GREUTATE, greutati, s. f. I. 1. Apasare pe care o exercita un corp asupra unei suprafete (orizontale) pe care se sprijina; insusirea unui corp de a fi greu; forta care se exercita asupra unui corp sau cu care un corp este atras de pamant; greime. ♦ Greutate specifica = greutate a unitatii de volum dintr-un anumit corp; marime care indica, in procente, raportul in care se afla o parte a unei colectivitati fata de intreaga colectivitate; fig. valoare proprie a unui lucru. Centru de greutate V. centru. Greutate atomica = numar care arata de cate ori atomul unui element este mai greu decat a 12-a parte din masa atomului de carbon. Greutate moleculara = numar egal cu suma greutatilor atomice ale elementelor unei molecule. 2. Corp, obiect etc. avand o masa (relativ) mare (si carat de cineva sau de ceva). ♦ Fig. Senzatie de apasare (fiziologica sau morala), de oboseala, de neliniste. ♦ Expr. A i se lua (sau a-i cadea) (cuiva) o greutate de pe inima = a scapa de o mare grija. 3. Bucata de metal de forma caracteristica si cu masa etalonata, care serveste la stabilirea masei ori greutatii altor corpuri (prin cantarire). ♦ Bucata de metal sau de alt material, care indeplineste anumite functii intr-un mecanism. 4. Haltera. ♦ Obiect metalic de forma sferica, folosit la probele atletice de aruncari; p. ext. proba sportiva in care se arunca acest obiect. II. 1. Dificultate, piedica in realizarea unui lucru. ♦ Loc. adv. Cu (mare) greutate = (foarte) greu. 2. (Fam.) Influenta, trecere, putere. ♦ Putere de convingere; valoare documentara. 3. Gravitate; asprime. Greutatea unei pedepse. [Pr.: gre-u-] – Greu + suf. -atate.

NUCLEU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particula centrala a unui atom alcatuita din protoni si neutroni, purtatoare de sarcini electrice pozitive, in care este concentrata aproape toata masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care serveste ca centru de depunere in cursul cristalizarii unei solutii sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometa = parte a capului unei comete formata dintr-un conglomerat de bucati de gheata si materie solidificata. Nucleu de galaxie = portiune centrala a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formeaza scheletul moleculelor unei substante si care ramane neschimbat la toti derivatii substantei respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de forma sferica sau ovoidala, situat in plasma, avand o structura proprie si indeplinind functii insemnate in viata celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervosi sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esential, central al unui lucru, al unei actiuni. ♦ Grup restrans de persoane care actioneaza in mod organizat si in jurul caruia se formeaza sau tinde sa se formeze o grupare mai mare. [Pl. si: (m.) nuclei] – Din fr. nucleus, lat. nucleus.

ATOMIC, -A, atomici, -ce, adj. Care tine de atomi, privitor la atomi, specific atomilor. ◊ Energie atomica = energie nucleara. Arma (sau bomba) atomica = instrument de lupta a carui putere e bazata pe energie nucleara. Masa (sau greutate) atomica = raportul dintre masa atomului unui element chimic si a 12-a parte din masa atomului de carbon. Pila atomica = reactor nuclear. – Din fr. atomique.

atom, atomi, s. m. 1. Cea mai mica parte dintr-un element chimic care mai pastreaza insusirile chimice ale elementului respectiv. ◊ (Fiz.; in compusul) atom-gram = greutatea exprimata in grame a masei unui atom. 2. Corpuscul infinit de mic, indivizibil, considerat in trecut a fi ultimul element constitutiv al corpurilor. – Din fr. atome, lat. atomus.

NUCLEU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic si care ramane neschimbat la toti derivatii corpului respectiv. ♦ (Fiz.) Partea centrala a unui atom, care poarta electricitate pozitiva si in care se concentreaza aproape intreaga masa a atomului. ♦ (Biol.) Element central al unei celule, situat in plasma, cu structura proprie si care are functii importante in celula. ♦ (Astr.) Portiune centrala a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) Element esential al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucleus, lat. nucleus].

DEFECT, -A I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s.n. 1. imperfectiune, lipsa, cusur. ♦ deranjament, dereglare care impiedica functionarea unei masini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masa = diferenta dintre suma particulelor constitutive ale unui atom si masa reala a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)

DONOR, -OARE I. s. m. f. donator. II. s. m. 1. atom strain in masa unui semiconductor care cedeaza electroni. 2. (biol.) individ care cedeaza celule, cromozomi etc. (< fr. donneur, engl. donor)

IZOBAR, -A, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformarile unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constanta. ♦ Linie (sau curba) izobara (si substantivat, f.) = linie care uneste pe o harta, pe o diagrama etc. punctele cu aceeasi presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeasi masa atomica, dar care difera prin numarul atomic si se gasesc in casute diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare.

NEUTRON s.m. (Fiz.) Particula elementara neutra din nucleul atomilor, avand aproape aceeasi masa cu a protonului, dar fiind lipsita de sarcina electrica. [< fr. neutron, cf. neu(tru) + (elec)tron].

PLASMA s.f. 1. Produs lichid intercelular aflat in sange, in limfa si in muschi. 2. Zona dintr-o descarcare electrica intr-un gaz, care contine atat ioni negativi, cat si atomi si molecule neutre. ♦ masa gazoasa dintr-o astfel de zona. [< fr., gr. plasma < plassein – a forma].

