Rezultate din textul definițiilor
FASCISM s.n. Ideologie politica si miscare sociala de extrema dreapta. ♦ Regim politic bazat pe o asemenea ideologie. [< it. fascismo].
ANTIFASCISM s. n. miscare sociala si politica care combate si demasca ideile si practicile fascismului. (< fr. antifascisme)
ANTIIMPERIALISM s. n. miscare sociala impotriva politicii imperialiste de forta si dictat, a tuturor formelor de exploatare si dominatie a popoarelor. (< fr. anti-imperialisme)
FEMINISM1 s. n. miscare sociala care urmareste dobandirea egalitatii in drepturi a femeilor cu barbatii. (< fr. feminisme, rus. feminizm)
ANTIFASCISM s. n. miscare social-politica indreptata impotriva fascismului ♦ Atitudine antifascista. – Din it. antifascismo, germ. Antifascismus.
FEMINISM s. n. miscare sociala care sustine egalitatea in drepturi a femeii cu barbatul in toate sferele de activitate. – Din fr. feminisme, rus. feminizm.
ICONOCLASM s. n. miscare sociala, politica si religioasa din sec. VIII-IX, in Imperiul Bizantin, care, sub forma luptei impotriva cultului icoanelor, a fost indreptata impotriva aristocratiei laice si ecleziastice. – Din fr. iconoclasme.
INABUSI, inabus, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva sa nu mai poata respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A impiedica cresterea si dezvoltarea plantelor; a napadi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violenta, manifestari, actiuni sau miscari sociale; a reprima. ♦ A face sa nu se vada, sa nu se auda, sa nu se simta; a ascunde. Si-a inabusit un oftat. 4. Tranz. (in expr.) A inabusi focul = a stinge focul sau a-l face sa arda mocnit. – In + nabusi.
UMANISM s. n. miscare sociala si culturala aparuta in apusul Europei in sec. XIV, ca expresie a luptei impotriva feudalismului si a invataturii scolastice, care a promovat ideea increderii in valoarea omului si a perfectionarii sale, a militat pentru dezvoltarea libera si multilaterala a personalitatii umane, pentru o cultura laica (in spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de incredere in valoarea omului. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.
FRONDA, fronde, s. f. miscare social-politica din Franta, la mijlocul sec. XVII, indreptata impotriva absolutismului regal. ♦ Fig. Opozitie neprincipiala, razvratire cu caracter de persiflare pornita din motive personale. – Din fr. fronde.
TACTIC, -A, tactici, -ce s. f., adj. I. S. f. 1. Parte componenta a artei militare care se ocupa de studiul, organizarea, pregatirea si ducerea luptei pentru a indeplini cu maximum de eficacitate scopurile fixate. 2. Stiinta de a determina, pentru o perioada relativ scurta, linia de conduita a unei miscari sociale sau a unui partid politic, in functie de imprejurarile social-politice din acea perioada si pentru realizarea unui obiectiv fundamental. ♦ P. gener. Totalitatea mijloacelor intrebuintate pentru a izbuti intr-o actiune. II. Adj. Care tine de tactica (I), privitor la tactica; conform cu o anumita tactica. – Din fr. tactique.
FRAMANTARE, framantari, s. f. Actiunea de a (se) framanta si rezultatul ei; framantat1, framant. 1. Umblet, neastampar; p. ext. agitatie, tulburare (cauzate de miscari sociale). 2. Neliniste sufleteasca, zbucium, chin. – V. framanta.
PAVLICHIAN, -A, pavlichieni, -e, s. m. si f. Participant la miscarea sociala antifeudala din sec. VII-IX din Imperiul Bizantin, care, sub haina religioasa, a luptat impotriva inegalitatii sociale, cerand suprimarea ierarhiei bisericesti, simplificarea cultului, abolirea cultului icoanelor etc. [Pr.: -chi-an. – Var.: pavlicean, -a s. m. si f.] – Din sl. pavlikijaninu.
