LIMBA, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se afla in gura si care este pricipalul organ de percepere a gustului; serveste la mestecarea si inghitirea alimentelor, iar pentru om este si organul principal de vorbire. II. 1. Principalul mijloc de comunicare intre membrii unei colectivitati, alcatuit din sistemul gramatical si lexical. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, in special unui scriitor. ♦ Totalitatea altor mijloace si procedee (in afara de sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor ideile si sentimentele. Limba surdo-mutilor. 2. Vorba, cuvant; grai, glas. 3. (Inv. si arhaic) Informatie (asupra intentiilor dusmanului), relatie, veste, stire. ♦ Informator, spion, iscoada. 4. (Inv. si arhaic) Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi limba. (II, 1); popor, neam, natiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamana formal sau functional cu limba (I). 1). Bara mobila de metal, agatata in fundul clopotului, care prin miscare, loveste in peretii lui, facandu-l sa sune. 2. Fiecare dintre aratatoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os etc. care inlesneste incaltarea pantofilor; incaltator. 4. Bucata de piele lunga si ingusta, care acopera deschizatura incaltamintei in locul unde se incheie cu siretul. 5. Lama de metal a unui cutit, briceag etc. 6. Flacara de forma alungita. ♦ Fasie de lumina care strabate intunericul. 7. Fasie lunga si ingusta de pamant, de padure etc. 8. Deschizatura, gura lasata la cotetul de pescuit. – Lat. lingua (sensul „popor” (II 4) dupa v. sl. jenzyk „grai”, „popor”).

LINGVISTIC, -A, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza limba (II) si legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistica generala = domeniu al lingvisticii care studiaza limba din punctul de vedere al trasaturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistica diacronica = studiu al faptelor de limba privite in evolutia lor. Lingvistica sincronica = studiu al faptelor de limba asa cum se prezinta ele la un moment dat. 2. Adj. Care apartine lingvisticii (1), privitor la lingvistica. [Var.: linguistic, -a s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

LIMBAJ ~e n. 1) Facultate, capacitate de exprimare si de comunicare a ideilor, sentimentelor si dorintelor, specifica oamenilor, prin mijlocirea limbii; vorbire. ◊ ~ natural sistem de sunete articulate care functioneaza prin traditie ca mijloc de comunicare. ~ artificial sistem de semne care functioneaza pe baza unei conventii. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni, constand dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si avand o structura fonetica specifica; limba. 3) fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor. /limba + suf. ~aj

COMUNICATIE s. f. 1. mijloc de comunicare intre doua puncte; legatura, contact (rutier, telefonic etc.) ◊ (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legaturi. 2. figura retorica prin care un orator sau autor se adreseaza auditoriului, respectiv cititorului, simuland a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau in legatura cu justetea unor afirmatii ori argumente. (<fr. communication, lat. communicatio)

DACTILOLOGIE s. f. mijloc de comunicare (intre surdomuti) prin semne conventionale cu degetele; dactilofazie. (< fr. dactylologie)

DACTILOLOGIE s. f. mijloc de comunicare intre surdomuti prin semne conventionale facute cu degetele; dactilofazie. – Din fr. dactylologie.

COMUNICATIE, comunicatii, s. f. 1. mijloc de comunicare intre puncte diferite; legatura, contact. 2. Sistem tehnic folosit pentru realizarea comunicatiei. 3. (In sintagma) Comunicatii de masa = totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare a informatiilor (posta, telegraf, telefon, radio, televiziune, cinema, publicatii etc.). [Var.: (inv.) comunicatiune s. f.] – Din fr. communication, lat. communicatio, -onis.

