gilma (galme), s. f. – 1. Colina, dimb, coasta. – 2. Umflatura, gilca. – 3. Tont, prost. – Var. hilma, holm, halm, hilm. Sl. chlumu „colina” (DAR). Sensul al doilea pare propriu si sl.; ultimul este poate rezultatul unei confuzii cu bg. glamav „tont”. Der. hilmos (var. homuros), adj. (abrupt, accidentat); hilmui, vb. (a ingramadi); ghelmea, s. f. (mal abrupt); dilm, s. n. (mal abrupt), rezultat din incrucisarea cu dimb.

malUROS², -OASA, malurosi, -oase, adj. Cu maluri abrupte, cu coaste repezi; rapos, priporos. – mal + suf. -os.

FIORD, fiorduri, s. n. Golf maritim ingust, sinuos si intrat adanc in uscat, cu maluri abrupte si inalte. [Pr.: fi-ord] – Din fr. fjord.

malUROS ~oasa (~osi, ~oase) Care are maluri abrupte. /mal + suf. ~os

PODMOL ~uri n. pop. 1) Material (format din namol, nisip, pietris etc.) adus de apa; aluviune. 2) mal abrupt sapat de apa. 3) Platforma ingusta de pamant, lipita cu lut, facuta de-a lungul peretelui din fata (sau si ai celor laterali) al unei case taranesti; prispa. 4) Vatra pe care se cladeste cuptorul la unele case taranesti. /<bulg. podmal, ung. podmaly

FIORD s.n. Golf marin adanc si stramt, cu maluri abrupte, care se intalneste mai ales pe coasta de apus a Norvegiei. [Pron. fi-ord. / < fr. fiord, fjord, norv. fjord].

FIORD s. n. golf maritim ingust si adanc, cu maluri abrupte. (< fr. fiord)

PODMOL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mal, namol sau teren malos. ♦ Cantitate mare, gramada. 2. mal inalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispa. ♦ Vatra de lut pe care este cladit cuptorul in unele case taranesti. [Pl. si: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly.

podmol (pomnol), podmoluri si podmoale, s.n. 1. (pop.) mal inalt, abrupt; teren ros de ape. 2. (pop.) aluviune, mal, namol adus de ape; teren malos, noroios. 3. (pop.; in loc. adv. ) cu podmolul = de-a rostogolul. 4. (pop.) cantitate mare, gramada; multime. 5. (pop.; adv.) in numar mare, cu gramada; in forma de gramada. 6. (reg.) prispa de pamant. 7. (reg.) prag de pamant imprejurul casei taranesti. 8. (reg.) brau de zid. 9. (reg.) vatra de lut sau de caramida pe care este cladit cuptorul la unele case taranesti. 10. (reg.) firida. 11. (reg.; adv.) in numar mare, cu gramada; in forma de gramada.

priboi¹, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. bat de batut icrele de peste. 3. planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii si albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia dupa care se executa acest dans. 5. (reg.) unealta cu care se fac gauri in pamant pentru semanatul porumbului sau pentru introducerea stalpilor gardului. 6. pana pentru despicat lemnele. 7. piron gros si scurt batut in bustean, pentru a fi carat. 8. ciur din sarma pentru curatatul de pielita al icrelor de morun. 9. (reg.) solutie de pilitura de sulfat de cupru dizolvata in apa, folosita pentru vindecarea fracturilor. 10. (inv. si reg.) coasta foarte inclinata; deal noroios. 11. (reg.) stanca abrupta pe malul unei ape curgatoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgatoare izbit de valuri; priboina.

mal, maluri, s. n. 1. Margine (ingusta) de pamant situata (in panta) de-a lungul unei ape; tarm; p. ext. regiune de langa o apa. ◊ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfarsit, a o scoate la capat. A se ineca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai cand telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui rau, a unui sant, a unei gropi. ♦ Rapa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamant mai putin inalta decat dealul, avand coastele cu povarnisuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cat un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. mall „munte”.

VIROAGA, viroage, s. f. Vale mica, rapoasa, mocirloasa, formata de ploi si de inundatii sau prin parasirea albiei de catre un rau; albia unui torent, cu malurile adanci si abrupte. – Et. nec.

