OROGEN orogene, s. n. (Geol.) Regiune vasta a scoartei terestre unde au avut loc miscari tectonice intense care au dus la formarea unui lant muntos cutat. – Din orogeneza (derivat regresiv).

EPIROGENETIC, -A, epirogenetici, -ce, adj. (Despre miscari tectonice) Care are caracter oscilatoriu si care determina, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch.

OROGEN s.n. (Geol.) Regiune vasta a scoartei terestre in care au avut loc mari miscari tectonice. [< fr. orogene].

GEOCRATIC, -A adj. (despre o perioada geologica) in care continentele asaltau marile. ♦ miscari ce = miscari tectonice de ridicare sau de coborare a scoartei. (< fr. geocratique)

LARAMIC, -A adj. cutare ~a = faza de miscari tectonice, intre cretacic si paleogen, care prin regresiuni a definitivat configuratia marilor unitati ale scoartei terestre. (< germ. laramisch)

OROGEN s. n. regiune vasta a scoartei terestre cu mari miscari tectonice. (< fr. orogene)

PLEISTOSEISTA s. f. suprafata limitata de izoseiste de intensitate maximala, in timpul unei miscari tectonice. (< pleisto- + seista)

REGRESIUNE s. f. 1. retragere a apelor oceanului planetar in anumite zone, cauzata de ridicarea suprafetelor uscatului, de miscari tectonice lente etc. 2. micsorare a extensiunii geografice a unui fenomen (lingvistic, morfologic etc.). 3. miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. distrugere progresiva a memoriei. ◊ proces prin care se revine la un nivel anterior de dezvoltare a unui comportament, a unui proces psihic. 5. (biol.) revenire a unei specii sau a unui organ la un stadiu mai putin evoluat. 6. repetare detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. 7. (stat.) determinare a marimii aproximative a unui fenomen prin marimea unui alt fenomen. 8. (ec.) trecere de la stadii mai inalte de dezvoltare la stadii mai inapoiate. (< fr. regression, lat. regressio)

CUTREMUR (‹ cutremura) s. m. 1. Zguduire brusca si puternica, de scurta durata, a scoartei Pamintului, cauzata fie de factori interni (miscari tectonice, eruptii vulcanice), fie de factori externi (fortele mareice, caderi mari de presiune atmosferica, ciocnirea unor meteoriti cu Pamintul). Ii sunt caracteristice: hipocentrul (locul din interiorul litosferei unde se declanseaza energia care provoaca c.) si epicentrul (proiectia hipocentrului la suprafata scoartei Pamintului). Intensitatea c. se masoara pe scara Mercalli, iar magnitudinea pe scara Richter. Cele mai dustrugatoare au fost c. din: 24 ian. 1556 – in provincia Shanxi-China, 830 mii victime; 1 sept. 1923 – in provincia Kanto-Japonia, peste 576 mii case; 31 mai 1970 – Peru, 70 mii morti. In Romania s-au inregistrat pierderi de vieti omenesti si mari pagube materiale materiale in c. din 10 nov. 1940 si 4 mart. 1977. 2. Fig. Infiorare; p. ext. teama, frica, groaza; panica.

LARAMIC, -A (dupa fr. laramien, de la n. pr. Laramie) adj. (GEOL.) Faza l. = faza de miscari tectonice care s-au manifestat in perioada de limita dintre Cretacic si Paleogen, intense in V Americii de Nord, Patagonia si partea de SV a geosinclinalului circumpacific. In faza l. a avut loc schitarea osaturii catenei alpino-carpatice.

LARAMIE [lærəmi], lant muntos in partea central-vestica a S.U.A. (M-tii Stancosi), extins in SE statului Wyoming si in N statului Colorado, pe c. 240 km lungime. Alt. max.: 3.132 m (vf. Laramie). S-a format in urma unor intense miscari tectonice care au avut loc la limita dintre perioadele Cretacica si Paleogena, fapt ce i-a determinat pe geologi sa atribuie acest nume miscarilor tectonice in ansamblu care au avut loc in aceasta perioada. Zacaminte de min. de fier.

SAVICA adj. (GEOL.) Faza ~ = faza de miscari tectonice de la sfarsitul Oligocenului.

GEOSINCLINAL, geosinclinale, s. n. Regiune mobila a scoartei terestre care sufera, in cursul timpului geologic, o scufundare intensa, insotita de manifestari vulcanice si de acumulare a unor serii de depozite sedimentare de mare grosime, transformandu-se ulterior intr-un lant muntos cutat, ca urmare a miscarilor tectonice. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geosynclinal.

OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

EXONDARE, exondari, s. f. Proces de ridicare deasupra nivelului marii a unor suprafete din scoarta pamantului, datorita miscarilor tectonice. – V. exonda.

SARIAJ, sariaje, s. n. Transportare la mari distante a pietrisului, a nisipului sau a pamantului si suprapunerea lor peste alte roci, ca urmare a miscarilor tectonice. [Pr.: -ri-aj] – Din fr. charriage.

FALIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptura aparuta in scoarta Pamantului, ca urmare a miscarilor tectonice verticale, care desparte doua grupuri de straturi; fractura. – Din fr. faille.

EPIROGENEZA s. f. Proces de ridicare a unor portiuni mari din scoarta terestra deasupra nivelului marii, datorita miscarilor tectonice oscilatorii si care are drept rezultat formarea unor suprafete continentale. – Din fr. epirogenese.

DIASTROFISM n. geol. Totalitate a deformarilor si dislocarilor pe care le sufera straturile din scoarta terestra sub actiunea miscarilor tectonice. [Sil. di-as-] /<fr. diastrophisme

A SE DISLOCA ma disloc intranz. 1) A se misca din loc. 2) (despre oase sau membre) A iesi din articulatie; a se dezarticula; a se luxa; a se scranti. 3) (despre straturi geologice) A-si schimba pozitia initiala (sub actiunea miscarilor tectonice); a se deplasa; a aluneca. /<fr. disloquer, lat. dislocare

FALIE ~i f. geol. Ruptura in scoarta pamantului aparuta ca urmare a miscarilor tectonice verticale. [Art. falia; G.D. faliei; Sil. -li-e] /<fr. faille

FLEXURA ~i f. Deformatie a straturilor de roci, datorita miscarilor tectonice ale scoartei terestre. /<fr. flexure

FRACTURA ~i f. 1) Leziune constand in ruperea unui os sau a unui membru. 2) Loc al acestei leziuni. 3) Ruptura in scoarta terestra aparuta ca urmare a miscarilor tectonice verticale; falie. /<fr. fracture, lat. fractura

GEOSINCLINAL ~e n. geol. Depresiune a scoartei terestre scufundata in mare, care, in urma unor depozite sedimentare mari si a miscarilor tectonice in decursul timpului geologic, se transforma intr-un lant muntos. /<fr. geosynclinal

NEOTECTONICA f. 1) Ramura a geologiei care se ocupa cu studiul miscarilor scoartei terestre din ultima perioada geologica. 2) Totalitate a miscarilor tectonice mai noi. [Sil. ne-o-] /neo- + tectonica

SARIAJ ~e n. Fenomen natural de depla-sare a pamantului ca rezultat al miscarilor tectonice. /<fr. charriage

STROFIC, -A adj. 1. (Despre versuri) Care formeaza strofe. ♦ (Despre o piesa vocala) Care se repeta identic, de fiecare data insa pe versuri diferite. 2. (Geol.) miscare strofica = miscare tectonica verticala. [Cf. fr. strophique, it. strofico, germ. strophisch].

UNDATIE s.f. (Liv.) miscare ondulatorie. ♦ (Geol.) miscare tectonica verticala a scoartei Pamantului; undulatie. [Cf. germ. Undation, it. ondazione].

DIASTROFISM s.n. (Geol.) Totalitatea deformarilor si dislocarilor pe care le sufera stratele din scoarta terestra sub actiunea miscarilor tectonice. ♦ Teorie care atribuie geneza unor fenomene de eroziune si a formelor rezultate unor deformari lente ale scoartei terestre. [Pron. di-as-. / < fr. diastrophisme, cf. gr. diastrophe – rasucire].

NEOTECTONIC, -A adj. Referitor la miscarile tectonice recente. [Cf. germ. neotektonisch].

