BERILIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenusiu tare, casant, foarte usor, putin raspindit in natura, folosit in aliaje (carora le confera rezistenta, duritate si stabilitate fata de agentii fizico-chimici) si ca moderator sau reflector de neutroni in reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, in 1786.

ZIRCONIU s.n. metal alb-cenusiu, greu fuzibil, cu rezistenta mecanica ridicata, folosit la elaborarea unor oteluri speciale, dure, la construirea reactoarelor nucleare. [-niu, pron. -niu; simb. Zr] (din fr. zirconium)

BERILIU s. (CHIM.) gluciniu. (~ este un metal alb-cenusiu.)

CROM n. metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, foarte rezistent la agentii chimici, folosit la fabricarea otelului inoxidabil, in arta vopsitului si in tabacarie. /<fr. chrome

INDIU n. metal alb-cenusiu, maleabil, ductil, avand diverse intrebuintari in industrie. /<fr. indium

MANGAN n. metal alb-cenusiu foarte dur si foarte sfaramicios, care exista in natura in stare de oxid si este folosit in metalurgie la fabricarea unor aliaje. /<germ. Mangan

PLUTONIU n. metal alb-cenusiu radioactiv, foarte toxic, intrebuintat la obtinerea energiei nucleare. /<fr. plutonium

CROM s.n. metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, care se foloseste la fabricarea otelului inoxidabil si la cromare. ◊ Galben de crom = cromat de plumb, folosit in vopsitorie. [< fr. chrome, cf. gr. chroma – culoare].

BISMUT s.n. metal alb-cenusiu cu reflexe rosietice si sfaramicios; este intrebuintat in industrie si in medicina. [< fr. bismuth].

BERILIU s. n. metal alb-cenusiu, ductil, maleabil, foarte dur si usor, in unele aliaje usoare. (< fr. beryllium)

BISMUT/BISMUT s. n. metal alb-cenusiu, lucios, cu reflexe rosietice, sfaramicios, folosit in aliaje usor fuzibile in industrie si in medicina. (< fr. bismuth)

CROM¹ s. n. metal alb-cenusiu, dur, casant, inoxidabil, folosit la fabricarea otelului inoxidabil si la cromare. (< fr. chrome)

BISMUT s. n. metal alb-cenusiu cu reflexe rosietice, ale carui saruri au intrebuintari in medicina. [Acc. si bismut] – Fr. bismuth.

MANGAN (‹ germ.) s. n. Element chimic (Mn; nr. at. 25, m. at. 54,938, gr. sp. 7,2, p. t. 1.247ºC, p. f. 2.030ºC), metal alb-cenusiu, foarte dur si foarte sfaramicios, care se gaseste in natura sub forma de oxizi. Formeaza combinatii in starile de valenta 2, 3, 4, 6 si 7. Se intrebuinteaza la fabricarea unor oteluri speciale. Este un oligoelement indispensabil vietii, fiind prezent in tesuturile animale si vegetale. Organismul uman contine c. 30 mg. de m. Multe saruri ale m. sunt folosite in terapeutica. Mari cantitati de m. se afla pe fundul oceanelor. A fost izolat (1774) de J.G. Gahn.

NICHEL (‹ fr., germ. {i}) s. n. Element chimic (Ni; nr. at. 28, m. at. 58,71, p. t. 1.452ºC, p. f. 2.840ºC, gr. sp. 8,90), metal alb-cenusiu, lucios, maleabil si ductil, feromagnetic. Se gaseste in natura sub forma de sulfuri, de arseniuri etc. Se extrage prin reducerea cu carbune a oxidului obtinut prin prajirea minereului. Formeaza combinatii stabile in starea de valenta 2; este rezistent la actiunea agentilor chimici; se foloseste la obtinerea unor oteluri speciale, a unor aliaje (argentan, alpaca, constantan, nichelina etc.) si la nichelare. Fin divizat, piroforic, este utilizat drept catalizator in reactiile de hidrogenare. A fost descoperit (1751) de chimistul si mineralogul suedez Axel F. Cronstedt.

MOLIBDEN (‹ fr. {i}; {s} lat. molybdaenum „bucata de plumb”) s. n. Element chimic (Mo; nr. at. 42, m. at. 95,94, gr. sp. 10,2, p. t. 2.620ºC); metal alb-cenusiu, lucios. Se gaseste in natura sub forma de sulfura (molibdenit) si de molibdati. Formeaza combinatii stabile in treapta de valenta 6. Se obtine in cuptorul electric, prin prajirea sulfurii si reducerea oxidului format. Este intrebuintat la fabricarea unor oteluri speciale. A fost descoperit (1778) de C.W. Schelle si izolat (1782) de P.J. Hjelm, iar metalul pur a fost obtinut de J.J. Berzelius.

INDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. indium) s. n. Element chimic (In; nr. at. 49, m. at. 114,82, p. t. 156,4ºC, p. f. 2.109ºC), metal alb-cenusiu, moale; se gaseste in natura, in cantitati mici, in blenda. A fost descoperit de F. Reich si H. Th. Richter (1863). Intra in compozitia unor aliaje usor fuzibile, de lipit, aliaje dentare, a semiconductoarelor.

NICHEL s. n. Element chimic, metal feromagnetic, alb-cenusiu, lucios, putin oxidabil, maleabil si ductil, cu numeroase intrebuintari tehnice. – Din fr. nickel, germ. Nickel.

