Rezultate din textul definițiilor
INVARTECUS, (2) invartecusuri, s. n. 1. (In sintagma) Inelus-invartecus = numele unui joc de copii in care unul dintre jucatori trebuie sa ghiceasca la cine se gaseste un inel care trece din mana in mana. 2. (Rar) Intortochetura. [Var.: (reg.) invarticus s. n.] – Invarteci (inv. „a invarti” < invarti) + suf. -us.
absolutism s. n. regim politic in care un monarh concentreaza in mainile sale intreaga putere. (< fr. absolutisme)
ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Intr-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pana acolo... = pana la situatia..., la imprejurarea (care depasete limita ingaduita)... ◊ Expr. (Reg.) (Pan') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar in momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gand! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.
ACROCIANOZA s. f. Sindrom de boala manifestat prin racirea si prin aspectul vanat-albastrui si umed al mainilor si uneori al picioarelor, din cauza unor tulburari de circulatie. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. acrocyanose.
ALESATURA, alesaturi, s. f. Procedeu de ornamentare a tesaturilor populare romanesti prin separarea si imbinarea cu mana, dupa un model, a firelor de urzeala si de bateala. ♦ Motiv decorativ colorat, realizat in arta populara romaneasca prin procedeul descris mai sus. – Ales2 + suf. -atura.
ALTOGRAVURA, altogravuri, s. f. Reproducere dupa originalele de arta prin folosirea cliseelor metalice gravate de mana sau pe baza de acvaforte. – Din fr. altogravure.
Amana, aman, vb. I. Tranz. 1. A trece la indeplinirea unei actiuni intr-un moment ulterior celui stabilit initial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mane (= maine).
AMBIDEXTRIE s. f. Capacitate de a se folosi cu aceeasi usurinta de ambele maini. – Din fr. ambidextrie.
AMBIDEXTRU, -A, ambidextri, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care se slujeste cu aceeasi indemanare de ambele maini. – Din fr. ambidextre.
AUTOCRATIE, (2) autocratii, s. f. 1. Forma de guvernare in care intreaga putere a statului e concentrata in mana unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat care are forma de guvernare descrisa mai sus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.
AUTOGRAF, -A, autografi, -e, adj., s. n. (Text, semnatura, document etc.) scris de mana autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.
BACKHAND s. n. Partea din afara a rachetei de tenis tinute corect in mana; p. ext. lovitura data cu aceasta parte a rachetei; rever. [Pr.: bechend] – Cuv. engl.
BAIAN, baiani, s. m., baiane, s. n. 1. S. m. Cantaret rus sau ucrainean de balade. 2. S. n. Armonica de mana folosita de baiani (1). [Pr.: ba-ian] – Din rus. baian.
BASTON, bastoane, s. n. Bucata de lemn lunga (cam de un metru) si subtire, de obicei curbata la un capat, care se poate tine in mana si are diverse utilizari. ◊ Baston de maresal = un fel de baston scurt, purtat de un maresal. ♦ Lovitura data cu aceasta bucata de lemn. – Din it. bastone.
BATISTA, batiste, s. f. Bucata patrata de panza intrebuintata la sters nasul, fata, mainile etc. – Din fr. batiste.
BATATORIT2, -A, batatoriti, -te, adj. 1. (Despre un teren) Care a devenit tare si neted; batut2, batucit, tasat. 2. (Despre palme sau maini) Cu bataturi (2). – V. batatori.
BATAI, batai, vb. IV. Intranz., tranz. si refl. A tremura, a misca nervos si repede din maini, din picioare sau din cap; a da repede din coada. – Bat + suf. -ai.
BATAIALA, bataieli, s. m. Tremur nervos al mainilor, al picioarelor, al capului sau (la animale) al cozii. [Pr.: -ta-ia-] – Batai + suf. -eala.
BELCIUG, belciuge, s. n. 1. Veriga de metal de care se prinde un lacat, un lant etc. ◊ Expr. A pune (sau a atarna cuiva) belciugul in nas = a pune stapanire (pe cineva), a avea (pe cineva) in mana. (Fam.) A (nu) fi castigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoana careia i se poate cere orice fel de serviciu. 2. Brat de rau care in perioadele de seceta ramane ca un lac sinuos. – Din. sl. belicugu.
BESCHIE, beschii, s. f. Ferastrau format dintr-o panza lata, prevazut cu doua manere pentru a putea fi actionat de doua persoane. [Var.: beschie s. f.] – Cf. bg. bickija.
BIMAN, -A, bimani, -e, adj. Cu doua maini. – Din fr. bimane.
BIROU, birouri, s. n. 1. Masa de scris (cu sertare si compartimente pentru hartii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau incapere in care lucreaza o persoana sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fara a cunoaste realitatile, birocratic. 3. Organul executiv si conducatorul activitatii curente a unei organizatii de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizatii de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politica si organizatorica a partidului intre doua adunari plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituita ca sa-i organizeze lucrarile si sa asigure buna lor desfasurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.
BOMFAIER, bomfaiere, s. n. Ferastrau de mana pentru taiat metale. [Acc. si: bomfaier] – Din engl. bonfire.
BONT, BOANTA, bonti, boante, adj. Fara varf, cu varful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, maini, picioare etc.) Scurt si gros. – Et. nec.
BRAS s. n. Stil de inot, in care inotatorul, in pozitie ventrala, executa simultan cu mainile si cu picioarele miscari largi, simetrice, sub nivelul apei. – Din fr. brasse.
BRATARA, bratari, s. f. 1. Podoaba in forma de veriga, facuta din metal pretios sau din alt material si purtata de femei la incheietura mainii sau pe brat; bratea. 2. Manseta brodata la manecile camasilor taranesti. 3. (Tehn.) Piesa de metal alcatuita din una sau mai multe bucati, care se strange in jurul altor piese pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care serveste la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 4. (Arhit.) Inel de metal care strange o coloana; ornament iesit in relief cu asemenea forma. – Lat. brachiale.
BRANCA2, branci, s. f. 1. (Reg., In limba literara numai in loc. si expr.) mana ◊ Loc. adv. Pe (sau in) branci = pe maini si pe picioare, de-a busilea, tarandu-se. ◊ Expr. A merge (sau a se tari) pe branci = a merge (sau a se tari) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea in (sau pe branci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau in) branci = a munci pana la istovire. 2. (Pop.; in forma branci) Impunsatura, ghiont, izbitura. ◊ Expr. A-i da inima branci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) branciuri – Var.: branci s. m.] – Lat. branca.
BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.
BUTUCI, butucesc, vb. IV. Tranz. (Inv.) A baga picioarele, mainile sau gatul unui arestat sau ale unui prizonier intr-un butuc (5). – Din butuc.
BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga interioara cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici; de valoare redusa. Editie de buzunar. ◊ Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat sa cheltuiasca mereu. Bani de buzunar = suma de bani pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunar s. n.] – Din ngr. buzunara.
CARP s. n. Grup de opt oase mici care alcatuiesc scheletul incheieturii mainii, articulandu-se cu oasele antebratului si metacarpului. – Din fr. carpe, lat. carpus.
CASTANA, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat in amidon si in ulei, inchis pana la maturitate intr-un invelis verde, tepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mana altuia = a se folosi de altcineva intr-o intreprindere primejdioasa, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formatii cornoase aflate pe fata interna a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kastanon, (2) kastania.
CAUZALGIE, cauzalgii, s. f. Senzatie dureroasa de arsura, localizata, de obicei, la maini sau la picioare, insotita de tulburari circulatorii si datorata lezarii nervilor simpatici din regiunile respective. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalgie.
CALARI, calaresc, vb. IV. Intranz. A merge calare. ♦ Tranz. A mana calul stand calare pe el; a incaleca. – Din calare.
CAPTUSI, captusesc, vb. IV. 1. Tranz. A executa sau a aplica o captuseala la o haina, la incaltaminte etc. 2. Tranz. A acoperi un obiect, pe dinauntru sau pe dinafara, cu un strat de protectie, de izolare etc.; a dota un sistem tehnic cu o captuseala (3). 3. Tranz. A indesa, a ticsi. 4. Tranz. (Fam.) A pune mana pe...; a insfaca. ♦ A bate (zdravan). 5. Refl. (Fam.) A se alege cu ceva. – Din captuh (inv. „captuseala” < germ.).
CAPUI, capuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Inv. si reg.) A pune mana pe cineva; a prinde, a incapui. 2. Refl. A obtine, a-si procura; a incapui. – Din magh. kapni.
CATUSA, catuse, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. 2. Planta erbacee melifera, cu flori albastre-violacee si cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – *Cata (< lat. catta „pisica”) + suf. -usa.
CAUS, cause, s. n. 1. Vas de lemn in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra intr-un caus (1). 2. Lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca in cada. 3. Lingura de forma speciala folosita la prepararea branzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. Lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri intre ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic intr-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -us.
CEA interj. Strigat cu care se mana boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreapta; dreapta. [Var.: (reg.) ceala interj.] – Onomatopee.
CHEIROMEGALIE, cheiromegalii, s. f. (Med.) Hipertrofie a mainii. [Pr.: -che-i – Var.: chiromegalie s. f.] – Din fr. cheiromegalie.
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.
DARE, dari, s. f. Actiunea de a da2. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mana = instarit, bogat. ♦ Dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. intr-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (in ziare) a unor fapte, intamplari etc. Dare la semn = tragere la tinta. Dare in judecata = chemare a unei persoane in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. Dare la lumina = publicare, tiparire. Dare pe fata (sau in vileag) = divulgare, demascare. ♦ (In evul mediu, la romani) Nume generic pentru obligatiile in bani si in natura; impozit. – V. da2.
GABJA, gabje s. f. (Reg.) mana, laba. ♦ Palma. – Postverbal al lui gabji.
GABJI, gabjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mana pe cineva; a inhata, a gabui. ♦ A fura. – Cf. gabui.
GEAMALA, geamale, s. f. Papusa foarte mare care reprezenta un trup de femeie cu doua capete si patru maini, folosita in trecut in spectacolele populare de balci. – Din tc. cemal [oyunu].
GEANTA, genti, s. f. Obiect din piele, din panza, din material plastic etc. de forma dreptunghiulara, avand in interior una sau mai multe despartituri, care serveste la transportarea cu mana a unor acte, carti, caiete etc.; servieta. ♦ Poseta. – Din tc. canta.
GEAR, gearuri, s. n. (inv.) Sal oriental (indian); postav oriental fin, cu flori cusute de mana. – Din tc. car.
GEST, gesturi, s. n. 1. Miscare a mainii, a capului etc. care exprima o idee, un sentiment, o intentie, inlocuind uneori vorbele sau dand mai multa expresivitate vorbirii. 2. Fapta sau purtare dictata de un anumit scop, de anumite interese, avand o anumita semnificatie etc. – Din fr. geste, lat. gestus.
GESTICULA, gesticulez, vb. I. Intranz. A face mai multe gesturi (cu mainile) in timpul vorbirii sau pentru a exprima ceva. – Din fr. gesticuler, lat. gesticulari.
GHIDON, ghidoane, s. n. Bara de otel curbata la capete, fixata transversal pe furca (2) rotii directoare1 (1) a unei biciclete, a unei motociclete, a unui scuter, actionata de mainile conducatorului si servind la mentinerea sau la schimbarea directiei vehiculului respectiv. – Din fr. guidon.
GHIOGAR, ghiogari, s. m. (Reg.) Om care mana vitele (cu ghioaga). [Pr.: ghio-] – Din ghioaga + suf. -ar.
GHIONDER, ghiondere, s. n. Prajina care serveste pentru a pune in miscare o ambarcatie mica, impingand cu ea in fundul apelor putin adanci, sau cu care se mana pestele spre plasa, cu care se construiesc gardurile pentru prinderea pestelui etc. – Din tc. gonder.
GRENADA, grenade, s. f. 1. Proiectil usor, alcatuit dintr-un corp metalic alungit, o incarcatura exploziva si un focos, care se arunca cu mana sau cu un dispozitiv special. 2. Obiect de forma unei grenade (1), folosit la probele atletice de aruncari; p. ext. proba atletica practicata cu acest obiect. [Var.: (pop.) granata s. f.] – Din fr. grenade. Cf. it. granata, germ. Granate.
GROPITA, gropite, s. f. 1. Diminutiv al lui groapa; gropusoara. 2. Mica adancitura care se formeaza in obrajii unor oameni cand rad sau pe care o au unii oameni (grasi) in barbie, la maini etc. – Groapa + suf. -ita.
GUARDAMAN, guardamane, s. n. (Mar.) Aparatoare de mana folosita de velari la cusutul velelor, facuta din piele si avand intre degetul mare si podul palmei un disc metalic cu care se impinge acul. – Din it. guardamano.
HALE interj. Strigat cu care se mana sau se alunga unele pasari de curte.
HANDBAL s. n. Joc sportiv de echipa, in care jucatorii, aruncand mingea cu mana, incearca s-o introduca in poarta echipei adverse. – Din germ. Handball, fr., engl. hand-ball.
HARPA, harpe, s. f. Instrument muzical format dintr-o rama mare triunghiulara, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime si ca acordaj (dispuse intr-o cutie de rezonanta si o consola) si care sunt puse in v******e prin ciupire cu degetele de la ambele maini. [Var.: harfa, arpa, arfa s. f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe.
HAI1 interj. 1. (Reg.) Termen familiar cu care te adresezi cuiva; bre, fa. 2. Strigat cu care se indeamna sau cu care se mana boii si vacile. – Onomatopee.
