Rezultate din textul definițiilor
GERMINA, pers. 3 germineaza, vb. I. Intranz. (Despre germeni, p. ext. despre plante) A incepe sa se dezvolte, sa incolteasca, sa se inmulteasca, sa porneasca un nou ciclu de vegetatie (in conditii favorabile). ♦ (Despre o materie organica sau un organ) A trece de la viata latenta sau embrionara la viata activa. – Din lat. germinare.
PUTRED adj. 1. descompus, putrezit, (livr.) putrid, (rar) putregait, (pop.) putregaios, (reg.) zacut. (O materie organica ~.) 2. (MED.) cangrenat, necrozat, putrezit, (rar) necrotic, (livr.) mortificat. (Tesut ~.)
PUTREZI vb. 1. a (se) descompune, (rar) a (se) putrefia, a (se) putregai. (O materie organica ce a ~.) 2. v. cangrena.
BIOLOGIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de biologie; propriu biologiei. 2) Care provine din materie organica vie. /<fr. biologique
GERMINA vb. I. intr. A incolti, a incepe sa se dezvolte. ♦ (Despre o materie organica sau un organ) A trece de la viata latenta sau embrionara la viata activa. [P.i. 3 -neaza. / < lat., it. germinare].
BIOPLASMA s. f. materie organica vie care intra in constitutia tuturor vietuitoarelor. (< fr. bioplasme)
DETRITUS s. n. 1. material granulat rezultat din sfaramarea rocilor sub actiunea agentilor externi. 2. materie organica din resturi de origine vegetala sau animala in descompunere. 3. tartru dentar. (< fr. detritus, lat. detritus)
GERMINA vb. intr. a incolti, a incepe sa se dezvolte. ◊ (despre o materie organica sau un organ) a trece de la viata latenta sau embrionara la cea activa. (< lat., it. germinare)
ALTERAT, -A, alterati, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborat cu un semiton sau doua. – V. altera.
BAHLI, pers. 3 bahleste, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apa) A capata un miros greu de statut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahna.
BIOGAZ s. n. Gaz rezultat in procesul de fermentare a materiei organice si folosit drept combustibil; biometan. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biogas.
CARBONIZA, pers. 3 carbonizeaza, vb. I. Refl. (Despre carbuni) A se descompune termic in lipsa oxigenului din aer sau in prezenta unei cantitati insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface in carbuni (prin ardere) in prezenta unei cantitati mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
DOSPI, pers. 3 dospeste, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma intr-o masa afanata, crescuta sub actiunea unui ferment sau a unei substante chimice specifice introduse intentionat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentatie, modificandu-si (in bine sau in rau) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub actiunea unor fermenti naturali, in conditii specifice de caldura, umezeala etc. – Din scr. dospeti.
GUDRON, gudroane, s. n. Lichid vascos de culoare inchisa, cu miros specific, care se obtine prin distilarea uscata a unor materii organice; catran. – Din fr. goudron.
NEDOSPIT, -A, nedospiti, -te, adj. (Despre aluat) Care nu a dospit (1). ♦ (Despre alimente si despre unele materii organice) Care nu a fermentat. – Ne- + dospit.
DESCOMPUS, -A, descompusi, -se, adj. 1. Desfacut in partile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care are infatisarea morala sau fizica deformata; (despre fata omului) crispat, contractat. – V. descompune.
PUTREZI, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influenta bacteriilor de putrefactie; a se altera, a se strica, a se putregai, a se putrefia. ♦ (Despre organe si tesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre constructii de lemn) A se ruina, a se darapana, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp intr-un loc sau intr-un post, fara perspectiva unei schimbari; a stagna intr-o activitate; a lancezi. – Din putred.
AMONIFICARE s. f. Descompunere a proteinelor din materia organica a solului sub actiunea microorganismelor, avand ca rezultat formarea amoniacului. – Din amoniac.
