UMIDITATE s. f. Proprietate a unui corp sau a unui mediu ambiant de a absorbi si de a retine o anumita cantitate de apa sau vapori de apa; insusirea, starea a ceea ce e umed; umezeala (1). ♦ Cantitatea de apa pe care o contine un material sau un mediu; spec. continutul in vapori (sau in picaturi) de apa ori in cristale de gheata al atmosferei. – Din fr. humidite, lat. humiditas, -atis.

BIOM s.n. (Biol.) Complex ecologic care se formeaza in raport cu un anumit mediu ambiant. [Cf. it. bioma < gr. bios – viata].

incunjurime s.f. (inv.) imprejurime, mediu ambiant.

OIC(O)-, -OIC elem. „casa, locuinta, mediu ambiant”. (< engl. oik/o/-, fr. oec/o/-, cf. gr. oikos)

CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ◊ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, ii este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, incins. ♦ (Despre paine) Proaspat. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata in tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, infocat; patimas, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatura scazuta a mediului ambiant, care da senzatia de rece. ♦ Senzatie de rece provocata de temperatura joasa a mediului. 2. (La pl.) Temperatura ridicata a unui bolnav; tremur cauzat de senzatia de rece, care preceda uneori o stare febrila; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de neliniste, de agitatie puternica; emotie. [Var.: (pop., 2) frigura s. f.] – Lat. frigus, -oris.

FUZIUNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a doua sau mai multe state sau a doua sau mai multe partide intr-unul singur ori a doua sau mai multe organizatii intr-una singura. 2. Reorganizarea, prin contopire, intr-o singura unitate omogena a unor intreprinderi sau a unor institutii. 3. Contopire a doua sau mai multe nuclee atomice usoare intr-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatura mai inalta decat temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatura de topire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis.

ECOFEEDBACK s. n. (Biol.) Retroactiune ecologica de natura sa mentina stabilitatea ecosistemelor naturale fata de diversele influente din mediul ambiant. [Pr.: -fidbec] – Cuv. engl.

TERMOREGLARE, termoreglari, s. f. Mecanism fiziologic prin care temperatura animalelor cu sange cald este mentinuta constanta, indiferent de variatiile temperaturii mediului ambiant. – Termo- + reglare.

RACITOR, -OARE, racitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajuta la mentinerea unei temperaturi scazute, care raceste (1). 2. S. n. Instalatie folosita pentru racirea sau mentinerea unei temperaturi scazute fata de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substante sau a unui spatiu inchis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheata, lichid volatil, aer sau apa rece etc.; dulap cu pereti dubli, in care se mentine o temperatura joasa prin introducerea de gheata si care se foloseste pentru pastrarea la rece a alimentelor sau pentru racirea bauturilor. – Raci + suf. -tor.

DERIVATOGRAF, derivatografe, s. n. Aparat pentru inregistrarea variatiei greutatii unui corp supus incalzirii treptate in anumite medii ambiante. – Din fr. derivatographe.

CATATERMOMETRU ~e n. Termometru special, utilizat la masurarea caldurii pierdute de corpul omenesc sub influenta mediului ambiant. /<fr. catathermometre

AUTOGENEZA s.f. (Biol.) Teorie, sustinuta de naturalistul german Haeckel, care rezolva unilateral problema dezvoltarii in natura vie, absolutizand actiunea factorilor interni ereditari si negand cu totul actiunea mediului ambiant. [< fr. autogenese, cf. gr. autogenesis < gr. autos – insusi, genesis – nastere].

COMUTARE s.f. 1. Actiunea de a comuta si rezultatul ei; comutatie. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = inlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai usoara. 2. (Mat.) Operatie efectuata asupra unui sir de numere, al carei rezultat nu depinde de ordinea in care se opereaza asupra diferitelor elemente ale sirului. 3. Fenomenul elaborarii unor reflexe conditionate diferite la unul si acelasi stimul in functie de schimbarea conditiilor mediului ambiant. ♦ Particularitate a atentiei cuiva de a trece usor de la o activitate la alta. 4. Procedeu, folosit mai ales in lingvistica structuralista, constand in inlocuirea unui element lingvistic cu altele din acelasi plan sau cu zero, pentru a determina astfel valoarea lui in limba. [< comuta].

DISIPA vb. I. tr. (Frantuzism) A imprastia; a risipi, a cheltui nebuneste. 2. refl., tr. A pierde sau a elimina energia sub forma de caldura cedata unui corp sau mediului ambiant. [< fr. dissiper].

POICHILOTERM, -A adj., s.n. (op. homeoterm) (Animal) care isi modifica temperatura corpului dupa temperatura mediului ambiant. [Pron. po-i-. / < fr. poikilotherme, cf. gr. poikilos – variat, thermos – caldura].

SINTONIE s.f. 1. (Fiz.) Stare a doua sisteme care oscileaza cu aceeasi frecventa. 2. Caracteristica temperamentala constand in usurinta de acomodare afectiva cu mediul ambiant. [Gen. -iei. / < fr. syntonie, cf. gr. syn – cu, tonos – tensiune].

TERMOLIZA s.f. 1. Descompunere a unei legaturi chimice cu ajutorul caldurii. 2. Proces fiziologic prin care organismul cedeaza mediului ambiant surplusul de caldura. [< fr. thermolyse, cf. gr. thermos – cald, lysis – desfacere].

