PRODUCTIE ~i f. 1) A PRODUCE. 2) Proces de creare a bunurilor materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii. ~ de marfuri. ◊ ~ globala volumul total, in expresie baneasca, al productiei fabricate de anumite ramuri ale economiei sau de o intreprindere intr-o perioada de timp (luna, an etc.). Unelte de ~ mijloace de munca folosite in procesul de creare a bunurilor materiale. 3) Totalitate a celor obtinute in procesul de munca (fizica sau intelectuala). ~ stiintifica. ~a industriei usoare. [G.-D. productiei; Sil. -ti-e] /<fr. production

OBIECT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

ORGANON s. n. (Livr.) Instrument, mijloc de munca si de cercetare stiintifica. – Din ngr. organon.

GOSPODARIE ~i f. 1) Totalitate a bunurilor care formeaza averea unui locuitor (de la tara). 2) Unitate formata dintr-o locuinta si familia care traieste in ea. 3) Activitatea casnica a gospodinei pentru satisfacerea necesitatilor de trai ale unei familii. 4) Unitate de productie (in special agricola) cu uneltele si mijloacele de munca necesare. [G.-D. gospodariei] /gospodar + suf. ~ie

ORGANON n. livr. Instrument, mijloc de munca si de cercetare stiintifica. /<ngr. organon

TEHNICA ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor si a mijloacelor de munca, perfectionate in cursul dezvoltarii istorice a omenirii, care permit obtinerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee si deprinderi folosite intr-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicala. 3) Totalitate a masinilor, mecanismelor si aparatelor aflate in intrebuintare. ◊ ~ de lupta totalitate a mijloacelor de lupta cu care sunt dotate fortele armate ale unei tari. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus

OBIECT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simturi. ~ de inventar = mijloc de munca de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei intreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra caruia actioneaza omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului; ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioara subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat in cunoastere, continutul obiectiv al cunostintelor subiectului. 5. (fig.) tinta, scop, tel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)

CHELTUIALA, cheltuieli, s. f. Faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiti. ◊ Cheltuieli de judecata = suma de bani pe care este obligat s-o plateasca, pe baza unei hotarari judecatoresti, partea care a pierdut un proces partii care a castigat procesul. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloace banesti oferite de altcineva. Bani de cheltuiala = bani destinati cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuiala = a cheltui mult (si nerational). A baga (sau a pune pe cineva) la cheltuiala = a face (pe cineva) sa cheltuiasca bani multi. (Fam.) A da cuiva de cheltuiala = a bate pe cineva. ♦ Consum de mijloace materiale, de munca, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligatii etc. ♦ (In contabilitate; la pl.) Rubrica dintr-un registru in care se trec sumele cheltuite. [Pr.: -tu-ia-] – Cheltui + suf. -eala.

A EXPROPRIA ~ez tranz. (producatori) A deposeda de produsele muncii si de mijloacele de productie. [Sil. ex-pro-pri-a] /<fr. exproprier

APARAT s. n. 1. sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. ◊ instalatie, unealta pentru exercitii gimnastice. 2. (anat.) ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. 3. totalitatea serviciilor unei institutii. 4. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia. 5. totalitatea procedeelor si mijloacelor intr-o anumita munca. ♦ ~ stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; ~ critic = notele explicative care insotesc un text, comentat de editor. (< lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)

SILNIC adj. 1. fortat, impus, silit. (munca ~.) 2. brutal, fortat, violent. (mijloace ~.) 3. v. abuziv. 4. v. afectat.

A CASTIGA castig 1. tranz. 1) (bani sau bunuri materiale) A dobandi prin munca (sau prin alte mijloace). 2) fig. A obtine prin munca sau prin lupta sustinuta. ~ simpatia publicului. ~ bunavointa colegilor. 3) (lupte, partide, procese etc.) A obtine inregistrand victorie. 2. intranz. 1) A avea un castig. 2) A-si spori valoarea (sau continutul, greutatea etc.). /<lat. castigare

SCLAV ~a ( ~i, ~e ) 1) (in sclavagism) Persoana lipsita de drepturi si de mijloace de productie, de munca si de viata caruia dispunea stapanul; rob; serv. 2) fig. Persoana care se supune cu servilitate vointei altuia; rob. 3) fig. Persoana stapanita de o patima; rob. ~ul fumatului. /<lat. sclavus

SERV ~a ( ~i, ~e) m. si f. 1) (in feudalism) Taran dependent de feudal; iobag; serb. 2) (in sclavagism) Persoana lipsita de drepturi si mijloace de productie, de munca si de viata caruia dispunea stapanul; rob; sclav. 3) Persoana angajata in serviciul cuiva pentru treburi casnice. /<lat. servus

UNEALTA unelte f. 1) Obiect actionat manual la indeplinirea unei operatii de munca; scula; instrument. 2) fig. mijloc de care se serveste cineva intr-un mod necinstit pentru a-si atinge anumite scopuri. [G.-D. uneltei] /une[le] + alte[le]

RATIONALIZATOR, -OARE s.m. si f. Persoana care se ocupa cu gasirea mijloacelor de rationalizare a muncii. [< rationaliza + -tor].

