TORIU s. n. metal radioactiv nefisionabil, din grupa actinidelor, cenusiu, greu fuzibil, ductil. (< fr. thorium)

URANIU s. n. metal radioactiv alb-cenusiu, dur, din grupa actinidelor, combustibil in centralele nucleare. (< fr. uranium)

NOBELIU n. metal radioactiv obtinut pe cale artificiala. /<fr. nobelium

TORIU n. metal radioactiv, alb-cenusiu, folosit in tehnica si energetica nucleara. /<fr. thorium

TORIU s.n. metal radioactiv de culoare cenusie-inchisa, intrebuintat la fabricarea sitelor pentru lampile care lumineaza cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. [Pron. -riu, scris si thoriu. / < fr. thorium].

PROTACTINIU s. n. element radioactiv, metal din grupa actinidelor, izotop al uraniului. (< fr. protactinium, germ. Protaktinium)

POLONIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Polonia) s. n. Element chimic radioactiv, metal alb-argintiu (Po; nr. at. 84, m. at. 210), obtinut in procesul de dezintegrare radioactiva a uraniului. Cel mai stabil izotop al sau ₂₁₀⁸⁴P are perioada de injumatatire de 138,3 zile; el este o sursa de radiatii α. In amestec cu beriliul p. serveste ca sursa de neutroni in cercetarile de laborator. A fost descoperit de Pierre si Marie Curie in 1898.

CURIU s. n. Element chimic radioactiv sintetic, metal de culoare argintie. [Pr.: curĩu – Var.: curium s. n.] – Din fr. curium.

PLUTONIU n. metal alb-cenusiu radioactiv, foarte toxic, intrebuintat la obtinerea energiei nucleare. /<fr. plutonium

POLONIU n. metal alb-argintiu radioactiv, intrebuintat, mai ales, ca sursa de neutroni. /<fr. polonium

RADIU n. metal alb-argintiu, radioactiv, intrebuintat, mai ales, ca sursa pentru obtine-rea neutronilor (in medicina). [Var. radium] /<fr. radium, germ. Radium

URANIU n. metal alb-argintiu, radioactiv, folosit, mai ales, la obtinerea energiei nucleare. /<fr. uranium

FRANCIU s. n. element chimic radioactiv din grupa metalelor alcaline. (< fr. francium)

RADIU/RADIUM s. n. element radioactiv din grupa metalelor alcalino-pamantoase, folosit in substanta emitatoare de radiatii in medicina si in fizica nucleara. (< fr. radium)

CHELATOTERAPIE s. f. (MED.) Metoda de tratament constind in neutralizarea metalelor toxice sau radioactive patrunse in organism cu ajutorul chelatilor; rezulta complecsi foarte stabili (chelati), netoxici si usor eliminabili.

FRANCIU s. n. Element chimic radioactiv, ultimul din familia metalelor alcaline, descoperit pe cale artificiala. – Din fr. francium.

URANIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietati radioactive, folosit in pilele atomice. – Din fr. uranium.

URANIU s.n. metal alb, dur, cu proprietati radioactive. [Pron. -niu. / < fr. uranium].

CURIU (‹ fr. {i}; {s} Curie) s. n. Element chimic (Cm; nr. at. 96, m. at. 247), radioactiv, transuranic, din familia actinoidelor. metal de culoare argintie. A fost obtinut (1944) de chimistii americani G. Th. Seaborg, A. Ghiorso s.a., prin bombardarea plutoniului-239 cu particule α.

FRANCIU (‹ fr.; {s} fr. France „Franta”) s. n. Element chimic radioactiv, cu caracter metalic, din grupa metalelor alcaline (Fr; nr. at. 87, m. at. 223). Izotopul natural cel mai stabil ²²³Fr apare in natura in cantitati extrem de mici, prin dezintegrarea actiniului. A fost descoperit (1939) de Marguerite Perey, dar n-a fost izolat in cantitati apreciabile, fiind extrem de instabil (timp de injumatatire ²²³ Fr = 21 min.). Proprietatile sale chimice se aseamana cu ale cesiului.

URANIU (n. pr. Uranus) s. n. Element radioactiv (U; nr. at. 92, m. at. 238,03), metal alb-argintiu. Se gaseste in natura, mai ales in pleblenda. U. natural este un amestec de trei izotopi, cu masa atomica 238, 235 si 234. Se intrebuinteaza ca material fisionabil in reactoarele nucleare, la fabricarea bombei atomice, in pilele atomice pentru obtinerea elementelor transuranice, precum si la datari in arheologie. A fost descoperit de chimistul german M.H. Klaproth in 1789. radioactivitatea u. a fost descoperita in 1896 de catre fizicianul francez H.A. Becquerel, iar prima reactie de fisiune nucleara a avut loc in 1938.

