INDUCTIE, inductii, s. f. 1. Forma fundamentala de rationament, care realizeaza trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influentare a unui fenomen de catre un alt fenomen altfel decat printr-o actiune mecanica nemijlocita. ◊ Inductie magnetica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului magnetic, determina macroscopic starea magnetica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electrica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului electric, determina macroscopic starea electrica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electromagnetica = fenomen de aparitie a unei tensiuni electromotoare intr-un circuit strabatut de un flux magnetic variabil. Inductie electrostatica = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui camp electric; electrizare prin influenta¹ (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie aflata intr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

PRESIUNE, presiuni, s. f. 1. Forta care apasa (uniform si perpendicular) pe unitatea de suprafata a unui corp; marime fizica egala cu raportul dintre valoarea acestei forte si aria suprafetei corpului respectiv; apasare. ◊ Presiune atmosferica = presiune pe care o exercita atmosfera asupra suprafetei pamantului si a corpurilor situate pe ea. 2. (In sintagma) Presiune arteriala = tensiune. 3. (Bot.; in sintagma) Presiune radiculara = presiune din celulele vii ale radacinii care impinge apa in radacina si tulpina. 4. Fig. Constrangere (morala, economica, politica, sociala) exercitata asupra cuiva. ♦ (Rar) Stare de apasare sufleteasca. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pression.

LIMITATOR, limitatoare, s. n. 1. Dispozitiv, aparat etc. care impiedica automat ca o marime fizica sa depaseasca o limita data; limitor. 2. (Rad.) Circuit electronic cu ajutorul caruia se realizeaza limitarea semnalelor. – Limita + suf. -tor.

CUANTIFICA, cuantific, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumita marime fizica; a impune astfel de conditii unei marimi fizice incat valorile sale sa varieze in salturi (discontinuu). – Dupa fr. quantifier.

SPECTRU ~e n. 1) Totalitate a valorilor pe care le poate capata o marime fizica in conditii determinate. ~ optic. ~ electric. ~ mecanic. ~ acustic. 2) Ansamblu de radiatii colorate capatate prin descompunerea razelor de lumina. ~ solar. 3) livr. Chip ireal, creat de fantezie, care provoaca spaima; vedenie; aratare; naluca; stafie; fantoma. 4) Pericol mare, gata sa se produca. ~ul secetei. [Sil. spec-tru] /<fr. spectre, germ. Spektrum

LIMITOR s.n. Mecanism, aparat, dispozitiv etc. care impiedica o marime fizica sa depaseasca anumite valori; limitator. [< fr. limiteur].

TRANSDUCE vb. III. tr. (Liv.; fig.) A transforma o marime fizica in alta (o forta intr-o tensiune electrica, energie electrica in energie sonora etc.). [< trans- + duce, dupa it. trasdurre].

ADITIV, -A adj. (Mat.) Referitor la operatia de adunare. ♦ (Fiz.; despre o proprietate, un efect) Care este exprimat printr-o marime fizica ale carei valori se insumeaza algebric. // s.m. Substanta care se adauga la un ulei mineral sau la prepararea betoanelor pentru a le ameliora proprietatile. [< fr. additif].

ADITIV, -A I. adj. 1. (mat.) referitor la operatia de adunare. 2. (fiz.; despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o marime fizica ale carei valori se insumeaza algebric. II. s. n. substanta care, adaugata unor produse, le amelioreaza unele proprietati. (< fr. additif, lat. additivus)

CAMP s. n. 1. spatiu delimitat in care este cuprinsa imaginea de pe o pelicula cinematografica. ♦ ~ vizual = portiune din spatiu care poate fi cuprinsa cu privirea. 2. ~ operator = portiune de piele special pregatita pentru o interventie chirurgicala. ♦ fasie de panza care delimiteaza plaga operatorie. 3. portiune din spatiu in care fiecarui punct i se asociaza o marime fizica bine determinata. ♦ (inform.) subimpartire din punct de vedere logic a unei cartele continand, fiecare, o informatie reprezentata codificat. 4. multime de valori ale uneia sau mai multor marimi variabile. ♦ ~ lexical = ansamblu de cuvinte din aceeasi sfera semantica, care exprima notiuni asemanatoare sau asociabile. 5. (arte) fond in limitele caruia poate fi reprezentata o imagine, un motiv ornamental etc. (dupa fr. champ, lat. campus)

CONSTRINGENTA s. f. marime fizica ce caracterizeaza sticlele optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. (< fr. constringence)

CUANTIFICA vb. tr. 1. (log.) a atribui o cantitate unui termen. 2. a determina cantitatea a ceva. ◊ a preciza cantitatea predicatului in raport cu subiectul. 3. a stabili valorile discontinue pe care le poate lua o anumita marime fizica; a impune unei marimi fizice o variatie discontinua, prin cuanta. (dupa fr. quantifier)

IMPULS s. n. 1. forta, imbold, stimul capabil sa determine o actiune, o miscare. ♦ (fil.) ~ primar = impuls initial imprimat de divinitate, caruia i s-ar datora miscarea materiei. 2. (electron.) grup de oscilatii de foarte inalta frecventa care se succed periodic intr-un anumit timp. 3. (psih.) miscare brusca si momentana, determinata de actiunea stimulilor nervosi si orientata spre executarea unui act determinant. ◊ tendinta morbida a unor bolnavi mintali de a executa actiuni periculoase. 4. marime fizica egala cu produsul dintre masa si viteza unui corp in miscare. 5. unitate de masura la baza taxarii convorbirilor telefonice. (< engl. impulse, lat. impulsus)