APARAT s.n. 1. Sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. bine determinata. ♦ Instalatie, unealta etc. servind la efectuarea de exercitii gimnastice. 2. Ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. V. sistem. 3. Totalitatea serviciilor unei institutii. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; personalul acestor organe. 4. Totalitatea procedeelor si mijloacelor folosite intr-o anumita munca. ◊ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; aparat critic = notele explicative care insotesc un text (vechi), comentat de editor. [< lat. apparatus, cf. fr. apparat, appareil, germ. Apparat].

COOPERATIVA s.f. 1. (Ec.) Forma de organizare in sistemul cooperatist; (in trecut) cooperativa agricola de productie = organizatie economica in care taranii isi aduceau in proprietatea cooperatista pamantul si mijloacele principale de productie, munca fiind organizata in comun. 2. (Concr.; in trecut) Magazin de marfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfaceau diferite produse. [< fr. cooperative, it. cooperativa].

RATIONALIZATOR, -OARE s. m. f. cel care se ocupa cu gasirea mijloacelor de rationalizare a muncii. (< rationaliza + -tor)

BURGHEZIE, burghezii, s. f. Clasa sociala care, in oranduirea capitalista, stapaneste mijloacele de productie, exploateaza munca salariata si detine puterea de stat; clasa capitalistilor. ◊ Marea burghezie = varfurile societatii burgheze (industriasi, bancheri). Mica burghezie = patura sociala formata din micii producatori de marfuri, micii proprietari ai mijloacelor de productie (negustori, meseriasi, tarani cu proprietate mica si mijlocie), care nu exploateaza forta de munca straina, ocupand o pozitie intermediara intre burghezie si proletariat, sovaind intre aceste doua clase, dar devenind pana la urma un aliat al proletariatului in lupta acestuia cu burghezia. Burghezia sateasca (sau taranesca) = chiaburimea. – It. borghesia.

MANOPERA, manopere, s. f. 1. munca manuala depusa pentru efectuarea unei lucrari; plata pentru aceasta munca. 2. (Rar) Actiune tactica; atitudine; mijloc, procedeu intrebuintat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevra (4) – Calc dupa fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.

ASISTENTA s. f. 1. Totalitatea persoanelor care asista la ceva (in special la o conferinta sau la un spectacol). 2. Sprijin, ajutor (medical, material etc.) ◊ Asistenta sociala = sistem de ajutorare materiala a persoanelor care nu sunt apte de munca si nu dispun de mijloacele necesare traiului. Asistenta mutuala = intelegere politico-militara intre doua sau mai multe state pentru apararea comuna impotriva unui atac armat. – Din fr. assistance.

MUZEOTEHNICA s.f. Ansamblu de metode si mijloace folosite aplicativ in cadrul muncii muzeale. [Cf. it. museotecnica].

MUZEOTEHNICA s. f. ramura a muzeologiei consacrata metodelor si mijloacelor folosite aplicativ in cadrul muncii muzeale. (< it. museotecnica)

CHIABUR, -A, chiaburi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Taran bogat care apartine burgheziei satelor, poseda mai mult pamant decat poate lucra singur, dispune de importante mijloace de productie si foloseste munca salariata. 2. Adj. Instarit, bogat. – Tc. kibar „nobil, bogat”.

COOPERATIVA s. f. 1. organizatie economica formata prin asocierea liber consimtita a unui grup de persoane care concentreaza mijloace de productie si forte de munca pentru producerea, cumpararea, desfacerea in comun a unor produse, pentru acordarea de credite, prestarea de servicii. 2. magazin de marfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfac diferite produse. (< fr. cooperative)

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

ORGANIZARE, organizari, s. f. Actiunea de a (se) organiza si rezultatul ei; p. ext. randuiala, disciplina, ordine. ♦ Oranduire, alcatuire. ◊ Organizarea productiei = ansamblu de masuri privind stabilirea, asigurarea si coordonarea mijloacelor de productie si a fortei de munca in vederea desfasurarii productiei cu maximum de eficienta economica. Organizarea muncii = ansamblu de masuri privind asigurarea si utilizarea eficienta a fortei de munca. – V. organiza.

