AMERICIU s. n. Element chimic radioactiv sintetic, care se prezinta ca un metal alb-argintiu, din familia elementelor transuranice. [Var.: americium s. n.] – Din fr. americium.

URANIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietati radioactive, folosit in pilele atomice. – Din fr. uranium.

TITAN¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se gaseste raspandit in natura sub forma de compusi si care se foloseste la fabricarea unor oteluri. – Din fr. titane.

PALADIU¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, intrebuintat drept catalizator in unele reactii sau ca inlocuitor al platinei in constructia unor instrumente de precizie, a unor obiecte de arta etc. – Din fr. palladium.

ERBIU s. n. Element chimic din familia pamanturilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

RUTENIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se intrebuinteaza la fabricarea filamentului pentru lampile cu incandescenta. – Din fr. ruthenium.

STRONTIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, maleabil si ductil, asemanator cu calciul, ale carui saruri sunt intrebuintate in pirotehnie, in fizica nucleara si in medicina. – Din fr. strontium, germ. Strontium.

BERILIU s. (CHIM.) gluciniu. (~ este un metal alb-cenusiu.)

BERILIU s. n. metal alb-cenusiu, ductil, maleabil, foarte dur si usor, in unele aliaje usoare. (< fr. beryllium)

BISMUT/BISMUT s. n. metal alb-cenusiu, lucios, cu reflexe rosietice, sfaramicios, folosit in aliaje usor fuzibile in industrie si in medicina. (< fr. bismuth)

COBALT/COBALT s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita, folosit la elaborarea unor oteluri speciale, in radioterapie etc. (< fr. cobalt, germ. Kobalt)

CROM¹ s. n. metal alb-cenusiu, dur, casant, inoxidabil, folosit la fabricarea otelului inoxidabil si la cromare. (< fr. chrome)

INDIU s. n. metal alb-argintiu, moale, maleabil, asemanator cu aluminiul, care se gaseste in blenda. (< fr. indium)

OSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, in natura impreuna cu platina. (< fr. osmium)

PALADIU² s. n. metal alb-argintiu, ductil si dur, din familia platinei. (< fr., lat. palladium)

STANIU s. n. metal alb-argintiu, moale, maleabil si ductil, la elaborarea unor aliaje, a staniolului; cositor. (< it. stagno, lat. stannum)

STRONTIU s. n. metal alb-argintiu, asemanator calciului, in natura sub forma de celestina si strontianit. (< fr. strontium)

TITAN² s. n. metal alb-argintiu, foarte dur si casant, greu fuzibil, la elaborarea unor aliaje si oteluri speciale. (< fr. titane)

AMERICIU (‹ fr. {i}), s. n. Element chimic radioactiv sintetic (Am; nr. at. 95, m. at. 243); metal alb-argintiu, p. t. 1.176 ºC, dens. 13,67, din familia elementelor transuranice. A fost obtinut de G. Th. Seaborg si colab. (1944) prin iradierea plutoniului-239 cu neutroni.

BERILIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenusiu tare, casant, foarte usor, putin raspindit in natura, folosit in aliaje (carora le confera rezistenta, duritate si stabilitate fata de agentii fizico-chimici) si ca moderator sau reflector de neutroni in reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, in 1786.

BISMUT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271ºC, p. f. 1.560 ºC), metal alb-lucios, cu nuante rosiatice, casant, intrebuintat la obtinerea aliajelor de temperatura de topire joasa, iar sub forma de combinatii in medicina, in cosmetica si in industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy in 1753.

CADMIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321ºC, p. f. 768ºC); metal alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de combinatii in minereuri de zinc. Functioneaza in combinatii in starea de valenta 2. Este folosit la obtinerea aliajelor cu punct de topire scazut si rezistente fata de agentii de coroziune, ca absorbant de neutroni in reactoarele nucleare etc.; sulfura si oxidul de c. sint intrebuintate la preparea culorilor fine si a smalturilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer in 1817.

CALCIU (‹ fr. {i}; {s} lat. calc- „var”) s. n. Element chimic (Ca; nr. at. 20, m. at. 40,08, p. t. 842-848ºC; p. f. 1.439ºC), metal alb-argintiu, moale, din familia metalelor alcalino-pamintoase. Se gaseste in natura numai sub forma de combinatii (calcar, gips etc.). Se prepara prin electroliza unui amestec de clorura de calciu anhidra si fluorura de calciu. In combinatii functioneaza in starea de valenta. 2. Face parte din compozitia organismului animal, avind un rol plastic in formarea tesutului osos. Compusii sai au multiple utilizari in constructie, in industrie etc. si in terapeutica (pentru recalcificare, ca antialergic si sedativ). A fost descoperit (1808) de H. Davy si J.J. Berzelius.

ZINC (‹ fr., gr.) s. n. Element chimic (Zn; nr. at. 30, m. at. 65,39, p. t. 419,4ºC, p. f. 906ºC, gr. sp. 7,13) din gr. II secundara; metal alb-argintiu sau alb-albastrui. Se gaseste in natura sub forma de sulfura (blenda) si carbonat (smitsonita). In combinatii este bivalent. In contact cu aerul se acopera cu o pelicula protectoare de oxid. Se intrebuinteaza in zincare, sub forma de aliaje (ex. alama), la acumulatoarele alcaline, la fabricarea pesticidelor si pigmentilor etc. A fost izolat pentru prima data de chimistul german A.S. Marggraf (1709-1782) in 1776.

MAGNEZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte usor si rezistent, care, sub forma strujitura sau praf, arde in aer, degajand o lumina alba orbitoare. Se gaseste in natura sub forma de saruri. In toate combinatiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent in organismul animal in diverse tesuturi, in plasma, in lichidul extracelular, avand rol in echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, in metabolismul muscular. Carenta sa in organism duce la hiperexcitabilitate musculara; prezenta in exces provoaca depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor usoare, utilizate in constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea si desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase si incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obtinut prin electroliza pentru prima oara de Sir Humphry Davy (1808).

CROM (‹ fr. {i}; {s} gr. khroma „culoare”) s. n. Element chimic (Cr, nr. at. 24, m. at. 51,99, p. t. 1.890ºC, p. f. 2.480ºC); metal alb, dur, casant, foarte rezistent fata de agentii chimici. Functioneaza in combinatii in starile de valenta 2, 3 si 6. Intrebuintat la obtinerea unor aliaje (otel cu c.) si la cromare. Sub forma de saruri este intrebuintat in vopsitorie, tabacarie, fotografie, cataliza etc. A fost descoperit de chimistul francez L.N. Vauquelin in 1797.

MANGAN (‹ germ.) s. n. Element chimic (Mn; nr. at. 25, m. at. 54,938, gr. sp. 7,2, p. t. 1.247ºC, p. f. 2.030ºC), metal alb-cenusiu, foarte dur si foarte sfaramicios, care se gaseste in natura sub forma de oxizi. Formeaza combinatii in starile de valenta 2, 3, 4, 6 si 7. Se intrebuinteaza la fabricarea unor oteluri speciale. Este un oligoelement indispensabil vietii, fiind prezent in tesuturile animale si vegetale. Organismul uman contine c. 30 mg. de m. Multe saruri ale m. sunt folosite in terapeutica. Mari cantitati de m. se afla pe fundul oceanelor. A fost izolat (1774) de J.G. Gahn.

COBALT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493ºC, p. f. 3.520ºC), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obisnuita. In combinatii functioneaza in starile de valenta 2 si 3. Este un element indispensabil vietii celulare si in special hematopoezei. Este intrebuintat in tehnica sub forma de aliaje, iar sub forma de saruri la colorarea in albastru a sticlei, portelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu numar de masa 60 este folosit in radioterapie, in radiografie si in industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt in 1735.

