PARAPLEGIE, paraplegii, s. f. Paralizia ambelor membre inferioare. – Din fr. paraplegie.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pana la varful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea in spatiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. In (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = in pozitie verticala; sus. In varful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe varfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pana in picioare = de sus si pana jos, in intregime; cu desavarsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ◊ Expr. Unde-ti stau picioarele iti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) in picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau in) picioare = a) a se insanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau in) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atatia...) ani pe un picior = are o varsta mai mare decat cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a ingriji un bolnav si a-l insanatosi. A scula (sau a pune etc.) in picioare = a mobiliza in vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu incetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior in groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batran, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele inainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) in picioarele cuiva = a impiedica, a incurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramane, a fi) in picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi intemeiat; c) a sta, a ramane intact sau in pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) in picioare = seamana intocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari intr-un picior = a se bucura mult. Cat te-ai intoarce (sau invarti) intr-un picior = repede de tot, intr-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a incepe sa fuga (repede), a o lua la goana; a incerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strange picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili inaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcandu-l pe incaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urat, a mazgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea intr-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada intre picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) in picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a inchina etc. ceva) la picioarele cuiva = a inchina, a oferi cuiva (ceva) in semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omori pe cineva. A bate din picior = a incerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul in prag = a lua o atitudine hotarata, a se opune energic. A da din maini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfarsit, pentru a scapa dintr-o incurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele in apa rece = a se gandi profund si indelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) in stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de maini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se inmuia) cuiva (mainile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapani (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute intamplator, ocazional, fara sediu sau firma inscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mancat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. a**l. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamant, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. a**l. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamant lasata neexploatata in scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. a**l. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; in sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, avand lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi in unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.

PARAPLEGIE s.f. (Med.) Paralizie completa a ambelor membre inferioare. [Gen. -iei. / < fr. paraplegie, cf. gr. para – langa, plege – lovitura].

OSOS, -OASA (‹ os) adj. 1. Care tine de oase, privitor la oase. ◊ Sistem o. = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor. La om este format din 250-260 segmente osoase; oasele craniului (8), oasele fetei (14), osul hioid (1), coloana vertebrala (33-34), coaste si stern (25), membre superioare (64), membre inferioare (60). Impreuna cu ligamentele articulare, cu tendoanele si muschii formeaza aparatul locomotor. V. schelet. 2. Cu osoase mari; ciolanos; p. ext. slab, uscativ.

GLEZNA, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde portiunea articulatiei tibiei cu tarsul. ♦ Proeminenta osoasa formata in aceasta regiune. ♦ Parte mai subtire a gambei, situata deasupra articulatiei tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsa intre fluier si chisita. – Din sl. glezinu, glezna.

HIPOSTAZA, hipostaze, s. f. Stagnare a sangelui in vasele capilare ale membrelor inferioare ale corpului sau in plamanii bolnavilor care au stat mult timp in pat. – Din fr. hypostase.

VARICE s. f. pl. Dilatatie venoasa permanenta si neregulata, mai frecventa la membrele inferioare, produsa de pierderea elasticitatii peretilor venelor. – Din fr. varice, lat. varix, -ricis.

PELVIAN, -A, pelvieni, -e, adj. Care apartine pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formeaza bazinul animalelor vertebrate superioare. Centura pelviana = centura osoasa formata din cele doua oase coxale, care leaga membrele inferioare de coloana vertebrala. Prezentare (sau pozitie) pelviana = pozitie anormala a fatului la nastere, cu bazinul inainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

PODAGRA, podagre, s. f. Guta localizata la membrele inferioare, afectand indeosebi degetul mare al piciorului. – Din ngr. podaghra.

POLIOMIELITA, poliomielite, s. f. Boala infectioasa epidemica sau contagioasa provocata de un virus specific, care produce leziuni anatomice in substanta cenusie a maduvei spinarii, atingand celulele nervoase motorii, si care se manifesta prin febra, tulburari digestive, somnolenta si dureri in muschii membrelor, urmate de paralizii localizate de obicei la membrele inferioare; paralizie infantila. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyelite.

SOLD, solduri, s. n. Parte a corpului omenesc situata intre mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. si adv. Intr-un sold = (aplecat) intr-o parte, stramb. ◊ Expr. Cu mana (sau cu mainile) in sold (sau in solduri) = fara a intampina nici o greutate, fara nici o grija, in voie. A sta cu mainile in solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mainile in sold (sau in solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. a**l. Parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povarnis. – Cf. pol. szoldra.

FILARIOZA s. f. Boala provocata prin localizarea in organism a filariei si care se manifesta prin abcese, umflarea membrelor inferioare etc. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. filariose.

ELEFANTIAZIS s. n. Boala caracterizata prin dezvoltarea exagerata a membrelor inferioare sau a organelor genitale, care sunt deformate printr-un edem enorm. [Pr.: -ti-a-. – Var.: elefantiaza s. f.] – Din fr. elephantiasis.