PROTOBITUMEN s. n. Bitumen in stare de formare, care reprezinta prima faza de transformare a materiei organice in titei. – Din germ. Protobitumen.
PTOMAINA, ptomaine, s. f. Substanta toxica azotata, rezultata din putrefactia materiilor organice de origine animala. – Din fr. ptomaine.
PUTREZICIUNE, putreziciuni, s. f. 1. materie organica putreda; organism mort, intrat in putrefactie; putregai, putriditate, putrezime, putrezitura, putrejune. ♦ Starea unui organism putred. 2. Fig. Descompunere morala, decadere. – Putrezi + suf. -ciune.
PUTREZIT, -A, putreziti, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat in putrefactie; putregait. – V. putrezi.
METAN s. n. Gaz din grupa hidrocarburilor, fara culoare si fara miros, care arde in aer cu flacara albastruie si care se formeaza din materia organica in descompunere. – Din fr. methane.
NEALTERABIL, -A, nealterabili, -e, adj. (Despre materii organice) Care nu se altereaza, nu se strica; inalterabil. [Pr.: ne-al-] – Ne- + alterabil.
NEALTERAT, -A, nealterati, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Care nu este stricat, descompus. 2. (Despre produse alimentare, chimice etc.) Care nu este denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Care nu s-a modificat; neschimbat. [Pr.: ne-al-] – Ne- + alterat.
NITRIFICA, pers. 3 nitrifica, vb. I. Refl. (Despre amoniacul din sol) A se transforma prin oxidare, sub actiunea unor bacterii, in azotati folositi de plante la sinteza materiei organice. – Dupa fr. nitrifier.
DOSPIT, -A, dospiti, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afanat sub actiunea unui ferment sau a unei substante chimice introduse intentionat. ♦ (Despre alimente si despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
STRICAT2, -A, stricati, – te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, indeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, incarcat de substante sau mirosuri neplacute, nocive. 3. (Despre injghebari, constructii) Daramat, surpat, naruit. 4. (Pop.; despre oameni si parti ale corpului lor) Bolnav, vatamat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de varsat = cu urme de varsat pe obraz. 5. (Despre relatii de prietenie, de dragoste etc.) Desfacut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, maniat, suparat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decazut moraliceste; corupt, d*******t, depravat. – V. strica.
SAPROFAG, -A, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hraneste cu materii organice in descompunere. – Din fr. saprophage.
SEMIPARAZIT, semiparaziti, s. m. Organism vegetal care, desi isi poate prepara materia organica din cea minerala, isi extrage o parte din hrana din alta planta vie. – Semi- + parazit (dupa fr. demi-parasite).
ABIOGENEZA f. Teorie conform careia materia organica a aparut din materia anorganica. [Sil. -bi-o-] /<fr. abiogenese
A SE BAHLI se ~este intranz. 1) (despre ape statute) A capata miros greu (din cauza putrezirii materiilor organice). 2) (despre produse) A-si perde proprietatile, capatand un miros greu. /Din bahna
A SE CARBONIZA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) (despre substante) A se transforma in carbon. 2) (despre lemne) A se preface in carbuni (prin ardere). 3) (despre materii organice) A se descompune sub actiunea unei surse puternice de caldura. /<fr. carboniser
A GERMINA pers. 3 ~eaza intranz. 1) (despre seminte, tuberculi, bulbi, plante) A da germen; a incepe un ciclu nou de vegetatie; a incolti. 2) (despre organe sau materii organice) A trece de la o stare latenta sau embrionara la viata activa. /<lat. germinare
GUDRON ~oane n. Substanta rasinoasa, de culoare bruna sau neagra, cu miros specific, obtinuta prin distilarea uscata a unor materii organice (petrol, carbune, lemn etc.), avand diverse intrebuintari in industria chimica si in constructia drumurilor. /<fr. goudron
INFECTIE ~i f. 1) Patrundere a unor agenti patogeni intr-un organism viu. 2) Proces patologic care are loc intr-un organism infectat. 3) fam. rar Miros rau provenit de la materii organice in putrefactie. [G.-D. infectiei] /<fr. infection, lat. infectio, ~onis
MATREATA f. 1) materie organica constand din particele albicioase de epiderma, desprinse de pe pielea capului. 2) Specie de alge plutitoare de pe suprafata apelor statatoare; matasea-broastei. 3) Planta erbacee cu tulpina rosie, ramificata si cu flori roz. ◊ ~a-bradului sau ~-de-arbori specie de licheni daunatori, care se dezvolta pe ramurile coniferelor. /Orig. nec.