NICHEL (‹ fr., germ. {i}) s. n. Element chimic (Ni; nr. at. 28, m. at. 58,71, p. t. 1.452ºC, p. f. 2.840ºC, gr. sp. 8,90), metal alb-cenusiu, lucios, maleabil si ductil, feromagnetic. Se gaseste in natura sub forma de sulfuri, de arseniuri etc. Se extrage prin reducerea cu carbune a oxidului obtinut prin prajirea minereului. Formeaza combinatii stabile in starea de valenta 2; este rezistent la actiunea agentilor chimici; se foloseste la obtinerea unor oteluri speciale, a unor aliaje (argentan, alpaca, constantan, nichelina etc.) si la nichelare. Fin divizat, piroforic, este utilizat drept catalizator in reactiile de hidrogenare. A fost descoperit (1751) de chimistul si mineralogul suedez Axel F. Cronstedt.

GALIU (‹ fr.) s. n. Element chimic (Ga; nr. at. 31, m. at. 69,72), metal alb-argintiu, foarte usor fuzibil (p. t. 29,78ºC, p. f. 2.300ºC); in natura se gaseste in cantitati foarte mici (insoteste zincul in blende si aluminiul in bauxite). Functioneaza in starile de valenta 1 si 3. Este folosit la fabricarea materialelor semiconductoare si ca lichid termometric. A fost descoperit (1875) de chimistul francez P.E. Lecoq de Boisbaudran.

IRIDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410ºC, p. f. 4.130ºC); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate si rezistenta chimica, intrebuintat la confectionarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutati si lungimi (in aliaj cu platina), a varfurilor de penita pentru stilouri (in aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant in 1804.

MOLIBDEN (‹ fr. {i}; {s} lat. molybdaenum „bucata de plumb”) s. n. Element chimic (Mo; nr. at. 42, m. at. 95,94, gr. sp. 10,2, p. t. 2.620ºC); metal alb-cenusiu, lucios. Se gaseste in natura sub forma de sulfura (molibdenit) si de molibdati. Formeaza combinatii stabile in treapta de valenta 6. Se obtine in cuptorul electric, prin prajirea sulfurii si reducerea oxidului format. Este intrebuintat la fabricarea unor oteluri speciale. A fost descoperit (1778) de C.W. Schelle si izolat (1782) de P.J. Hjelm, iar metalul pur a fost obtinut de J.J. Berzelius.

STANIU (‹ it., lat.) s. n. Element chimic (Sn; nr. at. 50, m. at. 118,71, p. t. 231,9ºC, p. f. 2.362ºC, gr. sp. 7,28); metal alb-argintiu, maleabil si ductil. Se obtine din casiterita prin reducere cu carbune. Se prezinta in modificatiile alotropice α, β si γ. In combinatii functioneaza bi- si tetravalent. Se foloseste mult in aliaje si la acoperirea altor metale, pentru a le proteja impotriva coroziunii. Este cunoscut din Antic. Sin. cositor.

INDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. indium) s. n. Element chimic (In; nr. at. 49, m. at. 114,82, p. t. 156,4ºC, p. f. 2.109ºC), metal alb-cenusiu, moale; se gaseste in natura, in cantitati mici, in blenda. A fost descoperit de F. Reich si H. Th. Richter (1863). Intra in compozitia unor aliaje usor fuzibile, de lipit, aliaje dentare, a semiconductoarelor.

WOLFRAM (‹ germ. {i}) s. n. Element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400ºC, p. f. c. 4.700ºC, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se gaseste in natura sub forma de wolframit, scheelit si alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a otelurilor speciale, a aparaturii chimice si sub forma de carbura, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele in 1783. Sin. tungsten.

TALIU (‹ fr. {i}; {s} gr. thallos „ramura”) s. n. Element chimic (Tl; nr. at. 81, m. at. 204,38, p. t. 303,6ºC, p. f. 457ºC, gr. sp. 11,85). Este un metal alb-albastrui, moale. Se extrage din minereurile de sulfuri si este folosit, intre altele, alaturi de staniu si plumb, pentru producerea unor aliaje cu grad ridicat de rezistenta. A fost descoperit de W. Crookes in 1861 prin analiza spectrala in reziduurile de fabricatie a acidului sulfuric. Izolat de Claude Lany in 1862.

POLONIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Polonia) s. n. Element chimic radioactiv, metal alb-argintiu (Po; nr. at. 84, m. at. 210), obtinut in procesul de dezintegrare radioactiva a uraniului. Cel mai stabil izotop al sau ₂₁₀⁸⁴P are perioada de injumatatire de 138,3 zile; el este o sursa de radiatii α. In amestec cu beriliul p. serveste ca sursa de neutroni in cercetarile de laborator. A fost descoperit de Pierre si Marie Curie in 1898.

RADIU (‹ fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pamantoase. Se gaseste in minereuri de uraniu. A fost descoperit in 1898 de Pierre si Maria Skłodowska-Curie si colaboratorul lor G. Bemont si izolat in 1910. Cel mai stabil izotop, Ra²²⁶, are perioada de injumatatire de 1620 de ani; metal alb-argintiu stralucitor, foarte activ. Datorita proprietatilor sale radioactive este folosit in medicina (terapia prin radiatii, radiologie, medicina nucleara) si in tehinca (in amestec cu beriliu serveste ca sursa de neutroni).

cadmiu n., (d. cadmie). Chim. Un metal alb bivalent, moale, maleabil si foarte ductil. E analog cositorului, se topeste la 315° si ferbe [!] la 770° dind niste vapori veninosi. Sulfura lui (CdS) e galbena si se intrebuinteaza in pictura. Descoperit de Stromeyer si Hermann la 1818.

calciu n. (d. lat. calx, calcis, var). Chim. Un metal alb galbiu [!] bivalent care se obtine descompunind calcea cu pila lui Volta. A fost izolat de Davy la 1808.

ERBIU (‹ fr. {i}; {s} localit. Yterby) s. n. Element chimic (Er; nr. at. 68, m. at. 167,26) din grupa lantanoidelor; metal alb-argintiu (d 9,045, p. t. 522ºC, p. f. 2.510 ºC); intra in componenta aliajelor magnetice cu fier, cobalt, nichel. A fost descoperit de chimistul si medicul suedez C.G. Mosander (1843).

LUTETIU (‹ fr. {i}; {s} Lutetia „Paris”) s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, din familia lantanoidelor (Lu; nr. at. 71, m. at. 174,97). A fost descoperit (1906) de G. Urbain si, independent, de Auer von Welsbach. Sin. (inv.) casiopeiu.

URANIU (n. pr. Uranus) s. n. Element radioactiv (U; nr. at. 92, m. at. 238,03), metal alb-argintiu. Se gaseste in natura, mai ales in pleblenda. U. natural este un amestec de trei izotopi, cu masa atomica 238, 235 si 234. Se intrebuinteaza ca material fisionabil in reactoarele nucleare, la fabricarea bombei atomice, in pilele atomice pentru obtinerea elementelor transuranice, precum si la datari in arheologie. A fost descoperit de chimistul german M.H. Klaproth in 1789. Radioactivitatea u. a fost descoperita in 1896 de catre fizicianul francez H.A. Becquerel, iar prima reactie de fisiune nucleara a avut loc in 1938.

cobalt n., pl. uri (suedez kobalt, germ. kobalt, d. kobold, iazma, vilva; stahie [!] din mina). Chim. Un fel de metal alb, irizat, dur si sfaramicios ale carui combinatiuni se intrebuinteaza la albastrirea sticlei si a portelanului. E de doua ori mai tenace de cit feru, e bi- si e tetravalent. Nu se altereaza in aer, dar se oxideaza in apa. A fost descoperit la 1733 de Suedezu G. Brandt.

BERILIU s. n. metal alb, ductil si maleabil, foarte dur, intrebuintat la aliaje si ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. beryllium.

