PERISIP, perisipuri, s. n. Fasie ingusta de pamant pe malul marii, formata prin acumularea aluviunilor, care inchide un liman sau o laguna. – Et. nec.

KLIPPA s.f. Bloc de roca de mari dimensiuni, izolat, deosebit de rocile din jur. (cf. fr., engl. klippe < germ. Klippe = stanca in mare < oland. medie clippe = stanca in mare sau pe malul marii; panta abrupta a unei coaste stancoase < sued. klippa = a taia) [def. MDN, et. Wahrig, MW]

PLAJA s. 1. (inv.) arina. (O ~ intinsa pe malul marii.) 2. baie de soare. (Face ~ pe malul marii.)

A CULEGE culeg tranz. 1) (legume, fructe, flori etc.) A strange, rupand de pe tulpina sau de pe ramuri. ◊ ~ de pe drumuri (pe cineva) a scoate pe cineva dintr-o stare de mizerie, oferindu-i mijloace de trai. 2) fig. A obtine in urma unui efort; a dobandi; a capata. ~ multe laude. 3) A aduce, din mai multe parti, punand laolalta; a aduna; a strange. ~ pietricele de pe malul marii. 4) tipogr. (texte) A pregati pentru tipar, alegand caracterele tipografice si asezandu-le in culegar; a zetui. /<lat. colligere

MARITIM ~a (~i, ~e) 1) Care este in legatura cu marea; aflat pe malul marii. Port ~. 2) Care este influentat de mare; determinat de actiunea marii. Clima ~a. 3) Care se produce pe mare; realizat pe mare. Navigatie ~a. 4) Care tine de navigatia pe mare. Drept ~. Forta ~a. /<fr. maritime

PERISIP ~uri n. Fasie de pamant pe malul marii, formata din aluviuni, care margineste un liman sau o laguna. /Orig. nec.

RANDUNICA ~ci f. 1) Pasare migratoare insectivora, de talie mica, cu cioc scurt, cu aripi lungi si cu coada bifurcata, avand penajul negru-albastru pe spate si alb pe pantece. ◊ ~ de mare a) pasare din ordinul pescarusilor, care traieste pe malul marii si se hraneste cu pesti mici; b) peste marin, de talie medie, care se misca pe fundul apei cu ajutorul unor aripi pectorale. 2) Ultima (a cincea) panza din varful unui catarg. [G.-D. randunicii] / <lat. hirundinella

ESANCRURA s.f. 1. (Geol.) Excavatie, scobitura arcuita in malul marii. 2. (Anat.) Scobitura arcuita pe marginea unui organ. [< fr. echancrure].

FALEZA s.f. Tarm abrupt format prin actiunea de eroziune a valurilor de-a lungul tarmurilor lacustre, marine sau oceanice. ♦ Fasie ingusta de pamant, special amenajata pe malul marii pentru plimbare. [< fr. falaise].

PERISIP s.n. Fasie de pamant la malul marii care inchide un liman sau o laguna; cordon litoral; lido. [< fr. perisipe].

BUNGALOU s. n. locuinta din lemn si impletituri de trestie, cu un singur etaj si inconjurata de vegetatie. ◊ casa mica din materiale usoare, la tara sau pe malul marii, in timpul vacantelor. (< engl. bungalow)

ESANCRURA s. f. 1. excavatie arcuita in malul marii. 2. scobitura arcuita pe marginea oaselor sau a unor organe. (< fr. echancrure)

FALEZA s. f. mal inalt si abrupt format prin actiunea de eroziune a valurilor de-a lungul tarmurilor marine. ◊ fasie ingusta de pamant, special amenajata pe malul marii pentru plimbare. (< fr. falaise)

TERASA s. f. 1. constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), pentru odihna etc. ◊ platforma (acoperis plan) deasupra unei case. 2. sistem de suprafete plane, in trepte, situate in lungul cursului unui rau, la malul marii etc. ◊ suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (in parcuri sau gradini), ca loc de plimbare. ◊ portiune de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant unde sunt asezate mese pentru consumatori. (< fr. terrasse, germ. Terrasse)

PERIMARITIM, -A, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile marii. – Din fr. perimaritime.

