VANADIU, s. n. Element chimic, metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi si care este folosit in fabricarea otelurilor speciale. – Din fr. vanadium.

WOLFRAM s. n. Element chimic, metal dur, cenusiu deschis (in stare compacta) sau cenusiu inchis (sub forma de pulbere), lucios, folosit la fabricarea otelurilor speciale si a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. – Din germ. Wolfram, fr. wolfram.

POANSON, poansoane, s. n. 1. Unealta alcatuita dintr-o tija de otel sau de alt metal dur, de forma conica, triunghiulara etc., cu varful gravat in relief, care serveste la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confectionarea unor matrite, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascutit din otel, folosit in tehnica gravurii. 2. Piesa a unei matrite, cu un contur cu muchii taietoare sau cu o suprafata de lucru plana sau profilata, care serveste la decupare, detasare, imprimare etc. prin deformare plastica. 3. Unealta cilindrica de os, cu varful ascutit, cu care se perforeaza panza si se da forma rotunda unor puncte de broderie cu gauri. [Pl. si poansonuri] – Din fr. poincon.

CROM s. n. Element chimic, metal dur, de culoare cenusie deschisa, folosit la cromaj, la fabricarea unor oteluri speciale, a unor compusi intrebuintati in vopsitorie, in tabacarie etc. – Din fr. chrome.

INEL ~e n. 1) Cerc mic de metal care se pune pe deget ca podoaba. ~ de aur. ~ de argint. ◊ ~ de logodna inel (de metal pretios) care se poarta pe degetul inelar ca simbol al legaturii dintre logodnici sau soti; verigheta. 2) Obiect in forma de cerc, confectionat dintr-un material dur, avand diferite intrebuintari (pentru fixare, agatare, cuplare etc.). ~e pentru perdele. ~ pentru cheie. ◊ ~e de gimnastica dispozitiv pentru gimnastica masculina, alcatuit din doua cercuri de metal dur, suspendate de cate o franghie. 3) Fiecare dintre cercurile unei tulpini sau radacini ale plantei lemnoase, dupa numarul carora se poate constata varsta acestuia. 4) Fiecare dintre segmentele circulare care formeaza corpul unor viermi. /<lat. anellus

POANSON ~oane n. 1) Unealta metalica avand un cui rezistent la varf, folosita la perforarea ori la marcarea unor obiecte din metal dur. 2) Instrument din otel calit, cu varful gravat in relief, folosit la executarea gravurilor. 3) Parte componenta a unei matrite, avand muchie taietoare, cu ajutorul careia se decupeaza sau se imprima un contur. 4) Unealta cilindrica, ascutita la varf, intrebuintata in broderie pentru a gauri panza. [sil. poan-] /<fr. poincon

MANGAN s. n. metal dur si sfaramicios, alb-cenusiu, foarte raspandit in natura, folosit la elaborarea unor aliaje. (< germ. Mangan)

RODIU s. n. metal dur, maleabil si ductil, din familia platinei, la elaborarea unor aliaje. (< fr. rhodium)

VANADIU s. n. metal dur, casant, cenusiu, folosit la elaborarea unor oteluri speciale. (< fr. vanadium)

WOLFRAM s. n. metal dur, alb, lucios, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a otelurilor speciale etc.; tungsten. (< germ. Wolfram, fr. wolfram)

VANADIU (‹ fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinava) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi, intrebuintat ca adaos in oteluri speciale si, sub forma de V₂O₅, drept catalizator in diferite procese chimice. A fost descoperit in 1801 de mineralogul spaniol Andres Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, si redescoperit de Nils Gabriel Sefstrom (1787-1854) in 1830, care i-a dat si numele actual.

WOLFRAM (‹ germ. {i}) s. n. Element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400ºC, p. f. c. 4.700ºC, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se gaseste in natura sub forma de wolframit, scheelit si alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a otelurilor speciale, a aparaturii chimice si sub forma de carbura, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele in 1783. Sin. tungsten.

WIDIA s. f. metal dur obtinut din carburi metalice (de wolfram si titan), folosit la acoperirea pieselor supuse uzurii, mai ales a taisurilor sculelor de aschiere a metalelor. – Din fr. widia.