AUDIOVIZUAL ~a (~i, ~e) 1) (despre mijloace de comunicare si informare) Care se bazeaza pe perceperea auditiva si vizuala. 2) si substntival Totalitate a mijloacelor de comunicare si informare in masa bazate pe acest fel de percepere. [Art. audiovizualul; Sil. a-u-di-o-vi-zu-al] /<fr. audiovisuel

COMUNICATIE ~i f. 1) mijloc de comunicare intre diferite puncte; legatura. Cai de ~. Linie de ~. Mijloace de ~. 2) Sistem tehnic prin care comunica persoanele. 3) Mesaj comunicat prin acest sistem tehnic; anunt; aviz. [Art. comunicatia; G.-D. comu-nicatiei; Sil. -ti-e] /<fr. communication

DACTILOLOGIE f. mijloc de comunicare intre surdomuti, constand din semne conventionale facute cu ajutorul degetelor. /<fr. dactylologie

LEGATURA ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate impreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte invelite in ceva; boccea. 4) Fasie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul in care este legata o carte. 6) Mod de incrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) mijloc de comunicare intre diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie intre fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa intre partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga intre ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura

IDIOM s.n. (Lingv.) mijloc de comunicare lingvistica cu o structura si individualitati proprii; denumire generica pentru limba, dialect, grai. [Pron. -di-om, pl. -muri, -me. / cf. fr. idiome, lat., gr. idioma].

VORBIRE ~i f. 1) Proces de transmitere a informatiei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. ◊ A avea darul ~ii a vorbi liber si frumos in public. 2) mijloc principal de comunicare intre oameni constand din sistemul fonetic, lexical si gramatical; limba; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi

MASS-MEDIA s.n. Totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare in masa a informatiilor (radio, televiziune, cinematograf, publicatii, disc, magnetofon etc.). [Pron. si mes-midia. / < engl., fr., it. mass media communications].

MASS-MEDIA s. n. pl. totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare in masa a informatiilor (radio, televiziune, cinematograf, publicatii, disc, magnetofon). (< engl., fr. mass media)

ELECTROCOMUNICATIE, electrocomunicatii, s. f. Procedeu de comunicare la distanta prin mijloace electromagnetice. – Din fr. electrocommunication.

ORGAN s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. 2. Piesa componenta a unei masini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de actiune, de comunicare; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].

ORGAN¹ s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste functii vitale sau utile vietii. 2. piesa componenta a unei masini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de actiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. ♦ ~ de stat = forma de organizare legala cu anumite puteri in exercitarea functiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)

ORGAN¹, organe, s. n.1. Parte din corpul unei fiinte vii, care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. ♦ Gura; p. ext. voce, glas. 2. Parte componenta a unui mecanism, a unei masini, formata din una sau din mai multe piese, avand o anumita functie. 3. Fig. mijloc, instrument de actiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinari care indica felul sau apartenenta) Ziar, revista. 4. Grup de persoane care indeplineste o functie politica, sociala, administrativa etc.; institutie politica, sociala, administrativa etc. reprezentata de aceste persoane. – Din ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

LIMBAJ s.n.1. Procesul de exprimare, de comunicare a ideilor si a sentimentelor prin mijlocirea limbii. ♦ Sistem de semne servind pentru comunicarea informatiilor. ◊ Limbaj formalizat = limbaj artificial, alcatuit dintr-un sistem de semne conventionale. 2. Limba. ♦ Mod de exprimare. ◊ Limbaj artistic = modalitate de comunicare specifica artei. ♦ (Fig.) Orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor. [Pl. -je, -juri, var. limbagiu s.n. / cf. it. linguaggio, fr. langage].

TELEGRAMA, telegrame, s. f. comunicare (scurta) la distanta transmisa prin mijloacele cele mai rapide (telefon, telegraf); formularul pe care este scrisa aceasta comunicare. [Var.: (inv.) telegram s. n.] – Din fr. telegramme.

