ACLIMATIZA, aclimatizez, vb. I. Tranz. si refl. (Despre animale si plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un alt mediu de viata. ♦ Refl. (Despre oameni) A se deprinde, a se obisnui cu noi conditii de viata; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

ACVATIC, -A, acvatici, -ce, adj. 1. De apa, care traieste in apa. 2. Format din apa. ◊ Mediu acvatic = apa ca mediu de viata. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

ASOCIATIE, asociatii, s. f. 1. Grupare de persoane creata pentru a atinge un scop comun si organizata pe baza unui statut. 2. Grup de plante format din mai multe specii caracteristice unui anumit mediu de viata. 3. Grupare de molecule, de stele etc. cu insusiri comune. Asociatie moleculara. 4. Proprietate a psihicului de a lega intre ele mai multe imagini senzoriale, idei etc., aparitia unei reprezentari atragand in constiinta o alta reprezentare asemanatoare sau intalnita anterior; legatura intre reprezentari, idei etc. pe baza acestei proprietati. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. association.

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. 2. Loc unde se afla (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. 3. (Rar) Mod de organizare (sociala). – V. aseza.

NEPOLUAT, -A, nepoluati, -te, adj. 1. (Despre aer, ape, mediu de viata) Care nu este poluat. 2. Fig. Care nu este corupt, viciat. [Pr.: -lu-at] – Ne- + poluat (dupa fr. non-pollue).

GAZDA ~e f. 1) Stapan al unei case, considerat in raport cu oaspetii sau chiriasii sai. 2) Locuinta pe care o ia cineva in chirie. A trai la ~. 3) Organism care serveste drept mediu de viata pentru anumite animale parazite. [G.-D. gazdei] /<ung. gazda

BIOTOP s. n. (biol.) mediu de viata limitat, care prezinta conditii unitare; habitat (1). (< fr. biotope)

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. ♦ Situatie (in spatiu). Asezarea geografica a unei tari. 2. Loc unde s-a asezat sau s-a stabilit cineva; locuinta, casa. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. ♦ (Rar) Constructie. 3. Oranduire (sociala).

ANTIPARTICULA, antiparticule, s. f. Particula elementara avand aceeasi masa si aceeasi viata medie cu o alta particula elementara, de care difera insa prin semnul sarcinii electrice si prin unele insusiri fizice. – Din fr. antiparticule.

LONGEVIV, -A longevivi, -e, adj., s. m. si f. (Persoana)care traieste mult, depasind media de viata normala. – Cf. longevitate.

DEZRADACINAT, -A, dezradacinati, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a fost scos din pamant cu radacina cu tot. 2. P. a**l. (Despre oameni) Care si-a parasit locul de nastere si se simte strain in noul loc; care nu se poate adapta (la noile conditii de mediu, de viata). – V. dezradacina.

SOL⁵, soluri, s. n. 1. Strat afanat, moale si friabil de la suprafata scoartei pamantesti, care (impreuna cu atmosfera din jur) constituie mediul de viata al plantelor; suprafata pamantului; p. ext. pamant, teren. 2. (Si in sintagma exercitiu la sol) proba de gimnastica executata la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.

POLUA, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul de viata sa devina nocive din cauza materiilor chimice reziduale, a deseurilor industriale, a gazelor de esapament etc.; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediul de viata) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer.

POLUANT, -A, poluanti, -te, adj. Care polueaza aerul, apa, mediul de viata. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant.

POLUAT, -A, poluati, -te, adj. (Despre aer, ape, mediul de viata) Care a devenit nociv prin infectare cu materii chimice reziduale, cu deseuri industriale, cu gaze de esapament etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.

SOCIOPSIHIATRIE s. f. Domeniu interdisciplinar care studiaza actiunea patogena a mediului asupra vietii psihice. [Pre. -ci-o-psi-hi-a-] – Din engl. sociopsychiatry.

