SAPROFAG ~ga (~gi, ~ge) Care se hraneste cu materiale organice in descompunere. /<fr. saprophage

HUMIFICARE s. f. Transformare in humus a materialului organic din sol. – Din fr. humification.

PLOMBARE, plombari, s. f. Actiunea de a plomba si rezultatul ei; plombaj. ◊ Plombare osoasa = umplere a unei cavitati osoase cu material organic sau anorganic. – V. plomba.

liant s.m. 1. material fluid pentru a lega prin intarire bulgarii, granulele etc. unui material organic sau mineral. 2. lichid vascos continand colorantul cu care formeaza cerneala de tipar. 3. substanta la fixarea pigmentilor coloranti pe fibrele textile. 4. constituent nevolatil al lacurilor, care se intareste sub forma de pelicula, in pictura etc. (fr. liant)

TRANZIT s.n. Trecere (fara stationare) de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau in alta tara; tranzitare. ◊ Bilet de tranzit = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere prin tara; drum de tranzit = drum public care ocoleste localitatile; in tranzit (despre calatori, vagoane etc.) = in trecere. ♦ Trecere a unui material organic printr-un organ. ♦ (In telefonie si radiofonie) Operatia de receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si de retransmitere a lui la un alt post. [Pl. -turi, -te. / < fr. transit, it. transito, cf. lat. transitus – trecere].

HUMIFICARE s.f. Transformare in humus a materialului organic din sol. [Dupa fr. humification].

LIANT s.m. 1. material fluid folosit pentru a lega prin intarire bulgarii, granulele etc. unui material organic sau mineral. 2. (Poligr.) Lichid vascos continand colorantul cu care formeaza cerneala de tipar. 3. (Text.) Substanta folosita la fixarea pigmentilor coloranti, fara afinitate pentru fibre. [Pron. li-ant, pl. -nti, (s.n.) -nturi. / < fr. liant].

TRANZIT s. n. 1. trecere de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau in alta tara; tranzitare. ◊ totalitatea marfurilor care trec dintr-o tara in alta prin teritoriul unei alte tari. ♦ bilet de ~ = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere prin tara; in ~ (despre calatori, vagoane etc.) = in trecere. 2. trecere a unui tren printr-o statie sau printr-o gara fara alte opriri decat pentru cele strict necesare pentru incrucisari sau schimbari de directie. 3. trecere a unui material organic printr-un organ. 4. (in telefonie si radiofonie) receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si retransmitere a lui la un alt post. 5. trecere a unui astru prin fata discului altui astru. (< fr. transit, germ. Transit)

COMPOUND s. n. 1. Mod de grupare a doua mecanisme, masini etc. pentru a asigura functionarea lor asociata. 2. Masa electroizolanta constituita dintr-un amestec de materiale electroizolante organice. [Pr.: -paund] – Cuv. engl.

AGREGAT¹, agregate, s. n. 1. Grup de masini care lucreaza impreuna pentru realizarea unei anumite operatii tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcatuit din granule, fibre sau fasii, care intra in compozitia betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. ◊ Agregat mineral = concrestere de minerale in diferite formatii naturale. – Din rus. agregat, (2) fr. agregat.

GRANULATIE, granulatii, s. f. 1. Structura in granule a unui material granular. 2. Leziune organica formata din mici tumori, care apar mai ales la suprafata membranelor mucoase si seroase. – Din fr. granulation.

HARTIE, hartii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tiparit, desenat, impachetat etc., fabricat din substante organice vegetale si materiale de incleiere si de colorare, in forma de foi subtiri si intinse. ◊ Expr. A pune (sau a asterne) ceva pe hartie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hartie (1) (scrisa sau tiparita). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hartie (1), bancnota. Cinci hartii de cate o suta. ◊ Hartie de valoare = inscris care atesta participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui imprumut si care da proprietarului sau posesorului sau dreptul de a primi dividende sau de a incasa dobanda. Hartie-moneda = bani de hartie. 5. (Sport) Categorie de greutate in box, la juniori, intre 45 si 48 kg. – Din sl. chartija.

AGREGAT¹, agregate, s. n. 1. Grup de masini care lucreaza impreuna pentru realizarea unei anumite operatii tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcatuit din granule, fibre sau fasii, care intra in compozitia betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. – Fr. agregat.