SCIATIC, -A, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (In sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleaca din partea de jos a maduvei spinarii si se ramifica in coapsa, gamba si laba piciorului, inervand membrele inferioare. 2. Adj. Care tine de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatica. 3. S. f. Boala care se manifesta prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuata la miscare, la care se mai pot adauga tulburari motorii, vasculare si trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

BOLDAN s. v. ciolan, fluier, membru inferior, os, picior, tibia.

CRAC s. v. brat, coarda, craca, creanga, membru inferior, picior, ramificatie, ramura.

GIONAT s. v. membru inferior, picior.

LABA s. v. membru inferior, mana, picior.

PICIOR s. 1. (ANAT.) membru inferior, (pop., fam. si depr.) crac, (pop.) laba, (reg.) gionat, (prin Bucov.) boldan. (~ul drept.) 2. (la pl.) (pop., fam si depr.) craci (pl.), gaibarace (pl.), gaibe (pl.), gaide (pl.), zgaibarace (pl.). (Nu mai sta cu ~oarele departate!) 3. (MED.) picior plat = platfus. 4. proteza, (rar) pilug. (~ de lemn.) 5. v. butuc. 6. (TEHN.) (reg.) macau, popic. (~ la coada coasei.) 7. (TEHN.) picior cu culisa v. subler. 8. (BOT.) piciorul-caprei (Aegopodium podagraria) = (reg.) laba-ursului; piciorul-cocosului = a) (Ranunculus pedatus) (reg.) boglar, galbenele (pl.), floare-de-leac, floricica-de-leac; b) (Ranunculus acris) (reg.) curpenita, jab, rarunchi, floare-brosteasca, leustean-brostesc, ochiul-boului, ochiul-broastei, talpa-cocosului.

ZGAIBARACE s. pl. v. membru inferior, picior.

PARAPLEGIE ~i f. Paralizie totala a membrelor (inferioare sau superioare). /<fr. paraplegie

ACNEMIE s.f. (Med.) Absenta congenitala a membrelor inferioare. [< fr. aknemie, cf. gr. a – fara, kneme – picior].

LOMBOSCIATICA s.f. (Med.) Nevralgie localizata in regiunea lombara si pe fata dorsala a membrelor inferioare. [Gen. -cii. / < fr. lombo-sciatique].

PARAPAREZA s.f. (Med.) Paralizie incompleta a membrelor inferioare. [Cf. gr. para – langa, paresis – paralizie].

VARICE s.f. Dilatatie patologica a venelor (mai ales a celor din regiunea membrelor inferioare) datorita pierderii elasticitatii acestora. // (In forma varico-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) varice”. [Pl. invar. / < fr. varice, cf. lat. varix].

ELEFANTIAZIS s.n. (Med.) Boala caracterizata prin ingrosarea exagerata a pielii, generalizata la membrele inferioare si la organele genitale externe, care sunt deformate printr-un edem enorm. [Pron. -ti-a-. / < fr. elephantiasis, cf. lat. elephantiasis – lepra].

FLEBITA s.f. Inflamatie a venelor, de obicei la membrele inferioare. [< fr. phlebite, cf. gr. phleps – vena].

podagraste s.f. (inv.) podagra (guta localizata la membrele inferioare).

scalambaie, scalambai, s.f. (reg.) scalambaitura, strambatura, schimonoseala (cu membrele inferioare).

slabie², slabii, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale si scobita a corpului, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului; desert, flamanzare. 2. fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc, corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul; articulatia femurului cu osul iliac; sold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.

PELVIAN, -A adj. (Anat.) Care apartine pelvisului, al pelvisului; centura pelviana = totalitatea oaselor care leaga membrele inferioare de coloana vertebrala. [Pron. -vi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. pelvien].

ACNEMIE s. f. absenta congenitala a membrelor inferioare. (< fr. aknemie)

BRAHISCHELIE s. f. dezvoltare insuficienta a membrelor inferioare, cu alungirea exagerata a celor superioare. (< fr. brachyskelie)

FLEBITA s. f. inflamatie a unei vene, de obicei la membrele inferioare. (< fr. phlebite)

LOMBOSCIATICA s. f. nevralgie localizata in regiunea lombara si pe fata dorsala a membrelor inferioare. (< fr. lombo-sciatique)

MELALGIE s. f. nevralgie a membrelor (inferioare). (< fr. melalgie)

PARAPAREZA s. f. paralizie incompleta a membrelor inferioare. (< engl. paraparesis)

PARAPLEGIE s. f. paralizie completa a membrelor inferioare. (< fr. paraplegie)

PELVIAN, -A adj. al pelvisului. ♦ centura ~a = totalitatea oaselor care leaga membrele inferioare de coloana vertebrala; membre ~ ene = membrele posterioare la nevertebrate; prezentatie ~a = pozitie a fatului, la nastere, cu bazinul inainte. (< fr. pelvien)

STAUROPLEGIE s. f. hemiplegie care afecteaza unul din membrele superioare si membrul inferior opus. (< fr. stauroplegie)

VARICE s. f. pl. dilatatie patologica a venelor membrelor inferioare, datorita pierderii elasticitatii acestora. (< fr. varice, lat. varix)

RAHITISM (‹ fr., it.) s. n. Boala intalnita la copii si adolescenti, cauzata de o carenta cronica de calciu sau de vitamina D (datorita unui deficit alimentar sau unui deficit de expunere la soare), care provoaca tulburari in metabolismul fosforului si al calciului, ceea ce duce la o mineralizare incompleta a oaselor. Se manifesta prin deformari osoase (ingrosarea extremitatilor oaselor, curbarea membrelor inferioare, proeminente la nivelul coastelor si a sternului) si intarziere in aparitia dintilor etc. Tratamentul implica doze masive de vitamina D, expunere la soare si o dieta echilibrata.