HAIS interj. Strigat cu care se mana boii injugati pentru a merge spre stanga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hais(a) = (despre o vita injugata) din stanga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hais(a) = a carmi la stanga. A trage (sau a fi) unul la hais si celalalt la cea sau a zice unul hais si celalalt cea, se spune despre doi oameni care nu se inteleg. A trage hais(a) = a nu fi de acord cu altii. [Var.: haisa interj.] – Cf. scr. ais.
HAITUI, haituiesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A starni, a goni vanatul spre vanatori. 2. Tranz. A goni, a mana animalele domestice. ♦ Fig. A urmari, a fugari pe cineva (ca pe un animal salbatic), pentru a-i face rau. 3. Tranz. A cutreiera, a strabate o regiune, un loc, urmarind pe cineva. – Din magh. hajtani.
HAT1, haturi, s. n. 1. Parte a hamului alcatuita din curele (sau franghii) lungi, prinse de inelele capetelei, cu ajutorul carora se conduc caii inhamati. ◊ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) in haturi = a tine din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stapani. A lua haturile in mana = a prelua conducerea, manifestand o oarecare autoritate constrangatoare (intr-o intreprindere, o afacere etc.). A scapa haturile din mana = a pierde conducerea sau initiativa (intr-o intreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stapani spiritele. 2. (Reg.) Lat, juvat, streang de care este spanzurat cineva. – Cf. hat.
HATAS1, hatasi, s. m. Cal care se mana cu ajutorul haturilor, inhamat alaturi de un laturas. – Hat1 + suf. -as.
HATUI, hatuiesc, vb. IV. Tranz. A mana caii (cu ajutorul haturilor). ♦ Fig. A frana, a stapani. – Hat1 + suf. -ui.
HELICON, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu tuba, folosit in fanfarele militare, alcatuit dintr-un tub incovoiat in forma de spirala, prin care trec capul si mana dreapta a instrumentistului si cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. helicon.
HEMANGIOM, hemangioame, s. n. Anomalie vasculara (congenitala) care consta dintr-o aglomerare de vase capilare nou formate si care se prezinta ca o pata rosie-violacee de dimensiuni variate, localizata pe maini, pe fata, pe buze etc. [Pr.: -gi-om] – Din fr. hemangiome.
HENDS s. n. (La fotbal) Atingere nereglementara a mingii cu mana, atragand dupa sine o penalizare. – Engl. hands.
HENT, henturi, s. n. (La fotbal) Atingere nereglementaraVezi nota a mingii cu mana de catre un jucator de camp in suprafata de joc, atragand dupa sine o penalizare. – Din engl. hands.
HOP interj.,
HOP, hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamatie care insoteste o saritura peste un obstacol, ridicarea unei greutati,
caderea,
aruncarea sau
scaparea (din
mana) a unui lucru. ◊
Expr. Nu zice hop pana n-ai sarit (sau
pana nu treci)
santul = nu te bucura inainte de a vedea rezultatul, sfarsitul.
2. (Cu valoare verbala; exclamatie care sugereaza sosirea neasteptata a cuiva) Iata ca vine! ♦ Exclamatie care sugereaza intervenirea neasteptata a unui fapt, a unei intamplari.
3. Exclamatie care exprima o surpriza (neplacuta).
II. S. n. 1. Ridicatura sau groapa in drum (peste care vehiculele trec zdruncinandu-se). ♦
Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de intampinat.
2. Saritura, zguduitura a unui vehicul peste un obstacol. [
Var.:
hopa, hopai, hup interj.] – Onomatopee.
HORA, hore (hori), s. f. 1. Dans popular romanesc cu ritm domol, in care jucatorii se prind de mana, formand un cerc inchis; cerc format de aceia care executa acest dans; melodie dupa care se executa acest dans. 2. (Pop.) Petrecere taraneasca unde se danseaza jocuri populare. ◊ Expr. A iesi la hora = a intra (la varsta cuvenita) in randul fetelor si al flacailor care joaca la hora. A se gati ca de hora = a se imbraca foarte frumos, cu hainele de sarbatoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreala. – Din bg. horo.
HORA1, hore, s. f. 1. Dans popular romanesc cu ritm domol in care jucatorii se prind de mana formand un cerc inchis; cerc format de aceia care executa acest dans; melodia dupa care se executa acest dans. Daca ai intrat in hora, trebuie sa joci (= daca te-ai apucat de un lucru, trebuie sa te tii de el). ♦ (Pop.) Petrecere taraneasca unde se danseaza jocuri populare. ◊ Expr. A iesi la hora = a intra (ajungand la varsta cuvenita) in randul fetelor si al flacailor care joaca la hora. A se gati ca la hora = a se imbraca cu hainele de sarbatoare. 2. Fig. Scandal, taraboi. 3. (Astron.) Coroana boreala. [Pl. si: hori] – Bg. horo (ngr. horos).
ILUMINISM s. n. 1. Miscare ideologica si culturala, antifeudala, desfasurata in perioada pregatirii si infaptuirii revolutiilor din sec. XVII-XIX in tarile Europei, ale Americii de Nord si ale Americii de Sud si avand drept scop crearea unei societati „rationale”, prin raspandirea culturii, a „luminilor” in mase; luminism2. 2. Conceptie religioasa care sustine existenta inspiratiilor directe de la divinitate. – Din fr. illuminisme.
INFLATIE, inflatii, s. f. Fenomen specific perioadelor de criza economica, constand in deprecierea banilor de hartie aflati in circulatie ca urmare fie a emiterii unei mase banesti peste nevoile reale ale circulatiei, fie a reducerii volumului productiei si circulatiei marfurilor, fapt care duce la scaderea puterii de cumparare a banilor. [Var.: inflatiune s. f.] – Din fr. inflation.
IMPRESURA, impresor, vb. I. Tranz. 1. A inconjura din toate partile; a incadra (4). ♦ A cuprinde cu bratele, cu mainile; a imbratisa. 2. A incercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Inv.) A deposeda pe cineva in mod abuziv. [Prez. ind. si: impresur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium).
INCALECARE, incalecari, s. f. Actiunea de a (se) incaleca si rezultatul ei; incalarare. ♦ (Geol.) Ruptura produsa in scoarta pamantului, insotita de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. incaleca.
INCAPEA, incap, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins intr-un spatiu. ◊ Expr. A nu-si (mai) incapea in piele sau (tranz.) a nu-l mai incapea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mandrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mandru. Nu (mai) incape vorba (sau indoiala, discutie) sau (in forma interogativa) mai incape vorba? = este cert, neindoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) incapea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros. 2. (Fam.; in constructii negative, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) A se impiedica de cineva, a fi nemultumit, stingherit de prezenta cuiva sau a ceva. 3. A trece, a strabate, a patrunde pe undeva. 4. (In expr.) A incapea pe mana (sau pe mainile) cuiva = a ajunge in posesiunea sau la discretia cuiva. – Lat. *incapere.
INCAPUI, incapuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obtine, a-si procura ceva; a (se) capui. 2. Tranz. A pune mana pe cineva sau ceva; a prinde, a capui. – In + capui.
INCERCARE, incercari, s. f. 1. Actiunea de a incerca si rezultatul ei; verificare, proba. 2. Tentativa; straduinta, silinta. 3. (La jocul de rugbi) Asezare a mingii cu mana in terenul de tinta al echipei adverse; punctele obtinute in urma acestei actiuni; eseu. 4. Lucrare (literara) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau stiintific). 5. Necaz, suferinta. primejdie; dificultate pe care o indura cineva. 6. (Inv.) Experienta practica; cunoastere. – V. incerca.
INCLESTA, inclestez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) strange puternic, ca un cleste; a (se) intepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se inclesta (cuiva) falcile (sau gura) = a i se intepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuti. ♦ Tranz. A prinde strans (ca intr-un cleste) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agata cu desperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mainile, cu bratele) de ceva; a ramane prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu indarjire, corp la corp; a se incaiera. ♦ Refl. Fig. (Despre batalii, razboaie) A deveni crancen, a se inteti. – In + cleste.
INCURA, incur, vb. I. Tranz. (Inv. si reg.) A mana caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fuga, a se intrece alergand; a alerga in voie. – Lat. *incurrare (= currere).
INDEmana adv. Usor, comod, lesnicios. ◊ La indemana sau (loc. prep.) la indemana cuiva = accesibil, in imediata apropiere, usor de folosit, de obtinut; la dispozitie sau la dispozitia cuiva. [Var.: indamana adv.] – In + de4 + mana.
INFIGE, infig, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu varf ascutit sa intre adanc In ceva; a implanta, a vari. ◊ Expr. A infige mana sau mainile (in ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A implanta ceva intr-un obiect ascutit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fara dreptul sau priceperea necesara), a intra sau a se amesteca undeva cu obraznicie. [Prez. s. infipsei, part. infipt] – Lat. infigere.
INmana, inmanez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda in mana ceva cuiva. – In + mana.
INSTRAINAT2, -A, instrainati, -te, adj. 1. Care a ajuns pe mana altcuiva decat a posesorului initial. 2. Indepartat sau plecat definitiv de acasa in alta localitate sau intr-o tara straina; fig. indepartat, rupt sufleteste de cineva. [Pr.: -stra-i-. – Var.: instreinat, -a ad j.] – V. instraina.
JIR s. n. Fructul fagului, alcatuit dintr-o cupa ruginie ghimpoasa care contine doua-trei seminte, folosit ca hrana pentru porci. ◊ Expr. (Pop.) A mana (sau a duce) porcii la jir = a dormi sforaind (tare). – Din bg., scr. zir.
JOAGAR, joagare, s. n. 1. Ferastrau cu mai multe panze drepte, verticale, care functioneaza cu o miscare alternativa, fiind actionat de forta apei curgatoare prin intermediul unei roti de apa. 2. Ferastrau mare avand o panza lunga cu dinti mari si doua manere, actionat de doi lucratori; beschie. – Cf. germ. Sager.
UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
UREE s. f. Substanta organica incolora, cristalizata, care se gaseste in u***a si in sange (produsa de dezagregarea substantelor azotoase in organismul animal) sau se obtine pe cale sintetica, fiind folosita ca ingrasamant agricol sau la fabricarea unor mase plastice, a unor medicamente etc. (Pr.: -re-e] – Din fr. uree.
VANA, vanez, vb. I. Tranz. 1. A pandi, a urmari si a prinde sau ucide animale sau pasari salbatice. ♦ A pescui (mai ales pesti mari). ♦ Fig. A urmari un om pentru a-l prinde; a haitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmari cu aviditate, cu staruinta. ♦ (Fam.) A pune mana pe...; a face rost. – Lat. venare (=venari).
VASLA2, vasle, s. f. (Reg.) 1. Coarda de vita de vie cu cativa ciorchini, care se pastreaza pentru iarna. 2. Manunchi de spice cate poate cuprinde seceratorul cu mana. – Din bg. sveslo.
ZALOG2, zaloguri, s. n. (Pop.) Amanet, garantie, gaj, chezasie ◊ Expr. A-si lasa pieile (sau pielea) zalog = a cadea in mainile dusmanului, a-si pierde viata, a se lasa omorat. ♦ Sechestru, ipoteca. 2. Obiect (rar persoana) lasat ca garantie. – Din sl. zalogu.
mana s. f. 1. Lichen comestibil care creste pe stanci in forma unor mici ghemuri cenusii, purtate uneori in locuri foarte departate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. paine facuta din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belsug, abundenta. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mana-de-ape = planta erbacee toxica din familia gramineelor, cu frunze lanceolate si cu flori hermafrodite dispuse in spicule, care creste in preajma apelor si prin mlastini (Glyceria aquatica). 4. Roua sau ploaie de vara pe vreme insorita, care are un efect daunator asupra dezvoltarii plantelor; p. ext. stricaciune provocata de soarele prea fierbinte care apare imediat dupa ploaie. – Din sl. mana, ngr. manna.
manea, manele, s. f. Cantec de dragoste de origine orientala, cu melodie duioasa si taraganata. – Din tc. mani.
MANELA, manele, s. f. Piesa de lemn brut, cu lungime variind dupa intrebuintari, folosita mai ales in constructii. – Din it. manella.
MANETA, manete, s. f. Mica parghie de mana cu care se declanseaza sau se opreste un mecanism, un motor etc.; manela. – Din fr. manette.
MANICHIURAT, -A, manichiurati, -e, adj. (Rar; despre unghiile de la maini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la maini ingrijite prin manichiura. – Din manichiura.
MANICHIURA, manichiuri, s. f. Ingrijire speciala data unghiilor de la maini prin taierea si pilirea lor, urmata de curatarea pielitelor (si de lacuire). – Probabil din germ. Manikur, Manikure. Cf. fr. manucure, manicure „manichiurista”.
MANSON, mansoane, s. n. 1. Accesoriu de imbracaminte feminina, in forma cilindrica, deschis la ambele capete, confectionat din blana sau din stofa vatuita si folosit pentru a apara mainile de frig. 2. Piesa in forma de inel sau de teava scurta, care serveste la imbinarea a doua tevi, bare etc.; parte largita de la capatul unui tub, care serveste la imbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc care se introduce intre camera si anvelopa unei roti de automobil, de motocicleta etc. pentru a proteja camera. ♦ Invelis de protectie (de forma inelara) in care se imbraca manerul sau alta parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.
MANUAL, -A, manuali, -e, s. n., adj.1. S. n. Carte care cuprinde notiunile de baza ale unei stiinte, ale unei arte sau ale unei indeletniciri practice; spec. carte de scoala. 2. Adj. Care este facut cu mana; de mana. ♦ (Despre indeletniciri, ocupatii, profesiuni) Care se efectueaza prin munca fizica. 3. Adj. (Despre oameni) Care executa lucrari de mana; p. ext. care lucreaza cu mainile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.
