A SE mira¹ ma mir intranz. A fi cuprins de admiratie; a ramane profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ◊ Te miri unde in orice loc; oriunde. Te miri cine un om intamplator; oricine. Te miri ce o cantitate neinsemnata; foarte putin. /<lat. mirari

crucesc (ma) v. refl. (d. cruce). Imi fac cruce (de mare mirare ori de sperietura), ma mir foarte mult. – Si ma incrucesc.

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvant cu care atragem atentia cuiva ca ne adresam lui. 2. Cuvant care exprima mirare. – Tc. bre.

IACA¹ interj. 1. Ia! iata! uite! vezi! ♦ Asculta! Iaca ce-mi zicea el. 2. Deodata, pe neasteptate. 3. Exprima mirare, contrarietate, protest. [Var.: iaca; iacata interj.] – Ia + ca.

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvant cu care atragem atentia cuiva ca ne adresam lui. 2. (De obicei repetat) Cuvant care exprima mirare. – Din tc. bre.

PAI¹ adv. (Fam.) 1. (Exprima o afirmatie, o aprobare) a) Desigur, se intelege. Pai ca bine zici (SEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprima rezerva, ezitare) Cum sa spun? stiu eu? Ce cei pe dansul? – Pai, ce-i vrea sa-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprima neincredere) Pai cine stie ce ai de gand! 4. (Exprima mirare) Pai cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apai (< apoi).

mira¹, mir, vb. I. 1. Refl. si tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neinsemnat, marunt, o nimica toata. Te miri unde = cine stie unde, undeva. Te miri cum = nu se stie cum, fara voie. ma miram eu sa nu... = eram sigur ca... ma miram eu sa... = eram sigur ca nu... Sa nu te miri daca... = sa nu ti se para curios ca..., e normal sa... ♦ Refl. A-si manifesta surprinderea, nedumerirea, admiratia. 2. Refl. A nu-si da seama, a se intreba. – Lat. mirari.

A SE mirA² ma ~ez intranz. inv. A se privi (indelung) in oglinda; a se oglindi. /<fr. mirer

ciudesc (ma) v. refl. (vsl. cuditi sen, a se mira. V. ciuda). Rar azi. ma mir. Ma inciudez. (Vechi si ca v. tr. „a minuna”),

NEDUMERIRE, nedumeriri, s. f. Starea celui nedumerit; mirare; incurcatura. – Ne- + dumerire.

crijma (crijme), s. f. – Bucata de pinza in care se infasoara copilul imediat dupa botez. – Var. crisma. Sl. krizma, din ngr. χρĩσμα „mir”.

mai interj. – Serveste la adresare si mirare. – Var. (Munt.) ma. Lat. mǒdǒ, redus la *mo, cf. it. mo, sard. moi, immoi; cf. amu si, pentru dezvoltarea vocalei finale, cazul paralel al lui post › poi › pai. Explicatiile anterioare considera acest cuvint inseparabil de mare (Cihac, II, 718; Tiktin; Seineanu, Istoria filologiei, 345; Philippide, II, 722; Pascu, II, 65); dar aceasta identitate nu pare evidenta. Cu atit mai putin sigura este afirmatia dictionarelor in general, ca este interj. de adresare catre un barbat, caci in Mold. se foloseste si pentru femei si ca peste tot este foarte folosita in imprecatie fara obiect definit: mai, sa fie-al d******i. Este cuvint de uz general (ALR, I, 198).

3) au interj. de durere sau si de mirare: Au, rau ma doare! Au, da frumos e!

mirARE, mirari, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. si adv. De mirare = surprinzator, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare sa... = e posibil sa..., ne putem astepta sa... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Inv.) Admiratie. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merita admiratie; minunat, admirabil. – V. mira¹.

CONFIRma vb. I. tr. 1. A intari, a sustine, a recunoaste autenticitatea, exactitatea unui lucru, justetea unei afirmatii etc. 2. A intari, a definitiva pe cineva intr-un post, intr-o situatie. 3. (In biserica catolica; despre episcopi) A unge cu mir. [P.i. confirm, -mez, 3,6 -ma. / < lat. conformare, cf. fr. confirmer].

GIB MEINE JUGEND mir ZURUCK! (germ.) da-mi tineretea inapoi! – Goethe, „Faust”. Faust cere lui Mefisto implinirea acestei dorinte, pentru a cerceta tainele Universului, pe care n-a reusit sa le afle din cartile studiate intr-o viata de om.

maI interj. (Fam.) 1. Cuvant de adresare catre una sau mai multe persoane de s*x masculin, mai rar feminin, care marcheaza intre vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; ba. 2. Cuvant folosit pentru a exprima admiratie; mirare, nedumerire; neincredere; nemultumire; ironie. [Var.: ma interj.] – Et. nec.

A SE CRUCI ma ~esc intranz. (despre persoane) A se mira foarte tare (facandu-si semnul crucii). /Din cruce

bre interj. chemare, mirare si admiratiune adresata barbatilor, ca si mai: Bre omule! Ia stai, bre! Bre! mare minune! Bre! Da invatat e! (ngr. bre, vre si more. V. mare).