CANAL¹ ~uri n. 1) Albie artificiala care leaga diferite cursuri sau rezervoare de apa. ~ de navigatie. ~ de irigatie. 2) (in asezarile de pe malul marilor sau al fluviilor) Artera de circulatie navigabila. 3) Portiune de mare intre doua tarmuri apropiate. /<lat. canalis, fr. canal

LITORAL¹ ~a (~i, ~e) Care tine de tarmul marii sau al oceanului; propriu malului marii sau oceanului. /<fr. littoral, lat. littoralis

TERASA ~e f. 1) Constructie deschisa la o cladire (la parter, la etaj sau pe acoperis). 2) geol. Sistem de suprafete plane, in forma de trepte, situate in lungul versantilor unui rau sau al malurilor marii. 3) Portiune de trotuar din fata unui local public, unde sunt instalate mese pentru consumatori. 4) Suprafata plana pe o portiune de teren, in parcuri si in gradini publice, amenajata pentru a servi ca loc de plimbare. [G.-D. terasei] /<fr. terasse, germ. Terrasse

TERASA s.f. 1. Constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), folosita pentru odihna etc. ♦ Platforma (care tine loc de acoperis plan) deasupra unei case. 2. (Geol.) Sistem de suprafete plane, in forma de trepte, situate in lungul cursului unui rau, al malurilor marii etc. ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (de obicei in parcuri si in gradini), care foloseste ca loc de plimbare. [< fr. terrasse].

ANSA s. f. 1. toarta de care se prinde un vas, un cos etc. 2. fir de platina sau de nichelina in forma de lat, care serveste la recoltarea sau la insamantarea microorganismelor. 3. formatie anatomica in forma de toarta. 4. depresiune profunda a liniei malurilor marii, formand un golf larg. 5. retragere a malului unui rau datorita eroziunii. (< fr. anse, lat. ansa)

PODMOL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mal, namol sau teren malos. ♦ Cantitate mare, gramada. 2. mal inalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispa. ♦ Vatra de lut pe care este cladit cuptorul in unele case taranesti. [Pl. si: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly.

DUNA ~e f. Val sau colina de nisip, format de vant pe malul unei mari sau intr-un desert. /<fr. dune

jidovina s.f. (reg.) 1. drum intre doua dealuri. 2. taietura naturala intr-un mal; naruitura, surpatura de mal. 3. movila mare de pamant din vechime; magura, m*****n.

AVULSIUNE s. f. Rupere de catre ape a unei bucati (mari) de mal din pamantul apartinand unui proprietar si alipirea acestuia la pamantul altui proprietar riveran. [Pr.: -si-u-] – Fr. avulsion.

mal, maluri, s. n. 1. Margine (ingusta) de pamant situata (in panta) de-a lungul unei ape; tarm; p. ext. regiune de langa o apa. ◊ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfarsit, a o scoate la capat. A se ineca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai cand telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui rau, a unui sant, a unei gropi. ♦ Rapa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamant mai putin inalta decat dealul, avand coastele cu povarnisuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cat un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. mall „munte”.

TARM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (inv.) pristaniste, vad. (A petrecut vacanta pe ~ul marii Negre.) 2. coasta, mal. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

coasta (oa dift.) f., pl. e (lat. cŏsta, it. pv. pg. costa, fr. cote, sp. cuesta). Os lat si indoit care formeaza partile laterale ale peptului [!]: a te culca pe o coasta, ii numeri coastele de slav ce e. Povirnisu unui deal: calu paste pe o coasta. Lature: vapor izbit in coasta. mal, tarm de mare: pe coastele Italii. Baterie de coasta, tunuri pe malu marii.

