MERCUR s. n. metal argintiu, foarte dens si mobil, care se prezinta in stare lichida la temperatura obisnuita; hidrargir; argint-viu. (< fr. mercure, germ. Merkur)

NEPTUNIU n. metal argintiu, maleabil, radioacriv, sintetizat pe baza de reactii nucleare. /<fr. neptunium

MERCUR s.n. metal argintiu, foarte dens si mobil, care se prezinta in stare lichida la temperatura normala; hidrargir; (pop.) argint-viu. [< fr. mercure, germ. Merkur].

AMERICIU s. n. Element chimic radioactiv sintetic, care se prezinta ca un metal alb-argintiu, din familia elementelor transuranice. [Var.: americium s. n.] – Din fr. americium.

URANIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietati radioactive, folosit in pilele atomice. – Din fr. uranium.

TITAN¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se gaseste raspandit in natura sub forma de compusi si care se foloseste la fabricarea unor oteluri. – Din fr. titane.

PALADIU¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, intrebuintat drept catalizator in unele reactii sau ca inlocuitor al platinei in constructia unor instrumente de precizie, a unor obiecte de arta etc. – Din fr. palladium.

ERBIU s. n. Element chimic din familia pamanturilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

RUTENIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se intrebuinteaza la fabricarea filamentului pentru lampile cu incandescenta. – Din fr. ruthenium.

STRONTIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, maleabil si ductil, asemanator cu calciul, ale carui saruri sunt intrebuintate in pirotehnie, in fizica nucleara si in medicina. – Din fr. strontium, germ. Strontium.

IRIDIU n. metal alb-argintiu, foarte dur, avand diferite intrebuintari (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de masurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium

PALADIU¹ n. metal alb-argintiu, maleabil si ductil, intrebuintat drept catalizator in industria chimica si sub forma de aliaje. /<fr. palladium

POLONIU n. metal alb-argintiu radioactiv, intrebuintat, mai ales, ca sursa de neutroni. /<fr. polonium

RADIU n. metal alb-argintiu, radioactiv, intrebuintat, mai ales, ca sursa pentru obtine-rea neutronilor (in medicina). [Var. radium] /<fr. radium, germ. Radium

SAMARIU n. metal moale, argintiu, intrebuintat in reactoarele nucleare. /<fr. samarium

STRONTIU n. metal, alb-argintiu, ai carui compusi au diferite intrebuintari (la fabricarea fotoelementelor, rachetelor de semnalizare, a sticlei etc.). /<fr. strontium, germ. Strontium

URANIU n. metal alb-argintiu, radioactiv, folosit, mai ales, la obtinerea energiei nucleare. /<fr. uranium

PALADIU¹ s.n. metal alb-argintiu din familia platinei. [Pron. -diu, var. paladium s.n. / < fr. palladium].

COBALT s.n. metal alb-argintiu, mai dur decat fierul. [< fr. cobalt, cf. germ. Kobalt].

INDIU s.n. metal alb-argintiu, maleabil, care se gaseste in blenda. [Pron. -diu, var. indium s.n. / < fr. indium].

RODIU s.n. metal alb-argintiu din familia platinei, care se intrebuinteaza aliat cu aceasta la confectionarea instrumentelor de laborator. [< fr. rhodium].

STANIU s.n. metal alb-argintiu, moale, maleabil si ductil; cositor. [Pron. -niu. / < lat. stannum, cf. it. stagno, germ. Stannum].

STRONTIU s.n. metal alb-argintiu asemanator calciului, care se gaseste in natura sub forma de celestina si strontianit. [Pron. -tiu. / < fr. strontium].

TITAN s.n. metal alb-argintiu, foarte dur si casant, raspandit in natura sub forma de compusi. [< fr. titane].