BERILIU n. metal dur de culoare alba, intrebuintat in aliajele de aluminiu, de fier si de cupru, pentru a le mari duritatea. /<fr. beryllium

COBALT n. metal dur, de culoare alb-argintie, intrebuintat in tehnica, la fabricarea unor aliaje, la colorarea sticlei, portelanurilor etc. [Acc. si cobalt] /<fr. cobalt, germ. Kobalt

MOLIBDEN n. metal dur, de culoare alba-cenusie lucioasa, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea otelurilor speciale. /<fr. molybdene

RODIU¹ n. metal dur, ductil, maleabil, de culoare argintie-albastrie, asemanator cu platina, intrebuintat in aliaje, la confectionarea instrumentelor de laborator si in medicina. /<fr. rhodium

RUTENIU n. metal dur, de culoare alba-argintie, casant, intrebuintat, in forma de aliaje, in electronica si in giuvaiergie. /<fr. ruthenium

TANTAL n. metal dur, cenusiu, lucios, maleabil si foarte rezistent la coroziune, intrebuintat in medicina, in energetica nucleara si la obtinerea aliajelor. /<fr. tantale

TITAN¹ n. metal dur, alb-argintiu, intrebuintat la fabricarea otelurilor speciale, iar, sub forma de oxid, ca pigment alb in pictura. /<fr. titane

TUNGSTEN n. metal dur, greu, cenusiu-deschis, intrebuintat la obtinerea otelurilor speciale si la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice; wolfram. [Sil. tung-sten] /<fr. tungstene

WIDIA f. metal dur obtinut din carburi metalice (de wolfram si titan), folosit la acoperirea pieselor supuse uzurii. /< germ. Widia, fr. widia

WOLFRAM n. metal dur, greu, de culoare alba, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice si a otelurilor speciale. /<germ. Wolfram, fr. wolfram

VANADIU s.n. metal dur, care nu se gaseste liber in natura si care se foloseste la pregatirea otelurilor foarte tari. [Pron. -diu. / < fr. vanadium].

MANGAN s.n. metal dur si sfaramicios, alb-cenusiu, foarte raspandit in natura. [< germ. Mangan].

TUNGSTEN s.m. metal dur, greu, de culoare cenusie, intrebuintat la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice si a otelurilor speciale. V. wolfram. [< fr. tungstene, cf. sued. tungsten].

WOLFRAM s. n. metal dur, folosit la fabricarea otelurilor speciale si a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. [Pr.: volfram] – Fr. wolfram (germ. Wolfram).

CRITA f. reg. inv. metal foarte dur; otel. ◊ A avea inima de ~ a fi neinduplecat. Beat ~ ametit complet de bautura. /<ucr. kryca

HAFNIU n. metal rar, dur si cu temperatura de topire foarte inalta. /<fr., germ. Hafnium

NIOBIU n. metal rar, dur, cenusiu-deschis, lucios, foarte rezistent la coroziune, intre-buintat la fabricarea otelurilor inoxidabile in electro-tehnica, in radioelectronica etc.; columbiu. [Sil. ni-o-] /<fr. niobium, germ. Niobium

BRONZ s.n. Aliaj de cupru cu unul sau mai multe metale, mai dur si mai rezistent decat cuprul, folosit in turnatorie. ◊ Epoca de bronz = epoca preistorica, corespunzatoare mileniului al II-lea i.e.n., caracterizata prin aparitia si dezvoltarea uneltelor si armelor de bronz. ♦ Obiect, (spec.) statuie, statueta de bronz. ◊ Caracter de bronz caracter tare, de neclintit. [< fr. bronze, it. bronzo].

HAFNIU s.n. metal rar, dur si cu temperatura de topire foarte ridicata, care se gaseste in natura alaturi de zirconiu. [Pron. -niu. / cf. fr. hafnium, germ. Hafnium < Hafnia – numele latin al orasului Copenhaga].

MOLIBDEN s.n. metal foarte dur alb-argintiu, asemanator cu fierul, folosit la fabricarea unor oteluri speciale. [< fr. molybdene, cf. gr. molybdos – plumb].

NIOBIU s.n. metal rar, dur si maleabil, de culoare cenusie; columbiu. [Pron. ni-o-biu. / < fr. niobium, germ. Niobium, cf. Niobe – personaj legendar].

URANIU s.n. metal alb, dur, cu proprietati radioactive. [Pron. -niu. / < fr. uranium].