BISMUT s. n. metal alb cu reflexe rosietice, ale carui saruri au intrebuintari in medicina. [Acc. si bismut] – Din fr. bismuth.

ZINC s.n. metal alb-albastrui, moale, maleabil si ductil, usor fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, la zincarea otelurilor etc. [Simb. Zn] (din fr. zinc)

ZIRCONIU s.n. metal alb-cenusiu, greu fuzibil, cu rezistenta mecanica ridicata, folosit la elaborarea unor oteluri speciale, dure, la construirea reactoarelor nucleare. [-niu, pron. -niu; simb. Zr] (din fr. zirconium)

CROM n. metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, foarte rezistent la agentii chimici, folosit la fabricarea otelului inoxidabil, in arta vopsitului si in tabacarie. /<fr. chrome

INDIU n. metal alb-cenusiu, maleabil, ductil, avand diverse intrebuintari in industrie. /<fr. indium

IRIDIU n. metal alb-argintiu, foarte dur, avand diferite intrebuintari (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de masurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium

MANGAN n. metal alb-cenusiu foarte dur si foarte sfaramicios, care exista in natura in stare de oxid si este folosit in metalurgie la fabricarea unor aliaje. /<germ. Mangan

PALADIU¹ n. metal alb-argintiu, maleabil si ductil, intrebuintat drept catalizator in industria chimica si sub forma de aliaje. /<fr. palladium

PLUTONIU n. metal alb-cenusiu radioactiv, foarte toxic, intrebuintat la obtinerea energiei nucleare. /<fr. plutonium

POLONIU n. metal alb-argintiu radioactiv, intrebuintat, mai ales, ca sursa de neutroni. /<fr. polonium

RADIU n. metal alb-argintiu, radioactiv, intrebuintat, mai ales, ca sursa pentru obtine-rea neutronilor (in medicina). [Var. radium] /<fr. radium, germ. Radium

STRONTIU n. metal, alb-argintiu, ai carui compusi au diferite intrebuintari (la fabricarea fotoelementelor, rachetelor de semnalizare, a sticlei etc.). /<fr. strontium, germ. Strontium

URANIU n. metal alb-argintiu, radioactiv, folosit, mai ales, la obtinerea energiei nucleare. /<fr. uranium

VANADIU n. metal alb de culoare alba-argintie, folosit la fabricarea otelurilor de calitate superioara. /<fr. vanadium

BERILIU s.n. metal alb, ductil, maleabil, foarte dur si usor, intrebuintat in unele aliaje usoare si la fabricarea anumitor oteluri speciale. [Pron. -liu, var. berilium s.n. / < fr. beryllium].

CROM s.n. metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, care se foloseste la fabricarea otelului inoxidabil si la cromare. ◊ Galben de crom = cromat de plumb, folosit in vopsitorie. [< fr. chrome, cf. gr. chroma – culoare].

OSMIU s.n. metal alb si foarte dur, care se gaseste in natura impreuna cu platina. [Pron. -miu. / < fr. osmium].

PALADIU¹ s.n. metal alb-argintiu din familia platinei. [Pron. -diu, var. paladium s.n. / < fr. palladium].

ZINC s.n. metal alb-albastrui care se intrebuinteaza sub forma de tabla in aliaje, pentru protectia superficiala a otelurilor etc. [< fr. zinc, cf. germ. Zink].

BISMUT s.n. metal alb-cenusiu cu reflexe rosietice si sfaramicios; este intrebuintat in industrie si in medicina. [< fr. bismuth].

COBALT s.n. metal alb-argintiu, mai dur decat fierul. [< fr. cobalt, cf. germ. Kobalt].

INDIU s.n. metal alb-argintiu, maleabil, care se gaseste in blenda. [Pron. -diu, var. indium s.n. / < fr. indium].

RODIU s.n. metal alb-argintiu din familia platinei, care se intrebuinteaza aliat cu aceasta la confectionarea instrumentelor de laborator. [< fr. rhodium].

STANIU s.n. metal alb-argintiu, moale, maleabil si ductil; cositor. [Pron. -niu. / < lat. stannum, cf. it. stagno, germ. Stannum].

STRONTIU s.n. metal alb-argintiu asemanator calciului, care se gaseste in natura sub forma de celestina si strontianit. [Pron. -tiu. / < fr. strontium].

TITAN s.n. metal alb-argintiu, foarte dur si casant, raspandit in natura sub forma de compusi. [< fr. titane].

URANIU s.n. metal alb, dur, cu proprietati radioactive. [Pron. -niu. / < fr. uranium].

zinc s. m. – metal alb-albastrui. – Var. tinc. Mr. tingu. Fr. zinc, var. din germ. Zink; si mr. din it. zinco, cf. ngr. τσίνϰος.

BERILIU s. n. metal alb, ductil si maleabil, foarte dur, intrebuintat la aliaje si ca dezoxidant. [Pr.: -li-u] – Fr. beryllium.

BISMUT s. n. metal alb-cenusiu cu reflexe rosietice, ale carui saruri au intrebuintari in medicina. [Acc. si bismut] – Fr. bismuth.

TITAN² (‹ fr. {i}; {s} gr. Titan) s. n. Element chimic (Ti; nr. at. 22, m. at. 47,90, p. t. 1.668ºC, p. f. 3.260ºC, gr. sp. 4,5), destul de raspandit in natura (rar in concentratii mari). metal alb-argintiu usor, foarte stabil din punct de vedere chimic. Mineralele principale din care se extrage t. sunt ilmenitul, rutilul, loparitul s.a. T. si aliajele lui se folosesc ca materiale de constructii in ind. constructoare de avioane, rachete, nave, in ind. chimica, precum si in pictura sub forma de oxid, ca pigment alb (alb de t.). A fost obtinut in stare metalica de Berzelius in 1825, combinatiile sale fiind cunoscute inca din 1789.

TECHNETIU (TEHNETIU) (‹ fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. metal alb-argintiu, care se gaseste in cantitati infime in minereurile de uraniu. Izotopul Tc⁹⁷ a fost primul element obtinut pe cale artificiala, in 1937, intr-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat in Soare si in unele stele. Izotopul Tc⁹⁹ este utilizat in medicina nucleara. Necesarul de Tc se obtine din deseurile ind. atomice.

TERBIU (‹ fr. {i}; {s} Ytterby) s. n. Element chimic (Tb; nr. at. 65, m. at. 158,92) din grupa a III-a, face parte din lantanoide. metal alb-argintiu, a fost descoperit de Carl Gustav Mosander (1797-1858), in 1843.

CADMIU s. n. metal moale, alb-argintiu, asemanator cu zincul, folosit, sub forma de aliaje, in medicina, in tehnica etc. – Din fr. cadmium.

INDIU s. n. Element chimic, metal maleabil, alb-argintiu, care se gaseste in cantitati mici in blenda si care este folosit la acoperirea suprafetelor metalice, in unele aliaje etc. [Var.: indium s. n.] – Din fr. indium.

IRIDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, putin ductil, cu temperatura de topire foarte inalta, intrebuintat la confectionarea unor instrumente fizice si chirurgicale, a varfurilor de penita pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: iridium s. n.] – Din fr. iridium.

TALIU, s. n. Element chimic, metal rar, alb-albastrui, asemanator cu plumbul. – Din fr. thallium.

NICHEL s. n. Element chimic, metal feromagnetic, alb-cenusiu, lucios, putin oxidabil, maleabil si ductil, cu numeroase intrebuintari tehnice. – Din fr. nickel, germ. Nickel.

NIOBIU s. n. Element chimic, metal rar alb-cenusiu, dur, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. [Pr.: ni-o-] – Din fr. niobium, germ. Niobium.

SODIU s. n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte reactiv; natriu. – Din fr. sodium.