COASTA, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, inguste si arcuite, articulate in spate de coloana vertebrala, iar in fata de stern, care alcatuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poti numara coastele sau ii numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pantece, a avea coastele lipite = a fi foarte flamand, a fi mort de foame. 2. Partea laterala a corpului omenesc, de la umeri pana la coapse; partea analoaga a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva in coaste = a se simti stingherit in actiuni de prezenta permanenta (si indiscreta) a cuiva. A pune (cuiva) sula in coasta = a obliga (pe cineva) sa faca (fara intarziere) un lucru neplacut (si greu). ♦ Latura. ◊ Loc. adv. Pe o coasta = pe o parte, intr-o dunga. ♦ Fiecare dintre grinzile care formeaza osatura transversala, de rezistenta, a bordajului unei nave. 3. Panta. 4. mal, tarm (al unei mari). 5. (Iesit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

GHIOL, ghioluri, s. n. Lac sau balta (mare) cu fundul plin de mal. – Din tc. gol.

LAC¹, lacuri, s. n. Intindere mai mare de apa statatoare, inchisa intre maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un rau. ◊ Lac de acumulare = lac (artificial) situat in amonte de o hidrocentrala, care constituie rezerva de apa necesara producerii energiei. ◊ Expr. A sari (sau a cadea, a da etc.) din lac in put = a da de un rau mai mare, incercand sa scape de un alt rau. ♦ Fig. Cantitate mare de apa sau de alt lichid. – Lat. lacus.

CORMORAN (‹ fr.) s. m. Gen de pasari acvatice, bune inotatoare si scufundatoare, care traiesc pe coastele marilor, prin balti si pe malurile riurilor inconjurate de vegetatie; au ciocul terminat cu un cirlig, git lung, coada rotunjita formata din pene rigide; mari consumatoare de peste. In China si Japonia sint dresati in vederea pescuitului. In Rominia se intilnesc in Delta Dunarii: c. mare (Phalacrocorax carbo), cu guler de pene cafeniu; c. mic (Ph. pigmaeus), c. motat (Ph. aristotelis).

ZATOACA, zatoace, s. f. (Reg.) Brat de fluviu intre malul apei si un ostrov mai mare. – Din bg. zatok.

FALEZA, faleze, s. f. 1. mal inalt si abrupt al unei mari sau al unui lac. 2. Fasie de teren special amenajata pentru plimbare de-a lungul unei faleze (1). – Din fr. falaise.

SUGERE, sugeri, s. f. 1. (Rar) Actiunea de a suge si rezultatul ei; supt. 2. Atractie a unei nave spre mal sau spre o nava mai mare care trece prin apropiere, datorita variatiilor de presiune create la viteze mari in vecinatatea bordurilor. – V. suge.

NAMOL ~uri n. 1) Depunere formata din particule de substante minerale si vegetale pe fundul unui bazin de apa (rau, lac, mare etc.), avand uneori proprietati terapeutice; mal. ◊ A face bai de ~ a-si unge corpul cu namol pentru a se trata de unele boli. 2) fig. rar Cantitate mare de ceva. /<ucr. namil, ~olu

PLAJA ~e s.f. Portiune de teren de pe malul unei ape, in special al marii, acoperita cu nisip, unde se fac bai de soare. [G.-D. plajei] /<fr. plage

NAVOLOACA, navoloace, s. f. (Reg.) 1. Loc de pe care s-a taiat porumbul si unde se seamana grau de toamna, fara sa se mai are. ♦ Livada pe malul unui rau. 2. Tarm inalt al marii. – Ucr. navolok.

ZATOACA, zatoace, s. f. (Reg.) Brat de fluviu intre malul apei si un ostrov mai mare. – Bg. zatok.

BISTRET, com. in jud. Dolj, pe malul L. Bistret; 5.204 loc. (1991). Cherhana. Doua asezari getice (sec. 6 i. Hr.) si mare castru roman de pamint, situat pe malul Dunarii (sec. 2-3).

VAD, vaduri, s. n. 1. Loc situat pe cursul unui rau, unde malul e jos si apa putin adanca, permitand trecerea prin apa de pe un mal pe altul. ♦ P. gener. Albie, matca (a unei ape curgatoare). ♦ Canal de irigatie, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p. ext. loc de scapare, de salvare. 2. Tarm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat in apropierea unei mari cai de comunicatie, care asigura unui negustor o clientela numeroasa; p. ext. sursa buna de castig. – Lat. vadum.