PLASTIC, -A adj. 1. Care prezinta plasticitate, care poate fi modelat, fasonat. ♦ Care formeaza sau are proprietatea de a lua diferite forme. ♦ Masa plastica (sau produs) plastic = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse, pastrandu-si forma ce i-a fost data; arte plastice = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. ♦ (Despre idei, imagini etc.) Expresiv, viu; evocator, care arata cu multa putere ceva. 2. Chirurgie plastica = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. // s.n. 1. Amestec de cauciuc nevulcanizat, folosit la repararea anvelopelor etc. 3. Varietate de exploziv. [Cf. fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos].

PLASTIC², -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

MELAMINA, melamine, s. f. Substanta chimica organica, intrebuintata la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. melamine.

SUBSTANTA ~e f. 1) Materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichida. ~ gazoasa. ~ solida. 2) Esenta calitativa a materiei, care exista prin sine insasi si constituie esenta lucrurilor indiferent de varietatea si modificarea lor. 3) chim. fiz. Corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii si al compozitiei. ~ organica. ~ toxica. 4) Parte concreta sau materiala a lucrurilor si a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutiva a unui lucru; continut principal; esenta. [G.-D. substantei] /<lat. substantia, fr. substance

MELAMINA s.f. (Chim.) Substanta chimica organica din care se obtin materiale plastice rezistente. [< fr. melamine, germ. Melamin].

CATETER s. n. instrument de sondaj al canalelor organice, dintr-un tub fin din material flexibil. (< fr. catheter, lat. catheter, gr. katheter)

HUMUS ~uri n. Amestec de substante organice amorfe din sol, rezultat din descompunerea materialului vegetal si animal, care asigura fertilitatea acestuia. Sol bogat in ~. /<lat., fr. humus, germ. Humus

MATERIALISM s. n. 1. orientare fundamentala in filozofie, opusa idealismului, potrivit careia lumea este, in esenta, materiala si cognoscibila. ♦ ~ dialectic = conceptie care imbina organic rezolvarea consecvent materialista a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; ~ istoric = conceptie filozofica avand ca obiect societatea, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice; ~ economic = conceptie unilaterala, metafizica, despre societate, care absolutizeaza rolul determinant al factorului economic in dezvoltarea sociala; ~ stiintific-naturalist = conceptie exprimand convingerea spontana a naturalistilor ca lumea exterioara este o realitate obiectiva; ~ vulgar = curent care, in esenta, reduce intreaga realitate, inclusiv constiinta, la materie. 2. interes exagerat pentru problemele materiale. (< fr. materialisme, germ. Materialismus)

FIBRA s. f. 1. fir subtire, flexibil, folosit la fabricarea tesaturilor, a hartiei etc. ♦ ~ optica = fibra de sticla cu compozitie speciala, pentru transmiterea informatiilor. ◊ formatie filiforma a unui material. 2. element filamentos care intra in alcatuirea tesuturilor organice. (< fr. fibre, lat. fibra)

CAPROLACTAMA s. f. substanta organica de tipul amidelor ciclice, din care se fabrica materiale plastice, ca relon, capron, perlon etc. (< fr. caprolactame)

COLORANT, -A, coloranti, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanta, de obicei organica, cu care se coloreaza diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria colorantilor. – Din fr. colorant.

MICANITA ~e f. material electroizolant constituit din foite de mica, lipite cu lianti organici. /<fr. micanite

AUXOCROM, -A adj., s. m. 1. (hormon vegetal) care are rolul de a stimula sinteza pigmentilor. 2. (grupare de atomi) care, introdusa in molecula unei combinatii organice colorate, ii intensifica culoarea si ii confera afinitate pentru materialul pe care se aplica. (< fr. auxochrome)

ASFALT, asfalturi, s. n. 1. Roca sedimentara, bruna-neagra, formata prin bituminizarea unor substante organice sau prin oxidarea si polimerizarea petrolului. 2. Amestec de bitum cu materiale minerale, intrebuintat mai ales la pavarea drumurilor. ♦ Drum, loc asfaltat. – Din fr. asphalte.

FIBRA ~e f. 1) Fir subtire si lung de origine vegetala, animala sau produs pe cale sintetica; filament. 2) Formatie organica filiforma din componenta unui tesut vegetal sau animal. ~ lemnoasa. ~ musculara. 3) material rezistent, obtinut din celuloza, intrebuintat ca izolant si ca imitatie de piele. ◊ ~ optica fibra speciala de sticla, folosita pentru transmiterea informatiilor. /<fr. fibre, lat. fibra

GONFLA vb. I. tr., refl. (Despre materiale plastice) A-si mari volumul prin imbibarea cu un lichid organic; (despre minerale, roci) a se umfla atunci cand se imbiba cu apa. ♦ A (se) umfla. [< fr. gonfler].