ANTIIMPERIALISM s. n. miscare sociala antiimperialista. [Pr.: -ri-a-] – Anti- + imperialism.
NARODNICISM s. n. miscare social-politica din Rusia in a doua jumatate a sec. XIX, care sustinea ca principala forta revolutionara este taranimea si intelectualitatea, si care acorda personalitatilor, eroilor rolul de creatori ai istoriei. – Narodnic + suf. -ism.
RENASTERE, renasteri, s. f. Faptul de a renaste; trezire la o viata noua; refacere; avant, reinflorire, reviriment. ♦ (Si ca n. pr.) miscare social-politica si culturala, din sec. XIV pana in sec. XVI, in Europa occidentala, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antica; epoca din istoria Europei in care s-a manifestat aceasta miscare. – Din renaste.
PROTESTATAR adj., s. contestatar, (inv.) malcontent, protestant. (Un ~ social; miscare ~.)
ANTIFASCISM n. miscare social-politica orientata impotriva fascismului. /anti- + fascism
ANTIIMPERIALISM n. miscare social-politica orientata impotriva imperialismului. /anti- + imperialism
A CUPRINDE cuprind tranz. 1) A inconjura cu bratele; a imbratisa. ◊ ~ cu ochii a imbratisa cu privirea. Cat cuprinzi (sau vezi) cu ochii pe intinderi foarte mari. 2) fig. A acoperi din toate partile; a invalui; a invalura; a cotropi; a infasura. 3) fig. A lua in stapanire; a cuceri; a ocupa. 4) fig. (despre ganduri, sentimente, miscari sociale etc.) A pune stapanire; a apuca. L-a cuprins un dor mare. 5) (despre recipiente) A avea in interior. 6) (spatii, terenuri etc.) A umple cu volumul sau cu dimensiunile sale. Livezile cuprind tot terenul cultivat al gospodariei. 7) (despre texte, carti etc.) A include in sine; a contine; a comporta; a insuma; a intruni; a ingloba. 8) (despre epoci) A avea ca durata. /<lat. comprendere
FEMINISM n. Curent politic in miscarea sociala care lupta pentru egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii in toate sferele de activitate. /<fr. feminisme
FRONDA ~e f. 1) (in Franta din sec. XVII) miscare social-politica indreptata contra absolutismului. 2) fig. Exprimare a nemultumirii fata de cineva sau de ceva, bazata pe motive personale. /<fr. fronde
ICONOCLASM n. (in Imperiul Bizantin) miscare sociala, politica si religioasa din sec. VIII-IX, indreptata impotriva aristocratiei laice si ecleziastice, sub forma luptei contra cultului icoanelor. [Sil. -no-clasm] /<fr. iconoclasme
LIDER ~i m. 1) Persoana aflata in fruntea unei miscari sociale sau in fruntea unui partid politic. 2) Sportiv sau echipa care se afla in fruntea unei competitii. 3) Nava conducatoare a unei flotile sau a unei escadre. /<engl. leader
NARODNICISM n. (in Rusia din a doua jumatate a sec. XIX) miscare social-politica a intelectualilor raznocinti, care sustinea ca principala forta revolutionara este taranimea si intelectualitatea. /narodnic + suf. ~ism
REFORMA ~e f. 1) Transformare (radicala sau partiala) operata in vederea amelio-rarii unei stari de lucruri din viata social-politica sau economica. 2) (in Europa din sec. XV- XVI) miscare social-politica si religioasa indreptata impotriva feudalismului si a catoli-cismului, in urma careia a aparut al treilea curent in crestinism – protestantismul. /<fr. reforme, germ. Reform
RENASTERE ~i f. 1) v. A RENASTE. 2) (in Europa occidentala si centrala din sec. XIV-XVI) miscare social-politica si culturala, determinata de lupta burgheziei impotriva feudalismului si caracterizata prin promovarea unei conceptii optimiste despre demnitatea si maretia omului, prin inflorirea stiintelor si artelor si prin interes sporit pentru cultura antica. 3) Epoca istorica care include aceasta perioada de timp. [G.-D. renasterii] /v. a renaste
TACTICA ~ci f. 1) mil. Arta organizarii si dirijarii actiunilor de lupta. 2) Linie de conduita (la o etapa data) a unui partid sau a unei miscari sociale. 3) fig. Totalitate a mijloacelor si procedeelor necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. tacticii] /<fr. tactique
FEMINISM s.n. 1. miscare sociala care urmareste dobandirea egalitatii in drepturi a femeilor cu barbatii. ♦ Doctrina care propaga emanciparea femeii si extinderea drepturilor ei. 2. Stare patologica caracterizata prin dezvoltarea la barbat a caracterelor s*****e feminine. [Cf. fr. feminisme].