CAPITAL¹ s. n. 1. relatie sociala de productie care presupune existenta proprietatii capitaliste asupra mijloacelor de productie si folosirea fortei de munca drept marfa, care creeaza plusvaloarea. 2. valoare care, datorita productivitatii si rentabilitatii muncii, produce plusvaloare. 3. (fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 4. suma de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ ansamblu de bunuri intelectuale, spirituale, morale. ♦ ~ de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. (< fr. capital, germ. Kapital)

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

RATIONALIZA vb. tr. 1. a folosi metodele si procesele tehnologice cele mai eficiente; a utiliza la maximum mijloacele de productie in scopul cresterii productivitatii muncii si a reducerii pretului de cost. 2. a limita prin anumite restrictii consumul unor produse deficitare; a rationa (II). 3. a transforma o expresie algebrica cu un radical intr-o expresie echivalenta, fara radical. (< fr. rationaliser)

AGRICULTURA, agriculturi, s. f. Cultivarea pamantului (si cresterea animalelor) in vederea obtinerii unor produse alimentare si a unor materii prime pentru industrie; totalitatea lucrarilor si metodelor intrebuintate in acest scop. ◊ Agricultura socialista = agricultura facuta pe mari intinderi de pamant, bazata pe mijloacele si metodele cele mai inaintate de munca, pe folosirea cuceririlor stiintei si pe proprietatea colectiva sau de stat asupra pamantului si a mijloacelor de productie. – Fr. agriculture (lat. lit. agricultura).

A EXPLOATA ~ez tranz. 1) (colectivitati, persoane) A folosi insusind fara echivalent o parte a muncii straine pentru a obtine profit. 2) (fortele si mijloacele de productie, mecanisme, constructii, edificii etc.) A utiliza conform destinatiei. 3) fig. A folosi in mod abuziv, tragand profit personal. [Sil. ex-ploa-ta] /<fr. exploiter

SOCIALIZA vb. I. 1. tr. A trece, a transforma proprietatea privata asupra mijloacelor de productie in proprietate socialista. 2. refl. (Despre munca, productie) A dobandi un caracter social, datorita dezvoltarii fortelor de productie. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. socialiser].

COOPERATIE s. f. 1. cooperare. ◊ forma de organizare a muncii in care mai multe persoane participa in comun, cu mijloace de productie proprii, la acelasi proces de munca sau la diverse procese ale muncii legate intre ele. 2. sistemul cooperativelor dintr-un anumit domeniu de activitate. (< fr. cooperation)

EXPLOATARE, exploatari, s. f. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. 1. (In teoria marxista) Insusirea fara echivalent a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de catre cei ce dispun de mijloace de productie. 2. Exploatatie. 3. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operatiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substantelor minerale utile, a rocilor, a titeiului sau a gazelor. ◊ Exploatare la zi = metoda de extragere a substantelor minerale utile in care procesul tehnologic se efectueaza sub cerul liber; cariera. ♦ Loc de unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor. 4. Fig. Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. – V. exploata.

SOCIALIZA vb. I. tr. a trece in proprietate socialista mijloace de productie si alte bunuri. II. refl. (despre munca, productie) a dobandi caracter social prin socializare (2). (< fr. socialiser)

MANOPERA ~e f. 1) munca manuala care este necesara pentru efectuarea unei lucrari. 2) rar mijloc de a actiona in vederea atingerii unui anumit scop; maniera; modalitate; procedeu; manevra. /<fr. manoeuvre, it. manovra

EXPLOATAT, -A adj., s.m. si f. 1. (Cel) pe care exploatatorul, folosindu-se de proprietatea sa particulara asupra mijloacelor de productie, il lipseste de o parte din rezultatele muncii depuse. 2. (Despre terenuri, mine etc.) Valorificat. [< exploata].

PROLETAR, -A adj. Referitor la proletariat, al proletarilor. // s.m. si f. 1. Om sarac din randul cetatenilor liberi ai Romei antice, ale carui bunuri nu depaseau o limita foarte scazuta. 2. Muncitor salariat exploatat, lipsit de mijloace de productie si nevoit sa-si vanda forta de munca pentru a putea trai. [< lat. proletarius, cf. fr. proletaire].

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

EXPLOATARE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Insusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv din ceva. [< exploata].