HABITAT ~e n. 1) Teritoriu locuit (de oameni, de animale, de plante) impreuna cu mediul de viata inconjurator. 2) Ansamblul conditiilor de trai, de locuit (pentru oameni). /<fr. habitat

VIVARIU ~i n. livr. Cusca pentru animale mici, special amenajata in vederea reconsti-tuirii mediului de viata natural. /<fr. viva-rium

BIOCICLU s.n. (Biol.) 1. Ciclu de viata evolutiv al unui organism. 2. Subdiviziune a biosferei, cuprinzand biocenozele din principalele medii de viata. [Pl. -uri. / < fr. biocycle, cf. gr. bios – viata, kyklos – ciclu].

BAROFOB, -A adj. (Despre organisme) Care traieste in medii de viata cu presiuni atmosferice scazute. (<fr. barophobe)

UNIVERS s.n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul terestru, Pamantul. 3. (Fig.) Cerc ingust al vietii cuiva; mediu. 4. Populatie in cadrul unei operatii statistice. [Pl. -suri. / < fr. univers, it. universo, engl. univers, cf. lat. universus].

ACOMODA vb. refl. a se adapta la anumite conditii noi de viata, de mediu; a se obisnui. ◊ a se impaca. (< fr. accommoder, lat. accommodare)

HOLOPLANCTON s. n. plancton care isi dezvolta intreg ciclul de viata in mediul acvatic. (< fr. holoplancton)

SALUBRIZA vb. tr. a face salubru mediul de viata si de munca. (< salubru + -iza)

SOCIOPSIHIATRIE s. f. domeniu al psihiatriei care studiaza actiunea patogena a mediului asupra vietii psihice. (< engl. sociopsychiatry)

UNIVERS s. n. 1. lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. lumea locuita; globul terestru. 3. cerc ingust al vietii cuiva; mediu in care se traieste. 4. camp, domeniu de activitate, de preocupari. 5. populatie in cadrul unei operatii statistice. (< fr. univers, lat. universum)

BIOSPEOLOGIE (‹ {s} bio + speologie) s. f. Stiinta care studiaza formele de viata din mediul cavernicol. Ia nastere ca disciplina stiintifica din initiativa savantului roman Emil Racovita (1907), care-i traseaza problematica si planul de lucru al cercetarilor viitoare, si se consolideaza ca stiinta de sine statatoare, cu obiect si metodica specifice de lucru.

BIOTOP (‹ fr. {i}; {s} bio + gr. topos „loc”) s. n. mediu de viata cu caracteristici ecologice relativ omogene pe care se dezvolta o biocenoza. ♦ Locul pe care isi duce viata o comunitate de organisme; habitat, ecotop.

ALGA, alge, s. f. Planta inferioara caracterizata prin prezenta clorofilei si prin viata in mediul acvatic. – Fr. algue (lat. lit. alga).

NEUTRON (‹ fr. {i}; {s} engl. neutral „neutru” + [elec]tron) s. m. (FIZ.) Particula elementara din clasa barionilor, neutra din punct de vedere electric, cu spinul 1/2 si cu masa mai mare decat a protonului, alaturi de care intra in alcatuirea nucleelor atomilor (cu exceptia hidrogenului). Preconizat, in 1920, de catre E. Rutherford a fost identificat de catre J. Chadwick, in 1932, pe baza experientelor fizicienilor francezi Irene si Frederic Joliot-Curie si ale fizicienilor germani W. Bothe si G. Becker. N. este stabil in nucleele atomilor, dar in stare libera se dezintegreaza intr-un proton, un electron si un antineutrino, avand o durata medie de viata de 15,3 minute. N. si protonul au proprietati asemanatoare si se considera a fi doua stari diferite ale aceleasi particule nucleonul. N. este singura particula elementara care interactioneaza cu campul gravitational.