LIMITATOR s. n. mecanism, aparat sau dispozitiv care impiedica in mod automat ca o marime fizica sa depaseasca anumite limite; limitor. (< limita + -tor)

MOMENT s. n. 1. interval scurt de timp; clipa, secunda. ♦ de ~ = de scurta durata; efemer; ~ muzical = mica piesa instrumentala inrudita cu impromptuul. ◊ perioada de timp in care se petrece ceva; etapa. 2. (art.) ocazie. 3. schita restransa la maximum, care cuprinde un instantaneu din viata cotidiana. 4. marime fizica egala cu produsul dintre o marime dinamica si una sau mai multe distante. (< lat. momentum, it. momento, germ. Moment, fr. moment)

SOLENATIE s. f. marime fizica, suma algebrica a curentilor electrici de conductie din conductoarele care imbratiseaza o curba inchisa. (< fr. solenation)

SUSCEPTIBILITATE s. f. 1. calitatea, caracterul omului susceptibil; accentuare bolnavicioasa a sensibilitatii. 2. predispozitie a corpului de a suferi mai mult sau mai putin influenta agentilor externi sau interni. 3. capacitatea de a suferi modificari sub actiunea influentelor exterioare. ◊ marime fizica ce exprima aceasta capacitate; susceptivitate. (< fr. susceptibilite)

TRANSDUCE vb. tr. a transforma o marime fizica in alta (o forta intr-o tensiune electrica, energia electrica in cea sonora). (< engl. transduce)

VECTORIAL, -A adj. referitor la un vector; prin vectori. ♦ calcul ~ = capitol al matematicii care opereaza cu vectori si studiaza proprietatile si aplicatiile lor; marime ~a = marime fizica avand caracteristicile unui vector. (< fr. vectoriel)

CUANTA (‹ fr. {i}; {s} lat. quantum „cit”) s. f. Cea mai mica valoare discreta pe care o poate lua o anumita marime fizica toate celelalte valori ale sale fiind multipli intregi ai acesteia. Constituie unitatea structurala de baza a cimpurilor fizice (ex. fotonul pentru cimpul electromagnetic, gravitonul pentru cimpul gravitational). ◊ C. de lumina = foton. ◊ C. de energie = cantitate determinata si finita de energie care poate fi emisa sau absorbita de un sistem atomic sau nuclear. Notiunea a fost introdusa (1900) de M. Planck.

REGLARE (‹ regla) s. f. Actiunea de a regla. ♦ Ansamblu de operatii executate cu ajutorul unor dispozitive si legaturi prin care o marime fizica a unui proces tehnic sau a unei instalatii este adusa si mentinuta intr-o dependenta prestabilita fata de o alta marime. Poate fi automata sau manuala. ♦ Ansamblu de operatii efectuate asupra unui sistem tehnic inainte de punerea lui in functiune, cu scopul stabilirii unor valori prescrise sau optime ale tuturor parametrilor caracteristici elementelor sau functionarii sistemului respectiv.

CAROTAJ, carotaje, s. n. Determinare prin foraj a structurii si compozitiei straturilor scoartei terestre, bazata pe analiza probelor carotelor (2) sau pe masurarea marimilor fizice caracteristice ale rocii strabatute. – Din fr. carottage.

IMPULS, impulsuri, s. n. 1. Indemn, stimulent, avant (in realizarea unei actiuni); (Fiziol.) Miscare brusca si momentana, determinata de actiunea stimulentilor nervosi si orientata spre executarea unui anumit act. 2. marime fizica egala cu produsul dintre masa si viteza unui corp in miscare. 3. Variatie brusca, intensa si de scurta durata a unei marimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.

INTERFEROMETRIE, interferometrii, s. f. Ansamblul metodelor de masurare a unor marimi fizice, care se bazeaza pe fenomenul de interferenta. – Din fr. interferometrie.

OSCILOSCOP, osciloscoape, s. n. Aparat de masura pentru observarea vizuala a curbei care reprezinta variatia rapida in timp a unor marimi fizice, de obicei electrice. – Din fr. oscilloscope.

RELATIVITATE s. f. 1. Faptul de a fi relativ. 2. Proprietate a marimilor fizice de a avea valori dependente de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ◊ Teoria relativitatii = teorie fizica a interdependentei dintre spatiu, timp si materia in miscare, prin care se stabilesc, cu precizie mai mare decat in fizica clasica, legile generale ale tuturor fenomenelor fizice si pentru cazurile in care vitezele corpurilor nu sunt neglijabile fata de viteza de propagare a luminii in vid. – Din fr. relativite.

OSCILOGRAF, oscilografe, s. n. Aparat care indica sau inregistreaza grafic, la scara, variatia unei marimi fizice variabile in functie de timp. – Din fr. oscillographe.

LUNGIME, lungimi, s. f. 1. marime fizica fundamentala care exprima intinderea spatiala a corpurilor sau fenomenelor; distanta dintre doua puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafete plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de unda = distanta care separa intr-o unda doua puncte succesive aliate in aceeasi faza de oscilatie; spatiul parcurs de unda timp de o perioada. 2. Timp cat dureaza ceva; interval mare de timp; durata. 3. (Inform.; in sintagma) Lungimea cuvantului = numarul de biti care compun un cuvant. – Lung + suf. -ime.

NEPERMETRU, nepermetre, s. n. Instrument de masura a atenuarii unei marimi fizice, gradat in neperi. – Din fr. nepermetre.

RADIANTA, radiante, s. f. marime fizica egala cu raportul dintre fluxul de lumina emis de suprafata unui corp si aria acestei suprafete. [Pr.: -di-an-] – Din fr. radiance.