MRANITA f. Ingrasamant agricol obtinut din gunoi de grajd fermentat sau din descompunerea altor materii organice. /<sl. smradunica
PITIRIAZIS n. (nume generic) materie organica cu aspect de tarate, constand din particele de epiderma uscata. [Sil. -ri-a-] /<fr. pityriasis
VIERMANAR ~i m. Insecta asemanatoare unei muste, de culoare galbena-surie, care se hraneste cu materii organice in proces de putrefactie. /Din vierme
ASFALTIT s.n. Amestec natural de bitum si de materii organice. [< fr. asphaltite].
FERMENTATIE s.f. Fermentare; transformare chimica a materiei organice in noi substante sub influenta fermentilor. ♦ Substanta fermentata. [Gen. -iei, var. fermentatiune s.f. / cf. fr. fermentation, lat. fermentatio].
BIOPLASMA s.f. materie organica vie care intra in constitutia tuturor vietuitoarelor. ♦ Substanta vie a celulei. [< fr. bioplasme, cf. gr. bios – viata, plasma – formatie].
MIASMA s.f. Emanatie nesanatoasa, miros urat provenit din materii organice in descompunere; duhoare. [Pron. -mi-as-. / < fr. miasme, cf. gr. miasma – murdarie, pata].
MONERA s.f. Protozoar ipotetic lipsit de membrana si nucleu, care ar face trecerea de la materia lipsita de viata la materia organica. [< fr. monere, cf. gr. moneres – izolat].
slin, slinuri, s.n. 1. (reg.) strat de murdarie de pe pielea nespalata, de pe imbracamintea purtata mult si neingrijita sau de pe obiectele mult intrebuintate si necuratate la vreme. 2. (inv.; in forma: slim) aluviuni care fertilizeaza solul prin cantitatea mare de materii organice continute. 3. (reg.) cerumen. 4. (reg.) uger.
PROTOBITUMEN s.n. Bitumen in stare de formare, reprezentand prima faza de transformare a materiei organice in petrol. [< germ. Protobitumen].
SAPROFAG, -A adj. (Despre animale) Care se hraneste cu materii organice descompuse. [< fr. saprophage, cf. gr. sapros – putred, phagein – a manca].
SULFURIC, -A adj. Referitor la sulf, de sulf. ♦ Acid sulfuric = acid anorganic in forma de lichid incolor, foarte corosiv, care innegreste materia organica; vitriol. [Cf. fr. sulfurique].