REPTILA (‹ fr., germ.) s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate amniote, poikiloterme, ovipare, avand membre scurte, uneori rudimentare sau absente (ex. serpii), plamanii bine dezvoltati si inima tricamerala (Reptilia). Sunt primele vertebrate in intregime terestre, ca adaptare avand pielea acoperita de un strat de solzi cornosi care impiedica pierderea apei din corp. Au aparut la sfarsitul Carboniferului si au fost animalele dominate in Mezozoic, cand au ocupat toate mediile de viata (acvatic, terestru si aerian) si au atins dimensiuni impresionante (dinozaurii, ichtiosaurii, ptedoractilii etc.). Formele actuale includ soparlele, serpii, broastele testoase si crocodilii. ♦ (Si la sg.) Animal din aceasta clasa.

ECOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul interactiunii dintre organisme si mediul lor de viata. [Var.: oecologie s. f.] – Din fr. ecologie.

PARAZITISM s. n. Forma de relatii intre doua organisme de specii diferite, in cadrul careia un organism foloseste celalalt organism, partial sau in totalitate, ca mediu necesar de viata; mod de viata specific parazitilor (1). ♦ Fig. Faptul de a trai ca un parazit (2), mod de viata al parazitilor. – Din fr. parasitisme.

PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui in Franta si in Anglia in evul mediu. ♦ Membru (pe viata) al uneia dintre cele doua camere legislative din Franta intre 1815 si 1848. ♦ Titlu de noblete in Marea Britanie, care confera dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoana care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair.

boema (mediu, fel de viata) s. f., g.-d. art. boemei; pl. boeme

ECOLOGIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul interactiunii dintre organisme si mediul lor de viata. [G.-D. ecologiei] /<fr. ecologie

LAMARCKISM s.n. Teorie evolutionista care sustine ideea unitatii si a dezvoltarii naturii, a variabilitatii speciilor sub actiunea conditiilor de viata si de mediu si a mostenirii caracterelor dobandite. [< fr. lamarckisme, cf. Lamarck – naturalist francez].

PASTORALA s.f. 1. Opera literara cu subiect din viata pastorilor, din mediul rustic. 2. Piesa instrumentala de factura simpla, care cauta sa imite atmosfera campeneasca sau pastoreasca. 3. Mesaj al unui episcop adresat preotilor si credinciosilor in anumite ocazii. [< fr., it. pastorale].

ECOLOGIE s. f. stiinta care studiaza interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. ♦ ~ sociala = disciplina sociologica avand ca obiect studiul relatiilor omului cu mediul sau, natural si social. (< fr. ecologie)

FOTOBLAST s. n. lastar dezvoltat subteran, care se adapteaza mai tarziu la viata aeriana din mediul luminos. (< fr. photoblaste)

RESPIRATIE s. f. 1. act fiziologic prin care organismele vii efectueaza schimbul de gaze intre ele si mediul lor de viata. ♦ ~ artificiala = mijloc de reanimare prin introducerea si scoaterea alternativa a aerului din plamanii unui inecat, asfixiat etc. ◊ pauza foarte scurta, utilizata in tehnica frazarii. 2. (fig.) raspandire (a unor sentimente sau idei). ♦ opera (sau lucrare) de larga ~ = opera (sau lucrare) de mare amploare. (< fr. respiration, lat. respiratio)

BUNEA, Augustin (1857-1909, n sat Vad, jud. Brasov), prelat si istoric roman. Acad. (1909). Unul dintre aparatorii fruntasilor politici romani implicati in procesul „Memorandumului”. Contributii privind istoria romanilor in evul mediu, cu deosebire viata sociala, politica si culturala din sec. 18 („Din istoria romanilor”, „Episcopul Ioan Inocentiu Klein (1728-1751)”, „Incercare de istoria romanilor pina la 1382”).

CHEMOTAXIE (‹ germ.) s. f. Reactie locomotorie, orientata si obligatorie, a organismelor mobile, declansata si intretinuta de o substanta chimica raspindita in mediul lor de viata si care se efectueaza fie spre acea substanta (c. pozitiva), fie in sens opus (c. negativa).

