EDICT s.n. Lege, ordonanta prin care un inalt magistrat roman (mai ales pretorul si, sub imperiu, imparatul) isi arata activitatea trecuta si anunta programul activitatii viitoare, adesea sub forma de norme juridice. ♦ Act, decret emis de un monarh prin care se stabileau norme imperative cu privire la o anumita problema. [Pl. -te, -turi. / < lat. edictum, cf. fr. edict].

pretoriada, pretoriade, s.f. (inv.) provincie romana guvernata de un pretor (magistrat roman).

CHESTOR s. m. 1. magistrat roman care in perioada regalitatii indeplinea functia de judecator, iar in cea a republicii detinea functii financiare. 2. seful unei chesturi de politie. 3. membru al biroului unei adunari parlamentare pentru folosirea fondurilor, pentru administratie si securitate. (< fr. questeur, lat. quaestor)

DUUMVIR s. m. magistrat roman care exercita o functie importanta impreuna cu un alt magistrat. (< lat. duumvir)

EDICT s. n. 1. lege, ordonanta prin care un inalt magistrat roman isi arata activitatea trecuta si anunta programul activitatii viitoare. 2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laica ori bisericeasca. (< lat. edictum, germ. Edikt)

EDIL s. m. 1. magistrat roman care se ocupa cu ingrijirea edificiilor, cu aprovizionarea, organizarea jocurilor etc. 2. consilier comunal intr-un oras mare cu probleme de edilitate. (< fr. edile, lat. aedilis)

PRETOR s. m. 1. magistrat roman cu rang imediat inferior consulului. 2. (in trecut) persoana pe langa marile unitati militare, cu atributii in timp de razboi sau de mobilizare in politia administrativa si judiciara. 3. reprezentant al puterii centrale intr-o plasa, cu atributii administrative si de politie. (< lat. praetor)

PROCHESTOR s. m. magistrat roman care exercita functii financiare in provincii, recrutat dintre fostii chestori. (< lat. proquaestor)

PROCONSUL s. m. magistrat roman care, dupa incheierea consulatului, era insarcinat cu guvernarea unei provincii. (< lat., fr. proconsul)

PROCURATOR s. m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strangerea darilor si cu repartizarea cheltuielilor. 2. inalt demnitar in vechile republici italiene Genova si Venetia. 3. mandatar insarcinat sa apere interesele unei alte persoane. (< fr. procurateur, lat. procurator)

PROPRETOR s. m. magistrat roman loctiitor al unui pretor. (< fr. propreteur, lat. propraetor)

SUFECT, -A adj., s. m. (magistrat roman, de obicei consul) care suplinea functia respectiva ca urmare a parasirii ei, din diferite motive, de catre titular. (< lat. suffectus)

PRETOR, pretori, s. m. 1. magistrat roman cu inalte atributii judiciare (si care adesea guverna o provincie romana). 2. (In vechea armata) Persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in politia administrativa si juridica in timp de razboi. 3. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sef al administratiei si al politiei intr-o plasa, care reprezenta aici puterea centrala. – Din lat. praetor, -oris.

PROCHESTOR, prochestori, s. m. magistrat roman care exercita functii financiare in provincii. – Din lat. proquaestor.

PROCONSUL, proconsuli, s. m. magistrat roman care, dupa incheierea consulatului, era insarcinat cu guvernarea unei provincii. – Din lat., fr. proconsul.

PROCURATOR, procuratori, s. m. 1. magistrat roman, ales de obicei dintre liberti, insarcinat cu strangerea darilor si cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Inalt demnitar in republicile Venetiei si Genovei, in evul mediu. 3. Persoana care actioneaza in numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.

FASCIE¹, fascii, s. f. l. (La pl.) Manunchi de nuiele de mesteacan, legat cu o curea, avand la mijloc, in partea superioara, o secure si purtat de lictorii care insoteau pe unii magistrati romani. 2. Fascina. – Din lat. fascis.

EDIL, edili, s. m. 1. (In antichitatea romana) magistrat care supraveghea edificiile si instalatiile publice, care se ocupa de aprovizionare, de organizarea jocurilor etc. 2. (Adesea fig.) Persoana care face parte din conducerea administrativa a unui oras; consilier municipal. – Din fr. edile, lat. aedilis.

TRIBUN, tribuni, s. m. magistrat roman insarcinat cu functii militare si civile. ◊ Tribun militar = magistrat din Roma antica ce indeplinea prerogativele de consul sau care avea comanda unor mari unitati militare. ♦ Epitet dat unei persoane care lupta pentru cauza, drepturile poporului; spec. comandant de legiune in revolutia romanilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus.

DECEMVIR, decemviri, s. m. Fiecare dintre cei zece magistrati romani ce au alcatuit comisia care a dat Romei (in anii 451 si 450 a. Cr.) un cod de legi („cele 12 table”). – Din lat. decemvir, fr. decemvir.

C***L, -A, c****i, -e, adj. (In sintagmele) Scaun c***l = scaun de onoare, incrustat cu fildes, pe care stateau consulul si inaltii magistrati romani. magistratura c***la = magistratura care dadea dreptul la un scaun c***l. Edil c***l = magistrat din vechea Roma, care se ocupa cu constructiile. – Din lat. c***lus, fr. c***le.

