PIRODINAMICA s. f. parte a dinamicii care studiaza modul de actiune a pulberii in gurile de foc. (< fr. pyrodynamique)

MODAL, -A adj. referitor la mod (2, 3), de mod. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care arata modul actiunii din regenta. (< fr. modal)

actiune f. (lat. actio, -onis, d. agere, actum, a face. V. agit). Fapt, tot ceia ce se face: frumoasa actiune. Ocupatiune, miscare: il vezi tot-de-a-una in actiune. mod in care un corp lucreaza asupra altuia: actiune chimica, actiunea unei otravi. Caldura in vorba sau in gest: a vorbi cu actiune. Subiect de bucata literara ori mers al unei piese teatrale: actiune interesanta. Urmarire pin [!] judecata: procuroru a deschis actiune criminala. Partasie, parte de capital intr' o intreprindere. Hirtie de valoare pin [!] care se arata partea de capital pe care ai pus-o intr' o intreprindere: a cumpara actiuni. – Fals actie (Trans.), dupa germ. akzie (d. ol. aktie).

chiondoris adv. – Chioris, cu ochii incrucisati. Origine necunoscuta. Apartine fara indoiala aceleiasi familii a lui chiomb; si, avind in vedere vb. inchiorcosa, der. de la onomatopeea chior, se poate propune o origine expresiva. In fonetismul sau a influentat probabil tc. kandiris „actiune si mod de a convinge”, sau, dupa Scriban, Arhiva, 1914, 133, mag. kondoros „incretit”; dupa Seineanu, I, 115, ar trebui sa se gindeasca la contaminarea lui chiomb cu chioris. – Der. chiondoreala, s. f. (incruntare); (in)chiondora (var. (in)chiondori), vb. (a se incrunta). Acest ultim cuvint este fara indoiala identic cu incondura, vb. (a se umfla in pene, a se impauna, a se fuduli), cuvint care s-a referit probabil la inceput la paun (dupa Seineanu, II, 145, de la condur „pantof”; impotriva Graur, BL, VI, 153).

DECIZIE s. f. 1. hotarare; rezolutie. ◊ act cu caracter obligatoriu, normativ al unui organ de conducere care stabileste directia unei actiuni si modul ei de realizare. 2. sentinta data de o instanta judecatoreasca superioara asupra unui recurs. 3. fermitate. (< fr. decision, lat. decisio)

INDIRECT, -A adj. 1. (si adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~a sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie. 3. complement ~ = complement care exprima obiectul in (de)favoarea caruia se savarseste o actiune, asupra caruia se rasfrange in mod indirect actiunea verbului; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement indirect pe langa un verb din regenta. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~a = tragere pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)

TACTIC, -A I. adj. referitor la tactica; conform cu o anumita tactica. II. s. f. 1. arta organizarii si conducerii actiunilor de lupta ale trupelor. 2. mod de folosire a diferitelor forme si mijloace ale luptei revolutionare intr-o perioada relativ scurta, pentru realizarea obiectivului fundamental strategic, in functie de imprejurarile social-politice concrete. 3. (fig.) mod de actiune; totalitatea mijloacelor folosite de cineva pentru a izbuti intr-o actiune. (< fr. tactique)

VOLUNTAR, -A, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) 1. Care actioneaza de bunavoie, din proprie initiativa, nesilit de nimeni, in mod constient; (despre actiuni) care se face de bunavoie, fara constrangere. ◊ Act voluntar = actiune savarsita de cineva in mod constient, voit. 2. Care exprima vointa. 3. Care isi impune vointa; autoritar. II. S. m. Persoana care intra in armata din proprie dorinta spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initiativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

ENZIMOLOGIE s. f. Studiul enzimelor si al modului lor de actiune. – Din germ. Enzymologie, fr. enzymologie.

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a produce singur un efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) Propozitie conditionala = propozitie subordonata aratand o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. mod conditional = mod care exprima actiunea ca dorita sau ca eventuala. [Pr.: -ti-o-]. – Dupa fr. conditionnel.

E************E s. f. Capacitate a substantei vii de a reactiona in mod specific la actiunea mediului extern si intern. – Din fr. e**********e.

COMANDO, comandouri, s. n. Corp de trupe organizat si antrenat in mod special pentru actiuni deosebite, executate independent. – Din fr. commando.

COMANDO comandouri n. Corp de trupe organizat si antrenat in mod special pentru actiuni deosebite. /<fr. commando

A SE INCRANCENA ma ~ez intranz. 1) (despre corp si despre parti ale lui) A se contracta in mod involuntar sub actiunea unei tensiuni nervoase; a se increti; a se infiora. 2) (despre lupte) A deveni (mai) crancen; a se desfasura tot mai intens; a se inversuna; a se indarji. [Si incrancen] /in + crancen

A SE INCRETI ma ~esc intranz. 1) (despre par) A deveni cret; a se ondula; a se carlionta; a se bucla. 2) (despre tesaturi, piele, hartie etc.) A capata creturi. 3) (despre pielea sau carnea omului) A se contracta in mod involuntar sub actiunea unei tensiuni nervoase; a se incrancena; a se infiora. 4) fig. A manifesta nemultumire printr-o grimasa. /in + a creti

PREZUMTIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de prezumtii; considerat dupa aparente ca fiind probabil. 2) gram. : mod ~ mod care prezinta actiunea verbului ca presupusa. /<fr. presomptif, lat. praesumptivus

COMANDO s.n. 1. Corp de trupe in timpul razboiului buric din Africa. 2. Detasament cu efectiv redus, constituit din oameni selectionati si instruiti in mod special pentru actiuni dificile si periculoase, in conditii speciale (subversiuni, debarcare, desant aerian, actiuni in spatele frontului inamic etc.). [Pl. -uri. / < fr., port. commando, cf. germ. Kommando].

PREZUMTIV, -A, prezumtivi, -e, adj. Considerat ca probabil; ipotetic. ◊ modul prezumtiv (si substantivat, n.) = mod verbal care prezinta actiunea ca presupusa, banuita sau probabila. ♦ Care urmeaza sa mosteneasca o demnitate, o functie etc. sau sa succeada pe cineva intr-o demnitate, intr-o functie. – Din fr. presomptif, lat. praesumptivus.

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a da nastere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) Propozitie conditionala = propozitie subordonata care exprima o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. mod conditional = mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conditionnel.

A AGASA ~ez tranz. livr. (persoane) A irita in mod intentionat, indemnand la actiuni dusmanoase; a zadari; a intarata; a incita; a starni; a hartui; a instiga; a provoca; a atata. /<fr. agacer

A BRUSCA ~chez tranz. 1) A trata cu cuvinte aspre; a repezi. 2) (desfasurarea unor actiuni) A accelera in mod fortat. /<fr. brusquer

CONDITIONAL ~a (~i, ~e) Care tine de o conditie; supus unei conditii; ipotetic. Eveniment ~. Consimtamant ~. ◊ Propozitie ~a propozitie secundara indicand o conditie de realizarea careia depinde efectu-area actiunii din propozitia regenta. mod ~ mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Sil. -ti-o-] /<fr. conditionnel

A DECLARA declar tranz. 1) A aduce la cunostinta (pe cale orala sau scrisa). 2) (intentii, actiuni) A comunica in mod oficial. 3) (sentimente, atasamente, atitudini) A face sa fie cunoscut; a marturisi. 4) (persoane) A califica, avand la baza anumite circumstante sau motive. 5) (persoane) A invinui printr-o declaratie; a pari; a denunta; a turna. /<fr. declarer, lat. declarare

FRANC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tainuieste nimic; dispus a-si exprima gandurile fara a le ascunde; deschis; neprefacut; sincer. Atitudine ~ca. 2) si adverbial (despre manifestari ale oamenilor) Care denota claritate in exprimare; prezentat in mod direct. Suras ~. 3) (despre actiuni) Care corespunde legilor de onoare si probitate; in conformitate cu onoarea si probitatea morala; onest; cinstit. /<fr. franc

A INTERZICE interzic tranz. 1) (actiuni) A impiedica in mod voit. A-i ~ sa fumeze. 2) (producerea, vanzarea, importul sau exportul de marfuri) A nu permite in mod oficial; a prohibi. 3) (publicatii) A face sa-si inceteze aparitia. /<fr. interdire

MOTIVATIE f. psih. Totalitate a motivelor care determina o actiune sau un anumit mod de comportare. /<fr. motivation

RAUTATE ~ati f. 1) Trasatura de caracter a omului rau; pornirea de a face rau altora. ◊ Cu ~ in mod rauvoitor; cu dusmanie. 2) actiune prin care se face cuiva un rau; fapta rea. Vorbe pline de ~. ◊ Capul ~atilor persoana care planuieste si face fapte rele. 3) fig. Persoana care produce altora neplaceri; om rau. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. rautatii; Sil. ra-u-] /rau + suf. ~tate

TRANZITIV ~a (~i, ~e) (despre verbe) Care admite un complement direct; cu actiune care trece in mod direct asupra obiectului. /<fr. transitif, lat. transitivus

INDICATIV, -A adj. Care indica, indrumator. ◊ (Gram.) modul indicativ (si s.n.) = mod care exprima o actiune reala. // s.n. 1. Denumire conventionala pentru unitati militare, comandanti etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul emisiunii. ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre care serveste pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif].

INFINITIV s.n. (adesea adj.) modul nepersonal care denumeste actiunea exprimata de verb. [Cf. lat. infinitivus, fr. infinitif].

OPTATIV, -A adj. Care exprima o dorinta. ♦ (Gram.) mod optativ (si s.n.) = mod care exprima o actiune dorita; propozitie optativa (si s.f.) = propozitie care exprima o actiune sau o stare a carei realizare este dorita. [Cf. fr. optatif, lat. optativus].

POTENTIAL, -A adj. 1. A carui forta este in stare latenta. ♦ Energie potentiala = energie pe care o poseda un corp capabil de a produce o manifestare energetica. 2. Posibil; presupus posibil. ♦ Propozitie potentiala = propozitie care exprima posibilitatea realizarii unei actiuni fara a preciza daca aceasta se realizeaza sau nu. // s.n. 1. (Fiz.) Capacitatea de a produce o manifestare energetica, un lucru mecanic. 2. Capacitate de dezvoltare, de desfasurare a unei forte, a unei activitati; putere. ♦ Potential de razboi = capacitatea militara a unui stat. 3. mod verbal care prezinta actiunea ca posibila. [Pron. -ti-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. potentiel, lat. potentialis].

PREZUMTIV, -A adj. Socotit ca probabil; ipotetic. ♦ (Gram.; despre timpuri sau moduri) Care arata o actiune probabila. [Cf. lat. praesumptivus, it. presuntivo, fr. presomptif].

SUPIN s.n. (Gram.) mod nepredicativ care denumeste actiunea verbala, avand aceeasi forma cu participiul, dar precedat de prepozitie. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].

CIRCULARITATE s. f. 1. stare a ceea ce este circular. 2. caracteristica a viziunii unei opere beletristice de a alterna in mod simetric planurile, desfasurarea actiunii etc., cu revenire la punctul de plecare. (< engl. circularity, fr. circularite)

INCASTRARE s. f. 1. actiunea de a incastra. 2. mod de legatura prin incastrare (1). (< incastra)

PROSPECTIV, -A I. adj. referitor la prospectiva. II. s. f. 1. cercetare sistematica a viitorului, pornind de la analiza influentei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, stiintific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologica, politica, culturala etc., mod de gandire si actiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective)

ACTIV², -A, activi, -e, adj. Care participa (in mod efectiv) la o actiune; harnic, vrednic. ♢ Membru activ = membru al unei organizatii, societati, institutii, avand anumite obligatii si bucurandu-se de drepturi depline in cadrul acelei organizatii. (Chim.) Corp activ = corp care intra usor in reactie. Verb activ = verb a carui actiune este savarsita de subiectul gramatical. Metoda activa = metoda de predare care stimuleaza activitatea personala a elevilor. Militar activ = militar de profesie. Aparare activa = aparare care foloseste contraatacuri, pentru a slabi si nimici fortele inamice. ♦ (Despre operatii, conturi, bilanturi) Care se soldeaza cu un profit, cu un beneficiu. – Fr. actif (lat. lit. activus).

OBLIGAT, -A (‹ obliga) adj. 1. Care este constrans sau indatorat sa faca ceva. 2. (BIOL.) Organism o. = organism limitat fie la un singur mod de viata sau actiune (parazit obligat), fie cu putine sau fara posibilitati de optiune (bacterii obligat-aerobe).

GERUNZIU, gerunzii, s. n. mod (2) verbal (2) care exprima o actiune in desfasurare, fara referire la autorul si la momentul actiunii. – Din lat. gerundium.

OPTATIV, -A, optativi, -e, adj. Care exprima o dorinta. ◊ (Gram.) mod optativ (si substantivat, n.) = mod al verbului care exprima actiunea ca dorita. Propozitie optativa (si substantivat, f.) = propozitie care exprima o actiune sau o stare a carei realizare este dorita. – Din fr. optatif, lat. optativus.

CONJUNCTIV, -A, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leaga, care uneste. ◊ Tesut conjunctiv = tesut de sustinere al corpului omului si al animalelor, care leaga celelalte tesuturi intre ele si care este format din fibre si din substanta intercelulara. 2. (Gram.; in sintagma) modul conjunctiv {si substantivat, n.) = mod personal care exprima o actiune posibila sau realizabila. 3. (Inv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.

CONSTIINCIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care isi face datoria in mod serios si corect. 2) (despre actiuni) Care este facut cu constiinta; executat cu constiinta. [Sil. -sti-in-] /<fr. consciencieux

IMPERFECT ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu este perfect; cu defecte sau neajunsuri; neperfect; nedesavarsit; inform. 2) Care nu este complet; fara unul sau mai multe elemente constitutive; necomplet; incomplet. ◊ Timpul ~ timp al modului indicativ care exprima o actiune trecuta durativa. /<lat. imperfectus, fr. imparfait

INDICATIV¹ ~a (~i, ~e) Care indica; folosit pentru indicare. ◊ modul ~ mod personal care exprima o actiune reala (la prezent, trecut sau viitor). /<fr. indicatif, lat. indicativus

INFINITIV ~e n. gram. Forma nominala a verbului, care denumeste actiunea lui, fara a indica modul, timpul sau persoana. /<lat. infinitivus, fr. infinitif

PRACTICA ~ci f. 1) Activitate volitiva care vizeaza un rezultat concret; actiune de transformare a lumii. 2) mod concret de exercitare a unei activitati. ~ca vietii. 3) Ansamblu de metode si procedee aplicate in anumite conditii concrete. 4) Ansamblu de deprinderi concrete dobandite in procesul exercitarii unei profesii sau specialitati; experienta. 5) Proces de aplicare si de verificare intr-un domeniu de activitate a cunostintelor teoretice acumulate prin studiu. [G.-D. practicii] /<germ. Praktik, fr. pratique

RANDUIALA ~ieli f. 1) v. A RANDUI si A SE RANDUI. ◊ A face ~ a face ordine. 2) mod de desfasurare a unei actiuni. 3) Deprindere a unei colectivitati, legata de un ceremonial si transmisa din generatie in generatie. 4) inv. Operatie menita sa asigure ceva; masura. 5) inv. Denumire data unor dari pentru domnie. /a (se) randui + suf. ~eala

A STRICA stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face sa se strice. 2) A preface din bun in rau. Grindina ~t via. 3) A face in mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (actiuni, stari de lucruri etc.) A face sa nu-si continuie desfasurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fara folos; a irosi. ~ mancarea cu cineva. 6) fig. (intelegeri, relatii intre diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legaturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeala. 2. intranz. A face rau; a fi nefolositor. Fumatul strica. ◊ Nu strica (sau n-ar ~) nu-i rau (sau n-ar fi rau). /<lat. extricare

MODAL, -A adj. 1. Referitor la un mod gramatical, de mod. ◊ Propozitie modala (si s.f.) = propozitie circumstantiala care arata modul in care se face actiunea propozitiei regente. 2. Referitor la modurile muzicale. [Cf. fr. modal].

ACTIV, -A I. adj. 1. care participa efectiv la o actiune; harnic, dinamic. ♦ membru ~ = membru al unei organizatii, institutii, avand obligatii si bucurandu-se de drepturi depline. ◊ (mil.) in activitate. 2. (despre corpuri, substante) care intra usor in reactie. 3. (despre diateza verbala) care arata ca subiectul savarseste actiunea. ♦ vocabular ~ = vocabular folosit in mod curent. 4. (despre operatii, conturi, bilanturi) care se soldeaza cu un profit. II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc.; parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. colectiv de membri pe langa un organ de partid, pe care se sprijina in intreaga sa activitate. III. adv. in mod activ. (< fr. actif, lat. activus, < II, 2/ rus. aktiv)

GERUNZIU s. n. mod verbal nepersonal care exprima actiunea in desfasurare, fara referire la autorul ei sau la momentul desfasurarii. (< lat. gerundium)

IMPERFECT, -A I. adj. (si adv.) care nu este perfect; nedesavarsit. II. s. n. timp verbal al modului indicativ care arata o actiune neterminata, de durata. (< lat. imperfectus, dupa fr. imparfait)

INDICATIV, -A I. adj. care indica, face cunoscut. ♦ mod ~ (si s. n.) = mod verbal care exprima o actiune reala. I. s. n. 1. denumire conventionala pentru unitati militare, comandanti etc. 2. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul emisiunii. ♦ ~ de apel = apelativ conventional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic. (< fr. indicatif, lat. indicativus)

OPTATIV, -A I. adj. care exprima o dorinta. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care exprima o actiune, o stare a carei realizare este dorita. II. s. n. mod verbal care exprima o actiune dorita. (< fr. optatif, lat. optativus)

IMPERFECT, -A, imperfecti, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfectiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (si substantivat, n.) = timp verbal care apartine modului indicativ si care exprima o actiune din trecut, neterminata in momentul la care se refera vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

INTRANZITIV, -A, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauza ca actiunea lui nu se exercita in mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

STARUINTA, staruinte, s. f. 1. Faptul de a starui (1); rugaminte, cerere repetata si insistenta; insistenta, staruire, staruiala. ◊ Loc. adv. Cu staruinta = in mod insistent. 2. Perseverenta, tenacitate, (intr-o actiune, intr-un sentiment etc.). ♦ Silinta, straduinta intr-o actiune. – Starui + suf. -inta.

A MISCA misc 1. tranz. 1) A face sa se miste. 2) fig. (persoane) A determina la actiune; a indemna. 3) fig. A face sa traiasca anumite emotii, sentimente; a atinge. 2. intranz. 1) A schimba pozitia, clatinand dintr-o parte in alta. ~ din maini. ~ din coada. 2) (despre fiinte) A (mai) fi in viata; a da (inca) semne de viata. Accidentatul misca. 3) (despre afaceri, intreprinderi, actiuni etc.) A se dezvolta in mod progresiv si prosper. 4) fig. (despre persoane) A vadi anumite cunostinte sau deprinderi intr-un anumit domeniu. /Orig. nec.

OPTATIV ~a (~i, ~e) Care opteaza; in stare sa exprime o dorinta. ◊ mod ~ mod al verbului care exprima realizarea actiunii ca fiind dorita. Propozitie ~a propozitie care exprima o dorinta. /<fr. optatif, lat. optativus

A SE PERIMA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) (despre idei, conceptii) A-si pierde valoarea o data cu trecerea timpului; a deveni neactual. 2) (despre actiuni judiciare) A se anula in mod automat din cauza depasirii termenului prevazut de lege. /<fr. perimer

POTENTIAL² n. 1) fiz. Functie cu caracter scalar sau vectorial care caracterizeaza proprietatile energetice ale campurilor. 2) Capacitate (a unei persoane, societati, tari) de a realiza ceva intr-un anumit domeniu. 3) gram. mod personal al verbului care prezinta actiunea ca posibila, fara a preciza, daca se realizeaza sau nu. 4) Forta de actiune; putere launtrica. ~ militar. [Sil. -ti-al] /<fr. potentiel

A RASOLI ~esc tranz. pop. (actiuni, lucruri etc.) A face in mod neglijent; a carpaci. /Din rasol

CONDITIONAL, -A adj. Supus unor conditii; care cuprinde o conditie. ◊ E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a produce singur un efect identic cu cel al acestui reflex; propozitie conditionala (si s.f.) = propozitie circumstantiala care exprima conditia realizarii actiunii din propozitia regenta; conjunctie conditionala = conjunctie care introduce o propozitie conditionala; mod conditional (si s.n.) = mod al verbului care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. conditionnel, it. condizionale].

CONDITIONAL, -A adj. supus unor conditii; care cuprinde o conditie. ♦ stimul ~ = stimul care declanseaza un reflex conditionat; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima o conditie, o ipoteza de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie conditionala; mod ~ (si s. n.) = mod al verbului care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. (< fr. conditionnel)

EROU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o zeitate, inzestrat cu puteri supraomenesti sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoana care se distinge prin vitejie si curaj exceptional in razboaie sau in imprejurari deosebit de grele etc. ♦ ostas cazut pe campul de lupta. 3. om deosebit prin calitatile sale morale si prin actiunile sale, care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei intamplari. (< fr. heros, lat. heros)

INFINITIV s. n. mod nepersonal al verbului, care exprima actiunea in chip general. (< fr. infinitif, lat. infinitivus)

POTENTIAL, -A I. adj. 1. care exista ca posibilitate, in mod virtual. ♦ energie ~a = energie pe care o poseda un corp capabil de a produce o manifestare energetica. ◊ (adv.) in mod virtual, presupus posibil. 2. (despre moduri, propozitii etc.) care prezinta o actiune posibila, fara a preciza daca aceasta se realizeaza sau nu. II. s. n. 1. capacitate a unui sistem fizic de a produce o manifestare energetica, un lucru mecanic. 2. capacitate de dezvoltare, de desfasurare a unei activitati; nivel; forta, putere. ♦ ~ de razboi = capacitatea militara a unui stat. 3. ~ de inmultire = capacitatea unor organisme vegetale sau animale de a fi prolifice. (< fr. potentiel)

PREZUMTIV, -A I. adj. considerat ca probabil; ipotetic. II. s. n. mod al verbului care prezinta o actiune ipotetica. (< fr. presomptif, lat. praesumptivus)

CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. 2. A pofti, a indemna (in mod oficial) sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ◊ Expr. A chema la ordine = a cere sa se respecte disciplina si linistea. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a incorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. A chema in judecata = a cita in fata justitiei. II. 1. Tranz. unipers. si refl. A se numi, a avea numele... 2. Refl. impers. (Fam.) A insemna, a se zice, a se socoti. ◊ Expr. Se cheama ca... = e vorba ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.

conditional, -a adj. (mlat. conditionalis, cl. -cionalis). Supus unor conditiuni: promisiune conditionala. S. n., pl. e. Gram. Un mod care serveste sa arate ca actiunea e supusa unei conditiuni: as veni dac´as putea (fara virgula!); dac´as putea, as veni (V. optativ). Particula conditionala, care arata o conditiune, ca daca. Adv. In mod conditional.