BRONZ s. n. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur si mai rezistent decat cuprul. ♦ (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv si opac; caracter de ~ = caracter tare. ◊ (p. ext.) obiect de arta din bronz. ◊ pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugraveli etc. (< fr. bronze)

HAFNIU s. n. metal rar, dur, greu fuzibil, in natura alaturi de zirconiu, folosit in tehnica nucleara, in turboreactoare, rachete etc.; celtiu. (< fr. hafnium, germ. Hafnium)

MOLIBDEN s. n. metal foarte dur, alb-argintiu, asemanator cu fierul, la elaborarea otelurilor speciale si a altor aliaje. (< fr. molybdene)

NIOBIU s. n. metal rar, dur si maleabil, alb-cenusiu, lucios, foarte rezistent; columbiu. (< fr. niobium)

CROM (‹ fr. {i}; {s} gr. khroma „culoare”) s. n. Element chimic (Cr, nr. at. 24, m. at. 51,99, p. t. 1.890ºC, p. f. 2.480ºC); metal alb, dur, casant, foarte rezistent fata de agentii chimici. Functioneaza in combinatii in starile de valenta 2, 3 si 6. Intrebuintat la obtinerea unor aliaje (otel cu c.) si la cromare. Sub forma de saruri este intrebuintat in vopsitorie, tabacarie, fotografie, cataliza etc. A fost descoperit de chimistul francez L.N. Vauquelin in 1797.

CROM n. metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, foarte rezistent la agentii chimici, folosit la fabricarea otelului inoxidabil, in arta vopsitului si in tabacarie. /<fr. chrome

CROM s.n. metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, care se foloseste la fabricarea otelului inoxidabil si la cromare. ◊ Galben de crom = cromat de plumb, folosit in vopsitorie. [< fr. chrome, cf. gr. chroma – culoare].

CROM¹ s. n. metal alb-cenusiu, dur, casant, inoxidabil, folosit la fabricarea otelului inoxidabil si la cromare. (< fr. chrome)

cobalt n., pl. uri (suedez kobalt, germ. kobalt, d. kobold, iazma, vilva; stahie [!] din mina). Chim. Un fel de metal alb, irizat, dur si sfaramicios ale carui combinatiuni se intrebuinteaza la albastrirea sticlei si a portelanului. E de doua ori mai tenace de cit feru, e bi- si e tetravalent. Nu se altereaza in aer, dar se oxideaza in apa. A fost descoperit la 1733 de Suedezu G. Brandt.

NIOBIU s. n. Element chimic, metal rar alb-cenusiu, dur, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. [Pr.: ni-o-] – Din fr. niobium, germ. Niobium.

IRIDIU n. metal alb-argintiu, foarte dur, avand diferite intrebuintari (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de masurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium

MANGAN n. metal alb-cenusiu foarte dur si foarte sfaramicios, care exista in natura in stare de oxid si este folosit in metalurgie la fabricarea unor aliaje. /<germ. Mangan

OSMIU s.n. metal alb si foarte dur, care se gaseste in natura impreuna cu platina. [Pron. -miu. / < fr. osmium].

COBALT s.n. metal alb-argintiu, mai dur decat fierul. [< fr. cobalt, cf. germ. Kobalt].

PLATINA s.f. 1. metal pretios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de forma plana care intra in constructia anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].

TITAN s.n. metal alb-argintiu, foarte dur si casant, raspandit in natura sub forma de compusi. [< fr. titane].

COBALT/COBALT s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita, folosit la elaborarea unor oteluri speciale, in radioterapie etc. (< fr. cobalt, germ. Kobalt)

IRIDIU s. n. metal rar, asemanator platinei, dur si rezistent la actiuni chimice. (< fr. iridium)

OSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, in natura impreuna cu platina. (< fr. osmium)

PLATINA s. f. 1. metal pretios alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. (pl.) dispozitiv prevazut cu contacte electrice care comanda aprinderea in motoarele cu explozie. 3. piesa plana care intra in constructia anumitor aparate. (< fr. platine)

TANTAL¹ s. n. metal rar, cenusiu, lucios, dur, ductil si maleabil, foarte rezistent. (< fr. tantale)

TITAN² s. n. metal alb-argintiu, foarte dur si casant, greu fuzibil, la elaborarea unor aliaje si oteluri speciale. (< fr. titane)

URANIU s. n. metal radioactiv alb-cenusiu, dur, din grupa actinidelor, combustibil in centralele nucleare. (< fr. uranium)

