INTERVOCALIC, -A, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se afla intre doua vocale, dintre doua vocale. – Din fr. intervocalique.

APOGIATURA, apogiaturi, s. f. Ornament melodic care consta dintr-unul sau mai multe sunete secundare care preceda sunetul principal (aflat la alta inaltime). [Pr.: -gi-a-] – Din it. appoggiatura.

DIATONICA, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (in sintagma) Gama diatonica = succesiune naturala de mai multe sunete muzicale aflate la distanta de tonuri si semitonuri. 2. S. f. Structura melodica formata din tonuri si semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus.

SUNET, sunete, s. n. 1. V******e a particulelor unui mediu elastic care poate fi inregistrata de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecventa audio care insoteste imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persista dupa ce o sursa sonora inceteaza sa emita, prelungind sunetul initial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a carui frecventa variaza periodic in jurul unei valori medii, folosit in masuratori electroacustice. 2. V******e muzicala. ♦ Anuntare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Rasunet; ecou. ♦ Valva, galagie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulatie. – Lat. sonitus.

CROMATISM s. n. 1. Proprietate a razelor albe de a se descompune in raze de culori diferite. ♦ Aberatie cromatica. 2. Succesiune de mai multe sunete aliate la distanta de un semiton; structura melodica in care predomina intervale de semiton. – Din fr. chromatisme.

SILABA ~e f. Unitate fonetica minima a lantului vorbirii, alcatuita din unul sau mai multe sunete, care se pronunta printr-un singur efort expirator. ◊ ~ deschisa silaba care se termina intr-o vocala. ~ inchisa silaba care se termina intr-o consoana. /<lat. syllaba, fr. syllabe

TIRADA s.f. 1. Fragment dintr-un discurs in care oratorul dezvolta pe larg o singura teza, o idee etc. 2. Fragment de larga intindere dintr-o opera dramatica, spus fara intrerupere de unul dintre eroi; (p. ext.) expunere plina de lucruri comune debitate pe nerasuflate. ♦ (Muz.) Pasaj in forma de gama sau apogiatura compusa din mai multe sunete. [< fr. tirade, cf. it. tirata].

SILABA s.f. Parte dintr-un cuvant alcatuita dintr-unul sau din mai multe sunete, care se rosteste intr-o singura emisiune a vocii. [Cf. lat. syllaba, gr. syllabe].

APOGIATURA s. f. (muz.) ornament melodic din unul sau mai multe sunete, executate prin scurtarea duratei normale a notei precedente. (< it. appoggiatura)

MELISMA s. f. ornament in muzica vocala cuprinzand pe o singura silaba mai multe sunete alaturate unui sunet principal; infloritura melodica. (< it. melisma, fr. melisme)

TIRADA s. f. 1. parte a unui discurs in care oratorul dezvolta pe larg si cu emfaza o teza, o idee. 2. fragment dintr-o opera dramatica spus fara intrerupere de unul dintre eroi; (p. ext.) expunere plina de lucruri comune debitate pe nerasuflate. 3. (muz.) pasaj in forma de gama sau apogiatura din mai multe sunete. (< fr. tirade)

UNISONANTA, unisonante, s. f. Imbinare armonioasa a mai multor sunete, care impresioneaza placut urechea; acord, armonie. – Din fr. unissonance.

CONSONANTA, consonante, s. f. 1. (Muz.) Unire, combinare armonioasa a doua sau a mai multor sunete de inaltimi diferite. 2. Fig. Potrivire de idei, de pareri; intelegere, acord. – Din fr. consonance.

ARMONIE¹, armonii, s. f. Potrivire desavarsita a elementelor unui intreg. ♦ Buna intelegere in relatiile dintre doua persoane, doua colectivitati etc. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie); spec. (Muz.) concordanta fonica intre sunete. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita sau sugereaza un sunet din natura. Armonie vocalica = fenomen fonetic care consta in potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcatuitoare ale unui cuvant. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiaza acordurile in compozitie. – Din fr. harmonie, lat. harmonia.

TREMOLO, tremolouri, s. n. Usoara tremuratura produsa, la executarea unei bucati muzicale cu un instrument sau cu vocea, prin repetarea rapida a unuia sau a mai multor sunete. [Acc. si: tremolo, tremolo. – Var.: tremol s. n.] – Din it. tremolo, fr. tremolo.

ACORD ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

ARMONIE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ◊ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)

ARMONIE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete in conformitate cu anumite legi. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor in compozitie. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura sau chiar printr-un singur cuvant onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alcatuiesc un intreg; concordanta, acord – v. proportionalitate. ◊ (Lingv.) Armonie vocalica = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu alta vocala din acelasi cuvant. ♦ Buna intelegere. [Gen. -iei. / < fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia].

ACORD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat intr-o intelegere; invoire, intelegere. 2. Tratat, conventie intre state, care reglementeaza domenii determinate ale colaborarii internationale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixata pe unitatea de produs realizat. ◊ Acord global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga nemijlocit marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. Raport intre doua sau mai multe cuvinte ale caror forme trebuie sa concorde potrivit genului, numarului, cazului, conjugarii etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse in acelasi timp. ♦ Disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale si inlantuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].

