CARBONIL, carbonili, s. m. 1. Combinatie a oxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupare functionala bivalenta continuta in moleculele aldehidelor si cetonelor. – Din fr. carbonyle.

CARBONIL s.m. 1. Grupare functionala bivalenta, prezenta in moleculele aldehidelor si ale cetonelor. 2. Nume dat combinatiilor oxidului de carbon cu unele metale grele. [< fr. carbonyle].

CENTROSFERA s.f. 1. (Geol.) Samburele central al Pamantului, format din metale grele complet disociate si gazificate; barisfera. 2. (Biol.) Regiune cu aspect de stea din jurul centriolului. [Cf. lat. centrum – centru, gr. sphaira – sfera].

CARBONIL s. m. 1. grupare functionala bivalenta, in moleculele aldehidelor si ale cetonelor. 2. combinatie a oxidului de carbon cu alte metale grele. (< fr. carbonyle)

CENTROSFERA s. f. 1. partea centrala a globului terestru, cu densitate foarte mare, din metale grele, complet disociate si gazificate; barisfera, metalosfera. 2. (biol.) regiune cu aspect de stea din jurul centriolului. (< fr. centrosphere)

CISTEINA (‹ fr. {i}) s. f. (BIOCHIM.) Aminoacid natural ce contine sulf, rezultat din hidroliza acida a proteinelor cu rol in procesele de oxidoreducere din celula; utilizata in tratamentul bolii Addison si in intoxicatiile cu metale grele.

IRIDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, putin ductil, cu temperatura de topire foarte inalta, intrebuintat la confectionarea unor instrumente fizice si chirurgicale, a varfurilor de penita pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: iridium s. n.] – Din fr. iridium.

FIER rar fiare n. 1) metal greu, cenusiu, lucios, maleabil si ductil, bun conducator de caldura si de electricitate, intrebuintat pe larg in industrie numai in aliaje. 2) (in limbajul curent) Otel cu un continut redus de carbon. ◊ Drum-de- ~ cale ferata. Epoca de ~ (sau epoca ~ului) ultima perioada a comunei primitive caracterizata prin prelucrarea si intrebuintarea fierului. Brat de ~ brat vanjos. Vointa de ~ vointa ferma, nestramutata. Disciplina de ~ disciplina riguroasa, severa. Tare ca ~ul foarte tare; foarte rezistent. ~ de calcat unealta cu care se calca imbracamintea. ~ vechi totalitate a obiectelor de metal, uzate si scoase din folosinta. 3) la pl. Lanturi pentru detinuti. ◊ Iarba-fiarelor (sau iarba- ~ului) planta care, potrivit legendei, ar avea proprietatea de a descuia orice lacat, de a sfarama orice catuse. [Monosilabic] /<lat. ferrum

PLUMB¹ n. metal greu si moale, cenusiu-albastrui, foarte maleabil si ductil, avand diferite intrebuintari (in industria chimica, la confectionarea acumulatoarelor etc.). ◊ Ca ~ul foarte greu. Apa de ~ solutie de acetat de plumb, intrebuintata, mai ales, in medicina. Alb de ~ ceruza. /<lat. plumbum

AMONIACAT s.m. Sare complexa cu amoniac a metalelor grele; amoniat. [< fr. ammoniacate].

MEZOSFERA s.f. 1. Invelisul cuprins intre 1200 si 2900 km in adancimea Pamantului, in care predomina sulfurile si oxizii metalelor grele (fier, nichel si magneziu). 2. Strat atmosferic care se intinde deasupra stratosferei intre 40 si 80 km altitudine. [< fr. mesosphere, cf. gr. mesos – mijloc, sphaira – sfera].

NIFE s.n. Parte a centrului Pamantului in care se afla metalele grele; barisfera, centrosfera. [< fr. nife, cf. ni(chel) + fe(r)].

AMONIACAT s. m. sare complexa cu amoniac a metalelor grele. (< fr. ammoniacate)

MEZOSFERA s. f. 1. invelis intre 120⁰ si 290⁰ km in adancimea Pamantului, in care predomina sulfurile si oxizii metalelor grele (fier, nichel si magneziu). 2. strat atmosferic dintre stratosfera si ionosfera. (< fr. mesosphere)

OLIGODINAMIE s. f. actiunea de distrugere a bacteriilor din apa de catre ionii metalelor grele, la o concentratie foarte mica a acestora. (< fr. oligodynamie)

B.A.L. ({i}; {s} B[ritish] A[nti] L[evisite]) Compus al stibiului utilizat ca antidot in intoxicatii cu saruri ale metalelor grele (arsen, mercur, plumb) sau cu levizita, iod, sublimat etc.

