PEDEAPSA, pedepse, s. f. 1. Masura de represiune, sanctiune aplicata celui care a savarsit o greseala; spec. masura de constrangere prevazuta de lege si aplicata cuiva de o instanta judecatoreasca drept sanctiune pentru o infractiune; condamnare, osanda; situatie in care se afla cel pedepsit, condamnat. 2. Fig. Suferinta (fizica sau morala), chin, supliciu; necaz, nenorocire. – Din pedepsi (derivat regresiv).

REPRESIUNE s. f. 1. reprimare, inabusire violenta a unei operatiuni, revolte, greve etc. 2. masura de constrangere si de pedepsire a celui care savarseste o infractiune. (< fr. repression, lat. repressio)

SANCTIUNE s. f. 1. confirmare a unui act de catre o autoritate superioara celei care l-a emis. ◊ aprobare, intarire, consfintire. 2. masura de constrangere aplicata ca urmare a nerespectarii unei obligatii asumate; (p. ext.) pedeapsa. (< fr. sanction, lat. sanctio)

COERCITIV ~a (~i, ~e) jur. Care are puterea, dreptul sau menirea de a constrange. Masuri ~e. [Sil. co-er-] /<fr. coercitif

REPRESALII s. f. pl. Masuri drastice luate de anumite organe de stat impotriva unor grupuri sociale, ca urmare a savarsirii, de catre acestea, a unor acte de razvratire. ♦ Masuri de constrangere luate de un stat impotriva organelor sau cetatenilor altui stat, ca urmare a savarsirii de catre acel stat a unor acte ilicite fata de el sau fata de cetatenii lui si spre a-l determina sa inceteze astfel de acte. – Din fr. represailles, lat. represalia.

REPRESIUNE, represiuni, s. f. Reprimarea prin violenta a unei actiuni de opozitie, de revolta; (la pl.), actiuni drastice intreprinse in acest scop. ♦ masura de constrangere juridica cu caracter penal impotriva infractorilor, care consta in arestarea, trimiterea in judecata si condamnarea lor la pedepsele prevazute de lege. [Pr.: -si-u-] – Din fr. repression.

COERCITIE s. f. (Livr.) masura de constrangere aplicata cuiva pentru a-l face sa-si indeplineasca o obligatie. – Din fr. coercition.

COERCITIE f. jur. masura de constrangere asupra unei persoane pentru a o sili sa-si faca datoria sau sa indeplineasca prescriptiile autoritatilor. [G.-D. coercitiei; Sil. -ci-ti-e] /<fr. coercition

REPRESALII f. pl. 1) Masuri de pedepsire luate de organele de stat impotriva participantilor la acte de razvratire. 2) Masuri de constrangere luate de un stat ca raspuns la incalcarea normelor internationale din partea altui stat. /<fr. represailles, lat. repressalia

REPRESIUNE represiuni f. 1) Inabusire prin violenta a unei actiuni de opozitie, de revolta, a unei demonstratii. 2) masura de constrangere si de pedepsire a unei persoane care comite o infractiune. [Sil. -si-u-] /<fr. repression

RETORSIUNE ~i f. Luare de catre un stat a unor masuri de constrangere, asemanatoare celor pe care cel din urma le-a luat impotriva celui dintai. /<fr. retorsion

SANCTIUNE ~i f. 1) Act prin care seful statului aproba o lege trecuta prin parlament, pentru a o face executorie. 2) Aprobare oficiala a unui act de catre o instanta superioara celei care l-a emis, pentru a-i imprima valabilitate. 3) Masura represiva pentru incalcarea unei legi; pedeapsa. ~ finala. 4) masura de constrangere (de natura politica, economica sau militara) aplicata unui stat de catre o organizatie internationala pentru a reprima un act de violenta sau posibilitatea unui asemenea act. [G.-D. sanctiunii; Sil. sanc-ti-u-ne] /< fr. sanction, lat. sanctio, ~onis