EXPLOATARE s. f. 1. actiunea de a exploata. 2. insusirea fara echivalent, de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie, a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 3. totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ◊ taiere de paduri. 4. (fig.) faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. (< exploata)

SOCIALIZA, socializez, vb. I. Tranz. 1. A trece in proprietatea intregului popor principalele mijloace de productie sau alte bunuri aflate in proprietate privata. 2. Refl. (Despre munca, productie) A dobandi un caracter social datorita dezvoltarii fortelor de productie. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

VAGABONDAJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondeaza. ♦ Infractiune comisa de omul capabil de munca ce refuza sa exercite o ocupatie, fara domiciliu stabil si lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.

AGITATOR², -OARE, agitatori, -oare, s. m. si f. Persoana care duce munca de agitatie politica, de lamurire, convingere si mobilizare a maselor in vederea unei actiuni. ♦ mijloc prin care se realizeaza agitatia. – Fr. agitateur (lat. lit. agitator, -oris).

SOCIALISM s. n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la oranduirea capitalista la oranduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (In teoria marxista) Oranduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului „de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa”. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

CAPITALISM s. n. Mod de productie bazat pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, in care toate produsele iau forma de marfa si in care insasi forta de munca se vinde si se cumpara ca o marfa. – Fr. capitalisme.

CAPITAL¹, (1) capitaluri, s. n. 1. Raport social de productie care se stabileste intre capitalisti, proprietari ai mijloacelor de productie, si proletari, lipsiti de mijloace de productie si de subzistenta si nevoiti, pentru a-si castiga existenta, sa-si vanda forta de munca, ca pe o marfa, celor care ii exploateaza; valoare care produce plusvaloare. 2. Fig. Clasa capitalistilor; capitalism. 3. Bani, suma (mare) de bani (investiti intr-o afacere). ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. – Fr. capital.

TOI s. 1. miez, mijloc, putere, (pop.) dric, tarie, temei, (reg.) vipie, viu. (In ~ul noptii.) 2. zor, (pop. si fam.) dardora. (In ~ul muncii.)

LUCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casa. ◊ ~ prost (sau rau) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, munca pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi in care se lucreaza. ~ manual a) lucru de mana; b) obiecte lucrate de mana. Metoda de ~ metoda folosita in procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furca cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei masini care functioneaza cu transmisii mecanice; b) lucru facut in mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o solutie; chestiune; problema. 5) Intamplare care a avut loc in realitate; fapt; eveniment. ◊ ~ de nimic lucru fara insemnatate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neinsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra

CENTRU¹ ~e n. 1) mat. Punct interior situat la distante egale in raport cu toate punctele unei linii sau suprafete exterioare; mijloc. ~ al unui corp. 2) fiz. Punct in care actioneaza rezultanta unui sistem de forte. ~ de gravitatie. ~ de atractie. 3) Loc, punct sau parte a unui lucru (a unui spatiu sau a unei suprafete) situata la egala departare de marginile sau capetele periferice; mijloc. ~ul orasului. 4) Loc (sau localitate) unde este concentrata o anumita activitate. ~ cultural. ~ administrativ. 5) Institutie unde sunt concentrate forte in stare sa efectueze un volum mare de munca specializata. ~ de programare. 6) fig. Punct in care sunt concentrate anumite forte. ~ul raului. /<fr. centre, lat. centrum

SOCIALIZARE s. f. 1. faptul de a (se) socializa. 2. trecere a mijloacelor de productie si a altor bunuri din proprietatea privata in proprietate socialista. 3. proces prin care, datorita dezvoltarii fortelor de productie si in urma concentrarii si centralizarii capitalului, munca si productia capata un caracter social. ◊ proces de devenire a unei individualitati umane ca fiinta sociala. (< socializa)

SOCIALIZARE s.f. Faptul de a (se) socializa. 1. Trecerea mijloacelor de productie in proprietate socialista. 2. Proces obiectiv prin care, datorita dezvoltarii fortelor de productie, in special a marii industrii mecanizate, si in urma concentrarii si centralizarii capitalului, munca si productia capata un caracter social. [< socializa].

AUTOCRITICA s. f. Metoda de baza in actiunea de educare a membrilor partidelor marxist-leniniste si a oamenilor muncii, constand in privirea critica a propriei activitati, in dezvaluirea si recunoasterea in mod deschis si cinstit a propriilor lipsuri si greseli, in descoperirea cauzelor care le-au provocat si a mijloacelor de lichidare a lor. – Din auto¹- + critica.

