CESIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se gaseste in cantitati foarte mici alaturi de potasiu si se foloseste la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. cesium.

XANTOGENIC adj. Acid xantogenic = acid putin stabil, prin actiunea unui hidroxid de metal alcalin asupra sulfurii de carbon in contact cu un alcool. (din fr. xanthogenique)

RUBIDIU s. n. Element chimic, metal alcalin, stralucitor ca argintul, usor oxidabil, care se gaseste in natura in cantitati mici, insotind sodiul si potasiul. – Din fr. rubidium, germ. Rubidium.

AMONIU n. Radical monovalent care, in compusi, se comporta ca un metal alcalin, formand saruri de amoniu. [Sil. -niu] /<fr., lat. ammonium

XANTOGENAT s.m. Compus obtinut prin actiunea unui hidroxid de metal alcalin asupra sulfurii de carbon. [< fr. xanthogenate].

AMONIU s.n. Radical monovalent care nu a fost obtinut in stare libera si care, in combinatiile sale, se comporta ca un metal alcalin. [Pron. -niu. / < fr. ammonium].

CALCIU s. n. 1. metal alcalino-pamantos, moale, alb-argintiu. 2. medicament continand calciu (1). (< fr. calcium)

CESIU s. n. metal alcalin monovalent, moale, asemanator cu potasiul. (< fr. cesium, cf. lat. caesius, verzui)

LITIU s. n. metal alcalin, alb-argintiu, moale si foarte usor, sub forma de alumosilicati. (< fr. lithium)

POTASIU s. n. metal alcalin alb-argintiu, cu puternice proprietati radioactive; kaliu. (< fr. potassium)

RUBIDIU s. n. metal alcalin alb, usor fuzibil, foarte activ chimic, care se pastreaza in petrol. (< fr. rubidium)

STRONTIU (‹ fr.{i}; {s} n. pr. Strontian, oras in Scotia) s. n. Element chimic (Sr; n. at. 38, m. at. 87,62); metal alcalino-pamantos, foarte asemanator cu calciul, alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de strontianit, celestina s.a. In combinatii este bivalent. Fiind foarte reactiv, are o utilizare limitata. A fost descoperit in 1790 si izolat de Sir H. Davy in 1808. Compusii lui coloreaza flacara in rosu si de aceea se folosesc in pirotehnie la fabricarea artificiilor. Izotopul radioactiv cu masa atomica 90, dar si 89, care se formeaza in reactiile de fisiune (ex. in bombele atomice), sunt foarte daunatori vietuitoarelor.

ALCALIN, -A, alcalini, -e, adj. (Despre substante chimice) Care are in solutie o reactie bazica, albastrind hartia rosie de turnesol si neutralizand acizii; bazic. ◊ metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente. Medicament alcalin = medicament folosit in tratamentul aciditatii gastrice. – Din fr. alcalin.

ALCALINO-PAMANTOS, alcalino-pamantoase, adj. (In sintagma) metal alcalino-pamantos = fiecare dintre metalele care apartin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pamantos (dupa fr. alcalino-terreux).

FRANCIU s. n. Element chimic radioactiv, ultimul din familia metalelor alcaline, descoperit pe cale artificiala. – Din fr. francium.

AMONIU s. n. metal alcalin care se gaseste numai in compusi. – Din fr. ammonium.

POTASIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemanator cu sodiul, foarte reactiv, care se gaseste in natura numai sub forma de combinatii; kaliu. 2. (In sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitra. – Din fr. potassium.

LITIU s. n. Element chimic din familia metalelor alcaline, de culoare argintie, moale si foarte usor, existent in natura numai sub forma de saruri si utilizat in medicina, fotografie, electrotehnica etc. – Din fr. lithium.

METILENICA, metilenice, adj. (Chim.; In sintagma) Grupare metilenica = grupare organica ce contine radicalul metilen caracterizata prin mare reactivitate chimica in unele reactii de condensare sau cu metalele alcaline. – Din fr. methylenique.

KALIU s.n. metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care in natura se gaseste sub forma de saruri si se intrebuinteaza ca ingrasamant agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -liu; art. kaliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = saricica, ciurlan, planta din care, prin ardere, se obtinea soda] < ar. qalī, forma vulg. din qily = saricica; cenusa rezultata in urma arderii ei; v. si alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]

SODIU s. n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte reactiv; natriu. – Din fr. sodium.