ANTIIMPERIALISM s.n. miscare sociala impotriva imperialismului, potrivnic ideilor imperialiste. [Cf. fr. anti-imperialisme].
ICONOCLASM s.n. miscare social-politica si religioasa a nobilimii militare si a maselor populare din Imperiul bizantin impotriva aristocratiei laice si ecleziastice, care a luat forma luptei impotriva cultului icoanelor. [< fr. iconoclasme]
NARODNICISM s.n. miscare social-politica in Rusia, din a doua jumatate a sec. XIX, care vedea in taranime si in intelectualitate singurele forte revolutionare. [< narodnic + -ism, cf. rus. narodnicestvo < narod – popor].
REFORMA s.f. 1. Schimbare (de obicei in bine), modificare legala a unei stari de lucruri. 2. miscare social-politica si religioasa impotriva feudalismului si a papalitatii, aparuta in Europa apuseana in sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate sau protestante. 3. Totalitatea materialelor, efectelor, armelor etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile. 4. Declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar; situatia unei astfel de persoane. [Cf. fr. reforme, germ. Reform, it. reforma].
RENASTERE s.f. 1. Trezire la o viata noua, refacere; reinflorire, reviriment, avant. 2. miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI in Europa occidentala, care s-a caracterizat prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si a artelor si prin reinvierea interesului pentru cultura antica. [< renaste, dupa fr. Renaissance, it. Rinascimento].
TACTICA s.f. 1. Parte a artei militare care se ocupa cu organizarea si conducerea actiunilor de lupta ale trupelor. 2. Stiinta de a determina mijloacele si formele de actiune, intr-o perioada relativ scurta, pentru realizarea obiectivelor unei miscari sociale, a unui partid politic etc., in functie de imprejurarile social-politice din acea perioada. 3. Mijloacele folosite de cineva pentru a face sa izbuteasca o intreprindere, o actiune etc. [Gen. -cii. / < fr. tactique, cf. gr. taktike – arta de a orandui].
ANARHISM s. n. 1. conceptie, miscare social-politica extremista care neaga necesitatea statului si formele lui de organizare, a ordinii si disciplinei sociale in general. 2. stare de anarhie. (< fr. anarchisme, rus. anarhizm, germ. Anarchismus)
ANTICOLONIALISM s. n. miscare social-politica a popoarelor impotriva colonialismului. (< fr. anticolonialisme)
AVANGARDA s. f. 1. detasament care se trimite in fruntea unei trupe in mars spre a face siguranta pe directia de deplasare a acesteia. 2. clasa, grup social, organizatie politica conducatoare, care se situeaza pe pozitiile cele mai inaintate in cadrul unei miscari sociale, politice, nationale etc. ♦ de ~ = care merge, care conduce. 3. miscare literar-artistica complexa si eterogena, care, afisand o respingere totala a formelor consacrate si a traditiei, proclama ostentativ si polemic necesitatea innoirii, asumandu-si rol de precursor; avangardism. (< fr. avant-garde)
BOLSEVISM s. n. ansamblu de pozitii ideologice radicale si de practici revolutionare, aparut in miscarea social-democrata din Rusia. (< rus. bolsevizm, fr. bolchevisme)
ICONOCLASM s. n. miscare social-politica si religioasa a nobilimii militare si a maselor populare din Imperiul Bizantin, care a luat forma luptei impotriva cultului icoanelor. (< fr. iconoclasme)
NARODNICISM s. n. miscare social-politica in Rusia din a doua jumatate a sec. XIX, care, subapreciind dezvoltarea si rolul clasei muncitoare, vedea in taranime si in intelectualitate singurele forte revolutionare. (dupa rus. narodnicestvo)
