MOLIBDEN s. n. metal foarte dur, alb-argintiu, asemanator cu fierul, la elaborarea otelurilor speciale si a altor aliaje. (< fr. molybdene)

CRITA f. reg. inv. metal foarte dur; otel. ◊ A avea inima de ~ a fi neinduplecat. Beat ~ ametit complet de bautura. /<ucr. kryca

MOLIBDEN s.n. metal foarte dur alb-argintiu, asemanator cu fierul, folosit la fabricarea unor oteluri speciale. [< fr. molybdene, cf. gr. molybdos – plumb].

IRIDIU n. metal alb-argintiu, foarte dur, avand diferite intrebuintari (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de masurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium

MANGAN n. metal alb-cenusiu foarte dur si foarte sfaramicios, care exista in natura in stare de oxid si este folosit in metalurgie la fabricarea unor aliaje. /<germ. Mangan

OSMIU s.n. metal alb si foarte dur, care se gaseste in natura impreuna cu platina. [Pron. -miu. / < fr. osmium].

TITAN s.n. metal alb-argintiu, foarte dur si casant, raspandit in natura sub forma de compusi. [< fr. titane].

COBALT/COBALT s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita, folosit la elaborarea unor oteluri speciale, in radioterapie etc. (< fr. cobalt, germ. Kobalt)

OSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, in natura impreuna cu platina. (< fr. osmium)

TITAN² s. n. metal alb-argintiu, foarte dur si casant, greu fuzibil, la elaborarea unor aliaje si oteluri speciale. (< fr. titane)

CROM (‹ fr. {i}; {s} gr. khroma „culoare”) s. n. Element chimic (Cr, nr. at. 24, m. at. 51,99, p. t. 1.890ºC, p. f. 2.480ºC); metal alb, dur, casant, foarte rezistent fata de agentii chimici. Functioneaza in combinatii in starile de valenta 2, 3 si 6. Intrebuintat la obtinerea unor aliaje (otel cu c.) si la cromare. Sub forma de saruri este intrebuintat in vopsitorie, tabacarie, fotografie, cataliza etc. A fost descoperit de chimistul francez L.N. Vauquelin in 1797.

MANGAN (‹ germ.) s. n. Element chimic (Mn; nr. at. 25, m. at. 54,938, gr. sp. 7,2, p. t. 1.247ºC, p. f. 2.030ºC), metal alb-cenusiu, foarte dur si foarte sfaramicios, care se gaseste in natura sub forma de oxizi. Formeaza combinatii in starile de valenta 2, 3, 4, 6 si 7. Se intrebuinteaza la fabricarea unor oteluri speciale. Este un oligoelement indispensabil vietii, fiind prezent in tesuturile animale si vegetale. Organismul uman contine c. 30 mg. de m. Multe saruri ale m. sunt folosite in terapeutica. Mari cantitati de m. se afla pe fundul oceanelor. A fost izolat (1774) de J.G. Gahn.

COBALT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493ºC, p. f. 3.520ºC), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita. In combinatii functioneaza in starile de valenta 2 si 3. Este un element indispensabil vietii celulare si in special hematopoezei. Este intrebuintat in tehnica sub forma de aliaje, iar sub forma de saruri la colorarea in albastru a sticlei, portelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu numar de masa 60 este folosit in radioterapie, in radiografie si in industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt in 1735.

IRIDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, putin ductil, cu temperatura de topire foarte inalta, intrebuintat la confectionarea unor instrumente fizice si chirurgicale, a varfurilor de penita pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: iridium s. n.] – Din fr. iridium.

BERILIU s.n. metal alb, ductil, maleabil, foarte dur si usor, intrebuintat in unele aliaje usoare si la fabricarea anumitor oteluri speciale. [Pron. -liu, var. berilium s.n. / < fr. beryllium].

TANTAL s.n. Element chimic, metal rar, cenusiu, lucios, foarte dur, ductil si maleabil, care se afla in unele minerale rare. [Var. tantaliu s.n. / cf. fr. tantale, it. tantalio].

IRIDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemanator platinei, foarte dur si rezistent la actiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].

PLATINA s.f. 1. metal pretios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de forma plana care intra in constructia anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].

PLATINA s. f. 1. metal pretios alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. (pl.) dispozitiv prevazut cu contacte electrice care comanda aprinderea in motoarele cu explozie. 3. piesa plana care intra in constructia anumitor aparate. (< fr. platine)

BERILIU s. n. metal alb, ductil si maleabil, foarte dur, intrebuintat la aliaje si ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. beryllium.

NIOBIU s. n. Element chimic, metal rar alb-cenusiu, dur, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. [Pr.: ni-o-] – Din fr. niobium, germ. Niobium.

NIOBIU n. metal rar, dur, cenusiu-deschis, lucios, foarte rezistent la coroziune, intre-buintat la fabricarea otelurilor inoxidabile in electro-tehnica, in radioelectronica etc.; columbiu. [Sil. ni-o-] /<fr. niobium, germ. Niobium

TANTAL n. metal dur, cenusiu, lucios, maleabil si foarte rezistent la coroziune, intrebuintat in medicina, in energetica nucleara si la obtinerea aliajelor. /<fr. tantale

MANGAN s.n. metal dur si sfaramicios, alb-cenusiu, foarte raspandit in natura. [< germ. Mangan].