MANUSCRIS, -A, manuscrisi, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mana sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. si adv. In manuscris = (inca) netiparit. 2. Adj. (Despre texte, lucrari) Scris cu mana sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (inv.) manuscript s. n.] – Din lat. manuscriptus (dupa scris).
MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de a manca; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Gazduire peste noapte. – Lat. mansum.
MASAJ, masaje, s. n. Actiunea de a (se) masa; procedeu medical de stimulare si de destindere a muschilor, de activare a circulatiei sangelui etc., constand din frictiuni sau lovituri usoare, executate cu ajutorul mainilor sau al unor aparate speciale. [Pl. si masajuri] – Din fr. massage.
CITET, -EATA, citeti, -e, adj. (Despre scrisul de mana, texte, manuscrise) Care se poate citi usor; deslusit, lizibil. – Citi + suf. -et.
CIUNG, -A, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre maini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mana retezata; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau taiate. – Cf. it. cionco.
CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.
MANUNCHI, manunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grau, de iarba etc. care poate fi cuprinsa cu mana; mana, manusa (2). 2. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legatura de mai multe obiecte de acelasi fel, stranse laolalta. 3. Maner (la unele arme), coada, plasea. [Pl. si: (rar, m.) manunchi. – Var.: manuchi s. n.] – Lat. manuclus.
mana, pers. 3 maneaza, vb. I. Refl. (Despre plante si recolte) A capata mana (2); a se strica din cauza manei. – Din mana.
manaT, -A, manati, -te, adj. (Despre plante si recolte) Atins de mana (2); stricat din cauza manei. – V. mana.
MANOS, -OASA, manosi, -oase, adj. 1. (Despre pamant) 1. Care da rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Imbelsugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care da lapte mult si bun. 3. Fig. Care aduce castig mare; rentabil, banos. – mana + suf. -os.
MANUSA, manusi, s. f. 1. Obiect de imbracaminte confectionat din lana, tricot, piele, cauciuc etc., care acopera mainile, protejandu-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu manusi (cu cineva) = a avea o purtare plina de menajamente, de politete, de ingaduinta (fata de cineva). A arunca (cuiva) manusa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica manusa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Manunchi (1). 3. (Reg.; si ca termen tehnic in arheologie) Toarta (la oale, vase, cani). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care serveste pentru a prinde, a apuca, a strange. [Var.: manusa s. f.] – mana + suf. -usa.
CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.
ESARFA, esarfe, s. f. 1. Fasie de lana, de matase etc. care se infasoara in jurul gatului (mai ales de femei) ca podoaba. 2. Fasie de stofa sau de matase purtata in diagonala pe piept sau ca un brau, semn al unei functii (inalte) sau al unei demnitati. 3. Banda de stofa, de panza etc. care se poarta pe dupa gat ca sa sustina o mana bandajata sau fracturata. [Var.: esarpa s. f.] – Din fr. echarpe.
FARANDOLA, farandole, s. f. Numele unui dans popular provensal, vechi, cu ritm viu, in care dansatorii, tinandu-se de mana in lant, descriu spirale si cercuri; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr. farandole.
MATASE, (1) matasuri, s. f. 1. Fibra textila naturala de borangic prelucrat. ♦ Fibra textila vegetala sau sintetica fabricata prin diverse procedee chimice si avand proprietati asemanatoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Tesatura fina, cu desime mare si greutate mica, executata din astfel de fibre; (la pl.) varietati de tesaturi din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De matase = matasos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut in matase = crescut in avutie, in belsug; rasfatat, cocolosit. ♦ Ata de matase (1). 2. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subtiri, cafenii-galbui, care invelesc stiuletele porumbului si care ies din panusi in forma de smoc. 3. Compuse: (Bot.) matasea-broastei = denumire data unor alge verzi, filamentoase, care formeaza mase plutitoare la suprafata apelor dulci statatoare; matasea-bradului = matreata-de-arbori. [Pr.: (reg.) matasa] – Lat. metaxa.
FISIUNE, fisiuni, s. f. Fenomenul scindarii unui nucleu atomic in mai multe fragmente cu
mase de valori comparabile. [
Pr.:
-si-u-] – Din
fr. fission.
FRAGED, -A, fragezi, -de, adj. 1. (Despre plante) Crescut de putina vreme; tanar, crud. ♦ (Despre legume, carne etc.) Care provine de la plante sau animale tinere, fierbe repede si se farama usor cu dintii. ♦ (Despre culoarea verde) Ca a plantelor tinere; delicat. 2. (Despre fiinte) Tanar; gingas, plapand. ◊ Varsta frageda = varsta copilariei. Tinerete frageda = epoca in care cineva este foarte tanar. ♦ (Despre obraji, maini) Cu pielea fina, delicata. – Din lat. *fragidus (= fragilis).
LUCRATURA, lucraturi, s. f. 1. Fel in care a fost executat un lucru facut cu mana; executie. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intriga (impotriva cuiva); lucrare. – Lucra + suf. -atura.
MAINE adv. In ziua care urmeaza celei de azi. ◊ Loc. adj. De maine = a) din ziua urmatoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ◊ Expr. Pe maine, formula de salut la despartire, indicand o reintalnire in ziua urmatoare. ♦ In viitorul apropiat; in viitor, candva. ◊ Expr. Ca maine(-poimaine) sau maine-poimaine = intr-un viitor apropiat, (in) curand. De maine in... zile (sau saptamani, luni) = peste... zile (sau saptamani, luni). – Lat. mane.
mana, man, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a imboldi, a stimula, a indemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mana porcii la jir = a sforai in somn. (Fam.) mana magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze intr-un anumit fel; a indemna, a imboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. mana cat putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a tari cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4. (Pop.) A pune in miscare; a actiona. – Lat. minari „a ameninta”.
manaCI, manaci, s. m. (Rar) Calaret. – mana + suf. -aci.
manaRE, manari, s. f. Actiunea de a mana si rezultatul ei; manat. – V. mana.
manaS, manasi, s. m. (Reg.) Vizitiu. – mana + suf. as.
manaT s. n. manare. – V. mana.
manaSTERGURA, manasterguri, s. f. (Reg.) Stergar, prosop; servet. – mana + sterge + suf. -ura.
manaTURA, manaturi, s. f. (In credintele populare) Farmec, vraja; p. ext. boala pricinuita de un farmec, de o vraja care i s-a facut cuiva. [Var.: maitura s. f.] – mana + suf. -atura.
OBADA, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn incovoiat care, impreunate, alcatuiesc partea circulara a unei roti de lemn (la car, la caruta, la moara etc.); p. gener. partea circulara a unei roti de lemn (peste care se monteaza sina. ♦ Partea periferica a rotii unui autovehicul, peste care se monteaza cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortura in evul mediu, alcatuit din doua bucati de lemn avand fiecare cate o scobitura in forma de semicerc si care, inchizandu-se, imobilizau picioarele sau mainile osanditilor sau ale robilor; p. ext. catuse, fiare. ◊ Expr. A pune (in) obezi = a subjuga. [Var.: (inv. si reg.) obeada s. f.] – Din sl. obedu.
PALETA, palete, s. f. 1. Placa de lemn, de portelan etc., prevazuta cu o deschizatura pentru a putea fi tinuta cu mana, pe care pictorii isi intind si isi amesteca vopselele cand lucreaza. ♦ Fig. Gama cromatica specifica unui pictor sau unei picturi; cromatica, colorit; p. ext. maiestrie artistica a pictorului; p. gener. maiestrie artistica. 2. Lopatica rotunda sau ovala de lemn, de obicei acoperita cu cauciuc sau cu pluta, cu care se loveste mingea in tenisul de masa. 3. Piesa (plata) de forme variate, folosita ca suport, ca unealta de presat, de netezit etc. sau la diferite mecanisme si instrumente. ♦ Pala2 (De dimensiuni mici). – Din fr. palette.
PAVAZA, paveze, s. f. 1. Scut. ◊ Expr. A sta pavaza = a apara, a feri. A-si pune mana (drept) pavaza = a-si ridica mana in dreptul ochilor (pentru a se feri de o lumina puternica, de un pericol etc.). 2. Fig. Ocrotire, aparare, sprijin, protectie. – Din pol. pawez.
PENSA, pense, s. f. 1. Mic instrument de metal compus din doua brate imbinate la un capat sau incheiate in forma de foarfece, folosit (in medicina, in tehnica) pentru a prinde sau a fixa obiecte mici sau substante care nu pot fi luate cu mana. 2. (In croitorie) Cuta scurta interioara, ascutita la un capat sau la amandoua, prin care se muleaza pe corp un obiect de imbracaminte. – Din fr. pince.
PLACAJ, placaje, s. n. 1. Semifabricat din lemn in forma de placa, realizat prin incleierea sub presiune a unui numar de obicei impar de foi de furnir suprapuse, intrebuintat la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcatiunilor etc. ♦ Invelis de piatra, de caramida, de sticla, de lemn etc. cu care se acopera unele elemente de constructie sau unele obiecte spre a le proteja impotriva agentilor externi sau spre a le infrumuseta aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din actiune a unui jucator prin imobilizarea lui cu mainile. – Din fr. placage, plaquage.
PREDA, predau, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva in primire un obiect, un bun care ii revine de drept sau de care trebuie sa raspunda; a inmana, a incredinta, a remite, a transmite. 2. Refl. A se recunoaste invins si a se pune la dispozitia dusmanului, urmaritorului etc. ♦ Tranz. A da pe cineva in mana cuiva care sa dispuna de el. 3. Tranz. A transmite cuiva in mod sistematic cunostintele unei discipline (in cadrul unei institutii de invatamant, al unor cursuri speciale); a expune o lectie. – Din sl. predati.
FOALE, foale, s. n. 1. Aparat care foloseste la comprimarea si la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereti plisati, actionata prin manere sau printr-un sistem de parghii. ♦ Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonica etc.). ♦ Sac primitiv facut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.
RASTOCI, rastocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scadea nivelul unei ape (pana la secare) pe o anumita portiune pentru a prinde pesti (cu mana). – Din sl. rastociti.
SCORTOS, -OASA, scortosi, -oase, adj. 1. Care nu se indoaie, care ramane drept, lipsit de suplete, teapan, tare, rigid; a carui suprafata prezinta asperitati, care este aspru la pipait ca o scoarta (1). ♦ Fig. (Despre oameni si manifestarile lor). Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pamant etc.) Cu o crusta groasa si aspra, cu scoarta. ◊ Pepene scortos = pepene galben cu miezul tare. Mere scortoase = varietate de mere mari, cu coaja groasa, de culoare galbena-ruginie. ♦ (Despre piele) Ingrosat, aspru, uscat, batatorit, crapat; (despre fata, maini etc.) cu pielea ingrosata, aspra, batatorita, crapata. – Scoarta + suf. -os.
SECHESTRU, sechestre, s. n. Masura de asigurare ordonata de justitie sau de fisc in cazul de neplata a unei datorii, constand in sigilarea bunurilor debitorului sau in darea lor in pastrare unei a treia persoane (pana la vanzarea lor silita). ♦ (Jur.) Procedura care consta in incredintarea in mainile unei terte persoane, a unui bun asupra caruia exista un litigiu, pana la solutionarea litigiului. [Var.: (inv.) secvestru s. n.] – Din fr. sequestre, lat. sequester, -tris.
SMOC, smocuri, s. n. 1. Manunchi de par sau de pene pe care il au unele animale pe urechi, pe cap, la coada etc. 2. Cantitate de fire (de par, de lana, de iarba etc.) care se poate prinde sau smulge deodata cu mana sau (de catre animale) cu gura. – Cf. scr. smotak.
STENODACTILOGRAFIE s. f. Stenografiere a vorbirii cuiva, urmata de dactilografierea directa a textului (fara ca acesta sa mai fie transpus in scrierea de mana curenta). – Din fr. stenodactylographie.
SOARECE, soareci, s. m. Animal mic din ordinul rozatoarelor, de culoare cenusiu-inchis, cu botul ascutit si cu coada lunga si subtire (Mus musculus). ◊ Soarece de biblioteca = se spune despre o persoana care isi petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind si studiind. Soarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trai (sau a se iubi, a se avea) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele, se spune despre doua persoane care nu se pot suferi, care se cearta intruna. I-au mas soarecii in pantece (sau burta), se spune despre un om foarte flamand. A se juca (cu cineva) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele = a-si bate joc de cineva, tinandu-l intr-o situatie incerta. In gaura (sau in borta) de soarece = in cea mai ferita, mai d*****a ascunzatoare, in gaura de sarpe. ◊ Compus: Soarece de camp = mic rozator de camp care face mari stricaciuni in culturi (Apodemus agrarius); soarece de padure = animal rozator care traieste in padure (Apodemus sylvaticus). [Var.: soarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.
TAPISERIE, tapiserii, s. f. 1. Lucru de mana cusut pe o canava cu lana, cu matase, cu fir. ♦ Tesatura din lana sau din matase infatisand subiecte diverse sau teme alegorice, lucrata manual sau la razboi si folosita mai ales la impodobirea peretilor sau a unor mobile. 2. Partea tapisata a unei mobile. [Var.: tapiterie s. f.] – Din fr. tapisserie.
TIPARI, tiparesc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei masini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Inv.), A lasa o urma; a intipari. 3. (Pop.) A apasa, a indesa, a framanta ceva cu mana sau cu un obiect pentru a da o anumita forma. – Din tipar.
FOCOMELIE, s. f. (Med.) Anomalie congenitala constand in atasarea directa a labelor mainilor si picioarelor la trunchi. – Din fr. phocomelie.