NIOBIU s. n. Element chimic, metal rar alb-cenusiu, dur, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. [Pr.: ni-o-] – Din fr. niobium, germ. Niobium.

TORIU n. metal radioactiv, alb-cenusiu, folosit in tehnica si energetica nucleara. /<fr. thorium

GALIU s.n. metal moale alb-cenusiu, intrebuintat la fabricarea termometrelor pentru temperaturi mari, in dentistica etc. [Pron. -liu. / < fr. gallium, cf. germ. Gallium].

GALIU s. n. metal moale alb-cenusiu, foarte usor fuzibil. (< fr. gallium)

NICHEL s. n. metal feromagnetic alb-cenusiu, inoxidabil, asemanator fierului, folosit la fabricarea aliajelor de otel speciale, a instrumentelor medicale etc. (< fr. nickel, germ. Nickel)

URANIU s. n. metal radioactiv alb-cenusiu, dur, din grupa actinidelor, combustibil in centralele nucleare. (< fr. uranium)

NIOBIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. gr. Niobe) s. n. Element chimic (Nb; nr. at. 41, m. at. 92,906, p. t. 2.470ºC, p. f. 3.300ºC, gr. sp. 8,6), metal rar, cenusiu-alb, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. Formeaza combinatii in starile de valenta 3, 4 si 5. In natura de se gaseste asociat tantalului in diferite minerale (piroclit, loparit s.a.). Se utilizeaza la fabricarea otelurilor speciale, inoxidabile si anticorosive. A fost descoperit (1801) de britanicul C. Hatchett si redescoperit (1844) de chimistul german H. Rose. Din 1950, poarta numele actual. Sin. (inv.) columbiu.

MANGAN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare alba-cenusie, stralucitor, dur si sfaramicios, existent in natura sub forma de oxizi si intrebuintat in metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.

OSMIU s. n. metal de culoare alba-cenusie, lucios, foarte dur, dar casant, care se gaseste in natura, in stare nativa, sub forma de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium.

ZINC s. n. metal de culoare alba-cenusie, intrebuintat in industrie atat singur cat si sub forma de aliaje. – Fr. zinc.

YTRIU (fr. {i}) s. n. Element chimic (Y; nr. at. 39, m. at. 88,91) din grupa a III-a a sistemului periodic, asemanator cu lantanidele. metal de culoare alba-cenusie, este relativ usor, greu fuzibil si este folosit la elaborarea unor aliaje. A fost descoperit de chimistul finlandez J.G. Gadolin, in 1794.

OSMIU (‹ fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700ºC, p. f. c. 4.600ºC) din familia metalelor platinice; este alb-cenusiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se gaseste in natura in stare nativa, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza sub forma de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau in calitate de catalizator al multor reactii. A fost descoperit de Smithson Tennant in 1803.

PLATINA, (2, 3) platine, s. f. 1. metal pretios de culoare alba-cenusie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil si ductil, foarte rezistent la caldura si la actiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, in tehnica dentara etc. ♦ Negru de platina = platina (1) sub forma de pulbere, folosita in industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de masini care altadata se fabricau din platina (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu sectiune dreptunghiulara, cu dimensiuni mici, care se foloseste ca materie prima la laminarea tablei subtiri. – Din fr. platine.

BISMUT n. metal sfaramicios, de culoare alba-cenusie cu reflexe rosietice, intrebuintat, sub forma de combinatii, in medicina si in industrie. [Acc. si bismut] /<fr. bismuth

MOLIBDEN n. metal dur, de culoare alba-cenusie lucioasa, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea otelurilor speciale. /<fr. molybdene

MANGAN s.n. metal dur si sfaramicios, alb-cenusiu, foarte raspandit in natura. [< germ. Mangan].

MANGAN s. n. metal dur si sfaramicios, alb-cenusiu, foarte raspandit in natura, folosit la elaborarea unor aliaje. (< germ. Mangan)

ARGINT (1) s. n., (2) arginti, s. m. 1. (Adesea fig.) metal pretios, de culoare alba-cenusie stralucitoare. ♦ Nunta de argint = a douazeci si cincea aniversare a casatoriei. ♦ Compus: argint-viu = mercur. 2. (La pl.) Bani. – Lat. argentum.

VANADIU, s. n. Element chimic, metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi si care este folosit in fabricarea otelurilor speciale. – Din fr. vanadium.

SCANDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pamanturilor rare, alb-cenusiu cu luciu metalic, care se gaseste in natura sub forma de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium.

NIOBIU s. n. metal rar, dur si maleabil, alb-cenusiu, lucios, foarte rezistent; columbiu. (< fr. niobium)

VANADIU (‹ fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinava) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi, intrebuintat ca adaos in oteluri speciale si, sub forma de V₂O₅, drept catalizator in diferite procese chimice. A fost descoperit in 1801 de mineralogul spaniol Andres Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, si redescoperit de Nils Gabriel Sefstrom (1787-1854) in 1830, care i-a dat si numele actual.

PLUMB¹ n. metal greu si moale, cenusiu-albastrui, foarte maleabil si ductil, avand diferite intrebuintari (in industria chimica, la confectionarea acumulatoarelor etc.). ◊ Ca ~ul foarte greu. Apa de ~ solutie de acetat de plumb, intrebuintata, mai ales, in medicina. alb de ~ ceruza. /<lat. plumbum