STENODACTILOGRAFIE s. f. Stenografiere a vorbirii cuiva, urmata de dactilografierea directa a textului (fara ca acesta sa mai fie transpus in scrierea de mana curenta). – Din fr. stenodactylographie.

BALUSTRADA s. parapet, parmaclac, palimar, rampa, rezematoare, mana curenta, (rar) reazem, (Transilv. si Munt.) plimba, (Transilv.) straja, (inv.) parmac. (~ la o scara.)

MANA s. 1. (ANAT.) membru superior, (inv. si reg.) branca. (Omul are doua ~iini si doua picioare.) 2. (ANAT.) (pop. si fam.) laba. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. brat. 4. v. palma. 5. mana de lucru v. forta de munca. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mana-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Marii. 8. mana curenta v. balustrada. 9. (TEHN.) brat, crac, margine, maner, pervaz, speteaza, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 10. v. bata. 11. (TEHN.) brat, furca, stalp, (reg.) ciocan, cujba. (~ la razboiul de tesut.)

PARMAC s. v. balustrada, grilaj, mana curenta, parapet, parmaclac, palimar, rampa, rezematoare.

PLIMBA s. v. balustrada, mana curenta, parapet, parmaclac, palimar, rampa, rezematoare.

RAMPA s. 1. platforma. (~ de lansare.) 2. balustrada, parapet, parmaclac, palimar, rezematoare, mana curenta, (rar) reazem, (Transilv. si Munt.) plimba, (Transilv.) straja, (inv.) parmac. (~ la o scara.) 3. (TEATRU) rivalta. (Actorii au iesit la ~.)

REAZEM s. v. aparator, balustrada, mana curenta, ocrotitor, parapet, parmaclac, pat, palimar, protector, rampa, rezematoare, sprijin, sprijinitor, sustinator.

REZEMATOARE s. 1. v. reazem. 2. (TEHN.) (reg.) jug. (~ la piua.) 3. (CONSTR.) balustrada, parapet, parmaclac, palimar, rampa, mana curenta, (rar) reazem, (Transilv. si Munt.) plimba, (Transilv.) straja, (inv.) parmac. (~ la o scara.) 4. spate, spatar, speteaza, (inv. si reg.) spata. (~ la un scaun.)

STRAJA s. v. aparatoare, avangarda, balustrada, bariera, escorta, garda, granicer, jandarm, mana curenta, parapet, parmaclac, patrula, palimar, plaies, rampa, rezematoare, strajer, vama.

streajca s.f. (reg.) mana curenta.

sulinar, sulinari, s.m. si sulinare, s.n. 1. (s.m.; reg.) variatate de crap de forma lunguiata; sulac. 2. (s.n.; inv. si reg.) tub de canal, pentru scurgerea apei. 3. (s.n.; inv. si reg.) copac tanar sau trunchi de copac inalt, subtire si drept. 4. (s.n.; inv. si reg.) lemn gros, drept si rotund; carambul loitrei carului sau carutei. 5. (reg.) fiecare dintre cele doua tepuse de pe coama caselor taranesti; bold, sageata, sulita, teapa. 6. (s.n.; reg.) mana curenta. 7. (s.n.; reg.) lastar dat din taietura trunchiul unei salcii.

curent s.m. 1. Deplasare a unei mase de aer cauzata de o diferenta de temperatura si de presiune. 2. Curs al apei, miscare a lichidelor in directia pantei lor. ◊ curent marin = miscare care antreneaza mase mari de apa din masa oceanelor si a marilor. 3. (Fiz.) Sarcina electrica in miscare. 4. (Mar.) Parama ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. [< fr. courant].

MASA s.f. 1. Marime caracteristica unui corp, exprimata prin catul dintre forta care se exercita asupra lui si acceleratia pe care o are acest corp. ♦ (curent) Corp solid, compact; bloc. 2. Mare multime de oameni. ◊ Mase populare = totalitatea claselor si paturilor sociale dintr-o anumita etapa istorica ale caror interese concorda cu cerintele dezvoltarii societatii. ♦ Cantitate mare. [Cf. fr. masse, it., lat. massa].