DETRITUS s. n. 1. material granulat rezultat din sfaramarea rocilor sub actiunea agentilor externi. 2. materie organica din resturi de origine vegetala sau animala in descompunere. 3. tartru dentar. (< fr. detritus, lat. detritus)

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

COMBUSTIBIL, -A, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are insusirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organica, care arde, dezvoltand caldura, si care este folosita ca izvor de energie in industrie si in economia casnica. ◊ Combustibil conventional = combustibil teoretic cu putere calorica de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferitilor combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil intrebuintat pentru a produce energie in reactoarele nucleare. – Din fr. combustible.

MICANITA, micanite, s. f. material electroizolant obtinut din foite de mica¹ lipite in straturi cu lianti organici si folosit mult in constructia masinilor si a aparetelor electrice. – Din fr. micanite.

BITUMEN n. material bogat in hidrocarburi, provenit din transformarea naturala in pamant a resturilor organice. /<lat. bitumen

DESHIDRATARE s. f. 1. eliminare a apei dintr-un material sau din moleculele unei substante. 2. pierdere anormala a apei din tesuturile organice prin transpiratie, varsaturi repetate sau scaune diareice. (< deshidrata)

TIOUREE s. f. Substanta organica, incolora, solubila in apa, intrebuintata la fabricarea unor medicamente sau a unor materiale plastice. [Pr.: ti-o-u-re-e] – Din fr. thio-uree.

DESHIDRATARE s.f. Actiunea de a (se) deshidrata si rezultatul ei; eliminare a apei dintr-un material sau din moleculele unei substante. ♦ (Med.) Pierdere anormala a apei din tesuturile organice prin transpiratie, prin varsaturi repetate sau scaune diareice. [< deshidrata].

RADIOLARIT s. n. Roca sedimentara, silicioasa, de origine organica, cenusie-galbuie sau rosiatica, rezultata din consolidarea depozitelor de radiolari si utilizata ca material abraziv si absorbant. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolarite.

HUMUS s. n. Amestec de substante organice amorfe aflat in sol, care ii conditioneaza fertilitatea si care este rezultat din transformarea materialului vegetal sub actiunea microorganismelor. – Din fr., lat. humus, germ. Humus.

CIANHIDRINA, cianhidrine, s. f. Compus organic care contine in molecula un hidroxil si un nitril, folosit la obtinerea aminoacizilor si a unor materiale plastice. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrine.

ETER ~i m. 1) Compus organic volatil si inflamabil, obtinut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, care este folosit in industria materialelor plastice, a fibrelor sintetice si in medicina. 2) Mediu material care ar umple spatiul din univers. 3) fig. Invelis gazos care inconjoara Pamantul; aer; atmosfera; vazduh; cer. /<fr. ether, lat. aether

CIANHIDRINA s.f. Compus organic care contine in molecula un hidroxil si un nitril, servind la obtinerea aminoacizilor si a unor materiale plastice. [Pron. ci-an-. / < fr. cyanhydrine].

organicISM s. n. 1. conceptie sociologica potrivit careia societatea omeneasca ar fi un organism analog cu cel biologic. 2. teorie in biologia contemporana care afirma ca forma organismelor este in acelasi timp materiala si spirituala, toate celulele avand judecata. 3. teorie care sustine ca orice maladie provine dintr-o leziune organica. (< fr. organicisme)

PLEXIGLAS n. material plastic transparent, intrebuintat in calitate de sticla de mare rezistenta (la avioane, automobile, in medicina etc.); sticla organica. /<germ. Plexiglas, fr. plexiglas

CLORURA, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinatie a clorului cu un element chimic sau cu o substanta organica. ◊ Clorura de sodiu = sare de bucatarie. Clorura mercurica = sublimat corosiv. Clorura mercuroasa = calomel. Clorura de var = substanta obtinuta prin introducerea de clor in varul stins si intrebuintata decolorant si dezinfectant. Clorura de vinil = compus organic gazos obtinut prin clorurarea etilenei. Clorura de polivinil = produs macromolecular obtinut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de constructie, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorura de vinil. – Din fr. chlorure.

organicISM s.n. 1. Curent sociologic, al carui initiator a fost Spencer, dupa care societatea omeneasca este un organism analog cu cel uman. 2. Teorie idealista in biologie care afirma ca forma organismelor este in acelasi timp materiala si spirituala, toate celulele avand judecata. V. vitalism. 3. Teorie care sustine ca orice maladie provine dintr-o leziune organica. [< fr. organicisme].