PREDICATIE s. f. faptul de a enunta ceva despre un anumit lucru; enunt care reflecta raportul dintre un obiect si o insusire a sa. ◊ facultatea de a comunica prin raportarea la realitate, cu mijloace lingvistice, a unor reprezentari din constiinta vorbitorului. (< fr. predication, lat. praedicatio)

A IMPRIMA imprim tranz. 1) A face sa se imprime; a intipari. 2) (bucati muzicale, discursuri, convorbiri etc.) A fixa (prin metode electromagnetice) pe discuri sau pe banda de magnetofon; a inregistra. 3) (texte, imagini etc.) A reproduce pe hartie cu mijloace tipografice; a tipari. 4) (miscari, impulsuri etc.) A comunica unui corp, unui dispozitiv etc.; a transmite. 5) fig. (calitati, semnificatii etc.) A atribui in mod constient. Prezentatorul a imprimat emisiunii un caracter religios. [Sil. im-pri-] /<fr. imprimer

TELEGRAMA s.f. comunicare transmisa cu ajutorul telegrafului sau prin alt mijloc (telefon, etc.); formular pe care este transcrisa aceasta comunicare. [< fr. telegramme, cf. germ. Telegramm < gr. tele – departe, gramme – scriere].

ARTISTISM s. n. fetisizare a mijloacelor de expresie, circumscriere a mijloacelor artistului doar la procedeele formale ale unei comunicari. (< artist + -ism)

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

MASS-MEDIA f. Mijloacele tehnice (ziarele, radioul, televiziunea, cinematograful etc.) care servesc la comunicarea in masa a informatiilor. [Sil. -di-a] /<engl., fr., it. mass media

DANS ~uri n. 1) mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de miscari ritmice, plastice si expresive ale corpului, executate in ritmul unei melodii. 2) Tehnica de executare a unor astfel de miscari. Lectii de ~. 3) Muzica dupa care se executa astfel de miscari. 4) : ~ul albinelor mijloc de semnalizare al albinelor, constand din anumite miscari, prin care isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta la care se afla aceasta. /<fr. danse, germ. Tanz

MEDIU s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

MEDIU¹ s. n. 1. natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc.; complexul tuturor factorilor care afecteaza viata si dezvoltarea organismelor. ◊ orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ♦ ~ de cultura = solutie nutritiva sterilizata, pentru inmultirea microbilor in laborator. 2. substanta care poate fi strabatura de un fluid. 3. societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 4. (in forma medium) cel care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. (< lat. medium)

TRANSMISIUNE s.f. 1. Faptul de a transmite; transmitere. 2. comunicare intre un post emitator si un post receptor de telegrafie, telefonie sau radiofonie; emisiune radiofonica. ♦ (la pl.) Ansamblul mijloacelor tehnice de legatura utilizate de unitatile militare in timpul operatiilor. ◊ Trupe de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 3. (Jur.) Trecere a unui lucru, a unui drept unei alte persoane. [Pron. -si-u-, var. transmisie s.f. / cf. fr. transmission, lat. transmissio].

IMAGISM s. n. 1. scoala in poezia engleza si americana intemeiata pe cultul exclusivist al imaginii, care pretindea sa comunice prin culoare si ritm emotia directa a sensibilitatii poetului. ◊ curent de avangarda in poezia rusa a anilor postrevolutionari, care concepea poezia ca mijloc gratuit de inventivitate imagistica. 2. preferinta pentru imagini, abundenta de imagini intr-o opera beletristica. (< engl. imagism, fr. imagisme)

LIMBAJ s. n. 1. proces de comunicare a ideilor si sentimentelor prin mijlocirea limbii ◊ (inform.) sistem de caractere si simboluri folosit in programare. ♦ ~ formalizat = limbaj artificial, dintr-un sistem de semne conventionale. 2. limba. ◊ fel caracteristic de exprimare. ◊ (fig.) orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor. (dupa fr. langage)

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. – Din lat. medium.

LIMBAJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele; limba, grai. 2. Limba unei comunitati umane istoriceste constituita. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor si a gandurilor in cadrul limbii comune sau nationale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretentios; limba obisnuita; b) mijloc, baza de intelegere. ♦ Fig. mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. (Inform.) Sistem de caractere si simboluri folosit in programare. [Pl. si: limbajuri] – Limba + suf. -aj (dupa fr. langage).