INDUSTRIE, industrii, s. f. 1. Ramura a productiei materiale si a economiei nationale, in cadrul careia au loc, pe scara larga, activitatile de exploatare a bunurilor naturale si de transformare a acestora, precum si a altora, in mijloace de productie si in bunuri de consum. 2. (Cu determinari) Subdiviziune a industriei (1), cuprinzand un domeniu limitat de activitate. Industrie textila. Industrie extractiva. – Din fr. industrie, lat. industria.

PROLETARIAT s. n. 1. Masele sarace ale cetatenilor liberi din Roma antica. 2. Totalitatea proletarilor (3). ◊ (In teoria marxista) Proletariat agricol = totalitatea muncitorilor agricoli (din agricultura capitalista) lipsiti de mijloace de productie. [Pr.: -ri-at] – Din fr. proletariat.

mijlocAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – mijloc + suf. -as.

EXPLOATARE, exploatari, s. f. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. 1. (In teoria marxista) Insusirea fara echivalent a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de catre cei ce dispun de mijloace de productie. 2. Exploatatie. 3. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operatiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substantelor minerale utile, a rocilor, a titeiului sau a gazelor. ◊ Exploatare la zi = metoda de extragere a substantelor minerale utile in care procesul tehnologic se efectueaza sub cerul liber; cariera. ♦ Loc de unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor. 4. Fig. Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. – V. exploata.

COLECTIVIZA, colectivizez, vb. I. Tranz. (Iesit din uz). 1. A trece mijloacele de productie in proprietate colectiva, prin nationalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de productie ale taranimii in cooperative; a cooperativiza. – Din fr. collectiviser.

SOCIALIZA, socializez, vb. I. Tranz. 1. A trece in proprietatea intregului popor principalele mijloace de productie sau alte bunuri aflate in proprietate privata. 2. Refl. (Despre munca, productie) A dobandi un caracter social datorita dezvoltarii fortelor de productie. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

BURGHEZIE ~i f. 1) Clasa sociala dominanta, care stapaneste principalele mijloace de productie, in societatea capitalista. ◊ Marea ~ patura a clasei burghezilor, care stapaneste intreprinderile industriale mari si bancile. Mica ~ categorie sociala intermediara intre burghezie si proletariat, formata din micii producatori si din comercianti. 2) inv. (in societatea feudala) Populatie de la orase; orasenime. [Art. burghezia; G.-D. burgheziei; Sil. -zi-e] /<it. borghesia

CHIABUR ~i m. inv. Taran bogat, care poseda pamant si importante mijloace de productie. /<turc. kibar

A COLECTIVIZA ~ez tranz. 1) (mijloace de productie, pamanturi) A trece din proprietate particulara in proprietate colectiva prin nationalizare sau expropriere. 2) (tarani individuali) A uni proprietatile agricole si a determina sa lucreze in comun pamantul. /<fr. collectiviser

A NATIONALIZA ~ez tranz. (pamant, imobile, intreprinderi, mijloace de productie etc.) A trece din proprietate privata in pro-prietatea statului; a etatiza. [Sil. -ti-o-] /<fr. nationaliser

SCLAV ~a ( ~i, ~e ) 1) (in sclavagism) Persoana lipsita de drepturi si de mijloace de productie, de munca si de viata caruia dispunea stapanul; rob; serv. 2) fig. Persoana care se supune cu servilitate vointei altuia; rob. 3) fig. Persoana stapanita de o patima; rob. ~ul fumatului. /<lat. sclavus

SERV ~a ( ~i, ~e) m. si f. 1) (in feudalism) Taran dependent de feudal; iobag; serb. 2) (in sclavagism) Persoana lipsita de drepturi si mijloace de productie, de munca si de viata caruia dispunea stapanul; rob; sclav. 3) Persoana angajata in serviciul cuiva pentru treburi casnice. /<lat. servus

PROLETAR, -A adj. Referitor la proletariat, al proletarilor. // s.m. si f. 1. Om sarac din randul cetatenilor liberi ai Romei antice, ale carui bunuri nu depaseau o limita foarte scazuta. 2. Muncitor salariat exploatat, lipsit de mijloace de productie si nevoit sa-si vanda forta de munca pentru a putea trai. [< lat. proletarius, cf. fr. proletaire].

