BUCATICA, bucatele, s. f. Diminutiv al lui bucata; bucatea. ◊ Expr. Bucatica rupta (sau taiata) sau rupta bucatica, se spune despre o persoana care seamana perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce serveste (in cantitate mica) de mancare. ◊ Expr. A-si da (sau a-si lua) bucatica de la gura = a da din putinul sau, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucatica din (sau de la) gura = a lipsi (pe cineva) pana si de strictul necesar traiului. – Bucata + suf. -ica.

CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activitatii unei organizatii, firme, societati comerciale, institutii etc. ◊ Consiliu de stat = a) (in unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta; b) denumire data organului consultativ al sefului statului; organul suprem al jurisdictiei administrative; organul administrativ central. Consiliu de ministri = totalitatea ministrilor indeplinind functia de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutela alcatuit din membrii familiei, care se pronunta asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu stiintific = colectiv insarcinat cu indrumarea muncii stiintifice intr-o institutie de invatamant superior sau intr-un institut de cercetare. Consiliu redactional = organ consultativ de pe langa redactia unei edituri, format din specialisti apartinand domeniilor de activitate ale redactiei respective. 2. (Inv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.

MEU¹ mea (mei, mele) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale inlocuieste numele obiectului posedat de vorbitor, precum si numele vorbitorului) Are un manual ca al meu. ◊ Pe-a mea dupa cum doresc eu. Ai mei membrii familiei sau rudele vorbitorului. /<lat. meus, mea

NOSTRU² noastra (nostri, noastre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale inlocuieste numele obiectului posedat de un grup din care face parte vorbitorul) Voi chema dintre ai nostri sa ma ajute. ◊ Ai nostri membrii familiei, rudele, prietenii. /<lat. noster, nostra

biet (biata), adj. – Sarman, nenorocit, nefericit. Cuvintul are un sens si o intrebuintare particulara, intrucit reprezinta o calitate pur afectiva, atribuita de vorbitor si in nici un caz intrinseca obiectului (ca in cazul sp. el pobre hombre, fata de el hombre pobre). Din aceasta ratiune, nu este posibila intrebuintarea sa postpusa (*omul biet), decit in apozitie (omul, biet, nu stia... ) caz in care este de preferat uzul invariabil (femeia, biet, nu stia). Nuanta afectiva puternica este evidenta in intrebuintarea curenta a cuvintului, cind este vorba de membrii familiei decedati: bietul tata, bietul frate-meu (cf. sp. mi pobre padre). Presupunem ca acest caz indica adevarata semnificatie a cuvintului, caz in care se poate recunoaste in el lat. vetus „vechi”, care s-a intrebuintat de asemenea din epoca clasica desemnind „stramosii, cei morti”. In acest caz, bietul Petre a inceput prin a insemna „raposatul Petre” si apoi, printr-o asociatie de idei fireasca, „bietul Petre” (cf. si saracul Petre). Fonetismul lui vetus › biet este normal; cf. si it. vieto „trecut, vechi”. Ex. it. arata ca acuz. lui veterem fusese abandonat inca din lat. vulg., si cuvintul a fost redus la tipul. decl. a doua. Celelalte explicatii incercate pina acum par destul de improbabile. S-a presupus ca este vorba de sl. bedinu (Cihac, II, 13; Puscariu 201; DAR), in ciuda imposibilitatii fonetice; de la lat. vietus „ofilit, slab” (Diez; Densusianu, Hlr., 90; cf. REW 9325), in ciuda dificultatilor semantice; sau de la lat. biliatus (Giuglea, Dacor., III, 765-7; cf. REW 9645). Din rom. provine sas. bdjetisch.

SALAS (‹ magh.) s. n. (Inv. si pop.) 1. Gazduire temporara acordata cuiva. 2. Constructie rudimentara, de obicei din barne, folosita ca locuinta temporara. Au un rol important in cazul satelor de la poalele muntilor, unde fanetele se afla adesea la departare mare de sat, iar accesul este destul de dificil. In acest caz sunt locuite vara, in timpul cositului, dar adesea si iarna, pentru adapostirea si hranirea vitelor. In trecut numarul lor era mult mai mare, membrii familiei deplasandu-se adesea de la s. la sat si invers; frecvent pe langa ele se afla cativa pomi fructiferi si o mica gradina. In functie de tinut, mai sunt numite odaie, conac, casoaie sau casa in camp. 3. Locuinta, casa, camin; p. ext. culcus. ♦ Grajd, staul. 4. Asezare omeneasca; catun, sat; locuitorii acestei asezari. ♦ Grup de familii de tigani (nomazi), condusi de un vataf.