ARMONIE s. f. 1. combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ♦ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)

UNISONANTA s. f. imbinare armonioasa a mai multor sunete; acord. (< fr. unissonance)

ARMONIE¹, armonii, s. f. 1. Potrivire desavarsita a elementelor unui intreg; acord, concordanta. ♦ Buna intelegere. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie). ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura. 2. Concordanta fonica intre sunetele unui acord. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile in compozitie. – Fr. harmonie (lat. lit. harmonia).

acord n., pl. uri (fr. accord). Conformitate de sentimente, invoiala, intelegere: a fi de acord cu cineva. Armonie: acord intre gest si cuvinte. Gram. Raport al cuvintelor, concordanta. Muz. Unirea armonica a mai multor sunete: acord perfect.

chit interj. – Imita sunetele mai multor animale in special soarecii si sobolanii. Formatie spontana; cf. bg. kvic, sb. kvecati, slov. kvicati, toate cu sensul de „a geme.” Dupa Cihac, din sl. kvicati „a grohai porcii”, cf. covita. – Der. chitai (var. chitcai), vb. (a scoate sunete ascutite soarecii); chitcan, s. m. (sobolan), a carui der. nu este clara.

LETRISM s. n. Teorie literara si artistica formalista, care considera ca esenta poeziei consta in simpla sonoritate a sunetelor, dispuse mai mult sau mai putin arbitrar. – Din fr. lettrisme.

UNISONANTA ~e f. Armonie care rezulta din emiterea simultana a acelorasi sunete de mai multe voci sau instrumente. /< fr. unissonance

OCARINA, ocarine, s. f. Instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argila arsa, in forma ovala si cu mai multe gauri, care emite sunete asemanatoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina.

FLUIERAR, fluierari, s. m. 1. Persoana care canta din fluier (1); fluieras (2). 2. (Reg.) Mester care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor pasari care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscuta are capul si spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung si subtire si picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar.

CIMPOI ~oaie n. Instrument muzical de suflat, alcatuit dintr-un burduf si din mai multe fluiere, care produc sunete la trecerea prin ele sub presiune a aerului din burduf. [Sil. cim-poi] /<ung. csimpolya

CONSONANTA ~e f. 1) Ansamblu de sunete armonioase. 2) Uniformitate de sunete finale a doua sau a mai multor cuvinte. 3) Succesiune de sunete. /<fr. consonance

INCHIS ~sa (~si, ~se) 1) v. A INCHIDE si A SE INCHIDE. ◊ Cu ochii ~si a) fara atentie, superficial; b) fara a intampina vreo greutate; foarte usor. 2) (despre adunari, sedinte etc.) La care participa numai membrii organizatiei. 3) (despre persoane si despre caracterul lor) Care este putin comunicativ; retras; nesociabil. 4) (despre aer) Care sta neimprospatat de mult timp; statut. 5) (despre sunete, voce) Care nu are rezonanta; lipsit de sonoritate; surd; infundat. Vocala ~sa. /v. a inchide

HIPERSONIC, -A adj. (Despre viteze) Cu mult mai rapid decat sunetul, mai mare decat viteza sunetului. [< fr. hypersonique].

RIMA, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre doua sau mai multe cuvinte) A avea aceleasi sunete in silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla in consens. 2. (Rar) A face versuri cu rima. – Din fr. rimer.

A CLAMPANI ~esc intranz. 1) (despre usi, capace etc.) A produce un clampanit, a face „clamp-clamp”. 2) (despre berze) A bate din cioc scotand un sunet caracteristic. 3) fig. A vorbi mult si fara rost; a flecari; a palavragi; a trancani. /clamp + suf. ~ani

GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu

INFUNDAT² ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INFUNDA si A SE INFUNDA. ◊ Vin ~ vin tinut mult timp astupat ermetic. 2) (despre sunete, zgomote) Care nu are rezonanta; surd; inchis. /v. a (se) infunda

UNISON n. 1) Sunet unic produs de mai multe voci sau instrumente; ansamblu de sunete produse simultan de mai multe voci sau instrumente. 2) fig. Concordanta perfecta; acord deplin. /<fr. unisson, lat. unisonus

ALITERATIE s.f. (Lit.) Repetare a aceluiasi sunet sau a acelorasi grupuri de sunete in doua sau mai multe cuvinte care se succed; parhomeon. [Gen. -iei, var. aliteratiune s.f. / cf. fr. alliteration, it. aliterazione, lat. alliteratio].

RIMA vb. I. intr. (Despre doua sau mai multe cuvinte) A avea aceleasi sunete in silabele finale. ♦ (Fig.) A face versuri (cu rima). [< fr. rimer, it. rimare].

RIMA vb. intr. 1. (despre doua sau mai multe cuvinte) a avea aceleasi sunete in silabele finale. ◊ (fig.; despre lucruri, idei etc.) a se potrivi, a se asemana. 2. (fig.) a face versuri (cu rima). (< fr. rimer)

RIMA ~e f. 1) Potrivire armonioasa a sunetelor finale in doua sau mai multe versuri. 2) Cuvant care in vers rimeaza cu alt cuvant. /<fr. rime

CONSONANTA s.f. 1. (Muz.) Unire, imbinare armonioasa de sunete. ♦ Uniformitate sau similitudine a sunetului final din doua sau mai multe cuvinte. 2. (Fig.) Acord, intelegere, potrivire de opinii. [Cf. fr. consonance, lat. consonantia, it. consonanza].