DIASTROFISM s. n. totalitatea deformarilor si dislocarilor pe care le sufera straturile din scoarta terestra sub actiunea miscarilor tectonice. (< fr. diastrophisme)

DISLOCA vb. I. tr., refl. a (se) urni, a (se) misca din loc, a (se) stramuta, a (se) desprinde din intreg. ◊ (despre oase) a scoate, a face sa iasa din incheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ◊ (despre trupe) a (se) misca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ◊ a separa doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte intre determinat si determinant. II. refl. (despre straturi geologice) a se deplasa sub actiunea miscarilor tectonice. (< fr. disloquer, lat. dislocare)

EPIROGENEZA s. f. proces de ridicare a unor portiuni mari din scoarta terestra deasupra nivelului marii, datorita miscarilor tectonice oscilatorii. (< fr. epirogenese)

EXONDA vb. refl. (despre suprafete ale scoartei terestre) a se ridica deasupra nivelului marii datorita miscarilor tectonice; (despre locuri inundate) a se usca. (< fr. sexonder)

MORFOSTRUCTURA s. f. aspectele reliefului si formele determinate de influenta structurii geologice si a miscarilor tectonice. (< rus. morfostruktura)

NEOTECTONIC, -A I. adj. referitor la neotectonica. II. s. f. totalitatea miscarilor tectonice recente. ◊ parte a geologiei care studiaza miscarile de formare a scoartei tereste de la sfarsitul tertiarului si pana in prezent. (< germ. neotektonisch, /II/ Neotektonik)

STROFIC, -A adj. 1. (despre versuri) care formeaza strofe. ◊ (despre o piesa vocala) care se repeta identic, de fiecare data insa pe versuri diferite. 2. (geol.) miscare ~a = miscare tectonica verticala. (< fr. strophique)

C********A (‹ sp.) s. f. 1. (GEOGR.) Complex de lanturi muntoase desfasurate pe lungimi foarte mari si compus din mai multe siruri paralele. 2. (GEOL.) Creasta longitudinala din interiorul unui geosinclinal, in etapa de inversiune a miscarilor tectonice.

CUTARE¹ (‹ cuta) s. f. Actiunea de a (se) cuta. ♦ (GEOL.) Ansamblul proceselor de deformare plastica a stratelor din scoarta Pamintului sub actiunea miscarilor tectonice verticale sau orizontale, avind ca rezultat formarea cutelor. Se deosebesc: c. orogena, c. cratogena, c. intermediara.

GEODEPRESIUNE, geodepresiuni, s. f. (Geol.) Depresiune tectonica primara, rezultata din miscarile scoartei terestre. [Pr.: ge-o-de-pre-si-u-ne] – Geo[logic] + depresiune.

GEODEPRESIUNE s.f. Depresiune tectonica primara, rezultata din miscarile scoartei terestre. [Pron. -si-u-. / < fr. geodepression].

GEODEPRESIUNE s. f. depresiune tectonica primara, rezultata din miscarile terestre. (< fr. geodepression)

tectonic, -A, tectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se refera la tectonica (2), care apartine tectonicii, care este legat de miscarile scoartei Pamantului. 2. S. f. Ramura a geologiei care studiaza structura scoartei terestre si cauzele miscarilor si deformarilor ei. ♦ Structura geologica. – Din fr. tectonique.

tectonic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de tectonica; propriu tectonicii. 2) Care este caracteristic pentru miscarile scoartei terestre. /<fr. tectonique

tectonic, -A adj. Referitor la tectonica; care este legat de miscarile scoartei Pamantului. [< fr. tectonique].

GEOtectonic, -A, geotectonici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a geologiei care studiaza structura scoartei terestre si cauzele miscarilor si deformarilor pe care le sufera aceasta; tectonica. 2. Adj. Care apartine geotectonicii (1), privitor la geotectonica. [Pr.: ge-o-] – Din rus. gheotektonika. Cf. germ. Geotektonik.

tectonicA f. 1) Ramura a geologiei care se ocupa cu studiul miscarilor si modificarii scoartei terestre. 2) Structura geologica. [G.-D. tectonicii] /<fr. tectonique

CUTREMUR ~e n. 1) miscare brusca si puternica a scoartei pamantului, cauzata de dislocari tectonice, eruptii vulcanice etc.; seism. 2) fig. Zguduire nervoasa; infiorare. /v. a cutremura

tectonic, -A I. adj. referitor la tectonica. II. s. f. 1. ramura a geologiei care studiaza modificarile straturilor geologice datorate miscarilor scoartei terestre; geotectonica. 2. structura geologica. (< fr. tectonique)

NEOtectonic, -A, neotectonici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a geologiei care studiaza miscarile mai recente de deformare a scoartei terestre. 2. Adj. Care tine de neotectonica, relativ la neotectonica. [Pr.: ne-o-] – Neo- + tectonica.