ULTIMATUM ~uri n. 1) Nota diplomatica prin care un stat prezinta altui stat o conditie definitiva, al carui refuz antreneaza luarea unor masuri de constrangere. 2) Decizie irevocabila care nu admite contestare; exigenta imperativa. /<fr. ultimatum, germ. Ultimatum

REPRESALII s. f. pl. 1. masuri de pedepsire luate de o autoritate de stat impotriva unor grupuri sociale ca urmare a savarsirii de catre acestea a unor acte de razvratire. 2. masuri de constrangere luate de un stat impotriva organelor sau cetatenilor altui stat ca raspuns la masuri similare luate de acel stat. (< fr. represailles, lat. represalia)

COMINATORIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o masura luata de un organ de justitie) Care constrange o persoana la comiterea sau la abtinerea de la savarsirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = suma de bani ce urmeaza a se plati periodic de catre o persoana pana la achitarea obligatiei ce ii revine. – Din fr. comminatoire.

FORTA vb. tr. 1. a sili, a constrange, a obliga (pe cineva, la ceva). ♦ a ~ cuiva mana = a constrange pe cineva sa faca ceva; a ~ nota = a intrece masura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o inchizatoare); a umbla puternic, cu forta. (< fr. forcer, it. forzare)

FORTA, fortez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forta pe cineva la ceva; a sili, a constrange, a obliga. ♦ Refl. A-si da osteneala, a se stradui, a face un efort. 2. A manui cu violenta un mecanism, o inchizatoare etc., deteriorandu-le din nepricepere, nerabdare, intentii frauduloase etc.; a sfarama, a sparge. ◊ Expr. A forta usa cuiva = a intra cu sila in casa cuiva. A forta (cuiva) mana = a constrange (pe cineva) sa faca ceva. A forta nota = a intrece masura in comportarea fata de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o masina, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol in ciuda rezistentei opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

IMPUNE, impun, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o masura, o directiva etc. sa fie acceptate si urmate; a face necesara indeplinirea unei actiuni; a constrange pe cineva sa accepte, sa faca ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stima. ♦ Tranz. A face ca cineva sa devina respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A capata prestigiu, a se afirma; a invinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. – Din lat. imponere (refacut dupa pune; cu sensuri dupa fr. imposer).

A FORTA ~ez tranz. 1) (fiinte) A pune cu forta (sa faca ceva); a sili; a constrange; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine inchise) A supune unei actiuni violente. ~ usa. ◊ ~ nota a) a lua nota care depaseste posibilitatile vocii; b) a intrece masura in comportarea fata de cineva. ~ usi deschise a demonstra adevaruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecatori etc.) A trece efectuand operatii de lupta. ~ raul. /<fr. forcer

COERCITIE (‹ fr., lat.) s. f. Constringere; relatie in cadrul careia o persoana, un grup sau o institutie, folosind diferenta de putere, isi impune ideile si vointa altei persoane sau colectivitati. ♦ (Dr.) masura de constringere folosita de organele statului pentru a determina o persoana sa-si indeplineasca o obligatie. ◊ C. consta din aplicarea unei pedepse privative de libertate, amenda sau lipsirea de unele drepturi.

A IMPUNE impun 1. tranz. 1) (idei, masuri, sarcini, obligatii etc.) A prezenta (in mod autoritar) spre acceptare obligatorie si neconditionata. 2) (persoane) A pune cu forta (sa faca ceva); a sili; a obliga; a constrange; a forta. 3) (persoane) A supune unei obligatii de plata. 4) (persoane) A face sa se impuna. 2. intranz. A inspira stima datorita calitatilor inerente. /<fr. imposer

FORTA vb. I. tr. 1. A sili, a constrange, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forta. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o inchizatoare); a umbla puternic, cu forta (cu un mecanism etc.). ◊ A forta usa (cuiva) = a intra cu sila in casa (cuiva); a forta nota = a intrece masura (in comportarea fata de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].