LIMAN s. (GEOGR.) litoral, mal, margine, tarm, (inv.) pristaniste, vad. (Pe ~ul marii Negre.)

DELTA s.f. Portiune de pamant de forma triunghiulara, cuprinsa intre bratele unui fluviu si rezultata din depunerile de mal si de nisip la varsarea acestuia in mare. [< fr., it. delta, cf. delta (Δ, δ) – litera a alfabetului grecesc].

INUNDATIE, inundatii, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei portiuni de uscat cu o mare cantitate de apa (provenita din revarsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa raurilor sau a fluviilor revarsata peste maluri, datorita cresterii debitului de apa in urma topirii bruste a zapezilor sau a abundentei ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.

RADINA, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de radacini si de crengi de copaci care atarna de pe mal in apa sau plutesc pe apa. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se aduna pestii. 3. Retea cu ochiuri mari care se monteaza la setcile de prins peste. – Din scr., rus. redina.

GRIND ~uri n. Fasie de teren mai ridicata, formata de-a lungul malurilor unui rau, al tarmurilor marine sau la varsarea marilor fluvii in mari din depuneri aluvionare. /<sl. grendu

TRESTIE ~i f. Planta erbacee cu tulpina lemnoasa, cilindrica, cu frunze de culoare verde-albastruie si flori verzi-galbui, cu pete violete. ◊ ~-de-zahar planta cultivata in tarile calde pentru sucul dulce din care se fabrica zahar. ~ mica (sau noduroasa) trestie cu flori verzi-deschise, violete sau purpurii, care creste pe malul raurilor, prin fanaturi si la marginea padurii. ~ de mare, ~ spaniola planta inrudita cu palmierul, cu tulpina inalta, subtire si flexibila, din care se fac bastoane, vergi si impletituri. [G.-D. trestiei; Sil. -ti-e] /<sl. tresti

A SE VARSA se varsa intranz. 1) (despre ape curgatoare) A-si duce apele intr-un alt rau, in mare etc. 2) A iesi din albie; a trece peste maluri; a irupe; a se revarsa. /<lat. versare

PALPLANSA, palplanse, s. f. Element de constructie din lemn, otel sau beton, de forma unei grinzi cu lungime mare, folosit la executarea unor pereti care sustin sapaturile, sprijina malurile inalte etc. – Din fr. palplanche.

PLAJA, plaje, s. f. 1. Portiune de teren, acoperita cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lina dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac bai de soare. ◊ Expr. A face plaja = a face bai de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele doua regiuni luminoase ale fotometrelor de comparatie, ale caror luminozitati trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.

BARA, bare, s. f. 1. Drug de metal (care urmeaza sa fie prelucrat). ♦ Bucata de lemn sau de metal, de lungime si grosime variabila, avand diferite intrebuintari. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-un sul de metal fixat pe doi stalpi. 3. Bariera care desparte, la instantele judecatoresti, pe judecatori de avocati si impricinati; p. ext. locul de unde se pledeaza in fata instantei. 4. Semn grafic in forma unei linii verticale sau orizontale, folosit ca element de separare in interiorul unui text; (Muz.) semn in forma de linie verticala, intrebuintat la separarea masurilor pe portativ. 5. Ridicatura a fundului marii la gura unui fluviu, formata prin ingramadirea nisipului sau a malului. 6. Valul care urca de la gura unui fluviu spre amonte o data cu fluxul, la marile cu maree importanta. – Fr. barre.