COBALT/COBALT s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita, folosit la elaborarea unor oteluri speciale, in radioterapie etc. (< fr. cobalt, germ. Kobalt)

INDIU s. n. metal alb-argintiu, moale, maleabil, asemanator cu aluminiul, care se gaseste in blenda. (< fr. indium)

OSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, in natura impreuna cu platina. (< fr. osmium)

PALADIU² s. n. metal alb-argintiu, ductil si dur, din familia platinei. (< fr., lat. palladium)

STANIU s. n. metal alb-argintiu, moale, maleabil si ductil, la elaborarea unor aliaje, a staniolului; cositor. (< it. stagno, lat. stannum)

STRONTIU s. n. metal alb-argintiu, asemanator calciului, in natura sub forma de celestina si strontianit. (< fr. strontium)

TITAN² s. n. metal alb-argintiu, foarte dur si casant, greu fuzibil, la elaborarea unor aliaje si oteluri speciale. (< fr. titane)

AMERICIU (‹ fr. {i}), s. n. Element chimic radioactiv sintetic (Am; nr. at. 95, m. at. 243); metal alb-argintiu, p. t. 1.176 ºC, dens. 13,67, din familia elementelor transuranice. A fost obtinut de G. Th. Seaborg si colab. (1944) prin iradierea plutoniului-239 cu neutroni.

CADMIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321ºC, p. f. 768ºC); metal alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de combinatii in minereuri de zinc. Functioneaza in combinatii in starea de valenta 2. Este folosit la obtinerea aliajelor cu punct de topire scazut si rezistente fata de agentii de coroziune, ca absorbant de neutroni in reactoarele nucleare etc.; sulfura si oxidul de c. sint intrebuintate la preparea culorilor fine si a smalturilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer in 1817.

CALCIU (‹ fr. {i}; {s} lat. calc- „var”) s. n. Element chimic (Ca; nr. at. 20, m. at. 40,08, p. t. 842-848ºC; p. f. 1.439ºC), metal alb-argintiu, moale, din familia metalelor alcalino-pamintoase. Se gaseste in natura numai sub forma de combinatii (calcar, gips etc.). Se prepara prin electroliza unui amestec de clorura de calciu anhidra si fluorura de calciu. In combinatii functioneaza in starea de valenta. 2. Face parte din compozitia organismului animal, avind un rol plastic in formarea tesutului osos. Compusii sai au multiple utilizari in constructie, in industrie etc. si in terapeutica (pentru recalcificare, ca antialergic si sedativ). A fost descoperit (1808) de H. Davy si J.J. Berzelius.

ZINC (‹ fr., gr.) s. n. Element chimic (Zn; nr. at. 30, m. at. 65,39, p. t. 419,4ºC, p. f. 906ºC, gr. sp. 7,13) din gr. II secundara; metal alb-argintiu sau alb-albastrui. Se gaseste in natura sub forma de sulfura (blenda) si carbonat (smitsonita). In combinatii este bivalent. In contact cu aerul se acopera cu o pelicula protectoare de oxid. Se intrebuinteaza in zincare, sub forma de aliaje (ex. alama), la acumulatoarele alcaline, la fabricarea pesticidelor si pigmentilor etc. A fost izolat pentru prima data de chimistul german A.S. Marggraf (1709-1782) in 1776.

MAGNEZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte usor si rezistent, care, sub forma strujitura sau praf, arde in aer, degajand o lumina alba orbitoare. Se gaseste in natura sub forma de saruri. In toate combinatiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent in organismul animal in diverse tesuturi, in plasma, in lichidul extracelular, avand rol in echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, in metabolismul muscular. Carenta sa in organism duce la hiperexcitabilitate musculara; prezenta in exces provoaca depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor usoare, utilizate in constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea si desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase si incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obtinut prin electroliza pentru prima oara de Sir Humphry Davy (1808).