DENSITATE, densitati, s. f. 1. marime fizica definita prin raportul dintre masa si volumul unui corp; masa specifica. ◊ Densitate relativa = raportul dintre densitatea unei substante si densitatea apei. ♦ Numarul de obiecte sau de fiinte de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor si sectiunea transversala a acestuia. Densitatea (medie) a populatiei = numarul de locuitori care revin (in medie) pe o unitate de suprafata a unui anumit teritoriu. Densitatea retelei hidrografice = raportul dintre lungimea retelei de rauri si canale si suprafata data. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densite, lat. densitas, -atis.

DIMENSIUNE, dimensiuni, s. f. 1. Marime (lungime, latime sau inaltime) necesara la determinarea intinderii figurilor si a corpurilor (geometrice). ◊ Expr. (Fam.) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva neconceput inca de mintea omeneasca. ♦ Spec. marime fizica considerata din punctul de vedere al legaturii dintre unitatea sa de masura si unitatile marimilor fundamentale ale unui sistem de unitati de masura. 2. Marime, masura, proportie. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dimension, lat. dimensio, -onis.

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

AMPLIFICA vb. 1. v. intensifica. 2. a (se) intensifica, a (se) intari, a (se) mari, a (se) potenta. (A ~ valoarea unei marimi fizice.) 3. v. adanci.

AMPLIFICARE s. 1. amplificatie, intensificare, intarire, marire, potentare. (~ unei marimi fizice.) 2. v. extindere.

INTARI vb. 1. v. solidifica. 2. v. batatori. 3. v. durifica. 4. v. usca. 5. v. consolida. 6. v. fortifica. 7. a (se) fortifica, (fig.) a (se) cali, a (se) oteli. (S-a ~ in lupte.) 8. v. intrema. 9. v. amplifica, v. intensifica. 10. a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) mari, a (se) potenta. (A ~ valoarea unei marimi fizice.) 11. v. legaliza. 12. v. confirma. 13. a confirma, a recunoaste, a valida. (L-a ~ in functie.) 14. v. demonstra. 15. v. sustinere. 16. a se consolida, a se stabiliza. (Situatia lor s-a ~.) 17. a consolida, (inv.) a statornici. (Aceasta i-a ~ faima.) 18. a (se) consolida, a (se) strange, (fig.) a (se) cimenta. (Au ~ relatiile de prietenie.) 19. v. accentua.

GRAD ~e n. 1) Unitate de masura a mai multor marimi fizice variabile (temperatura, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparatie categorie gramaticala specifica pentru adjectiv si adverb avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere intre rude. 2) Unitate de masura a unghiurilor, a longitudinii si a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de masura; gradatie. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponentilor necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuatie de ~ul intai (sau doi) ecuatie a carei necunoscuta este la puterea intai (sau a doua). 5) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru; nivel. ~ de cultura. ◊ In cel mai mare ~ la maximum. In cel mai mic ~ la minimum. 6) Treapta intr-o ierarhie. Diploma de ~ul I. ~ de capitan. 7) Etapa in evolutia unui proces; treapta. 8) Calificare dobandita intr-un domeniu de activitate; titlu. ~ stiintific. /<fr. grade, lat. gradus

MASA² ~e f. 1) Materie constituita din elemente eterogene, nediferentiate, alcatuind un singur corp. ◊ ~ verde nutret constituit din iarba si din alte plante. 2) Cantitate, numar mare. ~ de aer. ◊ In ~ a) in numar (cantitate) mare; b) in comun. 3) marime fizica care determina cantitatea de materie pe care o contine un corp; materia din care este format un corp. ◊ ~ grea (sau gravitationala) masura a interactiunii gravitationale a corpurilor. ~ inerta masura a inertiei corpurilor. [G.-D. mesei] /<fr. masse, germ. Masse

A MASURA masor 1. tranz. 1) (valori, marimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de masura etalon de aceeasi speta. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a masura cu aproximatie, fara a folosi instrumente sau aparate de masura; b) a privi (pe cineva) din cap pana-n picioare; a examina cu atentie. 2) (spatii, distante etc.) A strabate (pe jos) de la un capat la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza in mod echilibrat; a cumpani. 2. intranz. A avea drept masura. /<lat. mensurare

OSCILATIE ~i f. 1) v. A OSCILA. 2) Variatie periodica in timp a unei marimi fizice, sustinute de transformarea unei energii dintr-o forma in alta. 3) Variatie alternativa si iregulara a unei marimi. ~a tensiunii arteriale. 4) fig. Lipsa de constanta (in opinii sau in comportament). ~i de conduita. [G.-D. oscilatiei] /<fr. oscillation

PRESIUNE ~i f. 1) Forta care actioneaza pe suprafata unui corp. 2) fiz. marime fizica egala cu raportul dintre fortele care actioneaza asupra unei suprafete. ◊ ~ atmosferica presiune exercitata de atmosfera asupra suprafetei pamantului. 3) fig. Constrangere morala sau materiala. 4) fig. rar Stare de apasare sufleteasca. [G.-D. presiunii; Sil. -si-u-] /<fr. pression

PROPORTIE ~i f. 1) Raport intre dimensiunile unor obiecte sau dimensiunile partilor unui intreg. 2) marime fizica care poate fi masurata; dimensiune. ◊ A lua ~i a creste foarte mult. 3) mat. Egalitate intre doua rapoarte constituite din patru elemente. [G.-D. proportiei; Sil. -ti-e] /<fr. proportion, lat. proportio, ~onis

RELATIV² ~a (~i, ~e) 1) Care constituie sau implica o anumita relatie. 2) Care prezinta o relatie; aflat in raport reciproc. Dimensiuni ~e. 3) Care exista numai in relatie cu altceva. 4) (despre marimi fizice) Care are valoarea dependenta de un sistem de referinta. Miscare ~a. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ

TELEMETRIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de telemetrie; propriu telemetriei. ◊ Sistem ~ sistem de masurare a marimilor fizice la distanta. /<fr. telemetrique

TELEMETRIE f. Disciplina care se ocupa cu masurarea de la distanta a diferitelor marimi fizice caracteristice unor procese, fenomene, stari. [G.-D. telemetriei; Sil. -me-tri-] /<fr. telemetrie

CUANTIFICA vb. I. tr. 1. A determina cantitatea a ceva. 2. A stabili valorile discontinue pe care le poate lua o anumita valoare fizica; a impune astfel de conditii unei marimi fizice incat valorile acesteia sa varieze discontinuu; a cuantiza. [Pron. cuan-. / cf. fr. quantifier].

CUANTIFICARE s.f. 1. Faptul de a cuantifica. 2. Procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de marimile fizice care caracterizeaza proprietatile sistemelor atomice sau ale particulelor elementare; cuanterizare. 3. Cuantificarea predicatului = operatie logica prin care se precizeaza cantitatea predicatului in raport cu subiectul. [Cf. fr. quantification].

INCREMENT s.n. (Liv.) 1. Crestere, adaos, spor. 2. Orice material introdus in corpul animal si utilizat in organism. 3. (Fiz.) Contributia particularitatilor structurale, interatomice la valoarea unei marimi fizice care caracterizeaza o anumita structura moleculara. [Pl. -turi, -te. / < fr. increment, lat. incrementum].

OSCILATIE s.f. 1. Miscare alternativa periodica a unui corp fata de o pozitie de echilibru. 2. Variatie periodica in timp a valorilor unei marimi fizice. 3. (Fig.) Sovaiala, nehotarare; fluctuatie. [Gen. -iei, var. oscilatiune s.f. / cf. fr. oscillation, lat. oscillatio].

TRANSDUCTOR s.n. (Electr.) Dispozitiv care permite transformarea unei marimi fizice; transformator de energie acustica in energie electrica etc. ♦ (Telec.) Amplificator magnetic. [< fr. transducteur].

VITEZA s.f. 1. Rapiditate in deplasare; iuteala. ♦ (Fiz.) Variatia unei marimi fizice in unitatea de timp. 2. Raportul dintre spatiul parcurs de un mobil si timpul folosit pentru parcurgere. 3. (Med.) Viteza de sedimentare = reactie de laborator prin care se masoara ritmul depunerii globulelor rosii, ritm care evidentiaza un proces infectios latent. 4. (Fot.) Timp de expunere. 5. (Mat.) Vector definit ca derivata vectorului de pozitie a unui punct material. [< fr. vitesse].

VALOARE s.f. I. 1. Expresie a muncii umane materializata intr-o marfa. ♦ Categorie economica proprie economiei bazata pe productia de marfuri. 2. Suma de bani care reprezinta echivalentul pretului unei marfi, unui cec, al unei actiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. marime matematica asociata unei marimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticala a unui cuvant. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. Ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, cautat, apreciat; insemnatate, importanta, pret. 2. Suma insusirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care intruneste calitati deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].

CONSTRINGENTA s.f. marime fizica ce caracterizeaza sticlele optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. [< fr. constringence].

METROLOGIE s.f. 1. Parte a fizicii care studiaza unitatile de masura si metodele de masurare a marimilor fizice. 2. Totalitatea activitatilor legate de masuratori, etaloane etc. [Gen. -iei. / < fr. metrologie, cf. gr. metron – masura, logos – stiinta].

MOMENT s.n. 1. Clipa, secunda, scurt interval de timp. ◊ De moment = de scurta durata; efemer; moment muzical = piesa instrumentala inrudita cu impromptuul. ♦ Situatie in timp a unui fapt, a unei intamplari etc. ♦ Schita restransa la maximum, cultivata la noi de I. L. Caragiale. ♦ Perioada de timp in care se petrece ceva; etapa. 2. Ocazie, circumstanta (prielnica). 3. marime fizica egala cu produsul dintre o marime dinamica si una sau mai multe distante. [Cf. fr. moment, lat. momentum].

NEPERMETRU s.n. (Fiz.) Instrument gradat in neperi pentru masurarea atenuarii unei marimi fizice. [< fr. nepermetre].

RELATIVITATE s.f. 1. Insusirea a ceea ce este relativ; relativism. 2. Proprietate a marimilor fizice de a depinde de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ♦ Teoria relativitatii = teorie formulata de Einstein, potrivit careia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atat mai mica cu cat vitezele corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii in vid. [Cf. fr. relativite].

SUSCEPTIBILITATE s.f. 1. Calitatea, caracterul a ceea ce este susceptibil (1). ♦ Tendinta de a se supara repede; accentuare bolnavicioasa a sensibilitatii. 2. Predispozitie a corpului de a suferi mai mult sau mai putin influenta agentilor externi sau interni. 3. Capacitatea de a primi oarecare modificari sub actiunea influentelor exterioare. ♦ marime fizica ce exprima aceasta capacitate. [Cf. fr. susceptibilite].