CURTE, curti, s. f. I. 1. Spatiu (imprejmuit) in jurul unei cladiri, al unei gospodarii etc. care tine de aceasta cladire, gospodarie etc.; ograda. ◊ Loc. adj. De curte = care traieste pe langa casa omului. Pasari de curte. 2. (In trecut) Locuinta de la tara a mosierului; conac; totalitatea acareturilor impreuna cu aceasta locuinta. 3. Palatul de resedinta al unui suveran; (inv.) resedinta intarita a domnitorului si a boierilor, unde se refugia si populatia in timpul razboaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu functii inalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinari; in trecut) Numele unor instante (superioare) judecatoresti si administrative. Curtea de casatie. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instante. III. Omagiu magulitor adresat unei femei in semn de afectiune, spre a-i castiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) dupa fr. cour.

APANAJ ~e n. 1) (in evul mediu) Domeniu feudal acordat de suverani pentru intretinerea membrilor familiei regale. 2) Bun material (sau/si spiritual) atribuit cuiva sau acaparat de cineva. /<fr. apanage

CADET s.m. 1. Tanar nobil destinat carierei militare, care isi facea serviciul in armata, in Franta, in Rusia, ca soldat. ♦ (Frantuzism) Tanar; al doilea nascut intr-o familie. 2. membru al unui partid reactionar din Rusia tarista. [< fr. cadet, cf. gasc. capdel – sef, rus. kadet].

AUGUST, -A adj. 1. (ca epitet dat monarhilor sau membrilor familiilor princiare) preamarit, slavit. 2. (fig.) maiestuos, maret, impunator. (< fr. auguste, lat. augustus)

GENEALOGIE, genealogii, s. f. Urmarire sistematica a filiatiei existente intre membrii unei familii (marcante), facuta pentru a stabili originea si gradul lor de inrudire. ♦ Disciplina auxiliara a istoriei, care se ocupa cu intocmirea unor astfel de filiatii si legaturi pentru familiile domnitoare, nobiliare etc. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. genealogie, lat. genealogia.

PRINCIPE, principi, s. m. Titlu purtat de conducatorul unui principat si de membrii unor familii princiare, regale sau imperiale; persoana avand acest titlu; print. – Din it. principe, lat. princeps, -ipis.

PATRONIMIC, patronimice, adj. (In sintagma) Nume patronimic (si substantivat, n.) = a) nume pe care il poarta (dupa tata) toti membrii unei familii; nume de familie; b) (la unele popoare) nume dat membrilor unei familii si format de la numele tatalui cu ajutorul unui sufix social. – Din fr. patronymique.

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea tarii membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage.

PRENUME, prenume, s. n. Nume care se da unui om la nastere si care distinge pe fiecare dintre membrii aceleiasi familii; nume de botez. – Din fr. prenom, lat. praenomen (dupa nume).

ELZEVIR, elzevire, s. n. Caracter de litera subtire cu talpa triunghiulara. ♦ Editie imprimata sau publicata de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzevir. – Din fr. elzevir.

CASNIC² ~ca (~ci, ~ce) m. si f. 1) Persoana care locuieste intr-o casa cu alti membri ai familiei. 2) Persoana nesalarizata care se ocupa numai cu gospodaria. /casa + suf. ~nic

GENEALOGIE ~i f. 1) Filiatie a membrilor unei familii, de diferite generatii, in functie de gradul lor de rudenie. 2) Reprezentare intr-un tablou, intr-un grafic a unei astfel de filiatii. 3) Stiinta care se ocupa cu studiul diferitelor filiatii; istorie a neamului. /<fr. genealogie, lat. genealogia

PATRONIM ~e n. Nume purtat de membrii aceleiasi familii si transmis de la parinti la copii; nume de familie. /<fr. patronyme

PATRONIMIC ~ce adj. si substantival 1): Nume ~ nume pe care il poarta (dupa tata) toti membrii unei familii. 2) (la unele popoare) Nume dat membrilor unei familii, format de la numele tatalui cu ajutorul unui sufix. /<fr. patronymique

RUDENIE ~i f. 1) Legatura directa sau colaterala intre membrii unei familii. Grad de ~. 2) v. RUDA. /ruda + suf. ~enie

APANAJ s.n. 1. Domeniu feudal acordat fiilor caselor domnitoare (fara insa a trece in proprietatea lor) pentru a le asigura existenta ; proprietate, venit acordat din bunurile statului unui membru al familiei domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat de cineva ; (fig.) ceea ce este propriu cuiva. [Var. apanagiu s.n. / < fr. apanage, cf. lat. ad – la, panis – paine].