FORTA, fortez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forta pe cineva la ceva; a sili, a constrange, a obliga. ♦ Refl. A-si da osteneala, a se stradui, a face un efort. 2. A manui cu violenta un mecanism, o inchizatoare etc., deteriorandu-le din nepricepere, nerabdare, intentii frauduloase etc.; a sfarama, a sparge. ◊ Expr. A forta usa cuiva = a intra cu sila in casa cuiva. A forta (cuiva) mana = a constrange (pe cineva) sa faca ceva. A forta nota = a intrece masura in comportarea fata de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o masina, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol in ciuda rezistentei opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.
FOTBAL s. n. Joc sportiv cu mingea intre doua echipe de cate 11 jucatori, fiecare dintre jucatori cautand sa introduca mingea in poarta celeilalte echipe, lovind-o cu piciorul sau cu oricare alta parte a corpului, in afara de maini. – Din engl., fr. football.
FOULARD s. n. Masina cu ajutorul careia se imbiba tesaturile textile cu solutii de coloranti si cu mase de apret. [Pr.: fular] – Cuv. fr.
F****R, -A, f*****i, -e, s. m. si f., adj. (Om) prost, care nu stie sa se descurce, sa profite (intr-o anumita imprejurare). [Pr.: fra-ier] – Din germ. Freier „pretendent (la mana cuiva)”.
FRAMANTA, framant, vb. I. 1. Tranz. A preface aluatul intr-o masa omogena, apasandu-l si amestecandu-l. ◊ Expr. A framanta pamantul = a bate pamantul cu picioarele prin lovituri puternice si repetate. ♦ A lovi indelung si repetat (cu pumnii sau cu picioarele) o persoana trantita la pamant, a calca in picioare. 2. Tranz. Fig. A examina amanuntit si in detaliu o idee, un plan, etc. ♦ Tranz. si refl. A-si supune mintea le eforturi. ♦ Tranz. si refl. A (se) misca puternic; a (se) agita. ♦ Refl. (Despre fiinte) A umbla incolo si incoace; a (se) agita. ♦ Refl. (Despre fiinte) A umbla incolo si incoace, a nu avea astampar. ♦ Tranz. A invarti, a rasuci un obiect in mana. ◊ Expr. A-si framanta mainile = a manifesta o mare neliniste, o tulburare prin frecarea puternica a mainilor. – Lat. fragmentare.
FRANAR, franari, s. m. Muncitor la caile ferate insarcinat cu manevrarea franei de mana. – Frana + suf. -ar.
FRANGE, frang, vb. III. 1. Tranz. A rupe (in doua) un obiect prin lovire, indoire sau apasare puternica. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-si frange gatul = a) a muri intr-un accident; b) a-si compromite situatia prin intreprinderi riscante. A frange (cuiva) gatul = a omori pe cineva. A-si frange mainile = a-si impreuna mainile si a-si indoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznadejdii, etc.). A frange (sau, refl., a i se frange) cuiva inima = a (se) mahni peste masura; a (se) induiosa pana la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masa de apa, despre valuri) A se lovi (de mal, de stanci, etc.), imprastiindu-se in valuri mici. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) indoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A infrange, a invinge; a birui (in lupta). – Lat. frangere.
FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.
FRONTOGENEZA, frontogeneze, s. f. Proces meteorologic care, in cazul convergentei a doua mase de aer, formeaza o zona cu temperatura mai mare si cu umiditate. – Din fr. frontogenese.
FULARDA, fulardez, vb. I. Tranz. A imbiba tesaturile cu solutii sau dispersii de colorant si mase de apret. – Din fr. foularder.
FULEU, fulee, s. n. 1. Alergare in pas mare, mainile miscandu-se in ritmul picioarelor. 2. Distanta parcursa de un cal din momentul cand se desprinde de pamant si pana il atinge din nou, marcata de doua urme succesive ale aceluiasi picior. – Din fr. foulee.
PAGAIE, pagaie, s. f. Vasla scurta cu o singura pala, care se manevreaza cu ambele maini si pe un singur bord, fara a o sprijini de ambarcatie. – Din fr. pagaie, it. pagaia.
PALMATIFID, -A, palmatifizi, -de, adj. (Bot.; mai ales despre frunze palmate) Cu lobi de forma degetelor de la mana. – Din fr. palmatifide.
PALMATURA, palmaturi, s. f. (Med.) Malformatie congenitala constand in unirea degetelor mainii printr-o pielita. – Din fr. palmature.
PALPA, palpez, vb. I. Tranz. 1. A examina un bolnav atingandu-i sau apasandu-i usor o regiune a corpului cu mana, pentru a determina dimensiunile, modificarile de forma si de consistenta, sensibilitatea etc. unor tesuturi sau organe si pentru a putea stabili diagnosticul. 2. A examina, cu mana sau cu un instrument special, gradul de netezime al suprafetei unui obiect. – Din fr. palper.
PANARITIU, panaritii, s. n. Inflamatie de natura infectioasa, localizata la degetele de la maini sau de la picioare; sugel. [Var.: panariciu s. n.] – Din lat. panaricium.
PASA, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face sa ajunga sau sa treaca in mana altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sita fructe sau legume; a zdrobi, a marunti. – Din fr. passer.
PASA, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii catre un coechipier. 2. Fiecare dintre miscarile facute cu mana de cel care hipnotizeaza pe cineva. 3. Miza pe care trebuie sa o depuna jucatorii de carti la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de carti. ◊ Expr. A avea (sau a fi in) pasa buna (sau proasta) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de carti; a trece prin imprejurari favorabile (sau nefavorabile); a-i reusi (sau a nu-i reusi) cuiva ceva. 4. (Nav.) Fasie de apa indicata navigatiei intr-o zona cu stanci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat in tiparele sau in matritele care il fasoneaza. – Din fr. passe, engl. pass.
PAPUSAR, papusari, s. m. 1. Fabricant de papusi. 2. Artist care da spectacole de papusi, manevrandu-le cu mana sau conducandu-le din culise printr-un sistem de sfori; (in trecut) persoana care dadea reprezentatii cu papusi la balciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Papusa + suf. -ar.
PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.
PANDI, pandesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A observa, a urmari cu atentie pe ascuns sau dintr-un loc ascuns (cu scopul de a prinde, de a ataca, de a afla, de a surprinde etc. pe cineva sau ceva); a spiona, a urmari. ◊ Expr. A pandi cu urechea = a asculta cu atentie, a trage cu urechea. 2. Tranz. A urmari cu nerabdare un moment favorabil, a astepta prilejul de a pune mana pe ceva, de a acapara, de a rapi. 3. Tranz. A studia sau a urmari gesturile, manifestarile si actiunile cuiva pentru a-i ghici gandurile, intentiile. 4. Tranz. si intranz. A astepta (cu nerabdare, cu atentia incordata). ◊ Expr. (Tranz.; inv. si reg.) A pandi vreme (cu prilej) = a astepta ocazia potrivita. – Din sl. ponditi.
ANTIGRAF s. n. (Livr.) Copie scrisa de mana de pe un original. – Din lat. antigraphum.
ARATATOR, aratatoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de masurat) care arata greutatea, directia, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mana (cu care se arata). ◊ (Adjectival) Deget aratator. – Arata + suf. -ator.
APUCATURA, apucaturi, s. f. 1. Prindere cu mana. Smuls dintr-o singura apucatura. 2. Fig. Deprindere, comportare (urata) a cuiva. – Apuca + suf. -atura.
FILEU, fileuri, s. n. Retea deasa de ata, de sfoara etc., cu ochiuri innodate in forma de patrate, de romburi etc., care serveste la confectionarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacose etc.; plasa1. ♦ Saculet facut dintr-o astfel de retea, care serveste la transportarea cu mana a unor cumparaturi; sacosa. ♦ Plasa care desparte in doua terenul la unele jocuri sportive. ♦ Obiect facut dintr-o retea de ata subtire, folosit pentru strangerea si mentinerea intr-un anumit fel a parului pieptanat. [Pl. si: filee] – Din fr. filet.
SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.
CORINDON s. n. Oxid natural de aluminiu, foarte dur, divers colorat, de obicei in nuante de albastru si galben, ale carui varietati transparente sunt folosite ca pietre pretioase, iar altele, cu aspect de mase granuloase, sunt folosite ca abraziv pentru slefuire. – Din fr. corindon.
DEXTERITATE, (2) dexteritati, s. f. 1. Abilitate, dibacie, indemanare (fizica). 2. (Iesit din uz) Obiect de invatamant (desen, muzica, caligrafie, gimnastica, gospodarie, lucru de mana) avand drept scop sa dezvolte insusirile artistice si indemanarea practica a elevilor. – Din fr. dexterite, lat. dexteritas, -atis.
PISTOLET, pistolete, s. n. 1. Arma de foc portativa, semiautomata, scurta si usoara, care permite tragerea cu o singura mana. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.
PLACA, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafata unui element de constructie, a unui obiect etc. cu un strat de material de alta natura, pentru a-l proteja, pentru a-i infrumuseta aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucator sa patrunda spre poarta adversa, imobilizandu-l cu mainile. 3. (Livr.) A parasi, a abandona. – Din fr. plaquer.
PLACAT2, -A, placati, -te, adj. 1. (Despre elemente de constructie, obiecte etc.) Care are suprafata acoperita cu un strat de alt material (de calitate superioara). 2. (Despre jucatorii de rugbi) Oprit (prin imobilizare cu mainile) sa patrunda spre poarta adversa. – V. placa.
MORISCA, moristi, s. f. 1. Masina mica de vanturat grane. 2. Rasnita cu care se macina pesmet, cafea, piper etc. 3. Moara mica pusa in miscare de vant, de apa sau cu mana. 4. Jucarie care infatiseaza aripile sau roata unei mori de vant; jucarie care se invarteste in mana si produce un sunet caracteristic (folosita si pentru a speria pasarile din semanaturi). ◊ Morisca de vant = obiect de ornament, imitand aripile unei mori de vant, pus pe acoperisul caselor, care, la bataia vantului, se roteste in directia acestuia. 5. (In sintagma) Morisca hidrometrica (sau hidraulica) = instrument format dintr-un rotor, cu una sau mai multe palete, care se roteste sub actiunea curentului de apa si serveste la masurarea vitezei unui curs de apa. – Moara + suf. -isca.
PETROGLIFA, petroglife, s. f. Roca slefuita grosolan pe cale naturala sau sculptata rudimentar cu mana. – Din fr. petroglyphe.
PLEONAST s. n. Mineral de culoare neagra, care se prezinta sub forma de mase granulare sau in cristale cu multe fete, cu continut bogat in fier. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleonaste.
PLUTOCRATIE, plutocratii, s. f. Forma de guvernare in care puterea de stat este concentrata in mainile celor mai bogati. ♦ Totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocratia (1). – Din fr. ploutocratie, germ. Plutokratie.
POGONICI, pogonici, s. m. (Pop.) Baiat care mana vitele. – Din bg. pogonic, scr. pogonic.
POIMAINE adv. 1. In ziua care urmeaza celei de maine. ◊ (Reg.) Poimainea ailalta (sau cealalta) = raspoimaine. ◊ Expr. Ca maine, poimaine = in curand, peste putin timp. 2. (In corelatie cu „maine”) Curand; in viitor, candva. – Lat. post + mane.
POLIAMIDA, poliamide, s. f. Numele unor mase plastice obtinute prin policondensare sau polimerizare si folosite la fabricarea fibrelor sintetice. [Pr.: -li-a-. – Var.: poliamid s. n.] – Din fr. polyamide.
POLIATLON, poliatloane, s. n. Complex de probe din diferite discipline sportive, practicat la o competitie in sportul de mase. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyathlon.
POLICAR, policari, s. m. Degetul gros de la mana. – Din lat. pollicaris.
POLIDACTILIE, polidactilii, s. f. Malformatie congenitala caracterizata prin prezenta unui numar mai mare de degete decat cel normal (la maini sau la picioare). – Din fr. polydactylie.
VOTIV, -A, votivi, -e, adj. (Despre inscriptii) Care exprima o fagaduinta solemna (fata de divinitate); harazit, inchinat divinitatii. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictura murala (bisericeasca) infatisand pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii in maini. – Din fr. votif, lat. votivus.
POLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apa”) Joc sportiv de echipa in care jucatorii, deplasandu-se inot intr-un bazin, incearca sa marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mana in poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipa practicat calare, in care mingea este lovita cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo.
POMNEATA, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (Reg.) Colac impletit care se da de pomana la inmormantari. [Var.: (reg.) pomeneata s. f.] – Din sl. pamĩatu.
PONCE adj. invar. (In sintagma) Piatra ponce = roca vulcanica de culoare cenusie sau alba, poroasa si usoara; spuma de mare; bucata din aceasta roca, intrebuintata ca material abraziv la curatatul petelor de pe maini, la inlaturarea pielii ingrosate etc. [Pr. si: pons] – Din fr. [pierre] ponce.
PORTOCALA1, portocale, s. f. 1. Fructul portocalului, de forma sferica, aromat si zemos, bogat in vitamine, invelit intr-o coaja de culoare galbena-rosiatica. 2. Lumanare lunga si subtire, rasucita ca un ghem, pentru a putea fi tinuta mai usor in mana. – Din ngr. portokali.
PRIZONIER, -A, prizonieri, -e, s. m. si f. 1. Militar luat in captivitate in timpul unui razboi si retinut de dusman pentru a nu mai participa la ostilitati; p. ext. persoana cazuta in mainile unui dusman si ramasa in puterea acestuia; captiv, prins. 2. Persoana arestata, intemnitata; detinut. ♦ Fig. Persoana lipsita de libertate. 3. (Tehn.; in sintagma) Surub prizonier = prizon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. prisonnier.