CAROTAJ s. n. determinare a naturii structurii straturilor succesive ale unui teren prin extragerea de carote (II) sau prin masurarea marimilor fizice ale rocilor strabatute. (< fr. carottage)

CUANTIFICARE s. f. 1. faptul de a cuantifica. 2. procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de marimile fizice care caracterizeaza proprietatea sistemelor atomice sau ale particulelor elementare. 3. a predicatului = operatie logica prin care se precizeaza cantitatea predicatului in raport cu subiectul. 4. introducere a determinatiilor cantitative in definirea si exprimarea conceptelor stiintifice. (dupa fr. quantification)

INCREMENT s. n. 1. (mat.) crestere, adaos arbitrar. ◊ (inform.) cantitate elementara la care este adaugata o marime intr-un proces de calcul. ◊ (in gram. transformationala) element care adauga ceva unui lucru la structura caruia se aplica. 2. orice material introdus in corpul animal si utilizat in organism. 3. (fiz.) contributia particularitatilor structurale, interatomice la valoarea unei marimi fizice care caracterizeaza o anumita structura moleculara. (< fr. increment, lat. incrementum)

INTERFEROMETRIE s. f. tehnica determinarii unor marimi fizice care se bazeaza pe fenomene de interferenta. (< fr. interferometrie)

MASINA s. f. 1. sistem tehnic format din organe si mecanisme cu anumite miscari, care transforma o forma de energie in alta. 2. sistem de mecanisme destinat determinarii unor marimi fizice. ◊ (p. restr.) dispozitiv, aparat, instrument. 3. automobil. ◊ locomotiva. ◊ batoza. (< fr. machine, germ. Maschine)

METROLOGIE s. f. 1. ramura a fizicii care studiaza unitatile de masura si metodele de masurare a marimilor fizice. 2. totalitatea activitatilor legate de masuratori, etaloane etc. (< fr. metrologie)

RELATIV, -A I. adj. 1. care exista in cadrul unor relatii concrete; conditionat, limitat. 2. care este in raport, in relatie cu altceva. ♦ pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raporteaza la un substantiv sau la un pronume precedent; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie atributiva; timp ~ = timp care exprima o actiune raportata la alt moment decat cel al vorbirii. 3. (despre marimi fizice) care variaza (dupa imprejurari); evaluat, determinat cu aproximatie. ◊ valabil intre anumite limite, in anumite conditii. ♦ (fiz.) miscare ~a = deplasare a unui corp fata de un sistem de referinta mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)

RELATIVITATE s. f. 1. faptul de a fi relativ; relativism (2). 2. proprietate a fenomenelor, a marimilor fizice de a depinde de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ♦ teoria ~atii = teorie fizica potrivit careia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atat mai mica cu cat vitezelor corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii in vid. (< fr. relativite)

TRANSDUCTOR s. n. (electr.) dispozitiv care permite transformarea unei marimi fizice; transformator de energie acustica in energie electrica etc. ◊ (telec.) amplificator magnetic. (< fr. transducteur)

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

VITEZA s. f. 1. rapiditate de deplasare; iuteala. ◊ variatia unei marimi fizice in unitatea de timp. 2. raportul dintre spatiul parcurs de un mobil si timpul folosit pentru parcurgere. ♦ ~ cosmica = viteza imprimata navelor cosmice de la inscrierea pe o orbita circulata a Pamantului pana la parasirea sistemului solar. 3. ~ de sedimentare = reactie de laborator prin care se masoara ritmul depunerii globulelor rosii, ritm ce evidentiaza un proces infectios latent. 4. (fot.) timp de expunere. 5. (mar.) vector definit ca derivata vectorului de pozitie a unui punct material. (< fr. vitesse)

AMPLIFICA, amplific, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) largi, a (se) dezvolta, a (se) mari; a da sau a capata amploare; a (se) intensifica. 2. Tranz. A mari valorile instantanee ale unei marimi fizice oscilatorii. – Fr. amplifier (lat. lit. amplificare).

CAROTAJ (‹ fr.) s. n. Operatie de determinare a naturii si a constitutiei stratelor scoartei terestre strabatute prin foraj, bazata pe analiza probelor (carotelor) sau pe masurarea marimilor fizice, caracteristice, ale rocilor strabatute. C. seismic = procedeu de c. bazat pe determinarea vitezei undelor seismice provocate prin explozii. C. magnetic = procedeu de c. bazat pe determinarea intensitatii de magnetizare sau a susceptibilitatii magnetice. C. radioactiv = procedeu de c. bazat pe masuratori de radioactivitate naturala sau provocata.

FACTOR, factori, s. m. I. 1. Element, conditie, imprejurare care determina aparitia unui proces, a unei actiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei inmultiri. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat. Factor comun = numar care imparte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. marime a carei valoare intra prin multiplicare intr-o relatie care caracterizeaza un sistem fizico-chimic. 4. marime caracteristica pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilita prin raportul altor doua marimi diferite. II. Functionar al postei care duce corespondenta la destinatie; postas. [Acc. si: (II) factor] – Din fr. facteur, lat. factor.

VECTOR, vectori, s. m. marime matematica sau fizica definita printr-o valoare numerica, o unitate de masura, o directie si un punct de aplicatie (reprezentata grafic printr-un segment de dreapta orientat). ◊ (Adjectival) Raza vectoare. – Din fr. vecteur.

VECTOR s.m. marime matematica sau fizica definita printr-o valoare numerica, o directie si un sens, reprezentata grafic printr-un segment de dreapta. // adj. Raza vectoare = segment de dreapta care porneste dintr-un sistem de coordonate polare catre un punct. // (In forma vecto-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „linie de forta”, „(referitor la) vector”. [Acc. si vector. / < fr. vecteur, cf. lat. vector].

INTENSIV, -A, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face in ritm viu, incordat. ◊ Agricultura intensiva = agricultura care foloseste mijloace tehnice inaintate, pentru a obtine o productie cat mai mare in raport cu suprafata cultivata. Cultura intensiva = cultura care se face dupa regulile agriculturii intensive. 2. (Despre marimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, isi pastreaza valoarea neschimbata. – Din fr. intensif.

