BATIALA adj. (In sintagma) Regiune (sau zona) batiala = regiune in mari si oceane cuprinsa intre adancimea de 200 si 2500 m. [Pr.: -li-a-] – Din fr. bathyale.

PELAGIC, -A, pelagici, -ce, adj. 1. (In sintagma) Zona pelagica = totalitatea apelor din lacuri, mari si oceane situate deasupra zonelor de fund (incepand de la adancimea de circa 200 m). ♦ Care se refera la zona definita mai sus, care apartine acestei zone; (despre plante si animale) care traieste, plutind liber in apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pelagique.

PERIPLU, periple, s. n. (Livr.) Calatorie lunga pe mari si oceane; calatorie lunga (si anevoioasa). – Din fr. periple.

NAVIGATOR, -OARE, navigatori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana care intreprinde lungi calatorii pe mari si oceane; persoana care conduce o nava (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoana care calatoreste pe apa. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

ABISAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de abis; caracteristic abisului. ◊ Zona (sau regiune) ~a cea mai adanca zona (sau regiune) din mari si oceane. 2) Care tine de subconstient; care se refera la subconstient. /<fr. abyssal

BATIMETRIE f. Tehnica de masurare a adancimii apei in mari si oceane. [Art. batimetria; G.-D. batimetriei; Sil. -tri-e] /<fr. bathymetrie

CURENT¹ ~ti m. 1) Miscare a apei in directia pantei. ◊ ~ marin deplasare de apa in mari si oceane, provocata de maree, de inclinarea nivelului marii, de vanturi etc. 2) Miscare de aer cauzata de diferenta de temperatura. ◊ A-l trage pe cineva ~tul a raci fiind expus la un flux de aer in interiorul unei cladiri. 3) fiz. Sarcina electrica aflata in miscare. ~ continuu. ~ alternativ. /<fr. courant

FLUX ~uri n. 1) (in opozitie cu reflux) Fenomen natural de crestere periodica a nivelului apei din mari si oceane (datorita atractiei Lunii si Soarelui). 2) fig. Crestere a intensitatii unui proces; afluenta. 3) fiz. Curent de particule. ◊ ~ de caldura cantitate de caldura emisa de o sursa intr-o unitate de timp. /<fr. flux, lat. fluxus

TALAZ ~uri n. mai ales la pl. Val mare ce se formeaza pe mari si oceane in timpul furtunii. /<turc. talaz

A TALAZUI pers. 3 ~ieste intranz. 1) (despre apele din mari si oceane) A se ridica in valuri mari si involburate; a se agita in talazuri. 2) fig. A se legana ca valurile unei ape; a ondula; a undui. /talaz + suf. ~ui

ALOPELAGIC, -A adj. (despre organisme vegetale) care creste la mari adancimi in mari si oceane. (< fr. allopelagique)

HALOBIONT s. n. 1. organism adaptat exclusiv la apele si terenurile sarate. 2. totalitatea organismelor vii din mari si oceane. (< fr. halobion, germ. Halobiont)

STENOBATIC, -A adj. 1. (despre plancton) cu adaptabilitate redusa fata de zona de adancime. 2. referitor la distributia pe verticala a organismelor vegetale acvatice in mari si oceane. (< fr. stenobathique)

TALASOFIL, -A adj. (biol.; despre specii) care traieste in mari si oceane. (< fr. thalassophile)

ARICI, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascutit si corpul gros, acoperit cu tepi (Erinaceus europaeus). ◊ Expr.: Barba de arici = barba tepoasa. Zbarlit ca un arici = suparacios, ursuz. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm cu corpul acoperit cu tepi, care traieste in unele mari si oceane (Echinus lividus). 2. Nume dat unor boli ale vitelor. 3 Piesa facuta din bare de fier forjat sau sudat, prevazuta cu patru brate cu varf ascutit si folosita ca obstacol impotriva animalelor, a autovehiculelor etc. – Lat. ericius.

HIDROSFERA s. f. Invelisul de apa al globului terestru, alcatuit din oceane, mari, lacuri, ghetari, ape curgatoare, ape subterane, zapezi si gheturi. – Din fr. hydrosphere, germ. Hydrosphare.

INSULA, insule, s. f. 1. Intindere de pamant inconjurata din toate partile de apa, situata fie intr-un ocean, mare sau lac, fie in cadrul albiei unei ape curgatoare. ♦ Fig. Grup de obiecte de acelasi fel care se diferentiaza de mediul inconjurator. 2. (In sintagma) Insula plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri de plante rupte care plutesc pe un curs de apa, avand aspectul unei insule (1); plaur. – Din lat. insula.

IZOBATA, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care uneste, pe o harta, punctele cu aceeasi adancime fata de o suprafata de referinta (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe.

oceanICULTURA, oceaniculturi, s. f. maricultura. – ocean + [mari]cultura.

LITORAL, -A, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Portiune de teren situata de-a lungul tarmului oceanului, marii sau al unui lac, pe care de obicei o uda apele. 2. Adj. Care se afla pe litoral (1), care formeaza litoralul, privitor la litoral; care se afla (in apa) aproape de tarm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

TRAVERSA, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum) pe cealalta parte; a trece peste... ♦ A strabate, a taia de-a curmezisul (munti, tari, mari, oceane etc.) ♦ Fig. A trai, a simti, a suporta (o anumita vreme). Traverseaza o criza morala. – Din fr. traverser.

NOIAN s. v. abis, adanc, apa, mare, ocean, prapastie, puhoi, suvoi, torent.