MANGAN (‹ germ.) s. n. Element chimic (Mn; nr. at. 25, m. at. 54,938, gr. sp. 7,2, p. t. 1.247ºC, p. f. 2.030ºC), metal alb-cenusiu, foarte dur si foarte sfaramicios, care se gaseste in natura sub forma de oxizi. Formeaza combinatii in starile de valenta 2, 3, 4, 6 si 7. Se intrebuinteaza la fabricarea unor oteluri speciale. Este un oligoelement indispensabil vietii, fiind prezent in tesuturile animale si vegetale. Organismul uman contine c. 30 mg. de m. Multe saruri ale m. sunt folosite in terapeutica. Mari cantitati de m. se afla pe fundul oceanelor. A fost izolat (1774) de J.G. Gahn.

COBALT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493ºC, p. f. 3.520ºC), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita. In combinatii functioneaza in starile de valenta 2 si 3. Este un element indispensabil vietii celulare si in special hematopoezei. Este intrebuintat in tehnica sub forma de aliaje, iar sub forma de saruri la colorarea in albastru a sticlei, portelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu numar de masa 60 este folosit in radioterapie, in radiografie si in industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt in 1735.

TANTAL (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Tantal) s. n. Element chimic (Ta; nr. at. 73, m. at. 180,948, p. t. 3.010ºC, p. f. c. 4.100ºC, gr. sp. 16,7). metal rar, cenusiu, lucios, dur, ductil in stare pura si foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se gaseste in natura in tantalit si si pamanturile rare. Formeaza combinatii in treptele de valenta 2, 3, 4 si 5. Se foloseste in metalurgie (component al aliajelor refractare, solide si rezistente la coroziune), in energia nucleara, ind. constructoare de masini, chimica, electronica, in medicina (aplicarea suturilor, fixarea oaselor si vaselor), pentru fabricarea bijuteriilor (in locul platinei). A fost descoperit de A.G. Ekeberg in 1802.

IRIDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, putin ductil, cu temperatura de topire foarte inalta, intrebuintat la confectionarea unor instrumente fizice si chirurgicale, a varfurilor de penita pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: iridium s. n.] – Din fr. iridium.

metalIC, -A, metalici, -ce, adj. 1. Facut din metal, de metal. ♦ Care are insusiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanta (ca) de metal. 3. Fig. Patrunzator; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. metallique.

BERILIU s.n. metal alb, ductil, maleabil, foarte dur si usor, intrebuintat in unele aliaje usoare si la fabricarea anumitor oteluri speciale. [Pron. -liu, var. berilium s.n. / < fr. beryllium].

TANTAL s.n. Element chimic, metal rar, cenusiu, lucios, foarte dur, ductil si maleabil, care se afla in unele minerale rare. [Var. tantaliu s.n. / cf. fr. tantale, it. tantalio].

IRIDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemanator platinei, foarte dur si rezistent la actiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].

PALADIU² s. n. metal alb-argintiu, ductil si dur, din familia platinei. (< fr., lat. palladium)

BERILIU s. n. metal alb, ductil si maleabil, foarte dur, intrebuintat la aliaje si ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. beryllium.

MANGAN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare alba-cenusie, stralucitor, dur si sfaramicios, existent in natura sub forma de oxizi si intrebuintat in metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.

PLATINA, (2, 3) platine, s. f. 1. metal pretios de culoare alba-cenusie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil si ductil, foarte rezistent la caldura si la actiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, in tehnica dentara etc. ♦ Negru de platina = platina (1) sub forma de pulbere, folosita in industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de masini care altadata se fabricau din platina (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu sectiune dreptunghiulara, cu dimensiuni mici, care se foloseste ca materie prima la laminarea tablei subtiri. – Din fr. platine.

A CALI ~esc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur si rezistent supunand unei operatii consecutive de incalzire puternica si de racire brusca. 2) (persoane) A face sa se caleasca. 3) (mai ales legume) A praji in (multa) grasime. /<sl. kaliti

durALUMINIU n. Aliaj usor si foarte rezistent, alcatuit din aluminiu, cupru si alte metale, folosit mai ales in aeronautica. /dur + aluminiu.

A OTELI ~esc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur si rezistent supunand unei operatii consecutive de incalzire puternica si de racire brusca; a cali. 2) A face sa se oteleasca. /Din otel

BERILIU s. n. metal alb-cenusiu, ductil, maleabil, foarte dur si usor, in unele aliaje usoare. (< fr. beryllium)

BERILIU s. n. metal alb, ductil si maleabil, foarte dur, intrebuintat la aliaje si ca dezoxidant. [Pr.: -li-u] – Fr. beryllium.