PRESTIDIGITATOR, prestidigitatori, s. m. 1. Specialist in prestidigitatie (care da reprezentatii publice); scamator. 2. Fig. Persoana care poseda o mare agilitate a mainilor. – Din fr. prestidigitateur.
PRESTIDIGITATIE s. f. Arta si tehnica de a produce iluzii (optice) prin rapiditatea si agilitatea miscarilor mainilor; scamatorie. – Din fr. prestidigitation.
PRINS2, -A, prinsi, -se, adj. 1. Care a cazut in mainile cuiva, care este lipsit de libertate; captiv. ◊ Expr. A se da prins = a se recunoaste invins, a se preda. ♦ (Despre incheieturi, articulatii etc.) Anchilozat. 2. Ocupat cu diverse treburi, coplesit de treburi. 3. (Despre lapte) Inchegat, coagulat; batut. – V. prinde.
PRONATIE, pronatii, s. f. 1. Miscare de rotatie pe care mana si antebratul le executa din afara catre interior. 2. (Med.) Pozitie aplecata. – Din fr. pronation.
PROTOPLASMA s. f. (Biol.) Substanta albuminoida complexa avand aspectul unei mase vascoase, incolore, semifluide, care alcatuieste baza celulei vii. – Din fr. protoplasma.
PULS, pulsuri, s. n. Miscare fiziologica ritmica de dilatare si de contractare a peretilor arterelor, determinata de cresterea volumului de sange pompat de inima. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a numara (cuiva) bataile inimii, apasand cu degetul pe artera de la incheietura mainii. A pipai pulsul (cuiva) = a incerca sa afle intentiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simti) pulsul (unei situatii) = a intelege sau a intui exact o situatie, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte aceasta miscare ritmica. – Din fr. pouls, lat. pulsus.
SABORDA, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria nava (pentru a nu o lasa in mainile dusmanului). ♦ A gauri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate incarcatura. – Din fr. saborder.
SAIDAJ, saidaje, s. n. Operatie de alegere manuala a minereurilor, insotita de spargerea acestora cu ciocanul de mana. [Pr.: sa-i-] – Din fr. scheidage.
VITRIFIANT, -A, vitrifianti, s. m. (Constr.) Material de baza folosit pentru a obtine mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.
CIOCANAR, ciocanari, s. m. 1. Muncitor intr-o echipa de nituit cu mana; muncitor calificat care lucreaza cu un ciocan1 (mecanic). 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan1 + suf. -ar.
DIGITAL, -A, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine degetelor, care se refera la degete. Amprenta digitala = urma lasata pe un obiect de liniile de pe suprafata interioara a varfului degetelor de la mana. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care genereaza, masoara, prelucreaza sau stocheaza semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degetel-rosu. 5. S. f. Substanta extrasa din frunzele de degetel-rosu, folosita ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital.
DIGITAT, -A, digitati, -te, adj. (Despre frunze) Care are foliolele dispuse ca degetele unei maini deschise. – Din fr. digite.
OLOGRAF, -A, olografi, -e, adj. (Despre un testament) Scris in intregime de mana persoanei care lasa o mostenire; p. ext. (despre acte, scrisori etc.) scris de mana autorului; autograf. – Din fr. olographe.
SOLD, solduri, s. n. Parte a corpului omenesc situata intre mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. si adv. Intr-un sold = (aplecat) intr-o parte, stramb. ◊ Expr. Cu mana (sau cu mainile) in sold (sau in solduri) = fara a intampina nici o greutate, fara nici o grija, in voie. A sta cu mainile in solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mainile in sold (sau in solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. a**l. Parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povarnis. – Cf. pol. szoldra.
STANTA, stantez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a taia obiecte de metal sau de mase plastice, in curs de prelucrare, cu ajutorul unei stante (1); a stantui. 2. A grava prin presiune un model, o cifra etc. cu ajutorul unei stante (2). [Var.: stanta vb. I] – Din germ. stanzen.
STANTA, stante, s. f. 1. Unealta-dispozitiv formata dintr-un poanson si o placa taietoare, folosita pentru prelucrarea, prin deformare plastica si prin taiere, a pieselor din tabla, mase plastice etc. 2. Unealta folosita la gravarea prin presiune a unui model, a unei marci, a unei cifre etc. pe suprafata unei piese. [Var.: stanta s. f.] – Din germ. Stanze.
VIZITIU, vizitii, s. m. 1. Persoana care mana (ca profesionist) caii la o trasura, la o caruta etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelatii din emisfera boreala, situata in apropiere de constelatia Gemenilor. [Var.: (reg.) vezeteu s. m.] – Din magh. vezeto.
SUT2, suturi, Lovitura (puternica) data cu piciorul, cu mana, cu capul sau cu un instrument special in minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.
SUTA, sutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mana, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un sut2. – Din fr. shooter.
FATUITOR, -OARE, fatuitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care fatuieste. 2. S. n. Rindea speciala folosita pentru fatuirea sau pentru indreptarea fetei scandurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealta cu care se intinde si se netezeste tencuiala aruncata cu mistria pe zid; drisca. 4. S. n. Cutit putin curbat, cu doua manere, care serveste, in tabacarie, la fatuirea manuala a pieilor. [Pr.: -tu-i-] – Fatui + suf. -lor.
FALFAI, pers. 3 falfaie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pasari) A da din aripi, producand zgomotul caracteristic care insoteste zborul. 2. Intranz. si tranz. A (se) legana (o panza, un steag, o batista etc.) in bataia vantului sau prin miscarea mainii; a flutura. 3. Intranz. (Despre o flacara) A palpai. [Var.: falfai vb. IV] – Fal + f[al] + suf. -ai.
OPARI, oparesc, vb. IV. 1. Tranz. A turna peste ceva un lichid clocotit (apa, lesie, lapte etc.) pentru a spala, a curata de coaja, a gati etc. ♦ Tranz. si refl. A provoca sau a capata arsuri, turnand sau varsand apa clocotita sau alt lichid foarte fierbinte; a (se) arde. 2. Refl. (Mai ales despre copiii mici) A face rani si iritatii in unele parti ale corpului, mai ales la incheieturi, din cauza transpiratiei, a urinei etc. 3. Refl. (Reg.; despre malai, faina, plante uscate) A se incinge, alterandu-se. 4. Refl. (Despre plante) A se ofili, a se vesteji (din cauza caldurii); a se mana din cauza soarelui prea fierbinte aparut dupa ploaie. – Din bg. oparja, scr. opariti.
CORN2, corni, s. m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene si cu fructe rosii comestibile, ale carui frunze se intrebuinteaza la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus.
FILA, filez, vb. I. 1. Tranz. A rasuci fibrele dintr-un material textil (bumbac, canepa etc.) pentru a-l transforma in fire; a toarce. 2. Tranz. A rasfira in mana, incet si una cate una, cartile de joc (astfel incat sa se vada numai initialele din coltul din stanga de sus). 3. Tranz. A taia intr-un anumit fel suvite dintr-un par prea des. 4. Tranz. A desfasura incetul cu incetul lantul ancorei, o parama etc. (in momentul acostarii sau plecarii navei). 5. Intranz. (Despre lampi cu fitil) A arde rau, palpaind si scotand fum. 6. Tranz. A urmari in mod discret pe cineva (fara ca cel urmarit sa observe). – Din fr. filer, lat. filare.
FIRIZ, firize, s. n. (Reg.) Ferastrau de mana. [Pl. si: firizuri. – Var.: firez s. n.] – Din magh. furesz.
FISIONA, fisionez, vb. I. Tranz. A diviza, a scinda un nucleu atomic in mai multe fragmente (cu mase de valori comparabile). [Pr.: -si-o-] – Din fisiune.
DARLOG1, darlogi, s. m. Cureaua fraului la calul de calarie, cu care se conduce animalul; streang legat de capastru, pe care il tine de mana cel care duce calul de aproape, mergand alaturi de el. – Et. nec.
LUXA, luxez, vb. I. Tranz. A-si deplasa un os de la locul lui; a-si scranti o mana, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare.
TARE1 adv. 1. Foarte, mult, extrem. ◊ (Pe langa adjective sau adverbe, ajuta la formarea superlativului). Iti voi ramanea tare recunoscator (ODOBESCU). 2. Cu forta, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe langa verbe ca «a vorbi», «a spune», «a canta» etc.; in opozitie cu in gand) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (in opozitie cu incet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (In opozitie cu agale, incet etc.) Iute, repede. Prin targ asa mana de tare... de ti se parea ca zboara iepele (CREANGA). – Lat. talem.
FURAN s. m. Combinatie chimica organica lichida, obtinuta la distilarea rasinilor de conifere si folosita ca important intermediar in sintezele de mase plastice si de medicamente. – Din fr. furanne.
LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.
LAPTI s. m. pl. Produse s*****e ale pestilor masculi, avand aspectul unei mase gelatinoase laptoase. – Lat. lactes.
LASAT2, -A, lasati, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Caruia i s-a dat drumul sau a fost scapat din mana. 2. La care s-a renuntat, care a fost parasit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca mostenire. 4. (Despre mirosuri, caldura etc.) Care a ramas in urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre intuneric, ger, caldura) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborat, care a fost dat mai jos. 7. Incovoiat. – V. lasa.
LUT, (rar) luturi, s. n. 1. Roca sedimentara, galbena sau cafenie, folosita in olarie, in constructii si in sculptura; argila. ◊ Lut verde = argila de culoare verde, folosita pentru tras braie la casele taranesti. ◊ Expr. A fi ca lutul in mana olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lasa influentat. 2. Pamant. ♦ Fig. Cadavru. – Lat. lutum.
CIOLAC, -A, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre maini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. colak.
CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mana = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frange, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramane ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. clanu.
CIOTUROS, -OASA, cioturosi, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre maini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau radacini uscate). [Var.: ciotoros, -oasa adj.] – Ciot + suf. -os.
CUTITOAIE, cutitoaie, s. f. 1. Instrument format dintr-o lama ascutita de otel (cu doua manere la capete), folosit in tamplarie, dogarie, tabacarie etc. pentru cioplit, curatat, indreptat, razuit. 2. Unealta taietoare de otel avand o lama plana sau curba, prevazuta cu un maner, folosita de potcovar pentru indreptarea si curatirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cutit + suf. -oaie.
MUSCA, musc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dintii si a strange tare (provocand durere, ranind sau sfasiind). ◊ Expr. A-si musca mainile (sau degetele) = a) a se cai amarnic; b) a se infuria. A-si musca limba (sau buzele) = a-si ascunde un sentiment puternic, a se stapani. A-l musca pe cineva de inima sa... = a se lasa ispitit sa..., a fi cat pe-aci sa... A musca pamantul = a cadea la pamant (ranit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pisca, a intepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzatie chinuitoare, neplacuta (de frig, foame etc.). 2. Intranz. si tranz. A rupe cu dintii o portiune dintr-un aliment (pentru a manca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe rautacioase, sarcastice; a intepa. – Et. nec.
LABOAIE, laboaie, s. f. Augmentativ al lui laba; laba mare; p. ext. (fam. si peior.) mana grosolana, mare. – Laba + suf. -oaie.
TARTAJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele doua coperte ale unei carti; scoarta. 2. (Inv.) Carte scrisa de mana, care se folosea ca abecedar. – Ngr. tetradion.
LAMAITA, lamaite, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare alba, ale carui frunze, frecate in mana, raspandesc un miros de lamaie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificiala de ceara alba, din care se fac coronite si buchetele pentru mirese si cocarde pentru cei care participa la nunta. – Lamaie + suf. -ita.
CIUNGI, ciungesc, vb. IV. Tranz. 1. A reteza cuiva mainile. 2. A curata sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung.
LISTA, liste, s. f. Foaie, document, act (scris de mana sau tiparit) care contine o enumerare de persoane, fiinte, obiecte, date etc.; insirare, intr-o anumita ordine, a unor nume de persoane sau de obiecte, a unor date etc. ◊ Lista de bucate sau (rar) de mancare = foaie pe care sunt inscrise mancarurile si bauturile care se servesc intr-un local de consum. ♦ Lista civila = suma pe care o poate cheltui anual din fondurile statului o familie monarhica sau seful statului pentru nevoile personale. ♦ Fig. Enumerare orala. – Din fr. liste.
manea, man, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a ramane, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se aseza, a sta. ◊ Expr. (Parca) i-au mas soarecii in pantece (sau in burta), se spune despre un om care este mereu flamand, caruia ii este mereu foame, care mananca mult, cu lacomie. [Prez. ind. si: mai; part. mas] – Lat. manere.
MANER, manere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (si manevrarea) acestuia cu mana. – mana + suf. -ar.
MANUI, manuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealta, o arma cu ajutorul mainilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mana; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – mana + suf. -ui.
MANURITA, manurite, s. f. (Reg.) Manuta. – Manuri (pl. lui mana) + suf. -ita.
MANUSITA, manusite, s. f. Manuta. – mana + suf. -usita.
MANUTA, manute, s. f. Diminutiv al lui mana; manusita, manurita. – mana + suf. -uta.
MEDELNICER, medelniceri, s. m. Titlu dat in evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova, boierului care turna domnului apa ca sa se spele pe maini, punea sarea si servea bucatele; boier care avea acest titlu. – Medelnita + suf. -ar.
MEDELNITA, medelnite, s. f. (Inv.) Lighean in care domnul si oaspetii lui isi spalau mainile inainte si dupa masa. – Cf. sl. medenica.