BARIU n. metal moale, alb-argintiu, folosit sub forma de compusi in industria vopselelor, a sticlei, in medicina etc. [Sil. ba-riu] /<fr. baryum

COSITOR¹ n. metal moale, alb-argintiu, maleabil si ductil, intrebuintat la acoperirea altor metale, pentru a le feri de coroziune, si la fabricarea tinichelei; staniu. /<sl. kositeru

NICHEL n. metal feromagnetic alb-argin-tiu, maleabil si ductil, aproape inoxidabil, rezistent la coroziune, intrebuintat la con-fectionarea instrumentelor medicale, a obie-ctelor de uz casnic, la obtinerea unor aliaje cu proprietati anticorosive etc. /<fr. nickel, germ. Nickel

RUBIDIU n. metal alcalin, alb-argintiu, foarte activ, intrebuintat la confectionarea fotoelementelor, tuburilor luminoase si in medicina. /<fr. rubidium, germ. Rubidium

STANIU n. metal moale, alb-argintiu, maleabil si ductil, intrebuintat la spoirea altor metale pentru a le proteja de coroziune si la fabricarea tinichelei; cositor. /<lat. stannum, stagnum, it. stagno

TALIU n. metal moale, alb-albastriu, cu diferite intrebuintari (la confectionarea sticlei optice, a semiconductoarelor). /<fr. thallium

TITAN¹ n. metal dur, alb-argintiu, intrebuintat la fabricarea otelurilor speciale, iar, sub forma de oxid, ca pigment alb in pictura. /<fr. titane

TORIU n. metal radioactiv, alb-cenusiu, folosit in tehnica si energetica nucleara. /<fr. thorium

LITIU s.n. metal alcalin alb-argintiu, moale si foarte usor, care se gaseste numai in sarurile unor ape minerale, in tutun sau in sfecla. [Pron. -tiu. / < fr. lithium].

MAGNEZIU s.n. metal usor alb-argintiu, care arde cu o flacara foarte luminoasa. [Pron. -ziu. / < fr. magnesium].

GALIU s.n. metal moale alb-cenusiu, intrebuintat la fabricarea termometrelor pentru temperaturi mari, in dentistica etc. [Pron. -liu. / < fr. gallium, cf. germ. Gallium].

NICHEL s.n. (Chim.) metal feromagnetic alb-argintiu, inoxidabil, asemanator fierului, intrebuintat la fabricarea aliajelor de otel speciale, a instrumentelor medicale etc. [< fr. nickel, germ. Nickel].

PLATINA s.f. 1. metal pretios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de forma plana care intra in constructia anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].

RUBIDIU s.n. metal alcalin alb, foarte reactiv, asemanator cu sodiul. [Pron. -diu. / < fr. rubidium].

SODIU s.n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. [Pron. -diu. / < fr. sodium].

TALIU s.n. (Chim.) metal rar, alb-albastrui, asemanator cu plumbul. [Pron. -liu. / < fr. thallium].

CADMIU s. n. metal moale, alb-argintiu, asemanator cu zincul. (< fr. cadmium)

GALIU s. n. metal moale alb-cenusiu, foarte usor fuzibil. (< fr. gallium)

LITIU s. n. metal alcalin, alb-argintiu, moale si foarte usor, sub forma de alumosilicati. (< fr. lithium)

MAGNEZIU s. n. metal usor, alb-argintiu, maleabil si ductil, care arde cu o flacara alba orbitoare. (< fr. magnesium)

NICHEL s. n. metal feromagnetic alb-cenusiu, inoxidabil, asemanator fierului, folosit la fabricarea aliajelor de otel speciale, a instrumentelor medicale etc. (< fr. nickel, germ. Nickel)

PLATINA s. f. 1. metal pretios alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil si inoxidabil. 2. (pl.) dispozitiv prevazut cu contacte electrice care comanda aprinderea in motoarele cu explozie. 3. piesa plana care intra in constructia anumitor aparate. (< fr. platine)

POTASIU s. n. metal alcalin alb-argintiu, cu puternice proprietati radioactive; kaliu. (< fr. potassium)

RUBIDIU s. n. metal alcalin alb, usor fuzibil, foarte activ chimic, care se pastreaza in petrol. (< fr. rubidium)

SODIU s. n. element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv; natriu. (< fr. sodium)

TALIU s. n. metal moale, alb-albastrui, asemanator cu plumbul, folosit la elaborarea unor aliaje. (< fr. thallium)

URANIU s. n. metal radioactiv alb-cenusiu, dur, din grupa actinidelor, combustibil in centralele nucleare. (< fr. uranium)

WOLFRAM s. n. metal dur, alb, lucios, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a otelurilor speciale etc.; tungsten. (< germ. Wolfram, fr. wolfram)

CESIU (‹ fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 ºC; p. f. 690 ºC) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde in aer, reactioneaza cu apa prin explozie. Intrebuintat la fabricarea celulelor fotoelectrice, in generatoare, in lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen si G.R. Kirchhoff in 1860.

CADMIU s. n. metal moale, alb-lucitor, asemanator cu zincul; se intrebuinteaza, sub forma de aliaje, in medicina, in tehnica etc. [Pr.: -mi-u] – Fr. cadmium.

HAFNIU (‹ fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. Element chimic (Hf; nr. at. 72, m. at. 178,49, p. t. 2.220ºC, p. f. 3.200ºC). Este un metal rar, alb-argintiu, stralucitor, greu fuzibil, care se gaseste in minereurile de zirconiu. Functioneaza in combinatii in starea de valenta patru. Se intrebuinteaza in electronica, in tehnica nucleara (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intra in componenta unor aliaje refractare si greu fuzibile in aviatie si in tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster si G. de Hesevy (1923).

argint n. (lat. argentum, it. argento, pv. argen, fr. argent, vsp. argento). Un metal pretios alb. Moneta [!] de argint: a plati in argint. Pl. arginturi, lucruri de argint, argintarii. Pl. m. Bani de argint: Iuda il vindu pe Hristos pe trei-zeci de arginti. Iubitor de argint, iubitor de bani. Argint viu, mercur. Fig. Om vioi. – Argintu e foarte maleabil si ductil si nu se altereaza in aer. In acide se altereaza cu greu. Se aliaza mai ales cu cupru (ca la monete) si cu mercuru. Se gaseste mai tot-de-a-una amestecat cu sulf, clor, brom, iod s. a. Se afla mine de argint in Suedia, Norvegia, Rusia s. a., dar cele mai bogate-s in Peru si Mexic.

ZINC s. n. Element chimic, metal de culoare alba-albastruie, intrebuintat in industrie atat singur, cat si sub forma de aliaje. – Din fr. zinc.

MANGAN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare alba-cenusie, stralucitor, dur si sfaramicios, existent in natura sub forma de oxizi si intrebuintat in metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.

OSMIU s. n. metal de culoare alba-cenusie, lucios, foarte dur, dar casant, care se gaseste in natura, in stare nativa, sub forma de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium.

MERCUR s. n. Element chimic, metal de culoare alba-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obisnuita, foarte dens si mobil, intrebuintat in tehnica si in medicina; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur.

MOLIBDEN s. n. metal de culoare alba-argintie, lucios si maleabil, inoxidabil la temperatura obisnuita, intrebuintat la fabricarea unor oteluri speciale. – Din fr. molybdene.