ZIRCONIU (‹ fr.) s. n. Element chimic din gr. IV secundara (Zr; nr. at. 40, m. at. 91,22, p. f. 1.852ºC). metal rar, de culoare alb-argintie, dur si greu fuzibil; stabil din punct de vedere chimic. Aliajele de baza de z. se folosesc ca materiale de constr. in energetica nucleara, in construirea de aparate chimice, instrumente chirurgicale etc. Unele aliaje ale z. sunt supraconductori. Descoperit in 1789 de chimistul german Martin H. Klaproth (1743-1813) si izolat (in 1824) de J.J. Berzelius.

FREZA¹, freze, s. f. 1. Unealta aschietoare cu unul sau cu mai multe taisuri, dispuse simetric in jurul unui ax si avand o miscare de rotatie, folosita la prelucrarea metalelor, a lemnului si a altor materiale dure; frezor¹. ◊ Freza-modul = freza profilata, utilizata la prelucrarea rotilor dintate. 2. Masina de frezat. 3. Masina agricola avand organul activ format dintr-un ax rotitor prevazut cu gheare si cutite, care rupe bucati din pamant, le sfarama si le amesteca. 4. (Urmat de determinarea „rutiera”) Masina de lucru rutiera folosita pentru ruperea, maruntirea si amestecarea cu lianti a stratului superficial de pamant, la executarea drumurilor. – Din fr. fraise.

OSMIU s. n. metal de culoare alba-cenusie, lucios, foarte dur, dar casant, care se gaseste in natura, in stare nativa, sub forma de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium.

ZGURA ~i f. 1) Materie dura, rezultata in procesul de extragere a metalelor din minereu. 2) Parte minerala din cenusa de carbuni, care se aglomereaza in procesul de solidificare. 3) Cenusa intarita provenita din lucruri arse. [G.-D. zgurii] /cf. alb. zgjure, bulg. zgurija

RUTENIU (‹ fr. {i}; {s} lat. m. Ruthenia „Ucraina”) s. n. Element chimic (Ru; nr. at. 44, m. at. 101,07) din grupa metalelor platinice. Intra in componenta aliajelor foarte dure si rezistente la uzura prin frecare; catalizator al multor reactii chimice folosit si la fabricarea filamentelor pentru lampile cu incandescenta. A fost descoperit de chimistul rus Karl K. Klaus in 1844.

OSMIU (‹ fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700ºC, p. f. c. 4.600ºC) din familia metalelor platinice; este alb-cenusiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se gaseste in natura in stare nativa, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza sub forma de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau in calitate de catalizator al multor reactii. A fost descoperit de Smithson Tennant in 1803.

TREPIED s.n. Scaun, suport cu trei picioare, de metal sau de lemn. [Pron. -pi-ed, pl. -de, -duri, var. tripied s.n. / < fr. trepied, cf. lat. tres – trei, pes – picior].

WIDIA s. f. carbura de tungsten si titan, foarte dura, folosita la fabricarea cutitelor de strung si a altor scule de aschiere a metalelor. (< fr. widia)

ZIRCONIU s.n. metal alb-cenusiu, greu fuzibil, cu rezistenta mecanica ridicata, folosit la elaborarea unor oteluri speciale, dure, la construirea reactoarelor nucleare. [-niu, pron. -niu; simb. Zr] (din fr. zirconium)

WIDIA s.f. Carbura de tungsten foarte dura, folosita la armarea pieselor supuse uzurii, in special a taisurilor sculelor de aschiere a metalelor. [Pron. vi-di-a. / < germ. Vidia, cf. wie Diamant – ca diamantul].

WIDIA s. f. Carbura de tungsten foarte dura, folosita la armarea pieselor supuse uzurii, mai ales a taisurilor sculelor de aschiere a metalelor. [Pr.: vidia]

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu unul sau cu mai multe elemente (cu exceptia zincului), mai dur si mai rezistent decat cuprul, folosit in turnatorie. ◊ Epoca de bronz = epoca preistorica, caracterizata prin descoperirea metalelor si a bronzului, din care s-au facut arme si unelte de munca. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de arta facut din bronz. – Fr. bronze.