ASFALTIT s. n. amestec natural de bitum si materii organice. (< fr. asphaltite)
AUTOFIT s. m. 1. fat teratologic care poate trai in viata extrauterina. 2. planta autotrofa care se nutreste prin fotosinteza direct din materia organica. (< fr. autophyte)
AUTOGENEZA s. f. 1. capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce prin polenul propriu. 2. teorie potrivit careia din materia organica poate lua nastere, in mod spontan, un organism viu evoluat; generatie spontanee. 3. conceptie in biologie care rezolva unilateral problema dezvoltarii in natura vie, absolutizand actiunea factorilor interni ereditari si negand cu totul actiunea mediului. (< fr. autogenese)
BIOLIZA s. f. descompunere a materiei organice sub actiunea organismelor vii. (< fr. biolyse)
COPROZOARE s. f. pl. protozoare care traiesc in medii bogate in materii organice in descompunere. (< fr. coprozoaires)
EPIPEDON s. n. orizont (4) care se formeaza la suprafata solului prin acumularea materiei organice sau aluvionare. (< fr. epipedon)
FERMENTATIE s. f. proces biochimic de transformare a materiei organice in noi substante, sub influenta fermentilor. ◊ substanta fermentata. (< fr. fermentation, lat. fermentatio)
HUMIFER, -A adj. (despre soluri) care contine materii organice, bogat in humus. (< fr. humifere)
HUMIFICARE s. f. transformare a materiei organice in humus. (dupa fr. humification)
PROTOBITUMEN s. n. bitumen in stare de formare, prima faza de transformare a materiei organice in bitum petrolifer. (< germ. Protobitumen)
SAPROBIONT s. n. organism care se dezvolta in medii cu materii organice in descompunere. (< fr. saprobionte)
SAPROFAG, -A adj. (despre organisme) care se hraneste cu materii organice in descompunere. (< fr. saprophage)
SAPROZOIT s. m. protozoar sau larva pe materii organice in descompunere ori in ranile omului sau ale animalelor. (< fr. saprozoite)
SULFURIC, -A adj. referitor la sulf, care contine sulf. ♦ acid ~ = acid oxigenat al sulfului hexavalent, sub forma de lichid uleios, incolor, foarte corosiv, care innegreste materia organica; vitriol. (< fr. sulfurique)
CARBONIZA, pers. 3 carbonizeaza, vb. I. Refl. (Despre lemne) A se preface in carbuni (prin ardere); (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Fr. carboniser.
azotic, -a adj. (d. azot). Chim. De azot. Acid azotic sau nitric, apa tare, chezap, un lichid incolor care ferbe [!] la 86° si se solidifica la -40°. Distruge materiile organice. Se intrebuinteaza la prepararea explozivelor si colorilor [!] si la gravarea pe metal si sticla. Descoperit de Geabar-al-Kufi in sec. 8 (Az O2 O H).
REDUCATOR (‹ reduce) s. m. 1. Substanta chimica care in reactia de oxidoreducere cedeaza electroni, oxidandu-se; reductor (3). 2. (BIOL.) Descompunator; organism (indeosebi bacterie sau ciuperca) care isi obtine energia necesara prin descompunerea chimica a materiei organice moarte. Au un rol important in cadrul circuitului materiei in ecosistemele naturale.
SAPROB 1. s. m. Organism care absoarbe nutrientii organici solubili din materia organica moarta. 2. Adj. (referitor la ape). In care exista substante organice putrescibile. Se disting ape oligosaprobe, slab poluate, mezosaprobe, cu poluare medie (betamezosaprobe, in care continutul de oxigen dizolvat se mentine inca ridicat, si alfamezosaprobe, cu deficit de oxigen), polisaprobe, foate poluate (cu oxigen foarte putin sau deloc, adesea bogate in amoniac si hidrogen sulfurat).
CAPROLACTAMA s. f. Substanta organica folosita ca materie prima pentru fabricarea fibrelor sintetice de relon. – Din fr. caprolactame.
GENERATIE, generatii, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate sociala data) care sunt cam de aceeasi varsta. ◊ Expr. Din generatie in generatie = din tata in fiu; de la o epoca la alta (pana la noi). ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care apartin aceleiasi specii sau rase si care s-au nascut in acelasi an. 3. (in sintagma) Teoria generatiei spontanee = teorie materialista naiva conform careia din materii minerale sau organice pot lua nastere unele organisme vii in mod spontan. – Din fr. generation, lat. generatio.
COMBUSTIBIL, -A, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are insusirea de a arde. 2. S. m. materie, de obicei organica, care arde, dezvoltand caldura, si care este folosita ca izvor de energie in industrie si in economia casnica. ◊ Combustibil conventional = combustibil teoretic cu putere calorica de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferitilor combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil intrebuintat pentru a produce energie in reactoarele nucleare. – Din fr. combustible.