TANANT, tananti, s. m. Substanta chimica, anorganica sau organica, naturala sau sintetica, care are proprietatea de a tabaci pieile crude; p. ext. materie prima naturala care contine o astfel de substanta. ◊ (Adjectival) material tanant. – Din fr. tannant.

COLECTOR, -OARE adj. Care colecteaza fluide. // s.n. 1. Incapere, recipient sau conducta pentru acumularea (temporara a) materialelor fluide, granulare sau pulverulente. 2. Organ al rotorului unor masini electrice avand rolul de a comuta legaturile dintre infasurarea rotorului si circuitul exterior. 3. Substanta organica folosita ca reactiv la flotatia mineralelor pentru a concentra particulele de minerale in spuma. // s.m. si f. Achizitor de marfuri, de produse etc. pentru stat, pentru o anumita institutie etc. [Cf. fr. collecteur].

PELICULA ~e f. 1) Banda subtire, flexibila si transparenta, de celuloid sau de alt material sintetic, folosita in industria fotografica si in cinematografie pentru inregistrarea imaginii si a sunetului; film. 2) Strat fin format pe suprafata unei substante solide sau lichide; pojghita. 3) Membrana organica foarte subtire. ~ exterioara a frunzei. /<fr. pellicule, lat. pellicula

PIGMENT¹ s. m. 1. substanta organica colorata in celulele pielii si unele tesuturi. ♦ nti biliari = pigmenti produsi in organismul animal si localizati in vezica biliara. 2. pulbere minerala colorata, folosita in industria lacurilor si a vopselelor, a materialelor plastice etc. (< fr. pigment)

IRADIERE, iradieri, s. f. Actiunea de a iradia si rezultatul ei. ♦ (Fiz.) Expunere a unui corp, a unui material etc. la actiunea unui flux de fotoni sau de particule. ♦ (Med.) Expunere a organismului la actiunea unor radiatii electromagnetice, radioactive, de obicei in scopuri terapeutice. ♦ Expunere accidentala a organismului la radiatiile substantelor radioactive, urmata de tulburari organice. ♦ (Med.; Fiziol.) Raspandire a unei e*******i sau inhibitii de la un centru nervos la altul. ◊ Iradiere dureroasa = propagare a durerii de-a lungul unui nerv. [Pr.: -di-e-] – V. iradia.

CARBON s. n. Element chimic, metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice, care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia nastere in atmosfera si care serveste la stabilirea varstei vestigiilor materiale. (Hartie-)carbon = hartie subtire acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa, intrebuintata in dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagina. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.

COLECTOR², -OARE I. adj. (despre vase, tuburi, bazine) care colecteaza fluide. II. s. n. 1. recipient, conducta pentru acumularea materialelor fluide, granulare sau pulverulente. 2. loc unde se aduna matritele din magazia unui linotip sau monotip pentru a forme un rand. 3. organ al rotorului unor masini electrice cu rolul de a comuta legaturile dintre infasurarea rotorului si circuitul exterior. 4. substanta organica, folosita ca reactiv la flotatia mineralelor pentru a concentra particulele de minerale in spuma. III. s. m. f. achizitor de marfuri, de produse etc. (< fr. collecteur)

RELATIE s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

RELATIE s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

MATERIALISM s.n. 1. Orientare in filozofie, opusa idealismului, care solutioneaza problema fundamentala a filozofiei, afirmand primordialitatea materiei, a existentei si caracterul secund, derivat, al spiritului, al constiintei. ◊ Materialism dialectic = conceptie filozofica a marxism-leninismului, care imbina organic rezolvarea consecvent materialista a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; materialism istoric = parte integranta a marxism-leninismului, avand ca obiect societatea, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice; materialism mecanicist = filozofie materialista care explica toate fenomenele prin analogie cu cele mecanice; materialism vulgar = curent din sec. XIX care, in esenta, reduce intreaga realitate, inclusiv constiinta, la materie. 2. (Depr.) Interes exagerat pentru problemele materiale. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. materialisme, germ. Materialismus].