CALCIU n. metal de culoare alba-argintie, raspandit in natura sub forma de compusi, avand diferite intrebuintari in constructii, in industrie, in medicina etc. [Sil. -ciu] /<fr. calcium

JALON ~oane n. 1) Tija lunga (de lemn sau de metal) cu dungi albe si rosii, folosita in lucrarile de topografie pentru marcarea unei linii, a unor puncte sau a unei directii pe teren. 2) fig. Element care marcheaza un moment semnificativ sau crucial in desfasurarea unei actiuni, unui proces etc. /<fr. jalon

MERCUR n. metal de culoare alb-argintie, lichid (la temperatura obisnuita), foarte dens si mobil, cu diverse intrebuintari in tehnica si in medicina; hidrargir. /<fr. mercure, germ. Merkur

NATRIU n. metal alcalin, moale, alb-ar-gintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, cu diferite intrebuintari in instalatiile nucleare, in metalurgie, ca reducator; sodiu. /<fr. natrium

POTASIU n. metal alcalin moale, alb-argintiu, aflat in natura sub forma de saruri, avand proprietati chimice pronuntate si fiind intrebuintat, mai ales, la fabricarea ingrasamintelor agricole si a sticlei; kaliu. /<fr. potassium

SODIU n. metal alcalin, moale, alb-argintiu, foarte activ din punct de vedere chimic, fiind intrebuintat in instalatiile nucleare, in metalurgie, ca reducator; natriu. /<lat., fr. sodium

ZINC n. metal de culoare alba-albastruie, intrebuintat in industrie, mai ales, sub forma de aliaje. /<fr. zinc

CALCIU s.n. 1. metal alcalino-pamantos, alb-argintiu, raspandit foarte mult in natura sub forma de saruri. 2. Medicament compus din saruri de calciu (1), folosit mai ales contra manifestarilor de decalcifiere a organismului. [Pron. -ciu. / < fr. calcium, cf. lat. calx – var].

MOLIBDEN s.n. metal foarte dur alb-argintiu, asemanator cu fierul, folosit la fabricarea unor oteluri speciale. [< fr. molybdene, cf. gr. molybdos – plumb].

MOLIBDEN s. n. metal foarte dur, alb-argintiu, asemanator cu fierul, la elaborarea otelurilor speciale si a altor aliaje. (< fr. molybdene)

ZINC s. n. metal de culoare alba-cenusie, intrebuintat in industrie atat singur cat si sub forma de aliaje. – Fr. zinc.

YTRIU (fr. {i}) s. n. Element chimic (Y; nr. at. 39, m. at. 88,91) din grupa a III-a a sistemului periodic, asemanator cu lantanidele. metal de culoare alba-cenusie, este relativ usor, greu fuzibil si este folosit la elaborarea unor aliaje. A fost descoperit de chimistul finlandez J.G. Gadolin, in 1794.

NIOBIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. gr. Niobe) s. n. Element chimic (Nb; nr. at. 41, m. at. 92,906, p. t. 2.470ºC, p. f. 3.300ºC, gr. sp. 8,6), metal rar, cenusiu-alb, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. Formeaza combinatii in starile de valenta 3, 4 si 5. In natura de se gaseste asociat tantalului in diferite minerale (piroclit, loparit s.a.). Se utilizeaza la fabricarea otelurilor speciale, inoxidabile si anticorosive. A fost descoperit (1801) de britanicul C. Hatchett si redescoperit (1844) de chimistul german H. Rose. Din 1950, poarta numele actual. Sin. (inv.) columbiu.

OSMIU (‹ fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700ºC, p. f. c. 4.600ºC) din familia metalelor platinice; este alb-cenusiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se gaseste in natura in stare nativa, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza sub forma de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau in calitate de catalizator al multor reactii. A fost descoperit de Smithson Tennant in 1803.

NEPTUNIUM (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Neptun) s. n. Element chimic transuranic din seria actinoide (Np; nr. at.93, m. at. 237,048), metal de culoare alb-argintie, obtinut pe cale artificiala de fizicienii E.M. McMillan si P.H. Abelson in 1940, la Universitatea din California.

CESIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se gaseste in cantitati foarte mici alaturi de potasiu si se foloseste la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. cesium.

ARGINT (1) s. n., (2) arginti, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) metal pretios de culoare alba stralucitoare, maleabil si ductil, cu o mare conductibilitate electrica. ♦ Nunta de argint = a douazeci si cincea aniversare a casatoriei cuiva; petrecere organizata cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b) fig. om plin de energie. 2. S. m. (Mai ales la pl.) Ban¹, para³. – Lat. argentum.

PLATINA, (2, 3) platine, s. f. 1. metal pretios de culoare alba-cenusie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil si ductil, foarte rezistent la caldura si la actiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, in tehnica dentara etc. ♦ Negru de platina = platina (1) sub forma de pulbere, folosita in industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de masini care altadata se fabricau din platina (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu sectiune dreptunghiulara, cu dimensiuni mici, care se foloseste ca materie prima la laminarea tablei subtiri. – Din fr. platine.

ARGINT n. metal pretios de culoare alba stralucitoare, meleabil si ductil, cu mare conductibilitate electrica si calorica, avand diferite intrebuintari (la baterea monedelor, in giuvaiergie, in fotografie etc.). Bani de ~. ◊ Nunta de ~ aniversare a douazeci si cinci de ani de la casatorie. ~ viu a) mercur; b) om iute, plin de energie. /<lat. argentum

BERILIU n. metal dur de culoare alba, intrebuintat in aliajele de aluminiu, de fier si de cupru, pentru a le mari duritatea. /<fr. beryllium

BISMUT n. metal sfaramicios, de culoare alba-cenusie cu reflexe rosietice, intrebuintat, sub forma de combinatii, in medicina si in industrie. [Acc. si bismut] /<fr. bismuth

CADMIU n. metal moale de culoare alb-argintie, folosit, mai ales, pentru obtinerea unor aliaje. [Sil. cad-miu] /<fr. cadmium

COBALT n. metal dur, de culoare alb-argintie, intrebuintat in tehnica, la fabricarea unor aliaje, la colorarea sticlei, portelanurilor etc. [Acc. si cobalt] /<fr. cobalt, germ. Kobalt

LITIU n. metal alcalin, de culoare alba-argintie, foarte usor, folosit in unele aliaje de aluminiu sau, sub forma de saruri, in medicina. /<fr. litium

MAGNEZIU n. metal solid, de culoare alba-argintie, usor maleabil, ductil si fuzibil, care arde in aer producand lumina puternica si este folosit, mai ales, la fabricarea aliajelor usoare, in fotografie si in metalurgia nichelului. /<fr. magnesium

MOLIBDEN n. metal dur, de culoare alba-cenusie lucioasa, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea otelurilor speciale. /<fr. molybdene

RUTENIU n. metal dur, de culoare alba-argintie, casant, intrebuintat, in forma de aliaje, in electronica si in giuvaiergie. /<fr. ruthenium

CADMIU s.n. metal moale, de culoare alba-argintie, care se aseamana cu zincul. [Pron. -miu, var. cadmium s.n. / < fr. cadmium].

MANGAN s.n. metal dur si sfaramicios, alb-cenusiu, foarte raspandit in natura. [< germ. Mangan].

POTASIU s.n. metal alcalin de culoare alba-argintie, cu puternice proprietati radioactive; kaliu. [Pron. -siu. / < fr. potassium].

BICARBONAT s. m. sare a acidului carbonic, rezultat prin inlocuirea unui atom de hidrogen cu un metal. ♦ ~ (de sodiu) = sare alba solubila in apa, folosita la prepararea prafului de copt si ca activator al sucului gastric. (< fr. bicarbonate)

CALCIU s. n. 1. metal alcalino-pamantos, moale, alb-argintiu. 2. medicament continand calciu (1). (< fr. calcium)

MANGAN s. n. metal dur si sfaramicios, alb-cenusiu, foarte raspandit in natura, folosit la elaborarea unor aliaje. (< germ. Mangan)

BARIU (‹ fr. {i}; gr. barys „greu”) s. n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p. t. 727ºC, p. f. 1696ºC) din grupa metalelor alcalino-pamintoase, moale, alb-argintiu. Se gaseste in natura numai sub forma de combinatii. Functioneaza in starea de valenta doi. Compusii sai se folosesc la fabricarea unor pigmenti minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, in 1808.