ELZEVIR s.n. (Poligr.) Caracter de litera subtire si cu talpa dreapta. ♦ Editie imprimata de unul dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzevir. [< fr. elzevir].

polata, polate si polati, s.f. (inv. si reg.) 1. palat domnesc sau imparatesc; curte domneasca, princiara sau imparateasca; sala, camera mare intr-un palat. 2. incapere mica pe langa o casa taraneasca; camara, chelar; magazie, sopron. 3. camera mica de locuit in casele taranesti. 4. prisaca, stupina. 5. perete de legatura intre casa si o alta cladire alaturata. 6. streasina de casa; bucata de scandura asezata la streasina casei. 7. portiune dintr-un gard de scanduri. 8. schela care serveste ca suport muncitorilor care lucreaza la inaltime. 9. (in forma: polatie) avut, zestre, calabalac. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (in forma: poladie) populatie a unui tinut sau a unei tari.

APANAJ s. n. 1. domeniu funciar sau venit acordat de suverani pentru intretinerea unor membri ai familiei domnitoare. 2. bun material sau spiritual care apartine exclusiv cuiva. (< fr. apanage)

ELZEVIR s. n. 1. editie imprimata de unul dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzevir. 2. caracter de litera tipografica subtire si cu talpa dreapta. (< fr. elzevir)

GENEALOGIE s. f. 1. ordine cronologica a ascendentei membrilor unei familii, a unui neam etc.; filiatie. 2. disciplina auxiliara a istoriei care studiaza filiatia familiilor domnitoare, nobiliare etc. (< fr. genealogie, lat. genealogia)

H********E s. f. dezvoltare a unei tulburari genetice la aceeasi varsta a membrilor unei familii. (< fr. h*********e)

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Portiune dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat in chip arbitrar, din averea tarii, membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau, fig., spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva. – Fr. apanage.

ARBORE, arbori, s. m. 1. Planta lemnoasa cu trunchi solid si ramuri cu frunze care formeaza o coroana; copac; p. ext. pom. ◊ Compuse: arbore-de-paine = specie de arbore al carui fruct se mananca copt in cuptor, ca painea (Artocarpus incisa); arborele-vietii = a) arbore decorativ cu tulpina piramidala si cu frunze verzi, solzoase (Thuja occidentalis); b) fig. figura reprezentand evolutia omului de-a lungul vietii sale. ♦ Arbore genealogic = figura care (sub forma unui arbore cu ramuri pornite dintr-un trunchi comun) reprezinta filiatia membrilor unei familii si indica gradele de inrudire dintre ei. 2. Organ de masina care primeste si transmite o miscare prin rotatia in jurul axei sale. 3. Catarg. [Var.: arbor, (inv.) arbure s. m.] – Lat. arbor, -is.

RAZBOIUL FRANCO-PRUSIAN (1870-1871), razboi purtat de Prusia impotriva Frantei, avand ca pretext candidatura unui membru al familiei Hohenzollern la tronul Spaniei. Infranta la Sedan (1-2 sept. 1870) si Metz. Franta a fost nevoita sa incheie Pacea de la Frankfurt am Main. Razboiul a avut consecinte importante pentru istoria celor doua tari si a Europei; in Franta caderea celui de-al Doilea Imperiu si izbucnirea primei revolutii proletare (Comuna din Paris), iar in Germania realizarea unificarii acesteia in jurul Prusiei.

DINASTIE, dinastii, s. f. familie ai carei membri se succeda la carma unui stat (ca principi, regi sau imparati); sir de suverani care alcatuiesc o astfel de familie. – Din fr. dynastie.