GOLF² ~uri n. geogr. Parte a unei intinderi mari de apa (ocean, mare, lac), care inainteaza intr-o depresiune a uscatului printr-o deschizatura larga. /<fr. golfe

HIDROSFERA f. Invelis de apa al globului pamantesc (cuprinzand oceane, mari, lacuri, ghetari, zapezi, ape curgatoare, ape subterane etc.). [G.-D. hidrosferei; Sil. hi-dro-sfe-] /<fr. hydrosphere, germ. Hydrosphare

BATIMETRIE s. f. 1. ramura a hidrometriei care se ocupa cu masurarea adancimii apei in ocean, mari, lacuri si rauri. 2. distributie pe verticala a organismelor dintr-un anumit mediu. (< fr. bathymetrie)

ocean²(O)- elem. „ocean, mare”. (< fr. ocean/o/-, cf. lat. oceanus, gr. okeanos)

TALAS(O)- elem. „mare, ocean”, „pelagic”. (< fr. thalass/o/-, cf. gr. thalassa)

abisal, -a adj. 1. referitor la abis. ◊ regiune ~a = zona de mare adancime a fundului marilor si oceanelor. 2. referitor la subconstient. (< fr. abyssal)

BETIE, betii, s. f. 1. Stare in care se afla omul alcoolizat; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulata de alcool in mari cantitati; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (In sintagmele) Betie rece (sau cu stupefiante) = stare de ameteala, de hiperexcitatie sau de halucinatie provocata de introducerea stupefiantelor in organism. Betie alba = toxicomanie. Betia adancurilor = stare de euforie provocata de cresterea azotului in sange la persoane care coboara la mari adancimi in mari sau oceane. 4. Fig. Stare sufleteasca de tulburare, de uitare de sine. ♦ Betie de cuvinte = insirare bombastica de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.

GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticla sau de portelan, montat la o lampa sau la un bec. ♦ Spec. (Si in sintagmele glob terestru, pamantesc sau geografic) Obiect sferic pe a carui suprafata exterioara este reprezentat aspectul continentelor, marilor si oceanelor care alcatuiesc planeta noastra. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a carui suprafata exterioara este reprezentat aspectul boltii ceresti. 2. S. n. Planeta locuita de oameni; Pamantul. 3. S. m. (In sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de forma sferoidala, adapostita in orbita. – Din fr. globe, lat. globus.

mare², mari, s. f. Nume generic dat vastelor intinderi de apa statatoare, adanci si sarate, de pe suprafata Pamantului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o stramtoare; parte a oceanului de langa tarm; p. ext. ocean. ◊ Expr. marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vantura mari si tari = a calatori mult. A incerca marea cu degetul = a face o incercare, chiar daca sansele de reusita sunt minime. Peste (noua) mari si (noua) tari = foarte departe. ♦ Fig. Suprafata vasta; intindere mare; imensitate. ♦ Fig. Multime (nesfarsita), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

mareE, maree, s. f. 1. Miscare oscilatorie zilnica si alternativa (de inaintare sau de retragere de la tarm) a apelor marilor si oceanelor, datorita atractiei Lunii si a Soarelui. ◊ (In sintagma) maree neagra = strat de petrol care pluteste pe suprafata apei si polueaza plajele, ca urmare a accidentarii vaselor petroliere. – Din fr. maree.

SUBmariN, -A, submarini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se gaseste sau se produce sub suprafata marii sau oceanului, ori pe fundul lor; referitor la regiunea de sub suprafata marii sau oceanului. 2. S. n. Nava de lupta sau de cercetare care poate naviga atat la suprafata cat si sub suprafata unei ape; submersibil (2). – Sub¹- + marin (dupa fr. sous-marin).

TALASOGENEZA s. f. Proces de formare a marilor si oceanelor. – Din fr. thalassogenese.

REFLUX, refluxuri, s. n. Faza de coborare a nivelului marilor si oceanelor in cadrul fenomenului de maree. ♦ Fig. Dare inapoi, descrestere; regres. – Din fr. reflux.

STRAMTOARE, stramtori, s. f. 1. Loc stramt, ingust, intre munti sau intre dealuri; defileu, trecatoare. ♦ P. gener. Loc ingust. 2. Fasie ingusta de apa care leaga doua mari sau oceane si se afla intre doua portiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi stramt. 4. Fig. Situatie grea, stanjenitoare (datorita lipsei de bani); incurcatura, jena (financiara). – Stramt + suf. -oare.

COTIDALA, cotidale, adj. (Geogr.; in sintagma) Linie cotidala = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor in care mareele au loc la aceeasi ora. – Din engl. cotidal.

ADANC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adancos. (oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apa ~.) 3. s. adancime, afund, fund, profunzime, strafund. (Din ~ul lacului.) 4. s. adancime, afund, fund, maruntaie (pl.), profunzime, strafund, (reg.) afundis, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (inv. fig.) mate (pl.). (In ~ul pamantului.) 5. s. v. prapastie. 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Intuneric ~, ceata ~.) 7. adj. intim, launtric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. v. absolut. 9. adj. v. esential. 10. adj. v. gros. 11. adj. v. profund. 12. adj. intens, mare, profund, putenic, viu. (O impresie, o emotie ~.) 13. adj. v. acut. 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)

APA s. 1. v. parau. 2. v. rau. 3. v. fluviu. 4. v. mare. 5. v. ocean. 6. fantana. 7. v. cismea. 8. v. transpiratie. 9. (CHIM.) apa de Colonia = colonie, (pop.) odicolon; apa de var v. lapte de var; apa minerala = borviz, (reg.) borcut, (inv.) apa gazoasa, apa metalica, apa metaliceasca; apa oxigenata = peroxid de hidrogen.

BATIALA adj. : Regiune (sau zona) ~ regiune sau zona din mari sau oceane, cu adancime de 2000-2500 m. [Sil. -ti-a-] /<fr. bathyale

LITORAL¹ ~a (~i, ~e) Care tine de tarmul marii sau al oceanului; propriu malului marii sau oceanului. /<fr. littoral, lat. littoralis

mareE ~ f. Miscare zilnica oscilatorie a apelor marilor si oceanelor, al caror nivel creste si descreste alternativ, ca urmare a atractiei Lunii sau a Soarelui. [G.-D. mareei] /<fr. maree

OCEAN ~e n. 1) Vasta intindere de apa sarata, care ocupa spatiul dintre continente. 2) fig. Intindere sau multime nemarginita. ◊ ~ul planetar (sau mondial) totalitate a oceanelor si marilor de pe globul pamantesc care comunica intre ele. [Sil. -cean] /<lat. oceanus, fr. ocean, germ. Ozean

PELAGIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de fundul marii; propriu fundului marii. ◊ Zona ~ca zona in largul marilor si oceanelor considerata de la adancimea de doua sute de metri pana la fund. Organisme ~ce plante si animale care vietuiesc in zona pelagica. /<fr. pelagique

REFLUX ~uri n. 1) (in opozitie cu flux) Fenomen natural constand in coborarea periodica a nivelului apei marilor si oceanelor in cadrul mareei; maree descendenta. 2) fig. Micsorare a intensitatii unui proces. /<fr. reflux

STRAMTOARE ~ori f. 1) Trecatoare ingusta in munti (pe unde se poate trece pe jos); strunga. 2) Spatiu restrans; ingustime. 3) Fasie ingusta de apa, stramtorata de uscat, care leaga doua bazine acvatice (mari sau oceane). 4) fig. Situatie (materiala) grea; ananghie. ◊ A se afla (sau a fi) la ~ a fi intr-un impas. /stramt + suf. ~toare

TALASOGENEZA f. Proces de formare a marilor si oceanelor. /<fr. thalassogenese

BAROFIL, -A adj. (Despre organisme vegetale) Capabil sa traiasca la presiuni mari (in mari, in oceane). [< fr. barophile, cf. gr. baros – presiune, philein – a iubi].

CHEFAL s.m. In general, peste din fam. mugilidae (chefali), avand corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul usor turtit, cu gura lata si obtuza si dintisori ca niste perii; populeaza apele dulci sau salmastre, legate de mare, in oceanul Atlantic, marea Nordului, Mediterana si lacurile litorale ale marii Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de pana la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

GEOTERMIE s.f. 1. Caldura interna a Pamantului. 2. Parte a geologiei care studiaza variatiile in adancime ale temperaturii uscatului, marilor si oceanelor. [Gen. -iei. / < fr. geothermie, cf. gr. ge – pamant, therme – caldura].

OCEAN s.n. Intindere vasta de apa sarata care acopera suprafetele dintre continente. ◊ Ocean planetar = ansamblul oceanelor si marilor globului terestru. ♦ (Fig.) Intindere nemarginita. // (In forma oceano-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) ocean”. [Pron. o-cean, pl. -ne, -nuri. / cf. fr. ocean, lat. oceanus, gr. okeanos].

COTIDAL, -A adj. Linie cotidala = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor in care mareele au loc la aceeasi ora. [< fr. cotidal].

FLUX s.n. 1. Crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (Fig.) Revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (Fiz.) Curent. ◊ Flux luminos = cantitate de energie luminoasa emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; flux electric = produsul dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; flux magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. Flux tehnologic = circulatie continua a materiei prime, a produselor semifabricate sau fabricate intr-un proces tehnologic. [Cf. fr. flux, lat. fluxus].

PELAGIC, -A adj. Format sub actiunea marii; marin. ♦ Zona pelagica = zona din largul marilor si oceanelor, incepand de la adancimea de 200 m pana la fundul apei. ♦ (Despre plante si animale) Care pluteste sau inoata liber in zona pelagica. [< fr. pelagique, cf. gr. pelagos – mare].

TALASOGENEZA s.f. Proces de formare a marilor si oceanelor. [< fr. thalassogenese, cf. gr. thalassa – mare, genesis – formare].

BATIGRAFIE s. f. inregistrare a adancimilor marilor si oceanelor. (< fr. bathygraphie)

BENTOS s. n. totalitatea organismelor vegetale si animale care traiesc pe fundul baltilor, lacurilor, marilor si oceanelor; bental. (< fr. benthos, gr. benthos)

COTIDAL, -A adj. linie ~a (si s. f.) = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor in care mareele se produc simultan. (< fr., engl. cotidal)

FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. ♦ ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor intr-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul in care ea este transmisa. ◊ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara in alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, imprumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sange, seva). 7. pulbere folosita in sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)

GEOID s. m. corp geometric, reprezentand forma teoretica a suprafetei Pamantului, redusa la nivelul marilor si oceanelor. (< fr. geoide)

GEOTERMIE s. f. 1. caldura interna a Pamantului. 2. parte a geologiei care studiaza variatiile in adancime ale temperaturii uscatului, marilor si oceanelor. (< fr. geothermie)

HIPSOMETRIE s. f. 1. altimetrie. 2. ramura a geodezei care se ocupa cu masurarea inaltimilor, reliefului, respectiv, a adancimilor marilor si oceanelor. 3. totalitatea elementelor care redau pe o harta altitudinea reliefului pentru masurarea presiunii atmosferice si a altitudinii. (< fr. hypsometrie)

INTERCOTIDAL, -A adj. (despre zone marine) cuprins intre limitele extreme ale oscilatiilor mareelor. ♦ linie ~a = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor unde mareea are loc in acelasi timp. (< fr. intercotidal)

mareE s. f. miscare periodica de ridicare (flux) sau coborare (reflux) a nivelului apelor marii sau oceanului (de doua ori pe zi), datorita atractiei gravitationale a Lunii si a Soarelui. ♦ ~ atmosferica = variatie periodica a presiunii atmosferice, provocata de variatia temperaturii ori de atractia Lunii sau a Soarelui; ~ neagra = panza de petrol din accidente ale petrolierelor, care pluteste pe mare, poluand-o. (< fr. maree)

