FENOMENOLOGIE s. f. 1. Curent in filozofie care isi propune sa studieze fenomenele constiintei prin prisma orientarii si a continutului lor, facand abstractie de omul real, de activitatea lui psihica concreta si de mediul social. 2.(La Hegel) Teorie filozofica in care se afirma primatul constiintei asupra existentei si se incearca in mod rational descrierea procesului dezvoltarii constiintei. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se manifesta ele in timp si spatiu. – Din fr. phenomenologie.

ANTURAJ s. n. Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care inconjoara in mod obisnuit pe cineva; mediul, compania, societatea in care traieste cineva. – Din fr. entourage.

ANTROPOLOGISM n. Conceptie filozofica care considera omul ca parte a naturii fara a tine seama de mediul social-istoric al dezvoltarii lui. /<fr. anthropologisme

A SE INSINGURA ma ~ez intranz. (despre persoane) A se izola de mediul social. /in + singur

STIHIE ~i f. 1) Fenomen natural care se manifesta cu o forta distrugatoare. 2) (in filozofia antica) Fiecare dintre elementele de baza ale naturii (foc, apa, aer, pamant). 3) (in superstitii) Duh rau care personifica forta oarba a naturii. 4) fig. Forta oarba care actioneaza in mediul social. 5) rar Loc pustiu; pustietate. [G.-D. stihiei] /<ngr. stiheion, sl. stihija

SANOGENEZA s.f. Ramura a medicinii care se ocupa cu asigurarea starii de sanatate a populatiei, studiind mediul social ca factor patologic, influenta locuintei si a conditiilor de munca, fenomenele de urbanizare, de poluare etc. [Cf. fr. sangenese < lat. sanus – sanatos, gr. genesis – nastere].

ANTROPOLOGISM s.n. Conceptie filozofica care considera omul numai ca parte a naturii, in afara conditionarii sale de catre mediul social-istoric in care se dezvolta. [< fr. anthropologisme].

ANTURAJ s. n. mediul social in care traieste cineva. (< fr. entourage)

SANOGENEZA s. f. ramura a medicinei care se ocupa cu asigurarea starii de sanatate a populatiei, studiind mediul social ca factor patologic, influenta locuintei si a conditiilor de munca. (< fr. sanogenese)

ANTURAJ, anturaje, s. n. Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care inconjura in mod obisnuit pe cineva; mediul, compania, societatea in care traieste cineva. – Din fr. entourage.

ATMOSFERA, (3) atmosfere, s. f. 1. Invelis gazos care inconjoara pamantul; aer; spec. aer pe care il respira cineva. ♦ (Fig.) mediul social inconjurator; ambianta. ♦ (Fig.) Stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva. 2. Masa de gaze si de vapori aflata intr-un spatiu in care au loc reactii chimice. 3. Unitate de masura a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphere.

PICARESC, -ESCA, picaresti, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajelor apartinand mediului interlop (cersetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investigheaza cele mai diverse medii sociale, moravuri etc. si face o critica ascutita relatiilor sociale din Spania sec. XVI-XVII – Din fr. picaresque.

CLIMAT, climate, s. n. 1. Clima (1). 2. Fig. mediu social, politic, moral etc.; ambianta. – Din fr. climat.

COLONIE¹, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

SFERA, sfere, s. f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cereasca”) Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele in cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. Sfera de influenta = intindere, spatiu, domeniu in cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda insusirile reflectate in continutul acesteia. – Din fr. sphere, lat. sphaera.

Asocial ~a (~i, ~e) (despre oameni) Care nu este adaptat mediului social. /<fr. asocial

ATMOSFERA¹ f. 1) Invelis gazos care inconjura Pamantul; aer; cer; vazduh. 2) Amestec de gaze care il respira vietatile aerobice; aer. 3) fig. Stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva; mediu social. ~ apasatoare. ◊ A face ~ a crea o anumita stare de spirit. [G.-D. atmosferei; Sil. -mo-sfe-] /<fr. atmosphere, gr. atmosphaira

BILINGV ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care cunoaste si vorbeste in mod curent doua limbi. 2) Care este facut in doua limbi. Invatamant ~. Dictionar ~. 3) (despre medii sociale) Care are doua limbi de comunicare; cu doua limbi de comunicare. /<fr. bilingue

CLOACA ~ce f. 1) Galerie subterana unde se varsa murdariile dintr-un oras. 2) Masa de apa murdara si fetida. 3) fig. mediu social vicios; mocirla. 4) fig. Loc cu reputatie proasta. 5) (la amfibii, reptile, pasari etc.) Orificiu comun al canalelor u*****e si genitale. [G.-D. cloacei; Sil. cloa-ca] /<fr. cloaque, lat. cloaca

MLASTINA ~i f. 1) Teren pe care se acumuleaza si stagneaza apa provenita din ploi, din inundatii sau din panza freatica. 2) fig. mediu social viciat; mocirla. [G.-D. mlastinii] /<sl. mlastina

MOCIRLA ~e f. 1) Apa statatoare plina de mal si noroi. 2) fig. mediu social viciat; mlastina. /cf. bulg. motilo

MODA ~e f. Ansamblu de preferinte sau deprinderi care predomina temporar intr-un mediu social (fel de a se imbraca, de a se comporta, de a se exprima etc.). ◊ Jurnal de ~ revista ilustrata in care sunt recomandate modele de obiecte de imbracaminte. La ~ care corespunde gustului la un moment dat; care se foloseste frecvent; modern; actual. De ~ veche demodat; desuet. [G.-D. modei] /<it. moda, germ. Mode, ngr. moda, fr. mode

OFICINA ~e f. 1) Laborator anexat la o farmacie, unde se prepara unele medicamente. 2) mediu social unde se urzesc intrigi, calomnii sau comploturi. ~ de spionaj. ~ de false noutati. /<lat. officina, fr. officine

PEDOLOGIE² f. Ansamblu de conceptii psihologice, biologice si sociologice care sustin ca dezvoltarea copilului este determinata de ereditate si de influenta mediului social. [G.-D. pedologiei] /<fr. pedologie

PICARESC ~sca (~sti) (despre opere literare, mai ales spaniole, din sec. XVI-XVII) Care investigheaza diverse moravuri, medii sociale, reliefand, in mod sarcastic, amanuntul pitoresc, ineditul aventurii, prin intermediul personajelor din mediul interlop (cersetori, aventurieri etc.). /<fr. picaresque

PUTRED ~da (~zi, ~de) 1) (despre substante organice) Care s-a descompus sau se afla in stare de descompunere sub actiunea unor microorganisme. Lemn ~. ◊ ~ de bogat (sau bogat ~) foarte bogat. 2 fig. (despre stari si lucruri, medii sociale) Care vadeste decadere economica si morala. /<lat. putridus

sociopatie s.f. Tulburare de comportament avand drept cauza deficientele educatiei intr-un mediu social nefavorabil. (< fr. sociopathie)

MODA s.f. 1. Obicei, deprindere colectiva, specifica la un moment dat unui mediu social; (spec.) gust, preferinta (generalizata) la un moment dat pentru un anumit fel de a se imbraca. 2. Magazin de mode = magazin de palarii de dama sau de accesorii pentru imbracamintea femeiasca; jurnal (sau revista) de mode = publicatie care cuprinde modele de haine. [Cf. fr. mode, it. moda].

PATRIE s.f. 1. Tara unde s-a nascut cineva, tara de bastina. 2. Loc unde s-a nascut cineva, loc de bastina; oras, tinut, pamant natal. ♦ mediu social din care face parte cineva. 3. Loc unde a luat nastere sau s-a dezvoltat o stiinta, o arta etc. [Gen. -iei. / < lat., it. patria, fr. patrie].

SFERA s.f. 1. (Geom.) Suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect avand aceasta forma; glob. 2. Regiune cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (Fig.) Domeniu, cuprins, limite. ♦ Sfera de influenta = intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita influenta cuiva sau a ceva. ♦ mediu (social). 4. (Log.) Totalitatea obiectelor sau indivizilor la care se refera caracterele esentiale ale unei notiuni. [Pl. -re. / cf. lat. sphaera, gr. sphaira, fr. sphere, it. sfera].

SOCIOPATIE s.f. (Liv.) Tulburare de comportament avand drept cauza defectele educatiei intr-un mediu social nefavorabil. [Gen. -iei. / < fr. sociopathie, cf. lat. societas – societate, gr. pathos – boala].

PSIHAGOGIE s. f. 1. ansamblu de actiuni si tehnici educative care urmaresc (re)modelarea conduitei morale a individului, potrivit cerintelor mediului social. 2. psihoterapie prin metode educative. (< fr. psychagogie)

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

ATMOSFERA, (II) atmosfere, s. f. I. 1. Invelis gazos care inconjura pamantul; aerul pe care il respira cineva. ♦ Fig. mediul social inconjurator; ambianta. 2. Fig. Stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva. ◊ Expr. A face atmosfera = a crea o anumita stare de spirit in legatura cu o persoana, cu un scop urmarit etc. II. Unitate de masura a presiunii gazelor. – Fr. atmosphere (< gr.).

CHABROL [sabrɔl], Claude (1930-2010), regizor francez de cinema. Pionier al „noului val” („Frumosul Serge”, „Verii”). Filme comerciale, dar si de profunzime a investigatiei mediilor sociale („Scandal”, „Nunta singeroasa”, „Violette Noziere”).

AMBIANTA, ambiante, s. f. mediu material, social sau moral in care traieste cineva sau in care se afla ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.

NUVELA, nuvele, s. f. 1. Specie literara a genului epic, mai ampla si mai complexa decat schita, mai scurta si mai simpla decat romanul, care infatiseaza un episod semnificativ din viata unuia sau mai multor personaje (prezentate in mediul lor social). 2. (Inv.) Noutate (3). [Var.: (rar) novela s. f.] – Din fr. nouvelle, it. novella.

PATRIE, patrii, s. f. 1. mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ Tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

PEDOLOGIE² s. f. 1. Curent pedagogic care sustine ca dezvoltarea copilului ar fi determinata fatal de ereditate si de mediul sau social (conceput ca invariabil). 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate etc. – Din fr. pedologie.

PLEBE f. 1) (in Roma antica) Populatie libera fara ocupatie permanenta, care se intretinea din castiguri ocazionale. 2) (in evul mediu) Patura sociala care includea cei mai saraci oraseni. 3) Patura sociala fara drepturi, fara merite, corupta. /<fr. plebe, lat. plebs, ~bis

NUVELA s.f. Specie a genului epic in proza, mai redusa decat romanul, care cuprinde parti caracteristice din viata unor personaje pe care le prezinta in diversitatea caracterelor lor, in mediul lor social, urmarind un conflict unic, concentrat. [Var. novela s.f. / < fr. nouvelle, cf. it. novella – povestire < lat. novella – lucru nou].

PEDOLOGIE² s.f. 1. Stiinta despre copil. ♦ Curent in pedagogie care sustine ca soarta copilului ar fi determinata in mod fatal de ereditate si de mediul sau social, conceput ca invariabil. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. [Gen. -iei. / < fr. pedologie, cf. gr. pais – copil, logos – studiu].

NUVELA s. f. specie a genului epic in proza, mai redusa decat romanul, care cuprinde parti caracteristice din viata unor personaje prezentate in diversitatea caracterelor lor, in mediul lor social. (< fr. nouvelle, it. novella)

PEDOLOGIE² s. f. 1. stiinta despre copil. 2. curent in pedagogie care sustine ca soarta copilului ar fi determinata in mod fatal de ereditate si de mediul sau social, socotit imuabil. 3. studiu al caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. (< fr. pedologie)

ORZESZKOWA [oʒeʃkova], Eliza (1841-1910), scriitoare poloneza. Participanta la rascoala din 1863. Romane cu caracter social, investigand mediul rural si evreiesc sau prezentand conditia femeii sub aspect etic si psihologic („Neamul Dziurdzilor”, „Badaranul”, „Eli Makover”, „Pe raul Niemen”, „Marta”, „Argonautii”). Nuvele („Puternicul Samson”).

TENDENTIONISM s.n. (Rar) Tendentiozitate. ♦ Proprietate a operei de arta de a reflecta tendintele mediului natural si social care o determina. [Pron. -ti-o-. / < tendentios + -ism].

TENDENTIONISM s. n. proprietate a unei opere de arta de a reflecta tendintele mediului natural si social care o determina. (< tendentios + -ism)

AMBIANTA, ambiante, s. f. mediu material si social care inconjura pe cineva sau ceva. [Pr.: -bi-an-] – Fr. ambiance.

VASALITATE f. 1) (in evul mediu) Ansamblu de raporturi sociale stabilite intre membrii clasei dominante, bazate pe acor-darea unor feude vasalilor de catre seniori. 2) Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta tara cu pastrarea autonomiei. [G.-D. vasalitatii] /<fr. vassalite

ECOLOGIE s. f. stiinta care studiaza interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. ♦ ~ sociala = disciplina sociologica avand ca obiect studiul relatiilor omului cu mediul sau, natural si social. (< fr. ecologie)

BUNEA, Augustin (1857-1909, n sat Vad, jud. Brasov), prelat si istoric roman. Acad. (1909). Unul dintre aparatorii fruntasilor politici romani implicati in procesul „Memorandumului”. Contributii privind istoria romanilor in evul mediu, cu deosebire viata sociala, politica si culturala din sec. 18 („Din istoria romanilor”, „Episcopul Ioan Inocentiu Klein (1728-1751)”, „Incercare de istoria romanilor pina la 1382”).

BRUNEA-FOX, F. (1898-1977, n. Roman), ziarist roman. Reportaje-ancheta cu alura de cronica sociala, investigind cele mai variate medii si categorii umane (p*********e, leprozerii, ghetoul, mahalaua). Traduceri.

VASALITATE s. f. 1. (In evul mediu, in apusul Europei) Ansamblul raporturilor sociale stabilite intre membrii societatii, pe baza acordarii de catre seniori vasalilor a unor feude, din care decurgeau obligatii reciproce; calitatea de vasal. 2. Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta, cu pastrarea autonomiei. – Din fr. vassalite.

COLONAT s. n. (In Imperiul Roman si in evul mediu in Europa) Forma de relatii sociale caracterizata prin legarea din ce in ce mai stransa a colonilor¹ de pamantul pe care il lucrau si pentru care plateau proprietarilor dijma. – Din lat. colonatus, fr. colonat.

PLEBEU ~i m. 1) (in Roma antica) Persoana care facea parte din plebe. 2) (in evul mediu) Orasean sarac. 3) Persoana fara drepturi sociale, lipsita de merite si corupta. /<lat. plebeius

PROTIPENDADA s. f. Marea boierime, care se bucura, in evul mediu, de privilegii speciale; p. ext. elita sociala. [Var.: (inv.) protipenda s. f.] – Din ngr. proti pendadha.

INVATAMANT ~inte n. 1) la sing. Activitate social organizata de instruire si de educare a tinerei generatii. 2) la sing. Totalitate a institutiilor de instruire dintr-o tara. ~ public. ~ mediu. ~ superior. 3) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatatura; lectie. ~intele istoriei. 4) fam. Indrumare data cuiva sau primita de cineva. /a invata + suf.~amant

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. ♦ Situatie (in spatiu). Asezarea geografica a unei tari. 2. Loc unde s-a asezat sau s-a stabilit cineva; locuinta, casa. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. ♦ (Rar) Constructie. 3. Oranduire (sociala).

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. 2. Loc unde se afla (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. 3. (Rar) Mod de organizare (sociala). – V. aseza.

CRONICA, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obisnuita mai ales in evul mediu, care cuprinde o inregistrare cronologica a evenimentelor sociale, politice si familiale; letopiset, hronic. 2. Articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimente politice, sociale si culturale de actualitate. ♦ Scurta comunicare oficiala privind schimbari in componenta guvernului, miscari in corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.

mediu s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

AGARBICEANU, 1. Ion. I. (1882-1963, n. Cenade, jud. Alba), prozator roman. Preot unit. Acad. (1955). Povestiri, nuvele („Doua iubiri”, „Fefeleaga”, „Popa Man”, „Trasurica verde”) si romane („Arhanghelii”, „Faraonii”, „Legea trupului”, „Strigoiul”, „Sectarii”) remarcabile prin autenticitatea surprinderii vietii taranesti traditionale si prin acuitatea revelarii problemelor sociale, in care configureaza tipuri si conflicte caracteristice mediului ardelean. Memorialistica („Amintiri”, „Licean... odinioara”). 2. Ion I. A. (1907-1971, n. Bucium, jud. Alba), fizician roman. Fiul lui A. (1). M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. Contributii in spectroscopie, polarizarea luminii, fluorescenta, optica fizica. Conducatorul cercetarilor care au dus la realizarea primului laser romanesc (1962).

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

BING XIN (1900-1999), scriitoare chineza. Nuvele si romane de observatie sociala si de analiza psihologica, configurind situatia femeii in mediul micii burghezii chineze. Lirica intimista. Literatura pentru copii.

IGIENA s. f. 1. Ramura a medicinii care elaboreaza normele de aparare a sanatatii oamenilor si formele de aplicare a acestor norme pe baza studierii interdependentei si interactiunii dintre om si mediul inconjurator, a conditiilor de trai, precum si a relatiilor sociale si de productie. 2. Ansamblu de reguli si de masuri practicate pe care cineva le respecta pentru a-si pastra sanatatea. [Pr.: -gi-e-. – Var.: higiena s. f.] – Din fr. hygiene.

social ~a (~i, ~e) 1) Care tine de societate; propriu societatii. mediu ~. Progres ~. 2) Care apartine unei anumite clase, unui anumit grup al societatii. 3) Care este propriu unui grup de oameni. [Sil. -ci-al] /<fr. social, lat. socialis, it. sociale

PLEBE s. f. 1. (in Roma antica) patura sociala lipsita de drepturi sau cu drepturi limitate. 2. (in evul mediu) patura cea mai saraca a populatiei orasenesti; (p. ext.) populatie asuprita, exploatata; poporul de jos, gloata. ◊ (peior.) categorie de oameni declasati; drojdia societatii. (< fr. plebe, lat. plebs)

GEOPOLITIC, -A I adj. referitor la geopolitica. II. s. f. studiu al raporturilor dintre mediul natural inconjurator si politica statelor. ◊ doctrina care, in explicarea fenomenelor sociale si politice, atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretati in mod denaturat, in spiritul teoriei expansioniste si rasiste a „spatiului vital”. (< fr. geopolitique, /II/ germ. Geopolitik)

EDUCOGEN, -A adj. Mediu educogen = mediul psihosocial capabil sa contribuie la formarea omului si la integrarea lui sociala. [Cf. fr. educogene].

SUBCULTURA s. f. 1. tendinta subiacenta de manifestare a unei culturi elementare. 2. subdiviziune a culturii nationale, caracterizata printr-o combinatie de factori specifici unui grup social. 3. (med.) cultura care rezulta prin insamantarea unei alte culturi intr-un mediu oarecare. (< engl., fr. subculture)

BOEM², -A, boemi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Artist care duce o viata dezordonata, neconforma convenientelor sociale. 2. Adj. Care corespunde firii sau felului de viata caracteristic boemilor² (1). 3. S. f. mediu in care traiesc boemii² (1); viata dusa de boemi² (plina de privatiuni, dezordonata). – Din fr. boheme.

DELINCVENTA ~e f. 1) Fenomen social constand in savarsirea de delicte. 2) Ansamblu de delicte comise dintr-un anumit mediu pe parcursul unei perioade. /<fr. delinquance

ROMAN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de intindere mare, cu continut complex, care se desfasoara de-a lungul unei anumite perioade si angajeaza mai multe personaje, presupunand un anumit grad de adancime a observatiei sociale si analizei psihologice. ◊ Opera narativa in proza sau in versuri scrisa, in evul mediu, intr-o limba romanica. ♦ Fig. Impletire de intamplari cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (inv.) romant s. n.] – Din fr. roman.

DOMENIU ~i n. 1) (in evul mediu, in Europa apuseana) Proprietate funciara feudala; mosie foarte mare; latifundiu. 2) Sfera de activitate (sociala, economica, stiintifica, culturala). ~ stiintific. 3) Loc de raspandire a anumitor fenomene, activitati; arie. [Sil. -me-niu] /<fr. demaine

DABROWSKA [dobrofsca], Maria (1889—1965), scriitoare poloneza. A continuat traditia romanului realist polonez (ciclul „Nopti si zile“), realizand o ampla cronica a vietii sociale prin intermediul istoriei unei familii. Eseuri sociologice si povestiri („Cei fara pamant“) consacrate mediului taranesc.

CARTA, carte, s. f. 1. Nume dat (in evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii si libertati fundamentale ale unor clase sau paturi sociale si a servi drept constitutie unui stat. 2. Manifest cuprinzand revendicarile unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale. Carta Organizatiei Natiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.

ECOLOGIE s.f. Ramura a biologiei care studiaza raporturile dintre organisme si mediul in care se dezvolta si traiesc. ◊ (In sociologie) Ecologie umana = studiul relatiilor dintre fenomenele sociale si spatiile in care sunt cuprinse. [Gen. -iei. / < fr. ecologie, cf. gr. oikos – casa, logos – stiinta].

BUZURA, Augustin (n. 1938, sat Berinta, jud. Maramures), prozator roman. Acad. (1992). Romane de analiza a dilemelor morale („Absentii”, „Orgolii”), cu o larga deschidere spre problematica sociala postbelica („Fetele tacerii”, „Refugii”, „Drumuri cenusii”), lasand impresia de fina intuire a psihologiei oamenilor si mediilor.

DELINCVENTA, delincvente, s. f. 1. Fenomen social care consta in savarsirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor savarsite, la un moment dat, intr-un anumit mediu sau de catre persoane de o anumita varsta. [Var.: delicventa s. f.] – Din fr. delinquance.

CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile. ◊ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) Situatie de moment. In ~a noastra. 6) Situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition

CULTURALISM s. n. 1. preocupare culturala. 2. scoala americana de antropologie care admite ca esentiala specificitatea culturii, considerata ca obicei al grupului social, in opozitie cu natura. ◊ curent care pune accentul, in ce priveste formarea personalitatii, pe rolul factorilor de mediu socioculturali. (< fr. culturalisme)

HALBWACHS [albvaʃ], Maurice (1877-1945), sociolog si statistician francez. Adept si continuator al lui E. Durkheim. A studiat indeosebi mediile muncitoresti („Cauzele sinuciderii”, „Clasa muncitoare si nivelurile de trai”). Si-a bazat cercetarile pe notiunea de constiinta sociala, manifestata prin intermediul memoriei colective („Cadrele sociale ale memoriei”, „Psihologie colectiva”, „Memoria colectiva”). A murit in lagarul de la Buchenwald.

IZOLA vb. I. 1. tr. A da, a pune deoparte, a separa de ceea ce inconjura. ♦ A impiedica trecerea unei forme de energie in alta sau a unor substante dintr-un mediu (sau dintr-un corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. 2. tr., refl. A (se) indeparta de viata sociala. [< fr. isoler, it. isolare].

IZOLA vb. I. tr. 1. a desparti, a separa. 2. a impiedica trecerea unei forme de energie in alta, sau a unor substante dintr-un mediu (sau corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. II. refl. (despre oameni) a se indeparta de viata sociala. (< fr. /s'/isoler)

PLEBE s. f. 1. (In Roma antica) Categorie sociala de oameni liberi fara o activitate permanenta, care traiau din castiguri intamplatoare si din distributii facute de stat. 2. (In evul mediu) Patura cea mai saraca a populatiei orasenesti din apusul Europei, aflata in afara ierarhiei feudale si care, alaturi de taranime, a avut un rol important in revolutiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Patura sociala fara drepturi, asuprita si exploatata; p. ext. multime, gloata. ♦ Fig. Categorie sociala declasata; drojdia societatii. – Din fr. plebe, lat. plebs, -bis.

BASBUZUC ~ci m. 1) (in evul mediu) Voluntar fara solda, in armata turceasca, care traia din jaf. 2) fig. Om care incalca in mod grosolan legile de convietuire sociala. /<turc. basi bozuc

ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ Opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

COMUNA ~e f. 1) Colectiv de persoane care s-au unit pentru a munci si a duce o viata in comun. ~ de munca. ◊ ~ primitiva prima formatie social-economica omeneasca. 2): ~a din Paris guvern revolutionar, creat de muncitorii parizieni in 1871. 3) Diviziune administrativ-teritoriala rurala compusa din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. 4) (in evul mediu in Europa Occidentala) Oras care a obtinut independenta fata de stapanul unui domeniu feudal. [G.-D. comunei] /<fr. commune

CONDITIE s. f. 1. imprejurare, fapt etc. care ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen. 2. (biol.) ~tii de mediu = totalitatea factorilor in care sunt obligate sa traiasca organismele. 3. clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 4. (jur.) eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui drept. 5. situatie sociala a cuiva. ♦ ~ fizica = nivel superior al pregatirii fizice a unui sportiv. (< fr. condition, lat. conditio)

BALZAC, Honore de (1799-1850), romancier francez. Scriitor de prodigioasa fecunditate (c. o suta de nuvele si romane, reunite sub titlul „Comedia umana”). A configurat un vast si viguros tablou critic al societatii franceze sub Restauratie, sesizind cu o rara intuitie raporturile social-economice (declinul aristocratiei, ascensiunea burgheziei, obsesia banului). Pictor de moravuri si de caractere, unul dintre cei mai mari creatori de tipuri vii, bine individualizate; a excelat in descifrarea legaturilor existente intre fizionomia spirituala a eroilor si mediul in care traiesc acestia. In opera lui B., fantezia romantica se imbina cu forta observatiei realiste, cu exactitatea stiintifica a descrierilor si a analizei psihologice. A avut o covirsitoare influenta asupra evolutiei romanului. Op. pr.: „Gobseck”, „Pielea de sagri”, „Eugenie Grandet”, „Mos Goriot”, „Cezar Birotteau”, „Taranii”, „Iluzii pierdute”, „Verisoara Bette”, „Varul Pons”.

RELATIE s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

REGIM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementari proprii activitatii unei institutii, intreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de masuri privind folosirea cat mai rationala a resurselor materiale, financiare si de munca; ~ fluvial = evolutie medie a debitelor unei ape curgatoare in timp de un an. 3. totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evolutie ciclica a unui fenomen natural. 5. (lingv.) rectiune. (< fr. regime)

ROB, ROABA, robi, roabe s. m. si f. 1. (In evul mediu, in tarile romane) Om aflat in dependenta totala fata de stapanul feudal, fara ca acesta sa aiba dreptul de a-l omori. ♦ Om care munceste din greu. ♦ Persoana luata in captivitate (si folosita la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Detinut, intemnitat. ♦ Fig. Persoana foarte supusa, foarte devotata cuiva. ♦ (In limbajul bisericesc) Persoana credincioasa; crestin. 2. Om aflat in relatii social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoana subjugata de o pasiune, de o preocupare coplesitoare, de o obligatie. – Din sl. robu.

COMPETITIE (‹ fr., lat.) s. f. Concurs, intrecere (sportiva). ♦ Forma de interactiune psiho-sociala mutuala constind in rivalitatea dau concurenta dintre doua sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil. C. poate fi orientata prin educare, spre cooperare, dar se poate transforma si in conflict. ♦ (BIOL.) relatii antagonice intre doua sau mai multe organisme apartinind aceleiasi specii (c. intraspecifica) ori unor specii diferite (c. interspecifica) care au aceleasi cerinte de mediu (hrana, adapost, loc de trai). C. este atit mai puternica cu cit resursele mediului sint mai reduse. Sin. concurenta.

CONDITIE, conditii s. f. 1. Fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putand-o frana sau stimula. 2. (La pl.) Imprejurarile in care se petrece un fenomen. ◊ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici in care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; in sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.