DESCOMPUNE, descompun, vb. III. l.Tranz. A desface in partile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrama, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii si corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-si schimba prin deformare caracterul, infatisarea morala sau fizica; (despre fata, trasaturi etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des1- + compus (dupa fr. decomposer).
NEURINA s. f. substanta organica toxica in materiile intrate in putrefactie. (< fr. neurine)
HEMOGLOBINA s. f. Substanta organica feruginoasa care constituie materia coloranta a globulelor rosii din sangele vertebratelor si care, datorita proprietatii sale de a se oxida si de a se reduce cu usurinta, are rol in procesul respirator. – Din fr. hemoglobine.
AMINOACID ~zi m. Acid organic, constituent principal al materiei vii, intrand in compozitia proteinelor. [Sil. -no-a-] /<fr. aminoacide
NEURINA f. Substanta organica toxica exi-stenta in materiile intrate in putrefactie. [Sil. ne-u-] /<fr. neurine
LACTAMA s.f. Compus organic ciclic, servind ca materie prima pentru fabricarea fibrelor sintetice. [< germ. Laktame, fr. lactame].
ABIOGENEZA (< fr. {i}) s. f. Producerea materiei vii din materie nevie, anorganica si organica.
NEURINA s.f. Substanta toxica de natura organica, care se gaseste in materiile intrate in putrefactie. [Var. nevrina s.f. / < fr. neurine].
CORP s.n. I. 1. Portiune de materie bine determinata. ♦ (Chim.) Substanta organica sau anorganica. 2. Obiect, lucru. ◊ Corp delict = obiect care a servit la savarsirea unei infractiuni. 3. (Poligr.) Unitate cu care se masoara marimea literelor tipografice. II. 1 Totalitatea persoanelor care, prin functie sau profesiune, formeaza o unitate deosebita, legal constituita. ◊ Corp de balet = artistii care danseaza in grupuri intr-un balet. 2. (Mil.) Mare unitate cuprinzand mai multe divizii. [Pl. -puri, (chim., s.m.) corpi. / < lat. corpus, cf. fr. corps, it. corpo].
PLEIOCROMIE s. f. exces de materie coloranta intr-un lichid organic, in special in bila1. (< fr. pleiochromie)
BENZEN, benzeni, s. m. Hidrocarbura lichida, incolora, insolubila in apa, extrasa din gudroanele carbunilor de pamant sau din petrol, si care se foloseste, ca decolorant, ca materie prima la fabricarea unor compusi organici etc. – Din fr. benzene.
PETROL n. Hidrocarbura lichida, uleioasa, de culoare inchisa, formata dintr-un amestec natural de compusi organici, intrebuintata drept combustibil si ca materie prima in industria chimica; titei. /<fr. petrole
MONERA s. f. protozoar ipotetic fara nucleu, care ar face trecerea de la materia lipsita de viata la cea organica. (< fr. monere)
BENZEN, benzeni, s. m. Hidrocarbura lichida, incolora, obtinuta din gudroanele carbunilor de pamant sau din petrol, folosita ca decolorant, ca materie prima la fabricarea unor compusi organici etc. – Fr. benzene.
LACTAMA s. f. Compus organic obtinut din aminoacizi si folosit ca materie prima pentru fabricarea unor fibre sintetice. – Din fr. lactame, germ. Laktam.
LIPIDA, lipide, s. f. (Mai ales la pl.) Substanta organica grasa, insolubila in apa, componenta a materiei vii. – Din fr. lipide.