BERILIU s. n. metal alb-cenusiu, ductil, maleabil, foarte dur si usor, in unele aliaje usoare. (< fr. beryllium)

MANGAN s. n. metal dur si sfaramicios, alb-cenusiu, foarte raspandit in natura, folosit la elaborarea unor aliaje. (< germ. Mangan)

BERILIU s. n. metal alb, ductil si maleabil, foarte dur, intrebuintat la aliaje si ca dezoxidant. [Pr.: -li-u] – Fr. beryllium.

OSMIU s. n. metal de culoare alba-cenusie, lucios, foarte dur, dar casant, care se gaseste in natura, in stare nativa, sub forma de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium.

CROM n. metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, foarte rezistent la agentii chimici, folosit la fabricarea otelului inoxidabil, in arta vopsitului si in tabacarie. /<fr. chrome

RUTENIU (‹ fr. {i}; {s} lat. m. Ruthenia „Ucraina”) s. n. Element chimic (Ru; nr. at. 44, m. at. 101,07) din grupa metalelor platinice. Intra in componenta aliajelor foarte dure si rezistente la uzura prin frecare; catalizator al multor reactii chimice folosit si la fabricarea filamentelor pentru lampile cu incandescenta. A fost descoperit de chimistul rus Karl K. Klaus in 1844.

OSMIU (‹ fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700ºC, p. f. c. 4.600ºC) din familia metalelor platinice; este alb-cenusiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se gaseste in natura in stare nativa, aliat cu celelalte metale platinice. foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza sub forma de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau in calitate de catalizator al multor reactii. A fost descoperit de Smithson Tennant in 1803.

HAFNIU n. metal rar, dur si cu temperatura de topire foarte inalta. /<fr., germ. Hafnium

HAFNIU s.n. metal rar, dur si cu temperatura de topire foarte ridicata, care se gaseste in natura alaturi de zirconiu. [Pron. -niu. / cf. fr. hafnium, germ. Hafnium < Hafnia – numele latin al orasului Copenhaga].

NIOBIU s. n. metal rar, dur si maleabil, alb-cenusiu, lucios, foarte rezistent; columbiu. (< fr. niobium)

TANTAL¹ s. n. metal rar, cenusiu, lucios, dur, ductil si maleabil, foarte rezistent. (< fr. tantale)

PLATINA, (2, 3) platine, s. f. 1. metal pretios de culoare alba-cenusie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil si ductil, foarte rezistent la caldura si la actiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, in tehnica dentara etc. ♦ Negru de platina = platina (1) sub forma de pulbere, folosita in industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de masini care altadata se fabricau din platina (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu sectiune dreptunghiulara, cu dimensiuni mici, care se foloseste ca materie prima la laminarea tablei subtiri. – Din fr. platine.

TANTAL (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Tantal) s. n. Element chimic (Ta; nr. at. 73, m. at. 180,948, p. t. 3.010ºC, p. f. c. 4.100ºC, gr. sp. 16,7). metal rar, cenusiu, lucios, dur, ductil in stare pura si foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se gaseste in natura in tantalit si si pamanturile rare. Formeaza combinatii in treptele de valenta 2, 3, 4 si 5. Se foloseste in metalurgie (component al aliajelor refractare, solide si rezistente la coroziune), in energia nucleara, ind. constructoare de masini, chimica, electronica, in medicina (aplicarea suturilor, fixarea oaselor si vaselor), pentru fabricarea bijuteriilor (in locul platinei). A fost descoperit de A.G. Ekeberg in 1802.

durALUMINIU n. Aliaj usor si foarte rezistent, alcatuit din aluminiu, cupru si alte metale, folosit mai ales in aeronautica. /dur + aluminiu.

WIDIA s. f. carbura de tungsten si titan, foarte dura, folosita la fabricarea cutitelor de strung si a altor scule de aschiere a metalelor. (< fr. widia)

WIDIA s.f. Carbura de tungsten foarte dura, folosita la armarea pieselor supuse uzurii, in special a taisurilor sculelor de aschiere a metalelor. [Pron. vi-di-a. / < germ. Vidia, cf. wie Diamant – ca diamantul].

VANADIU s.n. metal dur, care nu se gaseste liber in natura si care se foloseste la pregatirea otelurilor foarte tari. [Pron. -diu. / < fr. vanadium].

WIDIA s. f. Carbura de tungsten foarte dura, folosita la armarea pieselor supuse uzurii, mai ales a taisurilor sculelor de aschiere a metalelor. [Pr.: vidia]

WOLFRAM (‹ germ. {i}) s. n. Element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400ºC, p. f. c. 4.700ºC, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se gaseste in natura sub forma de wolframit, scheelit si alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a otelurilor speciale, a aparaturii chimice si sub forma de carbura, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele in 1783. Sin. tungsten.