MAZUT s. n. 1. pacura. 2. strat toxic la suprafata marilor si oceanelor in urma deversarii unor mari cantitati de titei. (< fr. mazout, rus. mazut)

NEPTUNISM s. n. conceptie nestiintifica in geologie potrivit careia toate rocile si structurile geologice isi au originea in apa marilor si oceanelor. (< fr. neptunisme)

OCEAN¹ [-CEAN] s. n. 1. intindere vasta de apa sarata care separa continentele. ◊ ~ planetar = ansamblul oceanelor si marilor globului terestru. 2. (fig.) intindere nemarginita; imensitate. (< fr. ocean, lat. oceanus, gr. okeanos)

PELAGIC¹, -A adj. 1. (despre depozite) format sub actiunea marii; marin; pelagial (I). 2. ♦ zona ~a = zona din largul marilor si oceanelor. 3. (despre organisme) din aceasta zona. (< fr. pelagique)

REFLUX s. n. 1. coborare periodica a nivelului apei marilor si oceanelor datorita atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) descrestere, regres. 3. (chim.) reintoarcere catre baza coloanei de fractionare, sub forma de lichid condensat, a unei parti din vapori datorita pierderii de caldura. ◊ lichidul astfel obtinut. 4. (med.) revenire a unei unde de lichid. (< fr. reflux)

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

TALASOGENEZA s. f. proces de formare a marilor si oceanelor. (< fr. thalassogenese)

TALASOGRAFIE s. f. studiul marilor si oceanelor. (< fr. thalassographie)

ORGANIZATIA mariTIMA INTERNATIONALA (O.M.I.; in engl.: International maritime Organization – I.M.O.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Londra (marea Britanie), creata in 1948 (isi incepe activitatea in ian. 1959) in scopul facilitarii cooperarii in domeniul navigatiei maritime internationale, asigurarii securitatii maritime, prevenirii poluarii marilor si oceanelor si al elaborarii conventiilor internationale privind navigatia maritima. Pana la 22 mai 1982 s-a numit Organizatia Interguvernamentala Consultativa pentru Navigatie maritima (in engl.: Intergovernmental Consultative Organization – I.M.C.O.). O.M.I. are 158 membri (2002), printre care si Romania (din 20 mart. 1965).

HALMIROLIZA ({s} gr. halmyros „sarat” + lysis „dizolvare”) s. f. Proces de alterare si sintetizare a mineralelor noi, care au loc la mici adancimi, in apele litorale ale marilor si oceanelor (ex.: glauconitul).

OCEANOGRAFIE (‹ fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + „graphein” „descriere”) s. f. Ramura a hidrologiei care se ocupa cu studiul si descrierea stiintifica a Oceanului Planetar (configuratia tarmurilor, relieful si structura fundului oceanic si marin, dinamica si caracteristicile fizico-chimice ale apei, organismele vii care traiesc in oceane si in mari, diviziunile oceanului planetar cu resursele minerale si biologice si valorificarea lor, managementul mediului oceanic). UNESCO defineste o. ca stiinta nelimitata la ocean. Unul dintre fondatorii o. este L.F. Marsigli, autorul lucrarii „Istoria fizica a marii” (1725), care a efectuat un studiu complex al G. Lyon.

abis s. n. 1. prapastie, genune. ♦ parte profunda a unui fenomen, a unui proces; neant. 2. depresiune a fundului oceanelor, cu adancimi mari. (< fr. abysse, lat. abyssos)

ABISAL, -A, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se afla sau care traieste la mari adancimi in mari sau in oceane. Regiune abisala. Animal abisal. 2. Care se refera la subconstient, al subconstientului. – Din fr. abyssal.

GOLF², golfuri, s. n. Parte a unui ocean, a unei mari sau cotitura a unui lac care inainteaza intr-o deschizatura (larga) a uscatului. – Din fr. golfe.

HAMSIE, hamsii, s. f. Mic peste marin de culoare argintie, cu gura mare, care traieste in marea Neagra, marea Mediterana si oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

HIDROGRAFIE s. f. 1. Ramura a hidrologiei care se ocupa cu studiul apelor de suprafata dintr-o regiune. ♦ Totalitatea apelor curgatoare si statatoare ale unei regiuni. 2. Stiinta care se ocupa cu elaborarea hartilor marine. ♦ Totalitatea hartilor care reprezinta o mare sau un ocean. – Din fr. hydrographie.

OCEAN, oceane, s. n. Vasta intindere de apa sarata de pe suprafata globului, delimitata de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor si a marilor, cu legatura intre ele, formand o singura masa lichida. ♦ Fig. Intindere nemarginita, noian, imensitate; multime nemarginita. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. ocean.

OCEANOGRAFIE s. f. Ramura a hidrologiei care se ocupa cu studiul fenomenelor fizice si chimice din oceane si din mari si al reliefului si structurii fundului oceanelor si al marilor; oceanologie. ♦ Stiinta care se ocupa cu studiul influentei mediului marin asupra florei si a faunei marine de la diferite adancimi. – Din fr. oceanographie.

FLUVIU, fluvii, s. n. Apa curgatoare mare, care se varsa in mari sau in oceane. ♦ Fig. Suvoi; debit mare. – Din lat. fluvius.

CONTINENT¹, continente, s. n. Diviziune geografica alcatuita dintr-o intindere mare de uscat, marginita, total sau partial, de mari si de oceane, cuprinzand si unele insule sau arhipelaguri vecine. – Din fr. continent, lat. continens, -ntis.