ARGINT (1) s. n., (2) arginti, s. m. 1. (Adesea fig.) metal pretios, de culoare alba-cenusie stralucitoare. ♦ Nunta de argint = a douazeci si cincea aniversare a casatoriei. ♦ Compus: argint-viu = mercur. 2. (La pl.) Bani. – Lat. argentum.

ZIRCONIU (‹ fr.) s. n. Element chimic din gr. IV secundara (Zr; nr. at. 40, m. at. 91,22, p. f. 1.852ºC). metal rar, de culoare alb-argintie, dur si greu fuzibil; stabil din punct de vedere chimic. Aliajele de baza de z. se folosesc ca materiale de constr. in energetica nucleara, in construirea de aparate chimice, instrumente chirurgicale etc. Unele aliaje ale z. sunt supraconductori. Descoperit in 1789 de chimistul german Martin H. Klaproth (1743-1813) si izolat (in 1824) de J.J. Berzelius.

RODIU¹ (‹ fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. Element chimic (Rh; nr. at. 45, m. at. 102,905) din familia metalelor platinice. De culoare alb-argintiu, asemanator cu platina, se foloseste, impreuna cu aceasta, la confectionarea instrumentelor de laborator. A fost descoperit (1803) de britanicul William H. Wollaston.

VANADIU, s. n. Element chimic, metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi si care este folosit in fabricarea otelurilor speciale. – Din fr. vanadium.

MAGNEZIU s. n. Element chimic, metal moale, usor, de culoare alba-argintie, maleabil si ductil, folosit la fabricarea aliajelor usoare, in metalurgia nichelului, in fotografie etc. – Din fr. magnesium.

POTASIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemanator cu sodiul, foarte reactiv, care se gaseste in natura numai sub forma de combinatii; kaliu. 2. (In sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitra. – Din fr. potassium.

KALIU s.n. metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care in natura se gaseste sub forma de saruri si se intrebuinteaza ca ingrasamant agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -liu; art. kaliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = saricica, ciurlan, planta din care, prin ardere, se obtinea soda] < ar. qalī, forma vulg. din qily = saricica; cenusa rezultata in urma arderii ei; v. si alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]

SCANDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pamanturilor rare, alb-cenusiu cu luciu metalic, care se gaseste in natura sub forma de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium.

CESIU n. metal alcalin moale, de culoare alba, folosit la fabricarea elementelor fotoelectrice. [Sil. ce-siu] /<fr. cesium

KALIU n. metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care in natura se gaseste sub forma de saruri si se intrebuinteaza ca ingrasamant agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liui /< germ. Kalium

PLATINA f. metal nobil lucios, de culoare alb-argintie, maleabil si ductil, rezistent la actiunea acizilor si la temperaturi inalte, avand diferite intrebuintari. /<fr. platine

REGLET ~e n. poligr. Piesa de metal folo-sita la umplerea spatiilor albe, in forma de tipar, a unei pagini. /<fr. reglet

WOLFRAM n. metal dur, greu, de culoare alba, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice si a otelurilor speciale. /<germ. Wolfram, fr. wolfram

BICARBONAT s.m. Sare a acidului carbonic, rezultata prin inlocuirea unui atom de hidrogen cu un metal. ◊ Bicarbonat de sodiu = sare alba solubila in apa, intrebuintata la prepararea prafului de copt si in farmacie. [< fr. bicarbonate].

NIOBIU s. n. metal rar, dur si maleabil, alb-cenusiu, lucios, foarte rezistent; columbiu. (< fr. niobium)

VANADIU (‹ fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinava) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi, intrebuintat ca adaos in oteluri speciale si, sub forma de V₂O₅, drept catalizator in diferite procese chimice. A fost descoperit in 1801 de mineralogul spaniol Andres Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, si redescoperit de Nils Gabriel Sefstrom (1787-1854) in 1830, care i-a dat si numele actual.

borax n. (lat. borax). Chim. Borat de soda. E un praf alb care ajuta la topirea metalelor si da lustru rufelor scrobite (Mai bine ar fi b****e, ca torace).

BARIU s. n. Element chimic, metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se intrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei si in pirotehnie. – Din fr. baryum.

BOX¹ s. n. 1. Sport in care doi adversari lupta intre ei, pe ring, dupa anumite reguli, cu pumnii imbracati in manusi speciale; pugilistica, pugilism, pugilat. 2. Arma alba, alcatuita dintr-o placa de metal cu gauri pentru degete si cu o creasta de sinuozitati, cu care se ataca tinand pumnul strans. – Din fr. boxe.

BARIU s.n. metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se intrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. [Pron. -riu, var. barium. / < fr. baryum].

BOX¹ s.n. 1. Lupta cu pumnii; pugilistica. 2. Arma alba, constand dintr-o bucata de metal cu gauri pentru degete, cu care se ataca tinand pumnul strans. [Pl. -xuri. / < engl. box, cf. fr. boxe].

BARIU s. n. metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. (< fr. baryum)

BOX¹ s. n. 1. disciplina sportiva in care doi adversari lupta intre ei cu pumnii; pugilistica. 2. arma alba constand dintr-o bucata de metal cu gauri pentru degete, cu care se ataca tinand pumnul strans. (< fr. boxe)

BARIU s. n. metal moale, alcalino-pamantos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se intrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei si in pirotehnie. – Fr. baryum (< gr.).

BICARBONAT ~ti m. Sare a acidului carbonic, rezultata din inlocuirea unui atom de hidrogen printr-un metal. ◊ ~ de sodiu sare pulverulenta de culoare alba, folosita in farmaceutica si in bucatarie. /<fr. bicarbonate

HIDRARGIR n. metal lichid, foarte dens si foarte mobil, alb-argintiu, cu luciu puternic, intrebuintat la extragerea aurului si argintului, in medicina si mai ales la umplerea termometrelor; mercur. /<fr. hydrargyre

BILA² s. f. 1. sfera de lemn, sticla, metal etc. pentru popice, biliard, rulmenti etc. 2. (alba, rosie, neagra etc.) nota care se dadea in trecut la unele facultati. 3. (fam.) cap. 4. stalp de lemn, rotund, in constructii. (< fr. bille)

STRONTIU (‹ fr.{i}; {s} n. pr. Strontian, oras in Scotia) s. n. Element chimic (Sr; n. at. 38, m. at. 87,62); metal alcalino-pamantos, foarte asemanator cu calciul, alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de strontianit, celestina s.a. In combinatii este bivalent. Fiind foarte reactiv, are o utilizare limitata. A fost descoperit in 1790 si izolat de Sir H. Davy in 1808. Compusii lui coloreaza flacara in rosu si de aceea se folosesc in pirotehnie la fabricarea artificiilor. Izotopul radioactiv cu masa atomica 90, dar si 89, care se formeaza in reactiile de fisiune (ex. in bombele atomice), sunt foarte daunatori vietuitoarelor.

MERCUR (‹ fr., germ. {i}; {s} lat. Mercurius „Mercur”) s. n. Element chimic (Hg; nr. at. 80, m. at. 200,59, gr. sp. 13,59, p. t. -38,87ºC, p. f. 356,58ºC); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare alba-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se gaseste in natura sub forma de sulfura (cinabru) si mai rar in stare nativa. In combinatii functioneaza mono- si bivalent; cu unele metale formeaza aliaje, numite amalgame. Se intrebuinteaza la fabricarea unor aparate din fizica (termometre, barometre s.a.), la extragerea aurului si argintului, in medicina etc. M. si unii compusi ai sai sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate. Sin. hidrargir; (pop.) argint-viu.

BICARBONAT, bicarbonati, s. m. Sare a acidului carbonic, in care un atom de hidrogen a fost inlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare in forma de pulbere alba, folosita in farmacie si in bucatarie. – Din fr. bicarbonate.

