si modul in care se succeda. [< fr. cryptogramme, cf. gr. kryptos – ascuns, gramma – scriere].

CURSA s.f. 1. Drum, distanta de strabatut. ♦ Drum facut de un vehicul (in mod regulat) pe acelasi itinerar dupa un orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanta. 2. Unghi format de directia in care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (Fam.) Alergatura, umblet. 4. (La pl.) Alergari de cai. ♦ (Fig.) Intrecere, competitie, actiune competitiva. 5. Intrecere in care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. 6. Lungimea drumului parcurs de un piston in cilindru intre cele doua puncte moarte. [< fr. course, (2) engl. course].

capama (capamale), s. f. – 1. Mincare din carne de oaie sau pasare, tocanita. – 2. (Inv.) Costum, haina. Tc. kapama, de la kapamak „a inchide, a acoperi” (Seineanu, II, 86); cf. ngr. ϰαπαμᾶς, sb. kapama. Cuvintul tc. se prezinta si cu forma kaplama „actiunea de a acoperi, invelitoare”, de unde rom. caplama (mr. caplama), adv. (potrivit; se spune despre modul de prindere a scindurilor unei podele prin imbinarea acestora), cf. ngr. ϰαπλαμᾶς, alb. kapama (Meyer 174), bg. kaplama.

A VULGARIZA ~ez tranz. 1) rar (idei, cunostinte, descoperiri) A difuza intr-o forma simplificata (pentru a face cunoscut publi-cului larg); a raspandi in randul maselor largi; a populariza. 2) A interpreta in mod simplist, vulgar; a banaliza; a trivializa. 3) A face sa se vulgarizeze. /<fr. vulgariser

LEGALIZA, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da forma legala unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situatii, a face sa fie recunoscut in mod oficial. – Din fr. legaliser.

NOMINAL, -A, nominali, -e, adj. 1. Care contine nume, care indica un nume, de nume; dupa nume; pe nume. ◊ Valoare nominala = valoare indicata pe o actiune, pe o hartie-moneda (care uneori nu corespunde cu valoarea reala; valoare oficiala. Putere (sau valoare) nominala = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figureaza (numai) cu numele; care este de forma. ♦ Care este calculat in bani. 2. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care tine de categoria numelui, care se adauga la nume, care formeaza un nume. ◊ Flexiune nominala = declinare. Predicat nominal = predicat alcatuit dintr-un nume predicativ si un verb copulativ la un mod personal. – Din fr. nominal, lat. nominalis.

PATRIARHAT s.n. forma de viata sociala caracteristica societatii gentilice, in care gradele de rudenie sunt socotite in linie paterna, iar barbatul domina in mod nelimitat asupra femeii si copiilor. [Cf. germ. Patriarchat, fr. patriarcat < lat. pater – tata, gr. arche – conducere].

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a produce singur un efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) Propozitie conditionala = propozitie subordonata aratand o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. mod conditional = mod care exprima actiunea ca dorita sau ca eventuala. [Pr.: -ti-o-]. – Dupa fr. conditionnel.

1) conform, -a adj. (fr. conforme, d. lat. conformis. V. diform). De aceiasi forma, asemenea: copie conforma originalului (sau cu originalu). Care convine, se acorda, se potriveste: purtare conforma legii (sau cu legea). Adv. In mod conform, dupa: conform legii (sau cu legea). V. potrivit.

PAGINATIE, paginatii, s. f. 1. Asezare in format de pagini a unui text cules, pentru a obtine forma definitiva a lucrarii care se tipareste; paginare. ♦ Schitare anticipata (inainte de culegere) a locului in pagina al fiecarui articol dintr-un periodic; mod de paginare. ♦ Sectie intr-o tipografie unde se efectueaza aceasta operatie. 2. Numerotare a paginilor; sir de numere succesive care reprezinta aceasta numerotare; paginare. [Var.: paginatiune s. f.] – Din fr. pagination.

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a da nastere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) Propozitie conditionala = propozitie subordonata care exprima o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. mod conditional = mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conditionnel.

CONSTITUTIE¹ ~i f. 1) mod de constituire a elementelor unui intreg; structura; factura; compozitie; componenta. 2) Ansamblu de particularitati morfologice, functionale si psihologice ale unui om. 3) Aspect general; forma exterioara; confirmatie; configuratie. ~a corpului. [Art. constitutia; G.-D. consti-tutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

ASTA², ASTA, astia, astea, pron. dem. 1. Acesta, aceasta. ◊ (Cu forma feminina si sens neutru) Lasa astea acum! (ISPIRESCU). ◊ Loc. adv. Cu toate astea = totusi. Pentru asta = de aceea. Cu asta = in acest mod. ◊ Expr. Asta e! sau asta-i! = a) iata care e cauza! b) ce-are a face, nu se poate! c) asa e! Asta-i asta! = acesta este momentul hotarator! Ce-i asta (de...)? = ce inseamna lucrul acesta? cum se explica? Asta-i stiut (sau stiuta) = este lucru bine cunoscut. 2. Asa ceva, un astfel de lucru. [Gen.-dat. sg.: astuia, asteia si asteia, gen.-dat. pl.: astora] – Lat. istum, ista.

scorumnic, adj. 1. (inv. si reg.; despre o specie de porumb) care se coace de timpuriu si are druga groasa si bobul auriu, mare. 2. (reg.; despre legume, fructe, cereale) care se coace mai devreme decat se coc in mod obisnuit alte legume, fructe, cereale. 3. (reg.; despre oameni) care imbatraneste inainte de vreme. 4. (reg.) care se casatoreste de tanar. 5. (reg.; despre copii; in forma: scoromnic) dezvoltat inainte de vreme, precoce.

fason (-oane), s. n. – 1. modul in care este facut un lucru; croiala, model. – 2. Moft, fason, nazuri. Fr. facon. – Der. fasona, vb. (a da unui obiect o anumita forma; vb., refl. a se fandosi).

activ, -a adj. activus, d. agere, actum, a lucra). Viu, laborios, harnic: om activ. Care lucreaza: principiu activ. Energic: remediu activ. Datorii active, sume datorite [!] tie de altii. Gram. Verb activ, verb transitiv, care are un complement direct. forma activa, care arata actiunea. S. n., pl. e Com. Ceia ce posezi, in opoz. cu pasiv, ceia ce datoresti [!]. Adv. In mod activ.

VASCULARIZATIE, vascularizatii, s. f. Proces de formare a unor vase noi de sange in tesuturile sau organele unui organism. ♦ Totalitatea vaselor sangvine si limfatice ale unui organ sau ale unei structuri biologice. ♦ mod de asezare a vaselor intr-un tesut, intr-un organ, intr-un organism. – Din fr. vascularisation.

PARAZITISM s. n. forma de relatii intre doua organisme de specii diferite, in cadrul careia un organism foloseste celalalt organism, partial sau in totalitate, ca mediu necesar de viata; mod de viata specific parazitilor (1). ♦ Fig. Faptul de a trai ca un parazit (2), mod de viata al parazitilor. – Din fr. parasitisme.

CONSECVENTA s.f. 1. (In logica scolastica) Implicatia si decurgerea formulelor logice una din alta. 2. Caracteristica a gandirii corecte care respecta legile si regulile de formare si transformare intr-un sistem deductiv. ♦ Fel de a actiona logic si pe aceeasi linie de conduita; linie de conduita ferma, neschimbatoare. ◊ Cu consecventa = in mod consecvent. [Var. consecuenta s.f. / cf. lat. consequentia, it. consequenza, fr. consequence].

agest (-te), s. n. – Ingramadire de busteni, crengi etc. aduse de ape; aluviuni. – Var. agestru. Lat. aggestum (Hasdeu 501; Candrea-Dens., 20; DAR); cf. sp. din Ribagorza conchestra (‹ lat. congesta), citat de Giuglea, Concordances, 19. Var. este o forma analogica, asa cum este nost’-nos-tru etc. – Der. agesta, vb. (a proteja), a carui conjug. ni se pare neclara (poate nu se foloseste la modurile personale); agesti, vb. (a ingramadi, a aduce aluviuni).

CLONIC, -A (‹ fr.; {s} gr. klonos „agitatie”) adj. Contractie c. = forma de contractie musculara involuntara de scurta durata, repetata la scurte intervale de timp. ◊ Faza c. (a unei crize convulsive) = contractie musculara involuntara prelungita, intrerupta in mod intermitent.

UNIFORM, -A, uniformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care are permanent si pe toata intinderea sau durata aceeasi forma, aceeasi infatisare, aceeasi intensitate, aceeasi viteza, aceeasi desfasurare etc.; care este la fel, constant, lipsit de variatii. 2. S. f. Imbracaminte croita dupa un anumit model si purtata in mod obligatoriu de membrii unor institutii (armata, scoala etc.). – Din fr. uniforme, lat. uniformis, -e.

FEREASTRA, ferestre, s. f. 1. Deschizatura de forma regulata lasata in peretele unei cladiri, al unui vehicul etc. pentru a permite sa intre aerul si lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix si din cercevele in care se fixeaza geamuri, montat in deschizatura amintita; ansamblu format de aceasta deschizatura, impreuna cu cercevelele care o incadreaza si cu geamul fixat in cercevele. ◊ Fereastra oarba v. orb. ◊ Expr. A arunca banii pe fereastra = a cheltui in mod exagerat, a fi risipitor. 2. Loc in care se intalneste un put de mina cu o rampa subterana. 3. Fig. (Fam.) Ora libera intercalata intre doua ore de curs in programul zilnic al unui profesor sau al unui student. – Lat. fenestra.

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, imi, mi, (pe) mine, ma) 1) (indica persoana care vorbeste) ~ lucrez. 2) (accentueaza persoana care indeplineste lucrarea, stand pe langa un verb la un mod personal) Mai stiu ~. ~ unul nu stiu. 3) (se foloseste in formula introductiva a actelor oficiale) ~, cutare, ma adresez... 4) (indica posesiunea) Imi invat lectiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveste la formarea diatezei reflexive) Ma duc. Mi-amintesc. /<lat. ego

A URMA ~ez 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A insoti mergand in urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, avand ca orientare. 4) (in imbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de invatamant) A frecventa facand studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni incepute mai inainte) A desfasura in continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultand din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luand locul. L-a ~at in postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda intr-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda in timp sau in spatiu. Dupa sambata ~eaza duminica. ◊ Va urma formula care se scrie la sfarsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma

FANTEZIE ~i f. 1) Facultatea de a-si inchipui ceva in mod creator; imaginatie creatoare. 2) Dorinta iesita din comun; gust bizar; capriciu. 3) Opera de imaginatie in care creatia artistica nu este supusa unor reguli formale. 4) Lucru nascocit. 5) Piesa muzicala instrumentala de forma libera. [G.-D. fanteziei] /<fr. fantaisie

PALISADA s.f. 1. Obstacol, fortificatie constand dintr-un gard inalt format din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. Perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane de vanturile puternice. 3. (Biol.) mod de asezare a unor celule alungite care stau una langa alta. [< fr. palissade].

sleau², sleauri, s.m. 1. (inv. si reg.) drum batatorit, neamenajat (de mare circulatie); itinerar, traseu; (in expr.) a da pe sleau = a aduce pe calea cea buna. 2. (reg.; in forma: sleah) sosea. 3. (pop.) fagas lasat (pe drum) de rotile unui vehicul; (in expr.) a merge pe sleau = a reusi; a avea spor; a merge sleau = a se desfasura in mod curgator. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. si fam.; in loc. adv.) pe sleau = de-a dreptul fara inconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vantului; spulberis. 9. (reg.; in forma: sleu) loc plan pe varful unui munte; coama de munte sau de deal.

TRIBUTAL, -A adj. referitor la tribut. ♦ mod de productie ~ = mod de productie bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa si chiar America, aparut in conditiile in care descompunerea comunei primitive a fost urmata de forma patriarhala a robiei. (< it., fr. tributale)

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

TRATAMENT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare fata de cineva. 2. Ingrijire medicala; ansamblu de mijloace igienice, dietetice, medicamentoase, balneare, climaterice etc. cu care se trateaza o boala; spec. mod, metoda, mijloc terapeutic folosit in combaterea bolilor. 3. Ansamblul operatiilor tehnice, fizice, chimice, biologice etc. executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obtine modificari de calitate, de forma, de structura etc. in scop industrial, economic sau stiintific. 4. (Fon.) Evolutie, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement.

TRIBUTAL, -A adj. Referitor la tribut, de tribut. ◊ mod de productie tributal = mod de productie bazat pe exploatare, cunoscut de o serie de popoare din Asia, Africa si chiar America, aparut in conditiile in care descompunerea comunei primitive a fost urmata de forma patriarhala a robiei. [Cf. it., fr. tributale].

MANIERISM s. n. 1. lipsa de naturalete in comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decat in realitate. ◊ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste in realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales in Italia in sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresandu-se unei minoritati cultivate in materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. manierisme)

formaTIE, formatii, s. f. 1. Alcatuire, intocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularitati ale constitutiei lor si care s-au format in anumite conditii geologice dintr-o anumita perioada de timp. 3. Fel in care este dispusa o unitate militara pentru adunare, mars sau lupta. 4. Ansamblu, echipa artistica. 5. Componenta unei echipe sportive; echipa sportiva. ♦ modul de dispunere (in coloana sau in linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (sah, loto, pronosport etc.). [Var.: formatiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

DISOCIA, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda in mod reversibil o molecula in molecule mai simple sau in ioni; a descompune temporar si reversibil o combinatie. ◊ Refl. Atomii se disociaza. 2. A desparti, a separa, a delimita intre ele notiuni, probleme, idei care formeaza de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.

INDICATIV, -A adj. Care indica, indrumator. ◊ (Gram.) modul indicativ (si s.n.) = mod care exprima o actiune reala. // s.n. 1. Denumire conventionala pentru unitati militare, comandanti etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul emisiunii. ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre care serveste pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif].

PLASTICITATE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela usor prin apasare. ♦ Proprietatea a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pasta care isi mentine coeziunea dupa ce a fost framantata si uscata. 2. Insusirea a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvant etc. de a evoca ceva in mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticite.

ALURA Lu/ s. f. 1. mod de deplasare a unui animal, vehicul. 2. fel de a merge; tinuta, aspect; infatisare. 3. fel de a actiona, de a se purta; ritm in care se desfasoara o intrecere sportiva. 4. pozitia vantului fata de o nava. 5. unghiul format de drumul urmat de o nava fata de directia vantului. (< fr. allure)

TEORIE, teorii, s. f. 1. forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.

DEPUNE vb. I. tr. 1. a pune, a lasa (un obiect) undeva (in pastrare). ♦ a ~ bani = a incredinta bani spre pastrare (unei institutii); a ~ mandatul = a renunta la o demnitate, la o insarcinare speciala pe care cineva nu o poate indeplini; a ~ juramant = a) a spune tot adevarul intr-un proces; b) (despre unii functionari, despre militari) a jura in mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente. 2. a desfasura, a executa, a presta (o munca, un efort). II. tr., refl. a cadea, a lasa sa cada la fund (substante solide in stare de suspensie sau dizolvare intr-un lichid care formeaza un sediment pe fundul vasului). III. intr. (jur.) a face o depozitie. (< lat. deponere, dupa fr. deposer)

PROGNOZA s. f. 1. previziune, anticipare a evolutiei viitoare a fenomenelor, bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ◊ text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. parte a stiintei conducerii, reprezentand activitatea pregatitoare pentru planificare, in determinarea tendintelor si perspectivelor dezvoltarii diferitelor sfere de activitate. 3. prevedere a evolutiei unei boli in conformitate cu diagnosticul, forma clinica si stadiul acesteia; prognostic. (< fr. prognose, germ. Prognose)

COMPOZIT, -A, compoziti, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcatuit din elemente disparate, felurite. ◊ Ordinul compozit (si substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat in special prin capitelul cu volute si cu foi de acanta, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple si numeroase, dispuse in inflorescente in forma de capitule si adesea cu latex in organele vegetative; compozee; (si la sg.) planta din aceasta familie. ◊ (Adjectival) Planta compozita. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale care reunesc intr-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociaza in mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus.

forma ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

A PRETINDE pretind 1. tranz. 1) A solicita intr-o forma categorica. ~ ajutor. 2) A sustine cu insistenta si tarie. ~ ca-i adevarat. 3) A face sa fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a merita; a comporta. Rezultatele bune pretind munca asidua. 2. intranz. A considera ca are dreptul (la ceva); a aspira in mod deschis. ~ un post. /<fr. pretendre

modulARE s. f. 1. actiunea de a modula. 2. sistem de dimensionare a constructiilor, folosind modulul de baza. 3. introducere in opera de arta plastica sau arhitecturala a unei unitati de masura unica, care prin repetarea sau subimpartirea ei sa serveasca la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca si a intregului. 4. (biol.) rediferentiere a celulelor in procesul lor de formare definitiva. ◊ modificare produsa in celule de stimulii din mediu. (< modula)

FORMULA s. f. 1. expresie generala si invariabila a unei idei, a unei relatii etc. care poate fi aplicata in mai multe cazuri particulare. ♦ ~ de politete = forma conventionala de exprimare, pentru a se adresa unei autoritati sau unei persoane. ◊ fraza-tip in anumite ocazii sau la redactarea unor sentinte etc. 2. (mat.) expresie reprezentand o relatie generala intre mai multe marimi. 3. reprezentare in simboluri a compozitiei unei combinatii chimice. 4. solutie; mijloc, mod de a face ceva. 5. parola. (< fr. formule, lat. formula)

TRATAMENT ~e n. 1) mod de a trata pe cineva; fel de a se purta cu cineva. 2) Totalitate a procedeelor de vindecare a unei boli; ingrijire medicala; cura; terapie. ~ ambulatoriu. 3) Ansamblu de operatii aplicate unor organisme, materiale sau substante cu scopul de a obtine modificari in structura, calitatea sau forma lor. /<lat. tractamentum, fr. traitment

pospai, pospaiesc si pospai, vb. IV (inv. si reg.) 1. a acoperi, a asterne, a inveli, a presara cu un strat de subtire, fin, superficial; a acoperi presarand. 2. a tencui, a fatai. 3. a murdari. 4. (fig.; despre obiecte, treburi, sarcini etc.) a face, a executa in mod superficial, de mantuiala sau cu greutate. 5. (despre alimente) a manca repede, putin, de ici si de colo, in sila; a frunzari, a paspai. 6. (inv.; despre oameni) a invata, a instrui, a pregati superficial. 7. (refl.; fig.) a se imbraca sumar sau cu putina cheltuiala. 8. (in forma: pospaia) a face mai rar, mai moale, mai pufos, mai afanat (parul din tesaturi).

EXERCITIU s.n. 1. (De obicei la pl.) Actiune fizica sau intelectuala, repetata, facuta pentru a dobandi sau a forma anumite deprinderi, abilitati etc. ♦ Mica piesa vocala sau instrumentala creata in scopul de a obisnui pe cel care invata sa cante sau pe cel ce studiaza un instrument muzical cu o anumita problema tehnica. ♦ Instruire a militarilor pentru a invata deprinderea manuirii armelor si a modului de a lupta. ♦ Tema data scolarilor spre a-i familiariza cu unele materii. 2. Exercitare, indeplinire. ♦ Exercitiu bugetar = perioada de un an pentru care se efectueaza toate operatiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ◊ In exercitiul functiunii = in timpul serviciului legal. [Pron. -tiu, pl. -ii. / cf. lat. exercitium, fr. exercice].

DENTITIE, dentitii, s. f. Totalitatea dintilor mamiferelor, caracteristica, dupa structura si numar, unui tip de regim alimentar. Dentitie de carnivor. ♦ Proces de formare si de aparitie a dintilor la copii si la puii animalelor mamifere. Dentitie intarziata. ◊ Dentitie de lapte = dentitie formata din 20 de dinti, care apare, la copii, intre 6 luni si 3 am. Dentitie definitiva = dentitie formata din 8 incisivi, 4 canini, 4 premolari si 16 molari, care apare incepand de la 6-7 ani. ♦ modul in care sunt asezati dintii. [Var.: dentitiune s. f.] – Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis.

VOCABULAR s. n. 1. totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ♦ ~ activ = totalitatea cuvintelor folosite in mod curent de cineva; ~ pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii nu le utilizeaza decat accidental. ◊ totalitatea cuvintelor caracteristice limbii unei epoci, a unui domeniu de activitate, a unui stil, scriitor etc. 2. dictionar de proportii reduse; glosar. 3. (inform.) multime de simboluri cu care se pot forma cuvinte. (< fr. vocabulaire, lat. vocabularium)

ROBOT (‹ fr.; {s} ceh. robota „munca”) s. m. Aparat automat al carui program contine un sistem complex de legaturi inverse (cu reactie) stabilite la anumite e*******i exterioare si care, ca urmare, este capabil de o serie de actiuni dirijate. El poate inlocui efortul uman, desi nu are, in cele mai multe cazuri, vreo asemanare cu omul sau sau un mod de functionare de tip uman. Termenul a fost preluat din piesa „R.U.R.” (1920) apartinand scriitorului ceh Karel Capek. In prezent se utilizeaza r. foarte performanti la fabricarea de automobile, asamblarea de avioane, realizarea de produse electronice sau executa unele lucrari in conditii periculoase pentru om. R. cu forma omeneasca sunt numiti androizi.

FORMULA s.f. 1. Expresie generala si invariabila a unei idei, a unei relatii etc. care poate fi aplicata in mai multe cazuri particulare. ◊ Formula de politete = forma conventionala de exprimare folosita pentru a se adresa unei autoritati sau unei persoane. ♦ Fraza-tip care cuprinde termenii formali si expresi in care trebuie compus un act, o sentinta etc. 2. Expresie matematica reprezentand o relatie generala intre mai multe marimi. 3. Expresie in simboluri care reprezinta compozitia unei combinatii chimice. 4. Solutie; mod de a face ceva, mijloc. 5. Parola. [< lat., it. formula, fr. formule].

RESTITUTIE s. f. 1. readucere in starea initiala, restabilire; restituire. ◊ inapoiere de catre un stat invins a bunurilor acaparate de el in mod ilegal in timpul razboiului de la statul invingator si de la cetatenii acestuia. 2. determinare a unui punct in spatiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, punct, vazut din mai multe pozitii din spatiu. 3. (biol.) completare, regenerare a organelor sau partilor de organe distruse sau vatamate. ◊ revenire la forma initiala a fragmentelor de cromozomi rupte. (< fr. restitution, lat. restitutio)

CONDEI, condeie, s. n. 1. Unealta de scris in forma de betisor, la care se adapteaza o penita; toc (impreuna cu penita). ◊ Manuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a incarca la socoteala. Dintr-un condei sau dintr-o trasatura de condei = dintr-o data. ♦ Fig. Trasatura de condei; p. ext. moment, clipa. ♦ (Inv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru innegrirea sprancenelor. 2. Fig. mod de a scrie bine, indemanare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie usor (si bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu mestesug; a iesi din incurcatura printr-o intorsatura priceputa a frazei. 3. Par lung care, impreuna cu lopata, formeaza carma plutei. – Din ngr. kondili.

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

A POFTI poftesc 1. tranz. 1) A dori tare; a jindui; a ravni. ◊ Cat poftesti cat doresti; cat vrei; oricat. 2) (persoane) A chema in mod politicos (sa vina undeva sau sa participe la ceva); a solicita printr-o invitatie; a invita. 3) pop. (sanatate, fericire, succes etc.) A dori cu deosebita afectiune; a ura. 4) (urmat de o propozitie completiva cu conjunctivul) A porunci pe un ton aparent politicos. L-a poftit sa inchida usa. 5) inv. A solicita intr-o forma categorica. A pofti bani. 2. intranz. A binevoi sa vina (pe undeva sau pe la cineva). Poftiti in ospetie la noi. ◊ Sa pofteasca a) sa intre; sa vina; b) numai sa incerce (daca vrea s-o pateasca). /<sl. pohoteti

REGIM ~uri n. 1) forma de guvernamant a unui stat; guvernare. ~ parlamentar. 2) Sis-tem de reglementare a unei activitati sau de functionare a unei institutii sau intreprinderi. 3) Ansamblu de conditii care determina func-tionarea unui sistem tehnic. 4) lingv. Raport gramatical dintre doua cuvinte dependente unul de altul. ~ul verbului. 5) Totalitate a conditiilor de viata, de lucru etc. a unei persoa-ne; mod de viata. 6) Totalitate a regulilor impuse modului de viata sau de alimentare a unui bolnav. /<fr. regime

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

2) brut, -a adj. (fr. brut, d. lat. brutus, greoi, stupid). Care nu e format, necioplit, grosolan: om brut. Cum l-a produs natura, nativ: diamant, aur brut. Zahar brut, nerafinat. Corp brut, inert, fara viata, ca o peatra. Produs brut, acela din care nu s’au scos cheltuielile, in opoz. cu net. Greutate bruta, aceia din care nu s’a scazut daraua. Adv. In mod brut: a socoti brut.

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

DINTE ~ti m. 1) formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis

A MONTA ~ez tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formand un sistem tehnic, in vederea functionarii; a asambla. 2) (obiecte sau parti ale acestora) A fixa definitiv, amplasand la locul de functionare. 3) (pietre pretioase) A fixa intr-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune in scena; a inscena. 5) fig. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce in mod intentionat intr-o stare de agitatie; a atata; a intarata; a incita; a zadari. /<fr. monter

INDICATIV, -A, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care indruma. 2. Adj. (Gram.; in sintagma) mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S. n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore in scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul programului (de radio si de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

modEL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitatii; tipar. ♦ Reprezentare in mic a unui obiect; macheta. ♦ Tipul unui obiect confectionat. model de palarie. ♦ Obiect care, imprimat intr-un material plastic, formeaza un tipar dupa care se realizeaza alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul caruia pot fi studiate indirect proprietatile si transformarile altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezinta o analogie. 2. Persoana, realizare, opera care, prin valoare sau calitati, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pilda servita de o asemenea persoana, realizare, opera. 3. Manechin. 4. Persoana care pozeaza unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relatii matematice care leaga intre ele marimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modele, it. modello.

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

STOP I. interj. 1. stai! opreste! 2. (in telegrafie, pentru separarea frazelor) punct! II. s. n. 1. semafor pentru reglarea circulatiei rutiere; panou care impune in mod obligatoriu oprirea la intersectie. ♦ lampa de semnalizare montata la partea din spate a unui autovehicul, care se aprinde cand sunt actionate franele acestuia. 2. oprirea balonului la fotbal si la hochei. ♦ (tenis) minge trimisa scurt, langa fileu, cand adversarul se afla plasat pe fundul terenului. 3. stop c*****c = oprirea temporara a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporara a respiratiei, datorita intoxicarii cu gaze, cu medicamente, electrocutarii etc. 4. stop-cadru = imagine asupra careia se opreste momentan aparatul de filmat; stop-camera = procedeu de filmare combinata constand in oprirea brusca a aparatului de filmat si a personajelor din cadru, efectuarea unor modificari scenice si realuarea filmarii. 5. unghi format de frunte si linia botului, care poate caracteriza o rasa de animale. (< fr., engl. stop)

MOALE¹ moi adj. 1) Care isi modifica usor forma la apasare; care permite afundarea obiectului ce apasa. Paine ~. Pamant ~. 2) Care este putin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatra ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert putin, si-a pastrat galbenusul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care contine mult suc; zemos. 5) Care produce o senzatie placuta la pipait. Par ~. Piele ~. ◊ Apa ~ apa care contine putine saruri. Vin ~ vin placut la gust si fara tarie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simti bine; a avea neplaceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; catifelat. ◊ Consoana ~ consoana palatalizata. 7) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; care nu este tipator; palid. 8) (despre lumina) Care este placut vazului; care nu luceste. 9) (despre iarna) Care este fara friguri mari; blanda. 10) (despre mers, pasi etc.) Care aproape ca nu este simtit. ◊ A o lasa mai ~ a inceta de a mai pretinde ceva in mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e