CONSONANTA s. f. 1. (muz.) imbinare armonioasa de sunete. ◊ asemanare a sunetelor finale din doua sau mai multe cuvinte. 2. (fig.) acord, intelegere, potrivire de opinii. (< fr. consonance, lat. consonantia)

AMPLIFICATOR, amplificatoare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica. 2. S. n. Aparat sau masina electrica ce mareste valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursa separata. ◊ Amplificator de antena = amplificator montat in imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei receptii imbunatatite a posturilor locale sau pentru receptia posturilor indepartate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu construit din doua sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonica a sunetului. – Din fr. amplificateur.

PUR², -A, puri, pure, adj. 1. Care nu contine elemente straine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fara pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepatat din punct de vedere moral; curat, neprihanit. 3. Veritabil, autentic, adevarat. E adevarul pur. ◊ Loc. adv. Pur si simplu = nimic altceva decat...; numai si numai; nici mai mult, nici mai putin decat... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur.

RIMA, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale in doua sau in mai multe versuri (incepand cu ultima silaba accentuata); p. ext. potrivire a sunetelor finale a doua cuvinte. ♦ Cuvant (ori segment dintr-un cuvant) care rimeaza cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime.

A CANTA cant 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale organizate intr-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele pasari sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult si fara rost; a indruga; a trancani; a flecari; a palavragi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (in versuri); a ridica in slavi (printr-o poezie); a elogia; a slavi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

PEDALA s. f. 1. parghie de manevra sau de comanda actionata cu piciorul. ◊ dispozitiv de imprimare la tiparul inalt actionat cu piciorul. 2. mecanism la unele instrumente muzicale (pian, orga, armoniu) care, actionat cu ajutorul picioarelor, serveste la modificarea timbrului, duratei si inaltimii sunetelor. ◊ sunet prelung si grav, care dureaza mai multe masuri. (< fr. pedale)

RIMA s. f. 1. potrivire a sunetelor finale a doua sau a mai multor versuri, incepand cu ultima silaba accentuala; (p. ext.) potrivire a sunetelor finale a doua cuvinte. 2. cuvant care rimeaza cu altul. (< fr. rime)

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari tropicale cataratoare, cu ciocul mare si incovoiat, cu pene felurit si viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (si convingator), a fi bun de gura. ◊ Compus: papagal-tiganesc = stancuta: papagal-de-brazi = forfecuta. ♦ Epitet dat unei persoane care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. si peior.) Gura (ca organ al vorbirii). 2. Cleste cu dinti, folosit la lucrarile de montare sau de reparare a tevilor. – Din ngr. pap(p)aghal(l)os, it. pappagallo.

DIAFRAGMA, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separa toracele de abdomen si care participa la respiratie. ♦ Cartilaj care separa cele doua nari. 2. Membrana elastica (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin v********e ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe placute opace mobile, care limiteaza o deschidere circulara reglabila, lasand sa treaca prin ea o anumita cantitate de lumina. 4. Dispozitiv alcatuit dintr-o membrana cu un orificiu, care, introdus intr-o conducta, masoara debitul si viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de constructie alcatuit dintr-o placa plana sau dintr-un planseu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma.

GRAV² ~a (~i, ~e) 1) Care prezinta un mare pericol; susceptibil sa aiba consecinte serioase; greu. Crima ~a. 2) Care necesita o atentie deosebita; cu multa pondere. Problema ~a. 3) (despre oameni si despre manifestarile lor) Care vadeste multa seriozitate si demnitate; foarte serios. Gest ~. 4) (despre voci, sunete, tonuri) Care are un timbru gros; profund; jos. 5): Accent ~ semn diacritic orientat oblic de la stanga la dreapta, care se pune in unele limbi pentru a nota timbrul vocalelor deschise sau pentru a distinge anumite omonime. /<fr. grave, lat. gravis

A RAGE rag intranz. 1) (despre unele animale) A scoate ragete caracteristice speciei; a mugi; a racni; a zbiera. 2) fig. depr. (mai ales despre copii) A plange cu glas tare (de cele mai multe ori fara motiv). 3) fam. (despre persoane) A scoate sunete puternice si prelungi; a tipa; a striga; a racni. /<lat. ragere

UNISON s.n. Efect obtinut prin producerea simultana a unui sunet de aceeasi inaltime de catre doua sau mai multe voci sau mai multe voci si instrumente. ♦ A canta la unison = a executa simultan aceeasi melodie pe mai multe voci sau la mai multe instrumente; (fig.) a fi (sau a lucra) in deplina concordanta cu cineva. [< fr. unisson, cf. it. unisono < lat. unus – unul, sonus – sunet].

UNISON s. n. 1. executare simultana a acelorasi sunete de aceeasi inaltime de catre doua sau mai multe voci ori instrumente. 2. (fig.) acord, deplina concordanta de idei, de sentimente, de interese. (< fr. unisson, lat. unisonus)

MIXTURA, mixturi, s. f. 1. (Livr., depr.) Amestec de elemente eterogene; amestecatura. 2. Substanta, material, amestec etc. preparate prin amestecarea mai multor substante, materiale etc., de obicei lichide sau granulare. 3. (Muz.) sunet deosebit obtinut la orga prin producerea simultana a unor timbruri diferite. – Din fr. mixture, lat. mixtura.

MOCNIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A MOCNI. 2) (despre ploaie) Care este linistita, inceata, dar de lunga durata. 3) (despre stari de lucruri) Care ascunde o amenintare (gata sa se declanseze). 4) (despre vreme, atmosfera) Care devine mai intunecos din cauza norilor; innourat; mohorat. 5) (despre sunete) Care nu are sonoritate. 6) (despre apa) Care sta mai mult timp intr-un loc; neimprospatat. /v. a mocni

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

ACORD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cadea de ~ = a se invoi; de comun ~ = a) in perfecta intelegere; b) in unanimitate. 2. intelegere privitoare la relatiile de colaborare si de cooperare intre state, partide politice, organizatii. 3. forma de retributie a muncii prestate. ♦ ~ global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. concordanta in numar, gen, caz, persoana intre care exista raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel putin trei sunete, formand o armonie; disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)

TUBA ~e f. Instrument muzical de suflat cu clape, constand dintr-un tub de alama, rasucit de mai multe ori, terminat la un capat cu un pavilion larg, care emite sunetele cele mai grave. /<fr., lat. tuba

dirlog (darlogi), s. m. – 1. Curea, friu. – 2. Pernita folosita ca suport pentru coc (in Trans.). – Var. dalog (sec. XVI, inv.), dirloaga. Sl. *dologu „adaugat”, de la dologati „a adaoga” (Cihac, II, 91; Tiktin; Candrea; Scriban; Philippide, II, 268). sunetul r nu este clar, insa cf. birlog, pirlog. Cuvintul se foloseste mult in expresia sluga la dirloaga, literal „sluga de categorie joasa”; astazi se intelege aproape general ca „serv al cuiva care nu are rangul de a avea servi” sau „persoana care a decazut mult”. Astfel se explica faptul ca dirloaga are astazi sensul de „persoana neinsemnata” (Scriban), sau chiar „mirtoaga” (Candrea), probabil fara nici un fundament real. Totusi, in general se considera ca dirloaga „mirtoaga” este cuvint diferit de dirlog „friu”; dupa Candrea, dirloaga este legat de bg. dragla „slaba”.

BLESTI, blestesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A sufla (greu), a-si trage (cu greu) sufletul. 2. A articula (cu greu) un sunet, a vorbi (greu). ♦ A scoate un cuvant; a cracni. ♦ A vorbi mult. – Din bleasc.

ARTICULATIE ~i f. 1) Legatura mobila intre doua sau mai multe oase si locul acestei legaturi; incheietura. 2) tehn. Legatura intre doua sau mai multe corpuri solide, care permite miscare relativa a acestora. 3) lingv. Mod de pronuntare a sunetelor cu ajutorul organelor de vorbire. [G.-D. articulatiei] /<fr. articulation, lat. articulatio, ~onis

DIFUZ, -A adj. raspandit in mai multe parti, imprastiat. ◊ lipsit de un contur clar, de o organizare riguroasa. 2. (fon.; despre sunete) caracterizat acustic printr-o concentratie redusa de energie in regiunea centrala a spectrului. (< fr. diffus, lat. diffusus)

SIRENA, sirene, s. f. I. 1. Aparat (actionat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate si cu care se dau semnale in fabrici, in navigatie etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevazut cu mai multe gauri, prin care trece un curent de aer si care serveste la determinarea inaltimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (In mitologia greaca) Fiinta fabuloasa, cu aspect de femeie, cu picioare si aripi de pasare, mai tarziu cu coada de peste, care, prin cantecele ei, ademenea pe corabieri in locuri primejdioase, unde acestia isi gaseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducatoare. – Din fr. sirene, it. sirena, lat. siren, -enis.

A LATRA pers. 3 latra 1. intranz. 1) (despre caini) A scoate sunete ascutite, scurte si sacadate, caracteristice speciei; a hamai. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de cearta); a hamai. 2. tranz. (despre caini) A ataca (in mod violent), scotand sunete caracteristice speciei; a hamai. [Sil. la-tra] /<lat. latrare

SINTEZA s. f. 1. metoda de cunoastere constand din recompunerea unui tot din partile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situatiei si informare a esalonului superior, la sfarsitul zilei de lupta sau al unei actiuni. 2. operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. ♦ a sunetelor = a) tehnica de generare pe cale electronica a sunetelor. b) tehnica de procesare prin care se reduce redundanta semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectica a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finala a triadei, fuziunea contrariilor (teza si antiteza). (< fr. synthese)

RAMPAL, Jean-Pierre (1922-2000), flautist francez. Prof. la Conservatorul din Paris. Entuziasm si stralucire a sunetului. Repertoriu amplu, de la muzica baroca la cea contemporana. Discografie imensa, cuprinzand piese clasice, multe lucrari redescoperite de el si prime auditii absolute.

FRAZA, fraze, s. f. 1. Imbinare de propozitii, care se afla in raport de coordonare sau de subordonare, exprimand una sau mai multe judecati. ♦ Fel de exprimare. 2. (In sintagma) Fraza muzicala = unitate muzicala alcatuita dintr-o succesiune de sunete cu un sens expresiv propriu. – Din fr. phrase, lat. phrasis.

TUB s.n. 1. Teava de metal, de sticla etc. 2. Recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, in forma de canal, cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (Tehn.) Aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].