PROLETARIZARE s.f. Actiunea de a proletariza. ♦ Deposedarea de mijloace de productie, ruinarea micilor producatori si transformarea lor in proletari (2) [in DN]. [< proletariza].

ARTEL s.n. (Inv.) Forma a cooperatiei socialiste de productie in fosta U.R.S.S. (mai ales in agricultura), bazata pe socializarea principalelor mijloace de productie. [< rus. artel].

EXPLOATARE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Insusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv din ceva. [< exploata].

NATIONALIZA vb. I. tr. 1. A trece (mijloace de productie, averi, imobile etc.) in proprietatea statului. 2. (Rar) A imprima un caracter national. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. nationaliser, rus. nationalizirovati].

PROLETARIAT s.n. 1. (Ist.) Masele sarace ale cetatenilor liberi lipsiti de mijloace de productie din Roma antica. 2. (In ideologia marxista) Clasa muncitorilor salariati, a proletarilor, una dintre clasele fundamentale ale societatii capitaliste. [Pron. -ri-at. / cf. fr. proletariat].

BURGHEZIE s. f. 1. (in feudalism) populatia oraselor; targovetii, orasenii. 2. clasa sociala dominanta in oranduirea capitalista, proprietara a principalelor mijloace de productie. ♦ mica ~ = categorie sociala intermediara reprezentand micii producatori de marfuri si micii comercianti de la orase si sate. (< it. borghesia, dupa fr. bourgeoisie)

CAPITALIST, -A I. adj. propriu capitalismului. II. s.m.f. 1. posesor de capital, de mijloace de productie. 2. cel care e favorabil regimului capitalist. (< fr. capitaliste)

COOPERATIVA s. f. 1. organizatie economica formata prin asocierea liber consimtita a unui grup de persoane care concentreaza mijloace de productie si forte de munca pentru producerea, cumpararea, desfacerea in comun a unor produse, pentru acordarea de credite, prestarea de servicii. 2. magazin de marfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfac diferite produse. (< fr. cooperative)

COOPERATIE s. f. 1. cooperare. ◊ forma de organizare a muncii in care mai multe persoane participa in comun, cu mijloace de productie proprii, la acelasi proces de munca sau la diverse procese ale muncii legate intre ele. 2. sistemul cooperativelor dintr-un anumit domeniu de activitate. (< fr. cooperation)

EXPLOATARE s. f. 1. actiunea de a exploata. 2. insusirea fara echivalent, de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie, a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 3. totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ◊ taiere de paduri. 4. (fig.) faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. (< exploata)

PROLETAR, -A I. adj. referitor la proletariat, care apartine proletariatului. II. s. m. f. 1. cetatean sarac, liber, din Roma antica. 2. muncitor salariat din societatea capitalista, lipsit de mijloace de productie. (< fr. proletaire)

PROLETARIAT s. n. 1. (in Roma antica) masele sarace ale cetatenilor liberi, lipsiti de mijloace de productie. 2. clasa muncitorilor salariati, a proletarilor. (< fr. proletariat)

SOCIALIZA vb. I. tr. a trece in proprietate socialista mijloace de productie si alte bunuri. II. refl. (despre munca, productie) a dobandi caracter social prin socializare (2). (< fr. socialiser)

ACUMULARE, acumulari, s. f. Actiunea de a acumula si rezultatul ei. ◊ Acumulare primitiva = acumulare care constituie punctul de plecare al modului de productie capitalist si care consta in deposedarea prin violenta a micilor producatori de mijloacele de productie, actiuni de jaf si de pradare a coloniilor, razboaie etc. Acumulare capitalista (sau a capitalului) = retransformare a plusvalorii in capital. Acumulare socialista = partea din venitul national net formata din mijloace de productie si de consum si destinata largirii productiei, crearii de rezerve materiale si sporirii fondurilor social-culturale neproductive.