COMUTARE s. f. 1. actiunea de a comuta; comutatie. ♦ (jur.) -a pedepsei = inlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai usoara. 2. (mat.) operatie efectuata asupra unui sir de numere, al carei rezultat nu depinde de ordinea in care se opereaza asupra diferitelor elemente ale sirului. 3. fenomenul elaborarii unor reflexe conditionate diferite la unul si acelasi stimul in functie de schimbarea conditiilor mediului ambiant. 4. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietatile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice). (<comuta)

EXTERNALITATE s.f. Atitudine de minimalizare a efectelor economice negative generate de poluare asupra resurselor mediului ambiant. (cf. engl. externality)

ECHILIBRU s.n. 1. Stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = conceptie potrivit careia in mecanismul procesului dezvoltarii este esentiala starea de echilibru intre obiectul in dezvoltare si mediul ambiant. 2. (Fig.) Stabilitate a unei situatii, a unei stari sufletesti etc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. equilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanta].

DEPRIVARE s. f. (psih.) situatie clinica sau experimentala in care bolnavul intrerupe contactele senzoriale cu mediul ambiant. (dupa engl. deprivation)

DISIPA vb. I. tr. 1. a imprastia; a risipi, a cheltui nebuneste. 2. (tehn.) a pierde, a elimina energia, sub forma de caldura, cedata unui corp sau mediului ambiant. II. refl. a se imprastia. (< fr. dissiper)

ECOFEEDBACK [-FIDBEC] s. n. retroactiune ecologica capabila sa mentina stabilitatea sistemelor naturale fata de diversele influente din mediul ambiant. (< engl. ecofeedback)

ECOLOGISM s. n. teorie si practica ce subliniaza importanta problemelor ecologice; miscare pentru ocrotirea mediului ambiant. (< fr. ecologisme)

ECOLOGIST, -A I. adj., s. m. f. (adept) al ecologismului; aparator al mediului ambiant. II. s. m. f. ecolog. (< fr. ecologiste)

FITOECOLOGIE s. f. studiul relatiilor plantei cu mediul ambiant. (< fr. phytoecologie)

INTEGRARE s. f. 1. actiunea de a (se) integra; integratie. ◊ reuniune a mai multor parti intr-un singur tot. ◊ fuzionare a unor intreprinderi economice. ♦ ~ economica = proces de intensificare a interdependentelor economice dintre diferite state ale lumii. 2. (mat.) determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. 3. capacitate a sistemului nervos de a realiza interactiunea intre diferite parti ale organismului, ca si intre acesta si mediul ambiant. (< integra)

PANMIXIE s. f. (biol.) particularitate a speciilor constand in aceea ca fiecare femela dintr-o populatie poate fi fecundata de oricare dintre masculii din mediul ambiant. (< fr. panmixie)

POICHILOTERM, -A adj. (despre animale) cu temperatura variabila, in functie de mediul ambiant. (< fr. poikilotherme)

SINTONIE s. f. 1. acord (5). 2. caracteristica temperamentala in usurinta de acomodare afectiva cu mediul ambiant. (< fr. syntonie)

TERMOLIZA s. f. 1. descompunere a unui corp sub actiunea caldurii. 2. proces fiziologic prin care organismul cedeaza mediului ambiant surplusul de caldura. (< fr. thermolyse)

TERMORELEU s. n. releu comandat de modificarea temperaturii mediului ambiant ori de caldura dezvoltata prin trecerea curentului electric prin elementul sensibil. (< fr. thermorelais)

AROMORFOZA (< fr. {I}) s. f. Complicare a organizarii si functiilor organismelor in procesul evolutiei, ceea ce le da posibilitatea de a folosi plenar mediul ambiant (de ex. dezvoltarea inimii tetracamerale, aparitia singelui cald).

CONSTANTINESCU, Nicolae N. (1920-2000, n. Bucuresti), economist roman. Acad. (1990), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari privind istoria economica a Romaniei, teoria economica, economia mediului ambiant, evaluarea fondului forestier, economia de piata („Revolutia industriala in Romania”, „Problema contradictiei in economie”, „Economia protectiei mediului natural”, „Teoria valorii muncii si lumea contemporana”).

LAMARCKISM (‹ fr.; {s} n. pr. Lamarck) s. n. (BIOL.) Teorie formulata de J.-B. Lamarck, in 1809, in lucrarea „Filozofia zoologica”, conform careia plantele si animalele se schimba in permanenta, devenind tot mai complicate ca organizare, datorita actiunii factorilor mediului ambiant si a tendintei interne, proprie tuturor organismelor vii, de perfectionare. Sustinand ca principiile evolutiei sunt o lege generala pentru natura vie, Lamarck n-a descoperit adevaratele cauze ale dezvoltarii evolutioniste. Legile de baza ale l. au avut un rol important, influentand ulterior elaborarea teoriei evolutioniste a lui Darwin.

ambient, -a adj. (lat. ambiens, -entis; fr. ambiant). Inconjurator: mediu, aeru ambient. Lumea ambienta. S. n., pl. e. mediu inconjurator.

ambiant, -A adj. (despre mediu, atmosfera) inconjurator. (< fr. ambiant, lat. ambiens)

ambiant adj. inconjurator, (livr.) ambiental. (mediul ~.)

RESPIRATIE, respiratii, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) intre organismele vii si mediul inconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continand oxigenul necesar intretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ◊ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta in efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, intrerupte in caz de asfixiere, sincopa etc., in vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamani. Opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.