PROZA, (rar, 2) proze, s. f. 1. mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificatie; compunere literara care foloseste acest mod de exprimare. 2. Totalitatea operelor in proza (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. Fig. Lucruri comune, banale, vulgare, cotidiene, apartinand realitatii de fiecare zi. – Din fr. prose, lat. prosa.

SIMBOLISM s. n. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent programatic in literatura si arta universala, constituit la sfarsitul secolului XIX, potrivit caruia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a intari notiunea pe care o desemneaza sau o anumita atitudine fata de ea; legatura dintre un sunet sau un grup de sunete si o anumita idee. – Din fr. symbolisme.

CETOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre timp) Care se caracterizeaza prin ceata; neguros. 2) Care este invaluit de ceata. Cer ~. 3) (despre ochi, privire) Care vadeste lipsa de luciditate; impaienjenit; tulbure; neguros. 4) si adverbial fig. (despre stil, mod de exprimare) Care este lipsit de claritate; neclar; nebulos. Fraze ~oase. /ceata + suf. ~os

NERVOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care tine de nervi; propriu nervilor. ◊ Sistem ~ totalitate a nervilor dintr-un organism uman sau animal. Sistem ~ central ansamblu alca-tuit din encefal si maduva spinarii. 2) Care contine nervi. ◊ Tic ~ tic generat de dere-glarea nervilor dintr-un anumit centru. 3) (de-spre persoane) Care se enerveaza usor; iritabil; irascibil. 4) si adverbial Care vadeste ner-vozitate. Ras ~. 5) fig. rar (despre stil, mod de exprimare etc.) Care are nerv; vioi. /<lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso

VORBIRE ~i f. 1) Proces de transmitere a informatiei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. ◊ A avea darul ~ii a vorbi liber si frumos in public. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni constand din sistemul fonetic, lexical si gramatical; limba; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi

ARABESC I. s. n. 1. ornament inspirat din arta araba. ◊ motiv decorativ ornamental din diverse combinatii de figuri (linii, frunze, flori) impletite simetric. 2. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizeaza acest mod. 3. figura in baletul clasic, la patinaj sau la gimnastica, cu piciorul si bratul liber spre orizontala. 4. ornament muzical. II. s. f. piesa muzicala cu o linie melodica bogat ornamentata. (< fr. arabesque)

EMFAZA s. f. 1. exagerare pompoasa in ton, in alegerea cuvintelor sau in atitudine; pretiozitate, afectare, poza. 2. mod de exprimare care denota emfaza (1). (< fr. emphase, lat., gr. emphasis)

METAFORISM s. n. mod de exprimare prin multe metafore. (< fr. metaphorisme)

PROZA s. f. 1. mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificatie; scriere in acest mod. 2. totalitatea operelor in proza (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. (fig.) platitudine, banalitate, fapt comun. (< fr. prose, lat. prosa)

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

ATONALISM (‹ fr. {i}) s. n. Concept de compozitie care a aparut in cursul primului patrat al sec. 20, ca urmare a procesului de dezintegrare a tonalitatii (care a inceput cu Listz, Wagner s.a.). Rezulta dintr-un mod de exprimare bazat pe inlantuirea de acorduri din game indepartate unele de altele si astfel lipsite de atractie reciproca si de posibilitatea raportarii lor la un centru comun (sunet, acord). Parti atonale cuprind unele compozitii de R. Strauss („Electra”), Bartok, Stravinski etc. Primul care a creat lucrari in intregime atonale a fost Schonberg („trei piese pentru pian” etc.). Exista a. liber si a. organizat serial. V. serialism.

modAL, -A, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care apartine modului (2), care se refera la mod, care exprima modul. 2. (Gram.) Care se refera la mod (1), care indica modul; de mod. 3. (Muz.) Care se refera la mod (3), care apartine modului. – Din fr. modal.

ZICATOARE, zicatori, s. f. 1. Fraza scurta, uneori rimata, asemanatoare maximei, prin care poporul exprima in mod metaforic o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o norma de conduita etc.; zicatura, zicala, proverb. 2. (Reg.) Bucata muzicala; p. ext. instrument muzical. – Zice + suf. -atoare.

MANIFEST, -A, manifesti, -ste, s. n., adj. 1. Declaratie prin care seful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literara etc. isi face cunoscute in mod public programul, hotararile, conceptiile, intentiile etc.; text cu continut politic, raspandit pentru a determina actiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vadit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat in mod categoric; fatis. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

APASAT, -A, apasati, -te, adj. (Despre mers, pasi etc.; adesea adverbial) Energic (si sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, aratand hotarare, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbeste apasat. – V. apasa.

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a produce singur un efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) Propozitie conditionala = propozitie subordonata aratand o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. mod conditional = mod care exprima actiunea ca dorita sau ca eventuala. [Pr.: -ti-o-]. – Dupa fr. conditionnel.

DEMONSTRATIV, -A, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstreaza sau serveste la o demonstratie; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestari etc.) Care exprima, in mod ostentativ, un sentiment, o parere etc. 3. (In sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arata locul in timp sau in spatiu al unui obiect fata de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arata departarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. demonstratif, lat. demonstrativus.

METAFORISM s. n. (Rar) mod de exprimare in care se folosesc frecvent metaforele sau, p. gener., alte figuri de stil. – Metafora + suf. -ism.

NEROMANESC, -EASCA, neromanesti, adj. (Despre modul de exprimare, de pronuntare al cuiva) Care este gresit din punctul de vedere al limbii romane. Constructie neromaneasca. – Ne- + romanesc.