AMIXIE² s. f. 1. reproducere a unui organism pe cale asexuata la speciile inferioare. 2. restrictie impusa membrilor unei colectivitati de a contracta casatorii cu parteneri din aceeasi casta, rasa, religie etc. (< fr. amixie)

DIPOD, -A adj. 1. (despre animale inferioare) cu doua membre sau organe analoage servind drept picioare. 2. (despre versuri) alcatuit din doua picioare. (< fr. dipode)

ALOKINEZIE (‹ fr.) s. f. (MED.) Tulburare de coordonare constind in faptul ca o miscare comandata unui membru superior sau inferior este executata de membrul simetric.

COSEALA s. f. (MED. VET.) Afectiune traumatica, intilnita mai frecvent la cai, produsa de lovirea, in mers, a partii inferioare a unui membru de catre membrul congener.

CAVALER, cavaleri, s. m. 1. (In Roma antica) membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (In evul mediu, in apusul si in centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, initial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, in unele tari, posesorului anumitor decoratii importante. 4. Persoana avand titlul de cavaler (1-3). 5. Calaret. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegatie, generos si nobil; om amabil, binevoitor, indatoritor. 7. (Pop.) Tanar necasatorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tanar necasatorit care insoteste pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).

PREPARATOR, -OARE I. adj. care prepara; preparatoriu. II. s. m. f. 1. persoana care combina anumite materiale etc. spre a obtine un produs nou, a imbunatati calitatea unor produse etc. 2. membru al corpului didactic universitar (inferior in grad asistentului) care ajuta pe profesori in activitatea stiintifica si didactica cu studentii. 3. meditator. (< fr. preparateur, lat. praeparator)

BRONTOZAUR (‹ fr. {i}; {s} gr. bronte „tunet” + saura „sopirla”) s. m. Reptila mezozoica din ordinul dinozaurienilor, cu corpul mare (25-30 m), greu (3,5 t), capul foarte mic, coada foarte lunga si membrele anterioare mai scurte decit cele posterioare. Fosila caracteristica pentru Jurasicul superior si Cretacicul inferior din America de Nord (Brontosaurus).

SUPLEANT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) inv. Judecator de rang inferior (cu atributii de mica importanta). 2) Persoana care suplineste temporar pe cineva intr-o functie. ◊ membru ~ membru ales (sau numit) intr-un organ de stat, intr-un comitet, care poate inlocui pe titular, avand drept de vot consultativ. [Sil. -ple-ant] /<fr. suppleant

cavaler m. (rus. kavaler, fr. cavalier, ngr. kavallieris, d. it. cavaliere, care vine d. cavallo, cal. V. cal). Cetatean roman din al doilea ordin (eques). Nobil admis in ordinu cavalerizmului in evu mediu: cavaleru Bayard. membru al unui ordin militar (ca cei din Malta ori cei Teutoni). Nobil de un rang inferior celui de baron (obisnuit in Italia si Austria). Purtator al unei decoratiuni in gradu cel mai de jos: cavaler al Coroanei Romaniii. Barbat, in opoz. cu dama la dans. Pop. Holtei. Cavaler ratacitor, cavaler care cutreiera lumea ca sa indrepte nedreptatile (ca Don Quijote). Cavaler de industrie, escroc.

LACERTILIAN (‹ fr.; {s} lat. lacerta „soparla”) s. m. (La pl.) Subordin de reptile ovipare, cu corpul alungit si acoperit cu solzi epidermici cornosi, fanta cloacala transversala si fosa temporala inferioara deschisa. Coada lor se poate rupe in mod reflex, intr-un loc predeterminat, prin fenomenul de autotomie, pentru ca apoi sa se regenereze. La anumite specii membrele sunt reduse sau chiar absente; (si la sg.) reptila din acest ordin (soparla, iguana, naparca).

LABA ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna in jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab

APEL, apeluri, s. n. 1. Strigare (a numelor membrilor unei colectivitati, spre a verifica prezenta lor). ♦ Chemare adresata maselor (oral sau in scris). ♦ Cerere, rugaminte, indemn. ◊ Expr. A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte, cu o cerere. 2. ( Inv.) Actiune facuta la o instanta judecatoreasca superioara, spre a obtine anularea unei sentinte date de o instanta inferioara. 3. Producerea unui semnal sonor sau luminos intr-un post telefonic, telegrafic sau intr-o centrala telefonica. – Fr. appel.