CONVECTIE s. f. 1. deplasare a unei mase de aer in sens vertical. 2. trecere prin campuri fluide a curentului electric sau a caldurii, datorita deplasarii particulelor lor componente. 3. (med.) metoda de pierdere a energiei calorice prin deplasarea aerului cald in jurul organului cutanat si inlocuirea lui cu aer rece. (< fr. convection, lat. convectio)

BIROU, birouri, s. n. 1. Masa de scris (cu sertare si compartimente pentru hartii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau incapere in care lucreaza o persoana sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fara a cunoaste realitatile, birocratic. 3. Organul executiv si conducatorul activitatii curente a unei organizatii de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizatii de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politica si organizatorica a partidului intre doua adunari plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituita ca sa-i organizeze lucrarile si sa asigure buna lor desfasurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

MAESTRU s.m. 1. Persoana deosebit de inzestrata, de talentata si de invatata; invatat, savant. ◊ Maestru al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. 2. Creator al unei scoli sau al unui curent literar ori stiintific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (In trecut) Profesor de lucru de mana, de muzica, de desen, de gimnastica; maistru (2) [in DN]. ♦ Titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ◊ Maestru de ceremonii = cel insarcinat sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

MAESTRU, -A I. s. m. f. 1. persoana cu calitati exceptionale si contributii valoroase intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei scoli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (in trecut) profesor de lucru de mana, de muzica, desen, gimnastica etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoana insarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. II. s. n. registru de contabilitate continand conturile sintetice, in care se inscriu operatiile economice si financiare grupate dupa natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lata parte a unei nave. (< it. maestro)

curent, -A I. adj. 1. (despre vorbire) curgator, fluent. 2. (despre an, luna) in curs; prezent. ◊ (fig.) care circula; obisnuit, uzual. 3. apa ~a = apa care curge de la robinet. 4. (mat.) punct ~ = punct mobil care parcurge o curba. II. s. m. 1. deplasare a unei mase de apa sau de aer intr-o anumita directie. 2. miscare orientata a particulelor incarcate cu sarcini electrice. 3. parama ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. III. s. n. ansamblu de idei, de teorii politice, stiintifice, artistice etc., rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. ♦ a se pune (sau a se tine) la ~ = a se informa. (< fr. courant)

STANG ~ga (~gi) si substantival 1) (despre unele organe sau despre parti ale corpului) Care este situat in partea unde se afla inima. Ochiul ~. mana ~ga. ◊ Nu stie ~ga ce face dreapta se spune pentru a indica o totala lipsa de coordonare. A calca cu ~gul a) a incepe in mod gresit ceva; b) a fi prost dispus. 2) Care se afla in directia mainii din aceasta parte. Aripa ~ga a cladirii. ◊ Din ~ga din directia mainii stangi. A tine ~ga a merge pe partea stanga a unui drum. (La) ~ga imprejur formula prin care se comanda cuiva o intoarcere de 180° spre stanga. A face ~ga imprejur a se intoarce si a pleca (inapoi de unde a venit). 3) (despre grupari politice, partide, curente etc.) Care, din punct de vedere politic, este radical sau mai radical decat altii. Aripa ~ga a parlamentului. /<lat. stancus

MORISCA, moristi, s. f. 1. Masina mica de vanturat grane. 2. Rasnita cu care se macina pesmet, cafea, piper etc. 3. Moara mica pusa in miscare de vant, de apa sau cu mana. 4. Jucarie care infatiseaza aripile sau roata unei mori de vant; jucarie care se invarteste in mana si produce un sunet caracteristic (folosita si pentru a speria pasarile din semanaturi). ◊ Morisca de vant = obiect de ornament, imitand aripile unei mori de vant, pus pe acoperisul caselor, care, la bataia vantului, se roteste in directia acestuia. 5. (In sintagma) Morisca hidrometrica (sau hidraulica) = instrument format dintr-un rotor, cu una sau mai multe palete, care se roteste sub actiunea curentului de apa si serveste la masurarea vitezei unui curs de apa. – Moara + suf. -isca.

CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.