ALURA s. f. 1. Fel de a se misca; mers, umblet; (rar) infatisare. 2. mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm in care se desfasoara o actiune individuala sau colectiva in intrecerile sportive. 4. mod in care se desfasoara un eveniment, o intamplare etc. – Din fr. allure.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

INDICATIV, -A, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care indruma. 2. Adj. (Gram.; in sintagma) mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S. n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore in scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul programului (de radio si de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

PSALmodIERE, psalmodieri, s. f. actiunea de a psalmodia si rezultatul ei; mod specific de a psalmodia. [Pr.: -di-e-] – V. psalmodia.

NOROCOS, -OASA, norocosi, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), caruia ii reusesc toate; norocit (1). 2. (Despre actiuni) Care decurge sau se incheie in mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os.

CLARVAZATOR ~oare (~ori, ~oare) Care prevede clar modul de desfasurare (in viitor) a unei actiuni. /clar + vazator

CONJUNCTIV ~a (~i, ~e) Care leaga; care uneste ceva. ◊ Tesut ~ tesut care leaga intre ele celelalte tesuturi si organe. mod ~ mod personal al verbului care exprima o actiune posibila, realizabila. /<fr. conjonctif, lat. conjunctivus

SUBJONCTIV ~e n. gram. mod per-sonal al verbului care exprima o actiune dorita, posibila, realizabila; conjunctiv. [Sil. -jonc-tiv] /<lat. subjunctivus, fr. subjonctif

ACTIV, -A adj. (op. pasiv) 1. Care participa intens la o actiune; harnic, energic. ◊ Membru activ = membru al unei organizatii sau institutii, avand anumite obligatii si bucurandu-se de drepturi depline in cadrul acelui colectiv. ♦ (Mil.) In serviciul efectiv, sub steag; in activitate. ♦ (Chim.; despre corpuri) Care intra usor in reactie. ◊ Vocabular activ = vocabular folosit in mod curent; verb activ = verb a carui actiune este savarsita de subiectul gramatical. 2. (Fin.; despre operatii, conturi, bilanturi) Care se soldeaza cu un profit. // s.n. 1. Grup, colectiv al unei organizatii politice, al unei institutii etc. care cuprinde elementele cele mai devotate si mai bine pregatite, cu sarcini de raspundere. 2. Totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin unei intreprinderi sau institutii; parte a bilantului unde se inscriu aceste bunuri. [< lat. activus < ago – a face, cf. fr. actif. // (1) < rus. (partiinai) aktiv].

CONJUNCTIV, -A adj. 1. Care uneste, care leaga. ◊ Tesut conjunctiv = tesut protector care uneste intre ele organele sau tesuturile. 2. mod conjunctiv (si s.n.) = mod personal al verbului care exprima o actiune realizabila. [< lat. coniunctivus, cf. fr. conjonctif].

CONJUNCTIV, -A adj. 1. care uneste, leaga. ♦ tesut ~ = tesut de sustinere si de protectie care leaga intre ele celelalte tesuturi. 2. mod ~ (si s. n.) = mod personal al verbului, care exprima o actiune realizabila: subjonctiv. (dupa fr. conjonctif, lat. coniuctivus)

CONSECUTIV, -A adj. care urmeaza neintrerupt, in sir, succesiv. ♦ complement circumstantial ~ = complement de mod care prezinta drept consecinta determinarea unei actiuni, a unei insusiri; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima consecinta sau rezultatul actiunii verbului, ori al intensificarii insusirii unui obiect din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie consecutiva. (< fr. consecutif)

TRactiune s. f. 1. deplasare inainte a unui vehicul cu ajutorul unei forte exterioare. ♦ forta de ~ = forta care pune in miscare un vehicul. 2. (in teoria elasticitatii) mod de lucru al unui corp supus actiunii unei forte care tinde a-l lungi. 3. miscare de gimnastica, ridicarea corpului suspendat de o bara, de inele etc. sau intins pe sol, cu ajutorul bratelor. 4. (ferov.) serviciu care dirijeaza locomotivele si personalul de conducere. (< fr. traction)

ALERGIE, alergii, s. f. (Med.) mod special de a reactiona al organismului sub actiunea unor microbi sau a unor substante straine introduse pe cai variate (digestiva, respiratorie, injectii etc.). – Din fr. allergie.

AMIDOPIRINA s. f. Medicament obtinut din antipirina, cu actiune febrifuga si analgezica si care, folosit in mod abuziv, duce la leucemie; piramidon. – Din fr. amidopyrine.

CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. 2. A pofti, a indemna (in mod oficial) pe cineva sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ♦ Expr. A chema la ordine = a cere, a soma sa respecte anumite reguli de disciplina, liniste etc. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a incorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. II. Refl. (impers.) A avea numele..., a se numi; a insemna, a se zice, a se socoti. ♦ Expr. Se cheama ca... = insemneaza ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.

COOPTARE, cooptari, s. f. actiunea de a coopta si rezultatul ei; spec. mod de alegere a unei persoane intr-un colectiv, intr-un comitet etc. cu consimtamantul membrilor lor. – V. coopta.

A DECURGE pers. 3 decurge intranz. 1) A avea drept rezultat; a proveni; a rezulta; a reiesi. 2) (despre evenimente, actiuni etc.) A avea loc (intr-un anumit mod); a-si urma cursul; a se desfasura; a evolua. /de + a curge

A SE DESFASURA se desfasoara intranz. 1) (despre gheme sau ata infasurata pe un ghem) A se desface intr-un fir lung si continuu; a se desira. 2) (despre unitati militare) A se aranja in vederea unei actiuni de lupta. 3) (despre evenimente, actiuni etc.) A avea loc (intr-un anumit mod); a-si urma cursul firesc; a decurge; a evolua. 4) fig. (despre privelisti, peisaj) A se intinde in fata ochilor; a se deschide. /<lat. disfasciolare

A PROTESTA ~ez intranz. A exprima un protest; a-si declara in mod deschis si energic dezacordul fata de o actiune, considerata ca nedreapta. /<fr. protester

VIVACE adj. invar. 1) (mai ales despre persoane si manifestarile lor) Care vadeste vioiciune si agerime. 2) (despre plante, animale) Care este apt de a rezista timp indelungat la actiunea unor factori nocivi; rezistent. 3) si adverbial (despre modul de executare a unei bucati muzicale) Cu o miscare vioaie; cu vioiciune; rapid. /<it. vivace, fr. vivace

COOPTARE s.f. actiunea de a coopta si rezultatul ei; (spec.) mod de alegere a unei persoane intr-un colectiv, intr-un comitet etc. prin vointa celorlalti membri ai acestora. [Pron. co-op-. / < coopta].

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

ACLIMATIZARE, aclimatizari, s. f. actiunea de a (se) aclimatiza. ♦ Activitate practicata in mod organizat de om care consta in adaptarea unei plante sau a unui animal la conditii noi de viata, cu scopul de a imbogati o regiune cu plante sau cu animale originare din alte locuri.

aclamatiune f. (lat. ac-clamatio, -onis). actiunea de a aclama, strigat de aprobare unanima. mod de a vota fara scrutin in adunari: lege votata pin [!] aclamatiuni. – Si -atie si -are.

A ATATA atat tranz. 1) A face sa arda; a aprinde. ◊ ~ focul a) a aprinde focul; b) a face ca o actiune, un sentiment sa devina mai intens (avand urmari serioase). 2) fig. (fiinte) A aduce in mod intentionat intr-o stare de iritare, determinand la actiuni dusmanoase; a incita; a instiga; a starni; a intarata; a agasa; a hartui. ~ spiritele. /<lat. attitiare

A INCENDIA ~ez tranz. 1) A supune actiunii unui incendiu; a face sa arda; a aprinde. 2) fig. rar (persoane) A aduce in mod intentionat la o stare de agitatie, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a starni; a instiga; a incita; a provoca; a porni. 3) fig. A face sa devina rosu-aprins (ca vapaia); a inrosi tare; a invapaia. Soarele a incendiat orizontul. [Sil. -di-a] /<fr. incendier

A INCITA incit tranz. (persoane) A aduce in mod intentionat la o stare de agitatie, indemnand la actiuni dusmanoase; a instiga; a atata; a starni; a provoca; a porni. /<fr. inciter, lat. incitare

A INSTIGA instig tranz. (persoane) A aduce in mod intentionat la o stare de agitatie, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a starni; a incita; a provoca; a porni. [Sil. in-sti-] /<fr. instiguer, lat. instigare

A PLASMUI ~iesc tranz. 1) A produce in urma unui efort (fizic sau intelectual) sustinut; a crea; a realiza. 2) (planuri, idei, ganduri) A-si reprezenta in minte; a-si schita in gand; a urzi; a plamadi. 3) (actiuni, adevaruri etc.) A prezenta drept veritabil, denaturand in mod intentionat; a contraface; a falsifica. /Din plasma

A PORNI ~esc 1. intranz. 1) (despre mijloace de locomotie, obiecte care se pot deplasa, fiinte) A se pune in miscare; a incepe sa se miste, parasind locul initial; a pleca din locul in care se afla. Coloana ~it. 2) (despre masini, motoare etc.) A incepe sa functioneze. Trenul ~it. Ceasul ~it. 3) (despre actiuni, manifestari, fenomene ale naturii) A-si lua inceputul (de la ceva); a incepe; a pleca. 2. tranz. 1) A face sa se puna in miscare. ~ masina de spalat. 2) (actiuni) A realiza in partea initiala; a incepe. ~ mitingul. 3) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a incepe; a prinde. ~ sa citeasca. 4) (fiinte) A aduce (in mod intentionat) intr-o stare de iritare, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a provoca; a starni; a intarata; a incita; a instiga. 5) (persoane) A face sa manifeste o atitudine dusmanoasa (fata de cineva). /<sl. porinonti

A PROVOCA provoc tranz. 1) (fiinte) A aduce (in mod intentionat) intr-o stare de iritare, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a starni; a incita; a instiga; a porni; a intarata. 2) (procese, actiuni, stari etc.) A face sa se produca; a pricinui; a cauza; a produce. 3) (persoane) A e****a prin comportare, atitudine etc. Aceasta femeie provoaca multi barbati. ~ la duel. /<fr. provoquer, lat. provocare

A PURCEDE purced intranz. 1) (despre fiinte) A pleca din locul in care se afla; a se pune in miscare, parasind locul initial; a porni. 2) (despre fenomene, evenimente) A incepe sa se manifeste. ◊ ~ grea (sau insarcinata) a ramane insarcinata. 3) (despre persoane) A incepe sa se ocupe de altceva; a trece; a proceda. 4) rar A actiona intr-un anumit mod; a face intr-un anumit fel. 5) (despre stari, actiuni) A lua nastere; a izvori. /<lat. procedere

A STARNI ~esc tranz. 1) (animale, pasari, frunze etc.) A face sa se urneasca (din locul in care se afla). ~ praful. 2) (fiinte) A aduce in mod intentionat intr-o stare de iritare indemnand la actiuni dusmanoase; a agasa; a provoca; a incita; a zadari; a intarata; a atata. ~ la vorba. 3) pop. A face sa se produca; a pricinui; a cauza; a provoca. ~ rasul. 4) pop. A plasmui punand in circulatie pentru prima oara (cu rea vointa); a scorni. ~ minciuni. /Orig. nec.