METACARP, metacarpuri, s. n. Parte din scheletul mainii cuprinsa intre carp si falange, formata din cinci oase dispuse radiar; os care formeaza baza fluierului la picioarele din fata ale unor animale. – Din fr. metacarpe.
MILDIOGRAF, mildiografe, s. n. Aparat care detecteaza conditiile producerii manei la vita de vie. [Pr.:-di-o-] – Din fr. mildiographe.
MITENA, mitene, s. f. Manusa care acopera numai o parte a mainii, lasand descoperite ultimele doua falange ale degetelor. – Din fr. mitaine.
MIXOMICETE s. f. pl. Increngatura de plante inferioare, constituind mase gelatinoase informe, care se intalnesc pe substante organice vegetale in descompunere. – Din fr. myxomycetes.
CLOCOTITOR, -OARE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocoteste; fierbinte. ♦ (Despre mase de apa) Agitat si zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, ganduri) Aprins, gata sa se dezlantuie. 3. Fig. Rasunator, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor.
CLOPOTEL, clopotei, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu maner) care se agita cu mana (pentru a indica recreatiile la scoala, pentru a chema pe cineva sau a anunta ceva etc.) sau care se agata de gatul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, in forma de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.
MONOPOL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominatie intr-un domeniu, intr-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o intreprindere care detine un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept si de fapt, pe care il poseda un individ, o intreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Intreprindere mare sau uniune de intreprinderi care concentreaza in mana lor productia si desfacerea unor produse importante, cu scopul stabilirii unor preturi mari si al obtinerii unor profituri ridicate. 3. Fig. Drept exclusiv pe care si-l aroga cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.
MONT, monturi, s. n. Parte care ramane dupa amputarea unei maini sau a unui picior; ciot. ♦ Capat proeminent al unui os sau al unei articulatii; spec. proeminenta patologica a unui os sau a unei articulatii, indeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.
TABARCI, tabarcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate in brate, in maini sau in spinare; a tari dupa sine ceva greu. 2. Refl. A se catara cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poarta), a se tari. – Din tabarca.
NOITA, noite, s. f. Pata mica alba care apare uneori pe unghiile degetelor de la mana. [Pr.: no-i-] – Nou + suf. -ita.
EXTRUDARE, extrudari, s. f. Procedeu de prelucrare a materialelor (metale, mase plastice) prin deformare plastica, constand in trecerea fortata a materialului, supus unei forte de compresiune, printr-o matrita de forma adecvata; extruziune. – Cf. fr. extrusion.
EXTENSOR, -OARE, extensori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are rolul de a intinde. ◊ (Anat.) Muschi extensor (si substantivat, m.) = muschi de suprafata care ajuta la intinderea diferitelor parti ale corpului, in special a membrelor. 2. S. n. Aparat pentru dezvoltarea muschilor, format dintr-unul sau din mai multe arcuri de otel sau din benzi de cauciuc cu capetele prinse in doua manere, care trebuie intinse cu mainile. – Din fr. extenseur.
COBZA, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemanator cu chitara, avand cutia de rezonanta foarte bombata, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobza = a lega (pe cineva) strans (de maini si de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.
CONTRAMARCA, contramarci, s. f. Parte a unui bilet de spectacol care ramane la spectator dupa intrarea in sala, ca dovada a dreptului sau de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque.
ESPADON, espadoane, s. n. Sabie mare cu doua taisuri, care se manuia cu ambele maini, folosita mai ales in sec. XV-XVI. – Din fr. espadon.
DORMI, dorm, vb. IV. Intranz. 1. A se afla in stare de somn, a fi adormit. ◊ Expr. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) a fi incet la treaba, a se misca cu greutate. ♦ Fig. A fi absent la ceea ce se petrece in jur. ♦ Fig. A fi mort. 2. A ramane peste noapte undeva; a manea. 3. Fig. A zacea ascuns; a mocni. [Var.: (reg.) durmi vb. IV] – Lat. dormire.
DREZINA, drezine, s. f. Vehicul usor, asemanator cu un vagonet, actionat cu mana, cu pedale sau cu un motor, care serveste la transporturi usoare pe o linie ferata. – Din fr. draisine.
DRIBLA, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mana, crosa etc.) in asa fel incat sa-si insele adversarul direct si sa poata trece de el. ♦ Tranz. A-si insela si a-si depasi adversarul direct printr-o conducere inselatoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A pacali, a insela. – Din fr. dribbler.
SPART2, -A, sparti, -te, adj. 1. Prefacut in bucati, in cioburi; plesnit, crapat; gaurit. ◊ Expr. (A fi) mana sparta = (a fi) risipitor. A manca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mananca foarte mult si cu lacomie. ♦ (Despre lemne) Taiat in bucati mici (potrivite pentru a fi arse in soba). ♦ (Despre pamant) Rascolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, ragusit, dogit. 2. (Despre ziduri, cladiri) Stricat, darapanat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de incaltaminte, de imbracaminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.
POMPA1, pompe, s. f. Masina de forta sau aparat compus de obicei dintr-un cilindru cu piston, manevrat cu mana sau actionat mecanic, folosit pentru a deplasa sau a comprima un fluid. ◊ Pompa de incendiu = pompa1 cu care se arunca apa la distanta pentru a stinge incendiile. ♦ Spec. (De obicei cu determinarea „de apa”) Aparat de pompare adaptat mai ales la puturi; p. ext. cismea din care apa curge prin apasare pe un maner legat la randul sau de un aparat de pompare. – Din fr. pompe.
STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.
TACTA, tactez, vb. I. Tranz. (Muz.) A indica diversi timpi ai masurii, in procesul de executie, prin gesturi ale mainii, conform unei scheme speciale. – Din tact1. Cf. germ. taktieren.
TIGHEL, tigheluri, s. n. Cusatura vizibila, foarte marunta si regulata, facuta cu masina sau cu mana, in care fiecare impunsatura incepe de la locul ultimei impunsaturi precedente. ◊ Expr. (Pop. si fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. si: tighele] – Din tc. tegel.
TARTAJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele doua coperte ale unei carti; scoarta. 2. (Inv.) Carte scrisa de mana care se folosea ca abecedar. [Var.: trataj s. n.] – Cf. ngr. tetradhion.
TATUA, tatuez, vb. I. Refl. si tranz. A(-si) imprima pe (ori sub) pielea corpului, pe maini sau pe fata diverse inscriptii sau desene, cu ajutorul unor impunsaturi cu materii colorante care nu se pot sterge. [Pr.: -tu-a] – Din fr. tatouer.
TECALEMIT, tecalemite, s. n. Pompa de mana speciala, cu piston, folosita la ungerea motoarelor cu unsori consistente. [Pl. si: tecalemituri] – Din fr. tecalemite.
TELEAUTOGRAF, teleautografe, s. n. Instalatie cu ajutorul careia miscarile unui creion condus cu mana in punctul de emisiune se transmit fidel, prin mijloace de telecomunicatie, unei unelte de scris aflate in punctul de receptie. [Pr.: -le-a-u-] – Din fr. teleautographe, germ. Teleautograph.
TERMENVOX, termenvoxuri, s. n. Aparat muzical electronic la care executia se face prin miscarea mainii in apropierea unei antene. – Din engl. termenvox.
TOARCE, torc, vb. III. 1. Intranz. si tranz. A trage fire dintr-un caier si a le rasuci cu mana si cu ajutorul fusului, pentru a obtine fire care pot fi tesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor masini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemanator cu sfaraitul fusului (cand cineva toarce 1). – Lat. torquere „a intoarce”.
TOARTA, toarte, s. f. 1. Parte iesita in afara la unele obiecte, incovoiata in forma de arc, care serveste pentru apucat cu mana. ◊ (In basme si in credintele populare) Toarta (sau tortile) cerului (sau pamantului) = toarta sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pamantul). ◊ Loc. adj. si adv. (Fam.) La toarta = zdravan, strasnic; extrem de strans. 2. Veriga sau belciug cu ajutorul carora se atarna un obiect. ♦ Urechea curbata a unui lacat (petrecuta prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel in forma de inel. [Pl. si: torti] – Lat. torta (<torquere).
TOIAG, toiege, s. n. 1. Bat lung si drept de care se sprijina cineva la mers sau de care se serveste pentru a se apara. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitura data cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 3. (Pop.) Lumanare care se asaza in mana, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase asezate la rand in mijlocul constelatiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagu, tojaga.
RASTIGNI, rastignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide in chinuri pe cineva (mai ales in antichitate), pironindu-l cu bratele si cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A intinde cuiva bratele in laturi (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se intinde (in mod neglijent) cu mainile si cu picioarele desfacute. – Din sl. rastengnonti.
RASUCIT, -A, rasuciti, -te, adj. Care a fost supus unei operatii de rasucire (1). ♦ In forma de spirala. ♦ (Despre tigari) Facut cu mana prin infasurarea tutunului intr-o foita. – V. rasuci.
REVER, revere, s. n. Parte rasfranta a unei haine, in prelungirea gulerului, de o parte si de alta a pieptului. ♦ (Sport) Lovitura in care racheta sau paleta sunt manuite din partea opusa mainii care le tine, la jocul de tenis sau de tenis de masa. – Din fr. revers.
REVOLVER, revolvere, s. n. 1. Arma de foc cu repetitie, portativa, de dimensiuni mici, care se manuieste cu o singura mana. 2. (Mec.) Ciocan pneumatic. ◊ Strung-revolver = strung echipat cu mai multe unelte care lucreaza succesiv si care serveste la prelucrarea in serie a pieselor de forma complicata. – Din fr. revolver, germ. Revolver.
RUGBI s. f. Joc sportiv desfasurat intre doua echipe a cate 15 jucatori, pe un teren de forma dreptunghiulara, avand ca obiect de joc o minge ovala pe care jucatorii o pot folosi, in egala masura, cu piciorul sau cu mana. [Scris si: rugby] – Din engl., fr. rugby.
DEJIVROR, dejivroare, s. n. Instalatie de protectie a unui avion contra formarii straturilor de gheata pe aripi, ampenaje, elice etc. in cursul zborului prin mase de aer umed si subracit. [Var.: degivror s. n.] – Din fr. degivreur.
RONDELA, rondele, s. f. 1. Piesa de metal, de lemn, de mase plastice etc. in forma de placa plata circulara, perforata sau neperforata, avand uneori fetele profilate, cu intrebuintari diverse. ♦ Capacel in forma de disc din carton subtire, care acopera alicele intr-un cartus de vanatoare. ♦ Disc metalic folosit la confectionarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Portiune din trunchiul unui arbore, de forma cilindrica, folosita pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea varstei arborilor doborati etc. [Var.: rondea s. f.] – Din fr. rondelle.
KARATE s.n. (Sport) Metoda japoneza de lupta care inglobeaza o serie de pozitii, deplasari, lovituri cu mana sau cu piciorul, blocaje, eschive, parade. (cf. fr. karate < cuv. jap., din kara = gol + te = mana) [def. MDN]
ROSTUI, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aseza, a aranja asa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva intr-un post, intr-o situatie convenabila. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etansare si a netezi rosturile dintre caramizile unei zidarii, dintre pavelele sau bordurile unei sosele etc. pentru a impiedica patrunderea apei de ploaie sau de infiltratie. 4. A forma cu mana rostul urzelii la razboiul de tesut. 5. A bate, de o parte si de alta, varful dintilor unei panze de ferastrau. – Rost + suf. -ui.
DIAFAN, -A, diafani, -e, adj. (In limbaj poetic) Foarte putin dens, foarte subtire, lasand sa strabata lumina, fara a permite distingerea clara a formelor si a contururilor; (despre fata si mainile omului) cu pielea fina, delicata, palida (lasand sa se stravada vinisoarele albastre). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane
DIBUI, dibui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranta, sovaielnic, cautand un drum. ♦ Tranz. si intranz. A cauta cu nesiguranta; a cauta pipaind prin intuneric. ◊ Expr. Pe dibuite = pipaind, cautand cu mainile, fara sa vada; la intamplare, la nimereala. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a gasi, a descoperi, a afla, a dibaci. [Prez. ind. si dibuiesc] – Et. nec.
SALBATICIE, salbaticii, s. f. 1. Stare in care se afla animalele salbatice; p. ext. insusire a ceea ce este salbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; fapta de om salbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu salbaticie = fioros, salbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mana omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singuratate. ♦ Timiditate, sfiosenie. 5. Prima perioada din istoria societatii primitive, care incepe o data cu constituirea aspectului actual al omului si cu aparitia limbajului articulat. 6. Stare de inapoiere, lipsa de civilizatie; primitivism. ♦ Loc unde nu a patruns civilizatia. [Var.: (pop.) salbatacie s. f.] – Salbatic + suf. -ie.
SARUTA, sarut, vb. I. Tranz. si refl. recipr. A (se) atinge cu buzele in semn de respect, de prietenie, de umilinta sau ca o manifestare e*****a; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sarut mana, formula de salut sau de multumire adresata unei femei sau unei persoane mai in varsta. (Inv.) Sarut dreapta, formula de salut adresata preotilor, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare.
SCAMATORIE, scamatorii, s. f. Fapta, actiune aparent miraculoasa, facuta de scamator, bazata pe iluzii optice create de dibacia si de rapiditatea gesturilor acestuia, de agerimea mainilor lui etc.; arta de a face astfel de fapte, actiuni; prestidigitatie, boscarie. ♦ Fig. Mistificare, inselaciune, potlogarie. – Scamator + suf. -ie.
SECATOR, secatori, s. m. Foarfece de mana cu cutite scurte si brate lungi, actionat cu ambele maini, folosit in lucrari de gradinarie. – Din fr. secateur, rus. sekator.