Achelous 1. Cel mai mare riu al Greciei, situat in Aetolia. Izvora din muntii Pindului si se varsa in marea Ionica. 2. Zeul apei cu acelasi nume. Era fiul lui Oceanus si al lui Tethys si cel mai mare dintre alti trei mii de frati-riuri. Era de asemenea, considerat parintele sirenelor. Achelous a intrat in ciclul lui Heracles: metamorfozindu-se in taur, a luptat cu eroul pentru mina Deianirei, fiica lui Oeneus. A fost insa invins de Heracles, care i-a rupt, in lupta, un corn. Dupa unele versiuni, acest corn a fost transformat mai tirziu de catre naiade in Cornul Abundentei. Tot de figura lui Achelous este legata si existenta insulelor Echinade, situate in marea Ionica. Legenda spune ca patru nimfe aduceau sacrificii zeilor pe malul riului Achelous. Uitind sa-l invoce si pe zeul riului, acesta, minios, le-a metamorfozat in insule.

CROCODIL s.m. 1. Reptila sauriana amfibie, foarte mare, care traieste pe langa fluviile din tarile tropicale (in special pe malurile Nilului). ◊ (Fam.) Lacrimi de crocodil = plans prefacut, ipocrit. 2. Dispozitiv de comanda automata pentru semnalizarea, pe locomotiva unui tren in mers, a pozitiei semnalelor de acoperire a liniei. 3. Clema folosita pentru legaturi electrice provizorii. [Cf. fr. crocodile, lat. crocodilus].

DELTA, delte, s. f. Forma de relief rezultata din depunerea de mal si de nisip la varsarea unei ape curgatoare intr-un lac, in mare sau in ocean, pe un teren cu panta lina, in conditiile lipsei mareelor si a actiunii curentilor litorali. – Din fr. delta.

INUNDA, inund, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A iesi din matca si a se revarsa peste maluri; a acoperi o intindere de pamant (revarsandu-se peste maluri); a se revarsa, a ineca, a potopi; p. ext. a patrunde in cantitate mare intr-o sonda petroliera, intr-o mina, intr-o locuinta. 2. A face sa patrunda o cantitate de apa intr-un strat petrolifer, pentru a produce marirea presiunii interne a zacamantului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumina etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundenta; a napadi, a uda; a coplesi. – Din fr. inonder, lat. inundare.

SOBOLAN ~i m. Mamifer rozator asemanator cu soarecele, dar de talie mai mare, care traieste in preajma caselor aducand daune mari omului; guzgan. ◊ ~-de-apa specie de sobolan cu blana rosiatica, care traieste pe malul apelor. /sobol + suf. ~an

JURILOVCA, com. in jud. Tulcea, pe malurile lacurilor Golovita si Razim; 5.407 loc. (1998). Expl. de calcar. Centru piscicol cu cherhanale de mare capacitate. Pe promontoriul din SV L. Razim (Capul Dolojman) au fost descoperite urmele unei cetati grecesti (sf. sec. 7 i. Hr.) identificata ipotetic cu asezarea greco-romana Argamum, mentionata documentar in sec. 6 i. Hr. intre 1983 si 1996, com. J. s-a numit Unirea.

POLICHET, polichete, s. n. (La pl.) Clasa de viermi inelati caracterizati prin parapode bine dezvoltate, prevazute cu un numar mare de pori, si care se tarasc pe fundul apelor marine sau se afunda in mal si nisip; (si la sg.) vierme inelat care face parte din aceasta clasa. [Var.: policheta s. f.] – Din lat. polychaeta, fr. polychetes.

PLAJA s.f. 1. Tarm jos de mare acoperit cu nisip fin, pe care se fac bai de soare; orice loc pe malul unei ape unde se fac bai de soare. ◊ A face plaja = a face bai de soare. 2. (Telec.) Plaja de modulatie = domeniu de modulatie. [< fr. plage].