CESIU n. metal alcalin moale, de culoare alba, folosit la fabricarea elementelor fotoelectrice. [Sil. ce-siu] /<fr. cesium

KALIU n. metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care in natura se gaseste sub forma de saruri si se intrebuinteaza ca ingrasamant agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liui /< germ. Kalium

LITIU n. metal alcalin, de culoare alba-argintie, foarte usor, folosit in unele aliaje de aluminiu sau, sub forma de saruri, in medicina. /<fr. litium

NATRIU n. metal alcalin, moale, alb-ar-gintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, cu diferite intrebuintari in instalatiile nucleare, in metalurgie, ca reducator; sodiu. /<fr. natrium

POTASIU n. metal alcalin moale, alb-argintiu, aflat in natura sub forma de saruri, avand proprietati chimice pronuntate si fiind intrebuintat, mai ales, la fabricarea ingrasamintelor agricole si a sticlei; kaliu. /<fr. potassium

RUBIDIU n. metal alcalin, alb-argintiu, foarte activ, intrebuintat la confectionarea fotoelementelor, tuburilor luminoase si in medicina. /<fr. rubidium, germ. Rubidium

SODIU n. metal alcalin, moale, alb-argintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, fiind intrebuintat in instalatiile nucleare, in metalurgie, ca reducator; natriu. /<lat., fr. sodium

CESIU s.n. metal alcalin monovalent, asemanator cu sodiul. [Pron. -siu, var. cesium s.n. / < fr. cesium].

LITIU s.n. metal alcalin alb-argintiu, moale si foarte usor, care se gaseste numai in sarurile unor ape minerale, in tutun sau in sfecla. [Pron. -tiu. / < fr. lithium].

ALCALIN, -A adj. (Despre substante) Care are particularitati specifice bazelor. ◊ metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente; medicamente alcaline = medicamente folosite in tratamentul aciditatii gastrice. [< fr. alcalin].

CALCIU s.n. 1. metal alcalino-pamantos, alb-argintiu, raspandit foarte mult in natura sub forma de saruri. 2. Medicament compus din saruri de calciu (1), folosit mai ales contra manifestarilor de decalcifiere a organismului. [Pron. -ciu. / < fr. calcium, cf. lat. calx – var].

POTASIU s.n. metal alcalin de culoare alba-argintie, cu puternice proprietati radioactive; kaliu. [Pron. -siu. / < fr. potassium].

RUBIDIU s.n. metal alcalin alb, foarte reactiv, asemanator cu sodiul. [Pron. -diu. / < fr. rubidium].

SODIU s.n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. [Pron. -diu. / < fr. sodium].

ALCALII s. n. pl. hidroxizii metalelor alcaline. (< fr. alcali)

FRANCIU s. n. element chimic radioactiv din grupa metalelor alcaline. (< fr. francium)

RADIU/RADIUM s. n. element radioactiv din grupa metalelor alcalino-pamantoase, folosit in substanta emitatoare de radiatii in medicina si in fizica nucleara. (< fr. radium)

SODIU s. n. element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. (< fr. sodium)

alcalin, -A, (‹ fr.) adj. 1. (Despre substante chimice) Care are proprietatile unei baze. ♦ Medicamente alcaline = medicamente utilizate in tratamentul aciditatii gastrice. metale alcaline = metalele (litiul, sodiul, potasiul, rubidiul, cesiul si franciul) care fac parte din grupa I a sistemului periodic al elementelor. Rezerva a. = cantitatea de acid carbonic si de bicarbonat de sodiu din singe; la om, r.a. este de 7,34-7,45 cm³. 2. (PETROGR.; despre magma si roci magmatice) Caracterizate prin continut mare in alcalii in raport cu dioxidul de siliciu. In cele subsaturate predomina feldspatoizii, iar in cele paracalcaline predomina piroxenii si amfibolii sodici. Soluri alcaline = grup de soluri cu continut mare de saruri de sodiu si cu reactie puternic alcalina.