SCATOALCA, scatoalce, s. f. (Fam.) Lovitura data cuiva cu palma sau cu dosul mainii; p. gener. bataie. – Din rus. skatulka.
SCAPAT, -A, scapati, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o incurcatura etc.; salvat. 2. Care a fost lasat din mana involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit in graba, fara voie. 4. Omis. – V. scapa.
SCARmana, scarman, vb. I. Tranz. 1. A smulge si a rasfira (cu mana sau cu masini speciale) lana bruta sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curata de impuritati si a le infoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.
SCARmanaT2, -A, scarmanati, -te, adj. (Despre lana si alte materiale fibroase) Care a fost desfacut, curatat, afanat prin desprinderea, rasfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mana sau cu masini speciale. – V. scarmana.
SCARTAITOR, -OARE, scartaitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scartaie, care produce un scartait1; care se aude strident, care produce o senzatie auditiva neplacuta; scartait2. 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevazut cu aripioare care, miscate de vant sau cu mana, produc un zgomot strident si alunga pasarile din semanaturi. 3. S. f. Haraitoare. 4. S. f. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunzele intepatoare si cu flori verzui; troscotel (Polycnemum arvense). [Pr.: -ta-i-. – Var.: scartiitor, -oare adj.] – Scartai + suf. -tor.
SFASIA, sfasii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mana in bucati, in fasii, a sfartica o panza, o hartie etc. fara a folosi instrumente taioase. ♦ Fig. A chinui, a indurera pe cineva. ◊ Expr. A sfasia (sau, refl., a i se sfasia) cuiva inima = a produce (sau a simti) o mare durere. ♦ (Despre animale) A musca, a sfartica, a rupe pe cineva sau ceva cu coltii, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu indarjire, cu rautate; a defaima, a barfi. [Pr.: -si-a] – Lat. *exfasciare.
SEMNATURA, semnaturi, s. f. Numele unei persoane scris de propria mana sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscalitura. – Semna + suf. -atura.
SIDEF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dura, alba, lucioasa si cu irizatii, care formeaza stratul interior al cochiliei unor scoici si din care se fac nasturi, manere, ornamente etc.; nacru. 2. Ornament, incrustatie, obiect de sidef (1). – Din tc. sedef.
SINALAU, sinalaie, s. n. (Reg.) Cutit gros, putin incovoiat, prevazut cu doua manere, cu care tabacarii curata parul de pe piei. – Din magh. szinelo.
SINDACTILIE s. f. Malformatie congenitala a mainii sau a piciorului constand in lipirea a doua sau a mai multor degete intre ele prin sudarea partilor moi, oasele ramanand separate. – Din fr. syndactylie.
STANGACI, -CE, stangaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucreaza, scrie etc. mai bine cu mana stanga decat cu cea dreapta. 2. Fig. Lipsit de indemanare, de abilitate; lipsit de siguranta, de suplete in miscari, in exprimare, in gandire. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor) Care arata, tradeaza stangacie. – Stang + suf. -aci.
STEN, steni, s. m. Unitate de masura a fortei egala cu forta care imprima o acceleratie de un metru patrat pe secunda unei mase de o tona. – Din fr. sthene.
CRUCIULITA, cruciulite, s. f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); crucita. 2. Cusatura artistica de mana, foarte folosita in portul national si in lucraturile romanesti. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -ulita.
STREASINA, stresini, s. f. Prelungire a acoperisului unei constructii in afara zidurilor, care apara peretii si fundatiile de ploaie. ◊ Expr. A(-si) pune mana (sau palma) streasina (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mana streasina (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mana streasina (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-si) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apara de soare cand priveste sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperisului caselor. ♦ Acoperis (de sindrila) inclinat, cu care se acopera la tara unele garduri sau porti. ♦ Partea iesita mai in afara la o claie sau la o sira, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei paduri; terenul din marginea unei paduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) strasina, stresina s. f.] – Cf. sl. streha.
STRIGA, strigi, s. f. 1. (In superstitii) Fiinta imaginara inchipuita ca o femeie care chinuieste copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasare rapitoare de noapte, de culoare galbena-roscata, cu pete brun-inchis, care se hraneste mai ales cu soareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemanatoare cu un cap de mort, care zboara numai in amurg si care, cand este prins, scoate un zgomot ascutit ca un strigat; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga.
STRUNGARITA1, strungarite, s. f. Ciobanita care mana oile la strunga pentru a fi mulse. – Strungar2 + suf. -ita.
SUBSIDENTA, subsidente, s. f. 1. Miscare de coborare a unei mase de aer in atmosfera, insotita de incalzirea aerului. 2. (Geol.) Proces de coborare treptata a scoartei terestre, care are loc in bazinele de sedimentare. – Din fr. subsidence.
SUPINATIE, supinatii, s. f. Miscare de rotatie a antebratului care apropie mana de axul median al corpului. ♦ Pozitie a antebratului si a mainii rezultand din miscarea descrisa mai sus. – Din fr. supination.
SUBSUOARA, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a incheieturii bratului cu umarul; subrat. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoara = sub brat. Din talpi pana-n subsuori = in tot trupul. ◊ Expr. A (se) tine sau a (se) prinde de subsuoara (sau de subsuori) = a (se) tine de brat; a (se) imbratisa. ♦ (Adverbial) Sub brat. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) cu mainile subsuoara (sau subsuori) = a sta degeaba, a trandavi; a sta cu mainile in san. 2. Unghi pe care il formeaza o frunza cu lujerul sau o ramura cu axul purtator. [Var.: (pop.) subsioara, subtioara s. f.] – Sub1- + *suoara („subsuoara” < lat.).
CONDENSATOR, condensatori, s. m. 1. Aparat care serveste la lichefierea unei mase de vapori in vederea recuperarii lichidului din care au provenit sau a eliminarii unor componenti volatili. 2. Sistem de doua conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statica. ◊ Condensator variabil = condensator a carui capacitate poate fi variata prin deplasarea relativa a armaturilor lui. – Din fr. condensateur.
COTONOG, -OAGA, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, schiop; p. ext. lipsit de o mana sau de un picior. – Din ucr. kuternoha.
CRAMPA, crampe, s. f. 1. Contractie involuntara, prelungita si dureroasa a unui muschi sau a unui grup muscular; colica. ◊ Crampa scriitorului = crampa a musculaturii antebratului si a mainii, care intervine in timpul scrierii; grafospasm. ♦ (La pl.) Dureri acute in stomac. 2. Unealta de otel cu un cioc ascutit, fixata intr-o coada de lemn, cu ajutorul careia se taie rocile de duritate mica si mijlocie din abataj. – Din fr. crampe.
CVADRUMAN, -A, cvadrumani, -e, adj. (Despre maimute) Care se serveste de cele patru membre ca de maini. ♦ (Substantivat, f. pl.) Maimute. – Din fr. quadrumane, lat. quadrumanus.
CRATER, cratere, s. n. 1. Deschizatura in forma de palnie la un vulcan, prin care tasnesc vapori, gaze, cenusa etc. si se revarsa lava. 2. Gaura in forma de palnie facuta de un meteorit pe suprafata pamantului. ◊ Crater lunar = adancitura rotunda de pe suprafata lunii, a carei formare poate fi pusa pe seama unei activitati vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura larga si cu doua manere, care servea la masa pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. si: crater] – Din fr. cratere.
CUMPANIRE, cumpaniri, s. f. Actiunea de a (se) cumpani si rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A tine arma) in cumpanire = (a tine arma) de mijloc (sprijinindu-si mana de sold). 2. Fig. Masura justa; chibzuiala (in vorbe sau in fapte). – V. cumpani.
CURSIV, -A, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgator, usor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imita scrisul de mana, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tiparit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus.
ANTEBRAT s. (ANAT.) (reg.) pulpa mainii.
ATROFIA vb. (MED.) a degenera, (inv. si pop.) a seca, a se usca. (I s-a ~ mana.)
ATROFIAT adj. (MED.) degenerat, (pop.) uscat, (inv. si reg.) sec. (O mana ~.)
BALUSTRADA s. parapet, parmaclac, palimar, rampa, rezematoare, mana curenta, (rar) reazem, (Transilv. si Munt.) plimba, (Transilv.) straja, (inv.) parmac. (~ la o scara.)
BANDEROLA s. brasarda. (Purta o ~ la mana.)
BATA s. 1. v. betelie. 2. banta. (~ la o camasa.) 3. (TEHN.) bateala, brat, bratara, falcea, fofeaza, lopatea, manusa, mana, speteaza. (~ la razboiul de tesut.)
BAGA vb. 1. a introduce, a pune, a vari. (~ mana in apa, cheia in broasca.) 2. a introduce, a pune, a vari. (~ vinul in damigeana, gaina in traista.) 3. a introduce, a trece, a vari. (~ ata in ac.) 4. a intra, a se introduce, a se vari. (S-a ~ in spartura din zid.) 5. v. infige. 6. v. indesa. 7. v. imbulzi. 8. v. inchide. 9. v. ascunde. 10. v. amesteca. 11. v. angaja. 12. v. angaja. 13. v. investi.
BASICA vb. a (se) urzica, (pop.) a (se) piersica, (Mold., Bucov. si Transilv.) a (se) cosi. (S-a ~ pe mana.)
BRAT s. 1. (ANAT.) mana, (inv. si reg.) branca. (A duce pe cineva de ~.) 2. (GEOGR.) ramificatie, (pop.) crac. (~ al unei ape curgatoare.) 3. (TEHN.) parghie. (~ al unei balante.) 4. (TEHN.) crac, margine, mana, maner, pervaz, speteaza, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 5. (TEHN.) chinga, coarda, speteaza, stinghie, (pop.) curmezis. (~ la podul cosului morii.) 6. v. bata. 7. (TEHN.) furca, mana, stalp, (reg.) ciocan, cujba. (~ la razboiul de tesut.)
BRATARA s. 1. (reg.) bratea, colba. (Purta o ~ cu diamante.) 2. (TEHN.) bata, bateala, brat, falcea, fofeaza, lopatea, manusa, mana, speteaza. (~ la razboiul de tesut.) 3. v. carceie. 4. (TEHN.) (reg.) bucea. (~ la surubelnita.)
BRANCA s. v. brat, buberic, erizipel, laba, manusa, membru superior, mana, rujet.
BUBITA s. (MED.) bubulita, (pop.) zgaiba, zgra-bunta. (Are o ~ pe mana.)
CALITATE s. 1. v. insusire. 2. insusire, natura. (~ unui lucru.) 3. v. valoare. 4. insusire, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 5. v. nivel. 6. v. dar. 7. (pop.) mana. (Faina de ~ a doua.) 8. titlu. (Are ~ de inginer.) 9. autoritate, cadere, competenta, drept, indreptatire, (inv.) volnicie. (Nu am ~ sa ma pronunt.) 10. v. functie.
CADEA vb. 1. a pica. (Statueta a ~ de pe etajera.) 2. v. prabusi. 3. a pica, a se prabusi, a se pravali, a se rasturna, (rar) a se poticni. (Calul a ~ la pamant.) 4. a se prabusi, a se pravali. (Apa ~ de la inaltime, formand o cascada.) 5. a scapa. (Ii ~ painea din mana.) 6. a sari. (I-au ~ patru nasturi de la haina.) 7. v. lasa. 8. a se aseza, a se asterne, a se depune, a se lasa, a pica. (A ~ bruma peste campii.) 9. a da. (A ~ o ploaie zdravana.) 10. v. apleca. 11. v. atarna. 12. a esua, a pica. (A ~ la examen.) 13. a muri, a pieri. (A ~ la datorie.) 14. a se nimeri, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sarbatoarea a ~ intr-o sambata.) 15. v. veni. 16. v. cuveni. 17. v. trebui. 18. v. putea. (Se ~ ca noi sa stam pasivi?) 19. v. reveni.
CADERE s. 1. picare. (~ a unui obiect de pe masa.) 2. v. cazatura. 3. v. prabusire. 4. daramare, naruire, picare, prabusire, pravalire, rasturnare. (~ lui la pamant in urma unei lovituri.) 5. (GEOGR.) cadere de apa v. cascada. 6. scapare. (~ a ciocanului din mana.) 7. v. lasare. 8. v. disparitie. 9. esec, insucces, nereusita, picare, (livr.) fiasco, (fam.) chix. (~ la un examen.) 10. v. calitate.
CIOCAN s. v. brat, cocean, furca, fus, mana, stalp, stiulete, tarnacop, toi.
CIUNG adj., s. ciunt, (Munt. si Ban.) ciolac, (Mold.) cas. (mana ~; om ~; un ~.)
CIUNT adj., s. ciung, (Munt. si Ban.) ciolac, (Mold.) cas. (Om ~; mana ~; un ~.)
CIUPIT adj. intepat, piscat. (mana ~.)
CASTIG s. 1. v. avantaj. 2. beneficiu, profit, venit, (prin Transilv.) mirisug, (inv.) ghelir, product, spor, (reg. fig.) mana. (~ net intr-o afacere.) 3. v. salariu. 4. afacere, avantaj, chilipir, folos, pricopseala, profit, (Transilv. si Maram.) hazna, (fam. si ir.) scofala. (Nu e nici un ~ sa...)
CLESTE s 1. v. forceps. 2. (TEHN.) (reg.) crivala, crivea, surub, teasc. (~le este o unealta de lemn a tamplarului.) 3. (TEHN.) capra, locas, matca, plasele (pl.). (~ al dulgherului.) 4. v. clestar. 5. (TEHN.) (reg.) argea, chingi (pl.), mani (pl.). (~ la teasc.) 6. (ANAT.) foarfece. (~ la rac, crab.)