TITAN² (‹ fr. {i}; {s} gr. Titan) s. n. Element chimic (Ti; nr. at. 22, m. at. 47,90, p. t. 1.668ºC, p. f. 3.260ºC, gr. sp. 4,5), destul de raspandit in natura (rar in concentratii mari). metal alb-argintiu usor, foarte stabil din punct de vedere chimic. Mineralele principale din care se extrage t. sunt ilmenitul, rutilul, loparitul s.a. T. si aliajele lui se folosesc ca materiale de constructii in ind. constructoare de avioane, rachete, nave, in ind. chimica, precum si in pictura sub forma de oxid, ca pigment alb (alb de t.). A fost obtinut in stare metalica de Berzelius in 1825, combinatiile sale fiind cunoscute inca din 1789.

COBALT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493ºC, p. f. 3.520ºC), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita. In combinatii functioneaza in starile de valenta 2 si 3. Este un element indispensabil vietii celulare si in special hematopoezei. Este intrebuintat in tehnica sub forma de aliaje, iar sub forma de saruri la colorarea in albastru a sticlei, portelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu numar de masa 60 este folosit in radioterapie, in radiografie si in industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt in 1735.

GALIU (‹ fr.) s. n. Element chimic (Ga; nr. at. 31, m. at. 69,72), metal alb-argintiu, foarte usor fuzibil (p. t. 29,78ºC, p. f. 2.300ºC); in natura se gaseste in cantitati foarte mici (insoteste zincul in blende si aluminiul in bauxite). Functioneaza in starile de valenta 1 si 3. Este folosit la fabricarea materialelor semiconductoare si ca lichid termometric. A fost descoperit (1875) de chimistul francez P.E. Lecoq de Boisbaudran.

IRIDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410ºC, p. f. 4.130ºC); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate si rezistenta chimica, intrebuintat la confectionarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutati si lungimi (in aliaj cu platina), a varfurilor de penita pentru stilouri (in aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant in 1804.

TECHNETIU (TEHNETIU) (‹ fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. metal alb-argintiu, care se gaseste in cantitati infime in minereurile de uraniu. Izotopul Tc⁹⁷ a fost primul element obtinut pe cale artificiala, in 1937, intr-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat in Soare si in unele stele. Izotopul Tc⁹⁹ este utilizat in medicina nucleara. Necesarul de Tc se obtine din deseurile ind. atomice.

STANIU (‹ it., lat.) s. n. Element chimic (Sn; nr. at. 50, m. at. 118,71, p. t. 231,9ºC, p. f. 2.362ºC, gr. sp. 7,28); metal alb-argintiu, maleabil si ductil. Se obtine din casiterita prin reducere cu carbune. Se prezinta in modificatiile alotropice α, β si γ. In combinatii functioneaza bi- si tetravalent. Se foloseste mult in aliaje si la acoperirea altor metale, pentru a le proteja impotriva coroziunii. Este cunoscut din Antic. Sin. cositor.

POLONIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Polonia) s. n. Element chimic radioactiv, metal alb-argintiu (Po; nr. at. 84, m. at. 210), obtinut in procesul de dezintegrare radioactiva a uraniului. Cel mai stabil izotop al sau ₂₁₀⁸⁴P are perioada de injumatatire de 138,3 zile; el este o sursa de radiatii α. In amestec cu beriliul p. serveste ca sursa de neutroni in cercetarile de laborator. A fost descoperit de Pierre si Marie Curie in 1898.

RADIU (‹ fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pamantoase. Se gaseste in minereuri de uraniu. A fost descoperit in 1898 de Pierre si Maria Skłodowska-Curie si colaboratorul lor G. Bemont si izolat in 1910. Cel mai stabil izotop, Ra²²⁶, are perioada de injumatatire de 1620 de ani; metal alb-argintiu stralucitor, foarte activ. Datorita proprietatilor sale radioactive este folosit in medicina (terapia prin radiatii, radiologie, medicina nucleara) si in tehinca (in amestec cu beriliu serveste ca sursa de neutroni).

TERBIU (‹ fr. {i}; {s} Ytterby) s. n. Element chimic (Tb; nr. at. 65, m. at. 158,92) din grupa a III-a, face parte din lantanoide. metal alb-argintiu, a fost descoperit de Carl Gustav Mosander (1797-1858), in 1843.