CONCIS ~sa (~si, ~se) (despre modul de exprimare) Care consta din putine cuvinte; exprimat in putine cuvinte; succint; laconic; lapidar. Expunere ~sa. /<lat. concisus, fr. concis

DILUAT ~ta (~ti, ~te) 1) Care a fost supus diluarii. 2) fig. (despre modul de exprimare) Lipsit de concizie; dezlanat. [Sil. -lu-at] /v. a dilua

ELOCUTIUNE ~i f. 1) mod de exprimare a gandurilor (a ideilor) prin cuvinte. 2) Parte a retoricii care trateaza probleme de stil. /<fr. elocution, lat. elocutio, ~onis

EXCLAMATIV ~a (~i, ~e) Care exprima o exclamatie; propriu unei exclamatii. ◊ Propozitie ~a propozitie care exprima in mod spontan o stare afectiva. [Sil. ex-cla-ma-tiv] /<fr. exclamatif

GRAI ~iuri n. 1) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ◊ A-i pieri (sau a-si pierde) ~iul a) a nu mai vorbi; a amuti; b) a nu mai avea ce spune. 2) Sistem de comunicare intre oameni, cu ajutorul limbii; limbaj; vorbire. ◊ Prin viu ~ in mod oral. 3) mod de exprimare; vorbire; limba. ~ ales. 4) Unitate lingvistica subordonata dialectului. /Din a grai

GRANDILOCVENT ~ta (~ti, ~te) livr. (despre modul de exprimare) Care vadeste grandilocventa; plin de grandilocventa; pompos; bombastic. /<fr. grandiloquent

GREOI² ~oaie adj. 1) Care se desfasoara incet si cu greutate. 2) (in opozitie cu vioi) Care vadeste incetineala; molatic. 3) fig. (despre modul de exprimare) Care este incarcat si neclar. /greu + suf. ~oi

HIPERCORECT ~ta (~ti, ~te) (despre modul de exprimare) Care tine de hipercorectitudine; referitor la hipercorectitudine. /<fr. hypercorrect

INTORTOCHEAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre drumuri, ape) Care are curburi neregulate; cu multe cotituri; sinuos; cotit. 2) (despre linii, fire) Care are o orientare neregulata; rasucit in directii diferite; incalcit. 3) (despre modul de exprimare scrisa sau orala) Care este greu de inteles; neclar; confuz. 4) (despre cladiri) Care are o arhitectura bizara. /v. a (se) intortochea

PROZA f. 1) (in opozitie cu poezie) Creatie literara artistica realizata intr-un limbaj expresiv, dar nesupus regulilor de versificatie. 2) Totalitate a creatiilor literare de acest fel (ale unui scriitor, ale unui popor, ale unei epoci). ~a lui I. Druta. ~a secolului XIX. 3) mod de exprimare caracteristic pentru acest gen de creatie. 4) fig. Fapt care este obisnuit, cotidian. ◊ ~a vietii ansamblul preocuparilor si grijilor banale din viata de toate zilele. /<fr. prose, lat. prosa

TRIUMFATOR¹ adv. Intr-un mod care exprima triumf; cu triumf. /a triumfa + suf. ~tor

VERB e n. lingv. 1) Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce indica actiunea, starea sau existenta unui obiect. ◊ ~ auxiliar verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse. 2) la sing. livr. mod de exprimare prin cuvant; limbaj. /

VIOLENTA ~e f. 1) Faptul de a viola; aplicare a fortei fizice. 2) Forta brutala de oprimare. Act de ~. 3) Pornire naturala de a-si exprima in mod brutal sentimentele. ~ verbala. 4) Forta brutala (a unui lucuru sau fenomen). ~a vantului. /<fr. violence, lat. violentia, it. violenza

FRAZA s.f. 1. (Gram.) Unitate sintactica constituita din doua sau mai multe propozitii aflate intre ele in raport de coordonare sau de subordonare; (p. restr.) propozitie. ♦ mod de exprimare. 2. Fraza muzicala = succesiune de sunete muzicale care formeaza o unitate. [< fr. phrase, it. frase, cf. gr. phrasis].

LIMBAJ s.n.1. Procesul de exprimare, de comunicare a ideilor si a sentimentelor prin mijlocirea limbii. ♦ Sistem de semne servind pentru comunicarea informatiilor. ◊ Limbaj formalizat = limbaj artificial, alcatuit dintr-un sistem de semne conventionale. 2. Limba. ♦ mod de exprimare. ◊ Limbaj artistic = modalitate de comunicare specifica artei. ♦ (Fig.) Orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor. [Pl. -je, -juri, var. limbagiu s.n. / cf. it. linguaggio, fr. langage].

UNANIMISM s.n. Miscare literara din Franta de la inceputul sec. XX, care isi propunea sa exprime in mod global diversitatea de sentimente si de impresii a unor largi grupuri umane. [< fr. unanimisme].

ANTIFRAZA s.f. mod de exprimare prin care o locutiune, o fraza etc. se intrebuinteaza cu un inteles contrar celui obisnuit. [< fr. antiphrase].

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

INDICATIV, -A adj. Care indica, indrumator. ◊ (Gram.) modul indicativ (si s.n.) = mod care exprima o actiune reala. // s.n. 1. Denumire conventionala pentru unitati militare, comandanti etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul emisiunii. ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre care serveste pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif].

METAFORISM s.n. mod de exprimare in care se folosesc frecvent metafore. [< fr. metaphorisme].

simplice adj. (inv.; despre modul de exprimare al oamenilor) simplu.

OPTATIV, -A adj. Care exprima o dorinta. ♦ (Gram.) mod optativ (si s.n.) = mod care exprima o actiune dorita; propozitie optativa (si s.f.) = propozitie care exprima o actiune sau o stare a carei realizare este dorita. [Cf. fr. optatif, lat. optativus].

PARATAXA s.f. mod de exprimare a raporturilor de coordonare sau de subordonare in propozitie sau in fraza prin simpla alaturare, fara ajutorul vreunui cuvant de legatura; juxtapunere; coordonare sintactica. [< fr. parataxe, cf. gr. parataxis < para – langa, taxis – asezare].