OSCILATIE s. f. 1. miscare periodica alternativa a unui corp fata de o pozitie de echilibru. 2. variatie periodica, in timp, a marimilor caracteristice unui sistem fizic. 3. (fig.) sovaiala, ezitare; fluctuatie. (< fr. oscillation, lat. oscillatio)

PARAMETRU s. m. 1. (mat.) litera intr-o expresie sau ecuatie care, considerata in calcule, constanta, poate lua diferite valori. 2. marime proprie unui sistem fizic, tehnic, unui fenomen etc., o caracteristica constructiva sau functionala. ♦ ~ economic = unitate de masura a aspectelor cantitative si calitative ale proceselor si fenomenelor economice. 3. (stat.) marime masurabila care permite prezentarea mai simpla a caracteristicilor principale ale unui ansamblu statistic. ◊ (inform.) simbol care desemneaza datele preluate de catre o procedura. 4. element constant intr-un calcul, intr-o operatie intelectuala. (< fr. parametre)

OSCILATIE, oscilatii, s. f. 1. Miscare periodica alternativa si simetrica a unui corp in raport cu o anumita pozitie a sa; v******e, pendulare, oscilare. 2. Variatie periodica in timp a valorilor unei marimi care caracterizeaza un sistem fizic, insotita de o transformare a energiei dintr-o forma in alta. 3. Fig. Nehotarare, sovaiala; fluctuatie. – Din fr. oscillation.

SENSIBILIZA, sensibilizez, vb. I. Tranz. si refl. 1. A deveni sensibil sau a mari sensibilitatea unui tesut, a unui muschi etc. fata de actiunea unui agent exterior; p. ext. (tranz.) a face (mai) sensibil pe cineva sau ceva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la actiunea luminii. ♦ Tranz. A extinde intervalul de variatie a unei marimi in care un sistem fizico-chimic isi mentine o anumita sensibilitate. 2. (Rar) A (se) concretiza, a (se) materializa. – Din fr. sensibiliser.

CARACTERISTIC, -A I. adj. care constituie trasatura distinctiva a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. insusire tipica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, fenomen etc. 2. partea intreaga a unui logaritm. 3. curba reprezentand variatia unei marimi importante a unui sistem fizic sau tehnic in functie de un anumit parametru. ◊ marime, element care determina, dintr-un anumit punct de vedere, modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caracteristique)

ENTROPIE, entropii, s. f. 1. marime de stare termica a sistemelor fizice, care creste in cursul unei transformari ireversibile a lor si ramane constanta in cursul unei transformari reversibile. 2. marime fundamentala in teoria informatiei, care indica cantitatea de informatie raportata la un element al mesajului transmis. 3. P. gener. Masura care indica gradul de organizare al unui sistem. – Din fr. entropie.

SCHIMBATOR, -OARE, schimbatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimba (usor, repede); nestatornic, variabil, schimbacios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite sa se modifice valoarea marimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, directia mersului unui vehicul etc. ♦ Schimbator de viteza = dispozitiv montat intre un motor de antrenare si organele care transmit miscarea unui alt sistem tehnic, permitand sa se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substante, de energie, de caldura intre doua medii. 3. (In sintagma) Schimbator de cale = instalatie care leaga intre ele doua sau mai multe linii de cale ferata, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ator.

SATURATIE s.f. Stare a unui sistem fizic sau chimic pentru care anumite marimi au atins valoarea maxima; (spec.) stare a unei solutii care contine cea mai mare cantitate posibila dintr-un corp dizolvat in ea. ♦ Stare a unui compus care nu mai contine valente libere. ♦ (Fig.) Imbuibare, dezgust, plictiseala. [Gen. -iei, var. saturatiune s.f. / cf. fr. saturation, lat. saturatio].

CONVERSIUNE s. f. 1. modificare a conditiilor initiale ale unui imprumut. ◊ preschimbare a unei valori monetare intr-o valoare de alta natura. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ◊ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor marimi date. ◊ transformare, in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ◊ (biol.) schimbare in ordine liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme, cu sau fara schimbarea intelesului ori functiilor sintactice; reversiune. ◊ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvant; hipotaxa. 4. (log.) rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvant, numar sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. 6. mecanism psihic care face sa apara un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede in constiinta fara a provoca o reactie de angoasa. (< fr. conversion, lat. conversio)

TRANSFORMATOR, -OARE, transformatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care transforma, preface, preschimba. 2. S. n. Aparat, masina, instalatie care serveste la transformarea energiei, tensiunii etc. unui sistem fizic (primar) in energia, tensiunea etc. altui sistem fizic (secundar) cu modificarea adecvata a anumitor marimi de stare. – Din fr. transformateur.

SATURATIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai contine valente libere si deci nu mai poate aditiona alte elemente in molecula lui; stare a unei solutii in care nu se mai poate dizolva o noua cantitate din substanta dizolvata; stare a unui mediu gazos in care nu se mai poate evapora o noua cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumita marime caracteristica a atins valoarea ei maxima. ◊ Loc. adv. Pana la saturatie = a) pana la completarea tuturor valentelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maxima a unui fenomen, satisfacere maxima a cuiva; p. ext. plictiseala, oboseala, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis.