PLAT, -A, plati, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lataret, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformatie congenitala a piciorului care are talpa prea putin scobita; platfus. ♦ (Despre terenuri) Intins, neted, ses. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbad, fad; sters, banal. ♦ (Despre mediul inconjurator, modul de viata etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variatie, monoton. ♦ (Despre persoane) Fara personalitate, fara valoare, neinteresant, fara imaginatie; prost. 3. (Sport; despre alergari de viteza) Care se desfasoara pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DIVERGENTA s. f. 1. deosebire, opozitie de pareri, de conceptii etc.; (p. ext.) neintelegere, conflict. 2. proprietate a unui fascicul de radiatii pornind din acelasi punct de a-si mari sectiunea. ◊ insusire a unui sistem optic (lentila, oglinda) de a transforma fasciculele paralele sau convergente in fascicule divergente. 3. (biol.) deosebire intre indivizi, specii etc. in procesul de adaptare la conditii variate de mediu, in lupta pentru viata. 4. (mat.) proprietate a unei serii de a fi divergenta. (< fr. divergence, lat. divergentia)

ABIOGEN, -A, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viata; (despre procese) care are loc, se petrece fara participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o] – Din fr. abiogene.

AZOIC, -A, azoici, -ce, adj. (Biol.; despre mediu) Care este lipsit de viata animala. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. azoique.

BOEM², -A, boemi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Artist care duce o viata dezordonata, neconforma convenientelor sociale. 2. Adj. Care corespunde firii sau felului de viata caracteristic boemilor² (1). 3. S. f. mediu in care traiesc boemii² (1); viata dusa de boemi² (plina de privatiuni, dezordonata). – Din fr. boheme.

HIDROBIOLOGIE s. f. Ramura a biologiei care studiaza viata animala si vegetala din mediul acvatic, precum si toate procesele care au loc in apa. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. hydrobiologie, germ. Hidrobiologie.

ZOOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul animalelor, cercetand structura, dezvoltarea, modul de viata si relatiile lor cu mediul, precum si cu raspandirea, filogenia si clasificarea lor teoretica si practica. – Din fr. zoologie.

ELIXIR, elixire, s. n. 1. Bautura cu proprietati miraculoase pe care o cautau, in evul mediu, alchimistii pentru a obtine viata vesnica; p. ext. (azi) bautura scumpa, aleasa. 2. (Fam.) Solutie alcoolica cu continut variabil de zahar si cu diverse esente sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. elixir.

SCAFANDRU¹ ~e n. 1) Costum etans pentru scufundari, asigurand conditii normale de viata si de munca in mediul acvatic. 2) Echipament special pentru piloti si cosmonauti. [Sil. sca-fan-dru] /<fr. scaphandre

BIOTOP s.n. mediu limitat, cu conditii de viata particulare si cu infatisare proprie, cuprinzand totalitatea organismelor care formeaza o biocenoza. [Pl. -uri. / < fr. biotope, cf. gr. bios – viata, topos – loc].

ALCHIMIE s.f. Stiinta oculta aparuta in Egiptul antic si raspandita in evul mediu, care urmarea gasirea „elixirului vietii” pentru a obtine tineretea vesnica si a „pietrei filozofale” miraculoase cu care sa prefaca toate metalele in aur. [Gen. -iei. / cf. fr. alchimie, it. alchimia < lat. med. alchemia, ar. al-kimiya].

HIDROBIOLOGIE s.f. Ramura a biologiei care studiaza viata animala si vegetala din mediul acvatic. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / < fr. hydrobiologie].

ABIOGEN, -A, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viata; (despre procese) care are loc, care se petrece fara participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogene.

LAMPRECHT [lampreht], Karl Gottfried (1856-1915), istoric german. Prof. univ. la Marburg si Leipzig. Promotor al unei istoriografii germane riguroase (opuse celei promovate de Leopold Ranke), fiind preocupat indeosebi de istoria civilizatiei („Introducere in gandirea istorica”, „Metoda cultural-istorica”). Lucrari cu caracter economic („viata economica germana in Evul mediu”). Capodopera sa ramane monumentala „Istoria Germaniei” (12 vol.). A initiat publicarea in Germania a operelor lui N. Iorga „Istoria poporului roman” si „Istoria Imperiului Otoman”. M. de onoare al Acad. Romane (1913).