TIPIC, -A Care are, care prezinta particularitatile proprii unui tip; caracteristic, specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprima in mod veridic esenta realitatii. [Cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus].

DICTIUNE s. f. 1. fel de a pronunta sunetele, silabele si cuvintele. ◊ arta de a rosti textul unui rol in teatru, cinema etc. 2. (mod de) exprimare sub raportul selectarii si al proprietatii termenilor (specific/a/ criticii literare). (< fr. diction, lat. dictio)

TIPIC, -A I. adj. care prezinta particularitatile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprima in mod veridic esenta realitatii. (< fr. typique, lat. typicus)

UNANIMISM s. n. orientare literara din Franta de la inceputul sec. XX care isi propunea sa exprime in mod global diversitatea de sentimente si de impresii a unor largi grupuri umane. (< fr. unanimisme)

METAFORISM, metaforisme, s. n. (Rar) mod de exprimare in care se folosesc frecvent metaforele. – Din metafora + suf. -ism.

RETRO SATANA! (lat.) inapoi Satana! – Matei 4, 10 si Marcu 8, 33. Cuvinte atribuite de evanghelisti lui Iisus, prin care se exprima, in mod obisnuit, refuzul unei propuneri facute de o persoana.

GERUNZIU, gerunzii, s. n. mod (2) verbal (2) care exprima o actiune in desfasurare, fara referire la autorul si la momentul actiunii. – Din lat. gerundium.

INDICATIV, -A, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care indruma. 2. Adj. (Gram.; in sintagma) mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S. n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore in scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul programului (de radio si de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

PRECIZA, precizez, vb. I. Tranz. A determina, a stabili, a arata, a exprima (ceva) in mod precis, exact; a elucida, a clarifica. ♦ A face sa se distinga, sa se vada limpede, deslusit; a contura. – Din fr. preciser, it. precisare.

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a da nastere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) Propozitie conditionala = propozitie subordonata care exprima o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. mod conditional = mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conditionnel.

LIMBAJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele; limba, grai. 2. Limba unei comunitati umane istoriceste constituita. 3. mod specific de exprimare a sentimentelor si a gandurilor in cadrul limbii comune sau nationale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretentios; limba obisnuita; b) mijloc, baza de intelegere. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. (Inform.) Sistem de caractere si simboluri folosit in programare. [Pl. si: limbajuri] – Limba + suf. -aj (dupa fr. langage).

CONJUNCTIV, -A, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leaga, care uneste. ◊ Tesut conjunctiv = tesut de sustinere al corpului omului si al animalelor, care leaga celelalte tesuturi intre ele si care este format din fibre si din substanta intercelulara. 2. (Gram.; in sintagma) modul conjunctiv {si substantivat, n.) = mod personal care exprima o actiune posibila sau realizabila. 3. (Inv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.

elocutiune (mod de a exprima gandirea prin cuvinte) s. f. (sil. -ti-u-), g.-d. art. elocutiunii; pl. elocutiuni

CONDITIONAL ~a (~i, ~e) Care tine de o conditie; supus unei conditii; ipotetic. Eveniment ~. Consimtamant ~. ◊ Propozitie ~a propozitie secundara indicand o conditie de realizarea careia depinde efectu-area actiunii din propozitia regenta. mod ~ mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Sil. -ti-o-] /<fr. conditionnel

A DECRETA ~ez tranz. 1) A stabili prin decret. 2) fig. A declara in mod categoric; a exprima cu ton sententios. /<fr. decreter

EXPRESIV ~a (~i, ~e) 1) Care exprima ceva in mod clar, adecvat. Un gest ~. O liniste ~a. 2) Care evoca ceva in mod viu si plastic. 3) si adverbial (despre stil, opere artistice) Care evoca imagini vii. A citi ~. /<fr. expressif

FRANC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tainuieste nimic; dispus a-si exprima gandurile fara a le ascunde; deschis; neprefacut; sincer. Atitudine ~ca. 2) si adverbial (despre manifestari ale oamenilor) Care denota claritate in exprimare; prezentat in mod direct. Suras ~. 3) (despre actiuni) Care corespunde legilor de onoare si probitate; in conformitate cu onoarea si probitatea morala; onest; cinstit. /<fr. franc

IMPERFECT ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu este perfect; cu defecte sau neajunsuri; neperfect; nedesavarsit; inform. 2) Care nu este complet; fara unul sau mai multe elemente constitutive; necomplet; incomplet. ◊ Timpul ~ timp al modului indicativ care exprima o actiune trecuta durativa. /<lat. imperfectus, fr. imparfait

INDICATIV¹ ~a (~i, ~e) Care indica; folosit pentru indicare. ◊ modul ~ mod personal care exprima o actiune reala (la prezent, trecut sau viitor). /<fr. indicatif, lat. indicativus

LIRISM n. mod liric de exprimare; inspiratie lirica; continut liric. /<fr. lyrisme

OPTATIV ~a (~i, ~e) Care opteaza; in stare sa exprime o dorinta. ◊ mod ~ mod al verbului care exprima realizarea actiunii ca fiind dorita. Propozitie ~a propozitie care exprima o dorinta. /<fr. optatif, lat. optativus

STIL¹ ~uri n. 1) mod specific de exprimare si prezentare artistica a realitatii intr-un anumit domeniu (in diferite perioade de timp). ~ in pictura. ~ in arhitectura. ~ clasic. ~ gotic. ~ national. 2) Ansamblu de procedee folosite intr-un domeniu de activitate. ~ de conducere. ~ de inot. 3) Totalitate a mijloacelor de limba specifice unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu sau unui anumit grup de vorbitori. ~ publicistic. ~ stiintific. ~ familiar. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stylos

IMPERATIV, -A adj. Care ordona; poruncitor. ◊ (Gram.) mod imperativ (si s.n.) = mod verbal care exprima o porunca, un indemn, un sfat, o rugaminte etc.; propozitie imperativa (si s.f.) = propozitie care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorica si care se impune neconditionat; obligatie. ◊ (In filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „ratiunii practice” care fixa in constiinta umana norme morale universal valabile si vesnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. imperatif].

PRECIZA vb. I. tr. A determina, a arata in mod precis. ♦ A exprima, a spune clar, deslusit; a contura. [P.i. -zez. / < fr. preciser, it. precisare].

EXPRESIV, -A adj. 1. care exprima ceva in mod viu, plastic; sugestiv, elocvent. ◊ (despre opere literare, artistice) care evoca in imagini vii. 2. (despre ochi, fata) care reflecta puternic stari interioare. (< fr. expressif)

IMPERATIV, -A I. adj. 1. care exprima un ordin; poruncitor. ♦ mod ~ (si s. n.) = mod verbal care exprima o porunca, un indemn, etc.; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absoluta. II. s. n. 1. necesitate categorica ce se impune neconditionat; obligatie. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „ratiunii practice” care fixa, in constiinta umana, norme morale universal valabile si vesnice. (< lat. imperativus, fr. imperatif)

INDICATIV, -A I. adj. care indica, face cunoscut. ♦ mod ~ (si s. n.) = mod verbal care exprima o actiune reala. I. s. n. 1. denumire conventionala pentru unitati militare, comandanti etc. 2. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul emisiunii. ♦ ~ de apel = apelativ conventional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic. (< fr. indicatif, lat. indicativus)

OPTATIV, -A I. adj. care exprima o dorinta. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care exprima o actiune, o stare a carei realizare este dorita. II. s. n. mod verbal care exprima o actiune dorita. (< fr. optatif, lat. optativus)

JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzica, adesea cu caracter de improvizatie, cu ritm viu, sincopat, reprezentand un mod specific de exprimare a gandirii muzicale, creata catre sfarsitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice traditionale – blues, spirituals (din care s-au pastrat sistemul ritmic, maniera de frazare si modul de tratare a materiei sonore) si a muzicii europene (retinandu-se sistemul melodic, armonic si, in special, instrumentatia); adaptat astazi conditiilor muzicale proprii diferitelor popoare. Caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezenta elementului swing, care rezultat al unei tratari speciale a timpului muzical; vigoarea si spontaneitatea creatiei muzicale, in care improvizatia capata o importanta deosebita; modul propriu fiecarui executant de frazare si tratare a materiei sonore, cele doua conditionandu-se reciproc. Incepand cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestra care executa aceasta muzica; este formata de obicei din instrumente de suflat si percutie. Sin. jazzband.

IMPERFECT, -A, imperfecti, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfectiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (si substantivat, n.) = timp verbal care apartine modului indicativ si care exprima o actiune din trecut, neterminata in momentul la care se refera vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

VORBIRE, vorbiri, s. f. 1. Actiunea de a vorbi si rezultatul ei; folosire a limbii in procesul de comunicare intre membrii unei anumite colectivitati; vorbit¹. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetica = vorbire generata de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limba, grai. 3. (Inv.), Cuvant; mentiune. – V. vorbi.

ELOCUTIUNE, elocutiuni, s. f. 1. mod de a se exprima gandirea prin cuvinte. ♦ Alegerea si asezarea cuvintelor intr-un discurs. 2. Parte a retoricii care trateaza despre stilul unui discurs. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. elocution, lat. elocutio, -onis.

EXPRESIE, expresii, s. f. 1. exprimare. ♦ Constructie concisa care exprima, de obicei in mod figurat, o idee. ♦ Cuvant. 2. Fig. Manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor etc. prin cuvinte, mimica etc. ♦ Infatisare care reflecta starea sufleteasca a omului; reflectarea starii interioare a cuiva (in privire, figura). 3. Grup de numere, litere etc. legate intre ele prin simboluri de operatii matematice (adunare, inmultire etc.). [Var.: expresiune s. f.] – Din fr. expression, lat. expressio, -onis.

OPTATIV, -A, optativi, -e, adj. Care exprima o dorinta. ◊ (Gram.) mod optativ (si substantivat, n.) = mod al verbului care exprima actiunea ca dorita. Propozitie optativa (si substantivat, f.) = propozitie care exprima o actiune sau o stare a carei realizare este dorita. – Din fr. optatif, lat. optativus.

VOLUNTAR, -A, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) 1. Care actioneaza de bunavoie, din proprie initiativa, nesilit de nimeni, in mod constient; (despre actiuni) care se face de bunavoie, fara constrangere. ◊ Act voluntar = actiune savarsita de cineva in mod constient, voit. 2. Care exprima vointa. 3. Care isi impune vointa; autoritar. II. S. m. Persoana care intra in armata din proprie dorinta spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initiativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

DIN prep. 1) (exprima un raport spatial) A cobori din masina. A veni din sat. 2) (exprima un raport temporar) Productia din anul trecut. ◊ Din cand in cand uneori; cate odata. Din an in an la interval de un an. Din clipa sau din moment in timpul cel mai apropiat. 3) (indica materia) Compot din cirese. Incaltaminte din piele naturala. 4) (exprima un raport partitiv) Unii din ei s-au intors acasa. 5) (exprima un raport de mod) Lucreaza din toata inima. Canta din suflet. 6) (exprima un raport cauzal) A gresit din neatentie. 7) (exprima un raport instrumental) Canta din fluier. Tragere din tun. 8) (exprima un raport relational) In privinta; cat priveste. Nu-l intrece din glume. 9) (exprima un raport de origine, de provenienta) Se dezvolta din molecule. Obicei din copilarie. 10) (exprima un raport cantitativ) Au plecat opt din doisprezece. /de + in