DORSAL, -A, dorsali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se afla in regiunea posterioara (a unei fiinte sau a unui organ al ei), privitor la aceasta regiune. 2. S. f. (Geogr.) Forma complexa de relief care se intinde pe distanta foarte mare pe fundul oceanelor, separand doua bazine. – Din fr. dorsal.

TALAZ, talazuri, s. n. Val mare starnit de furtuni pe mari sau pe oceane; p. gener. val. – Din tc. talaz.

SCOICA, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluste care au corpul moale, ocrotit de doua valve calcaroase, de obicei cenusii, care formeaza scheletul extern al animalului. ◊ Scoica de rau = gen de scoici comestibile care traiesc pe sub malurile adanci ale raurilor (Unio); molusca din acest gen. Scoica de balta (sau de lac) = gen de scoici comestibile care traiesc de obicei in malul apelor statatoare sau cu un curs linistit (Anodonta); molusca din acest gen. Scoica de margaritar (sau de perle de mare) = scoica din oceanul Indian si Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperis (de sticla) in forma unei cochilii de scoica (1) sau in forma de evantai, construit la intrarea intr-o cladire. 4. Excrescenta osoasa care se formeaza pe chisita sau pe coroana copitei calului si care face ca animalul sa schiopateze. 5. (La armele de vanatoare) Adancitura inchizatorului, in care este insurubat percutorul. – Din sl. skolika.

TERITORIAL, -A, teritoriali, -e, adj. Care apartine unui teritoriu, privitor la un teritoriu. ◊ Ape teritoriale = portiune de mare sau de ocean, de-a lungul coastelor, care face parte din teritoriul unei tari. (In vechea organizare militara) Armata teritoriala = armata formata din soldati rezervisti varstnici, destinata apararii interne a teritoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. territorial.

DELTA, delte, s. f. Forma de relief rezultata din depunerea de mal si de nisip la varsarea unei ape curgatoare intr-un lac, in mare sau in ocean, pe un teren cu panta lina, in conditiile lipsei mareelor si a actiunii curentilor litorali. – Din fr. delta.

COASTA ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrala cu sternul, formand toracele. 2) Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului omenesc, de la umar pana la sold; rana. ◊ Slab de-i poti numara ~ele extrem de slab; numai pielea si oasele. A-i rupe (sau a-i frange) cuiva ~ele a bate zdravan pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulita) in ~e a) a cere indeplinirea neintarziata a unui angajament; a zori; b) a constrange pe cineva. 3) Portiune de teren cu suprafata inclinata; versant; costisa; povarnis; panta. 4) Linia de contact intre uscat si apa marii sau a oceanului; tarm; litoral. ~a marii Negre. Vas de ~. Navigatie de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-ta] /<lat. costa

CONTINENT ~e n. Suprafata vasta de pamant limitata total sau partial de mari sau de oceane. /<fr. continent, lat. continens, ~ntis

FLUVIU ~i n. 1) Apa curgatoare mare, care se varsa intr-o mare sau intr-un ocean. 2) fig. Cantitate mare de elemente de acelasi fel (oameni, vehicule etc.), care se misca intr-o directie. [Sil. flu-viu] /<lat. fluvium

HIDROGRAFIE f. 1) Ramura a hidrologiei care se ocupa cu studiul descrierii si reprezentarii pe harta a apelor de pe anumite teritorii. 2) Totalitate a apelor de pe un anumit teritoriu. 3) Totalitate a hartilor ce reprezinta o mare sau un ocean. [G.-D. hidrografiei] /<fr. hydrographie

REGRESIUNE ~i f. 1) Proces de retra-gere a apelor marii sau ale oceanului de pe o portiune a uscatului, cauzata de miscarile scoartei terestre. 2) Reducere a raspandirii geografice a unui fenomen de limba. 3) Miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4) inv. Intoarcere de la o forma superioara de dezvoltare la una inferioara; regres. [Sil. -si-u-] /<fr. regression

SAU conj. 1) (exprima un raport disjunctiv si leaga doua parti de propozitie sau doua propozitii coordonate) Ori; fie (ca). Azi sau maine. El sau ea. Canta sau danseaza. 2) (exprima un raport apozitiv si leaga doua parti de propozitie ori, mai rar, doua propozitii) Altfel zis; adica. Autorul Luceafarului sau M. Eminescu. 3) (exprima un raport copulativ, integrativ si introduce ultima dintre partile omogene) Precum si; de asemenea si. Se poate pescui in lacuri, in rauri, in mari sau in oceane. [Monosilabic] /sa + au

Self ~uri n. Continuare a uscatului in apele marii sau ale oceanului; platforma continentala; platou continental. /<germ. Schelf

TERITORIAL ~a (~i, ~e) Care tine de teritorii; propriu teritoriilor. ◊ Ape ~e zona a marii sau a oceanului din vecinatatea unui stat, pana la lunia de frontiera, asupra careia acest stat isi exercita suveranitatea. [Sil. -ri-al] /<fr. territorial

FLUVIU s.n. Apa curgatoare cu debit mare care se varsa in mare sau in ocean. ♦ (Fig.) Suvoi; potop; debit mare de curgere, revarsare. [Pron. -viu, pl. -vii. / < lat. fluvius].

TON, toni, s.m. (Iht.) In general, peste din fam. scombridae, din care fac parte si macroul si palamida, pesti caracterizati prin corp fusiform, comprimat lateral, foarte subtire inspre coada, acoperit cu solzi mici, abia perceptibili. Tonii sunt scombride de talie mare care populeaza toate marile calde, in special oceanul Atlantic si marea Mediterana. Tonul din Mediterana (Thunnus thynnus) poate ajunge pana la 2-3 m lungime, fiind unul dintre cei mai pretuiti pesti de consum, alte specii de ton din zonele europene avand, in general, sub 1 m lungime.