GLUCIDA ~e f. pl. Substante organice naturale, care constituie componente fundamentale ale materiei vii, avand un rol important in metabolism; hidrati de carbon; zaharide. /<fr. glucides
INTRODUCERE ~i f. 1) v. A INTRODUCE. 2) Lucrare care cuprinde notiunile elementare ale unei discipline stiintifice. ~ in chimia organica. ~ in psihologie. 3) Prefata explicativa; intrare in materie. 4) Partea de la inceput a unei compozitii muzicale. /v. a introduce
ZAHARURI n. pl. Substante organice naturale, care constituie componenti fundamentali ai materiei vii, avand un rol important in metabolism; hidrati de carbon; zaharide. /Din zahar
ANTRACHINONA s. f. substanta organica din antracen, alcatuita din cristale galbene, materie prima la fabricarea unor coloranti. (< fr. anthraquinone)
BENZEN (‹ fr. {i}) s. m. Substanta chimica, cap de serie al hidrocarburilor aromatice; lichid incolor volatil, insolubil in apa, solubil in alcool in orice proportie, obtinut din gazele de cocserie, din gudroanele carbunilor de pamint sau din fractiile petroliere bogate in hidrocarburi aromatice; este materia prima importanta la fabricarea unor compusi organici (anilina, nitrobenzen, stiren, fenol, hexaclorciclohexan etc.), in sinteza colorantilor, a medicamentelor, a parfumurilor; bun solvent. Impropriu este numit benzol.
ANILINA s. f. Lichid incolor toxic care serveste ca materie prima de baza in industria chimica organica. – Fr. aniline.
CHINONA s. f. Substanta organica constituind componentul de baza in sinteza unor materii colorante. – Din fr. quinone.
NEURINA, neurine, s. f. Substanta organica toxica care se gaseste de obicei in materiile intrate in putrefactie. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurine.
COACERVAT s.n. (Biol.) Formatie speciala gelatinoasa macromoleculara, in stare coloidala, nascuta din amestecul solutiilor de albuminoide in compusi organici asemanatori, reprezentand prima faza de organizare a materiei vii. [Pron. co-a-. / < fr. coacervat, cf. lat. coacervatus – gramadit].
funingine (funingini), s. f. – materie neagra rezultata din arderea incompleta a corpurilor organice. – Var. funigine, (Trans.) funi(n)gana. Mr. furi(n)dzine. Lat. fulῑgo, fuliginem (Puscariu 675; Candrea-Dens., 586; REW 3558; DAR), cf. it. fuliggine, sp. hollin, port. fuligem. Rezultatul normal, *furigine, a fost modificat prin asimilare (cf. Candrea, Elements, 42; Rosetti, Rhotacisme, 20). – Der. funinginat, adj. (negru), care, dupa Candrea-Dens., 687 si DAR, reprezinta lat. fuliginatus pare mai curind der. intern; funingiu, adj. (negru ca funinginea); funinginos, adj. (ca funinginea; negru).
PETROL s. n. 1. Roca sedimentara lichida, uleioasa, de culoare bruna-negricioasa, mai rar galbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formata dintr-un amestec natural de hidrocarburi si de alti compusi organici, care se extrage din pamant si care serveste drept materie prima in industria chimica; titei. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietati asemanatoare cu cele ale titeiului, obtinut pe cale sintetica din carbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitica. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea in lampi cu fitil pentru iluminat sau incalzit; gaz. – Din fr. petrole.
ALBUMINOID1 ~e n. la pl. Compus organic din grupul proteinelor, care constituie o parte importanta a materiei vii. /<fr. albuminoide
LACTAMA s. f. compus organic ciclic, obtinut prin deshidratarea, la incalzire, a unor aminoacizi; materie prima pentru fabricarea fibrelor sintetice. (< fr. lactame)
ANTRACHINONA, antrachinone, s. f. Substanta organica, derivata din antracen, alcatuita din cristale galbui, care serveste ca materie prima pentru unii coloranti. – Din fr. anthraquinone.
FUNINGINE, funingini, s. f. materie neagra sau neagra-bruna, rezultata din arderea incompleta a corpurilor organice, alcatuita mai ales din carbune, care se depune pe partea interioara a cosurilor, a sobelor etc. – Lat. fuligo, -inis.