PESTE prep. 1) (exprima un raport locativ, indicand locul, spatiul, obiectul de suprapunere sau de extindere) Pe deasupra; deasupra; dincolo de. Peste vii si livezi. Peste pod. ◊ Peste tot in orice loc; pretutindeni. 2) (exprima un raport temporal posterior) Dupa. Peste o ora. 3) (exprima un raport de mod, indicand depasirea unei limite, a unei cantitati) Mai mult de (sau decat); in plus; asupra. Are peste zece monografii. ◊ Peste puterea (sau puterile) cuiva depasind puterile cuiva; greu. 4) (exprima un raport de relatie, indicand sfera de extindere) Asupra. A domina peste toate. /pre[inv.] + spre

CONDITIONAL, -A adj. Supus unor conditii; care cuprinde o conditie. ◊ E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a produce singur un efect identic cu cel al acestui reflex; propozitie conditionala (si s.f.) = propozitie circumstantiala care exprima conditia realizarii actiunii din propozitia regenta; conjunctie conditionala = conjunctie care introduce o propozitie conditionala; mod conditional (si s.n.) = mod al verbului care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. conditionnel, it. condizionale].

CONDITIONAL, -A adj. supus unor conditii; care cuprinde o conditie. ♦ stimul ~ = stimul care declanseaza un reflex conditionat; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima o conditie, o ipoteza de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie conditionala; mod ~ (si s. n.) = mod al verbului care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. (< fr. conditionnel)

GERUNZIU s. n. mod verbal nepersonal care exprima actiunea in desfasurare, fara referire la autorul ei sau la momentul desfasurarii. (< lat. gerundium)

INCIFRA, incifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc., in mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. intr-un limbaj criptic, care cere o initiere pentru a fi inteles. – In + cifru.

VOCABULAR, vocabulare, s. n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ◊ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite in mod efectiv de cineva in exprimare si care variaza de la o categorie de vorbitori la alta. Vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii le inteleg, dar nu le utilizeaza (decat accidental). Vocabular de baza (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Vocabular secundar = masa vocabularului (1). ♦ Totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale, unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor etc. 2. (Inv.) Dictionar, de obicei de proportii mici; lexic, glosar. [Var.: (inv.) vocabulariu s. n.] – Din fr. vocabulaire, lat. vocabularium.

CORT, corturi, s. n. Adapost portativ demontabil, facut dintr-una sau din mai multe foi de panza tare si impermeabila, din material plastic etc.; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucata de panza impermeabila sau din material plastic, croita astfel incat sa se poata face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuinta stabila; a hoinari. ♦ Ca la usa cortului = a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunarii, cu miscare vioaie; melodia dupa care se executa acest dans; b) calificativ dat unui mod grosolan si necuviincios de exprimare si de comportare al cuiva. – Din ngr. korti.

RABUFNI, rabufnesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A produce prin izbire sau prin cadere un zgomot surd si puternic; a (se) tranti, a (se) izbi producand un zgomot infundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A rasuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a tasni, a navali. ♦ Tranz. A da drumul la..., a imprastia. ♦ A napadi. 3. Intranz. A-si exprima pe neasteptate si in mod violent nemultumirea, dupa ce tacuse mult timp. – Din razbufni (inv. „a rabufni” < raz- + bufni).

CONJUNCTIV ~a (~i, ~e) Care leaga; care uneste ceva. ◊ Tesut ~ tesut care leaga intre ele celelalte tesuturi si organe. mod ~ mod personal al verbului care exprima o actiune posibila, realizabila. /<fr. conjonctif, lat. conjunctivus

A RABUFNI ~esc intranz. 1) A produce un zgomot infundat, scurt si foarte puternic; a bufni foarte tare. 2) (despre zgomote) A se auzi departe; a rasuna puternic. ~este o impuscatura. 3) A iesi cu putere dintr-o deschizatura ingusta; a erupe; a tasni; a izbucni. 4) A-si exprima pe neasteptate si in mod violent nemultumirea. /ra(z)- + a bufni

SUBJONCTIV ~e n. gram. mod per-sonal al verbului care exprima o actiune dorita, posibila, realizabila; conjunctiv. [Sil. -jonc-tiv] /<lat. subjunctivus, fr. subjonctif

MUZICA s.f. 1. Arta de a imbina in mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 3. Opera, bucata muzicala, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. Formatie instrumentala; orchestra. ◊ Muzica militara = fanfara; (fam.) a-i face (cuiva) muzica = a-i face (cuiva) galagie, scandal. [Var. musica s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike – arta poeziei si a cantecului].

CONJUNCTIV, -A adj. 1. Care uneste, care leaga. ◊ Tesut conjunctiv = tesut protector care uneste intre ele organele sau tesuturile. 2. mod conjunctiv (si s.n.) = mod personal al verbului care exprima o actiune realizabila. [< lat. coniunctivus, cf. fr. conjonctif].

CONJUNCTIV, -A adj. 1. care uneste, leaga. ♦ tesut ~ = tesut de sustinere si de protectie care leaga intre ele celelalte tesuturi. 2. mod ~ (si s. n.) = mod personal al verbului, care exprima o actiune realizabila: subjonctiv. (dupa fr. conjonctif, lat. coniuctivus)

INFINITIV s. n. mod nepersonal al verbului, care exprima actiunea in chip general. (< fr. infinitif, lat. infinitivus)

IMPERATIV, -A, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordona; poruncitor. ◊ mod imperativ (si substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprima un ordin, o interdictie, un sfat, un indemn, o rugaminte etc. a subiectului. Propozitie imperativa = propozitie care exprima un ordin, un indemn, o rugaminte etc. 2. S. n. Necesitate categorica si neconditionata; obligatie. ◊ Imperativ categoric = principiu (enuntat de Kant) dupa care obligatia morala are un caracter absolut, neconditionat, spre deosebire de cerintele conditionate ale vietii cotidiene. – Din fr. imperatif, lat. imperativus.