NEUTRON s. m. particula elementara neutra din nucleul atomului, avand aproape aceeasi masa cu a protonului, dar fara sarcina electrica stabila. (< fr. neutron)

NEUTRON, neutroni, s. m. (Fiz.) Particula elementara neutra din nucleul atomului lipsita de sarcina electrica, cu masa putin mai mare decat cea a protonului. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neutron.

CANNIZZARO [cannitaro], Stanislao (1822-1910), chimist italian. Prof. univ. la Palermo si Roma. S-a ocupat de definirea notiunilor: atom, molecula, echivalent chimic. A determinat masa moleculara a mai multor elemente si a descoperit reactia de trasformare a aldehidelor aromatice intr-un amestec de alcool si acid (reactia C.).

IZOTOP ~i m. fiz. atom care, avand proprietati chimice aproape identice cu alti atomi (ai aceluiasi element), se deosebeste prin masa sa. /<fr. isotope

NUCLEU s. n. 1. ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic si care ramane neschimbat la toti derivatii corpului respectiv. 2. partea centrala, incarcata pozitiv, a unui atom, in care se concentreaza aproape intreaga masa a acestuia. 3. corpuscul globulos din citoplasma, constituent principal al celulei, cu rol in reproducerea si in trasmiterea caracterelor. 4. element central cu functie importanta in propozitie sau in fraza. 5. (astr.) portiune centrala, compacta, a unei comete. 6. (fig.) element esential al unui lucru. (< fr. nucleus, lat. nucleus)

NUCLEU ~e n. 1) Parte interna centrala a unui lucru; sambure; miez; inima. ◊ ~ atomic parte centrala a unui atom incarcata cu sarcina electrica pozitiva si reprezentand masa lui esentiala. ~ul Pamantului parte centrala a Pamantului. 2) biol. Corpus aflat in centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care ramane acelasi la toti derivatii lui. 4) fig. Grup de baza intr-un colectiv, avand idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucleus, lat. nucleus

PROTON (‹ fr.) s. m. Particula elementara stabila cu sarcina electrica egala cu a electronului, dar pozitiva (1,6022 • 10^-19 coulombi) si masa de 1.836 de ori mai mare (1,6726 • 10^-24 g); constituie nucleul atomului de hidrogen si, alaturi de neutron, intra in alcatuirea nucleelor atomice ale tuturor elementelor chimice. Termenul de p. a fost introdus de E. Rutherford care l-a descoperit in 1919.

IZOTOP, -A, izotopi, -e, s. m., adj. (atom, nucleu atomic) care are acelasi numar de ordine ca si alt atom ori nucleu atomic, dar care difera de acesta prin masa atomica. – Din fr. isotope.

DONOR, OARE s.m. si f. Donator. // adj., s.m. (atom de natura straina) care poate ceda un electron in masa unui semiconductor. [< fr. donneur].

atomIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de atomi; propriu atomilor. ◊ Energie ~ca energie nucleara. Arma ~ca arma de nimicire in masa a carei forta de distrugere e bazata pe energia nucleara. /<fr. atomique

atom-GRAD s. m. Cantitatea dintr-un element chimic a carei masa, exprimata in grame, este egala cu masa atomica a elementului respectiv.

NEUTRON (‹ fr. {i}; {s} engl. neutral „neutru” + [elec]tron) s. m. (FIZ.) Particula elementara din clasa barionilor, neutra din punct de vedere electric, cu spinul 1/2 si cu masa mai mare decat a protonului, alaturi de care intra in alcatuirea nucleelor atomilor (cu exceptia hidrogenului). Preconizat, in 1920, de catre E. Rutherford a fost identificat de catre J. Chadwick, in 1932, pe baza experientelor fizicienilor francezi Irene si Frederic Joliot-Curie si ale fizicienilor germani W. Bothe si G. Becker. N. este stabil in nucleele atomilor, dar in stare libera se dezintegreaza intr-un proton, un electron si un antineutrino, avand o durata medie de viata de 15,3 minute. N. si protonul au proprietati asemanatoare si se considera a fi doua stari diferite ale aceleasi particule nucleonul. N. este singura particula elementara care interactioneaza cu campul gravitational.

IZOTOP s. m. atom (sau nucleu) care are acelasi numar atomic cu altul, dar un numar de masa diferit. ♦ ~ radioactiv = izotop al unui element chimic care are proprietati radioactive; radioizotop. (< fr. isotope)

MOLECULAR, -A adj. referitor la molecule. ♦ masa ~a = numar care arata de cate ori molecula unei substante este mai grea decat atomul de hidrogen. (< fr. moleculaire)

IZOTOP (‹ fr. {i}; {s} izo- + gr. topos „loc”) s. m. (atom sau nucleu atomic) care are acelasi numar atomic cu un alt atom (sau nucleu atomic), deci aceleasi proprietati chimice, insa difera de acesta prin numarul de masa, adica prin numarul de neutroni, precum si prin alte insusiri fizice. ◊ I. radioactiv = fiecare dintre izotopii unui element chimic care prezinta radioactivitate; radioizotop. Pot fi produsi si pe cale artificiala (in reactoare nucleare sau in acceleratoare de particule), Se utilizeaza in chimie, medicina (in tratarea cancerului), industrie (la procedeele de control al calitatii), biologie, geologie, cosmologie etc.

atom s. m. cea mai mica particula a unui element chimic. ♦ ~ -gram = valoare in grame a masei atomice a unui element chimic. (< fr. atome, lat. atomus, gr. atomos)

LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.