ANCORA, ancore, s. f. 1. Piesa grea de metal cu bratele ca niste gheare, care se coboara cu un lant, o franghie sau o parama de pe o nava in fundul apei, unde se agata pentru a tine nava in loc. ◊ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca in calatorie (cu o nava). 2. Bara (de metal) in forma de T sau de X care impiedica un zid sa se darame. ♦ Cablu care fixeaza stalpi, cosuri inalte de fabrica. – Din it., lat. ancora.

SABOTA, sabote, s. f. Piesa grea de metal care sustine nicovala la unele ciocane mecanizate, fiind asezata elastic pe fundatia ciocanului. – Din germ. Schabotte.

ANCORA ~e f. 1) Piesa grea de metal cu cateva brate in forma de gheare cu care se imobilizeaza o nava. 2) Cablu cu care se fixeaza un element de constructie. 3) Undita cu trei carlige folosita la pescuitul unor pesti rapitori. [G.-D. ancorei] /<it., lat. ancora

CIOCAN¹ ~e n. 1) Unealta formata dintr-un corp greu (de metal, de lemn etc.) de diferite forme, fixat pe un maner, cu care se lucreaza prin lovire. ~ de cizmarie. ~ de mana. ◊ A fi (sau a se afla) intre ~ si nicovala a fi la mare stramtoare; a fi intre doua focuri. 2) Masina-unealta folosita la prelucrarea unor materiale prin lovire. ~ mecanic. 3) Unealta care serveste la lipirea pieselor metalice cu cositor sau cu alt aliaj. ~ de lipit. 4) Instrument sportiv format dintr-o sfera de metal prinsa de un cablu de sarma, folosit pentru probe de aruncare. 5) inv. Dispozitiv instalat la o poarta, cu ajutorul caruia isi anuntau venirea vizitatorii. /<sl. tekanu

TUNGSTEN n. metal dur, greu, cenusiu-deschis, intrebuintat la obtinerea otelurilor speciale si la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice; wolfram. [Sil. tung-sten] /<fr. tungstene

WOLFRAM n. metal dur, greu, de culoare alba, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice si a otelurilor speciale. /<germ. Wolfram, fr. wolfram

TARAN s.n. arma folosita de popoarele antice pentru daramarea cetatilor asediate, alcatuita dintr-un trunchi de copac lung si gros, prevazut la un capat cu un varf greu de metal. [Pl. -nuri. / < fr. taranche].

TUNGSTEN s.m. metal dur, greu, de culoare cenusie, intrebuintat la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice si a otelurilor speciale. V. wolfram. [< fr. tungstene, cf. sued. tungsten].

SABOTA s. f. piesa grea de metal care sustine nicovala la un ciocan mecanic de forjat. (< germ. Schabotte)

TARAN s. n. arma la popoarele antice pentru daramarea cetatilor asediate, dintr-un trunchi de copac lung si gros, prevazut la un capat cu un varf greu de metal. (< fr. taranche)

ANCORA, ancore, s. f. 1. Piesa grea de metal cu mai multe brate cu gheare, fixata la capatul unui lant, pe care marinarii o infig in pamantul din fundul apei spre a imobiliza vasul pe care navigheaza. 2. Piesa (de metal) care serveste la ancorarea unui sistem tehnic. ♦ Cablu cu care se fixeaza de pamant anumiti stalpi, constructii inalte etc. – It. ancora (lat. lit. ancora).

TORIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Thor) s. n. Element radioactiv (Th; nr. at. 90, m. at. 232,038) din grupa actinoidelor. Este un metal cenusiu, greu, ductil. Se gaseste in natura in monazit, in torit si torianit. In combinatii este tetravalent. T. natural este primul element al seriei radioactive naturale a toriului. Utilizat la fabricarea sitelor pentru lampile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. Prin bombardarea lui neutroni se obtine izotopul de masa atomica 233 al uraniului, intrebuintat drept combustibil nuclear. A fost descoperit de J.J. Berzelius in 1828.

ZIRCONIU s.n. metal alb-cenusiu, greu fuzibil, cu rezistenta mecanica ridicata, folosit la elaborarea unor oteluri speciale, dure, la construirea reactoarelor nucleare. [-niu, pron. -niu; simb. Zr] (din fr. zirconium)

HABITACLU s. n. 1. locas special al compasului pe o nava. 2. spatiu amenajat intr-o aeronava sau intr-o masina pentru echipaj, calatori, posta etc. 3. casca de metal pentru scafandri grei. (< fr. habitacle)

HAFNIU s. n. metal rar, dur, greu fuzibil, in natura alaturi de zirconiu, folosit in tehnica nucleara, in turboreactoare, rachete etc.; celtiu. (< fr. hafnium, germ. Hafnium)

BAROS, baroase, s. n. Ciocan mare si greu, intrebuintat la forjarea metalelor sau la sfaramatul pietrelor. [Pl. si: barosuri] – Tig. baros.

MERCUR (‹ fr., germ. {i}; {s} lat. Mercurius „Mercur”) s. n. Element chimic (Hg; nr. at. 80, m. at. 200,59, gr. sp. 13,59, p. t. -38,87ºC, p. f. 356,58ºC); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare alba-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se gaseste in natura sub forma de sulfura (cinabru) si mai rar in stare nativa. In combinatii functioneaza mono- si bivalent; cu unele metale formeaza aliaje, numite amalgame. Se intrebuinteaza la fabricarea unor aparate din fizica (termometre, barometre s.a.), la extragerea aurului si argintului, in medicina etc. M. si unii compusi ai sai sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate. Sin. hidrargir; (pop.) argint-viu.

HAFNIU (‹ fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. Element chimic (Hf; nr. at. 72, m. at. 178,49, p. t. 2.220ºC, p. f. 3.200ºC). Este un metal rar, alb-argintiu, stralucitor, greu fuzibil, care se gaseste in minereurile de zirconiu. Functioneaza in combinatii in starea de valenta patru. Se intrebuinteaza in electronica, in tehnica nucleara (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intra in componenta unor aliaje refractare si greu fuzibile in aviatie si in tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster si G. de Hesevy (1923).

greuTATE ~ati f. 1) Forta exercitata asupra unui corp sau cu care un corp este atras de pamant. ◊ ~ specifica a) greutatea unitatii de volum dintr-un corp; b) valoare. 2) Valoarea numerica a unui corp aflat la cantarire. ~atea unei banderole. 3) Piesa de metal etalonata, care serveste drept unitate de masura la cantarit. 4) sport Obiect metalic, de forma sferica, folosit in probele atletice de aruncari. 5) sport Dispozitiv de atletica grea, constand dintr-o bara de metal prevazuta la capete cu discuri de diferite dimensiuni; haltera. 6) Ceea ce se incarca intr-un vehicul (pentru a fi transportat); incarcatura. 7) Factor care incurca la realizarea unui lucru; dificultate. ◊ Cu (mare) ~ foarte greu. 8) fig. Senzatie neplacuta apasatoare. A simti o ~ pe suflet. 9) fam. Importanta recunoscuta intr-un anumit domeniu; pondere. 10) Putere de convingere in ceva; grad de incredintare de ceva. ~atea documentului. 11) Caracter grav; gravitate. ~atea crimei. [G.-D. greutatii] /<lat. grevitas, ~atis

PLATINA s.f. 1. metal pretios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de forma plana care intra in constructia anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].

OSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, in natura impreuna cu platina. (< fr. osmium)

PLATINA s. f. 1. metal pretios alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. (pl.) dispozitiv prevazut cu contacte electrice care comanda aprinderea in motoarele cu explozie. 3. piesa plana care intra in constructia anumitor aparate. (< fr. platine)

TITAN² s. n. metal alb-argintiu, foarte dur si casant, greu fuzibil, la elaborarea unor aliaje si oteluri speciale. (< fr. titane)

TORIU s. n. metal radioactiv nefisionabil, din grupa actinidelor, cenusiu, greu fuzibil, ductil. (< fr. thorium)