BARIU (‹ fr. {i}; gr. barys „greu”) s. n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p. t. 727ºC, p. f. 1696ºC) din grupa metalelor alcalino-pamintoase, moale, alb-argintiu. Se gaseste in natura numai sub forma de combinatii. Functioneaza in starea de valenta doi. Compusii sai se folosesc la fabricarea unor pigmenti minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, in 1808.

ALCALIN, -A, alcalini, -e, adj. (Despre substante chimice) Care are, in solutie, o reactie bazica, albastrind hartia rosie de turnesol si neutralizand acizii. ◊ metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente. – Fr. alcalin.

AMONIU s. n. sg. metal alcalin care se gaseste numai in compusi. – Fr. ammonium.

CALCIU (‹ fr. {i}; {s} lat. calc- „var”) s. n. Element chimic (Ca; nr. at. 20, m. at. 40,08, p. t. 842-848ºC; p. f. 1.439ºC), metal alb-argintiu, moale, din familia metalelor alcalino-pamintoase. Se gaseste in natura numai sub forma de combinatii (calcar, gips etc.). Se prepara prin electroliza unui amestec de clorura de calciu anhidra si fluorura de calciu. In combinatii functioneaza in starea de valenta. 2. Face parte din compozitia organismului animal, avind un rol plastic in formarea tesutului osos. Compusii sai au multiple utilizari in constructie, in industrie etc. si in terapeutica (pentru recalcificare, ca antialergic si sedativ). A fost descoperit (1808) de H. Davy si J.J. Berzelius.

CESIU (‹ fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 ºC; p. f. 690 ºC) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde in aer, reactioneaza cu apa prin explozie. Intrebuintat la fabricarea celulelor fotoelectrice, in generatoare, in lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen si G.R. Kirchhoff in 1860.

CESIU s. n. metal alcalin monovalent care se gaseste in cantitati foarte mici alaturi de potasiu, cu care are proprietati asemanatoare. – Fr. cesium (lat. lit. caesius „albastru”).

LITIU (‹ fr. {i}; {s} lat. lithium, gr. lithos „piatra”) s. n. Element chimic alb-argintiu (Li; nr. at. 3, m. at. 6,94; p. t. 179ºC; p. f. 1.340ºC), foarte usor (gr. sp. 0,53), din grupa metalelor alcaline. Este monovalent in combinatii si foarte activ din punct de vedere chimic. La temperaturi obisnuite se oxideaza, intra in reactie cu azotul dand nitrura de l. Izotopul ⁶Li este unica sursa industriala de producere a tritiului. Se intrebuinteaza la dezoxidarea, alierea si modificarea aliajelor, ca agent termic la reactoarele nucleare si, sub forma de saruri, in medicina; compusii lui se folosesc la fabricarea sticlei speciale, a ceramicii termostabile etc. Se gaseste in minerale ca lepidolit, spodumen s.a. A fost descoperit de chimistul suedez J.A. Arfvedson in 1817. In 1818, Sir H. Davy a izolat metalul prin electroliza.

RUBIDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. rubidus „rosu-inchis”) s. n. Element chimic (Rb; nr. at. 37, m. at. 85,47) din grupa metalelor alcaline. Stralucitor ca argintul, usor oxidabil, se gaseste in natura in cantitati mici, insotind sodiul, potasiul si litiul in minerale. A fost descoperit de R.W. Bunsen si G.R. Kirchhoff, in 1861. Se intrebuinteaza in calitate de catalizator in sinteza organica etc.

RADIU (‹ fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pamantoase. Se gaseste in minereuri de uraniu. A fost descoperit in 1898 de Pierre si Maria Skłodowska-Curie si colaboratorul lor G. Bemont si izolat in 1910. Cel mai stabil izotop, Ra²²⁶, are perioada de injumatatire de 1620 de ani; metal alb-argintiu stralucitor, foarte activ. Datorita proprietatilor sale radioactive este folosit in medicina (terapia prin radiatii, radiologie, medicina nucleara) si in tehinca (in amestec cu beriliu serveste ca sursa de neutroni).