INVATAMANT ~inte n. 1) la sing. Activitate social organizata de instruire si de educare a tinerei generatii. 2) la sing. Totalitate a institutiilor de instruire dintr-o tara. ~ public. ~ mediu. ~ superior. 3) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatatura; lectie. ~intele istoriei. 4) fam. Indrumare data cuiva sau primita de cineva. /a invata + suf.~amant

PREFORMISM s.n. Conceptie nestiintifica, antidialectica, care neaga dezvoltarea si schimbarea organismelor in procesul vietii lor si al interactiunii cu mediul, sustinand ca toate insusirile si caracteristicile organismului matur exista deja date intr-o forma ultima in germenul organismului. [Cf. fr. preformisme, engl. preformism, rus. preformizm].

BOEM, -A I. s. m. f. om, artist dezordonat, lipsit de mijloace materiale, fara siguranta zilei de maine. II. adj. care corespunde firii, felului de viata caracteristice unui boem (I). III. s. f. mediu in care traiesc boemii (I), viata de boem. (< fr. boheme)

BIOM s.n. (Biol.) Complex ecologic care se formeaza in raport cu un anumit mediu ambiant. [Cf. it. bioma < gr. bios – viata].

mediu s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

BOEMA s.f. mediu in care traiesc boemii, lumea boemilor; viata de boem. [Pron. bo-e-ma. / < fr. boheme, cf. it. boemme].

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

HAIDUCIE, haiducii, s. f. 1. Lupta armata a unor cete de haiduci (1) impotriva asupritorilor, frecventa la sfarsitul Evului mediu in tarile romanesti si in Peninsula Balcanica. 2. viata sau indeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

NUVELA, nuvele, s. f. 1. Specie literara a genului epic, mai ampla si mai complexa decat schita, mai scurta si mai simpla decat romanul, care infatiseaza un episod semnificativ din viata unuia sau mai multor personaje (prezentate in mediul lor social). 2. (Inv.) Noutate (3). [Var.: (rar) novela s. f.] – Din fr. nouvelle, it. novella.

TINERETE ~i f. 1) Perioada a vietii omului de la adolescenta pana la varsta medie. ◊ Din ~ de pe cand (cineva) era tanar. 2) Perioada initiala in existenta unui organism anumal sau vegetal. 3) Comportare de om tanar. 4) fig. v. TINERET. [G.-D. tineretii] /tanar + suf. ~ete

ALOBIOZA s. f. schimbare a modului de viata al unui organism la modificarea conditiilor de mediu. (< fr. allobiose)

ACOMODA, acomodez, vb. I. Refl. 1. A suferi unele modificari in procesul adaptarii la noi conditii fiziologice si de mediu. 2. A se deprinde cu noi conditii de viata; a se obisnui, a se adapta; a se impaca, a se invoi. – Fr. accommoder (lat. lit. accommodare).

CALUGARU, Ion (pseud. lui Buium Croitoru) (1902-1956, n. Dorohoi), prozator roman. Proza fantastica si grotesca („Paradisul static”), romane evocind mediul evreiesc provincial (ciclul „Copilaria unui netrebnic”) sau viata de uzina („Otel si piine”).

ABIOTIC, -A (< fr. {i}; {s} gr. a- „fara” + biotikos „de viata”) adj. (BIOL.) Lipsit de viata. Temperatura, umiditatea etc. sunt factori a. ai mediului.

CRISTEI DE BALTA (‹ sl.) s. m. Pasare calatoare din ordinul gruiformelor, cu viata ascunsa, mai mult nocturna, strins legata de mediul acvatic, buna inotatoare, de c. 28 cm, cu penaj cenusiu-brun, patat pe spate si cu dungi brune pe flancurile cenusii-deschise, avind ciocul mai lung decit capul (Rallus aquaticus).