AMERICIU s. n. Element chimic radioactiv sintetic, care se prezinta ca un metal alb-argintiu, din familia elementelor transuranice. [Var.: americium s. n.] – Din fr. americium.

POTASIU s. n. metal alcalin alb-argintiu, cu puternice proprietati radioactive; kaliu. (< fr. potassium)

AMERICIU (‹ fr. {i}), s. n. Element chimic radioactiv sintetic (Am; nr. at. 95, m. at. 243); metal alb-argintiu, p. t. 1.176 ºC, dens. 13,67, din familia elementelor transuranice. A fost obtinut de G. Th. Seaborg si colab. (1944) prin iradierea plutoniului-239 cu neutroni.

RADIU (‹ fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pamantoase. Se gaseste in minereuri de uraniu. A fost descoperit in 1898 de Pierre si Maria Skłodowska-Curie si colaboratorul lor G. Bemont si izolat in 1910. Cel mai stabil izotop, Ra²²⁶, are perioada de injumatatire de 1620 de ani; metal alb-argintiu stralucitor, foarte activ. Datorita proprietatilor sale radioactive este folosit in medicina (terapia prin radiatii, radiologie, medicina nucleara) si in tehinca (in amestec cu beriliu serveste ca sursa de neutroni).

POTASIU s.n. metal alcalin de culoare alba-argintie, cu puternice proprietati radioactive; kaliu. [Pron. -siu. / < fr. potassium].

TORIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Thor) s. n. Element radioactiv (Th; nr. at. 90, m. at. 232,038) din grupa actinoidelor. Este un metal cenusiu, greu, ductil. Se gaseste in natura in monazit, in torit si torianit. In combinatii este tetravalent. T. natural este primul element al seriei radioactive naturale a toriului. Utilizat la fabricarea sitelor pentru lampile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. Prin bombardarea lui neutroni se obtine izotopul de masa atomica 233 al uraniului, intrebuintat drept combustibil nuclear. A fost descoperit de J.J. Berzelius in 1828.

SCANDIU n. metal rar, moale, argintiu cu nuanta galbuie, intrebuintat, mai ales, ca indicator radioactiv. [ Sil. scan-diu] /< germ. Skandium, fr. scandium

TRASOR s.n. 1. Ac de otel pentru trasarea de linii pe o piesa de metal; trasator. ♦ (Poligr.) Unealta alcatuita dintr-o lama neascutita de otel, folosita in legatorie pentru trasarea de linii aurite, pentru presarea marginilor scoartelor etc. 2. Proiectil invelit intr-un material fosforic care-l face sa aiba traiectoria luminoasa. 3. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil care, introdus impreuna cu elementul respectiv intr-un sistem oarecare, permite sa se urmareasca drumul parcurs de acel element in sistem. 4. Trasor de ruta (sau de drum) = aparat pentru trasarea automata a drumului unei nave pe harta. [Cf. fr. traceur].

COBALT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493ºC, p. f. 3.520ºC), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita. In combinatii functioneaza in starile de valenta 2 si 3. Este un element indispensabil vietii celulare si in special hematopoezei. Este intrebuintat in tehnica sub forma de aliaje, iar sub forma de saruri la colorarea in albastru a sticlei, portelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu numar de masa 60 este folosit in radioterapie, in radiografie si in industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt in 1735.

TRASOR I. s. n. 1. ac de otel pentru trasarea de linii pe o piesa de metal; trasor (I). ◊ (poligr.) lama neascutita de otel in legatorie pentru trasarea de linii aurite, pentru presarea marginilor scoartelor etc. 2. proiectil invelit intr-un material fosforic care-l face sa aiba traiectoria luminoasa. ♦ ~ de ruta (sau de drum) = aparat pentru trasarea automata a drumului unei nave pe harta. II. s. m. izotop radioactiv al unui element care, introdus impreuna cu elementul respectiv intr-un sistem anumit, permite sa se urmareasca drumul parcurs de acel element. (< fr. traceur)

STRONTIU (‹ fr.{i}; {s} n. pr. Strontian, oras in Scotia) s. n. Element chimic (Sr; n. at. 38, m. at. 87,62); metal alcalino-pamantos, foarte asemanator cu calciul, alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de strontianit, celestina s.a. In combinatii este bivalent. Fiind foarte reactiv, are o utilizare limitata. A fost descoperit in 1790 si izolat de Sir H. Davy in 1808. Compusii lui coloreaza flacara in rosu si de aceea se folosesc in pirotehnie la fabricarea artificiilor. Izotopul radioactiv cu masa atomica 90, dar si 89, care se formeaza in reactiile de fisiune (ex. in bombele atomice), sunt foarte daunatori vietuitoarelor.