NORMAL, -A I. adj. 1. firesc, comun, obisnuit. ◊ (despre oameni) sanatos (fizic si psihic). 2. conform unor norme. ◊ (despre marimi) cu valoare apropiata de cea intalnita frecvent. 3. (chim.) concentratie ~a = cantitatea de substanta continuta intr-o solutie, exprimata in echivalenti-gram la litru de solutie. 4. (mat.) sectiune ~a = sectiune realizata cu un plan care contine normala (II, 1) intr-un punct dat la suprafata sectionata. 5. scoala ~a (si s. f.) = scoala in care se pregatesc invatatorii. II. s. f. 1. dreapta perpendiculara dusa pe tangenta la o curba in punctul de contact. 2. media elementelor meteorologice, calculata dintr-un sir de ani de referinta. (< fr. normal. lat. normalis, it. normale)

SATURATIE s. f. 1. stare a unui sistem fizico-chimic sau tehnic pentru care anumite marimi au atins valoarea maxima; stare a unei solutii care contine cea mai mare cantitate posibila dintr-un corp dizolvat in ea. ◊ stare a unui compus care nu mai contine valente libere. 2. (fig.) satisfacere maxima a cuiva; (p. ext.) imbuibare; satietate (2). ♦ pana la ~ = atat cat poate suporta cineva. (< fr. saturation, lat. saturatio)

SECVENTA s. f. 1. succesiune de fenomene fizice; ordinea de variatie in timp a marimilor unui sistem. 2. sir de imagini sau de scene dintr-un film care formeaza o unitate. ◊ (fig.) serie de fapte, evenimente, stari etc. care se succeda intr-o anumita ordine, formand un tot. 3. (muz.) transpunere, riguroasa sau libera, pe alte teme a unei structuri melodice sau armonice; progresie (2). ◊ gen de cantari in muzica bisericeasca medievala care foloseau acest procedeu. (< fr. sequence, it. sequenza, lat. sequentia)

SECVENTA, secvente, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variatie in timp a marimilor unui sistem. 2. Sir de imagini sau de scene dintr-un film, care formeaza un anumit episod. ♦ Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stari etc., care se succeda intr-o anumita ordine si formeaza un tot unitar. – Din fr. sequence. Cf. it. sequenza.

ENTROPIE s.f. 1. (Fiz.) marime termodinamica de stare care reflecta ireversibilitatea proceselor fizice macroscopice. 2. (Telec.) Cantitatea de informatie raportata la un element al mesajului transmis. ♦ Stare prin care toate simbolurile unei secvente comunicate au o probabilitate egala de a fi transmise potrivit teoriei informatiei. ◊ Entropie estetica = stare de dezordine, de repartizare intamplatoare a elementelor din care ia nastere opera de arta prin interventia creatoare a artistului. [Gen. -iei. / < fr. entropie, gr. entropia].

INVARIANT, -A I. adj. 1. (mat.; despre o marime, o expresie, o relatie) care ramane aceeasi pentru un grup de transformari. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianta nula. II. s. m. 1. marime, expresie, relatie, proprietate care ramane neschimbata in urma unor transformari de natura fizica ori matematica. 2. forma lexicala care, luata in raport cu o alta forma din paradigma aceluiasi cuvant, prezinta atat diferente de expresie, cat si de continut. 3. (estet.) existenta in toate domeniile artei, de-a lungul evolutiei lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanenta, imuabile. (< fr., engl. invariant, germ. Invariant)

FAZA¹ s. f. 1. fiecare dintre aspectele succesive pe care le prezinta Luna sau unele planete in timpul revolutiei lor. 2. fiecare dintre starile succesive ale dezvoltarii unui proces din natura sau din societate; etapa, stadiu. ♦ a fi pe ~ = (fam.) a fi atent si a actiona prompt. 3. interval de timp in care are loc o anumita operatie, caracteristica unui ciclu de transformare. 4. (fiz.) fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite. ◊ argument al unei marimi care variaza sinusoidal in timp. 5. (chim.) parte omogena fizic dintr-un sistem eterogen. (< fr. phase)

SELECTIV, -A adj. 1. care constituie, efectueaza o selectie (2). 2. (despre sisteme tehnice sau fizico-chimice) care realizeaza o alegere adecvata a anumitor marimi sau elemente dintr-un grup. ◊ (despre un aparat radioreceptor) care poate receptiona clar undele sonore ale diferitelor posturi de emisiune. 3. (stat.) cercetare ~a = cercetare a unei colectivitati pe baza unui esantion. (< fr. selectif)

NORMAL, -A, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusa intr-un punct al unei curbe. Linie normala (si substantivat, f.) = a) dreapta perpendiculara pe planul tangent la o suprafata, in punctul de contact; b) dreapta perpendiculara pe tangenta la o curba, in plan sau in spatiu, in punctul de contact. ♦ Spec. Sanatos (din punct de vedere fizic si psihic). 2. Care este conform cu o norma (1). ♦ (Despre marimi) A carei valoare este apropiata de valoarea intalnita cel mai des.3. (Inv.; in sintagma) Scoala normala (si substantivat, f.) = scoala pedagogica. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.

SPECTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, in conditii determinate, o marime data. ♦ Ansamblul imaginilor obtinute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiatiei electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid in miscare, a liniilor de camp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitate a radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa (si inregistrate). 2. Fantasma, fantoma. ♦ Fig. Ceea ce produce ingrijorare, spaima; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

COEFICIENT s.m. 1. (Mat.) Numar sau parametru literal care multiplica o expresie algebrica in forma de monom. 2. Valoare relativa atribuita la un examen. 3. marime constanta in anumite conditii date, care indica o anumita proprietate a unei substante, a unui sistem fizic. ◊ Coeficient statistic = forma de exprimare a raportului dintre doua marimi printr-un numar, care arata de cate ori o marime este mai mare sau mai mica in comparatie cu alta; coeficient economic = relatie, exprimata in procente, intre cantitatea de munca utila produsa de un mecanism si cantitatea de energie pe care o consuma acesta. [Pron. co-e-fi-ci-ent, pl. -nti. / < fr. coefficient].