RESPIRATOR, -IE (‹ vr.) adj. (ANAT.) Care se refera la respiratie; care foloseste la respiratie.* Aparat r. = totalitatea organelor prin intermediul carora se realizeaza schimbul de gaze dintre organism si mediu. Structura a.r. este adaptata modului de viata al animalului si tipului de respiratie. La animalele cu respiratie acvatica (crustacee, pesti, unele moluste etc.), a.r. este reprezentat prin branhii; la animalele cu respiratie aeriana, a.r. este alcatuit dintr-un sistem de trahee ramificate si anastomozate (la insecte) si sau din plamani si din caile respiratorii (la vertebrate). La mamifere si la om, caile respiratorii (cavitatea nazala, faringe, laringe, trahee si cu bronhii) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la si de la plamani si de a curata, a incalzi si a umezi aerul inspirat. Plamanii au rolul cel mai important in respiratie, schimbul gazos intre organism si mediu realizandu-se la nivelul alveolelor pulmonare.

PATRIE, patrii, s. f. 1. mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ Tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

NUVELA s. f. specie a genului epic in proza, mai redusa decat romanul, care cuprinde parti caracteristice din viata unor personaje prezentate in diversitatea caracterelor lor, in mediul lor social. (< fr. nouvelle, it. novella)

RONIN s. m. 1. samurai saracit, declasat, care ducea o viata de cavaler ratacitor. 2. (astazi) tanar absolvent de scoala medie, care, nereusind sa intre intr-o universitate, se pregateste in scoli speciale. (< fr. ronin)

INTIM, -A, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esentiala, profunda, a unui lucru, a unei probleme etc.; launtric. ♦ Fig. Strans, apropiat. Contactul intim dintre doua limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie stransa, prin relatii foarte apropiate. ♦ (Despre relatiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, c*****l. 3. Care se refera la viata particulara sau familiala a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrans, unui cadru limitat, familial; care are loc intr-un cadru restrans. [Acc. si; intim] – Din fr. intime, lat. intimus.

BOEMA ~e f. 1) mediu in care traiesc boemii; lume a boemilor. 2) Fel de viata caracteristic boemilor. [G.-D. boemei] /Din Boemia n. pr.

BIOCENOZA s.f. (Biol.) Totalitatea organismelor vegetale si animale care populeaza un anumit mediu, formand un tot unitar. [< fr. biocenose, cf. gr. bios – viata, koinos – comun].

EURIBIONT, -A adj. (Biol.; despre organisme; op. stenobiont) Care prezinta o larga toleranta fata de variatiile mari ale factorilor de mediu. [Pron. -bi-ont. / < fr. eurybionte, cf. gr. eurys – larg, bios – viata].

STENOBIONT, -A adj. (Despre animale) Care suporta doar variatii limitate ale factorilor de mediu. [Pron. -bi-o-. / < fr. stenobiote, cf. gr. stenos – strans, bios – viata].

NUVELA s.f. Specie a genului epic in proza, mai redusa decat romanul, care cuprinde parti caracteristice din viata unor personaje pe care le prezinta in diversitatea caracterelor lor, in mediul lor social, urmarind un conflict unic, concentrat. [Var. novela s.f. / < fr. nouvelle, cf. it. novella – povestire < lat. novella – lucru nou].

ANAEROB, -A adj. (Despre microorganisme) Care traieste lipsit de aer; anaerobiotic; (despre fenomene biochimice) care se produce intr-un mediu fara aer. [< fr. anaerobe, cf. gr. a – fara, aer – aer, bios – viata].

HABITAT (‹ fr.) s. n. 1. (BIOL.) Ansamblu de conditii oferite vietii de un biotrop; ecotrop. 2. Element al ecosistemului uman format din factorii mediului inconjurator si si cei psihosociali. 3. Spatiu structurat din punct de vedere urbanistic, ocupat de o comunitate umana.

O'BRIEN [oubraiən], Edna (n. 1930), scriitoare irlandeza. Romane prezentand un tablou al vietii rurale irlandeze si, in special, noile aspiratii ale femeilor din acest mediu (trilogia „Tara fetelor”, „Taranii”, „August este o luna blestemata”, „Lanterna magica”, „Noaptea”). Piese de teatru, scenarii de film.

