CORTINA s. f. 1. perdea de stofa sau de catifea care separa scena de sala de spectacol a unui teatru. 2. val membranos sau filamentos de pe marginea palariei ciupercilor. (< it. cortina)

peplehui s.n. (reg.) palarie cu marginile lasate.

2) bord n., pl. uri (fr. bord, d. germanicu bord-, margine). Partea de deasupra a corabiii. Fig. Corabie, nava: am petrecut multi ani pe bord. – Cu int. de „margine de palarie” e barb.

BOR², boruri, s. n. marginea rasfranta a palariei. – Fr. bord.

bord (borduri), s. n. – margine din stanga sau din dreapta a unei ambarcatiuni (mari). – Var. bor, s. n. (margine rasfranta a calotei palariei). Fr. bord. – Der. bordura, s. f., din fr. bordure; deborda, vb., din fr. deborder.

BOR² ~uri n. margine circulara, rasfranta a unei palarii. /<fr. bord

BOR², boruri, s. n. margine circulara (rasfranta) care inconjura calota palariei. – Din fr. bord.

BOR² s.n. marginea iesita in afara a unei palarii. [Pl. -ruri. / < fr. bord].

BOR² s. n. marginea circulara iesita in afara a unei palarii. (< fr. bord)

INGUST adj. 1. mic, stramt, (inv.) stramtorat. (O intrare ~; un spatiu ~.) 2. mic. (palarie cu boruri ~.) 3. stramt, strans, (frantuzism) colant. (Pantaloni ~.) 4. v. subtire. *5. (fig.) v. marginit.

GAMBETA s.f. palarie barbateasca de fetru, tare, cu calota ovala si borurile rasfrante pe margine; melon. [< Gambetta – om politic francez].

GAMBETA s. f. palarie barbateasca de fetru, tare, cu calota ovala si borurile rasfrante pe margine; melon. (cf. Gambetta)

strasina (-ni), s. f. – 1. marginea care iese in afara acoperisului. – 2. Husa, aparatoare, copertina. – 3. Acoperis. – 4. Bor de palarie. – Var. stre(a)sina si der. Sl., cf. bg., slov. stresina, din sl. strecha, ostresije (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 232; Tiktin; Iordan, Dift., 150; Conev 80). – Der. strasini, vb. (a pune streasina); instrasinat, adj. (acoperit).

BOR s. margine, (rar) bord, gardina, (pop.) perete, (reg.) streasina, tichie, (Ban. si nordul Transilv.) obada, (Maram.) pana, (Transilv. si Bucov.) panza, (prin Transilv.) vacalie. (~ al palariei.)

VACALIE, vacalii, s. f. 1. marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului si a banitei. 2. Numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistenta lemnoasa, care cresc pe trunchiul arborilor: a) vacalie de brad = ciuperca a carei palarie este acoperita cu o crusta de culoare galbena-roscata (Fomes pinicola); b) vacalie de fag = ciuperca de forma unei etajere, de culoare bruna-negricioasa (Ganoderma applanatum); c) vacalie de mesteacan = ciuperca in forma de copita, cenusie-roscata, acoperita cu o pielita subtire si neteda (Placodes betulinus); d) vacalie de salcie = ciuperca cu palaria bombata, alba, apoi bruna, cu miros placut de anason (Trametes suaveolens). – Veaca (reg. „vacalie” < sl.) + suf. -alie.