A ULTRAGIA ~ez tranz. livr. (mai ales o persoana oficiala aflata in exercitiul functiunii) A insulta prin vorbe si actiuni amenintatoare; a supune unui ultraj; a ofensa in mod grav. /Din ultragiu

DEOCAMDATA adv. (Arata ca actiunea este provizorie) Pentru moment, pana una-alta, in mod provizoriu. [Pr.: deo-] – De⁴ + o + cam + data.

CRUCIERA s.f. actiune de lupta pe comunicatiile maritime ale inamicului, dusa in mod sistematic in scopul dezorganizarii sistemului de transporturi al acestuia. [Pron. -ci-e-. / < it. cruciera].

modulARE s. f. 1. actiunea de a modula. 2. sistem de dimensionare a constructiilor, folosind modulul de baza. 3. introducere in opera de arta plastica sau arhitecturala a unei unitati de masura unica, care prin repetarea sau subimpartirea ei sa serveasca la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca si a intregului. 4. (biol.) rediferentiere a celulelor in procesul lor de formare definitiva. ◊ modificare produsa in celule de stimulii din mediu. (< modula)

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

INFINITIV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului si care denumeste actiunea exprimata de verb fara referire la nuantele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

INTERMITENTA, intermitente, s. f. Intrerupere, lipsa de continuitate in desfasurarea unei actiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitenta = in mod intermitent. – Din fr. intermittence.

IREAL, -A, ireali, -e, adj. 1. Care nu exista in realitate; nereal, imaginar, fantastic. ♦ Care pare ca nu este real (atat este de neobisnuit). 2. (Despre moduri verbale sau despre propozitii conditionale, concesive sau comparative) Care prezinta actiunea ca ipoteza nerealizata sau nerealizabila. [Pr.: -re-al] – Din fr. irreel.

RANDUIALA, randuieli, s. f. 1. Faptul de a randui; fel de aranjare a lucrurilor in mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel in care se desfasoara o actiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Masura, directiva, dispozitie, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datina, obicei, regula. 4. Denumire generica folosita in trecut pentru anumite dari in bani catre domnie. [Pr.: -du-ia-] – Randui + suf. -eala.

SCRIS¹, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Masina de scris = masina folosita pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. si adv. In scris = notat (pe hartie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitura (1), scriptura (4), scrisoare (3). 3. actiunea de a scrie (2), de a redacta o compozitie, o opera. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezulta in urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Foloseste multe neologisme in scrisul sau. ♦ Totalitatea operelor scrise apartinand unui popor, unei natiuni, unui scriitor. Scrisul romanesc. – V. scrie.

A INVEDERA ~ez tranz. 1) A face sa fie clar; a arata in mod evident; a demonstra. Opera lui ~eaza un talent veritabil. 2) rar (actiuni sau rezultate ale acestora) A face sa devina cunoscut; a aduce la cunostinta. /in + vedere

posuzul s.n. (reg.; in expr.) a se pune cu posuzul = a se apuca in mod serios de ceva, a depune eforturi sustinute pentru realizarea unei actiuni.

PASIV, -A adj. 1. Care nu actioneaza, care nu are nici o initiativa; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu este folosita in mod curent. 2. Diateza pasiva = diateza care arata ca subiectul suporta o actiune facuta de altcineva; verb pasiv = verb la diateza pasiva. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezinta fenomenul de pasivitate. [< lat. passivus < pati – a incerca, cf. fr. passif].

SUPIN s. n. mod verbal nepersonal precedat de prepozitia de sau la, care exprima actiunea intr-un chip general, abstract, insa ca un deziderat. (< lat. supinum, fr. supin)

ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisa, intocmita de organele judiciare si servind ca baza de dezbateri la un proces. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultat al unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune mai mare in desfasurarea actiunii unei opere dramatice. – Lat. lit. actum (fr. acte).

ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisa intocmita de organele judiciare spre a dovedi vinovatia cuiva. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapta, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultatul unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune principala a unei opere dramatice, reprezentand o etapa in desfasurarea actiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

NECUGETAT, -A, necugetati, -te, adj. Care nu este chibzuit, socotit (in actiunile sale); nechibzuit, nesocotit. ♦ (Adverbial) Fara a cugeta, fara a chibzui; in mod usuratic. – Ne- + cugetat.

CERCETARE ~ari f. 1) v. A CERCETA. 2) Studiu amanuntit efectuat in mod sistematic cu scopul de a cunoaste ceva; investigatie. O ~ valoroasa. 3) mil. actiune de culegere a informatiilor despre inamic; recunoastere. ~ari secrete. [G.-D. cercetarii] /v. a cerceta

A EVITA evit tranz. 1) (persoane, discutii etc.) A trece in mod intentionat, ferindu-se; a ocoli; a eluda. ~ o intalnire. ~ o cearta. 2) (actiuni reprobabile) A preintampina pentru a nu se produce. 3) A ocoli apeland la motive false. ~ munca fizica. /<fr. eviter, lat. evitare

A LUCRA ~ez 1. intranz. 1) A actiona depunand eforturi sustinute (fizice sau intelectuale); a depune o munca; a munci. ~ la uzina. ~ din greu. ◊ ~ ca un rob a presta o munca foarte grea, obosind peste masura. 2) A exercita o activitate profesionala sau o specialitate; a munci. ~ ca medic. 3) A depune un efort fizic sau/si intelectual sustinut permanent (pentru a obtine un rezultat util); a munci. 4) (despre mecanisme, vehicule, organe, masini, aparate etc.) A fi in actiune; a-si indeplini functia; a functiona; a merge. 5) A actiona in mod eficace; a avea efect. Legea ~eaza. Medicamentul ~eaza. 2. tranz. A supune unei actiuni sistematice (pentru a modifica forma, a face folositor etc.); a modifica prin munca. ~ pamantul. ~ lemnul. [Sil. lu-cra] /<lat. lucrare

ACCESIUNE s.f. (Jur.) mod de dobandire a unei proprietati, rezultand din alipirea naturala sau prin actiunea cuiva a unui bun la un alt bun mai important. [Pron. -si-u-. / < fr. accession, lat. accessio].

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

SCLAV, -A s.m. si f. Persoana exploatata si lipsita de orice mijloace de existenta, aflata in proprietatea deplina a unui stapan care il socotea drept un obiect al sau; rob. ♦ (Fig.) Cel care satisface in mod servil, cu supunere oarba, vointa altuia. ♦ (Fig.) Persoana care isi consacra actiunile unei dogme, unei pasiuni etc. [< lat. med. sclavus, cf. fr. esclave].

IN SAECULA SAECULORUM (lat.) in vecii vecilor, pentru totdeauna – Formula din liturghia catolica, folosita in mod figurat, pentru a sublinia lunga durata a unui fapt, a unei actiuni.

PRIVIRE, priviri, s. f. actiunea de a (se) privi si rezultatul ei. 1. Functia organica a ochilor, vaz; mod de a privi, cautatura, uitatura. ♦ (Concr.) Organul vederii; ochii. 2. Examinare, apreciere, considerare (fugara, de ansamblu). 3. (In loc. prep.) Cu privire la... = referitor la..., in privinta..., in ceea ce priveste... – V. privi.

ADVERB ~e n. Parte de vorbire, neflexibila, care arata o caracteristica a unei actiuni, a unei stari sau a unei insusiri. ~ de timp. ~ de loc. ~ de mod. /<lat. adverbium, fr. adverbe

A FAVORIZA ~ez tranz. 1) (actiuni, fenomene, evenimente etc.) A inlesni, creand conditii favorabile. 2) (persoane) A sustine in mod abuziv, acordand favoruri (adesea nemotivat si in detrimentul altora); a partini; a avantaja; a privilegia; a proteja. /<fr. favoriser

SERIOS¹ ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care staruie sa patrunda in esenta lucrurilor; care stie sa aprofundeze, alegand esenta. Student ~. 2) (despre persoane) Care este lipsit de veselie frivola; fara veselie frivola. 3) (despre actiuni, lucrari etc.) Care este facut cu mare simt de raspundere; realizat in mod constiincios. Aport ~. 4) (despre manifestari ale persoanelor) Care vadeste severitate; sever; grav. 5) (despre stari de lucruri) Care poate avea urmari grave; care se poate complica. Boala ~oasa. [Sil. -ri-os] /<lat. seriosus, fr. serieux, it. seriose

DESPERARE s.f. actiunea de a despera si (mai ales) rezultatul ei; deznadejde. ◊ Cu desperare = in mod deznadajduit; (fig.) din toate puterile. [Var. disperare s.f. / < despera].

AUXILIAR, -A I. adj., s. n. (element) care ajuta la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutator. ♦ verb ~ = verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajuta la exprimarea gradului de realizare a actiunii. ◊ (mat.) cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. II. s. m. ostas roman apartinand unui auxilium. (< fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

DINAMOGENIE s. f. 1. mod de dezvoltare si crestere a activitatii unui organism, organ, celula sau tesut. 2. actiune biologica normala sau patologica prin care o activitate psihologica este imediat augmentata. (< fr. dynamogenie)

PASIV, -A I. adj. 1. lipsit de initiativa, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) care arata ca subiectul sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosita in mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezinta pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc., privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ◊ parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligatiilor si sarcinilor cu continut economic apartinand unei persoane (fizice sau juridice) care impreuna cu activul alcatuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)

categoric, -a adj. (vgr. kategorikos). Clar, precis: raspuns categoric. Imperativ categoric, in doctrina lui Kant, regula de actiune care se impune vointei ca o comanda universala si absoluta. Adv. In mod categoric.