ERBIU (‹ fr. {i}; {s} localit. Yterby) s. n. Element chimic (Er; nr. at. 68, m. at. 167,26) din grupa lantanoidelor; metal alb-argintiu (d 9,045, p. t. 522ºC, p. f. 2.510 ºC); intra in componenta aliajelor magnetice cu fier, cobalt, nichel. A fost descoperit de chimistul si medicul suedez C.G. Mosander (1843).

LUTETIU (‹ fr. {i}; {s} Lutetia „Paris”) s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, din familia lantanoidelor (Lu; nr. at. 71, m. at. 174,97). A fost descoperit (1906) de G. Urbain si, independent, de Auer von Welsbach. Sin. (inv.) casiopeiu.

URANIU (n. pr. Uranus) s. n. Element radioactiv (U; nr. at. 92, m. at. 238,03), metal alb-argintiu. Se gaseste in natura, mai ales in pleblenda. U. natural este un amestec de trei izotopi, cu masa atomica 238, 235 si 234. Se intrebuinteaza ca material fisionabil in reactoarele nucleare, la fabricarea bombei atomice, in pilele atomice pentru obtinerea elementelor transuranice, precum si la datari in arheologie. A fost descoperit de chimistul german M.H. Klaproth in 1789. Radioactivitatea u. a fost descoperita in 1896 de catre fizicianul francez H.A. Becquerel, iar prima reactie de fisiune nucleara a avut loc in 1938.

BETEALA s. f. 1. (Adesea fig.) Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoaba facuta din asemenea fire (pentru mirese). [Var.: peteala s. f.] 2. (Bot.) Orzoaica-de-balta (Vallisneria spiralis). [Var.: peteala s. f.] – Din ngr. petalion.

CADMIU s. n. metal moale, alb-argintiu, asemanator cu zincul, folosit, sub forma de aliaje, in medicina, in tehnica etc. – Din fr. cadmium.

INDIU s. n. Element chimic, metal maleabil, alb-argintiu, care se gaseste in cantitati mici in blenda si care este folosit la acoperirea suprafetelor metalice, in unele aliaje etc. [Var.: indium s. n.] – Din fr. indium.

IRIDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, putin ductil, cu temperatura de topire foarte inalta, intrebuintat la confectionarea unor instrumente fizice si chirurgicale, a varfurilor de penita pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: iridium s. n.] – Din fr. iridium.

SODIU s. n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte reactiv; natriu. – Din fr. sodium.

CURIU s. n. Element chimic radioactiv sintetic, metal de culoare argintie. [Pr.: curĩu – Var.: curium s. n.] – Din fr. curium.

BARIU n. metal moale, alb-argintiu, folosit sub forma de compusi in industria vopselelor, a sticlei, in medicina etc. [Sil. ba-riu] /<fr. baryum

COSITOR¹ n. metal moale, alb-argintiu, maleabil si ductil, intrebuintat la acoperirea altor metale, pentru a le feri de coroziune, si la fabricarea tinichelei; staniu. /<sl. kositeru

LANTAN n. metal de culoare argintie, maleabil si ductil, din care se face sarma subtire si foi fine. /<fr. lanthane

NEODIM n. metal de culoare argintie, ai carui compusi sunt intrebuintati in industria sticlei. [Sil. ne-o-] /<fr. neodyme

NICHEL n. metal feromagnetic alb-argin-tiu, maleabil si ductil, aproape inoxidabil, rezistent la coroziune, intrebuintat la con-fectionarea instrumentelor medicale, a obie-ctelor de uz casnic, la obtinerea unor aliaje cu proprietati anticorosive etc. /<fr. nickel, germ. Nickel

RUBIDIU n. metal alcalin, alb-argintiu, foarte activ, intrebuintat la confectionarea fotoelementelor, tuburilor luminoase si in medicina. /<fr. rubidium, germ. Rubidium