ARTEL, arteluri, s. n. Principala forma socialista de productie in comun (in special in agricultura), avand la baza colectivizarea principalelor mijloace de productie si avand ca scop inlocuirea proprietatii private mici si mijlocii prin proprietatea socialista colectiva. – Rus. artel.

CAPITAL¹, (1) capitaluri, s. n. 1. Raport social de productie care se stabileste intre capitalisti, proprietari ai mijloacelor de productie, si proletari, lipsiti de mijloace de productie si de subzistenta si nevoiti, pentru a-si castiga existenta, sa-si vanda forta de munca, ca pe o marfa, celor care ii exploateaza; valoare care produce plusvaloare. 2. Fig. Clasa capitalistilor; capitalism. 3. Bani, suma (mare) de bani (investiti intr-o afacere). ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. – Fr. capital.

CHIABUR, -A, chiaburi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Taran bogat care apartine burgheziei satelor, poseda mai mult pamant decat poate lucra singur, dispune de importante mijloace de productie si foloseste munca salariata. 2. Adj. Instarit, bogat. – Tc. kibar „nobil, bogat”.

CAPITALISM s. n. Sistem politico-economic care se intemeiaza pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si de schimb. – Din fr. capitalisme.

ORGANIZARE, organizari, s. f. Actiunea de a (se) organiza si rezultatul ei; p. ext. randuiala, disciplina, ordine. ♦ Oranduire, alcatuire. ◊ Organizarea productiei = ansamblu de masuri privind stabilirea, asigurarea si coordonarea mijloacelor de productie si a fortei de munca in vederea desfasurarii productiei cu maximum de eficienta economica. Organizarea muncii = ansamblu de masuri privind asigurarea si utilizarea eficienta a fortei de munca. – V. organiza.

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care munceste. (In conceptia marxista) Clasa muncitoare = (in capitalism) proletariat; (in socialism) clasa sociala alcatuita din totalitatea oamenilor care muncesc in productie, folosind direct mijloacele de productie proprii masinismului si industriei moderne, si care constituie forta conducatoare a societatii. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care ia parte nemijlocit in procesul obtinerii bunurilor materiale, la intretinerea si la repararea acestora sau in procese de munca similare acestora; p. gener. persoana care desfasoara o munca fizica (in industrie) (1). 3. Adj., s. m. si f. (Inv.) Persoana care tortureaza, chinuieste, cazneste. – Munci + suf. -tor.

COOPERATIVA, cooperative, s. f. 1. Organizatie economica formata prin asocierea liber consimtita a unui grup de persoane (mici producatori, meseriasi, consumatori), pentru producerea, cumpararea, desfacerea in comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (In trecut) Cooperativa Agricola de productie = unitate economica socialista autonoma, realizata prin asocierea taranimii, bazata pe proprietatea cooperatista asupra mijloacelor de productie si a productiei. Cooperativa mestesugareasca = unitate economica autonoma, in care se uneste de bunavoie un grup de meseriasi pentru a lucra in comun cu mijloace aduse de ei in proprietate comuna sau cumparate in comun. 2. (Concr.) Magazin de desfacere al unei organizatii cooperatiste de consum sau de productie. – Din fr. cooperative

CONSUM, consumuri, s. n. 1. Folosire a unor bunuri rezultate din productie pentru satisfacerea nevoilor productiei si ale oamenilor. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de productie pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau marfuri) de larg consum = produse ale industriei usoare sau alimentare care intra in proportii mari in consumul individual al oamenilor si prin a caror folosire nu rezulta produse noi. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material si de energie consumata intr-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operatii etc. – Din consuma¹ (derivat regresiv).