CONACI vb. v. adaposti, gazdui, manea, opri, poposi, primi, trage.
CONDAC s. v. brat, crac, margine, mana, maner, pat, pervaz, speteaza.
CONDITIE s. 1. v. situatie. 2. v. clauza. 3. v. factor. 4. pozitie, situatie, stare, (inv. si pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ sociala.) 5. rang, stare, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.)
CONDUCE vb. 1. a carmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stapani, (inv. si pop.) a obladui, (inv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocarmui, a povatui. (Stefan cel Mare a ~ cu faima Moldova.) 2. v. administra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. calauzi. 7. v. indruma. 8. v. ghida. 9. v. sfatui. 10. v. insoti. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. sofa. 14. v. mana.
COTOI s. v. brat, crac, margine, manusa, mana, maner, pervaz, speteaza.
CUJBA s. v. brat, chinga, cocarla, crivac, furca, mana, stalp.
DELEGAT s. emisar, imputernicit, mesager, reprezentant, sol, trimis, (prin Transilv.) manat, (inv.) misit, rugator, solitor. (~ al unui stat strain.)
DEPLASA vb. 1. v. merge. 2. v. muta. 3. a se da, a se duce, a merge. (Se ~ cu doi pasi inapoi.) 4. v. duce. 5. a (se) clatina, a (se) clinti, a (se) misca, a (se) muta, a (se) urni, (inv. si pop.) a (se) sminti, (inv. si reg.) a (se) clati, (Mold. si Transilv.) a (se) vasca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.) 6. a duce. (A ~ lingura la gura.) 7. a misca, a muta, a plimba. (~ bomboana prin gura.) 8. v. circula. 9. v. trece. 10. a impinge, a mana. (Vantul ~ departe frunzele cazute.) 11. a aluneca. (Un strat de roci s-a ~.) 12. v. luxa. 13. v. actiona. 14. v. schimba.
DESPRINDE vb. 1. v. desparti. 2. a (se) desface. (Se prind de maini si se ~.) 3. v. dezlipi. 4. v. scoate. 5. a se elibera, a se libera, a scapa. (S-a ~ din stransoare.) 6. v. disloca. 7. (TEHN.) a (se) decrosa. (A ~ o masina electrica.)
DORMI vb. 1. a se odihni, a se repauza, (inv. si reg.) a somna, (inv.) a (se) poposi, a (se) raposa, (arg.) a soili. (Nu poate fi deranjat, acum ~.) 2. a manea. (~ peste noapte la han.)
DUCE vb. 1. v. cara. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gura.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la fata locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) misca, (inv. si reg.) a pasa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasa.) 13. v. ghida. 14. v. insoti. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mana.) 16. v. transmite. 17. a se indrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. raspandi. 20. v. desfasura. 21. v. purta. 22. a intretine, a purta. (A ~ o corespondenta vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trai, a vietui. (O ~ rau.) 26. a-i merge. (Stiu ca o ~ bine!) 27. v. sfarsi. 28. v. muri.
EXPEDIA vb. 1. a trimite, (reg.) a mana, (inv.) a porni, (grecism inv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mana. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. v. inainta.
FEMEIUSCA s. 1. (ZOOL.) femela, (inv. si reg.) m******a, m*******a, m******a. (~ sturzului.) 2. (TEHN.) m*******a, (reg.) maiut, mana, scandurita. (~ la razboiul de tesut.)
FOFEAZA s. 1. v. bata. 2. (TEHN.) cotoc, (reg.) fuscel, laturas. (~ la alergatoarea de urzit.) 3. (reg.) manusa, mana, raza. (~ la vartelnita.) 4. aripa. (~ la moara.) 5. v. sageata.
FOLOSI vb. 1. v. castiga. 2. v. beneficia. 3. v. ajuta. 4. v. prii. 5. v. aplica. 6. a (se) intrebuinta, a (se) servi, a (se) sluji, a (se) utiliza. (La ce ~ acest dispozitiv?; se ~ de ambele maini.) 7. v. circula. 8. a intrebuinta, a recurge, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, (inv. si pop.) a prinde, (reg.) a vestegalui. (Refuza sa ~ mijloace dure.) 9. v. uza. 10. v. practica. 11. v. consuma. 12. v. pierde.
FORTA s. 1. (FIZ.) (inv.) putere, putinta. 2. forta portanta v. portanta. 3. forta de munca = mana de lucru. 4. v. energie. 5. v. capacitate. 6. v. tarie. 7. putere, (inv.) sila, silnicie. (~ ostilor noastre.) 8. v. volum. 9. v. intensitate. 10. v. somitate. 11. constrangere, sila, silnicie, strangere, violenta, (livr.) servitute, (Ban.) salabarie, (inv.) nevoie, potrivnicie, silinta, silnicire, stransoare, (fig.) presiune. (Bunuri obtinute prin ~.)
FRAMANTA vb. 1. a plamadi, (reg.) a zolga, a zoli, (inv.) a soage. (A ~ aluatul.) 2. a invarti, a rasuci, a suci. (~ batista in mana.) 3. v. agita. 4. v. forfoti. 5. v. zbuciuma. 6. a se chinui, a se consuma, a se zbate, a se zbuciuma, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frasui, (fig.) a se sfarama. (Se ~ toata ziua sa...) 7. v. zvarcoli. 8. v. stradui. 9. v. ingrijora. 10. v. chinui. 11. v. obseda.
FRUPT s. mana. (~ la vite.)
FURCA s. 1. (inv.) ostie. (D**c reprezentat cu furca in mana.) 2. (Transilv.) gearman, hantarig. (Furca la fantana.) 3. v. brat. 4. v. pisc. 5. (ANAT.) furca-pieptului = (pop.) lingurea, lingurica, (reg.) lingura-pieptului. 6. (prin Mold. si Transilv.) cujeica. (Furca de tors.) 7. (pop.) furcarie. (Sezatoarea la care se toarce se numeste furca.)
GRIJA s. 1. v. ingrijorare. 2. v. prudenta. 3. atentie, vigilenta. (Manifesta multa ~.) 4. atentie, interes, preocupare, sinchiseala, sinchisire, sinchisit, (pop.) pasare, (inv., in Ban. si Transilv.) castiga. (Fara nici o ~ pentru ...) 5. v. migala. 6. v. protectie. 7. paza, seama, (fig.) mana. (I l-a dat in ~.)
HAT interj. hap! (~! a pus mana pe el.)
HADARAG s. (TEHN.) titirez, (reg.) bataius, bateala, ciocot, mana, parparita, terteleac, (prin Bucov.) scuturator. (~ la cosul morii.)
INERT adj. 1. v. mort. 2. anchilozat, intepenit, teapan. (Are o mana ~.) 3. (CHIM.) inactiv. (Substanta ~.)
IZGONI vb. 1. a alunga, a departa, a goni, a indeparta, (rar) a prigoni, a razmeri, a surghiuni, (inv. si pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (inv. si reg.) a intiri, a mana, a taia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. si Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a pafuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. si Ban.) a spranji, (Transilv. si Maram.) a tipa, (Ban. si Transilv.) a zogorni, (inv.) a lepada, a raschira, (fam.) a matrasi, (fam. fig.) a matura. (L-a ~ din casa lui.) 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.
IMPINGE vb. 1. v. imbranci. 2. v. mana. 3. v. antrena.
INHATA vb. a apuca, a insfaca, a lua, a prinde, (pop. si fam.) a capui, (pop.) a incaibara, (prin Transilv.) a agamba, (Mold. si Transilv.) a gabji, a gabui, (grecism inv.) a proftaxi, (fam. fig.) a captusi, a umfla. (A ~ o bata in mana.)
INNOPTA vb. 1. a se intuneca, (inv. si reg.) a (se) intunerici. (E tarziu, s-a ~.) 2. (pop.) a manea. (A ~ la un han.)
INTEPAT adj. 1. impuns. (Deget ~ de ac.) 2. ciupit, piscat. (mana ~ de tantari.)
JOAGAR s. (TEHN.) 1. gater. 2. beschie, ciochie. (~ul este un ferastrau cu doua manere.)
JOARDA s. jordie, varga, (pop.) stramurare, stramurarita, (reg.) japa, (inv.) stramur. (~ pentru manat vitele.)
LABA s. v. membru inferior, mana, picior.
LASA vb. 1. (pop.) a lepada. (~ ceva din mana.) 2. v. depune. 3. v. uita. 4. v. preda. 5. v. apleca. 6. v. povarni. 7. v. stramba. 8. v. trage. 9. v. cadea. 10. a cadea, a cobori, a scobori. (S-a ~ ceata.) 11. v. face. 12. v. produce. 13. v. orandui. 14. v. testa. 15. v. aproba. 16. v. ceda. 17. a ceda, a se indupleca, (fig.) a se m**a. (Sa nu te ~ cu nici un pret.) 18. v. amana. 19. v. abandona. 20. v. dezbara. 21. v. renunta. 22. v. reduce. 23. v. respinge. 24. v. bizui.
LEUCA s. (TEHN.) (reg.) manusa, mana, (Munt. si Dobr.) suian. (~ la car.)
LIBER adj. 1. (inv. si pop.) slobod. 2. v. independent. 3. autonom, (inv. si pop.) slobod, (inv.) volnic. (Teritoriu ~ din punct de vedere administrativ.) 4. (fam.) frai. (E ~ in aceasta seara.) 5. neinchis, neintemnitat, (inv. si pop.) slobod. (Un criminal inca ~.) 6. disponibil, neocupat, (inv. si pop.) slobod, (inv.) prisoselnic. (In ceasurile lui ~.) 7. v. necasatorit. 8. degajat. (Are mana ~.) 9. v. nestanjenit. 10. v. larg. 11. neinchiriat, neocupat. (O camera ~.) 12. gol, neocupat, (inv. si pop.) slobod. (In sala a ramas un scaun ~.) 13. v. vacant.
LOVIT adj. 1. v. batut. 2. ranit, (livr.) lezat, (pop.) vatamat, (Transilv.) marod, (Ban., Transilv. si Bucov.) prizarit, (inv.) plaguit. (Om usor ~ la mana.) 3. v. ciocnit. 4. batut, strivit, zdrobit, (reg.) mecit. (Fructe ~.)
LOVITURA s. 1. izbitura, (pop.) palitura, (reg.) stos, (inv.) loveala. (O ~ puternica primita de cineva.) 2. v. plesnitura. 3. v. izbitura. 4. v. zvarlitura. 5. lovitura de colt v. corner; lovitura de picior cazuta v. dropgol. 6. rana, (inv.) vatamatura. (Are o ~ usoara la mana.)
LUARE s. 1. apucare, prindere, prins. (~ obiectului cu mana.) 2. v. inhatare. 3. v. cumparare. 4. v. confiscare. 5. v. cucerire. 6. v. incasare. 7. v. obtinere. 8. luare-aminte = a) v. interes; b) v. prudenta.
mana-JIDOVULUI s. v. zmeur, zmeurar.
mana-PAMANTULUI s. v. rodul-pamantului.
mana s. 1. (BOT.) (reg.) moina-galbena. (Polenul florilor de porumb se numeste ~.) 2. (BOT.) mana-de-apa (Glyceria aquatica) = (reg.) roua-cerului. 3. frupt. (~ la vite.)
mana s. v. beneficiu, castig, miere, nectar, profit, venit.
MANIFEST s. proclamatie. (~ catre mase.)
MANSON s. 1. (Transilv.) manecar, (inv.) colceag. (Un ~ de blana pentru maini.) 2. (TEHN.) mufa. (~ la o teava.)
MAS s. (inv. si pop.) manere. (~ul cuiva peste noapte la un han.)
MANUNCHI s. 1. (pop.) mana, polog, (reg.) manusa, smoc, vasla, (prin Olt.) manuna. (~ de grau, de canepa, de iarba.) 2. v. buchet. 3. legatura. (Un ~ de nuiele.) 4. v. fascicul.
MANUSA s. 1. v. toarta, (reg.) baier. (~ a unui vas.) *2. (inv.) branca. (Vechiul instrument de tortura numit ~.) 3. v. bata. 4. (TEHN.) (reg.) cotoi, mana, stalpusor. (~ la caruta.) 5. (TEHN.) (reg.) mana, picior, popic, tepusa. (~ la sanie.)
MASALUI vb. v. manea, trage.
MASEA s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, bot, burete, ceafa, cioc, clenci, creasta, crestus, gat, nod, umar, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocalteu, ciocarlie, cocos, cui, popa. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colt, dinte. (~ la grapa.) 5. (TEHN.) (reg.) bontoc, catel, coada, manusa, mana. (~ la coasa.) 6. (TEHN.) (reg.) sistoare. (~ la joagar.) 7. (TEHN.) pana. (~ la grindeiul de la piua.) 8. (BOT.) maseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocosei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.
MIERE s. 1. (pop.) mana. (~ de albine.) 2. (BOT.) mierea-ursului = a) (Pulmonaria officinalis) cuscrisor, (rar) pulmonarita, (inv. si reg.) plamanarica, (reg.) cuscrior, cuscru, plamanare, plamanarita, plamanarita, sudoare, iarba-plu-manei; b) (Pulmonaria mollissima) plamanare, (inv. si reg.) plamanarica, (reg.) plamanarea; c) v. sambovina.
mana vb. 1. a conduce, (rar) a manui. (~ pluta, trasura, caii.) 2. a deplasa, a impinge. (Vantul ~ departe frunzele cazute.)
mana vb. v. adresa, alunga, departa, expedia, goni, izgoni, indeparta, scoate, scrie, tari, trimite.