SCANDIU n. metal rar, moale, argintiu cu nuanta galbuie, intrebuintat, mai ales, ca indicator radioactiv. [ Sil. scan-diu] /< germ. Skandium, fr. scandium

STANIU n. metal moale, alb-argintiu, maleabil si ductil, intrebuintat la spoirea altor metale pentru a le proteja de coroziune si la fabricarea tinichelei; cositor. /<lat. stannum, stagnum, it. stagno

TITAN¹ n. metal dur, alb-argintiu, intrebuintat la fabricarea otelurilor speciale, iar, sub forma de oxid, ca pigment alb in pictura. /<fr. titane

LITIU s.n. metal alcalin alb-argintiu, moale si foarte usor, care se gaseste numai in sarurile unor ape minerale, in tutun sau in sfecla. [Pron. -tiu. / < fr. lithium].

MAGNEZIU s.n. metal usor alb-argintiu, care arde cu o flacara foarte luminoasa. [Pron. -ziu. / < fr. magnesium].

beteala (-eli), s. f. – 1. Podoaba din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele si-o pun in cap. – 2. Matase de porumb. Var. peteala, betea. Ngr. πετάλιον „foita de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil inca un detaliu faptul ca costumul tipic al taranului roman imita moda imperiala bizantina. Dupa Cihac, II, 685 si Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petala”. Totusi, chiar Cihac deriva peteala din sl. petalja „nod”, ca si cum ar fi un cuvint diferit. Var. este un sing. refacut, cf. Byck-Graur 29.

NICHEL s.n. (Chim.) metal feromagnetic alb-argintiu, inoxidabil, asemanator fierului, intrebuintat la fabricarea aliajelor de otel speciale, a instrumentelor medicale etc. [< fr. nickel, germ. Nickel].

PLATINA s.f. 1. metal pretios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de forma plana care intra in constructia anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].

SODIU s.n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. [Pron. -diu. / < fr. sodium].

CADMIU s. n. metal moale, alb-argintiu, asemanator cu zincul. (< fr. cadmium)

LITIU s. n. metal alcalin, alb-argintiu, moale si foarte usor, sub forma de alumosilicati. (< fr. lithium)

MAGNEZIU s. n. metal usor, alb-argintiu, maleabil si ductil, care arde cu o flacara alba orbitoare. (< fr. magnesium)

PLATINA s. f. 1. metal pretios alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. (pl.) dispozitiv prevazut cu contacte electrice care comanda aprinderea in motoarele cu explozie. 3. piesa plana care intra in constructia anumitor aparate. (< fr. platine)

POTASIU s. n. metal alcalin alb-argintiu, cu puternice proprietati radioactive; kaliu. (< fr. potassium)

SODIU s. n. element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. (< fr. sodium)

BETEALA s. f. (Adesea fig.) Manunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se impodobesc de obicei miresele. [Var.: peteala s. f.] – Ngr. petali.

HAFNIU (‹ fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. Element chimic (Hf; nr. at. 72, m. at. 178,49, p. t. 2.220ºC, p. f. 3.200ºC). Este un metal rar, alb-argintiu, stralucitor, greu fuzibil, care se gaseste in minereurile de zirconiu. Functioneaza in combinatii in starea de valenta patru. Se intrebuinteaza in electronica, in tehnica nucleara (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intra in componenta unor aliaje refractare si greu fuzibile in aviatie si in tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster si G. de Hesevy (1923).

CURIU (‹ fr. {i}; {s} Curie) s. n. Element chimic (Cm; nr. at. 96, m. at. 247), radioactiv, transuranic, din familia actinoidelor. metal de culoare argintie. A fost obtinut (1944) de chimistii americani G. Th. Seaborg, A. Ghiorso s.a., prin bombardarea plutoniului-239 cu particule α.

LITIU s. n. Element chimic din familia metalelor alcaline, de culoare argintie, moale si foarte usor, existent in natura numai sub forma de saruri si utilizat in medicina, fotografie, electrotehnica etc. – Din fr. lithium.