GAITA¹, gaite, s. f. 1. Pasare inrudita cu corbul, de marimea unei ciori, cu penajul brun-roscat, cu dungi albastre si negre pe aripi, cu coada neagra, care poate imita sunetele scoase de alte pasari (Garrulus glandarius). ◊ Gaita de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbeste mult si fara rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. galica.

CAVERNOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are (multe) caverne; cu (multe) pesteri. Regiune ~oasa. 2) med. (mai ales despre plamani) Care este (plin) cu caverne. 3) fig. (despre voci, sunete) Care este produs de oscilatii cu frecventa joasa; jos; grav; gros. /<fr. caverneux, lat. cavernosus

A COTCODACI ~esc intranz. 1) (despre gaini) A scoate sunete caracteristice speciei (dupa ce s-au ouat); a face „cotcodac-cotcodac”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a trancani; a flecari. /Din cotcodac

PERMUTARE s. f. 1. actiunea de a permuta. 2. (mat.; lingv.; pl.) operatie prin care se schimba intre ele locurile a doua sau mai multe elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutatie. 3. reluare a unui fragment muzical pe un alt sunet. (< permuta)

FRAZA ~e f. 1) gram. Unitate comunicativa, alcatuita din doua sau mai multe propozitii, aflate in raport de coordonare sau de subordonare. 2): ~ muzicala unitate muzicala alcatuita dintr-o succesiune de sunete, imbinate dupa legile armoniei. [G.-D. frazei] /<fr. phrase, lat. phrasis

A HAMAI pers. 3 hamaie intranz. 1) (despre caini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a face „ham-ham”; a latra. 2) fig. fam. peior. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton de cearta); a latra. /ham + suf. ~ai

POLIFONIE s.f. 1. (op. omofonie) Arta suprapunerii armonice a mai multor voci, fiecare pastrandu-si, in ansamblu, individualitatea melodica. ♦ Muzica vocala contrapunctica. 2. Stiinta muzicala care studiaza suprapunerea coordonata a mai multor linii melodice independente, care se afla in relatii armonice. [Gen. -iei. / < fr. polyphonie, cf. gr. polys – numeros, phone – sunet].

ETEROFONIE s.f. (Muz.) Discordanta provenita din devierea incidentala a vocilor mai multor cantareti care improvizeaza aceeasi melodie. [Gen. -iei, var. heterofonie s.f. / < fr. heterophonie, cf. gr. heteros – altul, phone – sunet].

MIXTURA s. f. 1. amestec de elemente eterogene. 2. amestec din mai multe substante, materiale lichide sau granulare. ◊ medicament dintr-un amestec de mai multe substante. ◊ (pl.) produse miniere naturale, din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfaramate pentru separarea substantelor utile. 3. (muz.) registratie la orga care consta din adaugarea la sunetul fundamental a catorva armonice superioare. (< fr. mixture, lat. mixtura)

ALTERNANTA (‹ fr. {i}) s. f. 1. Insusirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o marime alternativa in decursul unei semiperioade cuprinse intre doua momente in care valoarea marimii este nula. 3. (GEOL.) Repetarea succesiva pe verticala a doua sau mai multe tipuri de roci sau formatiuni geologice, de grosimi apropiate, in coloana stratigrafica a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulata a unui sunet din tema prin altul, in flexiune sau in familia lexicala: poate fi consonantica (ex. schimbarea lui s in s: des-desi, a lui t in t: taiat-taiati) sau vocalica (ex. carte-carti); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) Procedeu decorativ constind in repetarea regulata a doua motive (in arte decorative) sau a doua elemente (in arhitectura).

FRAZA s.f. 1. (Gram.) Unitate sintactica constituita din doua sau mai multe propozitii aflate intre ele in raport de coordonare sau de subordonare; (p. restr.) propozitie. ♦ Mod de exprimare. 2. Fraza muzicala = succesiune de sunete muzicale care formeaza o unitate. [< fr. phrase, it. frase, cf. gr. phrasis].

VIBRANT, -A adj. 1. Care vibreaza, care produce sunete. ◊ (Fon.) Consoana vibranta (si s.f.) = consoana produsa prin atingerea usoara a varfului limbii de alveolele incisivilor superiori, formand succesiv mai multe ocluziuni alveolare foarte slabe si foarte scurte. 2. (Fig.) Emotionant, patetic, impresionant. [Cf. fr. vibrant].

A OFTA ~ez intranz. 1) A inspira adanc si prelung si a expira aerul printre buzele semiinchise cu un sunet caracteristic, ca semn al unui necaz; a scoate suspine; a suspina. ◊ ~ (sau a suspina) dupa cineva (sau dupa ceva) a) a dori mult sa vada pe cineva sau ceva; b) a resimti greu pierderea cuiva (sau a ceva). 2) (despre bolnavi sau suferinzi) A rosti intruna „of” (din cauza unei dureri). /Din oft

TUB² s. n. 1. teava de metal, de sticla, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii. ♦ ~ fonator = organ in forma de canal cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (tehn.) aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice; ~ Geissler = tub care contine un gaz rarefiat si in care se produc descarcari electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus)

PROFUND, -A, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Inzestrat cu o mare putere de patrundere, de intelegere; care analizeaza temeinic lucrurile; patrunzator, perspicace; (despre intelegerea, despre gandurile, judecatile, creatiile etc. omului) care dovedeste profunzime, seriozitate, inteligenta. 2. (Despre insusiri morale, despre stari fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverente etc.) Care se face inclinand foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprima respect, consideratie. 3. (Despre ochi, privire) Care exprima, care sugereaza insusiri morale deosebite, profunzime, sentimente adanci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adanc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esential, radical. 6. (Despre ape, cavitati, sapaturi, obiecte concave etc.) Al carui fund este situat la o distanta (foarte) mare fata de marginea de sus, de suprafata; adanc. – Din lat. profundus, fr. profond.