ARBORE ~i m. 1) Planta lemnoasa cu tulpina inalta si cu crengi ramificate, pe care se afla frunzele, formand o coroana; copac. ◊ ~ de cacao planta lemnoasa tropicala cultivata pentru seminte comestibile. ~ de cafea planta lemnoasa tropicala din care se obtine cafeaua si cofeina. ~ de cauciuc planta lemnoasa tropicala din scoarta careia se extrage un suc, prin coagularea caruia se obtine cauciucul brut. ~ de chinchina planta lemnoasa tropicala din a carei scoarta se extrage chinina. ~ de paine planta lemnoasa exotica avand fructe mari, sferice, cu gust de paine, care se consuma fierte si coapte. ~ genealogic figura in forma de copac reprezentand ramificatiile unei familii si filiatia membrilor ei. ~ele vietii a) arbore exotic cu tulpina inalta, cu coroana deasa, foarte ramuroasa, si cu frunze mici solzoase, cultivata ca planta decorativa; tuia; b) forma a unei figuri reprezentand evolutia omului dea lungul vietii sale. 2) Organ de masina care transmite o miscare prin rotire in jurul axei sale. 3) Stalp de lemn sau de metal fixat vertical pe o nava pentru a sustine panzele si instalatiile de semnalizare; catarg. /<lat. arbor, ~oris

CIMOTIE ~i f. pop. Persoana inrudita prin alianta cu alta persoana; membru al aceleiasi familii; ruda; neam. ◊ Cu toata ~a cu toti ai casei; cu toata familia. [Art. cimotia; G.-D. cimotiei; Sil. -ti-e] /<ung. csimota

POJIJIE ~i f. 1) reg. Avut al unei gospodarii. 2) Persoana care se afla in legatura de sange sau prin alianta cu alta persoana; membru al aceleiasi familii; neam; ruda. [G.-D. pojijiei] /cf. ucr. pozyvu, rus. poziva

PRENUME ~ n. Nume individual dat unui om la nastere, prin care se distinge fiecare membru al unei familii; nume mic; nume de botez. /<fr. prenom, lat. praenomon

STRAIN ~a (~i, ~e) si substantival 1) Care tine de alta tara; propriu altei tari. Turisti ~i. 2) Care este originar din alta parte. Om ~. ◊ Prin ~i printre oameni necunoscuti; departe de casa, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu apartine vorbitorului. Lucruri ~e. 4) (despre persoane) Care nu se afla in relatii de rudenie; care nu este inrudit; care este membru al altei familii. Copil ~. 5) Care impartaseste conceptii contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de alta natura. 6) si adverbial Care este despartit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natura) de mediul in care se afla. Corp ~. 8) Care nu se leaga (de ceva); care este departe (de ceva). ~ de aceste preocupari. /<lat. extraneus

DINASTIE s. f. 1. familie ai carei membri se succed ereditar la conducerea unui stat; sir de suverani apartinand unei asemenea familii. 2. succesiune de personalitati a aceleiasi familii. (< fr. dynastie, gr. dynasteia, putere)

BOOTH [bu:θ], John Wilkes (1838-1865), actor american. membru al unei familii aristocratice. La izbucnirea Razboiului de Secesiune a imbratisat cauza Sudului. La asasinat pe presedintele Abraham Lincoln (1865).

TOKUGAWA [tokugaua], familie nobiliara japoneza, ramura a clanului Minamoto. Membri ai acestei familii au fost shoguni intre 1603 si 1867, promovand o politica de mentinere a randuielilor feudale si de izolare a Japoniei. In acelasi timp, epoca T. a insemnat pentru Japonia o perioada de mare stabilitate politica, prosperitate economica si inflorire culturala. Mai importanti: Ieyasu (1603-1605/1616), fondatorul dinastiei; Iemistu (1623-1651); Ienobu (1709-1712); Yoshimune (1716-1745).

BENJAMIN s. m. (Rar) Cel mai mic copil al unei familii; cel mai tanar membru al unui grup. – Din fr. benjamin.

ARBORE s.m. 1. Planta lemnoasa de talie mare; copac, pom. ◊ Arborele vietii = a) arbore decorativ, cu tulpina piramidala si frunze verzi, solzoase; tuia; b) (fig.) schema reprezentand evolutia omului de-a lungul vietii sale; arbore genealogic = desen in forma unui arbore din care se vad ramificatiile unei familii si gradele de rudenie dintre membrii ei. 2. Catarg. ◊ Arbore gabier = catarg care sustine gabia. 3. Axa care transmite o miscare de rotatie diferitelor organe ale unei masini. [< lat. arbor].

RACOVITA-CEHAN, familie de boieri din Moldova, ai carei membri au detinut importante dregatorii si au fost domni in Moldova si Tara Romaneasca. Mai importanti: 1. Mihai R., domn al Moldovei (1703-1705, 1707-1709, 1715-1726) si al Tarii Romanesti (1730-1731, 1741-1744). A practicat o fiscalitate excesiva. 2. Constantin R., domn al Moldovei (1749-1753, 1756-1757) si al Tarii Romanesti (1753-1756, 1763-1764). Fiul lui R. (1). A favorizat pe boierii greci, ceea ce a provocat ostilitatea boierilor pamanteni. 3. Stefan R., domn al Tarii Romanesti (1764-1765). Fiul lui R. (1) si frate cu R. (2). In timpul lui continua sa se manifeste opozitia boierilor pamanteni fata de boierii greci. Asuprirea fiscala provoaca, in mai 1765, rascoala rufeturilor din Bucuresti. 4. Alecu R. (1773-1853), fiul dregatorului Mihai R., nepotul lui R. (3), magistrat, presedinte al Comisiei proprietatii in vremea Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca.

TIMIR, timire, s. n. 1. (Inv. si reg.) Emblema care serveste drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oras, al unei corporatii sau membrilor ei, unei tari etc. 2. Denumire data in evul mediu, in tarile romane, calauzei si insotitorului oficial al unui strain, mai cu seama de la hotare pana la curtea domneasca. [Var.: timara s. f.] – Din magh. cimer.

ATRIZI (‹ Atreu) (in mitologia greaca), familie celebra pentru blestemul care i-a urmarit pe membrii sai (Agammenon, Menelau, Egist, Electra, Oreste), datorat nelegiuirilor stramosului ei, Atreu.

HALFFTER [alfter], familie de muzicieni spanioli. 1. Rodolfo H. (1900-1987), compozitor spaniol. Stabilit in Mexic. membru al grupului celor opt. Tehnica imbinand serialismul si traditia lui M. de Falla. Balete („Don Lido de Almeria”), lucrari orchestrale. 2. Ernesto H. (1905-1989), compozitor si dirijor spaniol. Frate cu H. (1). Elev al lui de Falla, a carui cantata scenica, „Atlantida”, o finalizeaza dupa moartea acestuia. Lucrari influentate de Stravinski, de Grupul celor sase („Canticum in Memoriam P.P. Johannem XXIII”). 3. Cristobal (n. 1930), compozitor si dirijor spaniol. Nepot al lui H. 1. SI 2. Atasat, in compozitie, traditiei polifonice spaniole („Riccercare para organo”), este unul dintre principalii reprezentanti ai avangardei. Ca dirijor, repertoriul sau a inclus treptat piese muzicale contemporane (invitat uneori sa-si dirijeze propriile lucrari).

LENES, -A, lenesi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Om) caruia ii lipseste dorinta, placerea de a munci, de a fi activ, caruia ii e lene; (om) trandav. 2. Adj. Care tradeaza, exprima lene. Gesturi lenese. ♦ Care este domol, incet. Mersul lenes al melcului. 3. S. m. (La pl.) familie de animale mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevazute cu gheare puternice si arcuite, care se misca incet si stau zile intregi agatate pe aceeasi creanga (Bradypodidac); (si la sg.) animal din aceasta familie. – Lene + suf. -es. (2) Calc dupa fr. paresseux, germ. Faultier.

SAURIENI (‹ fr.; {s} gr. saura „soparla”) s. m. pl. Ordin (sau, in alte clasificari, subordin din ordinul Squamata) de reptile cu pielea acoperita de solzi cornosi, uneori papile, tuberculi sau spini, cu o singura arcada a capului si coada de obicei lunga (Sauria). La unele specii, membrele sunt rudimentare sau lipsesc. Frecvent prezinta fenomenul de autotomie. Exista numeroase familii de s., dintre care se remarca soparlele (cu forme evoluate, dar si familii primitive ca gekonidele si agamidele), iguanele, cameleonii si familia „sarpelui orb”. Traiesc pe toate continentele si se hranesc mai ales cu nevertebrate. Sin. Lacertilieni.