FRANCIU (‹ fr.; {s} fr. France „Franta”) s. n. Element chimic radioactiv, cu caracter metalic, din grupa metalelor alcaline (Fr; nr. at. 87, m. at. 223). Izotopul natural cel mai stabil ²²³Fr apare in natura in cantitati extrem de mici, prin dezintegrarea actiniului. A fost descoperit (1939) de Marguerite Perey, dar n-a fost izolat in cantitati apreciabile, fiind extrem de instabil (timp de injumatatire ²²³ Fr = 21 min.). Proprietatile sale chimice se aseamana cu ale cesiului.

HACKSPILL [akspil], Louis Jean Henri (1880-1968), chimist francez. Prof. univ. la Strasbourg si Paris. Studii privind metalele alcaline si alcalino-pamantoase. A obtinut pentru prima data (1905) cesiul in stare pura si a elaborat noi metode pentru obtinerea borului lichid.

BARIU s. n. Element chimic, metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se intrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei si in pirotehnie. – Din fr. baryum.

BARIU s.n. metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se intrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. [Pron. -riu, var. barium. / < fr. baryum].

alcalino-pamantos (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalino-pamantoase

BARIU s. n. metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. (< fr. baryum)

BARIU s. n. metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se intrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei si in pirotehnie. – Fr. baryum (< gr.).

alcalinO-PAMINTOASE, adj. metale ~ = metalele (beriliul, magneziul, calciul, strontiul, bariul si radiul) care fac parte din grupa a II-a a sistemului periodic al elementelor.

CIANURARE s.f. 1. Procedeu industrial de extragere a metalelor nobile din minereurile sarace cu solutii alcaline de cianura de sodiu. 2. V. cianizare. [< cianura].

CIANURARE s. f. procedeu industrial de extragere a metalelor nobile din minereurile sarace cu solutii alcaline de cianura de sodiu. (< cianura)

alcalin, -A adj. 1. (despre substante) cu reactie bazica. ♦ metale ~ e = metale care prin oxidare produc alcalii; medicamente ~ e = medicamente care contin alcalii, in tratamentul aciditatii gastrice. 2. (despre ape, soluri) care contine saruri de sodiu si de potasiu. (< fr. alcalin)

CEMENTARE (‹ fr.) s. f. 1. Tratament termochimic de saturatie prin difuzie de carbon, crom, azot, aluminiu a stratului superficial al unui material metalic, pentru a-i mari duritatea si rezistenta la uzura. 2. Operatie a procesului hidrometalurgic de extragere din solutii a unor metale (cupru, zinc, aur, argint etc.) prin tratare cu metale mai electronegative. 3. (GEOL.) C. hidrotermala = umplere a crapaturilor si a porilor din roci cu substante minerale variate depuse din solutii reziduale, alcaline, provenite din diferentierea magmelor. Rezultatul c.h. sint filoanele si zacamintele de impregnatie produse prin mineralizatia porilor din roci.

ZINC (‹ fr., gr.) s. n. Element chimic (Zn; nr. at. 30, m. at. 65,39, p. t. 419,4ºC, p. f. 906ºC, gr. sp. 7,13) din gr. II secundara; metal alb-argintiu sau alb-albastrui. Se gaseste in natura sub forma de sulfura (blenda) si carbonat (smitsonita). In combinatii este bivalent. In contact cu aerul se acopera cu o pelicula protectoare de oxid. Se intrebuinteaza in zincare, sub forma de aliaje (ex. alama), la acumulatoarele alcaline, la fabricarea pesticidelor si pigmentilor etc. A fost izolat pentru prima data de chimistul german A.S. Marggraf (1709-1782) in 1776.

CENUSAR, (1) cenusare, s. n., (II, III) cenusari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal asezata sub gratarul locomotivei sau al unei sobe de incalzit, al unui cuptor etc. in care cade cenusa rezultata din ardere. 2. Atelier sau sectie dintr-o fabrica de tabacarie in care se executa operatiile premergatoare tabacirii. ♦ Bazin folosit in tabacarie, in care se pun pieile crude, cu o solutie de lapte de var, pentru a le curata de par. ♦ Solutie de lapte de var proaspat sau alcalin, folosita pentru depilarea pieilor crude si indepartarea epidermei. 3. Urna in care se pastreaza cenusa unei persoane incinerate; urna cinerara. II. S. m. (Inv. si ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, inalt, cu coroana ovala, cu frunze compuse si cu flori mici verzi-galbui (Ailanthus altissima). – Cenusa + suf. -ar.