SOCIALISM s. n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la oranduirea capitalista la oranduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (In teoria marxista) Oranduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului „de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa”. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

CONSTANT, -A, constanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care ramane neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investita in mijloacele de productie care nu-si schimba marimea valorii in procesul de productie. 2. S. f. (Mat.) Marime a carei valoare ramane neschimbata. 3. S. f. Marime care caracterizeaza un fenomen, un aparat, o substanta etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis.

COMUNISM n. 1) Teorie care prezice inlocuirea capitalismului printr-o societate fara clase sociale diferentiate prin proprietate. 2) Formatie social-economica care se bazeaza pe proprietate comuna asupra mijloacelor de productie. ◊ ~ primitiv comuna primitiva. /<fr. communisme

A EXPLOATA ~ez tranz. 1) (colectivitati, persoane) A folosi insusind fara echivalent o parte a muncii straine pentru a obtine profit. 2) (fortele si mijloacele de productie, mecanisme, constructii, edificii etc.) A utiliza conform destinatiei. 3) fig. A folosi in mod abuziv, tragand profit personal. [Sil. ex-ploa-ta] /<fr. exploiter

A EXPROPRIA ~ez tranz. (producatori) A deposeda de produsele muncii si de mijloacele de productie. [Sil. ex-pro-pri-a] /<fr. exproprier

INDUSTRIE ~i f. Ramura a economiei care se ocupa cu valorificarea bogatiilor minerale, a energiei electrice, cu transformarea materiilor prime in produse fabricate. ◊ ~ grea industrie care se ocupa cu producerea mijloacelor de productie. ~ usoara industrie care se ocupa cu producerea marfurilor de larg consum. [G.-D. industriei; Sil. -dus-tri-e] /<fr. industrie, lat. industria

SCLAVAGISM n. ist. Formatie social-economica bazata pe proprietatea privata a stapanului asupra mijloacelor de productie si asupra sclavilor. /<fr. sclavagisme

SOCIALISM n. 1) Oranduire social-economica bazata pe proprietatea comuna, care, in conceptia marxista, ar fi o faza de tranzitie de la capitalism la comunism. 2) Doctrina care preconizeaza nivelarea claselor sociale si socializarea mijloacelor de productie. [Sil. -ci-a-] /<fr. socialisme, germ. Sozialismus

VIDEOGRAFIE s.f. 1. Fotografie obtinuta prin mijloace video. 2. productie de film cu ajutorul metodelor de inregistrare electronica a imaginilor si al tehnicilor electronice postproductie (montaj, trucaj, sonorizare). [< fr. videographie].

COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul Europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].

EXPLOATAT, -A adj., s.m. si f. 1. (Cel) pe care exploatatorul, folosindu-se de proprietatea sa particulara asupra mijloacelor de productie, il lipseste de o parte din rezultatele muncii depuse. 2. (Despre terenuri, mine etc.) Valorificat. [< exploata].

SOCIALIZARE s.f. Faptul de a (se) socializa. 1. Trecerea mijloacelor de productie in proprietate socialista. 2. Proces obiectiv prin care, datorita dezvoltarii fortelor de productie, in special a marii industrii mecanizate, si in urma concentrarii si centralizarii capitalului, munca si productia capata un caracter social. [< socializa].

COMUNA s. f. 1. oras medieval, care se bucura de o anumita autonomie politica. 2. unitate de baza administrativ-teritoriala compusa din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, cu nivelul scazut al fortelor de productie, proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si egalitatea in repartitia produselor. ◊ C-a din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate, prima incercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)

COMUNISM s. n. 1. formatiune social-economica in dezvoltarea societatii, caracterizata prin proprietatea de stat asupra tuturor mijloacelor de productie si prin regim totalitar de extrema stanga. ◊ ideologia, teoria infaptuirii oranduirii comuniste a unei false fericiri generale. 2. ~ utopic = ansamblul doctrinelor premarxiste privind o societate intemeiata pe desfiintarea proprietatii private si pe egalitatea sociala si economica. 3. ~ stiintific = socialism stiintific. (<fr. communisme)

ANTAGONIST, -A adj. Care este opus ireductibil, in antagonism; rival, inamic; antagonic. ◊ Contradictie antagonista = tip de contradictie specific oranduirilor bazate pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, constand in opozitia de interese fundamentale dintre clasele oranduirii respective (sau uneori, in sanul clasei dominante, dintre anumite grupe si fractiuni ale ei). [< fr. antagoniste, cf. rus. antagonist, lat. antagonista < gr. anti – contra, agon – lupta].

BURGHEZIE s.f. 1. (In oranduirea feudala) Locuitorii de la orase; populatia oraselor, targoveti, orasenime. 2. Clasa sociala care, in oranduirea capitalista, poseda mijloacele de productie si detine puterea de stat. [Gen. -iei. / cf. fr. bourgeoisie, it. borghesia].

CAPITALISM s.n. Oranduire social-economica bazata pe proprietatea privata a unui grup restrans asupra mijloacelor de productie. ◊ Capitalism monopolist de stat = forma de existenta a capitalismului monopolist, caracterizata prin ingemanarea fortei statului cu forta monopolurilor. [Cf. fr. capitalisme].

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

COMUNISM s.n. 1. Oranduire social-economica bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie, avand, potrivit conceptiei marxiste, doua faze: una inferioara, socialismul, si a doua, superioara, comunismul propriu-zis. 2. Ideologia, teoria infaptuirii oranduirii comuniste. 3. Miscare politica-revolutionara care lupta pentru realizarea societatii comuniste. [< fr. communisme].

EXPROPRIA vb. I. tr. 1. (In oranduirile bazate pe exploatare) A deposeda prin violenta sau prin mijloace economice de proprietatea asupra mijloacelor de productie. 2. (Jur.) A trece un bun in schimbul unei despagubiri in proprietate publica. [Pron. -pri-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. exproprier, cf. lat. ex – in afara, proprius – propriu].

FEUDALISM s.n. Oranduire social-economica, situata intre sclavagism si capitalism, in care baza relatiilor de productie o constituie proprietatea feudalului asupra mijloacelor de productie si proprietatea partiala a acestuia asupra taranilor iobagi. [Pron. fe-u-. / cf. it. feudalismo, fr. feodalisme].

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

SCLAVAGISM s.n. Formatiune social-economica in care baza relatiilor de productie o forma proprietatea stapanului de sclavi atat asupra mijloacelor de productie, cat si asupra producatorilor. [Cf. fr. esclavagisme].

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

SOCIALISM s.n. 1. (In conceptia marxista) Prima faza a oranduirii comuniste, faurita pe baza lichidarii modului de productie capitalist, intemeiata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare si pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie. 2. Conceptie, doctrina, teorie care sustine necesitatea instaurarii oranduirii socialiste. ♦ Socialism stiintific = parte constitutiva a marxism-leninismului, care studiaza procesul trecerii omenirii de la capitalism la comunism; socialism utopic = denumirea diferitelor conceptii premarxiste care sustineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente stiintifice, ci „rationale” si morale. [Cf. fr. socialisme, germ. Sozialismus, rus. sotializm].

SOCIALIZA vb. I. 1. tr. A trece, a transforma proprietatea privata asupra mijloacelor de productie in proprietate socialista. 2. refl. (Despre munca, productie) A dobandi un caracter social, datorita dezvoltarii fortelor de productie. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. socialiser].

CAPITAL¹ s. n. 1. relatie sociala de productie care presupune existenta proprietatii capitaliste asupra mijloacelor de productie si folosirea fortei de munca drept marfa, care creeaza plusvaloarea. 2. valoare care, datorita productivitatii si rentabilitatii muncii, produce plusvaloare. 3. (fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 4. suma de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ ansamblu de bunuri intelectuale, spirituale, morale. ♦ ~ de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. (< fr. capital, germ. Kapital)

CAPITALISM s. n. oranduire social-economica bazata pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. ♦ ~ monopolist de stat = forma actuala de existenta a capitalismului monopolist, caracterizata prin ingemanarea fortei statului cu forta monopolurilor. (< fr. capitalisme)

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

CONSTANT, -A I. adj. care ramane neschimbat; invariabil. ♦ capital ~ = parte a capitalului investita in mijloacele de productie, care nu-si schimba marimea valorii in procesul de productie. II. s. f. 1. (mat.) marime avand o valoare invariabila. 2. (fiz.) marime care caracterizeaza un fenomen, material, aparat etc. 3. element al limbajului formal reprezentand un nume socotit fix pentru acelasi denotat. (< fr. constant, lat. constans)

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

RATIONALIZA vb. tr. 1. a folosi metodele si procesele tehnologice cele mai eficiente; a utiliza la maximum mijloacele de productie in scopul cresterii productivitatii muncii si a reducerii pretului de cost. 2. a limita prin anumite restrictii consumul unor produse deficitare; a rationa (II). 3. a transforma o expresie algebrica cu un radical intr-o expresie echivalenta, fara radical. (< fr. rationaliser)

SCLAVAGISM s. n. oranduire sociala in care baza relatiilor de productie o constituie proprietatea privata a stapanului de sclavi asupra mijloacelor de productie si asupra producatorilor. (dupa fr. esclavagisme)

SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

SOCIALISM s. n. 1. formatiune social-economica intemeiata pe proprietatea colectiva asupra mijloacelor de productie si de schimb, ca urmare a desfiintarii claselor sociale. 2. conceptie social-politica care sustine ingradirea proprietatii private. ♦ ~ stiintific = parte constitutiva a marxismului, care studiaza structura si dinamica proceselor trecerii de la oranduirea capitalista la cea comunista; ~ utopic = ansamblu al conceptiilor premarxiste care sustineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente stiintifice, ci „rationale” si morale. 3. ansamblu de doctrine ale partidelor de stanga nemarxiste. (< fr. socialisme, germ. Sozialismus)

SOCIALIZARE s. f. 1. faptul de a (se) socializa. 2. trecere a mijloacelor de productie si a altor bunuri din proprietatea privata in proprietate socialista. 3. proces prin care, datorita dezvoltarii fortelor de productie si in urma concentrarii si centralizarii capitalului, munca si productia capata un caracter social. ◊ proces de devenire a unei individualitati umane ca fiinta sociala. (< socializa)

VIDEOGRAFIE s. f. 1. fotografie prin mijloace video². 2. productie de film cu ajutorul metodelor de inregistrare electronica a imaginilor si al tehnicilor electronice postproductie (montaj, trucaj, sonorizare). (< fr. videographie)

AGRICULTURA, agriculturi, s. f. Cultivarea pamantului (si cresterea animalelor) in vederea obtinerii unor produse alimentare si a unor materii prime pentru industrie; totalitatea lucrarilor si metodelor intrebuintate in acest scop. ◊ Agricultura socialista = agricultura facuta pe mari intinderi de pamant, bazata pe mijloacele si metodele cele mai inaintate de munca, pe folosirea cuceririlor stiintei si pe proprietatea colectiva sau de stat asupra pamantului si a mijloacelor de productie. – Fr. agriculture (lat. lit. agricultura).

ANARHIE s. f. Stare de dezorganizare, de dezordine, de haos, intr-o tara, intr-o institutie etc.; nesupunere, indisciplina a individului fata de o colectivitate organizata. ♦ Stare a productiei, proprie regimului capitalist, in care (din cauza proprietatii private asupra mijloacelor de productie) activitatea de productie sociala este neplanificata si nedirijata, ducand la crize periodice si la somaj. – Dupa fr. anarchie (< gr.).

BURGHEZIE, burghezii, s. f. Clasa sociala care, in oranduirea capitalista, stapaneste mijloacele de productie, exploateaza munca salariata si detine puterea de stat; clasa capitalistilor. ◊ Marea burghezie = varfurile societatii burgheze (industriasi, bancheri). Mica burghezie = patura sociala formata din micii producatori de marfuri, micii proprietari ai mijloacelor de productie (negustori, meseriasi, tarani cu proprietate mica si mijlocie), care nu exploateaza forta de munca straina, ocupand o pozitie intermediara intre burghezie si proletariat, sovaind intre aceste doua clase, dar devenind pana la urma un aliat al proletariatului in lupta acestuia cu burghezia. Burghezia sateasca (sau taranesca) = chiaburimea. – It. borghesia.

CAPITALISM s. n. Mod de productie bazat pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, in care toate produsele iau forma de marfa si in care insasi forta de munca se vinde si se cumpara ca o marfa. – Fr. capitalisme.

A SOCIALIZA ~ez tranz. (mijloacele principale de productie) A trece din proprietate privata in proprietate comuna. /<fr. socialiser

COOPERATIVA s.f. 1. (Ec.) Forma de organizare in sistemul cooperatist; (in trecut) cooperativa agricola de productie = organizatie economica in care taranii isi aduceau in proprietatea cooperatista pamantul si mijloacele principale de productie, munca fiind organizata in comun. 2. (Concr.; in trecut) Magazin de marfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfaceau diferite produse. [< fr. cooperative, it. cooperativa].

FOLK s.n. Curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga preluarea unor traditii populare. ♦ Preluare a motivelor folclorice cu mijloace moderne, originale. ♦ productie artistica care are la baza principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. [< engl. folk].

RULMENT s.m. 1. Piesa de masina compusa din doua inele concentrice separate prin bile sau role cu aceleasi dimensiuni, care transforma miscarea de alunecare in miscare de rostogolire. 2. Fond de rulment = materiile prime si celelalte materiale necesare procesului de productie, precum si mijloacele banesti necesare functionarii continue a unei intreprinderi. [< fr. roulement].

RULMENT s. m. 1. organ de masina, compus din doua inele concentrice separate prin bile sau role, cu aceleasi dimensiuni, care transforma miscarea de alunecare in miscare de rostogolire. 2. fond de ~ = materiile prime si celelalte materiale necesare procesului de productie, precum si mijloacele banesti necesare functionarii continue a unei intreprinderi. (< fr. roulotte)

OBIECT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

AUTOMATICA f. Ramura a stiintei si a tehnicii care se ocupa cu studiul metodelor si mijloacelor de automatizare a proceselor de productie. [G.-D. automaticii] /<fr. automatique

INTENSIV, -A, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face in ritm viu, incordat. ◊ Agricultura intensiva = agricultura care foloseste mijloace tehnice inaintate, pentru a obtine o productie cat mai mare in raport cu suprafata cultivata. Cultura intensiva = cultura care se face dupa regulile agriculturii intensive. 2. (Despre marimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, isi pastreaza valoarea neschimbata. – Din fr. intensif.

GOSPODARIE ~i f. 1) Totalitate a bunurilor care formeaza averea unui locuitor (de la tara). 2) Unitate formata dintr-o locuinta si familia care traieste in ea. 3) Activitatea casnica a gospodinei pentru satisfacerea necesitatilor de trai ale unei familii. 4) Unitate de productie (in special agricola) cu uneltele si mijloacele de munca necesare. [G.-D. gospodariei] /gospodar + suf. ~ie

BRESSON [breso], Robert (1901-1999), regizor francez de cinema. Productii caracterizate prin acuitatea sentimentului tragic, profunzimea instrospectiei si austeritatea mijloacelor de expresie („Jurnalul unui preot de tara”, „Un condamnat la moarte a scapat”, „Porcesul Ioanei d’Arc”, „Sfioasa”).

DISPECER s. m. 1. tehnician sau sistem automat care coordoneaza operativ si centralizat mersul productiei intr-o intreprindere, traficul portuar, mersul trenurilor si al altor mijloace de transport in comun pe o portiune anumita a liniei, repartitia energiei electrice etc. 2. functionar care asigura primirea si repartizarea vizitatorilor in hoteluri. (< engl., fr. dispatcher)

PACATOS² ~oasa (~osi, ~oase) si substantival 1) (despre persoane) Care are (multe) pacate; cu (multe) pacate. 2) (despre persoane) Care duce lipsa de mijloace de existenta; nevoias; sarac; sarman; mizer. 3) Care este de calitate proasta; cu (multe) defecte. productie ~oasa. /pacat + suf. ~os

productie ~i f. 1) A PRODUCE. 2) Proces de creare a bunurilor materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii. ~ de marfuri. ◊ ~ globala volumul total, in expresie baneasca, al productiei fabricate de anumite ramuri ale economiei sau de o intreprindere intr-o perioada de timp (luna, an etc.). Unelte de ~ mijloace de munca folosite in procesul de creare a bunurilor materiale. 3) Totalitate a celor obtinute in procesul de munca (fizica sau intelectuala). ~ stiintifica. ~a industriei usoare. [G.-D. productiei; Sil. -ti-e] /<fr. production

TEHNIC¹, -A I. adj. referitor la tehnica; propriu unei arte, unei meserii etc. ♦ termen ~ = termen care denumeste o anumita notiune dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte si deprinderi de productie, dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa actioneze asupra naturii inconjuratoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. 3. ansamblu de prescriptii metodologice folosite pentru o actiune eficienta, atat in sfera productiei materiale, cat si a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

TEHNICA s.f. 1. Totalitatea uneltelor si a deprinderilor de productie, dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa actioneze asupra naturii inconjuratoare cu scopul de a obtine bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnica de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite in practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik].

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

FISA, fise, s. f. 1. Foaie (mica) de hartie sau de carton pe care isi face insemnari cel ce strange material pentru elaborarea unei opere, pe care se redau extrase dintr-o lucrare etc. ♦ (In biblioteci) Foaie de carton de format unitar pe care se trec datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la o publicatie periodica. ♦ Fisa personala = act in care se trec datele personale ale unui salariat. Fisa de sanatate = document in care se trec date in legatura cu sanatatea cuiva. Fisa de evidenta = foaie volanta folosita in lucrarile de evidenta contabila pentru urmarirea sistematica a fiecarui mijloc economic, proces sau sursa sub aspectul cresterii, al diminuarii si al existentei soldului la o anumita data. Fisa tehnologica = (formular care contine) totalitatea indicatiilor privitoare la fazele unui anumit proces de productie. 2. (Tehn.) Piesa de la capatul unui cordon de retea, care se introduce intr-o priza, intr-un cuplu etc. spre a stabili legatura cu o linie electrica, telefonica etc. – Din fr. fiche.

BAZA s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata in pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. Baza economica = totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. Baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].

TEHNIC, -A, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care apartine tehnicii (II), privitor la tehnica. ◊ Desen tehnic = desen care reprezinta la scara un obiect, cu inscrierea dimensiunilor lui, si care este folosit la construirea obiectului in spatiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupa de latura de stricta specialitate intr-o meserie, intr-o stiinta etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor si a practicilor productiei dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa cerceteze si sa transforme natura inconjuratoare cu scopul de a obtine bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor intrebuintate in practicarea unei meserii, a unei stiinte etc. 3. (Mil.; in sintagma) Tehnica de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. – Din fr. technique.

mijloc² ~oace n. 1) Mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; metoda; procedeu; modalitate; maniera. ~oace de prevenire a bolilor. 2) Fel, chip de a fi, de a se manifesta. ~ de exprimare. ◊ Prin toate ~oacele folosind toate posibilitatile. 3) la pl. Resurse materiale; bani. Lipsit de ~oace. 4) Ansamblu al celor necesare pentru realizarea unei actiuni. ~oace de transport. ◊ ~oace de productie totalitate a uneltelor de munca. /<lat. medius locus

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base