NATIVISM s. n. 1. denumire data acelor sisteme filozofice care atribuie ideilor si principiilor de activitate umana un caracter innascut. 2. conceptie proprie miscarii social-politice a autohtonilor din colonii, care revendica revenirea la puterea local-traditionala. (< fr. nativisme)
REFORMA s. f. 1. transformare, reorganizare in domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structura. 2. miscare social-politica si religioasa indreptata impotriva feudalismului si a papalitatii, aparuta in Europa apuseana in sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante). 3. scoatere din evidenta a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri. 4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar. (< fr. reforme, germ. Reform)
RENASTERE s. f. 1. trezire la o viata noua, refacere; reinflorire, reviriment, avant. 2. miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI in Europa occidentala, in lupta burgheziei contra feudalismului, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si a artelor si prin reinvierea interesului pentru cultura antica. (< renaste, /II/ dupa fr. Renaissance)
INNABUSI, innabus, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva sa nu mai poata respira, a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A impiedica cresterea si dezvoltarea plantelor; a napadi. 3. Tranz. Fig. A potoli prin violenta manifestari, actiuni sau miscari sociale; a reprima. ♦ A face sa nu se vada, sa nu se auda, sa nu se simta; a ascunde. Isi innabusi un geamat (SADOVEANU). 4. Tranz. (In expr.) A innabusi focul = a stinge focul sau a-l face sa arda mocnit. – Din in- + nabusi.
ABOLITIONISM (< fr.) s. n. 1. miscare sociala vizand abrogarea unei legi. 2. Spec. Miscare politica pentru desfiintarea sclaviei negrilor, aparuta la sfarsitul secolului 18 in S.U.A., Franta si Marea Britanie.
HUSITISM n. (in secolul XV) miscare religioasa social-politica initiata de Jan Hus si indreptata contra feudalilor germani si abuzurilor bisericii catolice. /<fr. hussitisme
UMANISM n. 1) Conceptie social-politica care afirma dreptul fiintei umane la libertate, desavarsire si dezvoltare multilaterala, proclamand ca principii etice supreme egalitatea si demnitatea umana. 2) (in epoca Renasterii) miscare progresista social-culturala, care a proclamat eliberarea personalitatii umane de ideologia feudalismului. /<fr. humanisme, germ. Humanismus
INDIGENISM s. n. 1. caracter indigen. 2. denumire generica pentru miscarile politico-sociale din America Latina, care tind sa includa populatia indiana in civilizatia moderna. (< germ. Indigenismus)
ABOLITIONISM s.n. miscare politica aparuta la sfarsitul sec. XVIII, care urmarea desfiintarea sclaviei negrilor din SUA, Franta, Marea Britanie; p. gener. miscare politica, sociala care sustine desfiintarea sclaviei. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. abolitionnisme.
HUSITISM s. n. miscare religioasa si social-politica, fundata la inceputul sec. XV de Jan Hus, indreptata impotriva papalitatii si feudalilor germani. – Din fr. hussitisme.
HUSITISM s. n. miscare religioasa si social-politica initiata de Jan Hus la inceputul sec. XV, indreptata impotriva papalitatii si a feudalilor germani. (< fr. hussitisme)
AUTOmiscare, automiscari, s. f. Stare de schimbare si de miscare neintrerupta a naturii si a societatii, cauzata de contradictiile interne, proprii tuturor obiectelor si fenomenelor naturii si vietii sociale. – Din auto1- + miscare.