INALT, -A, inalti, -te, adj. 1. Care se ridica mult in sus; foarte ridicat. ◊ Frunte inalta = frunte mare, lata. ♦ (Substantivat, n.) Inaltime. ♦ (Despre fiinte) De statura mare. ♦ Care se gaseste la inaltime (mare). 2. (Despre sunete) Ascutit², subtire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau masura mare. ♦ (Despre frecventa) Cu un numar mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treapta ridicata in scara valorilor sau a importantei; superior; deosebit, important; distins, maret. ◊ Inalta fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cat mai fidel semnalele sonore (inregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -a adj.] – Lat. in altum.

TOACA, toace, s. f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta inceperea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca in (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe inteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (in imprecatii) lua-l-ar d****l!; b) diavolul, d****l. ♦ Placa de metal in care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, in ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau inainte de apus, cand se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

SPART², -A, sparti, -te, adj. 1. Prefacut in bucati, in cioburi; plesnit, crapat; gaurit. ◊ Expr. (A fi) mana sparta = (a fi) risipitor. A manca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mananca foarte mult si cu lacomie. ♦ (Despre lemne) Taiat in bucati mici (potrivite pentru a fi arse in soba). ♦ (Despre pamant) Rascolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, ragusit, dogit. 2. (Despre ziduri, cladiri) Stricat, darapanat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de incaltaminte, de imbracaminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

VOLUM, volume, s. n. I. 1. Spatiu pe care il ocupa un corp. ♦ Numar care exprima masura unei marimi tridimensionale. 2. Masa de apa debitata de o fantana, de un izvor, un rau, un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proportiile unei activitati. 4. Forta, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonora al semnalelor auditive in transmisiile de telecomunicatii. II. Carte (legata sau brosata) avand in genere mai mult de zece coli de tipar; fiecare dintre cartile care alcatuiesc impreuna o lucrare unitara; tom. [Pl. si: (inv.) volumuri] – Din fr. volume, lat. volumen, -inis.

TOBA ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob

bilbii si (mai rar) -iesc, a -i v. intr. (d. bil-bil, interj. care arata zgomotu limbii care nu poate articula bine, inrudita pin sunet cu lat. bilbire, a gilgii, balbus, bilbiit, balbutire, a bilbii, blaterare, a flecari; bg. bubleam, bilbii; ung. belbeltetni, a cinta unui copil ca sa adoarma. V. bolborosesc, gilgii, filfii). Pronunt rau si neinteles producind mai mult sunetu bl. – Vechi si bolbai (ca bojbai fata de bijbii). V. gingavesc.

VOLUM s. n. I. 1. carte brosata sau legata. 2. diviziune a unei lucrari editate in mai multe volume (I, 1); tom. II. 1. spatiu ocupat de un corp. ◊ figura geometrica cu trei dimensiuni. ◊ marimea spatiului unui corp, cu ajutorul unei formule. 2. cantitate globala. ◊ debit (de apa) al unei fantani, al unui izvor, fluviu etc. 3. forta, amploare a sunetelor emise de o voce, produse de un instrument. ◊ nivelul de intensitate sonora al semnalelor audio. (< fr. volume, lat. volumen)

SILVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor pasari care se caracterizeaza prin cioc scurt si turtit, cu peri la colturi, prin picioare puternice, aripi ascutite si coada retezata (Sylva). ◊ Silvie de tarm (sau de tarmuri, matasoasa) = pasare cu gatul alb patat cu gri, care scoate un sunet caracteristic si traieste in zavoaiele din preajma raurilor (Locustella fluviatilis). Silvie de mlastina (sau matasoasa) = pasare de culoare bruna-rosiatica pe partea superioara si alba pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylva, numele stiintific al pasarii.

MOALE¹ moi adj. 1) Care isi modifica usor forma la apasare; care permite afundarea obiectului ce apasa. Paine ~. Pamant ~. 2) Care este putin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatra ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert putin, si-a pastrat galbenusul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care contine mult suc; zemos. 5) Care produce o senzatie placuta la pipait. Par ~. Piele ~. ◊ Apa ~ apa care contine putine saruri. Vin ~ vin placut la gust si fara tarie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simti bine; a avea neplaceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; catifelat. ◊ Consoana ~ consoana palatalizata. 7) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; care nu este tipator; palid. 8) (despre lumina) Care este placut vazului; care nu luceste. 9) (despre iarna) Care este fara friguri mari; blanda. 10) (despre mers, pasi etc.) Care aproape ca nu este simtit. ◊ A o lasa mai ~ a inceta de a mai pretinde ceva in mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

INALT¹ ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu scund si jos) 1) Care se intinde mult in sus. Casa ~ta. ◊ Frunte ~ta frunte lata, mare. 2) Care se afla la mare inaltime. Loc ~. 3) Care este mare de statura; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, marime etc.). Curent electric de ~ta tensiune. Recolta ~ta. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subtire. Nota ~ta. /<lat. in altum