APARITOR s.m. (Rar) 1. Nume generic dat slujbasilor inferiori (lictori, scribi) care insoteau pe magistratii romani. 2. Mic slujbas (un fel de aprod) la unele institutii superioare din trecut (judecatorii, universitati etc.). [< lat. apparitor, cf. fr. appariteur].

CHESTOR s.m. 1. (Ist.) magistrat roman care detinea diferite functii financiare. 2. (Liv.) Functie administrativa in parlamentele unor tari. 3. Seful unei chesturi de politie. [< lat. quaestor, cf. fr. questeur].

DECEMVIR s.m. 1. Fiecare dintre cei zece magistrati romani care formau comisia care urma sa dea Romei un cod de legi in anul 451 i.e.n. 2. Membru al unui colegiu sacerdotal din Roma antica. [< lat. decemvir, cf. fr. decemvir].

PROLEGAT s.m. magistrat roman care inlocuia un legat. (din lat. prolegatus)

MENSAR s.m. Nume dat unor magistrati romani, care, in timpuri de mare lipsa de bani pe piata, erau insarcinati sa imprumute bani acelora care puteau oferi un gaj. [< lat. mensarius].

PROCHESTOR s.m. magistrat roman care exercita functii financiare in provincii si era recrutat in general dintre fostii chestori. [< lat. proquaestor].

PROCONSUL s.m. magistrat roman care guverna o provincie, fiind investit cu autoritatea de consul; loctiitor al consulului. [< lat. proconsul, cf. fr. proconsul].

PROCURATOR s.m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, insarcinat cu strangerea darilor si cu repartizarea cheltuielilor. ♦ Inalt demnitar in vechile republici Genova si Venetia. 2. Mandatar; procurant. [< lat. procurator, cf. fr. procurateur.

C***L, -A adj. Scaun c***l = scaun de onoare, incrustat cu fildes, pe care stateau consulul si inaltii magistrati romani; magistratura c***la = magistratura care dadea dreptul la un scaun c***l; edil c***l = magistrat din vechea Roma, care se ocupa cu constructiile. [< lat. c***lis, cf. fr. c***le].

DUUMVIR s.m. (Ist.) magistrat roman care exercita o functie importanta impreuna cu un alt magistrat. [Pron. du-um-. / < lat. duumvir].

EDIL s.m. 1. magistrat roman care se ocupa cu ingrijirea edificiilor, cu aprovizionarea, organizarea jocurilor etc. 2. Consilier comunal dintr-un oras mare care se ocupa cu probleme de edilitate. [< lat. aedilis, cf. fr. edile].

PROLEGAT s.m. magistrat roman care inlocuia un legat. [< lat. prolegatus, cf. fr. prolegat].

APARITOR s. m. 1. slujbas inferior (lictori, scribi) care insotea pe magistratii romani. 2. mic slujbas (aprod) la unele institutii superioare din trecut. (< lat. apparitor, fr. appariteur)

C***L, -A adj. scaun ~ = scaun de onoare, incrustat cu fildes, pe care stateau consulul si inaltii magistrati romani; magistratura ~a = magistratura care dadea dreptul la un scaun c***l; edil ~ = magistrat din Roma care se ocupa cu constructiile. (< lat. c***lis, fr. c***le)

DECEMVIR s. m. 1. fiecare dintre cei zece magistrati romani care formau comisia ce urma sa dea Romei un cod de legi in anul 45¹ a. Chr. 2. membru al unui colegiu sacerdotal din Roma antica. (< lat. decemvir, fr. decemvir)

MENSAR s. m. nume dat unor magistrati romani, care, in timpuri de mare lipsa de bani pe piata, erau insarcinati sa imprumute bani acelora care puteau oferi un gaj. (< lat. mensarius)

CENZOR, cenzori, s. m. 1. Persoana insarcinata sa faca, intr-un stat capitalist, cenzurarea tipariturilor si a publicatiilor. 2. Persoana care verifica gestiunea unei intreprinderi, a unei cooperative, a unei banci etc. 3. (In statul roman) magistrat care avea misiunea de a face recensamantul persoanelor si al averilor si de a supraveghea moravurile publice. – Fr. censeur (lat. lit. censor).

LADAY, Stefan (1873-1936), jurist roman. magistrat. Specialist in drept civil („Codul civil austriac in vigoare in Ardeal”). Autor al unor lucrari de drept penal si criminologie („Lupta contra criminalitatii minorilor”), de drept procesual („Procedura penala in Ardeal”) si de drept procesual civil („Legea de executie din Transilvania”).

FETIAL s. m. (la romani) preot si magistrat dintr-un colegiu de 2⁰ de membri, avand functia de a implini formalitatile juridice si religioase referitoare la razboi. (< fr. fetial, lat. fetialis)

CONSUL, consuli, s. m. 1. (In republica romana) Titlul celor trei magistrati, alesi anual, care detineau puterea suprema; persoana purtand acest titlu. 2. Persoana numita de un stat in functia de sef al unei reprezentante oficiale cu rang de consulat in alt stat si care apara interesele economice, administrative si juridice ale unui stat, precum si pe cele ale cetatenilor acestuia. – Din fr. consul.

LICTOR s. m. (la romani) insotitor al celor mai inalti magistrati, care mergea inaintea lor purtand fascii, ca semne ale puterii. (< lat. lictor)

RESCRIPT s.n. 1. Raspuns al imparatilor romani la chestiunile de drept puse de magistratii sau de guvernatorii provinciilor. ♦ Hotarare care emana de la un suveran. 2. Hotarare a papei ca raspuns la o chestiune teologica. [Pl. -te, -turi. / < lat. rescriptum, cf. fr. rescrit].

RESCRIPT s. n. 1. raspuns al imparatilor romani la chestiunile de drept puse de magistratii sau de guvernatorii provinciilor. ◊ hotarare care emana de la un suveran. 2. hotarare a papei ca raspuns la o chestiune teologica. (< lat. rescriptum, germ. Reskript)

CENTUMVIR, centumviri, s. m. Membru al unui colegiu de judecatori format dintr-o suta de magistrati care judecau afacerile civile in vechea Roma. ♦ magistrat dintr-un municipiu sau dintr-o colonie romana. – Din lat., fr. centumvir.

DUUMVIRAT ~e n. (in Imperiul roman) 1) Forma de conducere a statului de catre doi magistrati. 2) Durata acestei conduceri. [Sil. du-um-] /<lat. duumvirat

TRIBUNAL s. n. 1. estrada amenajata intr-o bazilica romana sau intr-o unitate militara, pe care stateau magistratii si, respectiv, comandantii. 2. instanta judecatoreasca (care judeca procesele civile si penale). 3. local in care functioneaza o astfel de instanta. 4. complet care judeca o cauza, un proces. (< fr., lat. tribunal)

RESCRIPT, rescripte, s. n. Raspuns dat de imparatii romani la chestiunile de drept asupra carora erau consultati de catre magistratii sau de catre guvernatorii provinciilor; p. ext. ordin care emana de la un suveran intr-o afacere particulara. – Din lat. rescriptum, germ. Reskript.

PREFECTURA ~i f. 1) (la romani) Oras sau municipiu lipsit de dreptul de a-si alege magistratii, condus de un prefect. 2) Institutie de administrare a unui judet in frunte cu un prefect. 3) Functie de prefect. 4) Durata de exercitare a acestei functii. 5) Cladire unde se afla aceasta institutie. /<lat. praefectura, fr. prefecture

PREFECTURA s.f. 1. (Ist.; la romani) Oras sau municipiu lipsit de dreptul de a-si alege magistrati, fiind condus de un prefect (1); demnitate de prefect (1); timpul cat un prefect (1) isi exercita aceasta functie. 2. (In trecut) Administratia unui judet. ♦ Localul unde era instalata o asemenea institutie. [< lat. praefectura, fr. prefecture].

censor si -or m. (lat. censor, censoris). magistrat insarcinat cu censu si cu paza bunelor obiceiuri la romani. Critic. Elev supraveghetor, monitor. Functionar insarcinat cu examinarea ziarelor si cartilor in ainte [!] de a aparea. Controlor al unei gestiuni: censor la banca Nationala. – Fals cenzor (dupa germ. si rus.).

decenvir m. (lat. decemvir, d. decem, zece si vir, barbat. V. triunvir si duunvir). Unu din cei zece magistrati creati temporar la vechii romani si care au facut legea celor doua-spre-zece table. Membru intr’o comisiune de zece. Unu din magistratii care-l inlocuiau pe pretoru urban in procesele civile la romani. – Nu e nevoie sa se scrie decemvir.

chehaia (-ai), s. m. – 1. Majordom al marelui vizir sau al unui demnitar turc. – 2. Agent al domnitorilor romani la Constantinopol (mai curent, capuchehaia). – 3. In vechea organizare militara, loctiitor, ajutor de capitan. – 4. Padurar. – 5. In satele turcesti, magistrat municipal, primar. – Var. chihaia, chihaie. Mr. chihae, megl. chiaia. Tc. kahya, kehaya „majordom” (Seineanu, II, 35; Lokotsch 1123); cf. ngr. ϰεχαγιᾶς, bg. kechaja.

TRIBUN s. m. 1. fiecare dintre magistratii alesi anual in Roma antica pentru a apara interesele plebei. ♦ ~ militar = ofiter superior care comanda o cohorta romana. 2. membru al tribunalului, in Franta. 3. (fig.) persoana care lupta pentru o cauza (politica). ◊ orator care inflacareaza masele. (< lat. tribunus)

TRIBUN s.m. (Ist.) Fiecare dintre magistratii alesi anual in vechea Roma pentru a apara interesele plebei. ♦ Tribun militar = ofiter superior care comanda o cohorta romana. ♦ Membru al tribunatului, in Franta. ♦ (Fig.) Persoana care lupta pentru o cauza (de obicei politica). ♦ Orator care inflacareaza masele prin cuvantarile sale insufletite. [< lat. tribunus, cf. fr. tribun, it. tribuno].