BITUMINE s. f. pl. materii din scoarta pamantului din hidrocarburi si din diferite alte substante organice. (< fr. bitumines)
BIOSFERA (‹ fr. {i}) s. f. Invelis discontinuu al Pamantului format din totalitatea organismelor vii, impreuna cu toate elementele necesare vietii. Limitele sale cuprind marginea superioara a atmosferei, litosfera si intreaga hidrosfera. Masa totala a b. este de c. 1015 t. Este unicul suprasistem al Pamintului in care se produce substanta organica, prin procese specifice de transformare a energiei solare, apei si materiei anorganice.
BITUMINE s.f.pl. (Geol.) Materii din scoarta Pamantului constituite din hidrocarburi si din diferite alte substante organice. [< fr. bitumines].
GLUCIDA, glucide, s. f. Substanta organica naturala care contine carbon, hidrogen si oxigen, reprezentand un constituent fundamental al materiei vii si avand un rol important in metabolism; hidrat de carbon, carbohidrat. – Din fr. glucide.
TANANT, tananti, s. m. Substanta chimica, anorganica sau organica, naturala sau sintetica, care are proprietatea de a tabaci pieile crude; p. ext. materie prima naturala care contine o astfel de substanta. ◊ (Adjectival) Material tanant. – Din fr. tannant.
METILEN s. m. radical organic bivalent, derivat din metan prin indepartarea a doi atomi de hidrogen. ♦ albastru de ~ = materie coloranta albastra, folosita in vopsitorie si ca dezinfectant. (< fr. methylene, germ. Methylen)
METILEN s.m. 1. Radical organic bivalent, compus dintr-un atom de carbon si doi de hidrogen. ◊ Albastru de metilen = materie coloranta albastra, intrebuintata in vopsitorie si ca dezinfectant in medicina. 2. Alcool metilic. [Pl. -ni, (s.n.) -nuri. / < fr. methylene, cf. germ. Methylen].
REZORCINA s. f. Substanta organica solida, cristalizata, incolora, solubila in apa si alcool, cu slaba actiune reducatoare, folosita ca revelator fotografic, ca materie prima in industria chimica si farmaceutica. – Din fr. resorcine.
CHINONA s.f. Substanta organica cu molecula formata din sase atomi de carbon si care constituie substanta de baza in sinteza unor materii colorante. [< fr. quinone].
ORGANIC, -A, organici, -ce, adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism1, constituind un intreg diferentiat si in acelasi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezulta din organizarea, din constructia insasi a unui lucru; esential, launtric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Si adv.; despre relatii, legaturi) Analog legaturii care uneste partile unui organism1; indisolubil. 3. (Despre substante, materii, etc.) Care este alcatuit din carbon si hidrogen, uneori si din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique
MATERIALISM s.n. 1. Orientare in filozofie, opusa idealismului, care solutioneaza problema fundamentala a filozofiei, afirmand primordialitatea materiei, a existentei si caracterul secund, derivat, al spiritului, al constiintei. ◊ Materialism dialectic = conceptie filozofica a marxism-leninismului, care imbina organic rezolvarea consecvent materialista a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; materialism istoric = parte integranta a marxism-leninismului, avand ca obiect societatea, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice; materialism mecanicist = filozofie materialista care explica toate fenomenele prin analogie cu cele mecanice; materialism vulgar = curent din sec. XIX care, in esenta, reduce intreaga realitate, inclusiv constiinta, la materie. 2. (Depr.) Interes exagerat pentru problemele materiale. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. materialisme, germ. Materialismus].
CHINONA s. f. Substanta organica cu molecula formata dintr-un ciclu de sase atomi de carbon si care constituie substanta de baza a unor materii colorante. – Fr. quinone.