T s. m. invar. 1. A douazeci si patra litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana oclusiva dentala surda). 2. (METR.) Simbol pentru tesla. 3. Limfocit T (celula T), celula a sistemului imunitar, din categoria leucocitelor (globulelor albe) a carei maturare are loc in timus. Sunt raspunzatoare de imunitatea mediata celular. Exista mai multe subtipuri, cu rol diferit in raspunsul imun: limfocite T helper (care recunosc antigenele straine si elibereaza substante cu rol in coordonarea activitatii diferitelor categorii de leucocite, substante numite interleukine), limfocite T citotoxice (efectoare) si limfocite T supresoare.

GAITA ~e f. 1) Pasare sedentara de talie medie, cu penaj pestrit, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte pasari. ◊ ~ de munte pasare de munte sedentara, cu cioc putin incovoiat spre varf, cu coada lunga si cu penaj negru (care se hraneste cu alune, ghinda, seminte de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoana, mai ales femeie, care vorbeste mult si fara rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie

COLOANA s.f. 1. Stalp de piatra, de marmura etc. de forma cilindrica, destinat sa sustina o parte dintr-un edificiu. ◊ Coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ Parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. Masa a unui fluid, care ia forma cilindrica atunci cand este inchisa intr-un tub sau cand tasneste cu putere dintr-o conducta. 3. Sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise; continutul acesteia. ♦ Rubrica (intr-un formular, intr-un registru etc.). 4. Sir vertical de cifre. 5. Denumire a mai multor aparate folosite in chimie si in industria chimica, alcatuite dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continand materiale absorbante, materiale filtrante etc. 6. Convoi de oameni, de animale, de vehicule care merge oranduit in siruri paralele in adancime. 7. (Cinem.) Coloana sonora = ansamblul de sunete care insoteste imaginile unui film. [Cf. lat. columna, fr. colonne, it. colonna, ngr. kolona].

2) cint, a -a v. tr. (lat. cantare, frct. d. canere, cantum, a cinta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Insir cu vocea sau cu un instrument o serie de sunete variate si armonice: a cinta un cintec din gura, din vioara, din flaut, din (sau la) pian; cocosu, privighetoarea cinta. Celebrez, laud: a cinta viata de tara. Spun des, repet: eu destul i-am tot cintat, dar el nu m´a ascultat. Repet prea mult: ce tot cinti pe aici, mai? Zic, spun, glasuiesc: ia vezi ce cinta hirtia ceia! V. intr. Vorbesc par´c´as cinta (ceia ce e un defect. De ex., ca Jidanii): acest orator cinta. V. refl. A fi cintat: acest cintec se cinta in toate partile. Trans. Rar. Ma bocesc.

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura

EMISIUNE s.f. 1. Faptul de a emite, de a pune in circulatie; producerea de catre un organ, de catre un corp, de catre un dispozitiv etc. a unui sunet, a unei radiatii etc. ♦ Evacuarea aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. Punere in circulatie a banilor, a hartiilor de valoare de catre un stat, de catre o banca etc. ♦ Marca postala sau serie de mai multe marci pusa oficial in circulatie. 3. Program transmis prin radio sau prin televiziune. [Pron. -si-u-, var. emisie s.f. / cf. fr. emission, it. emissione, lat. emissio].

DISTRIBUTIE s. f. 1. distribuire; repartitie. ◊ felul cum sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui film etc.; totalitatea actorilor dintr-o piesa de teatru, dintr-un film etc. 2. (fiz.) modul cum sunt repartizate elementele mai multor multimi (electroni, atomi, molecule) dupa valorile posibile ale unei marimi caracteristice (viteza, energie etc.). 3. dirijarea si repartizarea spre consumatori a unui fluid, flux de energie etc. 4. totalitatea organelor unei masini care comanda automat diferite faze de functionare ale acesteia. 5. (lingv.) ansamblul pozitiilor pe care un element (sunet, morfem) il poate ocupa intr-un cuvant sau intr-o fraza. (< fr. distribution, lat. distributio)

SINCRONIZA, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca doua sau mai multe actiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. sa se petreaca in acelasi timp. ♦ A efectua operatiile necesare pentru ca o masina sincrona sa fie adusa in stare de a functiona in paralel cu o retea electrica de curent alternativ. ♦ A realiza intr-un film concordanta dintre imagine si sunet; a efectua montarea sincrona a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzatoare. – Din fr. synchroniser.

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare

MORISCA, moristi, s. f. 1. Masina mica de vanturat grane. 2. Rasnita cu care se macina pesmet, cafea, piper etc. 3. Moara mica pusa in miscare de vant, de apa sau cu mana. 4. Jucarie care infatiseaza aripile sau roata unei mori de vant; jucarie care se invarteste in mana si produce un sunet caracteristic (folosita si pentru a speria pasarile din semanaturi). ◊ Morisca de vant = obiect de ornament, imitand aripile unei mori de vant, pus pe acoperisul caselor, care, la bataia vantului, se roteste in directia acestuia. 5. (In sintagma) Morisca hidrometrica (sau hidraulica) = instrument format dintr-un rotor, cu una sau mai multe palete, care se roteste sub actiunea curentului de apa si serveste la masurarea vitezei unui curs de apa. – Moara + suf. -isca.