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

RESURSA, resurse, s. f. 1. Rezerva sau sursa de mijloace susceptibile de a fi valorificate intr-o imprejurare data. ◊ Resurse naturale = totalitatea zacamintelor de minerale si de minereuri, a terenurilor cultivabile, a apelor si a padurilor de care dispune o tara. Resurse de (forte de) munca = totalitatea persoanelor care au varsta si sunt capabile de munca, precum si a persoanelor in varsta apte de munca, care pot fi sau sunt ocupate intr-o ramura a economiei. 2. Durata de timp in ore de zbor admisa pentru utilizarea normala a unui avion intre doua reparatii generale sau intre doua revizii. – Din fr. ressource.

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

AGITATIE s.f. 1. Miscare prelungita (in sensuri diferite); clatinare, fluturare. 2. Stare de neliniste, de tulburare, de enervare. 3. mijloc de mobilizare a maselor si de atragere a lor la realizarea unor scopuri revolutionare, progresiste sau reactionare, retrograde, si obiective imediate, exprimate si difuzate cu ajutorul unor variate forme de influentare politica. ◊ Punct de agitatie = centru in care un grup de agitatori duc munca de lamurire cu cetatenii in unele probleme de actualitate. [Var. agitatiune s.f. / cf. lat. agitatio, rus. agitatiia, fr. agitation].

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care munceste. (In conceptia marxista) Clasa muncitoare = (in capitalism) proletariat; (in socialism) clasa sociala alcatuita din totalitatea oamenilor care muncesc in productie, folosind direct mijloacele de productie proprii masinismului si industriei moderne, si care constituie forta conducatoare a societatii. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care ia parte nemijlocit in procesul obtinerii bunurilor materiale, la intretinerea si la repararea acestora sau in procese de munca similare acestora; p. gener. persoana care desfasoara o munca fizica (in industrie) (1). 3. Adj., s. m. si f. (Inv.) Persoana care tortureaza, chinuieste, cazneste. – Munci + suf. -tor.

MUSCA muste f. 1) Insecta din ordinul dipterelor, cu doua aripi subtiri si cu aparatul bucal adaptat pentru intepat si pentru supt. ~-de-casa. ◊ A se aduna (sau a se strange, a se gramadi, a veni) ca mustele la miere a se aglomera intr-un loc (unde este rost de castig usor, fara munca). (Sa se auda) ~a! sa fie liniste perfecta. A se simti (sau a se sti) cu ~a pe caciula a se simti vinovat de ceva. Nu toate mustele fac miere nu oricine (poate) face bun si folositor. 2) pop. Orice insecta mica zburatoare. 3) Semn negru in mijlocul panoului de tragere. [G.-D. mustei] /<lat. musca

AGITATIE¹ s. f. Principal mijloc folosit de partidele comuniste si muncitoresti, constand dintr-o activitate sistematica, orala si scrisa, in scopul intaririi continue a legaturii cu masele, al educarii lor politice si al mobilizarii la lupta pentru construirea societatii socialiste. ◊ Punct de agitatie = centru in care un grup de agitatori duc munca de lamurire cu cetatenii din sectorul respectiv cu privire la unele probleme importante de actualitate. – Fr. agitation (lat. lit. agitatio, -onis); rus. agitacija.

CENTRAL, -A, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se afla (aproximativ) in centru, in mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupa o pozitie principala, care constituie un nucleu in jurul caruia se grupeaza elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijeaza de la un centru. II. S. f. 1. Institutie, unitate economica care coordoneaza si controleaza activitatea si buna desfasurare a muncii intr-o anumita ramura de activitate. ♦ (Si in sintagma centrala industriala) = (iesit din uz) unitate industriala caracteristica sistemului economic centralizat, care reunea intreprinderi cu profil similar, institute de cercetare si proiectare si care coordona intreaga lor activitate. 2. Instalatie sau ansamblu de instalatii tehnice in care se produce, in mod centralizat, energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica centralizata etc. 3. Statie unde se efectueaza punerea in legatura a posturilor unei retele de electrocomunicatii. – Din fr. central, lat. centralis.

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

mijloc² ~oace n. 1) Mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; metoda; procedeu; modalitate; maniera. ~oace de prevenire a bolilor. 2) Fel, chip de a fi, de a se manifesta. ~ de exprimare. ◊ Prin toate ~oacele folosind toate posibilitatile. 3) la pl. Resurse materiale; bani. Lipsit de ~oace. 4) Ansamblu al celor necesare pentru realizarea unei actiuni. ~oace de transport. ◊ ~oace de productie totalitate a uneltelor de munca. /<lat. medius locus