FALEZA, faleze, s. f. 1. mal inalt si abrupt al unei mari sau al unui lac. 2. Fasie de teren special amenajata pentru plimbare de-a lungul unei faleze (1). – Din fr. falaise.

KLIPPA s.f. Bloc de roca de mari dimensiuni, izolat, deosebit de rocile din jur. (cf. fr., engl. klippe < germ. Klippe = stanca in mare < oland. medie clippe = stanca in mare sau pe malul marii; panta abrupta a unei coaste stancoase < sued. klippa = a taia) [def. MDN, et. Wahrig, MW]

FIORD ~uri n. Golf marin sinuos si ingust, cu maluri inalte si abrupte, care patrunde adanc in interiorul uscatului. [Sil. fi-ord] /<fr. fiord

FALEZA s. f. mal inalt si abrupt format prin actiunea de eroziune a valurilor de-a lungul tarmurilor marine. ◊ fasie ingusta de pamant, special amenajata pe malul marii pentru plimbare. (< fr. falaise)

ESCARPAT, -A adj. (despre un mal, un drum etc.) abrupt, povarnit, inclinat. (< fr. escarpe)

abrupt ~ta (~ti, ~te) 1) (despre maluri, povarnisuri) Care este in panta foarte inclinata; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legatura intre idei. [Sil. ab-rupt] /<lat. abruptus, fr. abrupt

starmina, starmini, s.f. 1. (inv. si reg.) deal stancos, stirmnic; stanca cu coaste inalte si abrupte; prapastie, rapa. 2. (reg.; in forma: strimina) scobitura, adancitura in malul unei ape, in care se aduna pestii. 3. (reg.) baltoaca. 4. (reg.) teren imbibat cu apa; teren mlastinos. 5. (reg.; in forma: starmina) localitate deluroasa, paduroasa si prapastioasa. 6. (reg.; in forma: starnim) padure deasa si neumblata. 7. (reg.) drum cu multe coaste.

FALEZA s.f. Tarm abrupt format prin actiunea de eroziune a valurilor de-a lungul tarmurilor lacustre, marine sau oceanice. ♦ Fasie ingusta de pamant, special amenajata pe malul marii pentru plimbare. [< fr. falaise].

tarm (-muri), s. n. – mal, coasta, riviera. – Var. inv. tarmure. Lat. termen (Lambrior, Rom., VII, 92; REW 8665; Puscariu, Dacor., VIII, 306). Modificarea se datoreaza unei var. *termonem (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 306), ipoteza improbabila; unui acuz. vulgar terminem (Ascoli, Arch. glott., II, 430), ipoteza insuficienta; unui dim. *termulus › tarmur (Puscariu 1715; cf. Puscariu, Lr., 248); sau mai probabil pl. termina asimilat cu pl. in *ǒra › -uri prin intermediul unei asimilari n › r. Forma moderna este un sing. regresiv, dupa pl. tamuri (Byck-Graur 28). Der. tarmuri, vb. (a limita); netarmurit, adj. (infinit, fara limite); tarmuros, adj. (stincos, abrupt).

CEAHLAU 1. Masiv muntos, situat in Carpatii Orientali, intre Valea Bistritei la E, a Bistricioarei la N si a Bicazului la S. Este alcatuit in special din conglomerate, care dau in relief forme pitoresti (abrupturi, turnuri, colti). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolasu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Caciula Dorobantului, Turnul lui Budu, cabane, la poale statiunea Durau s.a.). Rezervatie complexa (4.073 ha) declarata in 1990 parc national, cu numeroase endemisme carpatice (coada soricelului, garofita de munte, vulturica etc.), raritati floristice (vulturica de Pojorita, ghintura s.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colti, tisa etc.) si unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din tara, cunoscute si sub denumirea de zada, „stejarul muntilor” sau „crin”, de unde si denumirea rezervatiei naturale „Polita cu Crini”. 2. Com. in jud. Neamt, la poalele masivului Ceahlau, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. In apropiere, statiune arheologica din Paleoliticul mijlociu si tirziu.