BELI, belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. si refl. A (se) juli. 3. Tranz. (In expr.) A-(si) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prosteste. ◊ Refl. Ce te belesti asa la mine? - Din sl. beliti.

aoleo (eo dift.), aoleu si aoileu (vest), auleu, auileu, aleu, valeu si valeu (est), interj. de durere, mirare si admiratiune (serios ori ironic): Auleu, rau ma doare ! Auleu, ce foc! Auleu, ce frumoasa e! Auleu, da destept mai esti! Auleu si vai de mine! – In nord. si vaileu (rev. I. Crg. 14,43 si 44). V. si alelei si oleoleo.

NEDUMERIT ~ta (~ti, ~te) Care este mirat, incurcat in fata unui fapt, a unui lucru. /ne- + dumerit

mirA vb. a (se) nedumeri, (inv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scandalisi. (ma ~ ce-mi spui; sa nu te ~ daca ...)

OMNIA MEA MECUM PORTO (lat.) tot ceea ce am duc cu mine – Versiunea latina a raspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetatenilor sai mirati ca paraseste cetatea (Priene), asediata de persi, fara sa-si ia nimic cu el. Spiritul constituie unica bogatie a inteleptului, un bun care-l insoteste peste tot.

NEDUMERIT, -A, nedumeriti, -te, adj. Care nu este dumerit, lamurit; care este mirat, incurcat in fata unui fapt, a unui lucru etc.; neasteptat, neclar. [Var.: nedumirit, -a adj. ] – Ne- + dumerit.

A SE MINUNA ma ~ez intranz. A fi cuprins de admiratie; a ramane profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune

dec, interj. de mirare si ironie ca si tronc: Dec! Nu cum-va ai pofti? Dec! Da asta ce-a mai fi oare?

alei si elei, alelei si elelei interj. de mirare, teama si regret: Alei, Doamne, ce vorbesti! Alelei, sa nu-i lasati! Alelei pe cind eram om intreg de ma luptam! (vgr. eleleu, strigat de lupta; bg. elele, sirb. lela, rus. vsl. ole). V. si aoleo.

A SE POSPAI ma ~iesc intranz. 1) reg. A ajunge la o situatie materiala relativ buna; a se intoli. 2) pop. A-si potoli foamea cu te miri ce. /<sl. posypati

casc, a casca v. intr. (lat. cascare, d. vgr. hasko, casc, ruda cu lat. hiscere, a se casca, a se crapa; sard. cascare, V. dehiscent). Rasuflu adinc deschizind convulsiv gura (de plictiseala sau de osteneala). Doresc, ma lacomesc (Vechi): casca sa cuprinda averea altuia. V. tr. Deschid (putin): a casca usa. Iron. A casca ochii, a holba ochii, a privi mirat ori atent. A casca gura, a perde [!] timpu privind.

POmaZUI, pomazuiesc, vb. IV. Tranz. (Inv.) 1. A investi (un domnitor) in functie, prin ungere cu mir; a mirui. Inalt-preasfintitul Teoctist ... a iesit la direptate sa pomazuiasca pe voda Stefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu sa-mi pomazuiesti baietul. CONTEMPORANUL, VII 501.

crema f., pl. e (fr. creme, crema, smintina, vfr. cresme, unsoare, crema, si chreme, mir, untdelemn sfintit, d. lat. chrisma, vgr. hrisma, unsoare. V. crijma si hrizma). Mincare facuta din lapte, oua si zahar: crema de vanilie. Fig. (dupa fr.). Ceia ce e mai sus (ca smintina la lapte), mai bun (in opoz. cu drojdie): crema unei clase de elevi.

care pron. rel. si interog., pl. tot asa; cu alte cuvinte, e invariabil la nominativ. In vechime varia: care, f. carea, pl. carii, f. carile (lat. qualis, ce fel; it. quale, pv. pg. qual, fr. quel, sp. cual). Cine, ce: Munte care arunca foc. Care e muntele cela? Munti care (fals cari) arunca foc. Barbatu a carui femeie, femeia al carei barbat, barbatu ai carui copii, femeia ai carei copii, oamenii al caror gind, oamenii a caror tara, parintii ai caror fii, mamele ale caror fiice. – Care de care, fie-care mai mult de cit cel-lalt, unu mai mult de cit altu. – Care... care, unii... altii: s´a (ori s´au) dus care pe jos, care cu caruta. – Care pe care? Cine va invinge? – Fie-care: care, cum vedea, se mira (fie-care, indata ce vedea, se mira; indata ce vedea, fie-care se mira. Care cum formeaza o locutiune si se poate scrie si fara virgula: care cum vedea, se mira). – In est se zice si care e acolo? ild. cine e acolo?

A SE CIUDI ma ~esc intranz. 1) pop. A fi cuprins de ciuda; a se inciuda. 2) inv. A fi cuprins de neliniste; a intra in griji; a se ingrijora; a se nelinisti; a se framanta; a se agita. 3) inv. A fi cuprins de mirare (sau de admiratie); a ramane mirat; a se mira; a se minuna; a se uimi. /<sl. tiuditien