ALCHIMIE f. (in evul mediu) Stiinta oculta care isi propunea prefacerea metalelor ordinare in aur si aflarea elixirului vietii. [G.-D. alchimiei] /<fr. alchimie, lat. alchemia

ALCHIMIE s. f. 1. stiinta oculta din evul mediu, care urmarea prefacerea metalelor in aur si argint si aflarea unui leac. („elixirul vietii”) 2. subtilitate, analiza subtila. (< fr. alchimie, lat. alchemia)

METABIOZA s. f. (biol.) 1. simbioza in care unul dintre organisme transforma mediul nutritiv pentru a fi utilizat mai tarziu de celalalt. 2. schimbare a conditiilor de viata datorita unor cauze externe. (< germ. Metabiose)

COLONIE¹, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

CIHODARU, Costache (1907-1994, n. Ivanesti, jud. Vaslui), istoric roman. Prof. univ. la Iasi. Contributii la studiul inceputurilor vietii de stat la E de Carpati, al institutiilor si structurilor agrare ale Moldovei („Istoria medie a Romaniei, partei I”, in colab., „Alexandru cel Bun”).

DABROWSKA [dobrofsca], Maria (1889—1965), scriitoare poloneza. A continuat traditia romanului realist polonez (ciclul „Nopti si zile“), realizand o ampla cronica a vietii sociale prin intermediul istoriei unei familii. Eseuri sociologice si povestiri („Cei fara pamant“) consacrate mediului taranesc.

NEODARWINISM s.n. Orientare in biologie care nu admite interventia directa a factorilor de mediu si mostenirea caracterelor dobandite, explicand numai cu ajutorul selectiei dezvoltarea organelor si a insusirilor folositoare vietii. [Cf. fr. neo-darwinisme].

AGARBICEANU, 1. Ion. I. (1882-1963, n. Cenade, jud. Alba), prozator roman. Preot unit. Acad. (1955). Povestiri, nuvele („Doua iubiri”, „Fefeleaga”, „Popa Man”, „Trasurica verde”) si romane („Arhanghelii”, „Faraonii”, „Legea trupului”, „Strigoiul”, „Sectarii”) remarcabile prin autenticitatea surprinderii vietii taranesti traditionale si prin acuitatea revelarii problemelor sociale, in care configureaza tipuri si conflicte caracteristice mediului ardelean. Memorialistica („Amintiri”, „Licean... odinioara”). 2. Ion I. A. (1907-1971, n. Bucium, jud. Alba), fizician roman. Fiul lui A. (1). M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. Contributii in spectroscopie, polarizarea luminii, fluorescenta, optica fizica. Conducatorul cercetarilor care au dus la realizarea primului laser romanesc (1962).

RESPIRATIE, respiratii, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) intre organismele vii si mediul inconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continand oxigenul necesar intretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ◊ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta in efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, intrerupte in caz de asfixiere, sincopa etc., in vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamani. Opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.

IZOLA vb. I. 1. tr. A da, a pune deoparte, a separa de ceea ce inconjura. ♦ A impiedica trecerea unei forme de energie in alta sau a unor substante dintr-un mediu (sau dintr-un corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. 2. tr., refl. A (se) indeparta de viata sociala. [< fr. isoler, it. isolare].

IZOLA vb. I. tr. 1. a desparti, a separa. 2. a impiedica trecerea unei forme de energie in alta, sau a unor substante dintr-un mediu (sau corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. II. refl. (despre oameni) a se indeparta de viata sociala. (< fr. /s'/isoler)

REFLEX, -A, reflecsi, -xe, adj., s. n. I. Adj. (Fiziol.; despre acte sau miscari ale organismului) Produs in mod spontan, independent de vointa. ◊ Act reflex (si substantivat, n.) = reactie brusca si automata a organismului animal sau uman la o modificare a mediului; raspuns secretor sau motor al organismului la actiunea unei astfel de modificari. Reflex conditionat = reflex dobandit in cursul vietii, in urma asocierii repetate a unui e******t oarecare cu un e******t care provoaca un reflex innascut. Reflex neconditionat = reflex innascut. ♦ P. gener. Care reprezinta o reactie imediata, spontana. II. S. n. 1. Raza reflectata; sclipire, stralucire, lucire. 2. Fig. Oglindire, reflectare a unei stari de lucruri sau a unei stari sufletesti. – Din fr. reflexe, lat. reflexus, germ. Reflex.