OSCILA vb. intr. 1. a se misca alternativ in directii opuse; a se balansa. 2. (fig.) a manifesta nehotarare; a ezita, a sovai; (p. ext.) a flutura. 3. (despre un sistem fizic) a evolua astfel incat una sau mai multe din marimile sale caracteristice sa ia succesiv valori pozitive sau negative. (< fr. osciller, lat. oscillare)

TRANSFORMARE s. f. 1. actiunea de a (se) transforma. ◊ (rugbi) lovitura acordata echipei care a reusit o incercare. 2. ansamblu de stari succesive prin care evolueaza un sistem fizico-chimic, in functie de schimbarea uneia sau mai multor marimi ce il caracterizeaza. 3. (mat.) corespondenta, aplicatie, functie intre doua multimi de puncte. (< transforma)

OSCILA, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se misca alternativ in directii opuse; a se legana, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotarare, a fi instabil; a sta in cumpana; a sovai, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua in asa fel incat una sau mai multe dintre marimile sale caracteristice sa ia succesiv valori pozitive si negative, simetrice in raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller.

PERIODICITATE, periodicitati, s. f. Proprietate a unui fenomen, a unei marimi, a unei actiuni de a fi periodica (1); repetarea periodica a valorilor unei marimi, a unui fenomen, a unei actiuni. ◊ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietatilor chimice si fizice la elementele chimice cu structura analoaga si cu numar atomic diferit, care formeaza un grup si care sunt cuprinse in aceeasi coloana din tabloul periodic al elementelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. periodicite.

STARE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

MINUS² ~uri n. 1) (in matematica si fizica) Semn in forma de liniuta orizontala care indica operatia de scadere sau marimi si sarcini negative. 2) (pe langa un numar de grade) Temperatura mai jos de zero grade. ~ doua grade. 3) Lipsa a unei insusiri necesare; deficienta; neajuns; deficit; meteahna. /<lat. minus

INVARIANT, -A adj. Invariabil. // s.n. marime, relatie sau proprietate care ramane neschimbata in urma unor transformari de natura fizica sau matematica. ♦ (Estet.) Existenta in toate domeniile artei a unor elemente cu caracter de permanenta, absolut imuabile de-a lungul evolutiei istorice a artelor. [Pron. -ri-ant, pl. -te. / < fr., engl. invariant, germ. Invariant].

ACTIVITATE s. f. 1. indeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; munca, actiune, ocupatie. ◊ situatie a unui ofiter care face parte din cadrele active ale armatei. 2. marime ce caracterizeaza intensitatea dezintegrarii unei substante radioactive. 3. capacitate a unei particule materiale (atom, molecula, radical) de a lua parte la o reactie. 4. ~ solara = totalitatea fenomenelor (pete, protuberante, eruptii etc.) in paturile exterioare ale Soarelui. (< fr. activite, lat. activitas)

ELECTRICITATE s. f. 1. marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul cu altul si apoi separate; sarcina electrica. ◊ lumina electrica. 2. ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. (< fr. electricite)

ELECTRICITATE s.f. 1. marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul de altul si apoi separate; sarcina electrica. ♦ Totalitatea fenomenelor produse de repausul si de miscarea unei particule numite electron. 2. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. [Cf. fr. electricite < lat. electrum , gr. elektron – ambra galbena, la care s-a observat prima data fenomenul de catre Thales].

ENERGIE ~i f. 1) marime egala cu capacitatea unui sistem material de a efectua un lucru mecanic in procesul de transformare dintr-o stare in alta. ~ mecanica. ~ termica. ~ atomica. 2) Capacitate de a actiona efectiv, cu multa forta si fermitate; vitalitate fizica. 3) Hotarare si perseverenta in atitudini si in actiuni. A actiona cu ~. [G.-D. energiei] /<fr. energie, lat. energia

POLARIZARE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

POLARIZATIE, polarizatii, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezinta proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizatie electrica = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care poseda cel putin doi poli electrici (plus si minus). Polarizatia luminii = stare a unui fascicul luminos in care toate radiatiile electromagnetice componente au aceeasi directie de oscilatie. Polarizatie cromatica = ansamblul figurilor de interferenta, colorate viu, obtinute la cercetarea in lumina polarizata a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ marime vectoriala care caracterizeaza starea de polarizatie a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

CAPACITATE s. f. 1. calitatea de a fi incapator. ◊ intindere, marime a unui lucru in raport cu ceea ce contine; volum al unui recipient. 2. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva. 3. calitate a celui care este capabil sa inteleaga sau sa faca ceva. ◊ om destoinic, priceput; invatat, savant. 4. (in trecut) examen pentru obtinerea titlului de profesor secundar. 5. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operatie, de a produce un efect, de a suferi o transformare. 6. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic. 7. (jur.) drept, putere legala de a face un act. 8. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfarsitul a opt clase elementare. (< fr. capacite, lat. capacitas)

A COBORI cobor 1. intranz. 1) v. A SE COBORI. 2) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a se apropia de asfintit; a asfinti; a apune; a scapata. 3) fig. (despre intuneric, liniste etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cadea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scadea in intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai scazute; a scadea; a descreste. Presiunea atmosferica coboara. Termometrul ~. 6) A fi de o anumita origine; a-si avea obarsia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din caruta. 2) (forme de relief inalt, scari etc.) A parcurge de sus in jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face sa fie mai putin intens. ◊ ~ ochii (sau privirea) a se uita in jos (de rusine, de sfiala etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blandete. 4) (valori ale unor marimi) A face sa scada. /cf. pogori