BARA s.f. Drug de metal (destinat prelucrarii). ♦ Piesa de metal sau de lemn, de dimensiuni variabile, folosita in constructii sau in dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ♦ Sut in stalpul portii de fotbal. ◊ A da in bara = (argotic) a gresi, a rata. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si impricinati; (p. ext.) locul de unde se pledeaza in fata justitiei. 4. (Herald.) Figura diagonala care reuneste unghiul stang de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. Linie verticala sau oblica, folosita ca element de separare intr-un text. ♦ Linie verticala care separa masurile unui portativ. ♦ Ridicatura de metal liniara dispusa transversal pe tastiera unor instrumente cu coarde ciupite, indicand locurile in care se pot produce sunetele de o anumita inaltime. 6. Ingramadire de nisip, de mal etc. la gura unui rau sau a unui fluviu care se varsa intr-o mare fara flux si reflux. 7. (Fig.; med.) Senzatie apasatoare, de compresiune asupra unui organ. [< fr. barre].

SAPROPEL, sapropeluri, s. n. mal bogat in substante organice aflate in diferite stadii de descompunere, format in ape sarace in oxigen (mari, lagune, lacuri), si care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel.

SAPROPEL s.n. Namol format in lagune si in mari din planctonul care a trait in apele acestora. [Pl. -luri. / < germ. Sapropel, cf. gr. sapros – putred, pelos – mal].

SOBOLAN, sobolani, s. m. Mamifer rozator omnivor din familia muridelor, mai mare decat soarecele, cu coada lunga acoperita cu solzi in forma de inele, care traieste in jurul locuintelor, hambarelor, depozitelor etc., provocand mari stricaciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Sobolan negru (sau de casa) = sobolan care traieste in camari, in poduri etc., produce mari pagube si transmite diferite boli infectioase (Rattus rattus). Sobolan de apa = sobolan de culoare roscata, care traieste pe malul apelor (Arvicola terrestris). Sobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.

podmol (pomnol), podmoluri si podmoale, s.n. 1. (pop.) mal inalt, abrupt; teren ros de ape. 2. (pop.) aluviune, mal, namol adus de ape; teren malos, noroios. 3. (pop.; in loc. adv. ) cu podmolul = de-a rostogolul. 4. (pop.) cantitate mare, gramada; multime. 5. (pop.; adv.) in numar mare, cu gramada; in forma de gramada. 6. (reg.) prispa de pamant. 7. (reg.) prag de pamant imprejurul casei taranesti. 8. (reg.) brau de zid. 9. (reg.) vatra de lut sau de caramida pe care este cladit cuptorul la unele case taranesti. 10. (reg.) firida. 11. (reg.; adv.) in numar mare, cu gramada; in forma de gramada.

SCORBURA, scorburi, s. f. 1. Scobitura (mare) in trunchiul unui copac putrezit pe dinauntru; p. ext. trunchi de copac gaunos, putrezit. 2. Gaura, vagauna mica intr-un mal, in stanca etc.; pestera; p. gener. cavitate, gaura, scobitura. – Et. nec.

SCOICA, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluste care au corpul moale, ocrotit de doua valve calcaroase, de obicei cenusii, care formeaza scheletul extern al animalului. ◊ Scoica de rau = gen de scoici comestibile care traiesc pe sub malurile adanci ale raurilor (Unio); molusca din acest gen. Scoica de balta (sau de lac) = gen de scoici comestibile care traiesc de obicei in malul apelor statatoare sau cu un curs linistit (Anodonta); molusca din acest gen. Scoica de margaritar (sau de perle de mare) = scoica din Oceanul Indian si Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperis (de sticla) in forma unei cochilii de scoica (1) sau in forma de evantai, construit la intrarea intr-o cladire. 4. Excrescenta osoasa care se formeaza pe chisita sau pe coroana copitei calului si care face ca animalul sa schiopateze. 5. (La armele de vanatoare) Adancitura inchizatorului, in care este insurubat percutorul. – Din sl. skolika.

BIEL 1. (fr. BIENNE, germ. BIERLER SEE) Lac in NV Elvetiei, in M-tii Jura; 41,1 km²; lungime max.: 16,1 km; latime: 1,6-4,8 km. Pe malul lacului, orasul Biel. Turism. 2. Oras in NV Elvetiei (Berna), in N lacului omonim; 81,9 mii loc. (1987). Nod de c. f. mare centru al ind. ceasurilor. Ind. constr. de masini si a hirtiei. Centru turistic.