MERCUR s. n. Element chimic, metal de culoare alba-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obisnuita, foarte dens si mobil, intrebuintat in tehnica si in medicina; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur.

MOLIBDEN s. n. metal de culoare alba-argintie, lucios si maleabil, inoxidabil la temperatura obisnuita, intrebuintat la fabricarea unor oteluri speciale. – Din fr. molybdene.

CALCIU n. metal de culoare alba-argintie, raspandit in natura sub forma de compusi, avand diferite intrebuintari in constructii, in industrie, in medicina etc. [Sil. -ciu] /<fr. calcium

GALIU n. metal moale, de culoare argintie, folosit la fabricarea termometrelor pentru temperaturi inalte, a oglinzilor optice si la confectionarea plombelor dentare. /<fr. gallium

MERCUR n. metal de culoare alb-argintie, lichid (la temperatura obisnuita), foarte dens si mobil, cu diverse intrebuintari in tehnica si in medicina; hidrargir. /<fr. mercure, germ. Merkur

NATRIU n. metal alcalin, moale, alb-ar-gintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, cu diferite intrebuintari in instalatiile nucleare, in metalurgie, ca reducator; sodiu. /<fr. natrium

POTASIU n. metal alcalin moale, alb-argintiu, aflat in natura sub forma de saruri, avand proprietati chimice pronuntate si fiind intrebuintat, mai ales, la fabricarea ingrasamintelor agricole si a sticlei; kaliu. /<fr. potassium

SODIU n. metal alcalin, moale, alb-argintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, fiind intrebuintat in instalatiile nucleare, in metalurgie, ca reducator; natriu. /<lat., fr. sodium

CALCIU s.n. 1. metal alcalino-pamantos, alb-argintiu, raspandit foarte mult in natura sub forma de saruri. 2. Medicament compus din saruri de calciu (1), folosit mai ales contra manifestarilor de decalcifiere a organismului. [Pron. -ciu. / < fr. calcium, cf. lat. calx – var].

MOLIBDEN s.n. metal foarte dur alb-argintiu, asemanator cu fierul, folosit la fabricarea unor oteluri speciale. [< fr. molybdene, cf. gr. molybdos – plumb].

MOLIBDEN s. n. metal foarte dur, alb-argintiu, asemanator cu fierul, la elaborarea otelurilor speciale si a altor aliaje. (< fr. molybdene)

ALUMINIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Al; nr. at. 13, m. at. 26,98, gr. sp. 2,7, p. t. 658ºC, p. f. 2.500ºC); metal usor, de culoare argintie, cu conductivitate termica si electrica bune, maleabil si ductil, stabil fata de aer. In combinatii fuctioneaza trivalent. Se obtine pe cale electrolitica, utilizind ca materie prima bauxita. A. si aliajele sale au variate utilizari in tehnica. A fost descoperit in 1825 de H. Chr. Oersted. ♦ A. sinterizat = produs finit sau semifabricat obtinut din aluminiu prin presare-sinterizare si utilizat la fabricarea unor organe de masini care lucreaza la temperaturi inalte, precum si in tehnica nucleara.

ALUMINIU s. n. metal usor, de culoare argintie, folosit pe scara intinsa in industrie si tehnica. – Fr. aluminium.

NEPTUNIUM (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Neptun) s. n. Element chimic transuranic din seria actinoide (Np; nr. at.93, m. at. 237,048), metal de culoare alb-argintie, obtinut pe cale artificiala de fizicienii E.M. McMillan si P.H. Abelson in 1940, la Universitatea din California.

CADMIU n. metal moale de culoare alb-argintie, folosit, mai ales, pentru obtinerea unor aliaje. [Sil. cad-miu] /<fr. cadmium

COBALT n. metal dur, de culoare alb-argintie, intrebuintat in tehnica, la fabricarea unor aliaje, la colorarea sticlei, portelanurilor etc. [Acc. si cobalt] /<fr. cobalt, germ. Kobalt

LITIU n. metal alcalin, de culoare alba-argintie, foarte usor, folosit in unele aliaje de aluminiu sau, sub forma de saruri, in medicina. /<fr. litium

MAGNEZIU n. metal solid, de culoare alba-argintie, usor maleabil, ductil si fuzibil, care arde in aer producand lumina puternica si este folosit, mai ales, la fabricarea aliajelor usoare, in fotografie si in metalurgia nichelului. /<fr. magnesium

RUTENIU n. metal dur, de culoare alba-argintie, casant, intrebuintat, in forma de aliaje, in electronica si in giuvaiergie. /<fr. ruthenium

VANADIU n. metal alb de culoare alba-argintie, folosit la fabricarea otelurilor de calitate superioara. /<fr. vanadium

CADMIU s.n. metal moale, de culoare alba-argintie, care se aseamana cu zincul. [Pron. -miu, var. cadmium s.n. / < fr. cadmium].

POTASIU s.n. metal alcalin de culoare alba-argintie, cu puternice proprietati radioactive; kaliu. [Pron. -siu. / < fr. potassium].

CALCIU s. n. 1. metal alcalino-pamantos, moale, alb-argintiu. 2. medicament continand calciu (1). (< fr. calcium)

BARIU (‹ fr. {i}; gr. barys „greu”) s. n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p. t. 727ºC, p. f. 1696ºC) din grupa metalelor alcalino-pamintoase, moale, alb-argintiu. Se gaseste in natura numai sub forma de combinatii. Functioneaza in starea de valenta doi. Compusii sai se folosesc la fabricarea unor pigmenti minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, in 1808.

ZIRCONIU (‹ fr.) s. n. Element chimic din gr. IV secundara (Zr; nr. at. 40, m. at. 91,22, p. f. 1.852ºC). metal rar, de culoare alb-argintie, dur si greu fuzibil; stabil din punct de vedere chimic. Aliajele de baza de z. se folosesc ca materiale de constr. in energetica nucleara, in construirea de aparate chimice, instrumente chirurgicale etc. Unele aliaje ale z. sunt supraconductori. Descoperit in 1789 de chimistul german Martin H. Klaproth (1743-1813) si izolat (in 1824) de J.J. Berzelius.

RODIU¹ (‹ fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. Element chimic (Rh; nr. at. 45, m. at. 102,905) din familia metalelor platinice. De culoare alb-argintiu, asemanator cu platina, se foloseste, impreuna cu aceasta, la confectionarea instrumentelor de laborator. A fost descoperit (1803) de britanicul William H. Wollaston.

MAGNEZIU s. n. Element chimic, metal moale, usor, de culoare alba-argintie, maleabil si ductil, folosit la fabricarea aliajelor usoare, in metalurgia nichelului, in fotografie etc. – Din fr. magnesium.

POTASIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemanator cu sodiul, foarte reactiv, care se gaseste in natura numai sub forma de combinatii; kaliu. 2. (In sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitra. – Din fr. potassium.

KALIU s.n. metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care in natura se gaseste sub forma de saruri si se intrebuinteaza ca ingrasamant agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -liu; art. kaliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = saricica, ciurlan, planta din care, prin ardere, se obtinea soda] < ar. qalī, forma vulg. din qily = saricica; cenusa rezultata in urma arderii ei; v. si alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]

KALIU n. metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care in natura se gaseste sub forma de saruri si se intrebuinteaza ca ingrasamant agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liui /< germ. Kalium

PLATINA f. metal nobil lucios, de culoare alb-argintie, maleabil si ductil, rezistent la actiunea acizilor si la temperaturi inalte, avand diferite intrebuintari. /<fr. platine

RODIU¹ n. metal dur, ductil, maleabil, de culoare argintie-albastrie, asemanator cu platina, intrebuintat in aliaje, la confectionarea instrumentelor de laborator si in medicina. /<fr. rhodium

ALUMINIU s. n. metal usor, ductil si maleabil, de culoare argintie, folosit pe scara intinsa in industrie si in tehnica. [Var.: aluminium s. n.] – Din fr. aluminium.