COMPENSA, compensez, vb. I. 1. Tranz. A inlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal in valoare); a completa, a inlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A indrepta un rau printr-un bine; a rasplati in mod corespunzator; a despagubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micsora sau a anula efectul unei anumite actiuni. 3. Tranz. si refl. (Med.) A face sa-si revina sau a-si reveni la o stare de functionare normala, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare.

FORTE adj. invar., adv. 1. Adj. invar. (Livr.) Tare, puternic. ◊ Expr. A se face forte = a face toate eforturile pentru a reusi intr-o actiune, a se declara capabil, in stare sa depaseasca o incercare anevoioasa. 2. Adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Cu sonoritate intensa, puternica; tare. ◊ Forte fortissimo = extrem de tare. – Din it. forte, lat. fortis.

PARTICIPIU, participii, s. n. mod verbal impersonal si nepredicativ, cu forme deosebite dupa gen si dupa numar, denumind actiunea suferita de un obiect. ◊ (In vechea terminologie a gramaticii limbii romane) Participiu prezent = gerunziu. – Din lat. participium, it. participio, fr. participe.

A DESFASURA desfasor tranz. 1) A face sa se desfasoare. 2) (actiuni de amploare) A realiza in etape succesive. 3) (subiecte, idei etc.) A expune in mod amanuntit; a reda pe larg; a dezvolta. /<lat. disfasciolare

A INSISTA insist intranz. 1) A manifesta fermitate in actiuni, atitudini sau sentimente; a starui; a persevera; a persista. 2) A se opri in mod special; a pune accentul. ~ asupra unei probleme. /<fr. insister, lat. insistere

VERB e n. lingv. 1) Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce indica actiunea, starea sau existenta unui obiect. ◊ ~ auxiliar verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse. 2) la sing. livr. mod de exprimare prin cuvant; limbaj. /

PARTICIPIU s. n. mod verbal nepersonal si nepredicativ, cu forme deosebite dupa gen si numar, care exprima actiunea suferita de un obiect. (< lat. participium, fr. participe)

PREDICAT s. n. 1. parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ♦ ~ verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locutiune verbala, adverb sau interjectie predicativa; ~ nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. (log.) termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ◊ (log. simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului de predicate. 3. (mat.) enunt care depinde de una sau mai multe variabile si caruia, pentru orice valoare data variabilelor, ii corespunde o propozitie. (< fr. predicat, lat. praedicatum)

HABITUDINE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (SOCIOL.) mod de comportament al indivizilor ce apartin aceluiasi grup, format in procesul de socializare, reprezentand un act standardizat si reprodus ca atare timp indelungat, nu prin constrangere, ci in virtutea normelor morale acceptate; obicei, obisnuinta. ◊ H. mentala = actiune sau grup de actiuni ori operatii mentale, automatizate prin repetare, care faciliteaza realizarea unor performante intelectuale. 2. (FILOZ.) mod de a fi general si permanent, stare a unei existente considerata in ansamblul ei; p. restr. stare rezultata in urma unei schimbari, ca efect al adaptarii.

MANIFEST, -A, manifesti, -ste, s. n., adj. 1. Declaratie prin care seful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literara etc. isi face cunoscute in mod public programul, hotararile, conceptiile, intentiile etc.; text cu continut politic, raspandit pentru a determina actiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vadit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat in mod categoric; fatis. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

PREMEDITARE, premeditari, s. f. actiunea de a premedita si rezultatul ei; premeditatie. ◊ Loc. adj. si adv. Cu premeditare = (in mod) premeditat. – V. premedita.

UVRAJA, uvrajez, vb. I. Tranz. 1. (Rar, referitor la o munca considerabila care necesita meticulozitate si finete in executia anumitor obiecte; absol.) A executa cu multa meticulozitate si finete. ♦ A impodobi cu diverse ornamente. 2. (p. a**l. in muz. si lit.) A imbogati cu fiorituri (o bucata muzicala), cu inflorituri (actiunea unei piese de teatru), cu riscul de a supraincarca sau a crea complicatii in mod inutil. [ind. prez. 3 sg. uvrajeaza] (din fr. ouvrager) [def. TLF]

SAMBURE, samburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu invelisul lemnos, care contine samanta; p. restr. partea moale a semintei, care contine substanta germinativa. ♦ (Impr.) Samanta. 2. Fig. Parte centrala, fundamentala, esentiala a unui lucru, a unei actiuni; miez, inima, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrans de oameni care actioneaza in mod organizat si care formeaza nucleul unei grupari mai mari. ♦ Fig. Esenta, idee esentiala. 3. Fig. Particica, farama. [Var.: (rar) sambur s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

PREDICAT s.n. 1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ◊ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (In logica simbolica) Element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. predicat].

REFULARE s. f. actiunea de a refula; respingere; inabusire. ◊ (psihan.) act psihic prin care eul se apara in mod inconstient de dorintele, ideile etc. care contrazic convingerile sau normele morale. (< refula)

FRACTIONAT, -A, fractionati, -te, adj. Divizat in fractiuni; imbucatatit. ◊ Distilare fractionata = actiunea de a izola dintr-un amestec lichidele cu puncte de fierbere diferite, colectandu-le in mod separat dupa temperaturile lor de fierbere. Cristalizare fractionata = cristalizare treptata a unui amestec de componenti cu temperaturi de congelare diferite, care pot fi separati unul de altul in stare solida. [Pr.: -ti-o-] – V. fractiona.

ALERGIE s.f. (Med.) mod special de a reactiona al unui organism fata de un agent microbian, chimic sau o actiune mecanica. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. allergie, cf. gr. allos – altul, ergon – lucru].

capama (capamale), s. f. – 1. Mincare din carne de oaie sau pasare, tocanita. – 2. (Inv.) Costum, haina. Tc. kapama, de la kapamak „a inchide, a acoperi” (Seineanu, II, 86); cf. ngr. ϰαπαμᾶς, sb. kapama. Cuvintul tc. se prezinta si cu forma kaplama „actiunea de a acoperi, invelitoare”, de unde rom. caplama (mr. caplama), adv. (potrivit; se spune despre modul de prindere a scindurilor unei podele prin imbinarea acestora), cf. ngr. ϰαπλαμᾶς, alb. kapama (Meyer 174), bg. kaplama.

ACUMULARE, acumulari, s. f. actiunea de a acumula si rezultatul ei. ◊ Acumulare primitiva = acumulare care constituie punctul de plecare al modului de productie capitalist si care consta in deposedarea prin violenta a micilor producatori de mijloacele de productie, actiuni de jaf si de pradare a coloniilor, razboaie etc. Acumulare capitalista (sau a capitalului) = retransformare a plusvalorii in capital. Acumulare socialista = partea din venitul national net formata din mijloace de productie si de consum si destinata largirii productiei, crearii de rezerve materiale si sporirii fondurilor social-culturale neproductive.

APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A incuviinta o actiune, o parere etc.; a fi de acord, de aceeasi parere cu cineva. ♦ A consimti in mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aproba, formula (scrisa) prin care o autoritate rezolva favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.

PREDICAT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principala a propozitiei, care arata o actiune, o stare sau o insusire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjectie). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal si un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiect. – Din fr. predicat, lat. praedicatum.

VIRTUTE, virtuti, s. f. 1. Insusire morala pozitiva a omului; insusire de caracter care urmareste in mod constant idealul etic, binele; integritate morala. ♦ Inclinatie statornica speciala catre un anumit fel de indeletniciri sau actiuni frumoase. 2. (In loc. prep.) In virtutea... = pe baza, in puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri dupa fr. vertu).

A UMFLA umflu tranz. 1) (obiecte cu peretii elastici) A mari in volum prin actiunea unui fluid. ~ balonul. ◊ A-l ~ pe cineva rasul (sau plansul) a nu-si putea stapani rasul (sau plansul). 2) A face sa se umfle. 3) (obiecte de panza) A balona sub actiunea unui curent puternic de aer; a infoia. 4) fig. fam. (preturi, sume, cifre etc.) A ridica in mod exagerat. 5) fam. A apuca brusc si cu putere; a insfaca; a inhata. ◊ ~ in spate a ridica brusc in spate. /<lat. inflare

ZORI², zoresc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. A lucra cu graba, febril; a da zor, a se grabi. ♦ A merge iute, a iuti pasul, a se grabi (sa ajunga undeva). 2. Intranz. A insista pentru grabirea unei actiuni. 3. Tranz. A imboldi, a indemna, a constrange (pe cineva) sa faca (ceva). ♦ (Rar) A sustine ceva in mod staruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor¹.

APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A incuviinta o actiune, o parere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeasi parere cu cineva; a rezolva in mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

DEOSEBIRE, deosebiri, s. f. actiunea de a (se) deosebi si rezultatul ei; lipsa de asemanare, diferenta. ♦ Loc. adv. Cu deosebire = a) in mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cat se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) ca... = cu diferenta ca... Fara deosebire = fara exceptie. Spre deosebire de... = in opozitie, in contrast cu... [Pr.: -de-o-] – V. deosebi.

FAVORIZA, favorizez, vb. I. Tranz. 1. A fi favorabil, prielnic, a inlesni ivirea unui eveniment, desfasurarea sau realizarea unei actiuni etc., a avantaja. 2. A acorda cuiva un avantaj cu preferinta fata de altii; a acorda favoruri in mod abuziv si nemeritat. – Din fr. favoriser.

A COMANDA comand tranz. 1) (armate, trupe, detasamente etc.) A conduce, exercitandu-si autoritatea printr-o comanda. 2) (actiuni) A anunta printr-o comanda sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propozitie complementara) A cere in mod autoritar si oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (imbracaminte, incaltaminte, obiecte, lucruri) A cere sa produca la comanda; a porunci. 5) (mancare, bauturi) A solicita, facand comanda intr-un local de consum. /<fr. commander

A MESTESUGI ~esc 1. tranz. 1) A face cu indemanare si pricepere (de mester); a mesteri; a maiestri. 2) fig. (actiuni dusmanoase) A intreprinde pe ascuns; a pune la cale in taina; a unelti; a urzi; a tese; a coace. 3) rar (obiecte, informatii etc.) A prezenta drept veritabil, denaturand in mod intentionat; a imita in scop de frauda; a contraface; a falsifica. 2. intranz. A organiza in taina o actiune reprobabila; a unelti; a urzi; a tese; a coace. /Din mestesug

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

STARUI, starui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent si in mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A ramane statornic, neclintit (intr-o actiune, intr-un sentiment, intr-o hotarare etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverenta la ceva. 3. A continua sa fie, sa existe; a se mentine, a dainui. [Prez. ind. si: staruiesc] – Din bg. staraija se.