TUI, tuiuri, s. n. Steag turcesc alcatuit dintr-o lance cu semiluna (sau cu o maciulie de metal) in varf, cu doua sau cu trei cozi albe de cal impletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si rangului unor inalti demnitari din fostul Imperiu Otoman si din tarile vasale lui. – Din tc. tug.

TIPIRIG¹ n. pop. Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, intrebuintata, mai ales, la lipirea metalelor; clorura de amoniu. /Orig. nec.

crivat n., pl. uri si e (ngr. krevvati, kravvati, d. vgr. krabatos, krabbatos, care vine d. kremannymi, atirn, adica „pat atirnat”; lat. grabatus, fr. grabat; vsl. krevato, krovati; alb. bg. krevet; turc. karavat, kerevet; ung. kerevet). Mold. Pat de metal (nu divan, nici simplu asternut). – Vechi si crevat.

PALARIE ~i f. 1) Acoperamant pentru cap, format dintr-o calota cu boruri. ~ de paie. ◊ A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept in ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componenta a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperamant (aflat pe un suport). ~a ciupercii. ◊ ~a-sarpelui ciuperca foarte otravitoare, avand partea superioara rosie cu pete albe; muscarita. ~ de fier portiune oxidata, aflata la suprafata unui zacamant de metal. [G.-D. palariei] /Orig. nec.

capac n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapaki, alb. kapak, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcana, chepeng. 1). Placa, tabla (de metal, lemn, lut, hirtie) sau disc cu care acoperi un vas, o cutie, o lada, un secriu [!], o groapa. 2) La unele feluri de pantaloni, partea care acopere [!] pintecele si care, in loc de prohab, are doua deschizaturi laterale care se incheie la briu. 3) Vest. Tumba, colac, invirtitura a zmeului pin [!] aer. Iron. A gasi sau a pune capacu, a gasi raspuns ori explicatiune la toate. Si-a gasit tingirea capacu (Iron.), si-a gasit sacu peticu, si-a gasit tovarasu care-i trebuie). – Dim. capacel, pl. e. V. pocris, opercul, obturator, dop.

BICARBONAT, bicarbonati, s. m. Sare a acidului carbonic, in care un atom de hidrogen a fost inlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat de sodiu sau (in vorbirea curenta) bicarbonat = sare in forma de pulbere alba, folosita in farmacie si in bucatarie. – Fr. bicarbonate.

STANIU s. n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil si ductil, care se foloseste in diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. – Din it. stagno, lat. stannum, stagnum.

TINTA¹ ~e f. 1) Cui mic de metal cu floare, folosit (in cizmarie, curelarie, tapiterie etc.) pentru a fixa ceva. 2) fig. Pata mica alba pe fruntea unor animale; stea. Cal cu ~ in frunte. [G.-D. tintei] /<sl. centa

BILA² s.f. Sfera de lemn, de sticla, de metal etc. cu care se joaca popice, biliard, care se foloseste la rulmenti etc. ♦ (Cu complinirea: alba, rosie, neagra etc.) Nota care se dadea in trecut la unele facultati. [< fr. bille].

zarf (-furi), s. n. – Suport de metal al cestilor de cafea. – Mr. zarfa. Tc. (arab.) zarf (Roesler 592; Seineanu, II, 387; Lokotsch 2202; Ronzevalle 119), cf. ngr. ζάρφι, alb. zarfe, bg., ab. zarf.

ZGARDA, zgarzi, s. f. 1. Curea sau cerc de metal care se pune in jurul gatului la caini. 2. (Inv.) Salba, colan, sirag de pietre scumpe. – Comp. alb. shkardhe.

tinichea (-ele), s. f. – 1. Tabla. – 2. (Fam.) Decoratie, medalie. – 3. (Adv.) Lefter, fara bani. – Var. inv. tenechea. Mr. tiniche, megl. tinichiie. Tc. teneke (Roesler 604; Seineanu, II, 360; Lokotsch 2065; Ronzevalle 68), cf. ngr. τετεϰές; alb., bg. teneke, sb. tenegjika. – Der. tinicher, s. m. (Trans., tinichigiu); tinichigiu, s. m. (meserias care lucreaza cu metale), din tc. tenekeci; tinichigerie (var. Trans. tinicherie), s. f. (atelierul tinichigiului).

alfenid n. (fr. alfenide, dupa numele chimistului Halphen [1850]). Un aliaj alb compus din arama, zinc, nichel si fer intrebuintat (argintat) la facut tacimuri de masa. Se numeste si metal Christofle. V. alpaca.

LITIU (‹ fr. {i}; {s} lat. lithium, gr. lithos „piatra”) s. n. Element chimic alb-argintiu (Li; nr. at. 3, m. at. 6,94; p. t. 179ºC; p. f. 1.340ºC), foarte usor (gr. sp. 0,53), din grupa metalelor alcaline. Este monovalent in combinatii si foarte activ din punct de vedere chimic. La temperaturi obisnuite se oxideaza, intra in reactie cu azotul dand nitrura de l. Izotopul ⁶Li este unica sursa industriala de producere a tritiului. Se intrebuinteaza la dezoxidarea, alierea si modificarea aliajelor, ca agent termic la reactoarele nucleare si, sub forma de saruri, in medicina; compusii lui se folosesc la fabricarea sticlei speciale, a ceramicii termostabile etc. Se gaseste in minerale ca lepidolit, spodumen s.a. A fost descoperit de chimistul suedez J.A. Arfvedson in 1817. In 1818, Sir H. Davy a izolat metalul prin electroliza.

PLEVITA ~e f. 1) Placa de metal care imbraca capatul de jos al leucii carului. 2) Bucata de tabla cu care se astupa o crapatura la unele vase (la albii, lighene etc.). /pleu + suf. ~ita

tava (-avi), s. f. – 1. Talger, tipsie, platou. – 2. Vas plat de metal pentru copt la cuptor prajituri, mincaruri etc. – Var. Mold. tava, tava. Mr., megl. tava. Tc. tava (Seineanu, II, 352; Lokotsch 2751), cf. ngr. νταβᾶς, alb. tave, bg., sb. tava.

sgarda (-arzi), s. f. – 1. Salba, colier. – 2. Curea sau cerc de metal de la gitul ciinilor. – 3. (Arg.) Cravata. – Var. zgarda. Origine necunoscuta. Explicatiile prin gard (Geheeb 37), din rut. garda „podoaba” (Puscariu, Dacor., II, 610), din alb. skardhe (cf. Rosetti, II, 122) sau din gherdan (Scriban) nu sint satisfacatoare. Rut. pare sa provina din rom. (Miklosich, Wander., 20); acelasi lucru se poate spune si despre cuvintul alb.

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. Partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

ZGURA ~i f. 1) Materie dura, rezultata in procesul de extragere a metalelor din minereu. 2) Parte minerala din cenusa de carbuni, care se aglomereaza in procesul de solidificare. 3) Cenusa intarita provenita din lucruri arse. [G.-D. zgurii] /cf. alb. zgjure, bulg. zgurija

ZGARDA, zgarzi, s. f. 1. Curea sau cerc de metal care se pune in jurul gatului la caini (si de care se prinde o curea, un lant etc.). 2. (Inv.) Salba; colan, sirag de pietre scumpe. – Cf. alb. shkardhe.