BARIU s. n. Element chimic, metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se intrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei si in pirotehnie. – Din fr. baryum.

BARIU s.n. metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se intrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. [Pron. -riu, var. barium. / < fr. baryum].

BARIU s. n. metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. (< fr. baryum)

BARIU s. n. metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se intrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei si in pirotehnie. – Fr. baryum (< gr.).

HIDRARGIR n. metal lichid, foarte dens si foarte mobil, alb-argintiu, cu luciu puternic, intrebuintat la extragerea aurului si argintului, in medicina si mai ales la umplerea termometrelor; mercur. /<fr. hydrargyre

STRONTIU (‹ fr.{i}; {s} n. pr. Strontian, oras in Scotia) s. n. Element chimic (Sr; n. at. 38, m. at. 87,62); metal alcalino-pamantos, foarte asemanator cu calciul, alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de strontianit, celestina s.a. In combinatii este bivalent. Fiind foarte reactiv, are o utilizare limitata. A fost descoperit in 1790 si izolat de Sir H. Davy in 1808. Compusii lui coloreaza flacara in rosu si de aceea se folosesc in pirotehnie la fabricarea artificiilor. Izotopul radioactiv cu masa atomica 90, dar si 89, care se formeaza in reactiile de fisiune (ex. in bombele atomice), sunt foarte daunatori vietuitoarelor.

MERCUR (‹ fr., germ. {i}; {s} lat. Mercurius „Mercur”) s. n. Element chimic (Hg; nr. at. 80, m. at. 200,59, gr. sp. 13,59, p. t. -38,87ºC, p. f. 356,58ºC); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare alba-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se gaseste in natura sub forma de sulfura (cinabru) si mai rar in stare nativa. In combinatii functioneaza mono- si bivalent; cu unele metale formeaza aliaje, numite amalgame. Se intrebuinteaza la fabricarea unor aparate din fizica (termometre, barometre s.a.), la extragerea aurului si argintului, in medicina etc. M. si unii compusi ai sai sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate. Sin. hidrargir; (pop.) argint-viu.

STANIU s. n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil si ductil, care se foloseste in diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. – Din it. stagno, lat. stannum, stagnum.

A PLATINA ~ez tranz. 1) tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu platina (in scop protector sau/si decorativ). 2) (parul) A decolora dand culoarea blond-argintie (ca platina). /<fr. platiner

LITIU (‹ fr. {i}; {s} lat. lithium, gr. lithos „piatra”) s. n. Element chimic alb-argintiu (Li; nr. at. 3, m. at. 6,94; p. t. 179ºC; p. f. 1.340ºC), foarte usor (gr. sp. 0,53), din grupa metalelor alcaline. Este monovalent in combinatii si foarte activ din punct de vedere chimic. La temperaturi obisnuite se oxideaza, intra in reactie cu azotul dand nitrura de l. Izotopul ⁶Li este unica sursa industriala de producere a tritiului. Se intrebuinteaza la dezoxidarea, alierea si modificarea aliajelor, ca agent termic la reactoarele nucleare si, sub forma de saruri, in medicina; compusii lui se folosesc la fabricarea sticlei speciale, a ceramicii termostabile etc. Se gaseste in minerale ca lepidolit, spodumen s.a. A fost descoperit de chimistul suedez J.A. Arfvedson in 1817. In 1818, Sir H. Davy a izolat metalul prin electroliza.

POLEIT², -A, poleiti, -te, adj. Acoperit cu un strat subtire de metal (pretios) sau cu un praf de bronz; facut sa straluceasca. ♦ Fig. Invaluit intr-o lumina stralucitoare (aurie sau argintie). – V. polei².

PLATINA, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subtire de platina (1); a sufla cu platina. 2. A decolora parul capului prin mijloace chimice, dandu-i o nuanta de blond-argintiu. – Din fr. platiner.