BALTAG, Cezar (1939-1997, n. malinesti, Basarabia), scriitor roman. Poezie a devenirii si initierii, construita prin absorbirea si retrairea marilor simboluri si mituri universale si pe o experienta de cunoastere si soteriologie crestina („Rasfringeri”, „Madona din dud”, „Unicorn in oglinda”, „Dialog la mal”, „Euridice si umbra”). Eseuri; traduceri din Mircea Eliade si C.G. Jung.

POPP, Aurel (1879-1960, n. Cauas, jud. Satul mare), pictor, grafician si sculptor roman. Compozitii istorice in care pastreaza reminiscente academice („Inmormantarea proletariatului”, „Dupa batalie”, „Horea, Closca si Crisan”) si peisaje („malul Sasarului la Baia Sprie”) de tendinta expresionista. Lucrari de sculptura si arta decorativa.

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe litoralul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ Loc din cursul unui rau, cu apa domoala si adanca, unde pot ierna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – Rus, ucr. zaton.

PRAPASTIE ~astii f. Rapa foarte adanca cu maluri priporoase; hau; genune; abis. ◊ A fi pe (sau la) marginea ~astiei a se afla intr-o situatie foarte critica; a fi in fata unei primejdii mari. A spune (sau a vorbi) ~astii a) a spune prostii sau minciuni gogonate; b) a spune lucruri infricosatoare. [G.-D. prapastiei; Sil. -ti-e] /<sl. propasti

1) adinc, -a adj., pl. f. i (lat. aduncus, incovoiat, d. uncus, cirlig). Cu fundu departat de suprafata, de margine, de intrare (profund): apa, fintina, padure adinca. Care patrunde adinc: rana adinca. Fig. mare, intens: noapte, durere, ignoranta, liniste adinca. Greu de patruns: mister adinc. Foarte patrunzator: ochi, spirit, cugetator, politic adinc. Inchinaciune adinca, facuta inchinindu-te foarte jos. Adinci batrinete, lungi batrinete. S. m. Adincime, fund: In adincu marilor, codrilor. Fig. A dori din adincu sufletului, a suspina din adincu inimii. La adinc, unde e apa adinca, la larg, in largu apei, departe de mal. Adv. Pina in adinc: cutitu a patruns adinc, adinc intristat.

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe tarmul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ Loc din cursul unui rau cu apa domoala si adanca, unde se pot adaposti iarna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – Din rus., ucr. zaton.

ciocirlie f. (imit. dupa cintecu acestei pasari, dupa cum se vede si din ardelenescu tirloi si tirlug, ciocirlie, si din bg. cevruliga c******a, cuculiga, dan. skovlarken, sued. skoglarken, supt infl. lui ciocielan. V. ciricai si sofrac. Cp. Bern. 1, 157 si 164). O pasare calatoare inrudita cu ciocirlanu, dar fara mot (alauda arvensis). Nu se pune pe copaci si are obicei sa zboare sus si sa cinte tinindu-se pe loc in aer. (Este si varietatea alauda arborea, mai mica, si melanocorypha [calandra, tatarica s. a.], mai mare). Est. Un fel de hora si melodia ei (V. tril). Ramura de vita taiata cu o bucata din ramura mai mare si rasadita ca sa se prinda. Tarus care e legat de un palimar (funie), iar acesta de pluta si pe care un plutas il infige in mal cind vrea sa opreasca pluta din mers.

LIMAN ~uri n. 1) Fasie de pamant situata de-a lungul unei ape; tarm; mal. ◊ A iesi la ~ a) a iesi la mal; b) a scapa dintr-o incurcatura. 2) Loc de adapost; refugiu; azil. ◊ A ajunge la ~ a atinge scopul urmarit. 3) Loc in cursul inferior al unui fluviu, separat de mare printr-o duna de nisip, care comunica cu marea prin una sau mai multe guri. /<turc. liman

suc¹, sucuri, s.n. 1. (inv.; reg.) unitate de masura a lungimii, egala cu a sasea parte dintr-un stanjen; picior. 2. (reg.; in forma: suh) compas folosit in zidarie. 3. (reg.; in forma: suh) papuc. 4. (reg.) intaritura care se face la malul unui rau, pentru a nu se surpa din cauza apei. 5. (reg.) masura de lungime folosita de tesatoare. 6. (reg.) masura de lungime de aproximativ 15-16 cm. 7. (reg.) masura de lungime egala cu lungimea degetului mare.