ROMANIA MUNCITOARE. Gazeta socialista, aparuta la Bucuresti in doua serii (1/14 ian.-10/23 iun. 1902, 5/18 mart. 1905-13/26 aug. 1916 si nov. 1918). Rol important in lupta pentru organizarea miscarii sindicale si in reorganizarea Partidului social-Democrat din Romania (1910), al carui organ a devenit.
EUROPEISM s.n. 1. Caracter european. 2. Atitudine favorabila unitatii europene. ♦ miscare care tinde sa formeze o unitate europeana (sociala, politica, economica si culturala). 3. (Lingv.) Forma lingvistica proprie limbilor europene. [Pron. e-u-ro-pe-ism. / cf. it. europeismo, fr. europeanisme].
REIFICARE s. f. (fil.) 1. actiunea de a reifica. 2. tendinta de a da oricarui lucru dinamic, de miscare un caracter static. 3. intelegerea gresita a raporturilor sociale ca raporturi dintre lucruri, obiectuale, autonomizate. (< reifica)
RADEK, Karl Bernhardovici (pe numele adevarat Karl Sobelsohn), (1885-1939), om politic rus de origine poloneza. Initial social-democrat, dupa revolutia rusa din 1917 adept al miscarii comuniste. In fruntea Kominternului (1920-1924). Trotkist, l-a sprijinit ulterior pe Stalin. A detinut functii importante in Partidul Comunist. Victima a epurarilor staliniste.
DEMOGRAFIE s. f. stiinta sociala care studiaza fenomene si procese referitoare la numarul, densitatea, miscarea populatiei, la compozitia ei dupa grupe de varsta, de sexe etc. (< fr. demographie)
SEXISM s. n. ansamblul miscarilor de emancipare feminine pentru a desemna atitudinea si pozitia sociala dominatoare a barbatilor in societate. (< fr. sexisme)
REGRESIV, -A, regresivi, -e, adj. Care se opune progresului, care tinde spre o stare sau o forma (economica, sociala, politica etc.) inapoiata; care da inapoi, care este in regres. ♦ miscare regresiva = miscare care se face in directia inversa celei normale. (Lingv.) Derivare regresiva = mod de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui afix de la un cuvant (mai) vechi. Formatie regresiva sau derivat regresiv = cuvant format prin derivare regresiva. Asimilare regresiva = fenomen fonetic in care sunetul modificat se afla inaintea sunetului care exercita influenta modificatoare. – Din fr. regresif.
TENDINTA ~e f. 1) Orientare constienta spre un anumit scop. 2) Dorinta puternica; nazuinta; aspiratie. 3) (in opere artistice) Pozitie social-politica a autorului; atitudine fata de realitatea reflectata. 4) Directie de miscare a unui corp aflat sub actiunea unei forte. 5) Orientare comuna a unei categorii de persoane. 6) Evolutie intr-un anumit sens. [G.-D. tendintei] /<it. tendenza, fr. tendance
ROY [rua], Ram Mohan (1772-1833), scriitor si jurnalist indian. Reformator religios si social, supranumit „parintele Indiei moderne”. A intemeiat Colegiul Vedanta (1826) si apoi miscarea Brahmo Samaj (1828). Pionier al prozei moderne in India.
CONTRAREVOLUTIE s. f. miscare organizata, reactionara, a claselor inlaturate de la putere impotriva noii oranduiri sociale instaurate prin revolutie, in scopul restaurarii vechii puteri de stat. (< fr. contre-revolution)
POPULISM s. n. 1. miscare politica rusa de la sfarsitul sec. XIX care preconiza o societate socialista, contrara industrialismului occidental. 2. ideologie a miscarii politice si artistice care vedea in popor un model etic si social. 3. atitudine favorabila satisfacerii dorintelor poporului, chiar in detrimentul intereselor reale ale acestuia. (< fr. populisme)
HALIDE, Edib Adivar (1883-1964), reformator si scriitor turc. Prof. univ. la Istanbul. Sustinator al drepturilor femeilor. Adept al miscarii nationaliste. In exil (1925-1938) pentru convingerile sale politice. Romane cu tenta national-sociala („Noul Turan”, „Familia”, „Fiul lui Zeyno”).