PIRIDINA, piridine, s. f. Substanta organica aromatica, lichida, incolora, toxica, solubila in apa, in alcool si in eter, cu miros caracteristic neplacut, folosita la fabricarea unor medicamemte, a unor materii colorante etc. – Din fr. pyridine.
TEREFTALIC (‹ fr., engl.) adj. Acid ~ = acid organic dicarboxilic, obtinut prin oxidarea paraxilenului sau toluenului. Este o substanta cristalina, insolubila in apa, alcool, eter. Sublimeaza la c. 300ºC. Se foloseste ca materie prima la fabricarea fibrelor sintetice poliesterice de tipul terilen.
ACETIC, -A adj. (Chim.) Acid acetic = acid organic, rezultat din oxidarea alcoolului etilic; fermentatie acetica = proces de fermentatie prin care ia nastere otetul; aldehida acetica = lichid incolor cu miros intepator, folosit in industria materiilor colorante, a parfumurilor etc.; acetaldehida. [< fr. acetique, cf. lat. acetum – otet].
ASIMILATIE, asimilatii, s. f. 1. (Fiziol.) Faza a metabolismului in care materiile nutritive introduse in organism sunt transformate In substante proprii acestuia. 2. (In sintagma) Asimilatie clorofiliana = proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizeaza (cu ajutorul luminii absorbite de clorofila) substantele organice din bioxidul de carbon si din apa si elibereaza oxigen. 3. (Fon.) Modificare a unui sunet sub influenta altuia, aflat in apropiere. – Din fr. assimilation, lat. assimilatio, -onis.
SUBSTANTA ~e f. 1) materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichida. ~ gazoasa. ~ solida. 2) Esenta calitativa a materiei, care exista prin sine insasi si constituie esenta lucrurilor indiferent de varietatea si modificarea lor. 3) chim. fiz. Corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii si al compozitiei. ~ organica. ~ toxica. 4) Parte concreta sau materiala a lucrurilor si a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutiva a unui lucru; continut principal; esenta. [G.-D. substantei] /<lat. substantia, fr. substance
PUTREFACTIE, putrefactii, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substante organice (vii sau moarte) sub influenta unor bacterii; putrezire. ♦ Faza ultima a procesului de asimilare si dezasimilare a hranei de catre un organism viu, care consta in descompunerea, sub actiunea fermentilor, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hranit organismul. 2. Fig. Descompunere, decadere morala. – Din fr. putrefaction, lat. putrefactio, -onis.
MATERIALISM s. n. 1. orientare fundamentala in filozofie, opusa idealismului, potrivit careia lumea este, in esenta, materiala si cognoscibila. ♦ ~ dialectic = conceptie care imbina organic rezolvarea consecvent materialista a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; ~ istoric = conceptie filozofica avand ca obiect societatea, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice; ~ economic = conceptie unilaterala, metafizica, despre societate, care absolutizeaza rolul determinant al factorului economic in dezvoltarea sociala; ~ stiintific-naturalist = conceptie exprimand convingerea spontana a naturalistilor ca lumea exterioara este o realitate obiectiva; ~ vulgar = curent care, in esenta, reduce intreaga realitate, inclusiv constiinta, la materie. 2. interes exagerat pentru problemele materiale. (< fr. materialisme, germ. Materialismus)
organic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de un organ sau de un organism viu; propriu unui organ sau unui organism viu. Dereglare ~ca. 2) Care tine de organizarea interna a unor ansambluri; care prezinta un intreg; unitar. Lege ~ca. Unitate ~ca. 3) Care rezulta din structura interna a unui lucru; esential; intrinsec. 4) (despre relatii, legaturi) Care este asemanator relatiilor interne dintre partile componente ale unui organism; care este analog legaturii dintre partile unui organism; indisolubil. Legatura ~ca. 5) (despre substante, materii etc.) Care a rezultat din descompunerea organismelor vegetale si animale. ◊ Chimie ~ca compartiment al chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatele lor. /<lat. organicus, fr. organique