CARBURI (‹ fr.) Compusi binari ai carbonului cu celelalte elemente, mai ales cu metale, bor sau siliciu ♦ Carbura de bor = pulbere sau cristale negre de duritatea diamantului, rezistente la agenti chimici; se foloseste ca abraziv, pentru taiat materiale dure. Carbura de calciu = cristale incolore ce reactioneaza energetic cu apa formind acetilena; carbid. ♦ Carbura de siliciu = material dur, rezistent chimic si termic; se foloseste ca material refractar, la fabricarea abrazoarelor etc.; carborundum. Carbura de fier v. cementita.

CUZINET, cuzineti, s. m. 1. Piesa inelara sau din doua bucati semiinelare din metal moale, care imbraca in interior lagarul si vine in contact direct cu fusul sau axul unei masini. 2. Element de constructie confectionat din beton armat, piatra dura etc. asezat intre un bloc de fundatie si un stalp si avand ca scop transmiterea greutatii la blocul de fundatie respectiv. – Din fr. coussinet.

RETORTA, retorte, s. f. Vas de sticla, de pamant, de metal, de obicei in forma de balon, cu gatul lung si curbat, intrebuintat pentru distilare la temperaturi mai ridicate in laboratoare sau in industrie. ◊ Carbune de retorta = carbune dur, bun conducator de electricitate, care se depune pe peretii retortelor in care se distileaza carbunele la fabricarea gazului de iluminat si care are intrebuintari in electrotehnica. – Din fr. retorte, germ. Retorte.

DIAMANT s. n. 1. varietate de carbon pur, cristalizat, incolor si transparent, cu luciri puternice; cel mai dur dintre toate mineralele, folosit ca piatra pretioasa, ca abraziv etc. 2. unealta formata dintr-o bucatica de diamant (1) fixata pe un suport cu maner, care se foloseste la taiatul sticlei. ◊ lingurita de metal cu suprafata exterioara acoperita cu tandari fine de diamant (1), folosita in dentistica. 3. cel mai mic corp de litera de tipar. 4. extremitatea inferioara a fusului unei ancore. (< fr. diamant, /3/ germ. Diamant)

SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre placile mici, dure si lucioase, de natura tegumentara, care, suprapunandu-se partial, acopera corpul celor mai multi pesti, al celor mai multe reptile, picioarele pasarilor si anumite parti ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile placi de metal din care sunt facute armurile sau anumite obiecte de podoaba. 2. Fiecare dintre frunzulitele care acopera si apara bulbii, mugurii si alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezinta o sectiune transversala facuta intr-o fibra de lana. 4. Fig. (Pop.) Murdarie, jeg care se depune pe piele, in forma de mici cruste. – Refacut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „moneda de aur”).

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur si mai rezistent decat cuprul, avand numeroase intrebuintari tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epoca din istoria societatii umane care cuprinde, in general, mileniul al II-lea i. cr. si se caracterizeaza prin descoperirea metalelor si a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de arta facut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbena, cu care se vopseste un obiect. ♦ Culoare aramie a pielii in urma expunerii la soare sau la vant. – Din fr. bronze.

aluminiu n. (d. lat. alumen, aluminis, alun 2). Chim. Un metal albastriu, usor, lucitor si inalterabil, asemenea cu argintu. Se extrage din alumina. Aliat cu arama, formeaza bronzu de aluminiu, de o frumoasa culoare aurie. Se topeste la 620°. E de patru ori mai usor de cit argintu si tot asa de dur si de tenace. A fost izolat de Wohler la 1827.

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /

CAPSULA ~e f. 1) Fruct dehiscent cu invelitoarea uscata si dura in care se dezvolta si se pastreaza semintele unor plante; maciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Invelis al unor organisme inferioare. ~ bacteriana. 3) Invelis solubil in care se pun unele medicamente in forma de praf, cu gust neplacut, pentru a fi inghitite mai usor; bulin; caseta. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor solutii. 5) anat. Invelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. 6) Cutie metalica plata, cu capac deformabil, care constituie partea sensibila a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonica cutie de dimensiuni mici care contine microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupa sticlele. 8) Cilindru mic de metal care contine bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei bauturi gazoase speciale. 9): ~ cosmica sau spatiala aparat cosmic de forma sferica capabil sa se desprinda de restul vehiculului si sa efectueze o coborare pe planeta-tinta. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula