PARC, parcuri, s. n. 1. Suprafata intinsa de teren, de utilitate publica, cu plantatii, alei si diferite constructii, amenajata pentru agrement. ◊ Parc national = suprafata intinsa de teren, pazita si ingrijita, in care exploatarile (silvica, miniera, vanatoreasca etc.) sunt interzise, pentru a se pastra neschimbat mediul natural. Parc sportiv = complex sportiv dotat cu mai multe terenuri si amenajari, situat intr-un parc (1). ♦ Teren imprejmuit, unde vanatul este crescut si ingrijit pentru vanatoare. ♦ Parc (1) situat in jurul unei cladiri si depinzand de aceasta. ♦ Teren parcelat cu locuinta si cu numeroase spatii verzi. 2. Loc de stationare si de garare mai indelungata a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; p. ext. vehiculele si materialele aflate in acest loc. ♦ Totalitatea vehiculelor unei intreprinderi, ale unei institutii etc. ♦ Totalitatea instalatiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde. – Din fr. parc.

ECOFIZIOLOGIE s. f. 1. disciplina care studiaza fiziologia diferitelor grupe de organisme in corelatie cu mediul natural. 2. (in tarile de limba engleza) ecologie. (< engl. ecophysiology)

ETNOBIOLOGIE s. f. stiinta care studiaza raporturile dintre om si mediul natural. (< fr. ethnobiologie)

GEOPOLITIC, -A I adj. referitor la geopolitica. II. s. f. studiu al raporturilor dintre mediul natural inconjurator si politica statelor. ◊ doctrina care, in explicarea fenomenelor sociale si politice, atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretati in mod denaturat, in spiritul teoriei expansioniste si rasiste a „spatiului vital”. (< fr. geopolitique, /II/ germ. Geopolitik)

IN SITU loc. adv. in mediul natural, la fata locului. (< lat. in situ)

FIRE, firi, s. f. 1. mediul natural (impreuna cu fiintele care traiesc in el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; in cel mai inalt grad. 2. Structura psihica si morala a unei fiinte; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpat. ◊ Loc. adj. In toata firea = ajuns la dezvoltare deplina, matur; in deplinatatea facultatilor mintale, serios. ◊ Expr. A-si veni in fire = a-si reveni (dupa un soc, o emotie puternica, un lesin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a infuria, a scoate din sarite, din rabdari. A-si tine (sau a-si pastra) firea = a se stapani, a-si pastra cumpatul. A-si pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stapani, a-si pierde cumpatul. A se prapadi cu firea = a face tot posibilul; a se stradui; a se consuma foarte mult sufleteste. – V. fi.

FLORA s. f. Totalitatea plantelor care traiesc intr-o anumita regiune a globului, intr-o anumita perioada geologica sau intr-un anumit mediu. ◊ Flora microbiana = totalitatea microorganismelor vegetale dintr-un mediu natural, din cavitatea bucala, din intestin etc. – Din fr. flore.

TENDENTIONISM s.n. (Rar) Tendentiozitate. ♦ Proprietate a operei de arta de a reflecta tendintele mediului natural si social care o determina. [Pron. -ti-o-. / < tendentios + -ism].

ANTROPOGEOGRAFIE s.f. 1. Ramura a geografiei care considera, in mod gresit, conditiile mediului natural ca factor primordial al dezvoltarii societatii. 2. Curent care are in vedere raporturile dintre om si natura si repartitia populatiei pe glob. [Gen. -iei. / < fr. anthropogeographie, cf. gr. anthropos – om, geographia – geografie].

DIORAMA s.f. 1. Reprezentare a unui peisaj intr-un mediu natural, folosita in muzeele de stiinte naturale. 2. Tablou de mari dimensiuni sau ansamblu de panze pictate, care, prin iluminari variate, dau impresia unui peisaj real. [Var. dioram s.n. / < fr. diorama, cf. gr. dia – prin, orama – vedere].

AMBIANTA s. f. mediu (natural sau cultural), anturaj, societate in care traieste cineva. (< fr. ambiance)

DIORAMA s. f. 1. tablou de mari dimensiuni plasat de jur imprejurul unei incaperi circulare, din centrul careia spectatorul priveste imaginile, care, prin iluminari variate, dau impresia unui peisaj real. 2. reprezentare a unui peisaj intr-un mediu natural, in muzeele de stiinte naturale. (< fr. diorama)

ECHILIBRU s. n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare sau de repaus. 2. (biol.) insusire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreinnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural in care compozitia faunei si a florei ramane aproape constanta. 3. proportie, raport just intre lucruri opuse. ♦ ~ de forte = situatie in care mai multe puteri, de tarie aproximativ egala, se echilibreaza ca influenta si dominatie in lume; ~ bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzatie de ~ = senzatie care reflecta pozitia si miscarile corpului in spatiu. 5. (fig.) stare de liniste, de armonie, de stabilitate sufleteasca. (< fr. equilibre, lat. aequilibrium)

ECOLOGIZA vb. tr. a asigura un mediu natural, sanatos. (< econolog/ie/ + -iza)

ECOMORFOZA s. f. modificare a unor caractere morfologice ale plantelor sub influenta factorilor mediului natural. (< fr. ecomorphose)

GEODETERMINISM s. n. forma a determinismului mecanicist-metafizic care exagereaza influenta mediului natural asupra societatii. (< geo- + determinism)

LABFERMENT s. n. enzima a sucului gastric la mamifere, care coaguleaza laptele in mediu natural sau usor acid; chimaza; cheag. (< fr. labferment)

RECEPTOR, -OARE I. adj. care recepteaza (o actiune mecanica, un curent, o unda etc.). II. s. n. 1. sistem tehnic destinat sa primeasca o anumita forma de energie pentru a o transforma in alta utilizabila. 2. aparat care transforma oscilatiile electromagnetice dintr-un circuit electric in oscilatii acustice; ansamblu, cuprinzand un amplificator, care serveste pentru a asculta si a vorbi la telefon. 3. mediu natural (rau, lac, mare) care primeste apele de evacuare. III. s. m. organ de simt la nivelul caruia se realizeaza transformarea energiei stimulului extern in influx nervos. IV. s. m. f. 1. (lingv.) persoana care primeste si decodeaza un mesaj realizat potrivit regulilor unui cod specific: interlocutor, cititor. 2. cel care primeste sange de la un donator. (< fr. recepteur)

TENDENTIONISM s. n. proprietate a unei opere de arta de a reflecta tendintele mediului natural si social care o determina. (< tendentios + -ism)

ANTROPOGEOGRAFIE s. f. Ramura a geografiei generale care studiind raportul dintre om si mediul geografic cat si raspandirea si repartitia omului pe suprafata pamantului, considera, in mod gresit, ca factor primordial al dezvoltarii societatii conditiile mediului natural; a stat la baza geopoliticii si a teoriilor rasiste si sovine. – Fr. anthropogeographie.

CONSTANTINESCU, Nicolae N. (1920-2000, n. Bucuresti), economist roman. Acad. (1990), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari privind istoria economica a Romaniei, teoria economica, economia mediului ambiant, evaluarea fondului forestier, economia de piata („Revolutia industriala in Romania”, „Problema contradictiei in economie”, „Economia protectiei mediului natural”, „Teoria valorii muncii si lumea contemporana”).

VIVARIU, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru cresterea in mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium.

BIOGRUPA s.f. Un numar oarecare de plante si animale naturalizate (conservate) si situate intr-un cadru ce reda sau se aseamana cu mediul lor natural. [Cf. fr. biogroupe].

VIVARIU s.n. Loc amenajat special pentru cresterea in mediul lor natural a unor animale mici. [< fr., lat. vivarium].

BIOGRUPA s. f. numar de plante si animale naturalizate si situate intr-un cadru ce reda sau se aseamana cu mediul lor natural. (< fr. biogroupe)

CAPTIVITATE s. f. faptul de a fi captiv; privare de libertate; prizonierat. ◊ stare de izolare a unor animale de mediul lor natural. (< fr. captivite, lat. captivitas)

ECOLOGIE s. f. stiinta care studiaza interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. ♦ ~ sociala = disciplina sociologica avand ca obiect studiul relatiilor omului cu mediul sau, natural si social. (< fr. ecologie)

VIVARIU s. n. loc special amenajat pentru cresterea in mediul lor natural a unor animale mici. (< fr., lat. vivarium)

declasez v. tr. (fr. declasser). Scot din casa lui (din mediul lui natural), corup.

VIVARIU ~i n. livr. Cusca pentru animale mici, special amenajata in vederea reconsti-tuirii mediului de viata natural. /<fr. viva-rium

INSTINCT s.n. Complex ereditar de reflexe neconditionate proprii fiecarei specii si care asigura orientarea in mediul inconjurator; impuls natural. [Pl. -te. / < fr. instinct].

AUTOEPURATIE s. f. proces de purificare naturala a unui mediu poluat de substante (an)organice, fara interventia omului. (< fr. autoepuration)

mediu s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

NATURA s. f. 1. universul in totalitatea sa. 2. lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ♦ stiintele ĩi = stiintele naturale; ~ moarta = pictura reprezentand lucruri neinsufletite. 3. caracter, temperament; fire. 4. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. ♦ de ~ sa = capabil sa..., apt sa... (< lat. natura, fr. nature)

BIOINDICATORI (‹ bio + indicatori ) s. m. pl. Organisme care, prin prezenta, numarul sau intensitatea dezvoltarii lor, servesc drept indicatori ai unor procese naturale sau anumitor conditii de mediu, ai prezentei anumitor substante in apa sau in sol, al gradului de poluare s.a.

ECOFEEDBACK s. n. (Biol.) Retroactiune ecologica de natura sa mentina stabilitatea ecosistemelor naturale fata de diversele influente din mediul ambiant. [Pr.: -fidbec] – Cuv. engl.

ECOFEEDBACK [-FIDBEC] s. n. retroactiune ecologica capabila sa mentina stabilitatea sistemelor naturale fata de diversele influente din mediul ambiant. (< engl. ecofeedback)

A IMPURIFICA impurific tranz. (un mediu, un produs etc.) A schimba compozitia naturala prin adaugarea unei substante vatamatoare. /<in- + a purifica

CONVECTIE ~i f. 1) fiz. Transfer de caldura sau de curent electric care are loc intr-un mediu lichid sau gazos, prin deplasarea substantei respective. ~ fortata. ~ naturala. 2) Miscare pe verticala a aerului. ~ in atmosfera. [Art. convectia; G.-D. con-vectiei; Sil. -ti-e] /<fr. convection, lat. convectio, ~onis

ZOOCENOZA s.f. (Biol.) Grupare naturala a tuturor animalelor care traiesc intr-un anumit mediu. [< fr. zoocenose, cf. gr. zoon – animal, koinos – comun].

FITOCENOZA s.f. Grupare naturala a tuturor plantelor care traiesc intr-un anumit mediu. [< fr. phytocenose, cf. gr. phyton – planta, koinos – comun].

SELECTIE, selectii, s. f. 1. Alegere efectuata dupa un anumit criteriu si cu un scop; selectionare. 2. Proces de supravietuire a indivizilor dotati cu cele mai apte insusiri in lupta pentru existenta. ◊ Selectie naturala = fenomen natural constand in persistenta si continua evolutie a speciilor care au o mai mare putere de adaptare la mediu, in detrimentul celor mai putin dotate. Selectie s*****a = alegere naturala si artificiala care se face in urma eliminarii de la actul reproducator a indivizilor slabi si rau inzestrati. Selectie artificiala = metoda de ameliorare a speciilor animale si vegetale, constand in selectionarea, in vederea reproductiei, a indivizilor care intrunesc cele mai multe calitati biologice. 3. Operatie de extragere a unitatilor dintr-o colectivitate generala, dupa anumite principii; parte dintr-o colectivitate cu ajutorul careia se cerceteaza diversele caracteristici ale intregii colectivitati. [Var.: (inv.) selectiune s. f.] – Din fr. selection, lat. selectio, -onis.

HOMEOSTAZIE s. f. 1. proprietate a organismelor vii de a-si mentine constantele fiziologice in conditii diferite de mediu. ◊ (genet.) mentinere constanta a genomului intr-o populatie. 2. tendinta a sistemelor autoreglabile de a-si mentine constante anumite stari sau coordonate de definitie; homeostaza. 3. echilibru natural, biologic si ecologic, in biosfera si ecosisteme. ◊ echilibru al mediului interior al individului. (< fr. homeostasie)

BUFFON [bufo], George Louis Leclerc de (1707-1788), naturalist si scriitor francez. Unul dintre intemeietorii conceptiei evolutioniste. In „Istoria naturala” (1749-1788, 36 vol.) descrie organismele vii in conditiile lor naturale. A emis ideea variabilitatii speciilor sub influenta conditiilor de mediu. In „Discurs asupra stilului” a definit caracterul individual al stilului prin formula: stilul e omul insusi.

naturalIZA, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui strain cetatenia statului in care locuieste. ♦ Refl. (Despre straini) A obtine dreptul de cetatean al statului in care locuieste. 2. Tranz. fact. si refl. A (se) adapta intr-un mediu nou, intrand in componenta obisnuita a florei sau a faunei naturale a acestuia. – Din fr. naturaliser.

NEOLAMARCKISM s. n. orientare in biologie care explica evolutia ca rezultat al activitatii fiziologice a organismului in procesul de adaptare la mediu si al transmiterii ereditare a caracterelor dobandite, fara interventia selectiei naturale. (< fr. neo-lamarckisme)

SELECTIVITATE s. f. 1. capacitatea de selectie a unui sistem tehnic sau fizico-chimic. ◊ proprietate a unui radioreceptor de a fi selectiv. 2. capacitate a omului de a efectua o anumita alegere intre elementele unei clase de fenomene, obiecte etc. 3. insusire a plantelor si animalelor de a face selectie naturala in procesele biologice si in comportarea lor fata de conditiile de mediu. (< fr. selectivite)

STOC s. n. 1. cantitate de marfuri intr-un depozit, magazin etc. 2. masa de roca eruptiva consolidata care strapunge straturile scoartei in care se include. 3. cantitatile de apa ce se scurg in mod natural intr-o sectiune a unui curs de apa intr-un an mediu. (< fr., engl. stock)

MIMETISM s. n. Insusire dobandita de unele animale in cursul selectiei naturale, de a avea ori de a lua culoarea sau forma unor obiecte din mediul inconjurator (pentru a se confunda cu acestea si a nu fi recunoscute de dusmani). – Din fr. mimetisme.

CIMPIA GERMANO-POLONEZA, cimpie in N Europei, intre riurile Weser si Bug. Scaldata la N de M. Nordului si M. Baltica, iar la S limitata de inaltimile prehercinice. Latime: 200 km in V si 400-500 km in E. Este acoperita cu sedimente fluvio-marine si in parte, cu depozite glaciare (argile morenice, nisipuri) cuaternare si fluvio-glaciar pronuntat in E. Alt. medii de 100-150 m. Strabatuta de Rin, Weser, Oder, Elba si Vistula. Zacaminte de petrol, gaze naturale, carbune brun, saruri de potasiu, sare gema si cupru.

SELECTIE s.f. 1. Alegere gandita, chibzuita, facuta dupa un anumit criteriu si cu un anumit scop; selectionare. ♦ (Biol.) Selectie naturala = fenomen natural constand in persistenta si continua evolutie a speciilor cu o mai mare putere de adaptare la mediu si disparitia celor mai putin dotate; selectie artificiala = sistem de masuri luate pentru imbunatatirea speciilor animale si vegetale, constand in selectionarea in vederea reproductiei a indivizilor care intrunesc cele mai multe calitati. 2. (Mat.) Orice multime finita de elemente observate. ♦ (Statist.) Parte selectata dintr-o colectivitate statistica spre a servi la o cercetare selectiva; esantion. [Gen. -iei, var. selectiune s.f. / cf. fr. selection, lat. selectio].

SELECTIE s. f. 1. alegere de persoane sau lucruri dupa un anumit criteriu si cu un anumit scop; selectionare. ◊ (lingv.) operatie prin care sunt alese unitati din axa paradigmatica. 2. (biol.) proces natural ori provocat care favorizeaza supravietuirea sau inmultirea preferentiala a anumitor indivizi. ♦ ~ naturala = supravietuirea si continua evolutie a speciilor animale si vegetale cu o mai mare putere de adaptare la mediu si disparitia celor mai putin dotate; ~ artificiala = metoda de ameliorare a speciilor animale si vegetale in selectionarea in vederea reproductiei a indivizilor care intrunesc cele mai multe calitati biologice. 3. (mat.) orice multime finita de elemente observate. ◊ (stat.) parte selectata dintr-o colectivitate spre a servi la o cercetare selectiva. 4. operatie de alegere efectuata de un selector telefonic pentru a asigura legatura intre doi abonati ai unei centrale automate. (< fr. selection, lat. selectio)

SERVITUTE, servituti, s. f. 1. (In evul mediu) Stare de dependenta, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligatie, constrangere. 2. (Jur.) Sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie, care are ca scop sa serveasca utilitatea publica sau particulara. – Din lat. servitus, -utis.

CAMBRIENI (CAMBRIAN MOUNTAINS) [kæmbriən mauntainz], Muntii ~, masiv muntos, puternic erodat, in Marea Britanie (Pen. Wales), alcatuit din gresii, sisturi, calcare si roci vulcanice paleozoice. Alt. medie: 1.085 m (vf. Snowdon). Lungime: c. 150 km. Expl. de huila, min. de fier si polimetalice. Paduri de foloase. Rezervatii si parcuri naturale.

LA MANCHE [la mantʃa], regiune naturala in partea central-sudica a Spaniei, parte componenta a comunitatii autonome Castilia-La Mancha, situata la 680-710 m alt. Clima calda (peste 20ºC media anuala); precipitatii reduse (400-500 mm anual). Culturi de cereale si de vita de vie. In aceasta regiune se petrece actiunea romanului „Don Quijote de La Mancha” de Cervantes.

PIGMENT, pigmenti, s. m. 1. Substanta colorata naturala produsa de celulele plantelor si animalelor si care coloreaza in mod specific tesuturile sau lichidele organice ale acestora. 2. Particula solida, colorata, insolubila in mediul in care este suspendata, intrebuintata in industrie pentru colorare. – Din fr. pigment.

CONVECTIE, convectii, s. f. 1. Miscare ascendenta a aerului, de natura termica sau dinamica. 2. Miscare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convectia caldurii = transmiterea caldurii cu ajutorul curentilor de fluid naturali sau artificiali. Curenti de convectie = miscare pe verticala a partilor unui fluid, determinata de inegalitatea densitatilor acestor parti. Convectie electrica = deplasare macroscopica a unui mediu incarcat cu electricitate. – Din fr. convection.

FIZIC, -A, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se refera la corpul fiintelor vii, in special la activitatea muschilor, care apartine corpului fiintelor vii, in special activitatii musculare. ♦ Care apartine simturilor. Placeri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constitutie naturala a unei persoane. 3. Adj. Care apartine materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei avand ca obiect studiul naturii suprafetei terestre si a mediului geografic. 4. S. f. Stiinta fundamentala din ciclul stiintelor naturii care studiaza proprietatile si structura materiei, formele miscarii ei si legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum si transformarile reciproce ale acestor forme de miscare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. 5. Adj. Care apartine fizicii (4), privitor la fizica. – Din fr. physique.

REGIM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementari proprii activitatii unei institutii, intreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de masuri privind folosirea cat mai rationala a resurselor materiale, financiare si de munca; ~ fluvial = evolutie medie a debitelor unei ape curgatoare in timp de un an. 3. totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evolutie ciclica a unui fenomen natural. 5. (lingv.) rectiune. (< fr. regime)

ORDIN s. n. 1. dispozitie obligatorie, data de o autoritate sau persoana oficiala; porunca; comanda. 2. comunitate catolica de calugari care se supuneau anumitor reguli de organizare si de activitate; cin, tagma. ◊ comunitate de cavaleri calugari din evul mediu. ◊ societate, asociatie in care cineva era primit in semn de onoare. 3. decoratie superioara medaliei. 4. dispozitie de plata (a unei sume). 5. (biol.) grup intre clasa si familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al radacinii unei ecuatii algebrice) = numar natural care arata de cate ori apare o radacina (solutie) intr-o ecuatie algebrica. 7. sistem de arhitectura ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai buna calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

STIHIE ~i f. 1) Fenomen natural care se manifesta cu o forta distrugatoare. 2) (in filozofia antica) Fiecare dintre elementele de baza ale naturii (foc, apa, aer, pamant). 3) (in superstitii) Duh rau care personifica forta oarba a naturii. 4) fig. Forta oarba care actioneaza in mediul social. 5) rar Loc pustiu; pustietate. [G.-D. stihiei] /<ngr. stiheion, sl. stihija

VENUS, statiune balneoclimaterica estivala, situata pe tarmul de V al Marii Negre, la 3-20 m alt., la 3 km N de municipiul Mangalia de care apartine din punct de vedere ad-tiv. Climat temperat maritim, cu veri calduroase si mai mult senine (in medie 25-28 de zile insorite pe lunile de vara, cu durata de stralucire a soarelui de 10-12 ore pe zi) si ierni blande (in ian. temp. medie de 0ºC). Statiunea este recomandata atat pentru persoanele sanatoase care pot beneficia de cura heliomarina in timpul vacantelor de vara, cat si pentru tratamentul unor afectiuni reumatismale, posttraumatice, a unor stari de anemie secundara, de debilitate, decalcifieri, rahitism, a unor boli dermatologice, endocrine, ginecologice s.a. Plaja naturala, extinsa pe 1,5 km lungime (intre statiunile Venus si Saturn) si 200 m latime, are un nisip fin si pe alocuri apar izvoare cu ape minerale sulfuroase, hipotermale, captate si folosite la dusuri. Statiunea V. a intrat in nomenclatorul statiunilor balneare in anul 1972. Pavilion amenajat pentru ungeri cu namol sapropelic si pentru bai sulfuroase.

COMISIA PENTRU OCROTIREA MONUMENTELOR NATURII, institutie infiintata in anul 1930, sub denumirea de Comisiunea Monumentelor Naturii; este afiliata Academiei Romane (din 1950); are sarcina de a inventaria monumentele naturii si de a adopta masuri pentru ocrotirea lor. Pina in prezent a delimitat c. 400 de rezervatii naturale (ex. Parcul national Retezat, Polita cu Crini din Ceahlau, Valea Fagilor din N M-tilor Macin, Padurea Letea, lacul si piriul Petea etc.) si a declarat monumente ale naturii o serie de elemente floristice (ex. laleaua Cazanelor, floarea de colti) si faunistice (ex. risul, nagitul, ciocinstorsul). C. a propus, pe baza unor studii fundamentate, constituirea a inca 11 parcuri nationale (Rodna, Calimani, Ceahlau, Piatra Craiului, Delta Dunarii s.a.) realizate in 1990 si reglementarea prin legi a protectiei mediului inconjurator.