CRONICA, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obisnuita mai ales in evul mediu, care cuprinde o inregistrare cronologica a evenimentelor sociale, politice si familiale; letopiset, hronic. 2. Articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimente politice, sociale si culturale de actualitate. ♦ Scurta comunicare oficiala privind schimbari in componenta guvernului, miscari in corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.
EVOLUTIE s.f. 1. Evoluare, dezvoltare, schimbare, transformare. 2. (spec.) Proces cu caracter istoric constand mai ales intr-o forma a dezvoltarii, care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, in viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. 3. Desfasurare, curs. 4. miscare larga (mai ales circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, de un avion etc. [Var. evolutiune s.f. / cf. fr. evolution, it. evoluzione, lat. evolutio].
ILUMINISM s. n. 1. miscare ideologica si cultural-literara din sec. XVIII-XIX, care preconiza inlaturarea nedreptatilor sociale si perfectionarea morala prin raspandirea stiintei si culturii in popor; luminism2. 2. conceptie religioasa care afirma existenta inspiratiilor directe de la divinitate. (< fr. illuminisme)
CLOCOT, clocote, s. n. 1. miscare zgomotoasa pe care o face un lichid cand fierbe. ♦ P. gener. miscare zgomotoasa produsa de o masa de lichid. 2. Fig. Zbucium, agitatie (zgomotoasa), framantare (sufleteasca, sociala). [Var.: (pop.) colcot s. n.] – Din sl. klokotu.
CERNISEVSKI, Nikolai Gavrilovici (1828-1889), socialist utopist, scriitor si critic literar rus. Conducator al miscarii democrat-revolutionare ruse. A abordat raportul dintre arta si realitate, functiile gnoseologice si sociale ale artei („Raporturile dintre arta si realitate”). Romanul „Ce-i de facut?”.
SINDICALISM s. n. 1. curent in miscarea muncitoreasca care nega necesitatea unui partid politic al proletariatului si lupta politica, admitand numai lupta pentru reforme economico-sociale a muncitorilor uniti in sindicate. 2. faptul de a milita intr-un sindicat al salariatilor; miscare sindicala. (< fr. syndicalisme)
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.
LAGAR ~e n. 1) Popas intr-o localitate a unei trupe militare in mars; cantonament; campament; tabara; bivuac. 2) Loc unde sunt inchisi prizonierii de razboi sau detinutii politici. 3) Comunitate de oameni sau de tari care urmaresc acelasi scop social-politic. 4) Organ de masina care sprijina si ghideaza un ax sub un arbore, permitandu-i miscarea (de rotatie). /<germ. Lager
NEOREALISM s. n. 1. curent in filozofia contemporana care identifica constiinta cu existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. doctrina literara sau artistica inspirata din realism. ◊ miscare artistica in cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de problemele sociale, de viata cotidiana a oamenilor obisnuiti. (< fr. neorealisme, it. neorealismo)
HALAS [halaʃ], Frantisek (1901-1949), poet ceh. Poezie modernista, cu accente de revolta sociala, de inspiratie tragica si metafizica sau patriotica („Cocosul negru inspaimanta moartea”, „Crampeie de speranta”). Participant la miscarea de rezistenta din timpul celui de-al doilea razboi mondial.
FAZA ~e f. 1) Spatiu temporal in evolutia unui fenomen natural sau social; etapa; stadiu. 2) Aspect sub care se prezinta succesiv Luna sau alte planete unui observator terestru in timpul miscarii lor de revolutie. 3) Circuit care face parte dintr-un sistem de circuite electrice. [G.-D. fazei] /<fr. phase, germ. Phase
TRADITIONALISM s.n. Orientare social-politica si culturala indreptata spre considerarea nediferentiata, necritica a valorilor traditiei; atasament (exagerat) fata de traditie. ♦ (In miscarea culturala si literara) Tendinta excesiva spre folclor si istorie, spre primitivism si respingerea ideii de civilizatie. [Pron. -ti-o-. / < fr. traditionalisme].
SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)
DINAMICA f. 1) Ramura a mecanicii care se ocupa cu studiul miscarii corpurilor in raport cu fortele ce o conditioneaza. 2) Proces de evolutie a unui fenomen; schimbare continua. ~a relatiilor sociale. 3) biol: ~a populatiei totalitate a schimbarilor cantitative suferite de o populatie de plante sau de animale. /<fr. dinamique
abolitionism s. n. 1. miscare politica aparuta la sfarsitul sec. XVIII in S.U.A., care sustinea desfiintarea sclavajului. 2. curent de opinie care sustine necesitatea abolirii unor relatii sociale, a unui regim politic, unei pedepse. (< fr. abolitionnisme)
ASCENSIUNE s. f. 1. miscare de jos in sus a unui mobil. 2. urcare, suire (pe un munte); inaltare (cu balonul). 3. (fig.) crestere, dezvoltare. ◊ promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale. ◊ proces de cucerire a puterii de catre o organizatie politica. (< fr. ascension, lat. ascensio)
CAUZALITATE (‹ fr.) s. f. 1. (FILOZ.) Raport necesar intre cauza si efectul sau, cauza desemnand antecedentul producator al efectului. ♦ Principiul cauzalitatii = principiu fundamental al gindirii enuntat astfel: in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte. C. sociala = proces de atribuire a rolului de cauza anumitor elemente sau factori ai vietii sociale (personali, interpersonali sau extrapersonali) in raport cu altii. 2. (GENET.) Raport genetic existent intre anumite stari ale formelor si varietatilor materiei, aparute in procesele de miscare si dezvoltare ale acesteia.
SFERA s.f. 1. (Geom.) Suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect avand aceasta forma; glob. 2. Regiune cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (Fig.) Domeniu, cuprins, limite. ♦ Sfera de influenta = intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita influenta cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 4. (Log.) Totalitatea obiectelor sau indivizilor la care se refera caracterele esentiale ale unei notiuni. [Pl. -re. / cf. lat. sphaera, gr. sphaira, fr. sphere, it. sfera].
ASCENSIUNE, ascensiuni, s. f. 1. miscare de jos in sus a unui mobil. 2. Suire, urcare (pe un munte); inaltare in atmosfera (cu balonul etc.) 3. Fig. Dezvoltare, crestere, evolutie a cuiva (pe scara profesionala, sociala). [Pr.: -si-u-] – Din lat. ascensio, -onis, fr. ascension.
ASCENSIUNE s.f. 1. miscare de jos in sus a unui mobil. 2. Urcare, suire (pe un munte); inaltare (cu balonul). ♦ (Fig.) Crestere, dezvoltare. V. progres. ♦ Ridicare, promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale. [Pron. -si-u-. / cf. fr. ascension, lat. ascensio].
COMUNISM s.n. 1. Oranduire social-economica bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie, avand, potrivit conceptiei marxiste, doua faze: una inferioara, socialismul, si a doua, superioara, comunismul propriu-zis. 2. Ideologia, teoria infaptuirii oranduirii comuniste. 3. miscare politica-revolutionara care lupta pentru realizarea societatii comuniste. [< fr. communisme].
RADICALISM s. n. 1. miscare cu caracter liberal-democrat, in sec. XVIII si XIX in Anglia impotriva ideilor si institutiilor politice si economice. 2. conceptie si atitudine politica urmarind masuri categorice, radicale in solutionarea problemelor vietii sociale; practicarea unor astfel de masuri. (< fr. radicalisme, germ. Radikalismus)
MECANISM, mecanisme, s. n. 1. Sistem tehnic alcatuit din mai multe piese mobile si fixe care sunt angrenate intre ele, astfel incat unele elemente mobile, transmitand fortele de la elementul conducator la elementele conduse, pot antrena miscarea acestora. ♦ Totalitatea elementelor care alcatuiesc un astfel de sistem; masinarie. 2. Mod de functionare a unui mecanism (1). 3. Mod in care se desfasoara un fenomen, o reactie etc. 4. P. a**l. Sistem, mod de organizare politica, economica, sociala etc. – Din fr. mecanisme, germ. Mechanismus.
miscare s. f. 1. actiune, curent care grupeaza un numar mare de oameni in jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. 3. (muz.) grad de accelerare sau de incetinire a unei masuri; tempo. ◊ parte a unei lucrari muzicale ciclice, de mari dimensiuni (simfonie, sonata). (dupa fr. mouvement, rus. dvijenie)
miscare s.f. 1. Actiune sau curent care grupeaza un numar mare de oameni in jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. Actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. [Dupa fr. mouvement, rus. dvijenie].
CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.
SFERA, sfere, s. f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cereasca”) Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele in cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. Sfera de influenta = intindere, spatiu, domeniu in cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda insusirile reflectate in continutul acesteia. – Din fr. sphere, lat. sphaera.
FORTA ~e f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) Persoana inzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armata. 5) Capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vantului. 7) Putere de constrangere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia
SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Salistea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie in Transivania. Preot in satul natal. Ramas vaduv, s-a calugarit, probabil la manastirea Cozia (Tara Romaneasca), dupa care s-a reintors la Cioara, unde a intemeiat un schit in hotarul satului, in care invatau copiii din satele invecinate. Intre anii 1759 si 1761 il aflam in fruntea unei miscari populare de aparare a credintei ortodoxe, care s-a extins in tot Ardealul, pana in Maramures. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoti si mireni la Alba Iulia, in cadrul caruia s-au formulat mai multe revendicari cu caracter religios, social si national, inaintand un memoriu in acest sens Curtii imperiale din Viena. Dupa o intalnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul imparatesei Maria Tereza si comandant al fortelor militare din Transilvania, s-a refugiat in Tara Romaneasca, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de manastirea Arges). In 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat (praznuit la 21 oct.).
ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa pentru atingerea unui scop. ♢ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ♢ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a trece la fapte. ♦ Operatie militara. ♦ Starea, miscarea, procesul etc. exprimat de verb. 2. Desfasurarea intamplarilor intr-o opera literara. 3. Influenta. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului (ANATOMIA). 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. (In economia capitalista) Hartie de valoare care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului social al unor intreprinderi. – Fr. action (lat. lit. actio, -onis).
REVOLUTIE s. f. I. 1. (fil.) etapa a dezvoltarii in care au loc transformari calitative profunde, schimbari radicale, esentiale, orientate de la inferior la superior, de la vechi la nou, asigurand realizarea progresului intr-un ritm rapid. ♦ ~ sociala = actiune sociala de transformare radicala calitativa a societatii, prin care se realizeaza trecerea de la o formatiune inferioara la alta superioara; ~ culturala = proces de transformare radicala in domeniul ideologiei si culturii, care insoteste o revolutie sociala. 2. ~ industriala = proces complex de transformare calitativa a bazei tehnice a productiei; ~ tehnico-stiintifica = proces contemporan care determina schimbari radicale in domeniul fortelor de productie, prin dezvoltarea accelerata a stiintei si tehnicii, prin perfectionarea proceselor tehnologice. 3. (fig.) schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. II. 1. miscare de rotatie a unui corp ceresc in jurul altuia. 2. (mat.) miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (fiz.) miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ◊ miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. (< fr. revolution, lat. revolutio, germ. Revolution)
EVOLUTIE s. f. 1. forma de dezvoltare care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, in viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. ♦ teoria ~ i emergente = teorie idealista si metafizica cu privire la procesul dezvoltarii, potrivit careia aparitia noilor calitati este absolut spontana si imprevizibila. 2. dezvoltare in timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei fiinte etc. 3. desfasurare, curs. 4. miscare larga (circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, un avion etc. (< fr. evolution, lat. evolutio)
ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.
REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].