RULOU s.n. 1. Cilindru de lemn sau de metal care serveste ca suport pentru deplasarea pieselor grele prin rostogolire. ♦ Sul subtire de lemn pe care se infasoara transperantul de la ferestre; (p. ext.) transperantul insusi. ♦ Sul de hartie sau de carton in care se pastrau in trecut diplomele si documentele de formate mari. ♦ (Poligr.) Cilindru elastic impregnat cu cerneala. ♦ Tavalug, cilindru de presat. ♦ (Text.) Valt pentru aplicarea masei de incleiere. 2. Pieptanatura femeiasca in care parul este infasurat ca un sul. 3. Obiect sau material infasurat in forma de sul. ♦ Preparat culinar din carne sau din aluat umplut cu frisca ori cu crema, care se ruleaza (1). 4. (Arhit.) Motiv ornamental constand din siruri curbe de vute care se incastreaza unele in altele. [< fr. rouleau].

RULOU s. n. 1. cilindru de lemn sau de metal care serveste ca suport pentru deplasarea pieselor grele prin rostogolire. ◊ sul subtire de lemn pe care se infasoara transperantul de la ferestre. ◊ sul de hartie sau de carton in care se pastrau in trecut diplomele si documentele de formate mari. ◊ (poligr.) cilindru elastic impregnat cu cerneala. ◊ tavalug, cilindru de presat. ◊ cilindru de cauciuc imprimat cu modele, la zugravit. ◊ (text.) valt pentru aplicarea masei de incleiere. 2. obiect, material infasurat in forma de sul. ◊ preparat culinar din carne sau aluat umplut cu frisca ori cu crema, care se ruleaza (1). 3. (arhit.) motiv ornamental constand din siruri curbe de vute care se incastreaza unele in altele. 4. pieptanatura femeiasca in care parul este infasurat ca un sul. (< fr. rouleau)

YTRIU (fr. {i}) s. n. Element chimic (Y; nr. at. 39, m. at. 88,91) din grupa a III-a a sistemului periodic, asemanator cu lantanidele. metal de culoare alba-cenusie, este relativ usor, greu fuzibil si este folosit la elaborarea unor aliaje. A fost descoperit de chimistul finlandez J.G. Gadolin, in 1794.

ZIRCONIU (‹ fr.) s. n. Element chimic din gr. IV secundara (Zr; nr. at. 40, m. at. 91,22, p. f. 1.852ºC). metal rar, de culoare alb-argintie, dur si greu fuzibil; stabil din punct de vedere chimic. Aliajele de baza de z. se folosesc ca materiale de constr. in energetica nucleara, in construirea de aparate chimice, instrumente chirurgicale etc. Unele aliaje ale z. sunt supraconductori. Descoperit in 1789 de chimistul german Martin H. Klaproth (1743-1813) si izolat (in 1824) de J.J. Berzelius.

RUTENIU s.n. metal cenusiu asemanator cu platina, foarte refractar, casabil si greu fuzibil, intrebuintat la fabricarea filamentului pentru becurile electrice. [Pron. -niu. / < fr. ruthenium].

RUTENIU s. n. metal cenusiu, asemanator cu platina, foarte refractar, casabil si greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, pentru contacte electrice etc. (< fr. ruthenium)

TURLA, turle, s. f. 1. Constructie de forma cilindrica sau prismatica poligonala, de inaltime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, inaltandu-se deasupra acoperisului. 2. Constructie de lemn, de metal etc. asezata deasupra gurii unei sonde, care serveste ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, in cursul forajului sau exploatarii sondei. – Din ngr. turla.

BARIU (‹ fr. {i}; gr. barys „greu”) s. n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p. t. 727ºC, p. f. 1696ºC) din grupa metalelor alcalino-pamintoase, moale, alb-argintiu. Se gaseste in natura numai sub forma de combinatii. Functioneaza in starea de valenta doi. Compusii sai se folosesc la fabricarea unor pigmenti minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, in 1808.

ERMETIC, -A adj. 1. Care astupa, inchide perfect, nelasand sa patrunda aerul sau gazele. 2. Obscur, cu sens greu de inteles, de neinteles. 3. (Rar; in terminologia alchimistilor) Care este in legatura cu medicina universala si cu transmutatia metalelor. [Var. hermetic, -a adj. / < fr. hermetique, it. ermetico].

PUNTE ~ti f. 1) Pod ingust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura intre doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scandura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la inaltime. 3) Planseu orizontal fixat intre etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ◊ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura intre nave si chei. 5) Placa ingusta de metal, prevazuta cu o gaura in care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis