FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea fiinta. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De cand sunt (sau esti etc.) = (in legatura cu o negatie) de cand ma aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodata. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! sa zicem ca se poate! Treaca-mearga!. 2. A se afla, a se gasi intr-un anumit loc, la o anumita persoana. Cine-i acolo? ♦ A-si avea originea, a se trage, a proveni. De unde esti? 3. A trai, a vietui, a o duce; (despre lucruri, situatii, actiuni etc.) a dura, a dainui, a tine. Vechi obiceiuri care sunt si astazi. ◊ Expr. Cat e lumea si pamantul = totdeauna; (in constructii negative) niciodata. ◊ (Impers.; urmat de determinari temporale, fixeaza momentul unei actiuni, sugereaza trecerea timpului etc.) Era intr-o seara. E mult de atunci. 4. A se indeplini, a se intampla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. ce-o fi, o fi exprima indiferenta, neputinta sau resemnarea cuiva in fata unei situatii. Fie! = a) accept sa se faca asa cum sustii; b) merita, nu e pacat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-as crede)! Asa a fost sa fie = asa a trebuit sa se intample, era inevitabil ca lucrurile sa se petreaca in alt chip. (Fam.) Este? = nu-i asa (ca am dreptate, ca se confirma ceea ce spun) ? 5. A avea pretul...; a costa, a valora. Cat sunt vinetele? 6. (In superstitii, ghicitori etc.) A insemna, a prevesti, a fi semn ca... Ce e cand ti se bate tampla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a buna) = a prevesti ceva rau. B. (Cu functie copulativa) 1. (formeaza, impreuna cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se gasi intr-o situatie prielnica, favorabila, a avea parte de liniste, de multumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (intr-o disputa). 2. (construit cu dativul; impreuna cu un nume predicativ, exprima o stare sau o actiune aratate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ti-e etc.)... = ce importanta are, ce folos decurge din... (Fam.) Ti-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (In constructii impersonale, cu subiectul logic in dativ; in legatura cu notiuni exprimand un sentiment, o senzatie, o stare sufleteasca) A simti. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i placea, a indragi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ti-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propozitie secundara cu verbul la conjuctiv) imi pasa, imi vine (greu sau usor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ti-e etc.) ca... (sau sa nu...) = ma tem (sau te temi etc.) ca... (sau sa nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o notiune temporala) A urma (sa se faca), a trebui (sa se faca). Cand a fost sa plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect si urmat de un verb la conjunctiv) A avea putinta, posibilitatea, ocazia sa...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult pana sa... Era sa moara. 6. (Impers.; urmat de un suspin) A putea, a trebui, a considera ca este cazul sa..., a se cuveni. E ceva de facut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, serveste la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formeaza timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formeaza viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu conditionalul prezent formeaza perfectul optativ-conditional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formeaza perfectul conjunctivului) Sa fi spus. 4. (Cu infinitivul formeaza perfectul infinitivului) Se poate lauda a fi invatat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formeaza prezumtivul prezent si perfect) Sa se fi afland multi in lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, serveste la alcatuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. si pop. is, prescurtat -s), esti (pr. iesti), este (pr. ieste, prescurtat e, ii, i), suntem (acc. si: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv sa fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

mai mult ca perfect s. n., art. mai mult ca perfectul

ACORD ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

acord n., pl. uri (fr. accord). Conformitate de sentimente, invoiala, intelegere: a fi de acord cu cineva. Armonie: acord intre gest si cuvinte. Gram. Raport al cuvintelor, concordanta. Muz. Unirea armonica a mai multor sunete: acord perfect.

UNISON n. 1) Sunet unic produs de mai multe voci sau instrumente; ansamblu de sunete produse simultan de mai multe voci sau instrumente. 2) fig. Concordanta perfecta; acord deplin. /<fr. unisson, lat. unisonus

GARNITURA, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a impodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constand din legume, salata etc., care se serveste la friptura. 2. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care completeaza, intaresc sau protejeaza o piesa, micsorandu-i uzura; piesa care asigura imbinarea perfecta a doua elemente prin care circula un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de acelasi gen care impreuna formeaza un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de acelasi fel folosite intr-un atelier sau intr-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi gen ale unei masini. ◊ Garnitura de litere = serie de litere si de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzand toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucatorilor care alcatuiesc o echipa sportiva; formatie. – Din fr. garniture.

TRECUT adj., s. 1. adj. v. ofilit. 2. adj. v. fanat. 3. adj. apus, disparut, pierdut. (Vremuri de mult ~.) 4. adj. v. vechi. 5. adj. v. batran. 6. v. anterior. 7. s., adj. (GRAM.) perfect. (Verb la timpul ~.)

IMperfect ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu este perfect; cu defecte sau neajunsuri; neperfect; nedesavarsit; inform. 2) Care nu este complet; fara unul sau mai multe elemente constitutive; necomplet; incomplet. ◊ Timpul ~ timp al modului indicativ care exprima o actiune trecuta durativa. /<lat. imperfectus, fr. imparfait

MORMANT ~inte n. 1) Loc unde este inmormantat cineva. ◊ A duce pe cineva la ~ (sau a baga pe cineva (de viu) in ~) a) a face ca cineva sa moara inainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplaceri; a chinui de moarte pe cineva. A sapa cuiva ~antul a face cuiva rau (pe ascuns). A fi cu un picior in ~ (sau a fi pe marginea ~antului) a fi slabit de boala sau de batranete; a nu mai avea mult de trait. A-si gasi (undeva) ~antul a muri undeva. Nici in ~ niciodata. Liniste (sau tacere) de ~ liniste perfecta. A intra in ~ a muri. 2) Movila de pamant facuta cu grija deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum

PROBABILITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este probabil; aparenta de adevar, posibilitate cu multe sanse de realizare. ♦ Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare. 2. Marime folosita in formularea legilor statistice ale fenomenelor, care nu sunt perfect determinate prin anumite conditii experimentale date. ♦ Teoria probabilitatii = teorie despre evenimente intamplatoare cu caracter de masa; calculul probabilitatilor = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul probabilitatilor producerii unui fenomen sau a unui eveniment dintr-un complex de fenomene sau de evenimente de acelasi fel. [Cf. lat. probabilitas, fr. probabilite].

PATA pete f. 1) Loc murdarit cu ceva. ~ de ulei. ~ de vin. 2) Portiune de alta culoare pe o suprafata. ◊ ~ alba loc necercetat, necunoscut. A cauta (sau a gasi) pete in soare a cauta (sau a gasi) neajunsuri in lucruri perfecte sau acolo unde nu sunt. 3) (la animale sau pasari) Parte a corpului unde parul sau penele sunt de alta culoare. 4) Marca dezonoranta atribuita cuiva pentru mult timp. ◊ Fara (de)~ (sau pete) nevinovat; neprihanit; curat. [G.-D. petei] /Orig. nec.

MAGISTRAL, -A, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizeaza pe maestru(1), de maestru; p. ext. perfect, desavarsit. 2. (Despre conducte, cai de comunicatie) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Artera principala de comunicatie rutiera, feroviara etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicatie utilizate pentru transmisia informatiei de la diferite surse spre unul sau mai multi destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) dupa rus. maghistral'.

MAGISTRAL, -A I. adj. 1. (si adv.) de maestru (1); perfect, desavarsit, extraordinar. 2. (despre ton, tinuta etc.) impunator, solemn. 3. (despre medicamente) care se prepara in farmacie dupa reteta. II. s. f. 1. artera principala de comunicatie, rutiera, feroviara etc. ◊ conducta principala pentru transportul lichidelor sau al gazelor. 2. (inform.) grup de linii de comunicatie pentru transmiterea informatiei de la diferite surse spre unul sau mai multi destinatari. (< fr. magistral, /II/ germ. Magistrale, rus. magistrale)

ACORD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cadea de ~ = a se invoi; de comun ~ = a) in perfecta intelegere; b) in unanimitate. 2. intelegere privitoare la relatiile de colaborare si de cooperare intre state, partide politice, organizatii. 3. forma de retributie a muncii prestate. ♦ ~ global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. concordanta in numar, gen, caz, persoana intre care exista raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel putin trei sunete, formand o armonie; disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)