consiliu m. (lat. consilium). Sfat, sfatuire, parere data cuiva ca sa faca ceva. Adunare p. a se sfatui. Localu consiliului. Consiliu de ministri, consiliu p. a delibera despre afacerile statului. Consiliu de razboi, consiliu p. justitia militara. Consiliu de stat, consiliu p. a prepara legi, ordonante si regulamente, a rezolva dificultatile care se ridica in materie administrativa si a judeca apelurile contentiosului administrativ. Consiliu judetenesc (gresit zis judetean), consiliu compus din 18 membri, p. afacerile judetului. Consiliu comunal, consiliu compus tot din 18 membri, p. afacerile comunei. Consiliu permanent, consiliu alaturat ministerului Educatiunii Nationale. Consiliu de familie, consiliu compus din rude si prezidat de un judecator ca sa apere interesele unui minor. Consiliu judiciar, persoana numita de un tribunal ca sa-l infrineze pe cel declarat in stare de prodigalitate sau incapacitate civila sau legala. Consiliu de disciplina, tribunal instituit p. disciplina. Consiliu de zece, un tribunal secret in foasta [!] republica a Venetiii.

UNIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A UNI si A SE UNI. 2) (despre colectivitati sau despre membrii acestora) Care se caracterizeaza prin unitate de idei, idealuri comune, actiuni unanim acceptate. familie ~ ta. 3) si substantival Care tine de biserica crestina orientala unita cu biserica catolica; uniat. /v. a (se) uni

PARTIDA s. f. 1. desfasurare completa a unui joc. ◊ indeletnicire placuta in grup, organizata din timp. 2. (proiect de) casatorie; (p. ext.) persoana vizata. 3. sistem de contabilitate pe categorii de operatii economice. ◊ cont. 4. cantitate de marfuri vandute sau cumparate o data. 5. (muz.) parte dintr-o compozitie executata de unul dintre membrii unui ansamblu sau de un grup la unison; grup de instrumente din aceeasi familie, apartinand unui ansamblu, care executa aceasta parte. (< ngr. partida, it. partita)

IMUNITATE s. f. 1. rezistenta a unui organism fata de anumite infectii, otravuri sau alte substante straine. 2. situatie a unei persoane care beneficiaza de anumite prerogative sau scutiri legale speciale in cadrul sarcinilor ori drepturilor pe care le are. ♦ ~ parlamentara = drept de care se bucura membrii unei adunari legiuitoare de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte; ~ diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. (< fr. immunite, lat. immunitas)

IMUNITATE s. f. 1. Rezistenta a organismului fata de actiunea microbilor patogeni sau a produsilor toxici ai acestora. 2. (In societatea medievala) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stapanilor de pamant de a judeca, de a strange impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fara amestecul reprezentantilor puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucura unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legislative de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunite, lat. immunitas, -atis.

IMUNITATE s.f. 1. Stare a unui organism care a devenit rezistent fata de anumite boli sau otravuri. 2. Situatia unei persoane care beneficiaza de anumite prerogative sau scutiri legale speciale in cadrul sarcinilor sau drepturilor pe care le are. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legiuitoare de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte; imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. [Cf. fr. immunite, lat. immunitas].

CLISTENE (CLEISTHENES) (sec. 6 i. Hr.), om politic atenian din familia Alcmeonizilor, conducator al partidului democratilor. Reformele sale constitutionale (509 i. Hr.) cu caracter democratic au produs transformari radicale in Atena. A impartit terit. Aticii in uniuni ad-tive, numite deme, a limitat numarul membrilor Sfatului la 500, astfel incit adunarea poporului (eclesia) sa detina autoritatea politica suprema si a instituit serviciul militar obligatoriu.

CLAN (‹ fr., engl.) s. n. 1. Grup de familii inrudite la popoarele celtice; p. ext. comunitatea umana din comuna primitiva, compusa din indivizi uniti prin legaturi de rudenie si de limba; ginta, trib. ◊ (SOCIOL.) C. totemic = trib primitiv intemeiat pe apartenenta tuturor membrilor la acelasi totem. 2. (MAT.) Multime K nevida de parti ale unei multimi E, cu proprietatea ca oricare ar fi doua multimi din K reuniunea si diferenta lor apartin lui K. ◊ C. borelian = c. K avind proprietatea ca reuniunea unui numar infinit de multimi din K apartine lui K; corp borelian. 3. (Peior.) Clica.