NEPTUNISM s.n. Conceptie nestiintifica in geologie potrivit careia toate rocile si structurile geologice isi au originea in apa marilor si a oceanelor. [< fr. neptunisme, cf. Neptun – zeul marii la romani].

REFLUX s.n. 1. Fenomenul de retragere periodica a apei marilor si a oceanelor datorita atractiei Lunii si a Soarelui. ♦ (Fig.) Descrestere, regres. 2. (Chim.) Lichid rezultat prin condensarea vaporilor obtinuti la rectificare si care este reintrodus in aparatul din care provine. [< fr. reflux, cf. lat. re – impotriva + flux].

ABISAL, -A adj. 1. De abis. ◊ Zona abisala (si s.n.) = regiune de fund a marilor si a oceanelor, cu adancimi mai mari de 2000 de metri; animal abisal = animal adaptat vietii in conditiile speciale ale acestei zone. 2. Care se refera la subconstient, al subconstientului. [Cf. fr. abyssal].

CONTINENT s.n. Intindere vasta de pamant, marginita de mari si de oceane. [< fr. continent, cf. it. continente, lat. continens].

CURENT s.m. 1. Deplasare a unei mase de aer cauzata de o diferenta de temperatura si de presiune. 2. Curs al apei, miscare a lichidelor in directia pantei lor. ◊ Curent marin = miscare care antreneaza mase mari de apa din masa oceanelor si a marilor. 3. (Fiz.) Sarcina electrica in miscare. 4. (Mar.) Parama ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. [< fr. courant].

HIDROGRAFIE s.f. 1. Ramura a hidrologiei care studiaza apele anumitor teritorii. ♦ Totalitatea apelor unei regiuni. 2. Stiinta care se ocupa cu ridicarea hartilor marine. ♦ Totalitatea hartilor care reprezinta o mare sau un ocean. [Gen. -iei. / < fr. hydrographie, cf. gr. hydor – apa, graphein – a scrie].

OCEANOGRAFIE s.f. Ramura a hidrologiei care se ocupa cu studiul marilor si al oceanelor din punctul de vedere al constitutiei fizice, al curentilor, al florei si al faunei lor. ♦ Stiinta care se ocupa cu studiul influentei mediului marin, la diferite adancimi, asupra plantelor si animalelor marine. [Pron. -cea-, gen. -iei. / < fr. oceanographie, cf. gr. okeanos – ocean, graphein – a scrie].

CONTINENT¹ s. n. intindere vasta de uscat, marginita de mari sau de oceane. (< fr. continent, lat. continens)

FLUVIU s. n. 1. apa curgatoare cu debit mare, care se varsa in mare sau in ocean. 2. (fig.) suvoi; potop; revarsare. (< lat. fluvius)

HIDROGRAFIE s. f. 1. ramura a hidrologiei care studiaza hidrosfera sau o parte a ei. 2. totalitatea apelor unei regiuni. 3. topografie marina. ◊ totalitatea hartilor care reprezinta o mare sau un ocean. (< fr. hydrographie)

NEC PLUS ULTRA (lat.) nu poate fi depasit – Potrivit legendei, Herakles a sapat aceste cuvinte pe muntii Calpe si Abila, pe care i-a separat pentru a uni oceanul Atlantic cu marea Mediterana, considerand ca acolo este capatul lumii.

CONTINENT (‹ fr., lat.) s. n. Vasta intindere de uscat inconjurata total sau aproape total de oceane sau de mari, cuprinzind si unele insule sau arhipelaguri vecine. In epoca geologica actuala exista sanse continente: Europa, Asia, America de Nord si de Sud, Africa, Antarctica, Australia si Oceania. Formeaza invelisul uscatului, totalizind 27% din supr. totala a Pamintului.

ANSOA s. n. 1. Peste mic care traieste in marea Mediterana si in oceanul Atlantic. 2. Pasta preparata din carnea acestui peste, care se serveste ca aperitiv. – Din fr. anchois.

ARHIPELAG, arhipelaguri, s. n. Grup de insule apropiate dintr-o mare sau dintr-un ocean. – Din ngr. arhipelagos.

LAGUNA, lagune, s. f. Portiune din bazinul unei mari sau al unui ocean separata aproape complet de rest printr-o fasie ingusta de pamant. – Din it. laguna.

RECHIN, rechini, s. m. 1. (La pl.) Gen de pesti marini rapitori avand corpul acoperit cu solzi marunti, aspri, cu coada formata din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului si cu schelet cartilaginos; (si la sg.) peste care face parte din acest gen. ◊ Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care traieste in marea Mediterana si in oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lipsit de scrupule, hraparet, lacom. – Din fr. requin.

ARHIPELAG ~uri n. Grup de insule dintr-un ocean sau dintr-o mare. /<ngr. arhipelagos

DELTA ~e f. Forma de relief care se formeaza prin acumularea de aluviuni in zona de varsare a unei ape curgatoare intr-un lac, intr-o mare sau intr-un ocean. /<fr. delta

LITORAL² ~uri n. Fasie de pamant situata de-a lungul tarmului unei mari sau al unui ocean. /<fr. littoral, lat. littoralis

BATIMETRIC, -A adj. Referitor la batimetrie, de batimetrie. ◊ Curba batimetrica = linie care uneste punctele de egala adancime ale fundului unei mari sau ale unui ocean; izobata. [< fr. bathymetrique].