SMALT, smalturi, s. n. 1. Masa sticloasa formata din diversi oxizi anorganici, cu care se acopera suprafata obiectelor de ceramica sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le infrumuseta; email. ♦ Material sticlos sau obiect facut dintr-un astfel de material. 2. Substanta alba si lucioasa care acopera suprafata vizibila a dintilor. [Var.: (inv.) smalt s. n.] – Din ngr. smalto(n), germ. Schmalz.

sirma (-me), s. f. – 1. (Inv.) Fir de metal pretios. – Fir de metal pretios. – 3. Fir metalic. – 3. (Olt.) Fir de matase. Mr. sirma „matase”, megl. sarma „fir metalic”. Ngr. σύρμα (Roesler 576; Cihac, II, 699; cf. Vasmer, Gr., 133), posibil prin intermediul tc. surma, cf. alb. serme, bg. sarma, sb. srma. – Der. sirmar, s. m. (fabricant de obiecte de sirma); sirmulita, s. f. (peste, Leucaspius delineatus).

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

cazan (cazane), s. n. – 1. Vas mare de metal, caldare. – 2. Alambic. – 3. Caldare, formatie geologica alpina. – 4. Companie de ieniceri sau de tatari (inv.) – Mr. cazane, megl. cazan. Tc. kazan „cazan” (Roesler 594; Seineanu, II, 96; Meyer 184; Lokotsch 1144; Ronzevalle 128); cf. ngr. ϰαζάνι, alb., bg., sb., rut., rus. kazan. – Der. cazangiu, s. m. (meserias care construieste sau repara cazane), din tc. kazanci, cf. ngr. ϰαζαντζής; cazangerie, s. f. (atelier de cazane; meseria de cazangiu).

tacim (-muri), s. n. – 1. Accesoriu, echipament, dotatie. – 2. Lucruri, obiecte casnice. – 3. Obiectele de metal care se pun la masa. – 4. Serviciu de masa. – 5. Banda de muzicanti. – 6. Categorie, soi. – Mr. tacime, megl. tacǫm „imbracaminte”. Tc. takim (Roesler 603; Seineanu, II, 340; Lokotsch 2000; Ronzevalle 114), cf. ngr. ταϰίμι, alb. takem, bg. takam, sb. takum.

ZGURA, zguri, s. f. 1. Partea minerala fuzibila din cenusa carbunilor, care se aglomereaza in procesul de solidificare. ♦ Funingine. 2. Reziduu rezultat in procesul de extragere a metalelor din minereuri sau la topirea metalelor, constituit din oxizi formati in procesul tehnologic, din silicati, pamant etc. ♦ Strat de oxizi metalici format deasupra unei suduri executate cu arc electric. 3. Cenusa intarita (provenita din lucruri arse). – Cf. alb. zgjyre, bg. zgurija.

BRONZ s. n. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur si mai rezistent decat cuprul. ♦ (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv si opac; caracter de ~ = caracter tare. ◊ (p. ext.) obiect de arta din bronz. ◊ pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugraveli etc. (< fr. bronze)

ZGURA s. f. 1. Produs care se obtine la extragerea metalelor din minereuri sau la topirea lor si care contine cea mai mare parte a materialelor straine din metalul respectiv; partea fuzibila din cenusa carbunilor, intrebuintata la fabricarea unor materiale de constructie. ♦ Strat de oxizi metalici format deasupra unei suduri executate cu arc electric. 2. Cenusa intarita (provenita din lucruri arse). ♦ Funingine. – Comp. alb. zgjure (bg. zgurija).

BILA² ~e f. 1) Obiect sferic (din metal, lemn, os, sticla, mase plastice etc.) cu diverse intrebuintari (in tehnica, la unele jocuri etc.). 2) (intr-un sistem de vot) Semn prin care se aproba sau se respinge ceea ce a fost pus la vot. ~ alba. ~ neagra. [G.-D. bilei] /<fr. bille

PLUMB¹ n. metal greu si moale, cenusiu-albastrui, foarte maleabil si ductil, avand diferite intrebuintari (in industria chimica, la confectionarea acumulatoarelor etc.). ◊ Ca ~ul foarte greu. Apa de ~ solutie de acetat de plumb, intrebuintata, mai ales, in medicina. alb de ~ ceruza. /<lat. plumbum

FLUIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcatuit dintr-un tub subtire de lemn prevazut cu gauri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluiera; fluieratoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul caruia se pot emite diferite sunete, facand sa treaca prin el un curent de gaze sau de aburi, intrebuintat mai ales pentru semnalizare. 4. Suieratura, fluieratura. 5. (Pop.) Gamba; tibia. [Pr.: -flu-ier] – Cf. alb. floere.

ancora (ancore), s. f. – Piesa de metal cu brate ca niste gheare care se coboara cu un lant de pe o nava pe fundul marii. – Var. (inv.) anghira. – Mr. angura. Lat. ancora (sec. XIX). Var. (sec. XV) din sl. anukira si acesta din ngr. ἄγϰυρα sau ἄγϰουρα (Philippide, II, 631), cf. alb. angure. – Der. ancora, vb. (a fixa cu ajutorul ancorei); ancoraj, s. n. (ancorare).

SARJA s. f. I. 1. atac impetuos (cu arme albe) al cavaleriei. ◊ (fig.) atac (violent). 2. (sport) atac plin de elan asupra adversarului. II. 1. infatisare c**********a a unui personaj, a unei idei etc. 2. lucrare, creatie in care se c*************a. III. 1. incarcatura normala a unui furnal, care se prelucreaza pentru a se obtine un metal cu o anumita compozitie; cantitatea de metal lichid din aceasta incarcatura. ◊ proces de incarcare, prelucrare si scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. 2. cantitate totala de material lemnos destinata a fi uscata. (< fr. charge)

SULFAT, sulfati, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastra, cristalizata, solubila in apa, intrebuintata in industrie si in agricultura pentru combaterea parazitilor; piatra-vanata. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub forma de praf alb, cristalizat, solubil in apa, care se intrebuinteaza in industrie si in medicina (ca purgativ); sare-amara. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde deschisa, cristalizata, solubila in apa, care se intrebuinteaza in industrie la fabricarea cernelii de scris etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, intrebuintata in medicina ca purgativ. Sulfat de aluminiu si de potasiu = sare dubla de aluminiu si de potasiu a acidului sulfuric, de culoare alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust astringent, care se foloseste in industrie, in medicina etc.; alaun, piatra-acra. – Din fr. sulfate.

cutie (cutii), s. f. – 1. Obiect de lemn, metal etc., in care se pastreaza diferite lucruri. – 2. Etui, toc, trusa. – 3. Sertar. – 4. Cufar, lada. – Cutia milelor, institut national de binefacere, fundat in 1775 de catre domnitorul Alexandru Ipsilanti, condusa din 1793 de marele vornic de cutie si alimentata de bunurile persoanelor care au decedat fara a lasa mostenitori, si o treime de la cei care decedau fara sa lase testament. – Cutia sateasca, specie de piata de grine fundata in sec. XVIII. – 5. Orfelinat. – Copil de cutie, orfan, copil gasit. – Mr. cutie, megl. cutiia. Tc. kutu, kuti (Seineanu, II, 151; Miklosich, Turk. Elem., I, 338; Berneker 653; Lokotsch 1271; Ronzevalle 139); cf. gr. ϰουτί, bg., sb. kutija, alb. kuti. – Der. cutier, s. m. (perceptor; negustor ambulant).

GARD ~uri n. 1) Constructie (de lemn, de piatra, de metal etc.) care inconjoara un teren, o curte sau o gradina. ◊ ~ viu imprejmuire formata din plantatii dese de arbusti. A nimeri (sau a da) (ca Eremia) cu oistea in ~ a spune sau a face ceva nepotrivit intr-o situatie; a da gres. A lega ceva de ~ a abandona ceva; a se lasa de ceva. A sari peste ~ a trece peste limitele admise. A dezlega calul de la ~ a gasi iesire dintr-o incurcatura. 2) Baraj de nuiele sau de trestie facut de-a curmezisul unei ape curgatoare pentru a opri pestele. 3) pl. sport Obstacole amplasate special pe o pista de alergari. /<alb. gardh, sl. gradu

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.