COMPORTAMENT s.n. Ansamblul manifestarilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizeaza viata psihica. ♦ Fel de a se comporta; comportare. ♦ Modul in care un organism vegetal reactioneaza fata de factorii de mediu. [Cf. fr. comportement, it. comportamento].

COMPORTAMENT s. n. 1. ansamblul manifestarilor obiective ale unui individ prin care se exteriorizeaza viata sa psihica. ◊ fel de a se comporta; conduita. 2. (biol.) mod in care un organism reactioneaza fata de factorii de mediu. (< fr. comportement)

mediu¹ s. n. 1. natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc.; complexul tuturor factorilor care afecteaza viata si dezvoltarea organismelor. ◊ orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ♦ ~ de cultura = solutie nutritiva sterilizata, pentru inmultirea microbilor in laborator. 2. substanta care poate fi strabatura de un fluid. 3. societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 4. (in forma medium) cel care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. (< lat. medium)

ACLIMATIZA, aclimatizez, vb. I. Tranz. A adapta, a acomoda o planta sau un animal la un climat sau la un mediu nou. ◊ Refl. Bumbacul s-a aclimatizat in tara noastra. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde cu conditii noi de viata. – Dupa germ. akklimatisieren.

OBLATI (‹ fr., it.) s. m. pl. (Pana spre sfarsitul Evului mediu) Baieti adusi de parinti la manastire pentru a deveni calugari. ♦ (In zilele noastre) Persoane laice care adera de bunavoie la viata monastica. ♦ Membrii unor intovarasiri catolice cu rol misionar, anexate unor ordine.

REGIM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementari proprii activitatii unei institutii, intreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de masuri privind folosirea cat mai rationala a resurselor materiale, financiare si de munca; ~ fluvial = evolutie medie a debitelor unei ape curgatoare in timp de un an. 3. totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evolutie ciclica a unui fenomen natural. 5. (lingv.) rectiune. (< fr. regime)

IMPAMANTENI, impamantenesc, vb. IV. 1. Tranz. (In evul mediu, in tarile romanesti) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea si drepturile de pamantean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili intr-un loc, a se integra in viata localnicilor. 3. Tranz. si refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face sa prinda sau a prinde radacini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – In + pamantean.

SCOLASTICA f. 1) (in evul mediu) Filozofie predata in scolile catolice din Europa, caracterizata prin rationamente abstracte, prin formalism. 2) Sistem de invatamant bazat pe aceasta filozofie. 3) fig. Mod formalist de gandire si de activitate intelectuala, rupt de viata si de practica. [G.-D. scolasticii] /<lat. scholasticus, ngr. scholastikos, fr. scolastique

COMUNA ~e f. 1) Colectiv de persoane care s-au unit pentru a munci si a duce o viata in comun. ~ de munca. ◊ ~ primitiva prima formatie social-economica omeneasca. 2): ~a din Paris guvern revolutionar, creat de muncitorii parizieni in 1871. 3) Diviziune administrativ-teritoriala rurala compusa din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. 4) (in evul mediu in Europa Occidentala) Oras care a obtinut independenta fata de stapanul unui domeniu feudal. [G.-D. comunei] /<fr. commune

SCOLASTIC, -A, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Sistem filozofic aparut in evul mediu, care se baza pe dogmele bisericii crestine si se caracteriza prin rationamente abstracte si prin artificii logice; p. ext. mod de gandire si de activitate intelectuala bazat pe cunostinte formale, rupte de practica si manuite in mod pedant. ♦ Nume dat invatamantului (filozofic) din tarile Europei medievale dominate de catolicism. 2. Adj. Care apartine scolasticii (1), privitor la scolastica. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viata practica, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.