CINA, cinez, vb. I. Intranz. si tranz. A lua masa de seara. – Lat. cenare.

CINA ~e f. 1) Masa luata seara. 2) Mancare pregatita pentru masa de seara. 3) Timp cand se serveste masa de seara. [G.-D. cinei] /<lat. cena

cina (-ez, -at), vb. – A lua masa de seara. – Mr., megl., tin, istr. cir. Lat. cēnāre (Puscariu 369; Candrea-Dens., 342; REW 1803; DAR); cf. it. cenare, prov., cat., sp. cenar, port. cear. Cf. cina.

dineu (-uri), s. n. – Cina, masa de seara. Fr. diner.

SUPA vb. intr. a lua masa de seara (dupa un spectacol). (< fr. souper)

SUPA, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara tarziu (dupa un spectacol). – Din fr. souper.

SUPA vb. I. intr. A cina, a lua masa seara tarziu (dupa iesirea de la un spectacol). [< fr. souper].

CINA, cine, s. f. masa de seara; mancare pregatita pentru aceasta masa – Lat. cena.

DINEU, dineuri, s. n. masa de seara (in special de gala). [Pl. si: dinee] – Din fr. diner.

DINEU ~ri n. 1) masa de seara; cina. 2) Masa de gala oferita seara. [Sil. di-neu] /<fr. diner

cina (cine), s. f. – masa de seara. – Mr., megl. tina, istr. cirę. Lat. cēna (Puscariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioara, s. f. (ceasul cinei), cf. prinzisor; cuvint pe care Draganu, Dacor., III, 693-5 si DAR il considera reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oara, cf. Graur, BL, III, 19.

SUPEU s.n. Cina; masa servita seara tarziu, dupa iesirea de la un spectacol etc. [< fr. souper].

SUPEU s. n. masa servita seara tarziu (dupa un spectacol). (< fr. souper)

CINA (lat. cena) masa de seara; mincare destinata pentru aceasta masa. ♦ Cina cea de taina = masa de pe urma a lui Hristos si a apostolilor sai, ajunul patimilor, in cursul careia a instituit taina euharistiei. Sfinta Cina = (la protestanti) impartasania cu piine si vin.

DINEU s.n. masa festiva de seara, cina; (spec.) banchet oferit seara. [< fr. diner].

DINEU s. n. masa festiva de seara, cina; (spec.) banchet oferit seara. (< fr. diner)

SUPEU, supeuri, s. n. masa care se ia seara tarziu (dupa spectacol). – Din fr. souper.

SUPEU ~ri n. masa care se serveste seara tarziu (mai ales dupa o reprezentatie); cina tarzie. /<fr. soupe

DIN prep. 1. (local) (inv.) ot. (Eftimie ~ Bistrita.) 2. (local) dinspre. (~ apus venea un calaret.) 3. (local) dintru. (Vine ~ acel colt indepartat de tara.) 4. (temporal) dintre. (In una ~ zile.) 5. (temporal) dintru. (O intamplare ~ acea seara.) 6. (arata natura, provenienta) de. (masa ~ brad.) 7. (partitiv) dintre, intre, printre. (Cel mai bun ~ toti.) 8. (partitiv) dintru. (Stie multe ~ ale vietii.) 9. (instrumental) cu. (Pocneste ~ bici.)

cina f., pl. e (lat. cena, ca plin, senin, lin d. plenus, serenus, lenis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geana, pana, din gera, penna, cu e scurt). Rar. Prinzu de seara: cina cea de taina. V. masa si ojina.

TAINA, taine, s. f. 1. Ceea ce este neinteles, nedescoperit, nepatruns de mintea omeneasca; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunata. 2. Secret. ◊ Loc. adj. si adv. (Inv.) De taina = intim, particular. (In religia crestina) Cina cea de taina = masa luata de Hristos cu apostolii sai, in seara dinaintea rastignirii. (Expr.) A sta de taina = a intretine o conversatie cu caracter intim. ◊ Loc. adv. In taina = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tainuit; ascunzatoare, tainita. 4. (Bis.; in sintagma) Sfintele taine sau cele sapte taine = cele sapte ritualuri sau acte de cult din religia crestina (botezul, casatoria, spovedania, mirul, impartasania, hirotonia si maslul), prin care credinciosii considera ca li se transmite harul divin. – Din sl. tajna.

VARSARE ~ari f. 1) v. A VARSA si A SE VARSA. ◊ ~ de sange omor; ucidere in masa. 2) Loc unde se varsa o apa curgatoare. 3): ~ de ziua dis-de-dimineata. ~area serii amurgire; inserare. /v. a (se) varsa

VARSARE, varsari, s. f. 1. Actiunea de A (se) varsa si rezultatul ei. ◊ Expr. Varsare de sange = ucidere in masa, masacru. 2. (Concr.) Loc unde o apa curgatoare se varsa in alta. 3. Fig. (Rar) Ivire, aparitie (a zorilor, a serii etc.). – V. varsa.

INTAI, INTAIA adv. num. ord. I. adv. 1. La inceput. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Inainte de toate, in primul rand. Sa ne-asezam intai la masa. ♦ (Pentru) prima oara. II. Num. ord. (Adesea adjectival; cand preceda substantivul, in forma articulata intaiul, intaia) Care se afla in fruntea unei serii (in ceea ce priveste spatiul, timpul, calitatea); prim². Intaiul, intaia in clasa. E in clasa intai. ◊ Loc. adv. (Pentru) intaia data (sau oara) = (pentru) prima data. ◊ Expr. Mai intai si-ntai (de toate) = in primul rand. ♦ (Inv., precedat de „cel”, „cea”) Dintai. ♦ (Substantivat, m.; in sintagma) Intaiul nascut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „inainte”).