A URMA ~ez 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A insoti mergand in urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, avand ca orientare. 4) (in imbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de invatamant) A frecventa facand studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni incepute mai inainte) A desfasura in continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultand din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luand locul. L-a ~at in postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda intr-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda in timp sau in spatiu. Dupa sambata ~eaza duminica. ◊ Va urma formula care se scrie la sfarsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma

REDUCERE s.f. actiunea de a reduce si rezultatul ei. ♦ Micsorare (a preturilor). ♦ (Med.) Reductie (2). ♦ (Log.) Procedeu prin care se probeaza corectitudinea modurilor silogistice. ♦ Reducere la absurd = dovedirea adevarului unei legi prin demonstrarea faptului ca acceptarea tezei contradictorii duce la consecinte absurde. [< reduce].

DISEMINARE s. f. 1. actiunea de a disemina. 2. imprastiere naturala a semintelor ajunse la maturitate; diseminatie. 3. raspandire in organism a agentilor unei boli. 4. modul de repartizare a mineralelor intr-un zacamant. (< disemina)

A CLADI ~esc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a construi; a zidi; a ridica; a inalta; a dura; a edifica. ◊ ~ ceva pe nisip a) a intreprinde actiuni sortite esecului din cauza lipsei unei baze trainice; b) a face un lucru zadarnic. 2) (obiecte omogene) A aseza in mod sistematic unul peste altul. /<sl. kladon

A MACINA macin tranz. 1) (boabe de cereale) A preface in faina (la moara, rasnita etc.). 2) (boabe sau materiale) A preface in bucati mici sau in pulbere prin procedee mecanice sau prin actiunea unor agenti fizici. 3) fig. A prejudicia grav; a ruina; a distruge. ~ sanatatea. 4) fig. (despre ganduri, sentimente) A preocupa in mod sistematic si insistent; a nu slabi nici pentru un moment; a persecuta; a prigoni; a roade. 5) A face sa se macine. /<lat. machinari

EXactiune s.f. (Jur.) actiune a unui perceptor fiscal care pretinde de la contribuabili mai mult decat se cuvine ca acestia sa dea in mod legal; incasare de impozite abuziva, spoliere. [Pron. -ti-u-, var. esactiune s.f. / cf. fr. exaction, lat. exactio].

bili (-lesc), vb. – 1. A albi, a spala rufele. – 2. (Refl.) A se sulemeni, a se albi la fata. – Var. (Mold.) ghili. Mr. bilire. Sl. beliti, de la belu „alb” (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 16), cf. bg. beleja, sb. bjeliti, slov., ceh. beliti, rut. biliti. A fost considerat in mod gresit dublet al lui beli. Der. bileala, ghileala, s. f. (alb de plumb, ceruza); bilit, ghilit, s. n. (spalat, actiunea vb. a spala); bilitor, s. m. (spalator); bilitoare, ghilitoare, s. f. (spalatoreasa; spalator).

AUTOGENEZA s. f. 1. capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce prin polenul propriu. 2. teorie potrivit careia din materia organica poate lua nastere, in mod spontan, un organism viu evoluat; generatie spontanee. 3. conceptie in biologie care rezolva unilateral problema dezvoltarii in natura vie, absolutizand actiunea factorilor interni ereditari si negand cu totul actiunea mediului. (< fr. autogenese)

CONJUGARE s. f. 1. actiunea de a (se) conjuga. ◊ flexiunea verbului. ◊ fiecare dintre categoriile in care se impart verbele dupa terminatia infinitivului. 2. imbinare, unire. 3. mod de inmultire s*****a in care prin fuzionarea a doi gameti rezulta zigotul. ◊ imperechere a cromozomilor in cursul meiozei. (< conjuga)

EXactiune s. f. actiune a unui perceptor fiscal care pretinde de la contribuabili mai mult decat se cuvine ca acestia sa dea in mod legal; incasare de impozite abuziva, spoliere. (< fr. exaction, lat. exactio)

ZORI², zoresc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. A lucra cu graba, cu repeziciune; a da zor, a se grabi. ♦ A merge iute, a iuti pasii, a se grabi sa ajunga undeva. 2. Intranz. A insista pentru grabirea unei actiuni. 3. Tranz. A constrange, a sili, a imboldi, a indemna (pe cineva) sa faca (ceva). ♦ (Rar) A sustine ceva in mod staruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor².

activ, -a adj. activus, d. agere, actum, a lucra). Viu, laborios, harnic: om activ. Care lucreaza: principiu activ. Energic: remediu activ. Datorii active, sume datorite [!] tie de altii. Gram. Verb activ, verb transitiv, care are un complement direct. Forma activa, care arata actiunea. S. n., pl. e Com. Ceia ce posezi, in opoz. cu pasiv, ceia ce datoresti [!]. Adv. In mod activ.

OBICEI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuala castigata prin repetarea frecventa a aceleiasi actiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obisnuinta, invat. ◊ Loc. adv. De obicei = de regula, in mod obisnuit, in genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obisnui. 2. Deprindere consacrata; mod de a se purta, de a se imbraca, randuiala, uz etc. comune unui popor sau unei comunitati omenesti; datina, traditie, uzanta, uz, randuiala. 3. (Inv.) Lege nescrisa, drept sau obligatie statornicite prin traditie; cutuma. ◊ Obiceiul pamantului = denumire specifica data cutumei in tarile romanesti in timpul oranduirii feudale. [Pl. si: obiceie] – Din bg. obicaj.

DESHIDRATARE, deshidratari, s. f. actiunea de a (se) deshidrata si rezultatul ei; eliminare totala sau partiala a apei pe care o contine un corp in mod normal. ♦ (Med.) Pierdere anormala a apei din tesuturile organice prin transpiratie, prin voma repetata sau prin scaune diareice. – V. deshidrata.

A CONDAMNA condamn tranz. 1) (persoane culpabile) A pedepsi printr-o hotarare judecatoreasca; a osandi. 2) (fapte, actiuni, persoane etc.) A blama cu asprime. 3) (bolnavi) A considera ca fiind fara nici o speranta de salvare. 4) A interzice in mod formal. Legea condamna bigamia. 5) inv. (usi, ferestre etc.) A astupa definitiv. /<fr. condamner, lat. condemnare

INTAMPLARE, intamplari, s. f. actiunea de a se intampla si rezultatul ei. 1. Ceea ce se intampla; fapt, eveniment. ♦ Peripetie; aventura (neplacuta). 2. Ceea ce se petrece in mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din intamplare = incidental. La intamplare sau la (ori in) voia intamplarii = in voia sortii; intr-o doara, la nimereala. (Pop.) La toata intamplarea = in orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) intamplare = pentru orice eventualitate. – V. intampla.

CONJUGARE, conjugari, s. f. 1. actiunea de a (se) conjuga si rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeasi terminatie la infinitiv, care se conjuga in mod asemanator. 3. Fig. Imbinare, impletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simpla de fecundatie, care consta in unirea temporara a doi indivizi (la infuzori) sau a doua celule (la unele alge), urmata de un schimb reciproc de substante nucleare. – V. conjuga.

DICTA, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunta rar si deslusit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultatorul sa le poata scrie intocmai. 2. A impune ceva in mod categoric, a obliga pe cineva sa accepte ceva fara conditii; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A indemna, a determina stringent la o actiune. – Din fr. dicter, lat. dictare.

RECUPERARE s.f. actiunea de a recupera si rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Operatie prin care e folosita o cantitate de material sau de energie care in mod obisnuit se pierde. [< recupera].

ROBOT (‹ fr.; {s} ceh. robota „munca”) s. m. Aparat automat al carui program contine un sistem complex de legaturi inverse (cu reactie) stabilite la anumite e*******i exterioare si care, ca urmare, este capabil de o serie de actiuni dirijate. El poate inlocui efortul uman, desi nu are, in cele mai multe cazuri, vreo asemanare cu omul sau sau un mod de functionare de tip uman. Termenul a fost preluat din piesa „R.U.R.” (1920) apartinand scriitorului ceh Karel Capek. In prezent se utilizeaza r. foarte performanti la fabricarea de automobile, asamblarea de avioane, realizarea de produse electronice sau executa unele lucrari in conditii periculoase pentru om. R. cu forma omeneasca sunt numiti androizi.

PANOPLIE s. f. 1. colectie de arme si de armuri (luate ca trofeu), in mod decorativ pe un panou; panoul insusi. 2. ansamblu de accesorii, de instrumente care servesc pentru o anumita activitate. 3. (fig.) serie de mijloace de actiune de care se dispune intr-o situatie data. (< fr. panoplie)

huideo interj. – Se foloseste pentru a alunga porcii; de asemenea, pentru a reda condamnarea violenta a unui act reprobabil. – Var. huidea, hiido, huido. Coincide cu bg., sp. ujdo, ar putea fi de origine orientala. – Der. huidui, vb. (a alunga porcii; a fluiera in semn de batjocura violenta; a condamna); huiduiala, s. f. (actiunea de a huidui); huiduitura, s. f. (huiduiala); huiduma, s. f. (porc, canalie, ticalos), cuvint care a fost glosat si explicat in diverse moduri (de la huium, var. a lui duium, dupa DAR; de la hadim, dupa DAR; de la hadim, dupa Scriban); haiduma, s. f. (Arg., taran).

BUCATARIE, bucatarii, s. f. 1. Camera (sau cladire) in care se gateste mancarea; cuhnie; p. ext. totalitatea obiectelor, a mijloacelor care servesc la gatirea mancarii. ◊ Bucatarie de campanie = vehicul prevazut cu aparatura necesara prepararii hranei calde pentru trupele aflate in deplasare. ♦ Fig. (Fam.) Totalitatea accesoriilor sau actiunilor care servesc la sustinerea unei demonstratii, la efectuarea unei lucrari dupa ce s-a stabilit ideea de baza. 2. Faptul de a pregati mancare; mod specific de a prepara mancarea. – Bucatar + suf. -ie.

GRES, gresuri, s. n. (Inv. si reg.; azi mai ales in loc. si expr.) Greseala. ◊ Loc. adv. Fara gres = in mod perfect, fara a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da gres = a) a nu nimeri tinta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti intr-o actiune, intr-o intreprindere. (Inv.) A-i da (cuiva) gres = a-i imputa (cuiva) ceva, a gasi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea gres = a nu constitui o greseala, a nu aduce vatamare, a fi nimerit. – Din gresi (derivat regresiv).

A INTERESA ~ez tranz. 1) (persoane) A face sa aiba interes; a preocupa in mod special, trezind interes. 2) (persoane, colectivitati, organizatii etc.) A avea in vedere in mod obisnuit; a situa in mijlocul intereselor; a privi. 3) (persoane) A asocia la o afacere; a face partas la un castig sau la o actiune. /<fr. (s')interesser, it. interesare, germ. interessieren

A MONTA ~ez tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formand un sistem tehnic, in vederea functionarii; a asambla. 2) (obiecte sau parti ale acestora) A fixa definitiv, amplasand la locul de functionare. 3) (pietre pretioase) A fixa intr-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune in scena; a inscena. 5) fig. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce in mod intentionat intr-o stare de agitatie; a atata; a intarata; a incita; a zadari. /<fr. monter

A ROADE rod tranz. 1) A face sa se roada. 2) A rupe cu dintii (sau cu altceva) in bucati mici. ~ unghiile. ◊ ~ urechile cuiva a plictisi pe cineva (cu intrebari, rugaminti etc.). 3) fig. (despre ganduri, sentimente) A preocupa in mod sistematic si insistent; a nu slabi nici pentru un moment; a framanta; a macina. 4) (despre ape, ploi etc.) A deteriora putin printr-o actiune sistematica si indelungata. Ploile dese au ros malurile. ◊ ~ fundul pantalonilor (sau ~ pantalonii) degeaba a pierde timpul fara nici un folos. ~ cuiva pragul a vizita prea des pe cineva. 5) (despre viermi, insecte etc.) A distruge cu incetul, putin cate putin. Carii au ros scrinul. 6) (mai ales despre incaltaminte neajustata) A face sa simta dureri (la picioare); a bate. Ma rod pantofii. 7) fam. (persoane) A necaji, cautand nod in papura. /<lat. rodere

DISEMINARE s.f. actiunea de a disemina; raspandire, imprastiere (spec.) imprastiere pe pamant a semintelor ajunse la maturitate; diseminatie; raspandire in organism a agentilor unei boli. ♦ (Petr.) modul de repartizare a mineralelor intr-un zacamant. [< disemina].

AUTOCRITICA s. f. Metoda de baza in actiunea de educare a membrilor partidelor marxist-leniniste si a oamenilor muncii, constand in privirea critica a propriei activitati, in dezvaluirea si recunoasterea in mod deschis si cinstit a propriilor lipsuri si greseli, in descoperirea cauzelor care le-au provocat si a mijloacelor de lichidare a lor. – Din auto¹- + critica.

A CHEMA chem tranz. 1) A cere sa vina mai aproape sau undeva (rostind numele celui poftit). 2) A impune (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ◊ ~ la ordine a cere respectarea disciplinei. 3) (persoane, colectivitati) A determina printr-o chemare (sa efectueze o actiune). ◊ ~ sub arme (sau sub drapel) a mobiliza. 4) (fapte, evenimente din trecut) A aduce in memorie; a evoca. /<lat. clamare

SCRIERE, scrieri, s. f. 1. actiunea de a scrie si rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice conventionale prin care sunt reprezentate in scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Inv.) Ortografie. ♦ mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare in scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Opera literara sau stiintifica. – V. scrie.

PETRECERE, petreceri, s. f. actiunea de a (se) petrece si rezultatul ei. 1. Ducere a vietii sau ocuparea timpului intr-un anumit fel, intr-un anumit loc, o anumita perioada; vietuire, traire. ♦ mod de desfasurare a vietii, fel de viata, fel de a trai; viata, trai; p. ext. (la pl.) fapte savarsite de cineva in timpul vietii. 2. (mod, mijloc de) folosire placuta a timpului; distractie, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasa! formula prin care i se ureaza cuiva, de obicei la despartire, sa petreaca in mod placut un anumit timp. 3. Reuniune, intalnire intre prieteni, rude etc. (de obicei insotita de masa mare, de muzica etc.), organizata cu prilejul unei sarbatori sau sarbatoriri ori pentru distractie; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant intr-o societate. – V. petrece.

GRATUITATE, gratuitati, s. f. (La sg.) Insusirea de a fi gratuit, de a nu costa nimic. ♦ (Concr.) Obiect (mai ales carti) oferit in mod gratuit unei persoane de catre institutia sau intreprinderea in care se elaboreaza sau se confectioneaza astfel de obiecte. ♦ Fig. (La sg.) Inutilitate, zadarnicie sau netemeinicie a unei actiuni, a unei fapte etc.; (la pl.) fapte, vorbe, atitudini care se dovedesc inutile sau nejustificate. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. gratuite, lat. gratuitas, -atis.

PURTARE, purtari, s. f. actiunea de a (se) purta si rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brate). 2. Folosire, intrebuintare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre imbracaminte sau incaltaminte) care se poarta in mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a incepe sa intrebuintezi (un lucru) in mod obisnuit, zilnic. A-si lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduita, comportare. – V. purta.

ASEZARE, asezari, s. f. 1. actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. 2. Loc unde se afla (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. 3. (Rar) mod de organizare (sociala). – V. aseza.

TAIETURA, taieturi, s. f. 1. actiunea de a taia; (concr.) locul unde s-a taiat ceva; spec. rana provocata de un instrument taios. ♦ Suprafata rezultata dintr-un corp dupa ce a fost taiat. ♦ Fel, mod de a taia. 2. Drum (adancit) sapat de o apa in curgerea ei. ♦ Povarnis drept, prapastios; perete stancos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trasatura, contur. 4. Teren despadurit pe care se mai vad inca butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzatie de durere asemanatoare cu aceea provocata de o taiere; junghiuri. 6. Stersatura; fragment, text sters sau anulat. 7. Portiune, articol decupat dintr-o tiparitura. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -atura.

DEVALORIZARE s.f. actiunea de a devaloriza si rezultatul ei; depreciere. ♦ Micsorarea continutului de aur al unitatii monetare sau scaderea cursului bancnotelor in raport cu aurul sau cu valutele straine, efectuata in mod oficial. [< devaloriza].

VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetatenilor unui stat in legatura cu alegerea reprezentantilor lor in organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. ◊ Vot de incredere (sau de neincredere) = vot prin care un parlament aproba (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegatorilor de a-si exprima vointa pentru alegerea reprezentantilor in organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. 3. (In sintagma) Vot de blam = sanctiune prin care o colectivitate organizata isi manifesta prin vot dezaprobarea fata de o actiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.

REFLEX, -A, reflecsi, -xe, adj., s. n. I. Adj. (Fiziol.; despre acte sau miscari ale organismului) Produs in mod spontan, independent de vointa. ◊ Act reflex (si substantivat, n.) = reactie brusca si automata a organismului animal sau uman la o modificare a mediului; raspuns secretor sau motor al organismului la actiunea unei astfel de modificari. Reflex conditionat = reflex dobandit in cursul vietii, in urma asocierii repetate a unui e******t oarecare cu un e******t care provoaca un reflex innascut. Reflex neconditionat = reflex innascut. ♦ P. gener. Care reprezinta o reactie imediata, spontana. II. S. n. 1. Raza reflectata; sclipire, stralucire, lucire. 2. Fig. Oglindire, reflectare a unei stari de lucruri sau a unei stari sufletesti. – Din fr. reflexe, lat. reflexus, germ. Reflex.

PERMANENTA, permanente, s. f. 1. Stare, insusire a unui lucru, a unei actiuni, a unui fenomen care dureaza fara intrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durata lunga a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. In permanenta = fara intrerupere, in mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu insarcinat la anumite institutii sau intreprinderi cu asigurarea functionarii permanente a unor sectii (de obicei a celor care lucreaza cu publicul). – Din fr. permanence.

FARMEC, farmece, s. n. 1. (In basme si in superstitii) actiunea de a vraji si rezultatul ei; transformare miraculoasa a lucrurilor (in urma unor vraji); mijloace magice intrebuintate pentru o asemenea transformare; vraja, vrajitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = intr-un mod miraculos, pe neasteptate, dintr-o data. 2. Ansamblu de calitati (frumusete, gratie etc.) care incanta, atrage pe cineva. Farmecul padurii. ♦ Desfatare, placere, incantare pe care o simte cineva in fata unui lucru fermecator. – Lat. pharmacum.

REDUCERE, reduceri, s. f. 1. actiunea de a reduce si rezultalul ei. ♦ Micsorare, scadere, diminuare. 2. (Med.) Metoda ortopedica prin care oasele luxate sau fracturate sunt puse la loc; reductie. 3. Operatie logica care consta in probarea validitatii modurilor silogistice, pornind de la considerentul ca numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmand ca validitalea celorlalte moduri sa fie probata. ◊ Reducere la absurd = demonstrare a adevarului unei teze prin aratarea faptului ca teza contrara este falsa. – V. reduce.

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura

CIRCUMSTANTA, circumstante, s. f. Imprejurare (particulara) care insoteste o intamplare, un fapt, o actiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor conditii date. ◊ Loc. adj. si adv. De (sau pentru) circumstanta = (care se face, are loc) intr-o anumita imprejurare, fara a fi valabil in mod obiectiv si general. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.

SENZATIE, senzatii, s. f. 1. Reflectare nemijlocita a unor insusiri ale obiectelor din realitate ca urmare a actiunii lor asupra organelor de simt. Senzatie vizuala. Senzatie auditiva. ◊ Expr. A avea senzatia ca... = a simti, a i se parea ca... ♦ Perceptie. ♦ Simtire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzational, impresioneaza in mod puternic simturile, imaginatia; ceea ce constituie un prilej de emotii violente. ◊ Loc. adj. De senzatie = senzational. ◊ Expr. A face senzatie = a produce o impresie foarte puternica, a trezi un interes deosebit, a face valva. [Var.: senzatiune s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea si generalizarea insusirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n., adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

VORBIRE, vorbiri, s. f. 1. actiunea de a vorbi si rezultatul ei; folosire a limbii in procesul de comunicare intre membrii unei anumite colectivitati; vorbit¹. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetica = vorbire generata de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limba, grai. 3. (Inv.), Cuvant; mentiune. – V. vorbi.

mod ~uri n. 1) Forma particulara de a fi; chip; fel. 2) Mijloc de a actiona in vederea realizarii unui scop; maniera; procedeu; modalitate. 3) gram. Categorie a verbului prin care se exprima atitudinea subiectului fata de actiune. 4) muz. Structura a unei game determinata de succesiunile intervalelor dintre sunetele componente. /<lat. modus, fr. mode

A INGADUI ingadui 1. tranz. 1) (actiuni) A da voie (sa se efectueze ori sa aiba loc); a incuviinta; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului si urmat, de regula, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-si da voie in mod constient; a-si asuma dreptul; a-si permite. Isi ingaduie sa vorbeasca neintrebat. 3) A lasa pe alta data. 4) A admite in mod constient si tacit; a rabda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-si retine dorinta (de a face ceva); a rabda. /<ung. engedni

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

A PERMITE permit tranz. 1) (actiuni) A da voie (sa se efectueze ori sa aiba loc); a ingadui; a incuviinta. ~ organizarea mitingului. 2) (construit cu dativul subiectului si urmat, de regula, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-si da voie in mod constient; a-si asuma dreptul; a-si ingadui. Imi permit sa plec. ◊ A-si ~ prea multe a fi obraznic cu cineva; a trece de limita bunei-cuviinte. /< lat. permittere, fr. permettre

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

TRADA, tradez, vb. I. 1. Tranz. A insela in mod voit si perfid increderea cuiva, savarsind acte care ii sunt potrivnice, pactizand cu dusmanul etc. ♦ A fi neloial fata de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduita, a dovedi inconsecventa fata de o actiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate in dragoste sau in casnicie; a insela. 2. Tranz. (Despre facultati fizice sau psihice) A nu mai functiona (bine), cauzand dificultati. Memoria il tradeaza. 3. Tranz. si refl. A (se) da pe fata; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.

RETENTIE ~i f. 1) Intrerupere a unei actiuni; oprire; retinere. ◊ Drept de ~ drept pe care il are creditorul de a pastra zalogul luat de la debitor, pana cand acesta va achita intreaga datorie. 2) Retinere si acumulare in organism a unor substante (lichide, gaze) care sunt eliminate in mod obisnuit. 3) Acumulare a unui curs de apa in bazine amenajate, pentru a evita pagubele. Baraj de ~. 4) chim. Proprietate a unor substante de a incetini evaporarea solventului cu care au fost ameste-cate omogen. [G.-D. retentiei; Sil. -ti-e] /<fr. retention, lat. retentio, ~onis

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

REDUCERE s. f. 1. actiunea de a (se) reduce. 2. (mat.) simplificare pe baza de calcul a unei (in)egalitati. 3. reactie in care un atom sau un ion castiga electroni: scadere a starii de oxidatie a unei substante ionice. 4. (log.) procedeu prin care se probeaza corectitudinea modurilor silogistice. ♦ ~ la absurd = dovedirea adevarului unei legi prin demonstrarea faptului ca acceptarea tezei contradictorii duce la consecinte absurde. 5. (med.) reductie (4). (< reduce)

REGLEMENTARE (‹ reglementa) s. f. 1. actiunea de a reglementa. 2. (Dr.) Ansamblu de norme juridice aplicabile intr-un anumit domeniu (ex. in materie de transport, de constructii, de aprovizionare tehnica-materiala); operatia de stabilire a acestor reguli. R. este larg utilizata spre a desemna normele impuse in mod public conducerii unei firme (industrii) mai ales in ce priveste siguranta si normele de protectie pasnica a mediului. 3. Reglementarea pasnica a problemelor internationale = principiu fundamental al dreptului international, inscris in Carta O.N.U., potrivit caruia statele sunt obligate sa rezolve problemele litigioase dintre ele pe cale politica, prin negocieri si nu prin amenintarea cu forta sau cu folosirea fortei. 4. Reglementarea nasterilor (contraceptia) = actiune destinata evitarii temporare a procreatiei. Proces incurajat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, dupa 1985, pentru ingradirea nasterilor in tarile cu o explozie demografica rapida greu suportabila de statele respective.

CURSA s.f. 1. Drum, distanta de strabatut. ♦ Drum facut de un vehicul (in mod regulat) pe acelasi itinerar dupa un orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanta. 2. Unghi format de directia in care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (Fam.) Alergatura, umblet. 4. (La pl.) Alergari de cai. ♦ (Fig.) Intrecere, competitie, actiune competitiva. 5. Intrecere in care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. 6. Lungimea drumului parcurs de un piston in cilindru intre cele doua puncte moarte. [< fr. course, (2) engl. course].

SPRE prep. 1. (Cu sens local) In directia..., inspre, catre, la. Pornesc spre scoala. ♦ (In numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adaugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) In apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarna. ♦ Catre ziua de...; dintre ziua de...; si ziua de... Luni spre marti. ♦ (Arata o actiune ulterioara celei exprimate de verbul precedent, avand valoare copulativa) Dupa aceea, si apoi. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) In vederea..., pentru a..., ca sa... Se duce spre a cerceta personal. ◊ Expr. Spre pilda = de pilda, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstantial de mod) (In asa fel) incat (sa produca, sa cauzeze cuiva ceva). I-a daruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Inv. si reg.; introduce un complement indirect) Echivaland cu..., drept, ca. Spre rasplata, cer doua lucruri. – Lat. super.

RANA, rani, s. f. 1. Ruptura interna sau exterioara a tesutului unei fiinte vii, sub actiunea unui agent distrugator; leziune, plaga. ◊ Expr. Bun de pus la rana, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rana = a intarata pe cineva, a starni lucrurile, agravand situatia. A pune degetul pe rana = a gasi si a arata in mod lamurit pricina unei stari de lucruri suparatoare, a dezvalui adevarata cauza a unei situatii neplacute. 2. Fig. Durere morala, suferinta, chin sufletesc. – Din sl. rana.

A ZADARI ~asc tranz. 1) (fiinte) A aduce in mod intentionat intr-o stare de iritare; a atata; a incita; a starni; a intarata; a hartui. 2) (persoane) A bate la cap; a necaji intruna cu diferite pretentii sau reprosuri; a zahai; a hartui; a sacai; a sucali; a moronci. 3) fig. (persoane) A determina la actiuni dusmanoase; a face sa se revolte; a tulbura; a rascoli; a atata; a monta. 4) (focul, jaraticul) A amesteca (cu ceva), pentru a arde mai tare, a rascoli; a scormoni; a zgandari. /<bulg. zadarjam, sb. zadirati

ATAC, atacuri, s. n. 1. Miscare ofensiva a unor forte armate, indreptata impotriva unui obiectiv inamic. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompeta etc. care cheama ostasii la lupta. ♦ Agresiune impotriva cuiva. ♦ Initiativa intr-un joc sportiv. 2. Fig. actiune violenta si sustinuta impotriva unei situatii, unei teorii, unor drepturi etc. sau impotriva celor care le sustin. 3. Aparitie brusca si puternica a unei boli. ♦ Congestie cerebrala, apoplexie. 4. Tratarea cu un reactiv a suprafetei de examinat a unui metal, pentru a-i pune in evidenta structura. 5. mod de legare, prin acuplaje, angrenaje etc., intre o masina si o alta masina sau un mecanism. – Fr. attaque.

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

MIJLOC² ~oace n. 1) mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; metoda; procedeu; modalitate; maniera. ~oace de prevenire a bolilor. 2) Fel, chip de a fi, de a se manifesta. ~ de exprimare. ◊ Prin toate ~oacele folosind toate posibilitatile. 3) la pl. Resurse materiale; bani. Lipsit de ~oace. 4) Ansamblu al celor necesare pentru realizarea unei actiuni. ~oace de transport. ◊ ~oace de productie totalitate a uneltelor de munca. /<lat. medius locus

A MEDITA ~ez 1. intranz. A gandi mult si profund (asupra unui lucru); a cugeta; a reflecta; a contempla; a chibzui. 2. tranz. 1) inv. A supune unui examen amanuntit (pentru a cunoaste mai bine); a analiza atent si sub toate aspectele; a studia; a cerceta; a investiga; a analiza; a considera. 2) inv. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a urzi; a tese. 3) rar (planuri, lucruri, idei) A-si reprezenta in minte; a pregati indelung in gand; a plasmui; a urzi; a plamadi. 4) (elevi, studenti etc.) A face sa capete cunostinte intr-un domeniu oarecare (in mod particular). /<fr. mediter

condei (condeie), s. n. – 1. Pana, toc. – 2. Pana speciala pentru a incondeia ouale de Pasti. – 3. (Inv.) Pensula. – 4. mod de a scrie, stil. – 5. (Inv.) Birou, cabinet. – 6. Cirma. – 7. Cutit de melita mecanica. – Mr. cundil’u, megl. cundil’. Ngr. ϰονδίλιον (Roesler 570; Murnu 15; Meyer 197), cf. v. sb. kondili (sec. XVII), alb. kondilj. – Der. incondeia, vb. (a desena, a impodobi ouale de Pasti; a defaima); incondeiala, s. n. (culoare neagra de vopsit sprincenele); incondeietura, s. f. (actiunea de a incondeia ouale de Pasti; defaimare).

EXERCITIU s.n. 1. (De obicei la pl.) actiune fizica sau intelectuala, repetata, facuta pentru a dobandi sau a forma anumite deprinderi, abilitati etc. ♦ Mica piesa vocala sau instrumentala creata in scopul de a obisnui pe cel care invata sa cante sau pe cel ce studiaza un instrument muzical cu o anumita problema tehnica. ♦ Instruire a militarilor pentru a invata deprinderea manuirii armelor si a modului de a lupta. ♦ Tema data scolarilor spre a-i familiariza cu unele materii. 2. Exercitare, indeplinire. ♦ Exercitiu bugetar = perioada de un an pentru care se efectueaza toate operatiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ◊ In exercitiul functiunii = in timpul serviciului legal. [Pron. -tiu, pl. -ii. / cf. lat. exercitium, fr. exercice].

EXPLOATARE s. f. 1. actiunea de a exploata. 2. insusirea fara echivalent, de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie, a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 3. totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ◊ taiere de paduri. 4. (fig.) faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. (< exploata)

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

EXPLOATARE s.f. 1. actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Insusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv din ceva. [< exploata].

NOMINAL, -A, nominali, -e, adj. 1. Care contine nume, care indica un nume, de nume; dupa nume; pe nume. ◊ Valoare nominala = valoare indicata pe o actiune, pe o hartie-moneda (care uneori nu corespunde cu valoarea reala; valoare oficiala. Putere (sau valoare) nominala = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figureaza (numai) cu numele; care este de forma. ♦ Care este calculat in bani. 2. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care tine de categoria numelui, care se adauga la nume, care formeaza un nume. ◊ Flexiune nominala = declinare. Predicat nominal = predicat alcatuit dintr-un nume predicativ si un verb copulativ la un mod personal. – Din fr. nominal, lat. nominalis.

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

abstract, -a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret, real. ◊ in ~ = pe baza de deductii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX, care se caracterizeaza prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii; abstractionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire, avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind actiunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

EXPLOATARE, exploatari, s. f. actiunea de a exploata si rezultatul ei. 1. (In teoria marxista) Insusirea fara echivalent a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de catre cei ce dispun de mijloace de productie. 2. Exploatatie. 3. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operatiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substantelor minerale utile, a rocilor, a titeiului sau a gazelor. ◊ Exploatare la zi = metoda de extragere a substantelor minerale utile in care procesul tehnologic se efectueaza sub cerul liber; cariera. ♦ Loc de unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor. 4. Fig. Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. – V. exploata.

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

A SCAPA scap 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri) A lasa involuntar sa cada din mana. ◊ ~ din mana (pe cineva sau ceva) a) a pierde de sub control; b) a rata o ocazie sigura. ~ haturile din mana, a pierde initiativa intr-o actiune. 2) A lasa din neatentie sa iasa de sub control. ~ mieii din tarc. 3) A lasa sa se duca fara a fi folosit; a nu reusi sa prinda. ~ terenul. ~ momentul. ◊ ~ ceva din vedere a uita, a neglija ceva. A nu ~ pe cineva (sau ceva) din ochi a tine sub continua observatie. A-i ~ cuiva ceva din vedere a nu observa. 4) (persoane, obiecte, lucruri) A scoate dintr-o situatie complicata; a salva; a izbavi. ~ de la moarte. 2. tranz. 1) A reusi sa se elibereze (de ceva jenant); a se debarasa; a se descotorosi; a se dezbara. ◊ ~ cu fuga a se salva fugind. ~ cu viata (sau cu zile) a-si salva viata dintr-o mare primejdie; a supravietui. ~ ca prin minune a scapa intr-un mod de necrezut. 2) A iesi din campul vizual sau din memorie. Titlul cartii imi scapa. /<lat. excappare