EMISIUNE s. f. 1. faptul de a emite, de a pune in circulatie; producere de catre un organ, de catre un corp sau un dispozitiv a unui sunet, a unei radiatii etc. ◊ evacuare a aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. punere in circulatie a unor hartii de valoare, monede, medalii, marci si efecte postale de catre un stat, o banca etc. ◊ marca postala sau serie de mai multe marci puse oficial in circulatie. 3. program transmis prin radio sau televiziune. (< fr. emission, lat. emissio)

GROS² groasa (grosi, groase) (in opozitie cu subtire) 1) (despre corpuri cilindrice) Care are circumferinta si diametru mare. Stalp ~. 2) (despre fiinte sau despre partile corpului lor) Care are multa grasime; gras. ◊ (A fi) ~ de (sau la) obraz a) (a fi) nerusinat; b) (a fi) nesimtit. 3) pop. (despre femei) Care este gravida; insarcinata. 4) (despre obiecte) Care are un volum mare; voluminos. ◊ ~ la punga cu multi bani; bogat. 5) (despre corpuri) Care are dimensiunea mare intre baza si suprafata. 6) Care are dimensiunea sectiunii transversale in plan orizontal mare. Perete ~. 7) (despre tesaturi) Care este tesut din fire cu diametru mare. 8) (despre fluide) Care curge sau se imprastie greu. 9) (despre medii) Care este foarte compact; de nepatruns; des; dens. Ceata groasa. Umbra groasa. 10) (despre voci, sunete etc.) Care este produs de oscilatii cu frecventa joasa; profund; jos; grav. /<lat. grossus

Y s. m. invar. 1. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (avand in general diversele valori ale lui „i”); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii si pentru variabila independenta a unei functii. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine in determinarea sexului. La om si la mai multe specii de animale combinatia XY determina sexul masculin; in lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decat majoritatea celorlalti cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.

COLOANA s. f. 1. stalp cilindric de piatra, marmura etc. destinat sa sustina un antablament. ♦ formatie cu aspect de stalp aparuta in pesteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmita. ◊ coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. masa a unui fluid care ia forma cilindrica atunci cand este inchisa intr-un tub sau cand tasneste cu putere dintr-o conducta. 3. sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise. ♦ rubrica (intr-un formular, intr-un registru etc.). 4. sir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate in chimie si in industria chimica, dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continand materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge randuit in siruri paralele in adancime. ◊ coloana a cincea = grup de tradatori in slujba dusmanului, care organizeaza diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloana sonora = ansamblu de sunete care insoteste imaginile unui film. (<fr. colonne)

VIU ~e (~i) 1) Care traieste; care este in viata. ◊ Carne vie rana deschisa, care sangereaza. De ~ fiind inca in viata. ~ sau mort in orice stare ar fi. Nici ~, nici mort (sau mai mult mort decat ~) extrem de slabit (din cauza oboselii, fricii, bolii etc.). A jupui de ~ (pe cineva) a fi necrutator fata de cineva. 2) Care continua sa existe; care persista, dainuieste. Traditie vie. Amintire vie. 3) Care este plin de viata; insufletit. 4) (despre foc) Care arde cu flacara puternica. 5) (despre lumina) Care este de mare intensitate; orbitor. 6) (despre culori) Care bate la ochi; aprins; stralucitor; intens; strident; puternic. 7) (despre sunete) Care este puternic si deslusit. 8) (despre ochi) Care exprima inteligenta; ager. 9) (despre plante) Care este verde si sanatos. [Monosilabic]. /<lat. vivus

BENIOFF 1. Hugo B. (1899-1968), geofizician american. Prof. univ. la Institutul Tehnic din California. A construit seismografe, un traductor de sunete subacvatice etc. A legat distributia socurilor secundare de dimensiunile faliei primare si a emis ipoteza ca distributia epicentrelor este o dovada a originii oceanice a faliei. 2. Plan (zona) B. = zona din vecinatatea unei fose oceanice, sugerind un gigant plan inclinat generat de afundarea litosferei oceanice sub o placa continentala, sau sub un arc insular, ajungind pina la 700 km adincime in manta. Aici sint localizate hipocentrele celor mai multe cutremure.

SERIE s.f. 1. Insirare de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; insiruire, succesiune de fiinte, de lucruri sau de fapte de acelasi fel sau asemanatoare. ♦ Repetare a aceluiasi tip, a aceleiasi actiuni etc. ♦ In serie = (produs, fabricat) in numar mare, dupa acelasi tip. 2. Grup de compusi organici care se caracterizeaza prin aceea ca fiecare are in molecula lui cate un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decat compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni dedusi unul din altul dupa anumite reguli si legati prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei epoci. 5. Totalitatea fiintelor, lucrurilor sau faptelor care urmeaza deodata la rand. ♦ Totalitatea marcilor postale emise cu o anumita ocazie sau care au o anumita tema. ♦ Parte dintr-o colectie sau publicatie periodica, avand uneori un titlu aparte, in afara de cel general. 6. Numar de ordine aplicat pe marfurile fabricate intr-un numar mare de exemplare de acelasi tip; numar de fabricatie. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. [Gen. -iei. / < fr. serie, it. serie, lat. series].