PREDICAT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principala a propozitiei, care arata o actiune, o stare sau o insusire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjectie). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal si un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiect. – Din fr. predicat, lat. praedicatum.

IMPERATIV¹ ~a (~i, ~e) Care exprima sau impune un ordin; poruncitor. ◊ modul ~ mod personal al verbului, prin care se exprima un ordin, un indemn, o rugaminte. /<fr. imperatif, lat. imperativus

A PROTESTA ~ez intranz. A exprima un protest; a-si declara in mod deschis si energic dezacordul fata de o actiune, considerata ca nedreapta. /<fr. protester

PREDICAT s. n. 1. parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ♦ ~ verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locutiune verbala, adverb sau interjectie predicativa; ~ nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. (log.) termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ◊ (log. simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului de predicate. 3. (mat.) enunt care depinde de una sau mai multe variabile si caruia, pentru orice valoare data variabilelor, ii corespunde o propozitie. (< fr. predicat, lat. praedicatum)

LIRISM s. n. Continutul liric (1) al unei opere; inspiratie, atitudine lirica; mod exaltat de a simti sau de a exprima sentimentele. – Din fr. lyrisme.

NATURAL¹ adv. 1) In mod firesc; simplu; usor. 2) (folosit pentru a-si exprima acordul) Desigur, bineinteles. /<lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. naturell

AUXILIAR, -A I. adj., s. n. (element) care ajuta la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutator. ♦ verb ~ = verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajuta la exprimarea gradului de realizare a actiunii. ◊ (mat.) cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. II. s. m. ostas roman apartinand unui auxilium. (< fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

PERIFRAZA, perifraze, s. f. Procedeu gramatical si stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, in mod obisnuit, se poate reda printr-un singur cuvant; grup de cuvinte care inlocuieste un termen unic cu acelasi sens. – Din ngr. perifrasis, germ. Periphrase, fr. periphrase.

LIMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat si straveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, constiinta etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosfera) Senin, lipsit de nori, de ceata; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care rasuna distinct; clar, deslusit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, intelege si expune lucrurile in mod lamurit, deslusit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Usor de inteles, clar, lamurit, deslusit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmatii etc.) Neindoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

STANGACIE, stangacii, s. f. Lipsa de indemanare, de usurinta in miscari, in exprimare, in comportare etc. ◊ Loc. adv. Cu stangacie = in mod stangaci, neindemanatic. ♦ Fapta, purtare neindemanatica. – Stangaci + suf. -ie.

PERIFRAZA s.f. exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce in mod obisnuit se reda printr-un cuvant; circumlocutie; grup de cuvinte care inlocuieste un termen propriu. ♦ Perifraza verbala = constructie formata dintr-un verb insotit de un semiauxiliar de modalitate sau de aspect. [< fr. periphrase, cf. lat., gr. periphrasis < peri – imprejur, phrasis – vorbire].

PERIFRAZA s. f. exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce in mod normal se reda printr-un cuvant; circumlocutie; grup de cuvinte care inlocuieste un termen propriu. ♦ ~ verbala = constructie formata dintr-un verb insotit de un semiauxiliar de modalitate sau de aspect. (< fr. periphrase, lat. periphrasis, germ. Periphrase)

INTRU prep. 1) (exprima un raport spatial, concretizand interiorul unui spatiu sau al unui obiect, directia) In. Lucreaza intr-un cabinet spatios. 2) (exprima un raport temporal, concretizand perioada de timp) Au plecat intr-o duminica. 3) (exprima un raport modal) Au strigat intr-un glas. ◊ Intr-un suflet in mare graba. Intr-adins in mod intentionat; in mod voit. Intr-o doara la intamplare; la nimereala. 4) inv. (exprima un raport final si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente circumstantiale de scop) In. I-au venit intr-ajutor. 5) (exprima un raport instrumental) S-a imbracat intr-o rochie noua. 6) (exprima un raport transgresiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Cenusareasa s-a transformat intr-o printesa. /<lat. intro

SUPIN s. n. mod verbal nepersonal precedat de prepozitia de sau la, care exprima actiunea intr-un chip general, abstract, insa ca un deziderat. (< lat. supinum, fr. supin)

VOT, voturi, s. n. 1. exprimare a opiniei cetatenilor unui stat in legatura cu alegerea reprezentantilor lor in organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. ◊ Vot de incredere (sau de neincredere) = vot prin care un parlament aproba (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegatorilor de a-si exprima vointa pentru alegerea reprezentantilor in organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. 3. (In sintagma) Vot de blam = sanctiune prin care o colectivitate organizata isi manifesta prin vot dezaprobarea fata de o actiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.

PLASTICIZA, plasticizez, vb. I. I. Tranz. 1. A face ca un material sa devina plastic, sa poata fi modelat; a aduce un material in stare plastica. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea in mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

FORMA ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

abstract, -a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret, real. ◊ in ~ = pe baza de deductii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX, care se caracterizeaza prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii; abstractionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire, avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind actiunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

AUXILIAR, -A, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajuta la ceva, care se afla pe plan secundar fata de ceva principal; (element) ajutator. ♦ (Parte de vorbire) care exprima raporturi intre cuvinte; (verb) care ajuta la formarea timpurilor si a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul caruia se poate rezolva mai usor o problema. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

RASTIT, -A, rastiti, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenintator; aspru, tare. – V. rasti.

DEFINITIE, definitii, s.f. Operatie de determinare a insusirilor proprii unui lucru, unei notiuni etc.; enuntul prin care se exprima aceasta operatie. ◊ Expr. Prin definitie = prin insasi natura lucrului, decurgand in mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. definition, lat. definitio, -onis.