NAMOL, namoluri, s. n. Sediment moale alcatuit din particule fine, de culoare inchisa, cu miros caracteristic si uneori cu proprietati radioactive, depus pe fundul bazinelor acvatice, mai ales al apelor statatoare, sau ramas dupa inundatie la malul unui rau; mal; p. ext. noroi. ◊ Expr. A face (bai de) namol = a-si unge corpul cu un strat de namol in scopuri curative. ♦ Fig. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Cantitate, volum mare din ceva. [Var.: (pop.) nomol s. n.] – Din ucr. namil, -olu.

BOURGET [burje], cel mai mare lac din Franta, situat la 231 m alt., intr-o reg. muntoasa calcaroasa din Alpi, la N de orasul Chambery; 44 km². Ad. max.: 145 m. Comunica cu Ronul prin canalul Savieres, lung de 4 km. Pe malul sau se afla statiunea climaterica Aix-les-Bains.

CHILIA, oras in Delta Dunarii, pe malul stg. al bratului cu acelasi nume al Dunarii; 24,3 mii loc. (1980). Vestigiile cetatii medievale; Biserica Sf. Nicolae (1648), ctitorita de Vasile Lupu, cu o frumoasa pisanie sculptata in piatra cu stema Moldovei. Veche asezare, cu un important rol comercial, a fost transformata, in 1479, de Stefan cel mare intr-o ampla si puternica cetate: in 1484 a fost cucerita de turci. Prin Pacea de la Bucuresti, incheiata in urma Razboiului Ruso-Turc (1806-1812), C. impreuna cu Basarabia, a fost anexata de Rusia; intre 1918 si 1940, a facut parte din statul roman. In 1940, in urma notelor ultimative sovietice, a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata romana (1941), orasul a fost din nou ocupat de trupele sovietice (1944) si reanexat de U.R.S.S.

REVARSA, revars, vb. I. Refl. (Despre ape curgatoare; la pers. 3) A se varsa peste maluri, a iesi din albie, a inunda. ♦ A curge din belsug. ♦ Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre parti ale lui) A atarna de prea multa grasime, a se lasa de prea multa grasime. 2. Refl. (Despre oameni, vehicule etc.) A se raspandi, a se imprastia in numar mare; a impanzi. 3. Refl. (Despre lumina, caldura, mirosuri) A se imprastia, a se raspandi; a se difuza. ◊ Expr. A se revarsa zorile (sau zori de ziua) sau a se revarsa de ziua = a se lumina de ziua, a se ivi zorile. 4. Tranz. (Pop.) A asterne in cantitate mare peste ceva; a imprastia, a presara din belsug. – Lat. reversare.

CEAHLAU 1. Masiv muntos, situat in Carpatii Orientali, intre Valea Bistritei la E, a Bistricioarei la N si a Bicazului la S. Este alcatuit in special din conglomerate, care dau in relief forme pitoresti (abrupturi, turnuri, colti). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolasu mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Caciula Dorobantului, Turnul lui Budu, cabane, la poale statiunea Durau s.a.). Rezervatie complexa (4.073 ha) declarata in 1990 parc national, cu numeroase endemisme carpatice (coada soricelului, garofita de munte, vulturica etc.), raritati floristice (vulturica de Pojorita, ghintura s.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colti, tisa etc.) si unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din tara, cunoscute si sub denumirea de zada, „stejarul muntilor” sau „crin”, de unde si denumirea rezervatiei naturale „Polita cu Crini”. 2. Com. in jud. Neamt, la poalele masivului Ceahlau, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. In apropiere, statiune arheologica din Paleoliticul mijlociu si tirziu.