ANGHILA s.f. 1. Anghila-de mare. Peste comun in oceanul Atlantic, de 0,50-1,5 m lungime, putand ajunge pana la o greutate de 15 kg (Conger conger). 2. Anghila-de-rau. Peste migrator avand forma unui sarpe, cu carnea foarte grasa, consumat proaspat sau afumat, cu precadere in tarile scandinave si in partea de nord a Germaniei (Anguilla anguilla)

MACROU s.n. (Iht.) Peste din fam. scombridae, numit si scrumbie-albastra, cu corp alungit, de 40-50 cm lungime, cu dungi transversale de culoare inchisa pe fond albastru-viu, cu luciu auriu, iar partea inferioara alba-argintie; este un peste de consum cu carne foarte gustoasa, intalnit in marea Neagra, in Mediterana, in oceanul Atlantic si in marile nordice (Scomber scomber).

SIP, sipi, s.m. Peste din fam. acipenseridae (sturioni), obisnuit de 2 m lungime, dar care poate atinge si o lungime de 6 m; singurul sturion prezent in marea Baltica si in oceanul Atlantic, dar existent si in marea Neagra si Mediterana (Acipenser sturio). – V. sturion

ANSOA s.m. invar. 1. Peste mic care traieste in marea Mediterana si in oceanul Atlantic. 2. (la sg.) Pasta facuta din carnea acestui peste, care se serveste ca aperitiv. [< fr. anchois].

ARHIPELAG s.n. (Geogr.) Grup de insule (situate intr-o mare sau intr-un ocean). [Pl. -guri. / < it. arcipelago, cf. gr. archipelagos].

ANSOA s. m. 1. peste mic in marea Mediterana si in oceanul Atlantic. 2. pasta preparata din carnea acestui peste, ca aperitiv. (< fr. anchois)

ARHIPELAG s. n. grup de insule intr-o mare sau intr-un ocean, formand un tot. (< ngr. arhipelagos)

ARHIPELAG, arhipelaguri, s. n. Grup de insule dintr-o mare sau dintr-un ocean. – Ngr. arhipelagos (it. arcipelago).

abis n., pl. uri si e (lat. abyssus, d. vgr. abyssos, „fara fund”. Cp. cu bezna). Prapastie, genune, mare adincime (ca de ocean).

TRANSATLANTIC, -A, transatlantici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care strabate, care traverseaza oceanul Atlantic. 2. S. n. Nava mare de pasageri, care traverseaza in cursa regulata oceanul Atlantic (facand legatura intre Europa si America). – Din fr. transatlantique.

ocean s. (GEOGR.) 1. apa, (inv.) mare, noian. (Navigheaza pe ~ pana in India.) 2. oceanul planetar = oceanul mondial; oceanul mondial v. oceanul planetar.

TRANSATLANTIC, -A adj. Care strabate oceanul Atlantic. ♦ Aflat peste oceanul Atlantic. // s.n. Nava mare de pasageri care traverseaza oceanul Atlantic. [Cf. fr. transatlantique].

TRANSOCEANIC, -A, transoceanici, -ce, adj. s. n. 1. Adj. Care este situat dincolo de ocean, de peste ocean; care se face intre mai multe oceane. 2. S. n. Nava (comerciala) de mare tonaj folosita pentru transportul intre porturi situate de o parte si de alta a unui ocean. – Din fr. transoceanique.

TARM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (inv.) pristaniste, vad. (A petrecut vacanta pe ~ul marii Negre.) 2. coasta, mal. (Pe ~ul oceanului Atlantic.)

TRANSoceanIC² ~ce n. Nava comerciala de mare tonaj care executa transporturi peste ocean. /<fr. transoceanique

TRANSoceanIC, -A adj. De dincolo de ocean; (de) peste ocean. // s.n. Nava comerciala de mare tonaj care executa transporturi peste ocean. [Pron. -ce-a-. / cf. fr. transoceanique].

TRANSoceanIC, -A I. adj. (de) peste ocean. ◊ care traverseaza oceanul. II. s. n. nava comerciala de mare tonaj care executa transporturi peste ocean. (< fr. transoceanique)

mare s. v. apa, duium, gramada, multime, ocean, potop, puhoi, puzderie, sumedenie.

LAVRAC, lavraci, s.m. Peste din fam. serranidae (bibani-de-mare), cu un corpul mai alungit, cu solzi mici, semanand mai mult cu salaul; este frecvent in oceanul Atlantic si Mediterana, ajungand si in marea Neagra pana in apele indulcite de la varsarea fluviilor; se comercializeaza de obicei intreg, la o greutate de 2-3 kg, cand are carnea excelenta, dar si exemplare mari de pana la 1 m lungime si 15 kg; pop. salau-de-mare, lup-de-mare; fr. perche de mer, loup de mer; germ. Seebarsch, Wolfsbarsch, engl. sea bass; it. spigola, branzino (Morone labrax, Roccus labrax, Dicentrarchus labrax).

SCRUMBIE ~i f. Peste marin, de talie mica, cu corpul alungit si turtit lateral. ◊ ~-albastra peste marin, de talie mica, cu corpul cilindric acoperit cu solzi mici, albastru-verzui pe spinare si cu dungi intunecate transversale (raspandit, mai ales, in oceanul Atlantic). ~-de-Dunare scrumbie care trece din marea Neagra in Dunare pentru a depune icre. [G.-D. scrumbiei; Sil. -bi-e] /<ngr. skumbri

MANGAN (‹ germ.) s. n. Element chimic (Mn; nr. at. 25, m. at. 54,938, gr. sp. 7,2, p. t. 1.247ºC, p. f. 2.030ºC), metal alb-cenusiu, foarte dur si foarte sfaramicios, care se gaseste in natura sub forma de oxizi. Formeaza combinatii in starile de valenta 2, 3, 4, 6 si 7. Se intrebuinteaza la fabricarea unor oteluri speciale. Este un oligoelement indispensabil vietii, fiind prezent in tesuturile animale si vegetale. Organismul uman contine c. 30 mg. de m. Multe saruri ale m. sunt folosite in terapeutica. mari cantitati de m. se afla pe fundul oceanelor. A fost izolat (1774) de J.G. Gahn.

MERLAN, merlani, s.m. Peste din fam. gadidae (cod), de 30-40 cm lungime, avand corp alungit cu solzi mici si netezi, pescuit in oceanul Atlantic si in Mediterana, cu subspecie si in marea Neagra; foarte apreciat pentru carnea alba si gustoasa; fr. merlan; germ. Merlan, Wittling; engl. whiting (Odontogadus merlangus, ssp. euxinus / Merlangius merlangus)

AISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheata desprins din calotele glaciare polare, care pluteste pe oceane spre zona calda, influentand clima regiunilor invecinate si stingherind navigatia; ghetar² plutitor. – Din fr., engl. iceberg.

BALENA ~e f. Mamifer acvatic, de talie mare, cu corpul lung de pana la 30 m, care traieste in oceane. ~ alba. [G.-D. balenei] /<lat. balaena, fr. baleine

CIUDAD BOLIVAR [siudað], oras in NE Venezuelei, centru ad-tiv al statului Bolivar, port pe Orinoco, la 400 km de varsarea acestuia in ocean; 258,1 mii loc. (1989). Ind. lemnului (cherestea, mobila) si alim. In apropiere, mari expl. de min. de fier (Cerro Bolivar). Fundat in 1764 sub numele de Angostura.

BALENA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Nume dat unor mamifere acvatice din ordinul cetaceelor, raspindite in toate oceanele, dar mai ales in zonele reci si temperate cuprinzind peste 80 de specii, cele mai mari atingind lungimea de 30 (33) m si greutate de 150 (160) t, avind in loc de dinti niste lame cornoase lungi (fanoane), corpul fusiform si membrele anterioare transformate in lopeti. Se vineaza pentru carne, grasime, fanoane si piele. Cea mai cunoscuta specie este b. albastra (Balenoptera musculus). 2. Lamela flexibila, fabricata din fanoane de b. (1), din otel, din materiale plastice etc., folosita la confectionarea corsetelor, a umbrelelor, la fixarea gulerelor camasilor etc.

ICRA, icre, s.f. (In special la pl.) Denumire generica pentru ouale pestilor; in expr. salata de icre = icre (de crap, de hering, de scrumbie, de stiuca) emulsionate sub forma de spuma alba, cu adaos de diverse ingrediente (ceapa tocata, masline, ardei iute); icre tarama = icre de chefal sau ton, conservate sub forma de pasta sarata, de culoare roz-oranj (ngr. tarama), respectiv salata facuta din acestea (ngr. taramosalata); icre de Manciuria sau caviar rosu = icre mari de pana la 7 mm diametru, de culoare rosiatica, prelevate de la o specie de somon din oceanul Pacific (Oncorhynchus keta), utilizate ca si caviarul; icre negre sau caviar = icre prelevate de la sturioni (morun, cega, pastruga s.a.)

TAIFUN s.n. Vant foarte puternic, cu furtuna si cu vartejuri, care bate in regiunile din vestul oceanului Pacific, luand nastere in timpul schimbarii directiei musonilor. [Pron. tai-fun, pl. -nuri, -ne. / < germ. Taifun, cf. rus. taifun, chin. ta fun – vant mare].

DORSAL, -A I. adj. 1. referitor la partea posterioara a corpului sau a unui organ. ♦ (s. m.) marele ~ = cel mai lat muschi al spatelui. 2. (despre foneme) articulat in spatele limbii. II. s. f. 1. sistem muntos care se intinde pe zeci de mii de kilometri pe fundul oceanelor, separand doua bazine. 2. lant muntos care se intinde pe spatiul unui continent. 3. relief mai putin accidentat, care separa unitati de relief mai joase. 4. prelungire a unui anticiclon intre doua zone cu presiune atmosferica mai coborata, care poate fi asemanata cu un „bot de deal”. (< fr. dorsal)

DORSAL, -A adj. Referitor la partea din spate, posterioara a corpului sau a unui organ. // s.f. (Geol.) 1. Forma complexa de relief care se intinde pe zeci de mii de kilometri pe fundul oceanelor, separand doua bazine. 2. Lant muntos care se intinde pe spatiul unui continent. ♦ Relief mai putin accidentat care separa unitati de relief mai joase. 3. Dorsala barometrica = linie sinuoasa care uneste punctele de mare presiune. [Cf. fr. dorsal, it. dorsale].

CASPICA, marea ~, cel mai intins lac sarat de pe glob, situat la limita dintre Europa si Asia, intre Azerbaidjan, Rusia, Turkmenia si Iran; 376 mii km². Ad. max.: 1.025 m. Ad. medie: 184 m. Din 1929 pina in 1960, nivelul sau a scazut cu 2 m; el este cu 27,9 m sub nivelul oceanului Planetar. Salinitatea variaza de la 1-2‰ in N, la 300‰ in G. Kara-Bogaz Gol. In M.C. se varsa fl. Volga, Ural, Terek, Emba, Kuta s.a. Pescuit de sturioni. Zacaminte de petrol. Navigatie. Porturi pr.: Baku, Astrahan, Bandar e Anzali.

ARCTIC, oceanul ~ (oceanul Inghetat), cel mai mic ocean al Pamintului, situat in reg. Polului Nord, intre Eurasia si America de Nord, si care comunica cu Oc. Atlantic prin Str. Hudson, Davis, Danemarcii, iar cu Oc. Pacific prin Str. Bering; c. 13,1 mil. km². Ad. max.: 5.220 m. Tarmuri crestate. Relieful fundului oceanic este complex, cu o intinsa platforma continentala. mare parte din supr. sa este acoperita cu gheturi. Cunoscut si sub denumirea de Oc. Boreal sau Mediterana Arctica.