SUBINTELES ~uri n. Ceea ce se intelege in mod indirect. ◊ A vorbi cu ~uri a face aluzii; a nu-si exprima direct gandul. /v. a subintelege

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

LUCI, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A raspandi lumina; a straluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scanteia. ♦ (Despre ochi) A avea o stralucire deosebita, exprimand o emotie, o dorinta etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A aparea in mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calitati deosebite. – Lat. *lucire (= lucere).

PARTICIPIU s. n. mod verbal nepersonal si nepredicativ, cu forme deosebite dupa gen si numar, care exprima actiunea suferita de un obiect. (< lat. participium, fr. participe)

SCRIERE, scrieri, s. f. 1. Actiunea de a scrie si rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice conventionale prin care sunt reprezentate in scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Inv.) Ortografie. ♦ mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare in scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Opera literara sau stiintifica. – V. scrie.

PARAFRAZA vb. I. tr. A exprima prin parafraza (1). ♦ A amplifica (o vorbire, o scriere etc.); a interpreta gresit, in mod tendentios, cu rea-vointa. [< fr. paraphraser, it. parafrasare].

INDIRECT, -A adj. 1. (si adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~a sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie. 3. complement ~ = complement care exprima obiectul in (de)favoarea caruia se savarseste o actiune, asupra caruia se rasfrange in mod indirect actiunea verbului; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement indirect pe langa un verb din regenta. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~a = tragere pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).

STIL s. 1. scris. (Are un ~ nervos, vioi.) 2. exprimare. (Are un ~ plastic.) 3. (rar) rostire, (fig.) condei. (~ poetic.) 4. limbaj. (~ stiintific.) 5. (rar) sistem. (~ pictural.) 6. fel, maniera, metoda, mod. (~ de lucru al cuiva.) 7. fel, gen, maniera, mod, modalitate, regim, sistem. (~ de viata.) 8. (ARHIT.) stil gotic = stil ogival; stil ogival = stil gotic.

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

CONSECUTIV, -A adj. care urmeaza neintrerupt, in sir, succesiv. ♦ complement circumstantial ~ = complement de mod care prezinta drept consecinta determinarea unei actiuni, a unei insusiri; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima consecinta sau rezultatul actiunii verbului, ori al intensificarii insusirii unui obiect din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie consecutiva. (< fr. consecutif)

DEFINITIE (‹ fr.) s. f. 1. (LOG.) Propozitie sau ansamblu de propozitii determinand semnificatia unui termen sau indicand caracteristicile esentiale ale unui obiect sau ale unei clase de obiecte. Intr-o d. se disting: termenul sau combinatia de termeni nou introdusi (definitul); termenul sau combinatia de termeni ale caror sensuri sunt deja cunoscute (definitorul). ♦ (La Aristotel) Determinare a naturii sau a esentei uneo specii prin indicarea genului care o cuprinde (gen proxim) si a diferentei specifice prin care se delimiteaza de celelalte specii. ◊ Expr. Prin definitie = prin insasi natura lucrului, decurgand in mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. 2. (TELEC.) Continutul de detalii al unei imagini de televiziune sau de fototelegrafie, exprimat prin numarul de elemente in care trebuie descompusa imaginea, astfel incat un element sa nu contina mai multe nuante de luminozitate.

mod s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

DEMONSTRA vb. I. tr. a arata in mod convingator, pe cale de rationament sau prin exemple concrete, (ne)adevarul unei afirmatii. ◊ a dovedi, prin calcule si rationamente, adevarul exprimat intr-o teorema, intr-un enunt. II. intr. a lua parte la o demonstratie; a manifesta, a arata ceva prin semne exterioare. (< lat. demonstrare, dupa fr. demontrer, /II/ rus. demonstrirovati)

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.

mod s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

SUBINTELES¹, subintelesuri, s. n. Ceea ce se intelege in mod indirect dintr-o afirmatie, dintr-un context etc.; aluzie. ◊ Expr. A vorbi cu subinteles (sau subintelesuri) = a face anumite aluzii, a nu-si exprima direct gandul. – V. subintelege.

CAZ, cazuri, s. n. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. ◊ Caz de constiinta = Imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. 4. (Gram.) Categorie specifica numelui, prin care se exprima raporturile logice dintre nume si diverse parti ale propozitiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

PROPRIU, -IE adj. 1. Care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].

MIJLOC² ~oace n. 1) mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; metoda; procedeu; modalitate; maniera. ~oace de prevenire a bolilor. 2) Fel, chip de a fi, de a se manifesta. ~ de exprimare. ◊ Prin toate ~oacele folosind toate posibilitatile. 3) la pl. Resurse materiale; bani. Lipsit de ~oace. 4) Ansamblu al celor necesare pentru realizarea unei actiuni. ~oace de transport. ◊ ~oace de productie totalitate a uneltelor de munca. /<lat. medius locus

mod ~uri n. 1) Forma particulara de a fi; chip; fel. 2) Mijloc de a actiona in vederea realizarii unui scop; maniera; procedeu; modalitate. 3) gram. Categorie a verbului prin care se exprima atitudinea subiectului fata de actiune. 4) muz. Structura a unei game determinata de succesiunile intervalelor dintre sunetele componente. /<lat. modus, fr. mode

ARTA, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

NEORATIONALISM s. n. curent filozofic antipozitivist, care incearca sa integreze, in mod coerent, luarea in considerare a factorului subiectiv al cunoasterii intr-o conceptie realista ce considera ca teoria este subordonata obiectului, existent independent de subiect si pe care izbuteste sa-l exprime. (< fr. neo-rationalisme)

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea si generalizarea insusirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n., adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

DEMONSTRA, demonstrez, vb. I. 1. Tranz. A arata in mod convingator, prin argumente, prin rationamente logice sau prin exemple concrete, adevarul sau neadevarul unei afirmatii, al unui fapt etc.; a proba, a dovedi. ♦ A face dovada, prin calcule si prin rationamente, a adevarului exprimat intr-o teorema, intr-o formula etc. 2. Intranz. (Despre multimi de oameni) A manifesta. – Din fr. demontrer, lat. demonstrare.

concret, -a adj. (lat. con-cretus, d. con-, impreuna, si crescere, a creste). Dens, condensat: ulei concret. Gram. Termin concret, care exprima o calitate unita cu subiectu, pe cind abstract nu arata de cit calitatea singura: casa alba (concret), albeata (abstract). Aritm. Numar concret, al carui fel de unitate e hotarit, ca: 10 metri. Adv. In mod concret.

SIMBOL s. n. 1. semn, obiect, imagine care reprezinta, in mod conventional sau prin analogie, o fiinta, o idee, un sentiment. 2. semn conventional, in stiinta si tehnica, pentru notarea anumitor notiuni, operatii, relatii matematice etc. ◊ denumire abreviata a elementelor chimice. ♦ ~ ul credintei = crez. 3. procedeu stilistic prin care se exprima o idee abstracta cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. (< fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)

VOT s. n. 1. exprimare a opiniei cetatenilor unei tari in legatura cu alegerea reprezentantilor in organele de conducere. ♦ opinie exprimata de membrii unei adunari constituite in legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarare; adeziune data in acest scop. 2. mod de adoptare a hotararilor de catre organele de stat, obstesti etc. ♦ ~ de incredere = vot prin care parlamentul se declara de acord cu politica sau cu un act al guvernului. (< fr. vote)

FORMULA s. f. 1. expresie generala si invariabila a unei idei, a unei relatii etc. care poate fi aplicata in mai multe cazuri particulare. ♦ ~ de politete = forma conventionala de exprimare, pentru a se adresa unei autoritati sau unei persoane. ◊ fraza-tip in anumite ocazii sau la redactarea unor sentinte etc. 2. (mat.) expresie reprezentand o relatie generala intre mai multe marimi. 3. reprezentare in simboluri a compozitiei unei combinatii chimice. 4. solutie; mijloc, mod de a face ceva. 5. parola. (< fr. formule, lat. formula)

POTENTIAL, -A adj. 1. A carui forta este in stare latenta. ♦ Energie potentiala = energie pe care o poseda un corp capabil de a produce o manifestare energetica. 2. Posibil; presupus posibil. ♦ Propozitie potentiala = propozitie care exprima posibilitatea realizarii unei actiuni fara a preciza daca aceasta se realizeaza sau nu. // s.n. 1. (Fiz.) Capacitatea de a produce o manifestare energetica, un lucru mecanic. 2. Capacitate de dezvoltare, de desfasurare a unei forte, a unei activitati; putere. ♦ Potential de razboi = capacitatea militara a unui stat. 3. mod verbal care prezinta actiunea ca posibila. [Pron. -ti-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. potentiel, lat. potentialis].

FORMULA s.f. 1. Expresie generala si invariabila a unei idei, a unei relatii etc. care poate fi aplicata in mai multe cazuri particulare. ◊ Formula de politete = forma conventionala de exprimare folosita pentru a se adresa unei autoritati sau unei persoane. ♦ Fraza-tip care cuprinde termenii formali si expresi in care trebuie compus un act, o sentinta etc. 2. Expresie matematica reprezentand o relatie generala intre mai multe marimi. 3. Expresie in simboluri care reprezinta compozitia unei combinatii chimice. 4. Solutie; mod de a face ceva, mijloc. 5. Parola. [< lat., it. formula, fr. formule].

SIMBOL s.n. Semn care reprezinta, in mod conventional sau prin analogie, un obiect, o notiune, o idee etc. ♦ Orice semn conventional care abreviaza ceva; litera sau grup de litere care reprezinta numele unui element chimic; litera sau grup de litere care reprezinta o unitate de masura etc. ♦ Simbolul credintei = crez. ♦ Figura de stil prin care se exprima o idee abstracta cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. [Cf. lat. symbolum, gr. symbolon – semn, marca, fr. symbole, it. simbolo].

REAL², -A, reali, -e, adj. 1. Care are o existenta obiectiva, independenta de constiinta sau de vointa, care exista in realitate; obiectiv, adevarat. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce exista, ceea ce este real; realitate. 2. De netagaduit; efectiv, indiscutabil, veritabil. 3. (In sintagmele) (Ec. pol.) Valoare reala = valoarea intrinseca in aur a unei monede. (Jur.) Drept real = drept pe care o persoana il exercita asupra unui lucru in mod direct si imediat. Sectie reala sau invatamant real = sectie a unui liceu ori invatamant in care se studiaza cu precadere disciplinele exacte. Imagine reala = imagine a unui obiect obtinuta cu un instrument optic (si care poate fi prinsa pe un ecran, pe o pelicula). Numar real = numar care poate fi exprimat ca limita a unui sir convergent de numere rationale. [Pr.: re-al] – Din lat. realis, it. reale, germ. real, fr. reel.

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteala scrisa alcatuita din doua parti (debit si credit), care exprima valoric, in ordine cronologica si sistematica, existenta si miscarile unui anumit proces economic pe o perioada de timp determinata. ◊ Evidenta acestor operatii. 2. (In expr.) A trece la (sau in) cont = a inscrie la rubrica datoriilor o nota. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lamuriri asupra faptelor sau intentiilor sale; a se justifica. A tine cont (de ceva) = a avea in vedere, a lua in considerare. Pe cont propriu = pe propria raspundere, in mod independent. In contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis